Articol scris de Iulia.
…
Pentru că am văzut că e un subiect recurent în ultima vreme și, la fel ca multe alte subiecte, desparte lumea în tabere și naște dezbateri, am zis că nu pot rata ocazia să dau și eu cu opinia în populație.
Ceea ce urmează să aberez eu pe aici e strict perspectiva mea – eu lucrez de acasă by choice, pentru că am ales varianta freelancing, deși trebuie să recunosc, nu o dată mi-a trecut prin cap ideea de a închiria un birou undeva, numai că să mai plec dracului de acasă. Pe de altă parte, eu mă încadrez în categoria aia mai bizară de oameni care nu țin neapărat la socializarea cu colegii, la programul fix și la interacțiunea cu colectivul. Cred că am mai zis, mie nu prea-mi plac oamenii. Și nici ei nu se prea omoară după mine 🙂
Deși am avut și joburi unde era chiar fain de tot, unde colegii erau mișto și atmosfera era excelentă. Daaaaar, mai trebuie să precizez (nu fără rușine în suflet) și faptul că eu fac parte din categoria aia pe care Mihai o urăște cu pasiune: oamenii care întârzie. Vă rog să mă credeți, chiar mă strădui, îmi dau silința, dar cumva, când trebuie să ajung undeva la o oră fixă, zici că mi se adună toate belelele și nefăcutele pe cap și ba uit chestii și trebuie să mă întorc, ba estimez greșit ce am de făcut și mă trezesc în ultima clipă să ies pe ușă, ba aia, ba ailaltă…
Așa că, pentru mine, mersul la muncă la program fix a fost dintotdeauna un coșmar. Când lucram la corporație, scriau ăia în newsletterul intern știre de o șchioapă cu litere roșii pe prima pagină dacă aveam 2 zile consecutive în care ajungeam la 9 fix, nu la 9:08 sau 9:03 sau la 9:05… Asta e, nu e de mine și mi-o asum. Și ăsta cred că a fost unul dintre factorii determinanți atunci când a trebuit să fac alegerea – mă las de slujbă și încerc să trăiesc 100% din freelancing sau nu? Argumentul programului flexibil a cântărit destul de mult. Dar acum, aproape 7 ani mai târziu, realizez că nu am știut exact în ce mă bag…
Ca să vă faceți o idee, programul nostru arată în linii mari cam așa (fac aici o paranteză,și eu și soțul lucrăm de acasă): ne trezim în jur de 5:30, să apucăm să muncim un pic până se trezește copilul. În timpul ăsta, bărbatu-meu mai hrănește și potăile și, mai dă zăpada, dacă a nins, d-astea, administrative, și, dacă apucă, mai bagă și el un pic de muncă. De pe la 7:15 la 8:30 avem program cu șefu. După ce șefu pleacă la el la birou (aka la grădi), pun un timer și încerc să rezolv în 30 – 45 de minute următoarele: ordine în casă, făcut paturi, aspirat, dat cu mopul, spălat vase, pus catrafuse la locul lor, pregătit ingrediente pentru mâncare și pregătit ce se poate din timp – de ex, dacă am în plan piure, curăț cartofii și îi pun la fiert, scot carne din congelator etc.
De pe la 9 – 9:30 încep să muncesc efectiv, până la 13:30 când trebuie adus șefu de la grădi. Apoi program cu dânsul până pe la 15, când se încearcă nanificarea. Dacă e cu succes, mai apuc să mai muncesc un pic până se trezește (ora 16 – 16:30). Dacă am mult de lucru, continui și se ocupă taică-său de el, dacă are el de lucru, trec eu la aparate. În măsura în care putem, încercăm să petrecem timp cu el și împreună. Nanificarea de seară la 19 – 20; din nou, dacă e cu succes, mai apucăm să muncim apoi un pic, dacă nu… nu. Sigur, ăsta e un program așa, în linii mari și care variază de la o zi la alta, dar așa, ca idee.
Și pentru că poate printre voi mai sunt unii care cochetează cu ideea asta, de a face ceva pe cont propriu, o să fac aici o mică listă pro/contra, din perspectiva mea. Nu este nici pe departe o listă exhaustivă și nici nu am pretenția c-aș fi vreun guru al managementului timpului și organizării (ba din contră, putoarea mea interioară stă mărturie), dar vă pot spune cum se văd lucrurile de aici, de unde șed eu. Să purcedem, deci:
Pro: îți faci programul așa cum consideri și cum poți. Aici ar fi mult de discutat, pentru că nu toate activitățile sunt la fel și nu toate implică aceleași lucruri. De exemplu, poate că Mihai poate modera comentarii la articole și de pe telefon, în timp ce trage o fugă la Mega, dar Gigel, care scrie cod, nu poate, așa că vrea-nu vrea, cât muncește, tre să steie pe curul lui, la tastatură. Eu pot răspunde la mailuri sau mesaje cât timp stau la semafor, dar Vaxilică, care e arhitect, are nevoie de un soft de proiectare ca să facă o modificare pentru un client… mă rog, sper că înțelegeți unde bat… Dar da, un anumit grad de flexibilitate există; mă rog, în anumite limite, că practic, orice ai munci pe lumea asta, într-o mai mică sau mai mare măsură tot depinzi și de alții, deci 100% așa cum vrea mușchiul tău nu ești niciodată.
Însă aici vine iute din urmă și prima chestie contra: ai program flexibil, dar trebuie să fii în stare să ți-l gestionezi, ca să nu dai apoi din colț în colț că ai frecat-o pe fb toată ziua și să te trezești cu 2 ore înainte de termen că ești în budă. Și nu e deloc ușor, vă zic. Tentațiile sunt mari și la tot pasul, ai nevoie de multă voință ca să faci ce ai de făcut sau să înveți cam cum să stabilești prioritățile. Da, nu interesează pe nimeni dacă eu muncesc la 5 dimineața sau la 2 noaptea, atâta timp cât respect termenele. La fel, dacă am făcut o mică eroare de calcul și mă trezesc strângând din gluteus maximus și gluteus medius cu juma de oră înainte de termen, iar nu-i pasă nimănui, clientul știe că la ora X trebuie să primească livrarea de la mine și e fix problema mea cum dreg busuiocul. Mi s-a întâmplat, și nu o dată, să îmi iau țeapă cu anumite proiecte. În sensul în care, știind cam care e ritmul meu de muncă, am estimat că respectivul proiect îmi va lua o oră jumătate. Și am muncit 4. Pentru că bicoz. Rahat se-ntâmplă.
Pro: ești propriul tău șef, nu ai pe nimeni să te frece la melodie și să îți sufle în ceafă sau să ți se uite peste umăr, să vadă ce ai pe monitor – Excelul sau feisbucu?
Contra: ești propriul tău șef și dacă nu-ți faci treaba, șefu nu te plătește. La fel, nu prea interesează pe nimeni că are copilul febră și în miezul zilei tale „de lucru” trebuie să fugi să îl recuperezi de la grădi. Sau că planul tău era să-l culci la 7 jumătate și apoi să mai prinzi 2-3 ore de lucru, însă acest măreț plan a eșuat lamentabil, deoarece odrasla a decis că nu adoarme decât pe la 9… Sau că ieri și alaltăieri a fost vreme faină afară și ai ales să stai mai mult prin curte, iar acum e 3 dimineața și tu stai la calculator, ca să scoți pârleala.
Pro: îți poți alege clienții, partenerii, proiectele pe care lucrezi. Dacă ești norocos. Dacă nu, mai ales când ești la început de drum, accepți orice rahat, doar-doar mai aduni ceva țechini și ceva experiență. Însă, în timp, dacă ești bun în ceea ce faci sau cel puțin suficient de perseverent, vei ajunge și la treaba cu alesul. Dar durează.
Contra: tu suporți toate belelele care pot să apară. Crapă calculatorul? Ghinion de neșansă, pui mâna și cumperi altu, ce dacă luna asta aveai în plan să pui niște bani deoparte pentru vacanța aia faină la care speri din 2019? N-ai net? Descurcă-te! Am avut momente când a crăpat curentul în sat. La 9 dimineața. Iar minunații de la Electrica au ridicat senin din umeri, au declarat avarie și au anunțat că se repară „până în jurul orei 17”. E, ce te faci, Veto? Că bateria la laptop ține ea cât ține, da cu siguranță nu de la 9 dimineața la 5 după-amiaza. Asta una la mână. Doi la mână, eu depind de net ca să lucrez. Canci curent, canci internet. Ok, îmi dau hotspot de la telefon, da și la ăla se duce bateria la un moment dat… Și să vezi ce frumușel mi-am luat calculatorul în spinare și m-am cărat la ai mei ca să pot lucra. Ba am avut și momente în care am stat în mașină, cu telefonul băgat la brichetă, ca să am net să dau la laptop să pot face o livrare.
Pro: pot să stau toată ziua la birou în pjiama sau treling, nu-i pasă nimănui. A, ba da, zilele trecute m-a criticat fi-miu că de ce nu mă mai machiez în ultimul timp.
Contra: e foarte ușor să aluneci pe panta în care nu-ți mai pasă de tine. Nu, n-o să încep acu să vă țin predici despre cum e bine să fii in touch cu sinele tău și să faci lucruri bune pentru tine, o să vă zic numai că rutina poate să fie și cel mai bun prieten, și cel mai mare dușman.
Pro: nu trebuie să suporți chicotelile colegei care se uită la poze cu pisici, nici convorbirile interminabile ale ăleilalte colege cu mă-sa, nici mirosul de transpirație al șefului sau faptul că iar n-au venit ăia de la La Fântâna să aducă apă.
Contra: ești numai tu, cu capul și gândurile tale și dacă asta nu îți face plăcere, e destul de greu (a se vedea ce zicea Mihai în ultimul vlog – parcă în ultimul, sper să nu mă înșel).
Pro: tu alegi cât de mult muncești, în funcție de nivelul de venituri și nivelul dorințelor. Știu oameni care, deși sunt freelanceri, aleg să nu muncească mai mult de 4 ore pe zi și astfel să câștige suma X, dar în schimb, să petreacă mai mult timp cu copiii sau să meargă la pescuit sau să fotografieze bărzăuni. Fiecare cu ce-l doare.
Contra: tu alegi, dacă ai ce munci. Pentru că no workee means no monee. Zău, am încercat, dar nu mă plătește nimeni doar pentru că-s extrem de simpatică. Încă nu am aflat de ce, mai cercetez. Dar până atunci, trebuie să muncesc. Și nu prea merge faza cu „timpu trece, leafa merge”, că dacă nu-ți faci treaba, facturezi la final de lună fix prafu de pe tobă. Așa că, în afară de munca efectivă, mai ai de făcut și un pic de prospectat de clienți, și un pic de marketing, și un pic de conta și un pic de aia și un pic de ailaltă…
Cam astea mi-au trecut mie prin tărtăcuță, raportate în cea mai mare parte la mine și la ceea ce fac eu. Dacă la voi lucrurile stau altfel, mi-ar plăcea să aud.
Să nu mă înțelegeți greșit, chiar nu mă plâng (de data asta), toată treaba e o alegere asumată, cu bune și rele. Deocamdată, bunele sunt mai bune decât relele, dar asta nu înseamnă că nu se pot schimba, la fel cum nu înseamnă că mie mi-e mai greu pentru că lucrez de acasă sau lui X îi e mai greu că mai pierde și 2 ore pe zi în trafic. Vorba aia, la tăți ni-i greu, da’ nu la fel. Și da, mie-mi place să mă mai și plâng uneori, ce, n-am voie?!? 😀
Ar fi minunat să pot lucra de acasă. M-aș trezi la 11 în fiecare zi. 😀
Da, așa credeam și io. Trista realitate este că la 7.30 sunt în picioare. 😀
@John Temple: asta e alt mit 🙂 Nu ti se schimba viata substantial numai pentru ca lucrezi de acasa. Si la un moment dat o sa vrei sa ai rutina aia de trezit, mancat, plecat, venit…ca te trezesti ca nu mai stii cand e dimineata si cand a venit noaptea peste tine
Se dezbate încă. Ce zici?18
Așa pățești când te trezești cu noaptea-n cap prin vecine 😜 Csf dacă joci în deplasare… Te plângi că ai vrea altceva …
@MV: bine, la tine e de-nțeles, că ai fetele. 😀
@Andreea: io așa bine mă simt acasă, de idee n-ai. Dacă aș putea lucra de acasă aș face-o în secunda doi.
@HM: ar fi bine să fie așa cum zici tu, dar din păcate nu-i… 🙁
Vecinele, în majoritatea timpului, veneau ele la mine, io la ele mai rar, pentru că nu-mi plac surprizele. 😛
@JT, n-au fetele nicio treabă cu trezitul meu. Spre exemplu, exact acum, ele încă dorm, dar io tot de la 7.30 butonez pe aici. 😀
@MV: atunci ești ceva huhurez de dimineață sau ceva… 🤭
@JT așa credeam și eu… Mai ales că mie îmi place tare cu somnu. Dar realitatea din teren arată ușor diferit 🙄
Mai eu am lucrat vreo 18 ani numai din birou insa schimband intai tara apoi angajatorul mi s-a deschis minunata oportunitate sa lucrez remote.Prima data an zis wow is the haven.In project management cu echipa si sefi dizlocati geografic era minunat rabatam copii la scoala si gradi si ma intorceam acasa.Primul hop a fost sa ma educ sa muncesc fix in aceiasi parametrii ca la birou recte pauze, inchis laptop la 4:30 -5 etc.Ma uita Dumnezeu lucrand pana pe la 8 seara si la 6:30 again pe metereze.Cam uitam sa mananc si noaptea ma apuca foamea etc drept pt care am zis 3 zile de acasa 2 de la birou care e fix la 5 min de condus masina sau bicla.Mergem si pt ca a trebuit la un moment dat sa livrez niste ture de traininguri unor omuleti si am metoda mea grupuri mici max 7, 3hmax ca altfel nu au efectul dorit.Cand a venit pandemia pt mine lucratul remote nu a fost o problema de adaptare dar in lockdown cu scoli si gradinite inchise pt 5 luni aveam cam acelasi prog ca si tine trezit la 5:30 lucrat 1h jumate pana se trezea galagia, cu castile pe urechi mai amestecam in ciorba mai bagam o masina la spalat mai asezonam o friptura.Cica vin astia cu ub plan sa ne intoarcem la birou din vara dar nu toti 4800 ci cam 2000 si din cei 9 pe care ii am in echipa aici vreo 7 vor la birou asa ca va trebui sa merg si eu o sa fiede kkt ei sa mwarga si seful sa lucreze de acasa.Ma ia cu dârdieli pe spate ca va trebui sa calc iar si sa preg toalele de duminica pt saptamana viitoare( stiu sunt obsedata de planificare) dar sa speram va fi asa hibrid gen de 2 ori pe sapt.
Lucrez la corporație, dar de acasă. Recent a venit o întrebare timidă dacă nu am vrea să mergem o dată pe lună la birou. În trecut am încercat și freelancing. Dar cu 2 copii mici pe cap nu mă mai simțeam în stare de nimic. Nici măcar inspirație nu aveam, nu mai zic de timp. Așa că a câștigat putoarea interioară 😁. Acum è o combinație. Am șef, dar nu mă caută decât când are treabă cu mine sau eu cu el (se întâmplă să ne auzim și doar o dată pe săptămână, dar și în fiecare zi). Fac ceva ce-mi place, dar în ritmul meu. Am zile în care munca pentru corporație = 1 oră dimineața de răspuns la ce apare peste noapte, apoi spălat de rufe, uscat, împachetat, făcut mâncare, mai uitat puțin pe laptop dacă a mai apărut ceva. Mie îmi place interacțiunea cu colegii, deși îi cunosc doar virtual. Și uneori îmi doresc să mai merg la birou, dar cu siguranță programul actual mă avantajează cu 2 copii la gradi și de anul la școală. Aici semăn cu șefu’ la blog, am gemene,chestie faină uneori și grea al naibii alte ori.
Comentariu beton!28
Te înțeleg perfect. Am gemeni dar mai mici, au aproape 3 ani. Deocamdată am lucrat part time dar după ce vor merge la grădiniță, trebuie să-mi caut ceva full. Pare de vis ce lucrezi tu și în ritmul tău. Așa ceva vreau și eu. Sper sa găsesc.
Băi, pot să vă întreb ceva, pe voi, ăștia cu gemeni? Că mă roade de ceva vreme… Cum vă descurcați? La modul practic, întreb. Mai ales când sunt mici-mici? Cum faci când urlă amândoi de foame și tu ești o singură persoană? Sau când au amândoi scutecul plin? Sau alte aspecte d-astea…logistice?
În rest, respectele mele!
Nu știu, boss, ale mele sunt deja mari. 💪
@MV păi nici nu vorbeam cu tine, ci cu uamenii ăștia care au dihănii d-astea mai apropiate ca vârstă de al meu.
Deși na, și fetele au fost odată mici… Dar comentariul tău de mai sus (ăla în care ziceai că ele dorm și tu butonezi) mi-a luminat ziua și mi-a dat speranță 🥵
@(alta)Iulia
Rezolvă problema care e mai urgentă. Așa am învățat la job, așa am aplicat și acasă.
Adică am schimbat copilul cu scutecul mai plin, am dat de mâncare prima dată celui care plangea mai tare, l-am luat în brațe pe cel care urla primul, și tot așa.
Dacă plângeau amândoi și trebuia sa ma descurc singură, tot pe cel cu decibelii mai mari îl linișteam primul.
Cel mai greu mi s-a părut momentul când trebuia să-i scot afară. Și făceau exact atunci câte unul caca. După ce erau îmbrăcați.
Comentariu beton!21
@Dyamisi, mulțumesc pentru lămuriri, chiar eram tare curioasă! Iar dacă zici că acu au în jur de 3 ani, îți țin pumnii să nu te lase nervii când urlă deodată pentru că 🙄
Și, în general, toate respectele mele, cred că e oricum, numai ușor nu!
Întrucât meseria nu-mi permite munca la domiciliu, mă interesează cum se simt cei ce pot face asta Eu nu cred că aș putea, deși nici eu nu mai sunt o mare iubitoare de oameni De, prea multe mizerii întâlnite în „lunga” mea carieră, mai ales în ultimii 2 ani Dar iubesc interacțiunea socială, îmi plac colegii -nu chiar toți!- , îmi place spitalul „meu” M-aș sălbatici cu siguranță numai în casă, nemachiata și în trening De, la toți ne e greu
Comentariu beton!23
E clar că depinde de tipul de meserie în primul rând și apoi de personalitatea fiecăruia. Și de ce așteptări ai. Știu și oameni care au apucat-o pe drumul ăsta și apoi au renunțat și au revenit la program 9-5 la birou.
Eu lucrez de 5 ani de acasa, bine-nteles ca nemachiata si in pijamale sau trening. Da, imi convine de minune din multe puncte de vedere, dar eu simt nevoia de socializare din cand in cand. Din fericire specificul activitatii implica si vizite pe la clientii mai mari, asa ca e rezolvata si treaba asta. O data sau de doua ori pe saptamana plec de acasa. Bine, nu va imaginati cum arat cand in sfarsit plec de acasa 😂. Stiti filmele alea gen Betty cea urata cu transformarea de la final? Ei, cam asa ma simt eu dupa cateva zile de pijama sau haine sport si 0 make up. M-am gandit sa-mi iau birou la un moment dat, dar ar fi insemnat sa pierd timpul plecand de acasa intr-un loc unde sa fiu tot singura.
P.S. Cea mai tare e treaba cu plecatul in concediu. Pot sa plec si doua luni vara daca vreau. Sigur as lucra de acolo, but still…pe malul oceanului in Portugalia tot ar fi mai bine decat in Bucuresti zic.
Uau!…”Pro: nu trebuie să suporți chicotelile colegei care se uită la poze cu pisici”…sper că este o exagerare și nu devenim atât de sensibili la lucruri mici de care se bucură oamenii din jurul nostru!
Se dezbate încă. Ce zici?15
@Adrian, și io sper că încă mai putem înțelege ironia prin exemple, pe acest blog, că nu era vorba musai despre poze cu pisici în fraza asta. Chestia cu „pisicile” se poate extrapola la orice. Spre exemplu, îți doresc să fii colegă de birou, dar să fie extrem de aproape de tine, cu o duamnă care din cinci în cinci minute mai povestește câte ceva despre ce-a făcut copilu’. Ori celor din jur, ori la telefon, ori, dacă n-are audiență, se decurcă și să vorbească singură. Abia după astta vreau să vii să-mi explici despre lucrurile mici de care se bucură oamenii, da? Nu de alta, dar ce-am descris aici nu e ficțiune, am trăit eu așa, într-o firmă, ani de zile.
Sunt de acord…important este să nu cădem în extreme!
Ce spui tu se aplica daca esti proprietar de business (sau de blog :)). Cand ai o echipa mare care lucreaza in operatiuni, care depind de sisteme si unii de altii, deci bine ar fi sa lucreze coordonat, lucratul de acasa devine dureros la un moment dat. Si nu pentru ca e seful nebun si obsedat de control, dar efortul de coordonare e de 10 ori mai mare in mediul virtual. Da, toti economisim timpul anterior petrecut in trafic si ne permitem sa stam in pijamale in call-uri (ceea ce e fain). Sa inveti sa pui bariere intre munca si restul vietii – asta e lectia grea si ne-am trezit (toti, iar cine nu admite asta e ipocrit) muncit enorm mai mult decat o faceam la birou. Iar aia care stau intr-un apartament de 2 sau 3 camere si au si 2 copii mici…nu cred ca vreau sa stiu cum e munca de acasa pentru ei, de 2 ani. Sigur ca toti ne-am gasit mecanisme de adaptare, insa am pierdut multe, in egala masura. Nu discutam despre a fi social sau nu, insa am uitat sa vedem oameni si am uitat ca proiectele merg mai repede cand avem sansa sa ne certam intr-o sala, ca sa iesim de acolo cu solutia. Si am uitat sa ne adaptam unii la altii intr-un spatiu si sa construim relatii functionale. Desigur, am invatat altele. Insa rata depresiilor in ultimii ani a crescut cu 60% si suntem mai obositi, creierul uman decodeaza mesajele 80% vizual. Sorry…long comment 🙂 Weekend fain!
Comentariu beton!49
@Andreea, îmi pare rău, dar te înșeli în privința proprietarilor de blog. Io sunt fan muncit de la birou: https://www.youtube.com/watch?v=-u984K6wLH4
Stiu 🙂 Cu atat mai valid e ce ziceam
@Andreea, așa cum ziceam și mai sus, depinde enorm de tipul de muncă pe care o prestezi. E clar că anumite joburi nu le poți face de acasă decât cu multă bătaie de cap.
În rest, sunt de acord, ne-am adaptat cu toții oarecum la situația asta, am câștigat pe unele părți, am pierdut pe altele… Vedem ce-o mai veni…
Iti spun eu cum e sa lucrezi si cu 2 si cu 3 copii mici. Te stoarce de energie. Nu o sa fiu ipocrita sa spun ca nu sunt si multe avantaje, dar faptul ca sunt asa de multe intreruperi e uneori mai obositor decat munca in sine.
@Andreea – exact, asta mi se pare și mie. Pe de o parte, da, ai avantajul unei anumite flexibilități, pe de altă parte, de multe ori întreruperile te năucesc mai rău decât orice.
Da aia e, și cu… și cu sufletu-n rai, nu mere 😁
Cat de bine spus. Si eu tot in operatiuni lucrez. Chestia e ca mie imi place sa socializez ,iar acum vad ca multi nici nu vor sa deschida camera si stau si ma intreb daca am fi in birou cum ar evita sa fie vazuti? Si nu vorbesc despre faptul ca nu sunt pregatiti,ca na se mai intampla,ci vorbesc de oameni pe care nu i am vazut dinainte de pandemie la fata☹️
Vând șervețele … pentru plângăcioșii freelanceri și freeWilly d’ăia. Ediție limitată și stoc pe sponci.
Rog seriozitate! Macsim, am zâs!
Comentariu beton!18
Aveț și cu aromă de maioneză?
Comentariu beton!17
Si eu care ma pregateam de ras ,incepu Iulia cu chestii serioase pe care le mai si dezvolta punctual.Eu am chef de vara si de vacanta fara munca, stie careva cand se poate?
Îmi cer scuze, nu mai fac. Da în esență, vina e a lu șefu, el alege ce publică, io decât scriu 😁
Dacă afli când se poate treaba cu vara și vacanța, să mă anunți și pe mine!
(alta) Iulia, vai da ce copil precoce aveți dacă de la grădi a ajuns să aprobe ce texte se pot trimite la tipar. 🙂
șoricule, mă așteptam ca la vîrsta ta să fi știut deja că lumea-i plină de șefi…
@Shoric, pardon, cer scuze, am formulat ambiguu. Despre șefu la blog ierea vorba, șefu meu direct azi e în delegație, așa că opinia dumisale nu e luată în calcul 😁
Eu cred ca depinde de persoana. Unii se simt bine cu ei insusi si se adapteaza usor la WFH, altii au nevoie de socializare. Unii stiu sa-si imparta timpul singuri si sa termine ce au de facut, altii mai greu si simt nevoia „ochiului care ingrasa vita” (scuze, asa e expresia). Sa nu fim ipocriti, tentatii s-o freci sunt si acasa si la serviciu deci depinde doar de tine cum te descurci. Inainte de pandemie aveam un job care nu-mi permitea sa lipsesc de la firma ca trebuia sa am grija de o echipa si de multe echipamente. M-am mutat chiar inainte sa inceapa nebunia actuala si acum fac expertiza tehnica pentru clienti din afara tarii. Ca sunt la mine la biroul de acasa sau la cel de la serviciu pentru ei e acelasi lucru. Mie personal imi convine sa nu mai pierd pe drum 2 ore dus, doua ore intors in aglomeratia din Bucuresti. Si socializez seara cu sotia si prietenii. Deci cum spuneam la inceput, depinde de persoana.
Clar, pe lângă tipul muncii, cea mai mare pondere o are personalitatea. Dacă nu ți se potrivește genul ăsta de viață, pur și simplu nu ai cum să faci lucrurile să meargă.
Și da, și noi socializam cu prieteni și fără să avem colegi de muncă.
Nu ştiu dacă aş putea să lucrez doar de acasă. Îmi place să merg la muncă, am o echipă faină şi aici la dializă şi la cabinet. Câte-o zi, două, un weekend prelungit îmi pică bine, dar devin depresivă dacă nu am unde pleca de acasă 😆
În perioadele când spitalul era covid, din cauza problemelor de sănătate fie mă ocupam de treburi administrative pe secție, fie lucram de acasă la proceduri de sistem sau protocoale de tratament. Puteam să mă scol când voiam, să-mi organizez timpul cum credeam de cuviință..dar uneori îmi venea greu să mă mobilizez să trec la treabă, făceam pauze lungi şi dese, cheia marilor succese. Şi mă apuca miezul nopții încercând să termin la timp ce am promis că voi face. Bine că există youtube să mă ajute să mă pot concentra. Când s-a deschis în sfârşit policlinica eram super happy că am unde merge şi face oleacă de nefrologie 😉
Înțeleg şi ce înseamnă să fii antreprenor şi să facturezi praful de pe tobă dacă n-ai lucrat (mai) nimic. Când eşti propriul şef, tu centrezi, tu dai cu capul, nu lucrezi (în cazul meu nu ai pacienți), nu te plăteşte altcineva.
Aşa că mi se pare o decizie curajoasă să fii freelancer şi le doresc mult succes celor care aleg calea asta! (probabil aşa voi face şi eu, dar fără partea de wfh)
Apoi scuză-mă, da chiar nu văd cum naiba ai putea lucra de acasă… O fi evoluat ea tehnica medicală, da cum îi înfigi omului acu în venă să îi faci o analiză, fără să fie în fața ta? Ok, există platforme de telemedicină & stuff, dar ăsta cred că e un domeniu în care nu se va putea renunța prea curând la prezența fizică. Și până la urmă, cred că și pentru pacient contează mult interacțiunea față în față cu medicul. Bine, asta în cazurile fericite, nu în alea în care medicul e o japiță acră care așteaptă plicul…
Evident că jobul meu nu se pretează la work from home, şi eu sunt de părere că este esențială interacțiunea cu medicul.
Am dat doar un exemplu de activitate medicală teoretică pe care a fost necesar s-o fac şi nu mi-a plăcut în mod deosebit. Pur şi simplu, şi dacă aş ajunge să fac altceva decât medicină, nu aş rezista să lucrez doar de acasă..deşi sunt o fire introvertită îmi face bine socializing-ul de la serviciu 😊
Dap, te cred. Mi se pare că nivelul de hârțogăraie e enorm. Când am fost internată ultima dată (anul trecut prin octombrie), m-a luat capu de câte hârtii a trebuit să semnez, iar toate hârtiile alea au fost completate de medici și asistente… Adică, pe de o parte înțeleg că trebuie să fie acoperite toate chestiile, dar nu pot să nu mă întreb – oare chiar nu se poate reduce din hârțogăraie?
1. Bună scrierea; de recitit din timp în timp.
2. Bine scris: mai concis, mai legat. Continuă să scrii (altă)Iulia, progresul se vede.
Toate cele bune!
La toate cele bune se încadrează și Tuborg ?🤪
Aia nu e progres, aia e poezie curată. Iar cei ce contestă asta sunt niște insensibili retrograzi. 😝
@Victor mulțumesc, I try 😁
Nu te lăsa supus bullyingului virtual, și io mai beau Tuborg din când în când (când nu găsesc ce beau de obicei). Na. Am zis-o. Să te ții acu! 🤣
Ce aveț tuși Iulia cu bull .. ăă… cum îi zice ? Ce își mai țin brașovenii ăștia partea … ceva de speriat 😜😂 Un dat la gioale cinstit nu mai poate aplica omu’ … hopa agresiune 🤭
Victor e traitor d’ăla, tocmai în orașul cu cerbul berii la intrare s-a găsit să bea zamă de oseminte … păi e inexplicabil de inadmisibil așa afront la susținerea producție locale, economic vorbindu-se 😜
Q : Cum se bea berea ca freedrinkăr ? La terasă, la crâjmă, pă canapea, cu pretenii ? Să nu îmi ziceți că rece … mă frig draq cu ceaiul … și nu e de hamei🤪
@HM, poi dacă vii acilea să dai la gioale, când noi suntem pe pace, floricele și bere… Ne apărăm și noi care cum putem 😁
Cât despre cum se bia, io dacă nu e rece, nu poci. Pur și simplu. Pot să crăp de sete și poftă, decât caldă mai bine apă de la robinet.
Hai noroc, că mi-ai făcut poftă, mă duc să deschiz acuș una, să am spor la muncă (uite, de asta am uitat să scriu, e la capitolul avantaje – poți să îți deschizi o bere în timpul programului 😁) 🍻
Nici sa vreau nu pot lucra de acasa. Sociabil nu pot fi catalogat, dar mneah, asta e. A, pune mana si ia-ti un panou solar si un acumulator mai acatarii pentru cand se ia curentul. Vezi la sfarsitul lunii, cand iti intra banii pe articole, nu-i mai da pe maioneza ci ia-ti alea.
Ups, sfarsitul lunii am scris? Sfarsitul lumii era corect.
Comentariu beton!15
Păi chiar că sfârșitul lumii, dacă tu crezi că dau prioritate la curent în fața maionezei. Bă nene, tu uiți cu cine vorbești acilea 🤣
Alooo, Tuși Iuli !!! – spaima mixerelor și lingurilor de lemn 😜 maioneza home named made – iulineză 🤭
@HM, ntz, vezi că ești amator? Ce mixer? Ce lingură de lemn? Blenderul vertical rulează 😁
Ce nasol că nu s-a inventat “exploatarea minereului de fier”, de acasă! Dar nu mă pot plânge, jobul este la o aruncătură de avion (vreo 3500 km, one way).
Trei luni am stat acasă, și cred că marți, când mă întorc la muncă, o să mă simt pe altă planetă (oricum jumătatea mea zice că lucrez pe Marte, căci totul este “roșu” in jurul meu). 🙄😳
Poți mina și de acasă. Bitcoi, de-ăia 🙂
@shoric, am ceva dar puțin. Și oricum, in perioada asta merge rău de tot. Nu doar Bit-ul, toate.
Uite unde era cryptominerul 🤪
@Emil, cum, nu poți să sapi remote? 😂
eu sunt combo, 2 in 1. merg si la companie, full time ca angajat, lucrez si de-acasa, cat pot si cat e nevoie, ca angajator.
nu mi-ar placea sa lucrez doar de-acasa si nu, nu-s fiarta pe socializarea de la job. dar mi-e necesara disciplina impusa, altfel ajung prea repede sa lucrez doar sub presiunea timpului.
si sunt foarte relaxata ca nu mai am grija nimanui, asta conteaza foarte mult cand alegi wfh.
E fain și așa, dacă găsești un echilibru între variante și ți-e ok așa, mi se pare una din situațiile cele mai fericite.
eu sunt din ăia care preferă să muncească mai puțin (în cel mai rău caz, ziua de muncă e gata la 12, începută la 5, cu pauză între 7.30-8-30, pe motiv de dus mâța la școală). câștig, împreună cu jumătatea, destul ca să nu ne lipsească nimic, să pun deoparte suficient și pentru mofturi și pentru zile negre (n-am rate, dar nici mașină de 50.000 de euro, iar casa nu mi-e palat, dar mă simt a dracului de bine în ea). marea provocare e, când ești de capul tău, să te ții de treabă, să-ți impui să nu depășești termenele. am făcut asta o singură dată, și a trebuit să renegociez termenul limită, și nu m-a părut rău după banii pierduți, ci mi-a fost rușine, pur și simplu!
Dap, exact, asta mi se pare și mie cel mai greu, să te organizezi. Mai ales dacă din fire nu ești o persoană super organizată (sau dacă ești mai procrastinator profesionist, ca unii… 🙄).
Și mie mi s-a întâmplat să cer prelungiri de termene, unele din cauză că a avut proiectul probleme, altele din cauză că am greșit eu planificarea. Și da, îți vine să intri în pământ când pățești din astea…
NU am o munca normata nici ca numar de ore (oricum muncesc mult peste ce ar fi un program normal de lucru), nici ca prezenta permanenta la locul de munca. Uneori trebuie neaparat sa merg la locul de munca, alteori pot sa-mi iau de lucru acasa dupa pofta inimii si sa nu merg cit timp vreau au la servici, e in mare parte la latitudinea mea. Nu am sefi in sensul clasic.
Dac ar trebui sa optez categoric pentru una din variante nu m-as putea hotari, dar la munca mea nu se poate numai de acasa si ar fi o idiotenie sa merg zilnic la locul de munca pentru ce pot face de acasa. Nu ma pot hotari pentru una din ele, dar as alege probabil sa merg la locul de munca.
(alta) iulia, de ce nu vă faceți un sindicat care să negocieze un program de lucru mai bun, o creștere salarială sau măcar niște bonuri de masă?
@Shoric, cu niște “creșteri” la șeful (soțul iubit)! 😉😂
@Shoric, aoleu, nu începe cu sindicatu, că se declanșează bărbatu-meu 😂
E ferm convins că există un sindicat secret al femeilor și că dacă te pui rău cu sindicatu, ai încurcat-o 😂
Bonuri de masă nu se acceptă la noi la cantină 😁
Eu sunt pe și-și, a ajuns chiar să-mi placă treaba cu hibridul. Sunt ok și cu lucratul în remote/from home, dar uneori chiar simt nevoia să merg și la birou. Înainte de pandemie, m-aș fi descris ca fiind o persoană super socială și sociabilă, care ar muri fără oameni în jur. Pandemia m-a ajutat să-mi dau seama că nici solitudinea nu e rea, deși nu cred că pe perioade lungi de timp, cel puțin în cazul meu. Umbla prin lockdown o memă, cu două personaje: una legată de un scaun și cu o figură foarte crispată și una pe un șezlong, cu ochelari de soare, un cocktail în mână și o figură super relaxată. Extravertit vs introvertit, cum ar veni. Am empatizat profund cu ambele personaje :))
N-aș putea să lucrez de acasă niciodată. E adevărat ca nici nu se pune problema să fac asta, pentru ca jobul meu nu are cum să se facă de acasă.
Din punctul meu de vedere, jobul de acasă are numai chestiuni contra, nici una pro. Sunt dependentă de interacțiunea fizica cu oamenii și munca de acasă ar ofili petalele florii care sunt.😜
În schimb bărbată-miu e fiert pe modul ăsta de lucru. Dimineață se mută pe canapea, își pune păturica pe picioare, laptopul pe păturică, cafeluța pe măsuță, și dă-i nenicule la muncă. Când vin eu de la muncă, tot acolo îl găsesc. Câteodată dormind cu căștile în urechi. Și pentru că întru urlând în casă, îl trezesc și mai și spune: taci, că sunt în call.
Comentariu beton!36
@Eleno, vai tu ce insensibilă ești! Ști ce nașpa e să te trezească cineva din somn așa aiurea? Râmai cu sechele, visezi urât, vai tu ce grozăvie! 😉😂😂😂😂
Păi și nu i-ai luat și tu niște căști wireless ca să mai facă mișcare prin casă în timpul call-ului? Mai un spălat de geamuri, mai un șters de praf… d-astea ușoare.
@Elena, aici sunt de acord cu colegu Emil – foarte urât să sperii omu în felu ăsta, ntz, ntz… Bine, funny as shit, dar nu-i frumos (ok, recunosc, probabil și eu aș face la fel 😂)
@Shoric, nu râde, că io fix D-asta mi-am luat căști firless, să pot să mai spăl un vas, să mai dau un mop, d-astea. Bine, mai nasol e când pierzi telefonul prin casă. Noroc că pot să îl caut cu ceasu 😁
@emile, două lucruri nu-i plac: să fie trezit din somn în zgomote sau țipete și să fie speriat. Acum că am lămurit-o p-asta cu trezitul, gândeste-te la speriat. Avem o debara pe holul de la intrarea în apartament. Debara pe care am transformat-o în pantofar. Într-o seară l-a văzut copilul că a parcat mașină și a venit intr-un suflet la mine: mama, tata a parcat. Hai să ne pitim să-l speriem. Eh, dacă copilul nu e sănătos la cap, gândiți-vă câtă minte am eu. I-am zis pe loc: hai în pantofar. Și când deschide ușa să-și bage ghetele tipăm ca apucații. Măi, și stingem toate luminile în casă, ne băgăm în debaraua asta și asteptăm. Întra omu’, beznă în casă, strigă la noi, noi nimic, aprinde lumina pe hol, se descalță și când deschide ușa urlăm fix ca apucații. Că așa stabilisem. N-aveti cum să vă imaginați un urs de vreo 110 kile, pe doua picioare, care dădea din mâini ca apucatu’ și care urla mai tare decât noi. Am râs în noaptea aia și-n somn.
@shoric, hai c-am râs la șters praful. 😀😀
Comentariu beton!27
@iulia, promit să nu mai fac!😀😀
Eleno, am râs cu muci. Dar te-aș fi înjurat de toate neamurile să îmi faci mie una ca asta. URĂSC din străfundul sufletului meu mic și negru să fiu speriată așa. Iar lu bărbatu-meu i se pare amuzant de numa. Și face asta de fiecare dată
când are ocazia. Nu vrei să știi ce e la gura mea… 🤬
Lucrez de-acasă de mai bine de 18 ani, am făcut freelancing, web development şi acum afiliere şi blogging.
Apropo de programe de lucru ciudate, iată cum se desfăşoară o zi tipică la mine.
Mă trezesc la 9, încep lucrul pe la 10 şi lucrez până pe la 4 după-amiaza, apoi fac diverse treburi casnice până pe la 7 când de obicei măncăm de seară. După cină dorm 2 ore, mă trezesc pe la 10 şi mai lucrez ceva, apoi de la 12 ne uităm la un episod sau două din vreun serial iar în jur de 3 A.M. mă culc.
Nu am avut niciodată vreo dificultate în a-mi face şi respecta programul zilnic, aşa ciudat cum e el. Dar mi-ar fi extrem de greu să respect un program făcut de altcineva şi care nu mi se potriveşte.
Cam așa era și programul meu când n-aveam copil. Și funcționa foarte ok pentru mine. Atâta timp cât îți faci treaba la timp, nu văd de ce ar freca pe cineva când și cum lucrezi.
De acasa, de la birou…puii mei, unul n-ar recunoaste ce gandim toti. Munca e pentru masini si roboti. Punct.
Si cu asta am terminat postarea pe azi, sotia e la ski, fata 4 luni plecata cu Erasmus, ma duc sa golesc dormitorul, sa ma apuc luni de pus plinte si zugravit. La ora doua fac o scurta pauza de relaxare si o ajut pe o pretena cu descarcat/incarcat/montat mobila, apoi niste cumparaturi pentru deseara.
Cum spuneam, masini si roboti.
@nemo, nu mai fi așa corect politic, zic; munca-i pentru mașini și negri, așa-i corect istoric…
io stiam ca munca-i pentu tractoare si moldoveni, dar na…
Ei, hai, sunt 100% convinsă că părerile sunt împărțite aici. Facem o scală?:)) La 0 punem „cine-a pus munca în drum, ăla/aia o fost om nebun” și la 10 punem „Dacă munca nu exista, ea ar fi trebuit inventată”.
Nah, ziceam sa fim in pas cu avansul tehnologic…hai sa ramanem la sclavi, macar nu pot fi acuzat de rasism. 🙂
@Anduța, io votez pentru ‘munca e sănătate curată, deci să o lăsăm celor bolnavi’ 😁
Sau varianta b: ‘munca înnobilează, dar societatea noastră nu are nevoie de nobili’
In plus, din moment ce exista medicina muncii, munca e o boala, da? 🙂
domnumariusmî, vă mînîncî chielea?
Prin anii ’90 circula o casetă, a lui Dem Rădulescu cred, în care povestea printre altele de unul care a intrat la pușcărie, a primit nu știu câți ani, dar „dacă muncește, scapă și cu zece.” La scurt timp, la școală (ciclul primar), ne întreabă învățătoarea ce proverbe cu și despre muncă știm. Omul muncitor e ca un pom roditor, munca e brățară de aur, care mai de care cu ce știa. Eu: „dacă muncește, scapă și cu zece.” N-a înțeles nimeni nimic, învățătoarea m-a scrutat peste ochelari, a țâțâit ușor și a trecut mai departe. Mno, se pare că nu le era cunoscută referința. Așa că eu o să pun pe masă perspectiva „munca este libertate!”. :))
Eu am altă dilemă. Dacă magazinul meu alimentar( punct alimentar)🤣🤣🤣🤣 este la mine acasă, la mine cum e???? Work from home sau job la birou 12h/ zi??? Partea nasoală e în weekend când noaptea pe la 12-1 îl mai sună pe al meu câte unu’, altu’ pentru câte un bax de bere, sau mici, țigări, nimicuri.
Este trilemă dacă mai adaugi și aia cu comanda prin Bringo sau mers fizic la cumpărături 🙂
Eu sunt fan inrait al lucrului de acasa.
In 2019 lucram la o corporatie mare. A fost preluata de o alta corporatie si aia s-au extins, angajari in bloc, veselie mare.
Sediul era total neincapator fata de planurile lor asa ca si-au cumparat alta cladire unde urmau sa lucreze departamentele noi. Numai ca de destepti ce erau, n-au reusit sa amenajeze noua cladire si prin primavara lui 2019 suntem instiintati ca noi, cei mai vechi, trebuie sa lucram de acasa. „O perioada”. Care se tot amana.
Mare bucurie pe mine desi in general vedeam moace lungi la aflarea vestii.
Nu imi placea sediul, un open space inghesuit si zgomotos, faceam si o ora pe drum dimineata (daca reuseam sa prind autobuzul, daca nu, taxi, tata; si nu se intampla rar). Nu imi placea nici codul de imbracaminte, office 12 luni pe an, desi nu aveam contact cu niciun client. Nu se permitea tricou sau pantaloni decenti 3/4, chiar la 35 de grade. Iar colectivul, cu mici exceptii, nu era pe filmul meu.
Pentru mine vestea a fost de aur. Liniste si intimitate in casa mea, dormit mai mult dimineata, imbracat cum voiam, scapat si de colegul de echipa (echipa de 2) cu care ma iubeam reciproc ca pe ciuma neagra.
Iar de muncit, munceam in continuare, poate sunt tentatiile sa freci menta mai mari acasa, dar daca esti organizat, nu e nicio problema.
Dupa un an, in care maretii sefi au reusit sa amenajeze noul sediu, jbuf COVID. Depresie generala. Eu am vazut o parte buna – puteam sa-mi continuu stilul de viata linistit.
Am plecat din acea firma pana la urma si acum lucrez la alta, de un an. Am fost la birou de vreo 5 ori, in rest de acasa.
Aceleasi avantaje – cum am probleme generale cu somnul, 2 ore pe zi in plus dimineata sunt de aur. Bani economisiti pe taxiuri (sigur, la cum ma stiu, as fi mers de minimum 2 ori pe saptamana). Timp castigat pentru mine. Liniste.
Dezavantaje – daca esti nou si ai de invatat, e mai greu sa faci training pe Teams. Am un an de munca, am primit feedback bun, dar tot ma simt nesigur si sunt convins ca as fi fost mai bun daca s-ar fi lucrat normal la birou, putem fura meserie mai repede de la colegi.
Alt dezavantaj e absenta socializarii fizice, dar eu sunt genul de om pentru care asta e ceva secundar. Nu traiesc pentru cafele si tigari cu colegii si inteleg perfect comentariul de mai sus despre colegi de birou care se hlizesc sau care isi povestesc fiecare etapa a vietii. Imi placea sa mai discut cu un coleg la o tigara despre ceva interesant pentru amandoi dar atat. Cand se fac iesiri cu echipa seara, merg si eu.
Alt dezavantaj e ca devii si mai sedentar. Eu nu prea ma ridic de pe scaun, ceea ce e rau.
Dezavantaje pentru altii (nu e cazul meu) pe care le inteleg: cand ai 1-2-3 pitici care se invart ca titirezul, cred ca si eu ca iti doresti inapoi la birou 🙂
Dar per total, varianta lucrului de acasa e foarte convenabila pentru mine si n-o sa fiu foarte bucuros daca se revine la normal.
Perfect de acord. Dacă lucrezi într-un domeniu în care „furatul” meseriei te ajută, munca remote poate să îți îngreuneze un pic treaba. Dar dacă ți se potrivește, te descurci.
Pentru mine home office it’s dream come true, ca sa zic asa. Naveta Ploiesti – Bucuresti nu e chiar simpla, si ajunsesem intr-o perioada, prin 2018 parca, sa facem cam 2 ore pana in Baneasa , unde e sediul firmei. E adevarat conteaza si ora la care pleci, deci ca idee ieseam din casa la ora 6 :20 , luam masina personala si mergeam 2 km prin oras, cautam loc de parcare si apoi luam un autocar , pus la dispozitie de firma, la ora 6:40. In cel mai bun caz ajungeam la 8 , cand in principiu incepea programul de lucru, in cel mai rau am ajuns si la 9:30. Pe DN1 erau diverse blocaje , accidente si asa mai departe, nici varianta cu autostrada nu era stralucita, ar fi mers pe vremea cand aveam sediul in Fabrica de Glucoza , dar acum nu. Deci daca ajungeam la ora 8, faceam o ora si 40 min. La intoarcere o ora si 20 min, deci un total minim de 3 ore, in cazul fericit, pierdute din viata mea zilnic, in afra de vineri, cand se milostivisera de Friday from home.
Pandemia a venit ca un balsam, nu ma intelegeti gresit, doar in acest domeniu, al umblatului pe drum. Au incercat ei vara trecuta sa ne forteze sa revenim, intai cu o saptamana pe luna, lumea nu prea s-a inghesuit, venea valul 4, in fine, acum au ajuns dupa „matura chibzuinta ” sa ne cheme, dupa ce se termina pandemia (whenever this will be) cate o zi pe saptamana. Am zis amin din noua, am semnat pentru acest program de lucru si sincer sunt happy, acea zi pe saptamana ma voi duce cu masina personala ( it’s just a fucking day ) si nu strica sa mai revad din colegi, cu unii e chiar fain sa te reintalnesti.
Acasa ar trebui putin regandite lucrurile, dar pe vreme de vara evadam la tara, lucram de acolo si tot o fericire. Am merge de acum dar avem o fetita de 10 ani care trebuie sa earga la scoala.
Ca si concluzie home office e raiul pe pamant pentru mine, 2 ore mai mult de somn dimineata, ma organizez eu cum vreau cu taskurile , respect deadlines si ma simt mai libera.
Sheful, un austriac, e un tip super cool, functionam pe baza de incredere, stie ca imi vad de treaba, nu avem nici un fel de conflict.
Eu lucrez de acasa, ca asistent relatii clienti, mai pe romaneste, call center🙄.Daca la inceputul pandemiei a fost o binecuvantare munca de acasa deoarece pandemia a inceput fix cand eu trebuia sa ma intorc la munca dupa concediu crestere copil, si era totul inchis, nu puteam da copilul la cresa….acum e un blestem din care nu reusesc sa ies…Munca de acasa cu un copil de 3 ani e ceva de groaza, de cand am inceput sa lucrez mi s a albit parul in cap, abia reusesc sa citesc task urile si sa le si inteleg, DOAMNE FERESTE
sa fie copilul bolnav sau sa faca vreo criza de juma de ora sau sa se fi trezit dimineata mai marait, ca mi fug neuronii care pe unde apuca..Nu am cui sa l mai pasez pt ca domnu sot lucreaza zi noapte, cred eu ca sa si evite confruntarea cu nervii mei cand ajunge acasa, bunici n avem langa noi, decat o soacra care mai bine lasa ca ma descurc eu cumva, copilul inca nu merge la gradinita pt ca nu a prins loc deoarece pandemie si locuri putine desi pe nepotisme se intra cu nemiluita..la privat nu mi permit sa dau in jur la 2000 lei ca eu sa ma pot duce efectiv la munca fizic + chirie+ facturi+ mancare+ chestii pt copil..
Pentru mine telemunca a avut un efect devastator. Daca la început mi s-a parut si mie fain, ulterior mi s-a parut moartea pasiunii pentru orice. Pur si simplu, nu mi se potriveste. Slava Domnului ca nu sunt freelancer, as fi murit de foame. Am copiii mari deja dar o luam razna cand veneau peste mine si ma întrebau diverse, ca ei vor sa manance nu stiu ce, dar ce fac eu acolo, de ce asa si nu invers. Nu mai zic cand erau la scoala fizic, eram non stop de drumuri, du unul, ia-l pe altul, iar du-l pe primul, stai ca trebuie sa-l duc si pe al doilea. Efectiv, la ora 17 eu încă nu-mi terminam treaba pentru job, casa era cu fundul in sus, eram plina de nervi, nemancata, înca in pijama. Ce sa mai, am trecut si prin depresie, ma luau toate gandurile. Bine ca s-a terminat, însă. Faptul că plec de acasă, că mă aranjez, mă concentrez pe ceea ce am de facut la serviciu si, cand ajung acasa la 18, sunt numai a copiilor si ma focusez pe ei, inseamna enorm. Parca sunt EU, in sfarsit. Culmea, sunt mai mereu cu treaba la zi si acasa si la serviciu, sunt mai relaxata, în weekend reusesc sa ma si odihnesc si sa mi le pun pe toate in ordine. Admir însă enorm pe cei care reusesc sa fie organizati si multumiti de ceea ce fac si cum o fac de acasa. Chapeau !