Mi-am schimbat telefonul zilele trecute și mă uitam c-a fost nevoie de câteva click-uri pentru a-l configura pe cel nou, exact cu aplicațiile și informația pe care o aveam pe cel vechi. Pur și simplu am dat click-urile alea, după care totul s-a întâmplat fără să fie nevoie să mai fac nimic. La final, nu doar că aveam tot ce-mi doream pe cel nou, dar până și aplicațiile erau aranjate exact cum le avusesem pe cel vechi. Ca să nu trebuiască să le mai caut, să le găsesc în locul cu care deja eram familiarizat.

Or treaba asta nu era posibilă cu niște ani în urmă, și nu prea mulți. Am coșmaruri când îmi amintesc cât dura și câtă muncă era să-mi aduc contentul vechi pe un telefon nou, la primele smartphone-uri pe care le-am avut.

Pe mine, personal, mă sparge unde a ajuns tehnologia și cât de tare a explodat în ultimii ani. Azi, acum, când vorbim, putem face lucruri care acum 20 de ani păreau utopii din romanele SF. Și zic despre ăștia 20 de ani, că n-are niciun rost să spunem că acum 40, de exemplu, eram practic în epoca de piatră față de ce se întâmplă azi din punct de vedere tehnologic.

Nu știu ce simțiți voi vizavi de asta, există oameni pe care îi sperie sau care nu sunt de acord, un fost prieten de-ai mei folosește și în ziua de azi un Nokia cu butoane ca să nu-l spioneze EI, dar eu simt doar bucurie când mă uit în jur.

Uite, cel mai la îndemână exemplu: muzica. Toți ascultăm muzică, indiferent ce fel de (mă rog, nu și unii dintre noi care fac tot felul de liste săptămânale cu zgomote care-ți mută creierul din loc, și pe care ei le numesc cu mândrie „piese rock” 😋). Azi, ești efectiv la un click distanță de orice piesă de pe lumea asta pe care ai vrea s-o asculți. La începutul anilor 2000, găseai pe undeva pe net piesa pe care ți-o doreai, dădeai download, după care plecai de acasă și mai verificai seara dacă s-a descărcat. Iar asta se întâmpla totuși pentru că aveai internet, fie el și dial-up. Dar înainte de apariția internetului era și mai crunt.

Eram în liceu, n-am să uit niciodată faza asta, când una dintre colegele mele a venit la școală mândră tare că-și trăsese jumătate de casetă audio, adică o parte întreagă – 30 de minute, cu aceeași piesă. Evident, știu și acum care era piesa aia: Right here waiting, a lui Richard Marx. Bănene, cât am invidiat-o. Noi, restul, trebuia să derulam caseta cu creionul dacă voiam să ascultăm de mai multe ori la rând aceeași piesă.

Sau îmi amintesc că făcusem la un moment dat rost de un casetofon care era și recorder, am în cap de parcă s-a întâmplat ieri cum stăteam noaptea să înregistrez muzică de pe la câte un post de radio. Pândeam piesele care-mi plăceau și apăsam butonul „rec”. Meam, ce mă mai enervam când se găsea ăla de la radio, prezentatorul, să spună el câteva cuvinte pe finalul piesei. Practic, făcea pipi pe toată munca mea.

Acum toate astea nu mai există. Povestește-i cuiva născut după anii 2000 despre toate astea și n-o să înțeleagă ce-i zici.

Despre unde s-a ajuns cu telefonia sper că n-are rost să mai vorbim. Cine naiba și-ar fi imaginat în anii ’90 că telefonul va ajunge un dispozitiv pentru care vorbitul la telefon va fi doar ceva secundar. Că scopul lui principal va fi să te ajute să-ți organizezi viața în cele mai mici detalii. Și te ajută, eu nu-mi pot concepe viața fără smartphone, nu-mi dau seama cum m-aș putea descurca.

Dar cel mai si cel mai tare mă sparge unde s-a ajuns cu sistemele de navigație. Personal, n-aș mai putea fără ele. Mai ales prin prisma faptului că cel mai mult și mai mult îmi place să călătoresc. Sistemele de navigație m-au scăpat de orice stres, m-au scăpat teama c-o să mă rătăcesc.

În 2005 am ieșit pentru prima oară cu mașina din țară. Ciuciu gps la vremea aia, iar eu aveam de colindat, la volan, vreo jumătate de Europă. Nici în ziua de azi nu-mi dau seama cum am reușit să fac asta doar cu hărți din alea de hârtie. Dar ce zic eu despre hărți, când am ajuns la Paris, aveam întâlnire cu cineva, la ora 23.00, într-un loc care se numea Bagnolet.

Vă dați seama cât m-a marcat dacă țin minte cum se numea după atâția ani? Nu-mi imaginam cum o să reușesc să ajung la locul întâlnirii, vă imaginați că nu plecasem de acasă cu harta Parisului după mine. Și totuși, din aproape în aproape, am ajuns în nenorocitul ăla de Bagnolet la ora stabilită. Nu știu dacă aș mai fi în stare de asta azi.

Înainte de smartphone și gps era un calvar să te plimbi la întâmplare pe străzi într-un oraș în care ajungeai pentru prima oară. Acum doar îți pui rucsacul în spate și-ai plecat, ai nevoie doar de baterie la telefon și internet.

Nfine, cred că v-ați prins deja unde bat și că n-am un subiect anume. Astea toate mi-au trecut prin minte în momentul în care telefonul meu cel nou m-a anunțat că „schimbul de date s-a terminat”. L-am deschis și, ce să vezi, aveam pe el absolut tot ce-mi trebuia de pe cel vechi.

Ba nu, de ce să mint, m-am mai gândit la subiect și când mă conectam cu telefonul la toate mașinile alea pe care le-am condus în ultima vreme. Mă uitam cât de simplu și intuitiv a devenit totul, știind cât de complicat și la noroc era să faci asta cu câțiva ani în urmă. Nu-s trei ani de când am închiriat în Italia un Fiat 500 la sistemul căruia n-am reușit să mă conectez cu telefonul, indiferent în câte moduri am încercat.

Și dacă tot am deschis subiectul ăsta, la voi cum stau lucrurile? Care sunt lucrurile, legate de tehnologie, fără de care viața voastră ar fi infinit mai grea?

sursa foto: freepik.com