Articol scris de Iulia.
…
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Să n-avem vorbe!
După ce copilul din dotare m-a scos azi din toți pepenii și toate lubenițele posibile de vreo 457 de ori, în timp ce îl puneam la culcare și mă uitam la el cum face nani, așa, ca un mic heruvim bucălat, cuibărit între cele 9875 animăluțe de pluș cu care doarme, m-am gândit la toate chestiile pe care nu ți le spune nimeni înainte să ai copii. Sigur, îți zice toată lumea că „e greu, dar e frumos” și alte gogomănii d-astea. Da realitatea, realitatea, nene, aia nu poate să ți-o descrie nimeni (sau nu vrea…?).
Să începem cu începutul. Bine, nu chiar cu începutul-începutul, că procesul de producție, bănuiesc, este cunoscut tuturor celor ce citesc pe aici. Nu. Prin „început” mă refer la sarcină. Acea perioadă minunată și miraculoasă, în care femeia strălucește și plutește pe un norișor (roz sau bleu, după caz) și miracolul vieții se dezvoltă în pântecele ei. Mno. Să vă zic cam cum a stat treaba la mine. Nu intru în detalii tehnice, că n-are sens, dar pot să vă spun că eu am aflat că-s gravidă pe la vreo 16 săptămâni. Din 40, câte are o sarcină normală. Sau 4 luni din cele nouă.
Apropo, poate mă lămurește și pe mine cineva, că n-am reușit neam să pricep cum vine treaba asta – 40 de săptămâni sunt 10 luni oricum le-ai suci. 9 luni sunt 36 de săptămâni. Deci? Jur că toată sarcina am vrut s-o întreb treaba asta pe doctorița mea, dar de fiecare dată când mergeam la control, uitam. Și nici nu m-a frământat suficient de tare încât să dau un sărci pe gugăl, așa că vă întreb pe voi, poate sunteți mai luminați decât mine și mă scoateți de sub piatra sub care am trăit până acum.
Nfine. Revenind. Am aflat deci că-s gravidă cam aproape de jumatea acestei mirifice perioade. Bine, am aflat de fapt cu vreo 2-3 săptămâni mai repede, când am făcut pipi pe băț și s-au ivit practic instant liniuțele alea acolo. Da era prin perioada Paștelui, doctorița mea taman plecase pe nush unde și până s-a întors și până a apucat să mă programeze, s-au făcut de vreo șaișpe săptămâni.
Așa că, numa bine, la primul control nu numai că am aflat că-s foarte gravidă, ci am și aflat direct c-o să fie băiat și-o să se nască în august. Aceste ultime detalii abia după ce doctorița a terminat de râs cu sughițuri și a reușit să-și recapete suflarea. Că na, eu i-am zis că am făcut pipi pe băț și e pozitiv, iar ea, draga de ea, se aștepta să confirme o sarcină de câteva săptămâni, acolo, nu să dea de ditamai băiețoiu la mine-n burdihan. Însă pentru că mă știe de 20 de ani și-mi cunoaște tot istoricul medical, a râs să leșine, după care ne-a comunicat și restul informațiilor. După care a zis: „Bine că n-ai venit naibii direct să naști!”
Booon. A început așadar mirifica perioadă în care miracolul vieții…alea-alea. Magnific, n-am ce zice. Mai ales după 6-7 luni, așa, când miracolul a început să se bâțâie ca apucatu, ba pe ficatu meu, ba pe câte-un rinichi… Și asta, evident, în special noaptea că mna, la ce dracu-ți mai și trebuie somn? Mai ales că toată lumea îți spune, plină de bunăvoință: „Dormi acuma, odihnește-te, că o să ai nevoie!” Păi m-aș odihni, io, coa, dacă m-ar lăsa miracolul! Ah, și perioada aia sublimă în care începe să danseze tontoroiu pe vezica ta, de te duci la budă așa des încât la un moment dat te întrebi de ce te mai obosești să pleci de acolo, că oricum vei reveni în maaaaaaxim 10 minute. Jur că erau dăți când nici n-apucam să îmi ridic bine chiloții, că simțeam că mă trece iar. Sublim, vă zic!
Acu, nu zic, la unele femei o fi cu strălucire și cu norișori și cu alte d-astea, da la mine a fost mai mult cu tunete, fulgere și chestii rostite printre dinți. Pentru că mi se părea absolut adorabil să nu mai pot să mă închei singură la șireturi, așa că mi-am cumpărat papuci cu scai (arici, pentru non-ardeleni). Numa că de la un moment dat, nici p-ăia n-am mai putut să îi închid singură, că nu-i mai vedeam. De burtă. Iar despre sunet de harpă și fluturași… n-ai să vezi.
Cred că n-am fost în viața mea atât de japiță ca atunci când am fost gravidă. Băi fraților, mă apucau ditai nervii din te miri ce, după care începeam să tun și să fulger și nu zic, dar cred că e posibil să fi și scuipat flăcări de vreo două-trei ori. Și nu, n-aveam arsuri. A suportat bietul Fritz cu stoicism, n-am ce zice. Da aia e, ți-a trebuit copchil, acu rabdă!
Booon, scăpăm deci de sublima perioadă a „burticii”. Și vine pe lume minunea. Și sunt chestiile la care te aștepți și chestiile la care nu te aștepți. Chestiile la care te aștepți – că nah, ți-a mai povestit lumea, ai mai citit, te-ai mai documentat, ai mai văzut pe la prieteni – sunt chestii cum ar fi că nu mai dormi noaptea, că te trezești de nici nu mai știi dacă e zi sau noapte și dacă e zi, ce zi a săptămânii e, că-ți faci șapte mii de filme și gânduri și griji și te întrebi de opsutedeoripe zi dacă l-ai stricat au ba… Bă. Dar sunt și chestiile la care nu te aștepți.
Cum ar fi căcările. Nu-ți zice nimeni cu subiect și predicat că așa o ființă mică și care în primă fază consumă numai lapte (indiferent dacă e de producție maternă sau sintetică) poa să tragă niște căcări așa atomice. Și aici nu mă refer numai la miros, deși jur că dacă cineva va reuși să reproducă mirosul de rahat de bebe, o să aibă o chestie mai tare decât orice gaz lacrimogen din lume, ci și la amploarea pe care o poate lua o astfel de mișcare de intestine.
Am văzut că a apărut o reclamă „drăguță” la pempărși în care zic ei acolo de „cacadandana”. Awwww, ce drăguuu denumire pentru momentul ăla în care mica minune se screme umpicuț așa, se înroșește oleacă la fățuca aia dolofană și apoi trage un ditai răhățoiul, care părăsește instant incinta scutecului și se revarsă prin toate locurile posibile și imposibile, de la cracul izmenelor până la ceafa micii minuni. Și nu glumesc, cine a avut bebeluși știe – se pot moscoli cu rahat până la propria ceafă.
Și apoi să te ții distracție să-l speli. Că e ca și cum ai lua o conopidă, cea mai creață și mai plină de cute și pliuri conopidă pe care o poți găsi, ai tăvăli-o binebinebine de tot prin cel mai lutos și lipicios noroi pe care ți l-ai putea imagina, după care ai încerca să îi dai jos frunzele și să scoți nămolul din toate cutele și pliurile, în timp ce conopida aia e conectată la o baterie de mașină care o face să execute niște mișcări atât bruște, cât și aleatorii.
Și toată treaba asta se întâmplă de obicei în cele mai mișto momente – ori când te grăbești să ieși pe ușă, ori când tocmai l-ai spălat și l-ai schimbat și e curățel și frumos mirositor, ori când tocmai te pregătești să-l pui la culcare, ori când taman ce a adormit după ce te-ai luptat o oră să-l faci să doarmă, ori când ai ieșit cu el din casă „pentru 5 minute, să iei o pâine” și, evident, n-ai la tine nici haine de schimb, nici șervețele umede, nici nimic. Sublim, ce mai!
Și trece și asta și începe miraculoasa perioadă a diversificării. Când mica minune începe să mai îngurgiteze și altceva decât lapte. Și dacă ai crezut că mai rău de atât nu se poate, ei bine, ai să descoperi că rahatul post-diversificare se poate încadra cu ușurință la categoria „arme chimice”. Dar să trecem peste acest aspect mirositor.
Pentru că ăsta începe să devină cea mai mică problemă a ta. Că totuși, dacă cacă, înseamnă că mănâncă, ceea ce e bine. Da dacă nu mănâncă suficient? Da dacă aia sau ailaltă? Și iar treci la documentat și la citit și la informat și ți se pare că toate alealalte știu ce fac numa tu ești o tâmpită care habar n-are cum să-și crească copilul și o să moară de foame sau de lipsă de vitamine sau o să fie un mofturos și o să te urască nevastă-sa sau o să îi creezi o relație nesănătoasă cu mâncarea și o să aibă probleme de greutate toată viața sau nu i-ai luat lingurițe de care trebuie și d-aia o să îl hrănești tu și la opșpeani și aoleu și vai de mine ce mă fac și în timpul ăsta copilul tău roade un biscuite de-al câinilor pe care l-a găsit sub canapea și râde cu poftă la tine.
E, da trece și asta, bagă în el una-alta, începi să ai pe pereți modele noi și variate, de la spanac la paste la bucăți de morcov din ciorbă, la biscuiți semi-mestecați și apoi scoși din gură și aruncați la o distanță de zici c-ar fi fost probă olimpică, dar na, lucrurile par să intre pe un făgaș normal, parcă apuci să-ți tragi sufletul oleacă.
Dar nu. Nu apuci, că treci la next level. Începe să mișune. Dacă ai ghinion, o ia la explorat în patru labe iute de tot, de pe la 6-7 luni (salut, Andre, îmi pare rău pentru tine :-))). Dacă ești din categoria ălora mai norocoși, scapi de etapa asta și trece direct la ridicatul în picioare și mersul biped. Dar oricum ar fi, tot e ca dracu.
Că tu, părinte responsabil, aveai impresia că ai rezolvat tot – ai pus chestiile periculoase cât mai sus, ai bătut în cuie și prins în șuruburi cam tot ce putea avea potențial de a-i cădea micii minuni în cap și mai că te bați pe umăr, mulțumit de ce treabă bună ai făcut, când apare copilul rânjind, ținând în mână un ciob de pahar de dimensiunile Andorrei. Pe care nu poți nici dacă mori să îți explici unde mama dracului l-a găsit, că ultima dată în casa asta s-a spart un pahar acu trei luni și de atunci s-a mai făcut curățenie de cel puțin șaișpe ori și s-au mutat inclusiv mobilele din loc (nu pentru că am fi noi niște pasionați de curățenie, da avem câini și tre să scoatem păru de câine din toate cotloanele, nu de alta, da dacă n-o facem, începe să iasă el de bună voie la orice mișcare de aer cunoscută sub denumirea populară de „curent, maică”).
Și pe lângă faptul că, inevitabil, oricât te-ai strădui să faci tu bine, copilul va găsi chestii periculoase în ORICE loc din casă sau de pe planeta asta, odată cu mersul biped încep bușelile. Cea mai cruntă pe care și-a încasat-o fi-miu a fost fix la început de pandemie, în plin lockdown, când și-a despicat buza de jos așa, cam de vreo juma de țanti.
Dar despre asta, în episodul următor al seriei „fericirea cu copii”, când vă povestesc și cum a trecut „buba”, dar și despre următoarele capitole ale fericirii – vorbitul, scăpatul de scutece, mersul la grădi și alte asemenea aspecte, cum altfel? Sublime!
sursa foto: freepik.com
Bine zis. Dar cel putin mai face ce vrei tu sa faca. Stai sa vezi cand e fata si ajunge pe la 12 ani. Se transforma in bomba atomica, dar numai asa, pentru ca poate , iti si zice pe fata. Toate cartile alea de psihologia copilului nu iti spun nici pe departe cat de dificil este.
Comentariu beton!112
Știu ce zici, uneori am impresia că ăia care au scris cărțile alea de părințeala nici măcar n-au copii 😂
Comentariu beton!74
Razvan, oh, da! Copilul nostru( fetita) are 14 ani, si de 2 ani incoace, s-a dezlantuit iadul, nu, nu exagerez deloc, nu este zi sa nu ma gandesc: ce bine era cand era bebelus, avea 2 ani, apoi copil de gradi , copil de I- IV, credeti-mă, totul era infinit mai usor.Cand auzeam pe altii, credeam ca exagerează.Ei bine, nu au exagerat deloc.Nici experienta de viată, nici cea de profesor, nici zecile de carti de psihologie, pedagogie, parenting, nimic nu m-a ajutat.Nu spun asta ca sa va sperii, ci doar asa…să vă previn.Avem ( incă🙄) un monstrulet in casă, dar sperăm să se mai potolească …Doamne, dă-mi răbdare!🙁
Comentariu beton!98
@Razvan Doamne, câtă dreptate ai!!!!😆😆
Corinutza, si la noi este un vulcan in casa care erupe la modul aleator si in cele mai nepotrivite momente, fara nici un semn de avertisment.
realitatea este ca nici eu nu e spun la cei cu copii mai mici sau care acuma vor sa faca copii ce o sa urmeze. ar strica tot farmecul vietii si in plus nu ne-ar da motive sa mai radem. 🙂 dimpotriva ii incurajez si le povestesc cum mi-a schimbat mie copilul viata si alte cretinitati din astea. daca eu am trecut prin etapele cu copilul ( incep sa imi apreciez parintii din ce in ce mai mult) atunci altii de ce nu s-ar chinui si ei. 🙂
Astept cu interes perioada „de ce?”. La al meu a inceput pe la 2 ani si, la 15, inca nu se terminase. Norocul meu ca, atunci cand a invatat sa citeasca, am coborat mai jos in biblioteca DEX-ul si îmi mai dădea câte o pauză. Vorbim despre anii 90, cand internetul era rar si scump, da?
Comentariu beton!49
Feliciitări, ai meii nu se obosesc să deschidă cărțile.
@Ruxandra, avem, avem și cu dece-uri… În episodul următor 😂
Comentariu beton!19
Been there, done there … ah, scăpat de graviditate că e treabă femeiască, dar odată prezent acasă scutecele erau nezmintit treaba mea. Cumpărat, schimbat, aruncat. Și spălat de chestiile ălea de la categoria Hazmat (HAZardous MATerials). Preț de 3 copii.
Ca de obicei fetele sunt mai precoce, dar vin și băieții din urmă pe la 16 ani în domeniul atomic.
Comentariu beton!46
La capitolul scutece nu pot să mă plâng, a prestat și tac-su cot la cot cu mine. Și da, același tată m-a amenințat deja că o să se transforme dintr-un băiețel drăgălaș într-un adolescent cu mirosuri dubioase și igienă precară 😂
Comentariu beton!44
Buna dimineata ! Nici nu ai putea sa spui cate te asteapta in „meseria” de mama,multe sunt diferite,multe nu ti le amintesti. Si daca le-ai spune,ar scadea natalitatea spre 0.
Ca mama de fata,nu am avut probleme deosebite,dar am recuperat ca bunica,tot de fata !
Ca o concluzie(a mea,evident) singura posibilitate de supravietuire este rabdarea. Stiu,nu e timp,nu e momentul,dar alta solutie nu am gasit.
O cresc pe cea mica de 8 ani .Greu, ca nu mai am mobilitate suficienta,dar am observat ca fiecare an vine ca o etapa de dezvoltare a copilului si trebuie tratata ca atare. Generalitati,vei zice,dar daca o privesti asa,poate trece mai usor.
Si inca ceva,cand ii vezi cum cresc,parca simti ca nu ai trait degeaba ! Spor si rabdare iti doresc.
Comentariu beton!59
Mulțumesc, și ție la fel! 😊
n-am avut vreo problemă cu „arma chimică” (nu înțeleg nici acum de ce culoarea era, indiferent de ce îngurgita, kaki?!), dup’aia începe să mănînce și se isterizează dacă-i cade vreo picătură de mîncare pe mînă sau, Doamne-ferește, pe hăinuțe; lasă că acum n-are o problemă să se facă precum porcu’, mai ales că se șterge instant; de hainele tale!?
și aștepți ziua cînd „va crește și o să mă pot înțelege cu ea”; aham! de crescut… merge la școală în cîteva zile; de înțeles… discutăm, dezbatem, argumentăm și, cînd ai zis și tu ca omu’ că ai lămurit-o, vine nucleara; mînuțele-n șold ( ca țața), curu-napoi, și simultan cu piciorul care bate în pămînt: NU E CORECT!
ce să zic, aștept cu nerăbdare vîrsta adolescenței, cum zice @Răzvan mai sus…
Comentariu beton!74
Daaaa… Cunosc! Să nu care cumva să aibă un strop de ciorbă pe mână, că e bai mare, da pe de altă parte, când se tăvălește în glod și se face ca un jnițăl cu praf și noroi, nu mai e bai 🤷♀️
Comentariu beton!41
Zic sa nu te repezi cu adolescenta aia…”noi” intram in clasa a opta si zau, zau, daca as avea cum, as fugi de-acasa si m-as intoarce in vreo 6 ani, asa, ca sa fiu sigura ca aproape a trecut perioada de intepenit pe copitele din spate, de impins coarnele spre impungere tot ce misca si de nelasat „nu” sau „mda, bine” din gura…cum ar zice un clasic in viata, #duamneajutane pe noi, parintii 🙂
Comentariu beton!58
păi io ce zic? mai acum 40′ se îmbrăca în vederea ieșitului în tîrg și m-a anunțat, royal, că „tati, tu nu știi că am nevoie de intimitate?”…
Comentariu beton!27
La al meu, problema nu era murdaritul. Era picatura/bobul/firimitura cazute pe jos si care, evident, nu mai puteau fi ingurgitate. Ca ajungeau mintenas la gunoi. Ar fi fost in stare sa le ia de jos si sa le bage inapoi, in gura.
@Ruxandra, e bine dacă se oprea la „ar fi fost în stare”. Fi-miu chiar mănâncă de pe jos… 🤦♀️ Dacă nu-s cu ochii pe el ca pe butelie, hap, a băgat în gură 🙄
Zici că fărâmița aia e ultimul strop de mâncare din univers…
Comentariu beton!14
Oioioiii, prima sarcină cu probleme mari (după 10 ani de tratamente) nu se dezagita fiu-meu decât dacă stăteam sub duș sau in cada plină cu apă caldă 🥺 asta până m-a speriat medicul că îl scap spontan prin baie și nu e cazul. Nu adormeam decât pe la 3 dimineața iar la 8 trebuia să înghit diverse pilule ca să nu pățim chestii urâte. După ce s-a născut dormea maică, de la 22.00 până la 6.00 neîntors. Daaaar, rămân rapid însărcinată și cu bomba de fie-mea, adio liniște 😂 sarcina infinit mai ușoară dar nu am dormit mai mult de 30 minute fără pauză aproape doi ani, zombi și 40 de kile cu ambalaj cu tot și cu plinu’ făcut. Cea mai spectaculoasă și unică vomă în jet a fost când undeva pe drumul spre mare m-a surprins fiu-meu cu un episod tragi-comic din scaunul lui de bebe (bancheta din spate) jetul a ajuns pe parbriz 🙄 A fost cea mai puturoasă vacanță ever, până nu ne-am întors acasă și am frecat tot interiorul mașinii cu „n” soluții cu periuța de dinți nu am putut merge vu mașina decât cu geamurile deschise 🤣 . Mai avem câteva istorii din astea memorabile, dar altă dată. De când am copii am înțeles că este necesar să am in portbagaj/ torpedou saci de gunoi din ăia mari de tomberon, paregzamplă îți cade plodu’ într-o baltă/ groapă de noroi atât de mare încât nu ai cum să îl cureți decât cu un Karcher, așa că îl ambalezi bine într-un sac și îl scoți acasă direct în baie. Din nou mirosul nu trece nici cu Visa Platinum de MasterCard nici nu se discută.
Comentariu beton!88
😂😂😂😂 Vai ce-am râs la faza cu jetul pe parbriz!
Desi cred că pentru voi n-a fost chiar amuzant la momentul respectiv…
Și da, trebe să ai în mașină minim vreo 2 tone de șervețele umede, rolă de hârtie și saci de gunoi. Musai! 😂
Comentariu beton!26
Aia cu cele 40 de săptămâni de sarcină în loc de 9 luni a fost o surpriză și pentru mine. Cum să consideri că sarcina începe de la prima zi a ultimei menstruații? Că așa se calculează alea 40 de săptămâni și DPN-ul, adică data probabilă a nașterii. Păi sarcina începe din momentul în care spermatozoidul și ovulul s-au întâlnit și chestii, nu? Bine, pe de altă parte, dacă ar fi să mă iau după cum au fost lucrurile la al doilea copil (că la primul am aflat pe la 8 săptămani, cu factor surpriză la mijloc), sarcina a început cu vreo două menstruații înainte de ultima menstruație de dinainte de data concepției. Că na, se pare că nu ramai gravidă chiar așa, când vrei tu. :))
Comentariu beton!37
Mda, nici eu n-am priceput niciodată de ce se fac calculele astea cum se fac… 🤷♀️
Sarcina incepe de cand „incepe” ovulul, si nu atunci cand se intalneste ovulul cu spermatozoidul!!!! Stiti de ce? Ovulul e mai vechi, el ” incepe” de la ultima menstra, si apoi se intalneste si cu spermatozoidul dar deja are o varsta.
Comentariu beton!20
Teoretic, prima zi a ultimei menstruatii o stie mama sigur. Data intalnirii ovulului cu spermatozoidul nu mai e sigura, au perioada de viabilitate diferita si se pot intalni/ imprieteni la ceva timp dupa contactul in sine.
Cea mai distractiva partea a fost cand toata lumea intreba cate luni are sarcina, dar eu stiam raspunsul doar in saptamani. Si sa explic tuturor ca 3 luni nu inseamna 12 saptamani.
Pot să comentez doar despre 40 săptămâni = 9 luni. O lună are de obicei 30-31 zile, sau 4 săptămâni și 2-3 zile. Să zicem 2,5 zile. Dacă înmulțim 2,5 zile cu 9 luni, ne ies 22,5 zile, adică 3 săptămâni și un pic. Aceste 3 săptămâni și un pic le adăugăm la cele 36 și obținem 39 săptămâni și un pic. Deci 40 de săptămâni 🙂
Dacă un an are 52 de săptămâni distribuite în 12 luni, înseamnă că, în medie, 3 luni înseamnă 13 săptămâni. Rezultă că 9 luni au 39 de săptămâni, nu 36. E logic, din moment ce o lună (30-31 de zile) înseamnă mai mult de 4 săptămâni (28 de zile).
Perioada normală de sarcină e 270 zile, dar acest număr e variabil în funcție de n factori.
THE Cristina ne-ar putea lămuri mai bine, că-i de meserie.
Comentariu beton!17
Ma bucur nespus ca mai spune lumea și adevărul. Ca se trece prin niște momente greu de închipuit. Eu nu am copii, dar consider ca e mult mai sănătos sa auzi și povesti reale ca să iei o decizie avizata dacă vrei sau nu copii și dacă da, sa ai niște așteptări cât de cât reale! Super initiativa! BRAVO!
Comentariu beton!47
Mulțumesc 😊
40 de săptămâni sunt 9 luni, deoarece o lună are 4 săptămâni și câteva zile (excepție februarie). Astfel, 2 luni au în medie 61 de zile, de unde iese că 8 luni ar avea aproximativ 244 de zile sau 35 de săptămâni (245 de zile sunt exact 35 de săptămâni). 9 luni ar însemna 274 sau 275 de zile, adică 39 de săptămâni și câteva zile (1 sau 2).
Comentariu beton!28
O să îmi ia ceva să procesez calculele astea, că matematica nu e neapărat prietena mea, dar mulțumesc pentru explicații!
Mai simplu e cu regula de trei simplă: 12 luni înseamnă 52 de săptămâni. Atunci 40 de săptămâni înseamnă 40 x 12 / 52 = 9,23 luni.
Esti mortalā, @Iulia! Doamnee, ce am râs! Cred ca lumea nu spune tot despre cum e pânā cresc pentru cā se mai uitā. La mine au trecut 20 de ani si tot îmi amintesc cā n-am dormit mai mult de douā ore în primii doi ani, chiar mā gändeam cå voi muri de obosealā. Am ajuns sā ne luåm camerā la hotel sā dormim, desi prietenii nostri tot mustāceau, ahaaa, vā duceti sā va jucati de-a mama si de-a tata, hmmm. Pe naiba, noi stāteam intr-o garsonierå pe-atunci, mna,20 de ani, fara bani, cā griji aveam si cand o prindeam si noi pe mama, care incā lucra, o låsam cu copchilu’ si fugeam la hotel sa dormim, desi nimeni nu ne credea. Si exaaact atunci îl apuca febra, kkarea, etc, sāraca mama nu zicea nimic, ne spunea doar la întoarcere. Asta cu scutecul full pânā la ceafa… a fost la botez.. pe scurt, s-a kkt in cristelnita popii. Abia astept episodul urmātor! Multumesc!
Comentariu beton!75
O, da, oboseala… Cred că oricât ți-ar explica cineva, nu ai cum să înțelegi până nu treci prin ea. Și nu atât lipsa somnului m-a ucis pe mine, cât fragmentarea lui…
Nici nu-mi pot imagina cum o fi când ai 2 sau mai mulți… După ce zici hop, că a început unul să doarmă, o iei de la capăt…
Comentariu beton!21
O lună are 4 săptămâni +, de asta 9 luni= 40 de săptămâni
Super articolul, aștept continuarea 🤗
Privind în urma, băieții mei fiind amândoi adolescenți acum, perioada cu cacaceli mari și mici mi se pare cea mai ușoară 🙂
Comentariu beton!25
Cred, mai ales din ce mai citesc pe aici. Mai ziceți-mi, să mă pregătesc sufletește cât se poate 😂
Comentariu beton!12
Ce articol fain! m- a binedispus in aceasta dimineata. Sunt mama de gemeni.Ma recunosc in partea cu statul pe ficat, o burtă uriasa ,cezariana, 2 luni la maternitate fiind prematuri, nopti nedormite 2 ani si improscat cu mancarea la diversificare.Greu…dar azi fata mea e o,,diva,, de 13 ani si baiatul meu un mutulică.Camerele lor sunt,, peșterile lor,, unde nu prea ne mai primesc.Temele parcă sunt pentru părinti si lecturile obligatorii un calvar.Dar, ce ne-am fi făcut fara ei?
Comentariu beton!42
Wow, deci tu intri la categoria „mamă eroină”, din punctul meu de vedere! Ce să zic, succes în continuare! 🤞
Comentariu beton!17
Am râs cu lacrimi și m-am regăsit în fiecare cuvințel, de la începutul începutului, doar că eu am fată, deci am avut o crăpătură în plus de curățat după cacadandana.
Comentariu beton!39
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mi-am făcut a doua cafea și m-am pregătit să citesc articolul. Mi-am dat seama după al doilea paragraf că ar fi o idee bună să las cafeaua pe masă, să nu-mi pice mucii de râs în ea.
Dincolo de asta, deși nu am copii, pot să confirm fiecare punct al poveștilor (a se citi întâmplări incredibile, dar adevărate) despre ei. Din perspectiva de unchi a patru creaturi minunate capabile să îți zmulgă zâmbete imediat ce ți-au albit 3 fire de păr.
Oh, și ce aventură poate să fie experiența asta, mai ales atunci când se apropie repejor și/sau ajung deja la vârsta adolescenței!
PS: dacă îi întreabă cineva pe ai mei, eu sunt de mulți ani unchiul lor preferat. 😁😁
PS 2: nu știu de ce, dar am impresia că în ciuda experienței cu cei 4 nepoți, copilul meu (dacă o fi) o să mă prindă tare nepregătit.
Comentariu beton!47
Nu crede, fii SIGUR! Al tău e al tău și e altă poveste decât orice experiență pe care ai putea-o acumula anterior. Dar e și nostim 😁
Comentariu beton!16
Iulia, ca si incurajare citez chintesenta experientei de viata, summumul filozofiei moderne, ma refer la nemuritorul Murphy: „Zambeste, maine va fi mai rau.”
Sotia si acum isi aminteste cu groaza cum fiica din dotare a descoperit pe la 10 anisori cuvantul „NU”. Cu 10 semnul exclamarii dupa. 🙂
Iar problemele de acum sunt de genul: „Papa, putem sa luam Honda CRV, vrem sa plecam un weekend la Genova cu Jerome (asta e cel pentru caut momentan loc de ingropat cadavrul) si inca trei prieteni? Daca ai nevoie de masina, iti lasa Jerome Clio-ul lui…”
Cum sa nu-i dau masina, oricum apuc s-o conduc suficient saptamana viitoare cand va trebui sa incarc si sa duc la Paris toate lucrurile ei, ca la intai septembrie reincepe facultatea?
Deci nah, cum ti-am mai spus in alt post, rabdare, in 10-15 ani o sa fie mai bine, cand vezi ca tot ce ai cladit cu dragoste, rabdare, intelegere, eforturi se duce naibii ca una i-a zambit si a scuturat din gene. 🙂
Comentariu beton!52
Ugh, nici nu vreau să mă gândesc cum o fi când mi-o apărea cu vreo duduie la ușă… Da mă consolez cu gândul că mai e până atunci 🙄
Dacă n-ai ce face cu Jerome, să știi că noi avem curte mare și locuim și aproape de Olt… Numa zic, așa ca informație… 😂
Comentariu beton!32
@(alta) Iulia hehe … dintre băieții mei cel mic a început încă din clasa III-a cu duduile. Să aparã cu ele la uşă adică. Rusoaice. Pe urmă la gimnaziu bulgăroiace, columbiene, etc, şcoală renumită, cosmopolită. Numai nemțoaicele nu le aducea, se ducea el la ele acasă.
@Nemo înțelepciunea din străbuni spune că nevasta şi maşina nu se împrumută! Pentru toții Jerôme-ii din lume, încă mai am puştile cu lunetă, cu aer comprimat – de antrenament. Nu ştiți ce efect are simpla lor vedere 😎
@AleBlaga, 😂😂😂
I-auzi, Iulia…copil precoce nu inseamna doar ca are smartphone si stie sa umble cu o tableta.
Deci nu te consola cu „mai e pina atunci”… 🙂
Cat despre corp, mersi de oferta, cand se mai raceste, pe caldurile astea nu pot face drum lung cu el in portbagaj.
@AleBlaga…si eu, fraierul, am vandut arma mea cu aer comprimat…bine, nu era inca fata in program pe atunci. 🙂
@Nemo sunt la reducere în Germania acum … dar mai bine ia din Franța, diferența de preț e neglijabilă. În Germania la cumpărare nu ai nevoie de permis dacă arma trage de 7,5 Joule iar în Franța e de 18 Joule. ȘI neapărat să iei și lunetă lungă, cu oculare impozante, fac impresie!
Am râs, mulțumesc 😃
Deși nu am copil, cunosc perioada de preadolescență foarte bine, vremuri grele 🤯 le spun în avans și părinților si-mi dau dreptate. Anul asta mă așteaptă anul cel mai greu, ca vârstă. Sa ma țin tare, zic 😵💫
Ieri m-am văzut cu câțiva din preadolescenții mei la iarbă verde. Câte mi-au auzit urechile 😅 M-am transportat instant în preadoscență si eu 😄
Am inceput sa citesc in timp ce miracolul de 7 luni era in patut si rodea o jucarie. Peste un minut era rosu la fata si cu narile dilatate. Telepatie: eu citesc si el livreaza…🤣 (a avut si texturi si culori diferite)
Comentariu beton!17
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Pe mine ma termina matematica asta cu 10 luni. 🙂 O luna are 4 saptamani si cateva zile, deci la 2-3 luni se mai face o saptamana.
Cu alte cuvinte, daca o luna are in medie 30.4 zile (365zile / 12 luni), atunci in 9 luni sunt ~274 zile, care fac 39 saptamani, nicidecum 36. In medie, un copil „petrece” 38-39 saptamani in burta mamei. Celelalte 2 saptamani au fost adaugata la calcul pentru ca sa nu se complice sa numere cand a fost exact conceput copilul (aproximativ 2 saptamani dupa ultimul ciclu).
Doar ca nenea care a scris cartile pentru medici avea un pic de OCD probabil si a zis sa fie 40. Sunt unele tari (Franta, de exemplu) in care se calculează sarcina la 41 saptamani, sunt tari la care e definita perioada de 39 saptamani.
Hai ca mi-am zis of-ul. 😑
Exact! Ce bine era sa citesc întâi comentariul tău înainte sa dau cu subsemnatul. Așa… am fost redundant (oarecum – pe mine m-a preocupat doar aspectul matematic, nu și detaliile despre durata sarcinii 🙂 ).
Soro, been there. 20 kg am pus cu sarcina, șuturi la ficati numai noaptea.
Și vorba ta, trece „miracolul” sarcinii (adevărul e ca este miraculos să nu te mai poți apleca luni de zile, să nu ți-o mai vezi de burtă etc) și iese puștiul care are grijă să slăbesc înapoi, ca nu am dormit nici 3h adunate în 2 ani, hai 3. Ca primul am de creșă a fost horror.
Dar până acolo, știu etapa cu caca până-n ceafă, când stătea în rotobil. Aruncam tot de pe el și îl băgam direct în cadă la înmuiat.
Câte ar fi de povestit… Au mamă
Comentariu beton!22
I hear you, sister! 🤟🤦♀️
@Iulia, I feel you! Tocmai suntem babysitter cu nepoțelul (un an), și nu doar pt câteva ore ci toată noaptea. Vom vedea mâine dimineața dacă “sudăm” peste noapte, sau ne lasă să dormim. Este killer cu somnul noaptea. Cred că ai noștri copii de abia așteaptă sa se bucure de o noapte fără “muzică” (sărbătoresc 10 ani de căsătorie). 🤪😊🥰
Comentariu beton!20
Sunteți niște grozavi că îi ajutați și vă doresc să vă distrați grozav cu puștiul! 🥰
@Iulia, jumatatea mea tocmai a inceput munca “part time”, luni, marti si miercuri, ca joi, vineri si sâmbăta sa aibă grija de “iubirea noastra”. Nu îi avem decât pe ei, și el este ce avem mai drag pe lume. 🥰🥰🥰
Superb, Iulia! Mulțumim! Al meu soț a ajutat cu de toate, mai puțin cu kakadandanelele bebelușești. A zis că el așa ceva nu face, ca nu poate 😂. Și n-a făcut mult timp până s-a nimerit singur cu ea acasă la momentu’ „fanta”. Și a prestat, înfășurat cu prosoape/fulare peste sf. Nas 😀 Și cum povestea dup-aia prin ce aventură a trecut 😆. Ah, și da, subscriu la vârsta de 12 ani (la fete) când începe o altă parte a distracției. Nu că n-ar fi fost semnale de pe la 9-10, dar la 12 și-a luat avânt 😊 Aștept și eu episoadele tale următoare 👋
Comentariu beton!17
Al meu era cât de cât „antrenat” de la câini și perioadele când îi pălea ba pe unul, ba pe altul, câte o cufureală. Da tot nu a crezut că e așa dramatic până n-a simțit pe pielea (mă rog, pe nasul) lui 😂
Pe vremea cand a venit odrasla mea nu existau pampers si internet si alte alea. M-au ajutat ai mei ca deh … l-am crescut singura, trebuia sa si munceasca cineva in casa. Daca as fi stiut atunci, nu mai contribuiam in veci la perpetuarea speciei. Dar stiu ce spui. Mi-ai adus aminte atatea momente… care e greu, dar frumos? Este testul suprem de anduranta 🤭
Daaaa, fix așa, test de anduranță. Și pe mine tot așa m-a crescut mama, singură și cu ajutor de la bunici, că mna, mai trebuia să și muncească… Grele vremuri!
io am invatat din greselile…aaa, experientele altora :)))) n-am facut prunci :))) dar vad zilnic exemple in jurul meu si-mi zic….buna alegere. Bine, la varsta mea, almost 44, prunc mi-ar mai lipsi si un clopotel de gat. :))))
Comentariu beton!28
😂😂😂😂😂
Eu am născut după 44 de ani, acum sunt „tânără” bunică și mă ofer cu încântare să fiu baby-sitter.
Sunt în asentimentul tău, @alta Iulia. Tare m-a distrat modul în care ai descris „minunata” perioada a sarcinii și „binecuvântările” perioadei cu copil mic.
Sarcina a fost pentru mine o perioadă foarte grea. Până la patru luni jumate dădeam afară în scurt timp tot ce ingurgitam. Aveam o problemă și cu mirosurile, nu suportam aproape nimic. Apoi, când sarcina a crescut, apăsa pe toate cele. Ultimele două luni aproape târam piciorul stâng, așa mă presa pe nu știu ce nerv.
Și a venit minunea. Primele luni mă trezeam instant și dacă își schimba ritmul respirației, așa eram de stresată sa nu fie ceva în neregulă.
Cel mai frumos era când plecam la plimbare și, nici nu ajungeam la colțul aleii, că ne întorceam să o schimb, nu existau pampersi.
Cu diversificarea, altă problemă, foarte greu accepta alimentele noi.
Am fost așa de stresată cât a fost mică încât, privind în urmă, îmi dau seama că nu am fost capabilă să mă bucur de acea perioadă deloc, deși îmi iubeam copilul ca pe ochii din cap. Cea mai frumoasă perioadă a fost de la trei la șapte ani. După trei ani era suficient de mare ca să ne înțelegem, nu eram legați strict de vreun program, până la șapte ani, când a început școala și totul s-a schimbat. Așa că, bucurați-vă de acești ani, trec repede.
Cu experienta avută am învățat-o pe fiica mea să se bucure de fiecare moment. Situația era de așa natură că am stat împreună până a făcut nepotul cinci ani. Și m-am bucurat și eu de tot. Am avut și norocul să fie un copil bun, sănătos, fără hachițe sau tantrumuri. Acum are unsprezece ani și ceva. Au început să apară timide comportamente de adolescent. Dar încă este „puiu’ lu’ maia”. Să vedem până când. 😇
Comentariu beton!29
Ce frumos ai scris! 🥰🥰🥰
Nu știu de ce, dar am impresia că majoritatea celor ce au comentat deja au doar un singur copil.
Mă gândesc că la al doilea o să meargă totul brici, că deja știi ce te așteaptă 😁.
Comentariu beton!19
Am niște cunoștințe care au 3. Și ei au zis așa: la primul, când îi cade suzeta, speli, dezinfectezi faci ca la carte. La al doilea, dai cu mâna pe ea să nu aibă urme de praf. La al treilea i-o aduce câinele 🤣
Comentariu beton!67
Aiurea, nu seamănă situațiile de loc 🤣 zici că sunt frați vitregi, dar după o vreme nici nu mai contează ce a fost, parcă au crescut singuri și cumva prin magie. De la vârsta de patru ani i-am crescut singură și sincer spun, că au fost atât de înțelegători încât acum când sunt mari, mă simt copleșită în fața lor pentru că au fost așa minunați.
Comentariu beton!16
@Iulia, fix pe sistemul acesta…
Am un prieten, mă nene, e ditai animalul, are niște lăboanțe, zici că e urs 😁, la primul copil îi era frică să îl ia în brațe, ca să nu se „strice”. Când îl lua, după 2 minute îl pasa nevestei și el era fleașcă, ziceai că a stat 2 ore în saună îmbrăcat. Pe al doilea, îl manevra de zicea lumea stai dreaq că pățește ceva copilul 😂.
Mă bag la un somnic de frumusețe, că mai târziu mă duc iar la sapă. Să aveți o sâmbătă minunată și să vă trăiască kinderii!
Comentariu beton!22
@Adriana, ești tare! 🥰
@Baghera, 90% din pozele în care consortul își ține odrasla în brațe în maternitate sunt mișcate. Și nu, nu pentru că îi tremura mâna doctoriței când a făcut pozele 😁
Iar apoi mi-a mărturisit (doctorița) că rar a mai văzut ditamai bărbatul să tremure așa 😁
Dragă Iulia am râs cu lacrimi și sughițuri . Nu te pregătește nimic cu adevărat pentru viațade mamă. Ce îți pot spune este că de la al doilea în sus începi să te relaxezi. Așa am aflat că nu există copchil să nu se lovească, să nu cadă din pat , să nu se murdarească sau să nu se tăvălească în glod, dacă e lăsat.
La mine primii doi au fost cuminței și n-au pus probleme deosebite dar ăsta mic al treilea (13 August,deh, cred că e plămădit la fel ca al tău) ei bine,ăsta mi-a pus capac. De la scos protectiile pentru prize cu CUIUL, și băgat cuiul în priză până la vărsat cinci kile de făină pe covor și a le amesteca cu detergent de vase . Deci cam așa ceva. Acum are 7 ani și a mai dezvoltat oareșcare instinct de supraviețuire de la faza cu cuiul în priză dar tot îi cacă mintea câte o trăznaie în fiecare zi. Gen tăiat toate perdelele și-n draperiile din casă cu foarfeca , după ce a învățat s-o folosească la grădiniță. Și da,nu prea ai cum să îi ferești de toate alea ,mereu va găsi ceva potențial periculos .
Comentariu beton!29
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Clar e ceva cu 13 august ăsta 🤣🤣🤣
Acu vreo săptămână, fi-miu a avut musafir pe buna lui prietenă, Emma. 5 minute au rămas nesupravegheați. Timp suficient să se tundă unul pe altul cu forfecuța de decupat…
Comentariu beton!26
Eu ma bucur de perioada de acum gen 14 și 7 și e destul de ok față de trecut…Fiemiu a fost primul și eram speriata de bombe,fiemea a doua a fost parfum… ca bebelușeala fiemea câștiga detașat ca perfecțiune să zic așa. După alergat după primul vine ca o relaxare statul și plânsu…..
Să-ți fie sănătoși și de-acum înainte și să te bucuri de ei! 😊
Pe scurt. Primul copil mănâncă pământ din ghiveci. Baaaiiii, sa chemam salvarea? Ii facem spalaturi? Care ma-sa ori ta-su e de vina?
Apare al doilea. Mănâncă și qsta pământ din ghiveci. Îl ștergi la gura, faci o verificare vizuala, e ok.
Vine pe lume și al treilea. Și ii vine și lui rândul sa mănânce pământ. Te uiți lung la el, și intrebi: mai mănânci ceva astăzi sau te-ai saturat?
Stai sa vezi preadolescenta. Asa ca, curaj găină, ca te tai! (iertata fie cacofonia)
Comentariu beton!44
🤣🤣🤣🤣🤣
Înseamnă că noi am fi putut lejer să mai facem măcar unu, că nici la ăsta nu ne-am stresat când a mâncat pământ din ghiveci și boabe de la câini 😂
Comentariu beton!17
🤣🤣🤣
Pot să mă regăsesc un pic doar cu privire la o chestie.
N-am copil, dar am pisic. Care a fost cândva și el mic (deși era deja măgădan de 2 luni când a venit la mine). Nu știu exact cum e la copiii mici, dar la pisici mici cade faianța de pe pereți când prestează nr. 2 la litieră.
Din fericire pt mine nu s-a ajuns și la „întins până la ceafă” sau prin toată casa.
Ce gagici faine pe aici!!! Și tătici, să nu discriminăm 🙂
Dacă aș ști că nu voi fi banată pe vecie, aș pune pentru posteritate și învățătură de minte, o poză cu mirifica-mi ființă în rochie de mireasă și cealaltă mirifică parte feminină a familiei cu kktul până la ceafă, în drum spre spălare…
Să ne trăiască toate și toți, să fim sănătoși, să ne dea oricine mulți neuroni la locul lor și răbdare cât casa, ca să ne putem bucura de toate împreună 🤗🤗🤗
Comentariu beton!20
🥰
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.8
Dar măcar înțelegi de ce nu prea te cheamă lumea pe la petreceri?
@Corina, poate ar trebui sa citești și primele rânduri scrise de @Iulia, și nu ai mai fi atât de “acidă” (sau bazică)?!
OMG! 🙄🤨
Comentariu beton!14
@Corina dar cine se plânge? Presupun că ai scris în glumă, dacă nu, contra unei sume deloc modice, aș putea să-ți traduc ce încearcă să spună oamenii ăștia pe aici. Relaxează-te, încrâncenarea nu face bine la ten. 🙂
Comentariu beton!28
Păreți să vorbiți din cărți, nu din proprie experiență, după cum ziceți aici.
@Corina, io nu-s de acord cu Mihai, io cred că ești sufletu petrecerii!
Comentariu beton!16
Doamna a înțeles ca va plângeți 🥴
Ce-aș fi vrut sa am și eu șansa să mă „plâng” !…
Ma bucur ca s-a șters comentariul meu.. ajungeam la alte concluzii… acizi, baze, petreceri cu sau fără invitati, etc, OMG..
Stai sa vezi si cand ajung la petreceri! :))
@Corina, nu s-a șters nimic, e acolo comentariul, așteaptă invitația la petrecere.
Iulia, mulțumesc pentru porția de râs! Păi dacă ai ști dinainte absolut totul, ar scădea drastic natalitatea, cred. Aia cu strălucirea și plutitul pe norișori e o balivernă menită să stimuleze dorința de a încerca să fii și tu așa.
Dap, asta suspectez și eu, că nu afli toate detaliile dinainte ca să nu te sperie 🤣
Mooooor🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Atât de adevărat. Acum că „mica mea minune” are 12 ani, pot sa râd cu lacrimi. Mulțumesc Iulia. Ești extraordinară!!!
🥰
Doamna Iulia, ați uitat să menționați cum vă prezentați ghioarla pe la expoziții când aveați burta la gură. 😀
Comentariu beton!22
Nu mai da și tu chiar tot din casă, că o să zică lumea că-s dilie, că io în august am născut și în iulie alergam în ring la Alba.
Probabil d-aia e fi-tu așa zdruncinat 🤣
Comentariu beton!27
Nu am urmărit comentariile ,deși o fac de obicei: dragă Iulia, m-am bucurat maxim să te citesc și azi.In materie de copii,dat fiind că ai mei au 20,14,5 ani,pot spune cu mare sinceritate că nici o naștere nu a semănat cu cea dinainte poate și din cauza trecerii timpului, deși la 3 copii m-am simțit la fel gravidă. Aceleași manifestări, cam aceleași pofte, deși primul e băiat și 2 fete pe urmă. Apoi,de bebeluși, au dormit toți 3 pe timpul nopții, n-am petrecut decât rar nopți albe ,poate 1 pe lună până au mai crescut, până au ajuns să mănânce și supă și solide cât de cât. Diferența maximă între toți 3 e că băiatul are autism, comportamentul lui de copil n-a semănat cu al fetelor, dar nici fetele între ele nu seamănă deloc ,cea de 5 ani e cum spunea mama „pizdelea” toată, curioasă în toate domeniile, fapt ce mi-a adus și necazuri, nu numai bucurii. Țin să spun că pe toți 3 i-am crescut singuri, eu și soții mei,unul actual și unul răposat de tânăr, iar asta m-a determinat să nu aștept nimic de la nimeni ,să nu aștept că vine mama cu borcane de mâncare, mai ales că n-a mai apucat să își cunoască și al treilea nepot de la mine.
Deci,în esență:nimeni nu spune 100% ce e creșterea unui copil,decât generalități și ce s-a descoperit în materie de boli.
Comentariu beton!21
🥰 Așa e, numai generalități afli. Dar până la urmă, unde ar mai fi farmecul, dacă am ști totul dinainte?
Am râs ca de obicei 👏 orice tragedie pare comedie când este povestită de Iulia!
Măcar ştiu ce mă aşteaptă când şi mai ales dacă va fi să fie 😉
Hai, no, că tragedie chiar nu e, așa am făcut să sune? 🤔
Și nu, nu știi la ce să te aștepți, crede-mă! 😂
Ei, nu-i chiar aşa 😆 şi mă refeream în general la aventurile voastre, dar n-am găsit cuvântul potrivit.
Şi nu, nici 10% nu-mi dau seama ce mă aşteaptă, dar promit să revin aici cu impresii 😉
40 de sapt sunt 10 luni doar daca sunt 10 luni februarie (varianta cu 28 de zile) aliniate…asa ca in realitate sunt 9,2 luni (aprox)
Iti mulțumesc din tot sufletul pentru articol! Al meu are 2 ani și 2 luni. Ma scoate din pepeni efectiv de o mie de ori pe zi. Ieri a urlat la 7 dimineata ca de ce i-am schimbat scutecul si i-am zis ca nu il mai spal acum de cafeaua de pe cur pe care si-a varsat-o cu o seara inainte dupa ce a urlat juma de ora sa ii dau borcanul cu cafea sa imi faca el cafeaua. Bun. Dupa ce ma chinui sa il scot din casa O ORA DUREAZA MINIM, imi face ditamai scandalurile in kaufland. De ce? Pai de ce nu il las pe el sa deschida usa la frigider sa ia oua si sa le tranteasca in coș, asa pune el ouale: LE TRANTESTE. Ca de ce nu il las sa impinga cosul fix in picioarele mele si sa ma calce? ca de ce nu il las sa ia borcane cu muraturi de pe raft. Apoi la casa…. a urlat la o doamna din spate ca de ce il ajuta sa puna produsele din cos pe banda? NU; NU; NU! EL SA FACA TOT!!!! Si are un țignall… cred ca toti se nasc cu un tip de planset specific care efectiv te scoate pe tine, mama, din toate alea!!!! Ma simt vinovata ca urlu la el, dar fratele meu, e horror!!!!!!! Si eu am nervii tari!!!! Lucrez cu adolescentii de peste 10 ani si toti se mira cum pot fi asa de calma…. Dar copilul asta….. ma dispera!!!! …. Pana ce se culcuseste la mine in brate sau vine sa ma pupe. La definitia Bi-polaritatii trebuie trecut simplu: Mamele de copii pana in 7 ani!!!!!
Comentariu beton!18
Pfff… Bucură-te de perioada asta în care vrea să facă el, că apoi, după 3 ani, brusc nu mai „poate” să facă nimic singur și are „nevoie de ajutor” pentru orice 😂
Și bărbatu-meu îl suspectează uneori pe al nostru că e bipolar – acu e cel mai adorabil copilaș și iubește pe toată lumea, treizeci de secunde mai târziu (la propriu) e un diavol tasmanian care nu suportă pe nimeni și nimic 🤷♀️
Hai ca îmi fac curaj sa scriu. Sa ma limitez la sarcină, momentan. La mine sarcina a fost… Norișor, ce sa mai. Norișor indus chimic, ca viitoarea zână dădea semne ca vrea sa iasă de pe la 3 luni, asa ca luați pastilele astea, doamna! Ce pastile, cred că aș fi făcut un ban grămadă dacă le vindeam, ca țin minte o data cand am râs juma de oră de o barză desenata pe un vas, cu soțul uitându-se ușor invidios la mine… Dar norisorul chimic a dispărut prin trimestrul trei, când zâna a hotărât sa stea acolo, la locul ei. Și atunci a început marea pișare. Cum zicea Iulia, ce sens are sa te mai ridici de pe veceu? Eu am fost la birou până în ziua în care am născut (nu, nu sunt workoholica, dar am făcut pre-eclampsie și îmi era frica sa stau singura acasă, ca să aibă cine să-mi cheme salvarea în caz de doamne-fere’). Ei, și la biroul ăla, erau 3 veceuri. 2 pe hol, la lifturi, și unul la nici 10 metri de locul unde ședea toată ființa mea impozanta (+30 de kile in 8 luni, și nu, nu de la hormoni, ci de la paste, cartofi prăjiți și ciocolată, muuuuuulta ciocolată). Deviez. Deci un veceu la 10 metri de mine. De câte ori credeți ca am reușit sa ma scap pana sa ajung la el? Pai… Cam in 10% din cazuri, ceea ce poate ca nu pare mult. Dar când faci de cca 50 de ori pe zi – nu, nu exagerez – rezulta ca tre sa ai cam 5-6 perechi de chiloți la tine.
Apoi sa ne aducem aminte de momentele romantice în care soțul și iubitul meu (nu săriți, e unul și același) punea o mână, delicat, pe burtica drăguță…. Mda, scratch that. Lucrurile se derulau cam așa: „întoarce-te și tu într-o parte, sa-mi pun burta pe tine, ca ma rupe de spate.” el, simțindu-se oarecum responsabil de umflatura extrema de pe partea mea ventrală, se executa. Și atunci începea domnișoara un fotbal imaginar cu ficatul sau pancreasul meu, care o fi fost mai la îndemână, de nu putea nici el sa doarmă, inghiontit fiind totuși mai puțin decât subsemnata.
Capitolul culinar a fost o alta problema, în sensul în care primele trei luni as fi mâncat (uneori am și făcut-o) cartofi prăjiți dimineața, la prânz și seara, plus la cele 2-3 gustări pe care trebuia sa le am ca să nu omor pe cineva. Bai nene, nervi și draci de lipsa de mâncare ca în sarcină eu nu am mai văzut la nimeni. V-am zis ca am luat treij de kile, da? L-am întrebat pe consort, după ce am slăbit, ce-i drept, de ce m-a lăsat sa mănânc atâta… Mi-a zis ca ii era frica să-mi ia mâncarea, ca aveam o privire care îl baga în sperieți :)))
Și peste toate astea, sa nu uităm de delicatele momente în care trebuia să-mi chem jumătatea pentru orice acțiune care se întâmpla mai jos de nivelul soldurilor mele. Nu va gândiți la prostii, ca nu-mi ardea de nimic. Nu, vorbesc de chestii cum ar fi pusul/scosul pantalonilor, încălțat/descălțat, inchieiatul gecii (am fost gravidă iarna), ridicat orice de pe jos – inclusiv propria persoană, atunci când făceam imprudenta de a mă așeza pe jos fără sa fiu în apropierea unui scaun mai solid.
Pe scurt, știti pozele alea cu gravide diafane, cu burtica umflata fix cât trebuie, strălucind de sănătate? Ei, nu eram eu. Dar când a apărut minunea…. Nu, nu o fost totul roz, decât la propriu, deși am zis înainte sa nasc ca nu o sa permit culoarea roz lângă copila mea. Aham. Are 5 ani și 50 de miliarde de chestii roz. Cu sclipici, of course. Și paiete. Muuuulte, muuuuult paiete…
Dar asta e alta poveste. Pe scurt, am un singur sfat pentru gravide. Nu puneți mana pe cartofii prăjiți, jur ca dau dependență. La fel și Nutella. Ah, si pastele cu somon. Și pizza. Și… Da, ma duc să-mi tai un măr
Comentariu beton!60
Am râs cu sughițuri (acu îmi arde, pe vremea „burticii” nu prea mi-ar fi ars să râd, că tot p-acolo am fost și eu. Minus mâncarea, plus dracii. Din orice.) 🤣🤣🤣🤣🤣
Super făină descrisă toată aventura, și câteodată te întrebi așa de ce m-a mâncat ….. să mă leg la cap ,dar nu-i așa că n-ai schimba asta pentru nimic în lume?
Nope, pentru nimic în lume! 😁
😂🤗 Maaaaaammmmmmaaaaa si ce va urma de-a lungul anilor! Cu ceva ani in urma, sfarsit de saptamana, baiatul (copilul 😜) iese in oras. Duminica m-am trezit de dimineata cu niste zgomote in bucatarie. Doar cu boxeri pe mine (doar eram la mine acasa) ma indrept catre bucatarie, deschid usa si raman increment. O pustoaica prajea oua. Se intoarce catre mine cu un zâmbet angelic si ma intreaba: Doriti oua ochiuri sau omleta. Printre putinele momente in viata in care nu am avut replica. M-am intors si m-am indreptat catre dormitor sa-mi continui somnul. Era prietena fiului, pe care nu o cunoscusem pana in acel moment!
Comentariu beton!37
🤣🤣🤣🤣🤣
Azi am fost la nea Turcu să-i punem invertorul pentru sistemul de panouri fotovoltaice. Cine este nea Turcu? Păi este un nene de vreo 60+ de ani care are 12 copii și care bănuiesc că sunt plecați care pe unde prin lume că io nu am văzut tineret prin curtea lui.
Noi am ajuns dimineața la el pe la vreo 9 și pe la 11 am văzut primul cârd de puradei de 3-4 care urcau panta spre casă în șir indian însosiți de un adult. S-au salutat, îmbrățișat, ce mai faci, bine, au plecat undeva spre casă. Mi-am zis că o fi venit un ficior cu nepoții în vizită doar că după vreo oră cine urca agale panta aia? Alt grup de copii cu alt adult. La un moment dat le-am pierdut socoteala că aveam treabă plus că am plecat de acolo de două ori că uitasem niște chestii, dar cred au fost vreo 3-4 grupuri doar ce văzusem eu.
Am socotit așa, la prima vedere cam vreo 14-15 copii care au urcat panta aia și care dispăreau mai sus unde era casa. Nu m-am putut abține și l-am întrebat :
– Nea Turcu, da ai ceva musafiri azi, ți-au venit nepoții în vizită.
– A, o am pe soacră-mea bolnavă la noi și au venit copii ei cu nepoții să o vadă. Ai mei au plecat săptămâna trecută pentru că cinci încep școala dar mai am vreo zece care stau la noi.!?! Nu am insistat să aflu ce și cum pentru că era clar că lumea nu era adunată acolo pentru party.
Băi, doișpe copii + cohorta de nepoți !!!!
Mă rog, ce m-a frapat a fost faptul că deși au urcat spre casa aia vreo 12-14 copii la un moment dat au coborât la vale 3 adolescenți care vorbeau în engleză și au pus la cale de un grătar plus 3-4 puștani care alergau un cățel sau cățelu-i alerga pe ei, că nu era clar. Și o gâză de vreo 2 ani care-l bâzâia la un moment dat pe bunică-su.
PS. Am aflat azi de la informatorul din casă că nea Turcu este copilu lu Turcu care avea căruță prin anii 80, mi-am amintit și eu cu ocazia asta. De fapt era o plaformă trasă de un cal pe care îți puteai căra mobila dacă te mutai sau dacă o cumpărai.
Pe atunci aveam aveam în oraș doi Taximetriști de ăștia. Era Iungăr, un nespălat urât mirositor cu cal jerpelit și o platformă tot timpul murdară, dar ieftin și Turcu care era mai scump dar mai îngrijit, platforma era vopsită și calu avea zorzoane. Ai mei l-au ales pe Iungăr când ne-am mutat prin 86 și nici acum nu înțeleg de ce pentru că Turcu nu folosea biciul să ne alunge atunci când ne agățam de căruța lui.
Ai de plm, când îmi aduc aminte că acum 40 ani noi căram chestii prin orașele industrializate de comuniști cu căruța când alții construiau autostrăzi și chestii…
Dar era bine atunci. Futuvăngurădenostalgici.
Mă rog, am vrut doar să zic : Cum plm unii pot să crească 10-12 copii cu bun simț și alții au probleme cu unul.
Comentariu beton!17
Ăia 10-12 se creşteau între ei, dooh..
În rest drăguță povestire.
Azi a fost botezul printului mostenitor, asa ca abia la ora asta am apucat sa citesc articolul de sambata. M-am chinuit sa il citesc fara sa trezesc copilul de la rasul in hohote ca apoi e jale cu adormitul. Nici la mine nu a fost sarcina pe un norisor pufos, inceputul greu, plin de dubii si nesiguranta, dar pare ca e mai bine cu fiecare zi…pana cand te mai loveste un puseu de crestere, un salt mental, o regresie de somn, trebuie sa fie ceva. Astept cu mare interes diversificarea, sa scot gospodina din mine (soc si groaza, sper sa ne ajute=gateasca bunicile).
Continuarea in episoadele urmatoare, sa fiu pregatita de ce urmeaza.
Concluzia ar fi: hastag rezist 😅
Multumim ca impartasesti cu noi si ne dai cate o portie zdravana de ras!
Ah, da, cele mai odioase (de până acum) cuvinte din dicționarul de parenting – puseu, salt, regresie 🙄
Succes în continuare! 💪
Iti multumesc pentru urari, simt ca sunt sincere, asa ca ale unei mame trecute prin multe 😅
🥰
Neata.
La mine se întâmpla, inevitabil, sa facă febra, sa tușească, sa borasca, sa cacadandanale imprastiate taman vineri spre seara așa (sau în prag de sărbători) când nu mai găseai medicul de familie, ca, deh, are și el(ea) liber ca tot omul civilizat. Și, la fel de inevitabil, ajungeam la camera de garda. Ce mai, distracție la maxim
Legat de ce a scris @Shoric referitor la nea Turcu si cei 12 copii ai sai. Un prieten foarte bun avea in subordine la serviciu o persoana de etnie (ma aliniez si eu la trendul „politically correctness” 😜) ce avea 11 copii. Intr-o zi il intreaba: Cetatene de etnie (bine, apelarea a fost alta) cum va descurcati acasa cu 11 copii? Cred ca este o babilonie de nedescris. Raspunsul cetateanului de etnie: Sefu’ este o ordine si disciplina fara cusur. Le-am dat grade incepand cu „soldat” pana la „colonel”. In fiecare zi le spun ce au de facut. Si le-am mai spus: Daca cineva greseste, face dracii, nu-si indeplineste sarcinile acela va fi pedepsit impreuna cu toti ceilalți mai mare in grad decât el. Astfel ca fiecare sta cu ochii cât cepele pe cei mai mic in grad. Si cel mai pazit este cel mic, soldatul! Credeti sau nu, este o intamplare adevarata!
Comentariu beton!23
Deci eu am 3 si subscriu ca cea mai dificila tranzitie e de la 0 la 1 (copii). Si dupa aia de la 1 la 2, te gandesti ca cum vei iubi pe cineva la fel de mult precum iubesti mogaldeata nr. 1, ii iei din atentie si resurse, cum o sa faci fata la doi ca nici la unul nu prea esti in stare etc. Tranzitia de la 2 la 3 a fost cea mai usoara, si daca ar fi fost de acord Fritz-ul meu faceam chiar 4, ca ce mai conteaza unul in plus. Si aici la noi in tara in care media de copii e de peste 3 pre femeie e o vorba: “al treilea copil” – nu mai faci curs de inot pentru nou-nascuti cu el sau masajel special de bebelusi heruvici, nu mai sterilizezi biberoanele, il lasi sa linga podeaua, nu-i mai faci jdemii albume de poze if at all etc.
Citeam și ranjeam, ușor amuzat, ușor amar… Noi am trecut prin toate (cu chestii dure începand de pe la 12 ani și atenuate înspre sfârșitul liceului). Dar momentan problemele mele s-au schimbat total. Gabriela -> Gabi -> Gabe (cum a cerut sa fie identificat/a de vreo doi ani la Universitatea de Arte din Londra are acum 20 de ani „și-un pic” 🙂 ). Așa că-mi permit acum sa fac filosofie de doi bani…
Ca sfat personal aș zice doar „brace for impact”. REPETAT! 😉 Trece (sau nu)… Nu poți decât sa încerci și sa speri… Așadar… curaj și răbdare. Va fi bine (probabil 😉 )!
Și fiindcă am terminat cu bătutul câmpilor… încerc sa clarific „dilema” Iuliei (40 săptămâni = 9 luni). Mai exact… 40 săptămâni înseamnă APROXIMATIV 9 luni! E corect așa! O luna are de fapt un pic mai mult de patru săptămâni. Adunand aceste „resturi” se ajunge la „paradoxul” de mai sus. Asta e tot. Se poate verifica pe calendar 🙂
Si… încă un argument (știu, explic pana ajung la absurd). Dacă 9 luni ar echivala cu 36 de saptamâni… pana la 52 săptămâni/an ar însemna 16 săptămâni (adică… 4 luni??!! 😀 ).
În cazul în care am bătut prea mult apa în piua pe subiect sa mă scuzați. Inginer la baza, situație agravata de vreo 30 și ceva de ani de predat…
Iulia, aștept continuarea „aventurilor”… 🙂
Abia acum am citit articolul și m-am abținut greu să nu bufnesc în râs.
Daa, sunt multe de adus aminte. Cel mai mult îmi place pățania de când am renunțat la pampers. I-am spus fetei: „Să ne spui când faci pișu!”. A venit drăguța la noi, udă toată: „Am făcut!”