Hai că azi e vineri, se anunță și o zi foarte mișto (cel puțin în București), așa că ne distrăm.
Întâmplarea datează din vremuri imemoriale, mai precis din 1994, de pe vremea Campionatului Mondial de Fotbal. Adică ăla unde cea mai bună echipă națională a României a avut cea mai tare participare a ei la un turneu final. Eram la Vâlcea, în vacanță, și ne strângeam să vedem meciurile la unul dintre cei mai buni prieteni ai mei (și atunci, si acum), mai precis la bunică-sa acasă.
Omul meu era bucureștean, dar în vacanțe venea la Vâlcea, la bunicii care stăteau cu mine în bloc. Acolo ne adunam, o gașcă întreagă, și vedeam meciurile în sufragerie la bunică-sa. Că femeia ne dădea voie să fumăm, ceea ce n-ar fi fost posibil la niciunul dintre ceilalți acasă.
Și-acum vine povestea funny. În sufragerie, pe una dintre vitrinele alea pe care le avea toată mobila produsă pe vremea lui Ceaușescu, se afla o bombonieră mică de cristal. Iar în bomboniera aia, nu mai știu cine dintre noi a descoperit că erau niște arahide trase în ciocolată. Evident, cum a fost făcută descoperirea, cum am sărit toți ca hunii pe ele, dar n-am apucat să le devorăm, c-a venit avertizarea:
– Vedeți că alea sunt deja supte de bunică-mea.
Da, ce-i drept, dacă te uitai mai cu atenție în bombonieră, observai că unele mai aveau strat de ciocolată pe ele, altele nu. Ei, alea rămase fără ciocolată, cam jumătate, erau gata supte de bunică-sa. Știți, femeia nu mai avea dinți și nu voia să-și rupă proteza în arahidele alea, așa că se mulțumea să sugă ciocolata de deasupra. Molfăia una, o curăța bine de tot și când nu mai avea niciun pic de ciocolată pe ea o punea conștiincioasă la loc. Doar nu era nebună să arunce bunătate de arahidă.
Zilele au trecut, Campionatul Mondial mergea mai departe, naționala României scotea meci după meci lumea în stradă, noi ne strângeam în continuare în sufrageria bunicii să purtăm echipa până în finală.
Și-a venit ora meciului cu Argentina. Meci la care, pe lângă trupa obișnuită care se strângea acolo, a mai apărut un prieten.
Ne adunaserăm toți un pic mai devreme, că era meci mare, trebuia să stăm de vorbă, să analizam șansele, să binecuvântam retragerea lui Maradona, să defalcăm primul nostru unșpe, d-astea.
Moment în care omul cel nou venit observă bomboniera plină cu arahide trase în ciocolată. Mă rog, arahide care fuseseră cândva trase în ciocolată, că intre timp bunica le rezolvase pe toate, supsese și cealaltă jumătate, acum practic se putea vorbi despre un bol plin cu arahide.
Le vede omul nostru și întreabă tare:
– Pot să mănânc și io din astea?
Știți voi scena cu fasolea din Moromeții (cartea, nu filmul) când se arde Ilie Moromete cu mâncarea de fasole prea fierbinte și nu zice absolut nimic? Rabdă arsura, dar tace mâlc ca să se ardă și următorul care bagă lingura și înfulecă după el? Ei, exact așa am tăcut și noi mâlc când a venit întrebarea. Doar prietenul gazdă a răspuns binevoitor:
– Da, frate, ia și mănâncă câte vrei.
Și le-a executat omul nostru, una câte una, tacticos până să înceapă meciul. Ne mușcam buzele să nu râdem când îl vedeam cum le halește și din când in când mai dă din cap satisfăcut, prefăcându-se interesat de discuția despre meci. În câteva minute le-a terminat și, după fața-i radioasă, nu fuseseră rele deloc. Atunci am început toți să urlăm de râs, iar omul nostru clipea nedumerit și nu înțelegea ce i se întâmplă.
Cu greu, tăvăliți pe jos, printre urlete și grohăituri, i-am explicat despre ce e vorba și-am reușit să-l facem să înțeleagă că delicioasele arahide avuseseră cândva și strat de ciocolată. Dar, mai ales, care este misteriosul motiv pentru care nu-l mai aveau. Sincer, io mă mir că n-a făcut icter mecanic, atunci pe loc. Treizeci de ani mai târziu, încă mai râdem de întâmplarea asta când ne strângem toți și ne aducem aminte.
Mno, acum să vă aud. Îmi doresc să citesc azi despre cele mai tâmpite glume proaste pe care le-ați executat în această viață. 😊
Sursa foto: istock.com
Scârbos! 🤢 Mă mir că victima nu a decartat în fața voastră. Să primiți și voi ceva în ziua aceea.😄
Nu am făcut niciodată glume proaste.
Se dezbate încă. Ce zici?44
Vezi ca aripile de inger si aureola se fixeaza cu niste cuie, sa tina 🙂
Comentariu beton!45
@iulia
Ce îngeri?! Nu sunt genul care face glume proaste, atât, dar asta nu mă face angelică. Cuiele parcă erau la răstigniți… Unde-ai ajuns cu gândul!…
O batranica moare si ajunge la portile raiului, unde se intalneste cu Sf. Petru, cand deodata se aude un urlet groaznic venind dinspre rai.
– O, vai de mine ce se intampla acolo? spune batranica.
– Aaa nu va faceti griji pentru asta, ii gaurim omoplatii cuiva ca sa-i punem aripile de inger.
Batranica, vadit deranjata de acest fapt, se da un pas inapoi, cand deodata inca un urlet.
– Vai de mine, dar asta ce-a mai fost? intreaba batranica.
– A, o nimica toata, gaurim capul cuiva ca sa-i montam aura.
Batranica, dand din cap in semn de dezaprobare, spune:
– Eu nu pot sa fac asta, ma duc jos in iad.
– Vai, dar nu puteti face asa ceva, veti fi sodomizata si violata. La care batranica raspunde:
– Sigur, dar macar am deja gaurile facute.
Comentariu beton!31
Ce păcat că n-ai ha,ha la blog,la fel ca Facebook…mi-ai făcut ziua mai bună, fiindcă n-am avut curent în cartier(Ploiești) vreo oră, aveam date mobile dar copilul mic nu înceta să mă întrebe de TV.Sa revin la oile noastre, ceva de-astea nu-mi aduc aminte decât de țuică pusă în sticle de apă „Borsec” ,că era și în copilărie, doar că mama le spăla eticheta de obicei ,dar mai ne lăsa și nouă de lucru…se nimerea în timpul petrecerii de amesteca câte un neam țuică cu vin și noi,dracii de copii,ne tăvăleam de râs. Respectivul era deja puțin făcut ,deja nu mai vedea că apa nu mai era minerală..🤣🤣🤣a,sau tataie că ne-a făcut friptură cu ceai negru,îl ții minte precis, în loc de cimbru..
Comentariu beton!24
Erau trase prin gură, nu prin ciocolată.😄😄
O glumă proastă am facut-o înainte de ’89 când un prieten își luase un cartuș de țigări, cred că BT sau DS, iar eu i-am pus țigări Dacia în unele pachete, desfăcând pachetul pe jos. Asta pentru că el nu voia să ne dea și nouă țigări.
Comentariu beton!35
Aveau exact aceeași lungime? Te întreb pentru că procedeul mi-e cunoscut, așa furam țigări din pachetele de kent cu castel, ale maică-mii, doar că eu nu le înlocuiam cu nimic, Mă bazam pe faptul că n-o să verifice dacă are 20 sau 18 în pachet. 😀
@MV, cred că da. Nu mai sunt sigur dacă erau cele menționate de mine, pentru că atunci mai existau și Vek, Vikend, da’ știu că eram în tren, veneam de la București spre Craiova iar țigările i le cumpărase un alt prieten de pe Lipscani, la negru că nu se găseau pe oriunde. Prietenul asta mai ieșea din când în când la o țigară cu o țipă, pe care o întâlnise în tren și care era în compartiment cu noi (eram mai mulți) și căreia îi oferea câte o țigară (atunci femeile erau agățate cu lucruri mărunte, nu cu bolizi)😉La una dintre ieșirii cineva îl supraveghea iar eu le schimbam cu Dacia (asta știu sigur), bine, nu la toate pachetele, și nu toate din pachet. S-a prins târziu, și nu în tren, după ce ne-am despărțit, pentru că nu mai simțea diferența de gust la țigări, avea alte gusturi, hormonii își făceau de cap…
Comentariu beton!18
@MV nici eu nu le inlocuiam cu nimic, mama nu le număra sigur fiindcă nu fuma. Io sper din suflet că nici medicii pe la care le dădea nu le numărau 😪
Comentariu beton!17
an de glorie 1995.
imi amintesc exact fiindca intamplarea se petrece la pomana de an a lu’ socru-meu. ati inteles despre ce e vorba? omul murise de un an si soacra-mea ii facea pomana de-aia cu desfasurarea de forte acasa la raposat, ca asa era pe-atunci.
pentru eveniment fiersese vreo doua gaini de-alea mari si grase, ca sa faca pilaf, un preparat obligatoriu pentru pomenile din zona. dupa ce le-a fiert, alesese bucatile mai bune, cu carne mai multa, ca sa le serveasca la masa, iar partile mai osoase le pusese deoparte, pe-o masa in bucataria de vara.
eu, venita de la drum, cu ceva foame-n gusa, vad oasele – placerea mea! – ia sa le iau la control. si-am ros ce-am mai gasit pe ele, am supt bine ceva ce-ar fi putut fi maduva candva, dar imi exprim totala nemultumire in gura mare: bai, da’ ce-ati belit oasele astea, nimic n-a mai ramas pe ele!
la care cumnata-mea, care tocmai trecea prin zona, imi arunca peste umar: ce-ai fi vrut sa mai fie pe ele dupa ce le-a supt mamica?
Comentariu beton!78
E practic aceeași poveste cu a mea, reinterpretată pă oase. :))))))))))))
exact asa s-a intamplat, cred ca am mai povestit-o pe-aici.
Comentariu beton!20
N-am zis că nu te cred, dimpotrivă. 😀
Intrebare:socru nu cumva murise dupa Romania-Suedia?
Eram la primul meu loc de muncă, colege ok, ne făceam cafeaua împreună la birou, puneam bani și cumpăram împreună cafea și zahăr. Cu zahărul era cum era, cafeaua era un lux, o cumpăram de la cei care aveau rude în Germania și le trimiteau pachete.
În biroul alăturat era o tipă care veșnic nu avea de nici unele, sare, zahăr, vată, ceai, venea la noi și zicea iau și io un pic de zahăr de la voi și se înfigea în borcanul cu zahăr. Azi așa, mâine așa, doar că ea nu avea niciodată zahăr. Și într-o zi am golit zahărul din borcan, am lăsat un strat subțire, pe care l-am amestecat cu sare fină și sare de lămâie. Fata și-a pus o porție generoasă de zahăr în cafea. și de atunci nu a mai venit niciodată după nimic.
Comentariu beton!81
Mi-ar fi plăcut să fie aceeași poveste, dar cu cerut de vată în loc de zahăr. :))))))
Da, ar fi fost interesant, doar că era mai greu să amesteci vata cu ceva.
@Gabil: i-auzi cafea din „Jermania”! Păi nu vă plăcea nechezolu’?😜
Copii mici. La țară ne jucăm prin tarlaua IAS-ului. La un moment dat un băiat mai bronzat așea se duce după un zid sa execute un kk. Peste 2-3 minute, urlând și blestemând, apare în fundul gol. Ba chiar pe un petec de iarba începe să se tragă pe fese. După ceva timp reușește să ne povestească. Noi bănuiam că s-a pus pe vine în ceva urzici deși pe acolo nu erau daaar omulețul se ștergere cu… vată de sticlă 🤭
Pe cand se imbina Cambrianul cu Pre-Cambrianul, adica in toamna lui 80′, eram la obisnuita practica agricola, la strans de cartofi. Si aveam un coleg caruia mama ii punea „pachetul” foarte dichisit, sandwich impachetat frumos, cu ardei capia, langa, ceva fructe. Si ce ne-a venit noua in cap? Unul dintre noi l-a tinut de vorba, practic la indepartat de locul unde avea geanta cu mancare, iar ceilalti „au operat”. Am decupat cu un cutit f bine ascutit „dopul” de la ardeiul capia, am bagat inauntru un soricel mort, si am pus „capacul” la loc. Toata lumea a asteptat pauza de masa, si sa vedem ce se intampla. S-a intamplat ceea ce ne asteptam, colegul nostru muscand din sandwich, si apoi din ardeiul capia…moment in care a retezat si nasul soricelului. A fost nebunie, ne-am tavalit pe jos de ras, saracul de el „a dat tot afara din el”, si ne-am mirat ca omul nu a facut hepatita imediat. Din acel moment toata lumea (inclusiv profesorii) il stia de „Mousy”.
Adolescenti tampiti.🙄
Comentariu beton!45
Pfoai de plm! Tare, brrrr…. Daca pățea soră-mea chestia asta cred ca nu se mai afla printre noi!
Aideplm, cred că muream pe loc.
@Relou, @Mihai, am uitat sa menționez că din păcate, acel coleg a trecut in “lumea celor drepți” de tânăr. ☹️
Nu cred ca avea mai mult de 38-40 de ani. ☹️😢
@Emil, dar nu i s-a tras de la șoarcele vostru, da?
@Mihai, dacă nu ma înșel, a murit de inimă. ☹️
Gizas fuck !
Sper sa nu fi murit totusi de ficat…
Aveam un coleg căruia i se făcuse vânt de la un job anterior printre altele și pentru că veșnic venea târziu la muncă. La noi tot așa o ținea, omul era orice, dar nu matinal. Venea pe la 10 și abia pe la 11 devenea funcțional, după 2 cafele și câteva țigări.
Intr-o dimineață am complotat toți din birou…i-am dezinstalat calculatorul, am ascuns prin dulapuri toate componentele, inclusiv telefonul fix. Practic i-am lăsat biroul gol, cu excepția unui plic pe care scria „în atentia dlui…” și pe verso „HR…”.
Nu pot să vă descriu cât de alb era omul când a intrat in birou…a luat plicul ăla și îi tremurau mâinile puțin. Moment în care cred că pe toți ne-a trecut un fior de regret…dar, Doamne, abia ne abțineam să nu râdem. In final a râs el, pentru că în plic era un mesaj haios. Apoi ne-a urat de bine, de cele sfinte etc 😅 Dar a rărit-o binișor cu întârziatul.
Comentariu beton!55
Ah, cât îi uram pe cei care întârziau regulat la muncă.
Da’ aveați ceva loc prin dulapuri. Am avut joburi la care n-aveam loc nici să ascundem un mouse.
@Ady: daca nu aveai si tu un capia
Comentariu beton!27
Undeva prin ’95-’96. Dimineața, când plecam la școală, ne strângeam la un prieten acasă de unde plecam impreună la liceu (eram 4 băieți). Cum trotuarul nu era suficient de lat pentru 4 adolescenți care mergeau povestind și gesticulând, in ultima parte a drumului ieșeam pe șosea (nu era autostradă, că nu existau nici pe vremea aiaÎ. Era pur și simplu o stradă nu foarte circulată, strada pe care dealtfel incingeam si miuțele la porțile făcute din pietre. Așa, să revenim. Aproape in fiecare dimineață ne sincronizam cu un moșuleț antipatic ce venea pe bicicleta si ne depășea claxonandu-ne ca disperatul din soneria bicicletei si bolborosind la adresa noastră, deși avea loc să treacă chiar și cu camionul pe langă noi.
Era pe vremea cand incă se făceau farse drăguțe la telefon (da, da, telefoane din acelea cu disc) aș ca l-am sunat pe respectivul spunandu-i entuziasmat ca a fost extras la o tragere la sorți din cartea de telefoane și a castigat un televizor color cu diagonală 70/60 si 18 viteze. TV color pe vremea aia, ahahaha, nu a mai inteles moșuletul treaba cu vitezele si cu diagonalele 🙂 Așa că după ce i-am repetat de vreo 3 ori chestia asta si am vazut ca omul e tot mai excitat, i-am dictat o adresă oarecare din Tg Mures de unde să-și ridice premiul. Tot ce trebuia sa facă era să meargă in oraș (la vreo 35 de km de unde locuiam noi) și să iși ridice spectaculosul premiu.
După vreo cateva zile am mers la bunică-mea, care locuia la vreo 3 case de respectivul omuleț, si mi-a spus că moșulică s-a laudat la toti vecinii că a castigat televizorul si tocmai in ziua aceea mersese sa il ridice 😉 Ei, vă dați seama că altfel l-am privit după aceea cand n-ave loc de noi dimineața 🙂
Comentariu beton!37
Glume proaste îmi vin două în minte, așa, la repezeală. Dacă mă lasă Alzhaimeru’ poate îmi mai amintesc și altele.
Prima. Eram prin liceu, abia luasem contact cu calculatoarele și cu străvechiul mirc. Totul se întâmpla la ora de informatică, pe niște PC-uri strămoșești, fiindcă acasă nu aveam încă nici unul dintre noi. Unul dintre colegi era foarte fericit fiindcă reușise să agațe o fată pe mirc, fata urma să-i dea întâlnire într-un parc, îi spusese să aibă un trandafir alb în mână, ceva albastru pe el, și ochelari de soare (nu conta că era noiembrie 😜), ca să îl poată recunoaște. Evident că „fata” eram vreo trei idioți (inclusiv eu) care consideram amuzant să ne batem joc de bietul om, basculând vrăjeală la greu de la un calculator aflat la fix un metru jumate de calculatorul lui. 😁 Și l-am lăsat să se ducă la întâlnire, cu trandafirul alb și cu ochelarii de soare la ochi (toată lumea din parc privindu-l un pic ciudat, că, na!, cui îi trebuie ochelari de soare iarna, iar noi am stat pe o bancă pe o altă alee, privindu-l și râzând în hohote ca niște măgari. După ce s-a perpelit vreo oră, privind în zare din ce în ce mai dezamăgit (cred că îi venea și să plângă), ne-am îndurat și i-am spus că l-am păcălit. O vreme nu a mai vorbit cu noi.
A doua. Escapadă de vreo 4 zile în Piatra Craiului cu câțiva prieteni. Am ales ca loc de tabără refugiul Șpirlea, pe vremea când refugiul era ca o cabană micuță, și nu cum am văzut prin poze că arată acum. Nu știu cine avusese ideea să monteze la mișto în refugiu o priză, și, dacă nu mă înșeală memoria, parcă era și un întrerupător. Zic „la mișto” fiindcă nu erau alimentate cu curent, nefiind tras curent electric în refugiu. Într-una din seri, în timp ce bețivăneala era în toi, foc de tabără, cântece, nebunii, ajunge la refugiu un grup din Galați. Erau obosiți, un pic nervoși fiindcă nu erau familiarizați cu traseul și reușiseră să se rătăcească un pic prin pădure, așa că au salutat morocănoși și au intrat în refugiu să se instaleze. Unul dintre ei a ieșit la un moment dat să ne întrebe de unde poate lua niște lemne pentru sobă, fiindcă voiau să-și facă niște ceaiuri. „Aveți fierbator?” am întrebat noi binevoitori. „Da!” „Păi și de ce nu îl băgați în priză? Merge mai repede decât cu focul. ” L-au băgat. Cine înjura peste vreo oră, în hohotele noastre de râs, și se ducea să strângă lemne ca să facă focul?🤣
Comentariu beton!54
Da, vremurile alea ciudate când în priză băgai un fierbător, nu îți puneai iediat telefonul la încărcat. 😀
Da, chiar..!😁 Acu’ stăteam și mă gândeam cum am stat 4 zile acolo fără să ne încărcăm mobilele, dar mi-am adus aminte că toți aveam niște cărămizi d-alea la care ținea o săptămână bateria dacă nu te jucai tetris sau șarpele pe ele. Și oricum nu aveam semnal în zonă. Iar cele câteva poze le-am făcut cu un aparat cu film, ca sălbaticii.🤣🤣
Comentariu beton!33
Din vremuri imemorabile…la noi in proiectare mai erau diverse piese metalice,mostre de executie in sectiile de prelucrari metalice…etc. Ei, de foarte multe ori ne trezeam acasa cu gentile „pline” si grele,din cauza acelor piese ! Ba trebuiau si returnate,deci a doua zi le caram retur la uzina !! Dar era frumos,colectivul mi-a lipsit toata viata,dupa aceea.
Comentariu beton!26
N-am făcut, personal, glume proaste, dar am tăcut conspirativ, adică nu am trădat la una clasica care circula prin căminele studențești.
Se întâmpla cam asa: făcut bagaje de plecare acasă, distras atenția celui care pleacă, băgat 1,2 cărămizi prin bagaje, printre haine….
Mai departe va imaginați…. Se întâmpla prin 97,98 când nu circulau autocare din ora în ora și nu veneai în fiecare weekend acasă. Adica asa, mai la 2,3 luni, cu trenul, cu urcat, coborât prin halte….Ia și cară!
A pățit-o prietena mea cea mai buna din facultate cu care stăteam și în aceeași cameră…. Gașca obișnuita de pe culoarul căminului mi-a cerut,, colaborarea” și aia a fost!
P. S. Încă suntem prietene!
Comentariu beton!27
Cred că făceam urât.
Sunt operată de scolioză de la 14 ani, am coloana susținută de tije. Teoretic nu am voie să car mai mult de 2-3 kile.
Practic car mai mult.
În același timp încerc să nu exagerez, car mai puțin decât mi se pare că pot, folosesc trucuri, rucsac, troler, cărucioare de babe, renunț la chestii, mă duc mai des la cumpărături, etc.
Dacă prietena mea, care-mi știe problemele de sănătate ar accepta să fie complice la așa ceva, nu ar mai fi prietena mea.
Chiar și dacă n-as avea probleme, mi s-ar părea nașpa.
Sorry, but not sorry pt intransigență.
Se dezbate încă. Ce zici?18
Iar o ducem în particular și nu ne bucurăm de poveste 😀
Comentariu beton!12
@Bertha, @Cata, sorry!
Mie îmi lipsește simțul umorului. Cu multă muncă, educație și autoeducație am reușit să ajung o persoană aproape rezonabilă și în cea mai mare parte a timpului, suportabilă, doar că sunt subiecte sensibile pe care mă atac instantaneu și fac urât.
În apărarea mea, căutați pe google cum poate arăta un spate cu scolioză.
Personal, cred că e glumă acea chestie la care râde din suflet toată lumea, inclusiv subiectul.
Ce-mi vine in minte acum sunt glumele alea proaste si clasice de gradinita pe care le faceam prin 2004 -2005 cu colegii de birou, pe vremurile glorioase ale XP-ului: Pleca omu’ in pauza, noi saream imediat sa facem print screen la desktop si sa i-l setam ca screen saver. Si ne hlizeam de numa-numa vazandu-l pe saracu’ om cum clica in disperare pe iconite, cu ingrijorarea crescandu-i pe fata. Tin minte ca la unii dura si vreo 2 minute sa se prinda, timp in care pe noi ne durea deja burta.
Comentariu beton!42
Cam așa a fost și la noi: fiul meu (vreo 5 ani sa fi avut) si sora-mea stateau pe sofa, se uitau la tv si mancau Skittels. Vin si eu și sora-mea zice: pff, Skittels, ia si tu, știi de cand nu am mai mâncat? Nici nu știam ca sunt si albe. Eu ma uit in punga, toate colorate, cum le știm. Băiatul meu le lua din pungă, le sugea bine până se lua culoarea si deveneau albe, și atunci i le dadea sora-mii mai departe. Cand m-am prins, am izbucnit într-un ras din ăla isteric, de nu puteam vorbi. Ea nu înțelegea ce am. Cand in sfârșit am reușit sa ii spun, nu poți sa iti imaginezi cum i-a căzut fața la propriu… Si acum râdem când ne aducem aminte..
Comentariu beton!38
Dar, arahidele au fost bune? Ca ma omoara suspansul … :-))
Dașinormal.
omu’ meu avea un coleg nebun dupa toate concursurile cu premii care se organizau promotional, indiferent de produs. daca era de trimis cupoane, capace, parole, indiferent ce, el era acolo.
nu stiu daca va amintiti, a fost candva o promotie la care se dadea drept premiu un cal. omu’ era de la tara, foarte gospodar, si-ar fi dorit calul ala ca altceva.
nebunii astia de colegi – santieristi, deh! – s-au gandit sa-l fericeasca, macar cateva minute. cateva zile in sir l-au facut cu capul – cum ar fi sa castigi, ca tu ai unde sa-l tii, poate-l inveti cu saua, chiar l-ai merita – si apoi au mesterit ei un sms care sa para cat de cat veridic – nici nu era greu la cat era asta de surescitat de ideea premiului.
si-ntr-o zi, cand erau toti prezenti la lucru, a primit omu’ sms: Felicitari! sunteti fericitul castigator al unui cal in rate la concursul… pentru a revendica premiul… bla-bla!
fericit asta, era in extaz, nici nu si-a pus problema ca n-ar fi adevarat, nici n-a bagat de seama ca e vorba de ceva rate, a spus tuturor, si-a sunat nevasta, neamurile… bucurie mare!
cand a considerat santierul ca gata, prea multa veselie, i-au trimis al doilea sms: astazi va va fi livrata prima rata: plua calului!
omu’ traieste, e bine-merci, si azi mai fac misto de el. e la pensie si chiar si-a luat un cal.
Comentariu beton!79
Cal în rate😅😅😅
nu e cea mai proastă dar cu siguranță este cea mai elaborată; cred că am mai scris-o p’aci dar, deh, bătrîn, memorie proastă…
întîmplarea este de pe vremea studenției mele, de prin glorioșii ani ’90, pe cînd ̶s̶e̶ ̶p̶o̶t̶c̶o̶v̶e̶a̶ ̶ tot studentul se ducea sîmbăta-duminica la gară, la întîlnirea săptămînală cu nașu’; pentru că pe vremea aia nu era nici glovo, teicăuei sau altele, și nici parale de cantină, delivăriu’ potolului de la mama era asigurat de angajatul cefereului; și vine într-o duminică unul dintre colegii de an, pe lîngă sacoșa cu mîncare, cu niște cărți poștale; dintr-un carton îngălbenit pe care era imprimată un fel de acoladă răsturnată, din drapelul național și ceva drapel militar (cred), iar dedesubt, un text „Jandarmeria României nu știu cîți ani de la nu știu ce moment”;
– ce faci cu astea?
– nu știu, da’ ne vine nouă vreo idee, voi nu vedeți ce vechi și oficial arată?!
și am uitat de ele…
la ceva timp, povestește alt coleg (și de cameră):
– băi, știți că eu și cu X ne atrenăm, singuri, la karate (ceva), seara, într-o sală de sport a unei școli generale; și ne-a zis profu’ să nu-i dăm bani de chirie ci să-i aducem o saltea; ei, am găsit salteaua, i-am pus-o în brațe lui X, ne-am urcat pe motocicletă și, cu chiu cu vai, am dus-o aseară tîrziu la sală; da’ mi s-a părut că ne urmărește o mașină; să fi fost poliția?!
în gîndul meu, „ei căcat, poliție, cînd voi arătați ca circul globus, cu salteaua de sport pe motocicletă, noaptea prin Iași, cînd nu s-a topit toată zăpada încă! numa’ zurgălăi și coifuri n-ați avut! cum să nu se holbeze lumea?!”; da’ n-am zis nimic, că mi-am adus aminte de cărție poștale…
și, în ziua următoare, am pus-o la cale; am scris frumos cum că un anume capitan Apostolescu (erau niște romane polițiste în epocă cu personajul) îl invită pe coleg, peste 2 zile, la poliția municipiului, cam. 1 subsol, orele 7,30! am făcut inclusiv ștampilă cu o veche monedă de 3 lei care avea stema pe verso, pe care am „printat-o” cu un indigo, cu ciocanul; ne-am dus la portarul căminului, un tip de gașcă (era student și făcea și un ban), consătean cu victima; ăsta a adus cartea poștală seara și i-a spus împricinatului că l-a căutat poliția; au urmat aproape 48 de ore de chin pentru noi, că „victima” numa’ asta spunea: am pus-o! da’ cine ne-a turnat, cu salteaua?!
și vine și ziua de joi; se trezește ăsta cu noaptea în cap, se îmbracă și „hai la poliție!”; noi, după ce am socotit că a părăsit palierul, am izbucnit în niște hohote de rîs de am trezit două camere de lîngă…
pe la 10 apare ăsta la facultate și povestește cum s-a dus la poliția județeană, l-a trimis ofițerul de serviciu, pe baza „invitației” la subsol; acolo erau niște uși cu gratii și mult mobilier dezafectat; n-a găsit nici o cameră, așa că a urcat înapoi la OS; care, recitind cartea poștală, este străfulgerat: poliția minicipiului! aici e județeana!
hai, Costel, în Copou…
ajuns la poliția municipală (alte 30 de minute de gînduri negre) dă peste unu’ mai inteligent; ăsta, după ce citește cartea poștală, se scarpină în cap și zice:
– copile, noi nu avem nici un Apostolescu! asta nu seamănă cu nici un document oficial; cine zici că ți-a adus-o? portarul de la cămin? neee… noi nu lucrăm așa! cred că ți-a făcut cineva o farsă!
să mai zic că pe următorul l-am trimis cu pijamale, periuță de dinți, etc? probabil se dusese vestea între polițiști, c-a venit cu următorul text: „uzurpare de calitate oficială! zi-le la colegi să înceteze, ca să nu-i căutăm noi, pe bune!”
Comentariu beton!63
alta, tot cu colegii omului, pe santier.
avea un coleg cam chitros, nu prea tinea la glume, cam zgarcit, tot ii aminteau astia ca i-a nascut nevasta si n-a facut nicio cinste.
in fine, la o lichidare, i-a anuntat asta ca le face cinste c-o bere. si la pauza de masa, i-a dat unuia niste bani sa se duca la birtul din sat – pe-acolo aveau ei santier – sa ia niste cutii de bere.
pe vremea aia era o promotie la un anumit brand de bere, se castigau masini.
stiindu-l chitros, s-au gandit colegii sa-i faca o farsa.
omul meu avea la cheia de masina un breloc mic, cu o masinuta metalica. i-au cerut masinuta si unul dintre ei, dupa ce-a desfacut cutia de bere si-a sorbit din ea, s-a prefacut ca i-a cazut din cutie masinuta.
si-n gura mare a facut povestea: ia uite, bai, am castigat masina! in cutia mea era premiul, iau masina!
colegul care daduse berea, sa moara: nu, eu am cumparat-o, e-a mea!
ala care se dusese sa cumpere a intrat si el: ba-i a mea, eu am adus cutiile!
ajunse colegul la cearta serioasa, revendica masina de parca o si vedea in parcare.
pana la urma si-a revendicat omu’ meu masinuta, aia breloc, si s-a terminat toata treaba.
Comentariu beton!28
Eram la serviciu anii ’91 și un coleg a primit 1 litru de pălincă de la o persoana colaboratoare de prin nordul țării, la care noi bucuroși nevoie mare ne așteptăm să deschidă sticla și să ne servească, da de unde, colegul ne-a spus că o duce acasă și a închis – o în fișet(din alea de tabla). Noi am înghițit în sec și ne-am zis, asta e, dar altcineva a venit cu idea să desfacem ușa fisetului cu o bucata de lemn. Zis și făcut, am băgat mâna, am scos sticla,ne-am cinstit, am pus apă și la loc în fiset. Noi uitasem de poantă, dar omul a venit într-o zi trântind și bufnind că s-a făcut de kkt în fața musafirilor, servind-i cu apă.
Comentariu beton!30
Ani de glorie 96-97, inculpat vreo 10-11 ani. Locuiam cu părinții și cu bunicii, iar ocazional eram lăsata șefă în bucătărie deoarece deja știam să fac tocană de cartofi, supă și ciorbă de salată. Mă lasă bunica ca de obicei să fac de mâncare, zic eu lasă că fac tocană de cartofi, că am și timp de joacă cu prietenii. Toate bune și frumoase, călesc puțin ceapa în untura de la slănină, pun cartofii, pun și apă și las totul să fiarbă bine tot. La final zic eu, ia sa pun boia din aia faină cumpărată de la nenea cu boia( da, da, venea un nene din casă în casă, de prin alte sate cu boia intr-un sac mare de plastic pe care o vindea la pahar) de bunica, numai că boiaua avea o culoare cam portocalie, las’ că pun puțin mai multă. Pun in farfurie, nici urmă de boia, se lăsase la fundul oalei, nici o problemă, ia să gust puțin, când în colo, surpriză, tocana mea avea gust de cărămidă. 🤣🤣🤣🤣🤣🤭🤭🤭🤭 Nu e bai mare, zic las’ că mănâncă lumea si așa, deci vă dați seama că bunicul, bunica, chiar și tata și mama au avut o surpriză când au cronțănit cărămidă pisată cu tocană. La final, bunica mi-a spus că de fapt a fost o văcuța bolnavă și a pisat cărămidă, pe care o pusese în borcan.
Comentariu beton!21
Anii 2000 și ceva. Eram o gașcă mișto de tâmpiți care lucrau și își pierdeau vremea prin cluburi de internet.
Și ne-am gandit noi să-l trimitem pe un tip, care ne tot enerva, să cumpere ceva de mâncare și băutură, mai ales că aveam toți ”long-night”.
Pe listă i-am trecut și mersul la farmacie, iar acolo să ceară un ceai de clitoris pentru răceală.
Nu cred ca mai trebuie să vă zic ce noapte superbă am avut 😀
Weekend plăcut să aveți!
PS: Jucam CS, RedAlert, LineAge II și Dota.
Comentariu beton!29
Mă, io când sunt răcit beau DOAR ceai de clitoris, Mă scoală din morți. 😛
@Lichior 😆 mi-ai amintit de-un coleg din facultate pe care, tot asa, l-am trimis la cumparaturi.
asta era vesnic in foame. ii trimiteau parintii mancare „la tren”, ii dadeau si bani, dar el era inima larga si-un boem. impartea mancarea la tot caminul, cand avea bani o tinea doua zile doar in Kent si coniac Ovidiu… cat sa tina si banii aia?
avea o figura lehamesita si-l intrebam: ce-ai M, ti-e foame? ce-ai mancat azi?
iar el marturisea: o conserva de dovlecei in apa – atat era pe rafturi la „alimentara” pe vremea aia – si-o vitamina C.
in fine, ii dam niste bani si-l trimitem jos, sa ia salam si-o paine. nu erau multi bani, dar ar fi ajuns de-o gustare-acolo.
intre timp, eu fac un pic de ordine pe masa aia plina de proiecte si planse si-l asteptam pe M.
care M, naiba sa-l ia, nu mai venea, trecuse-aproape o ora.
la un moment dat se hotaraste omu’ – nu eram luati inca – sa se duca dupa asta, sa vada de ce nu mai vine.
si tocmai se deschide usa si intra M.
se duce glont spre al meu, ii ia mana si i-o mangaie usor – avea un tic, sa-ti mangaie mana cand iti spunea ceva mai greu suportabil: frate, iarta-ma, da’ n-am putut sa ma abtin si mi-am luat o carte.
era innebunit dupa carti, de fapt a si lasat naibii ingineria, n-a profesat deloc, si s-a facut librar. a murit, saracu’!
Comentariu beton!44
Cele mai urate glume proaste:
Am frecat cu ardei iute hartia igienica (pe o lungime de 2-3 metri) a unui coleg de camera. Usturimea este garantata.
Legat coleg de camera cu cablu de la antena televizor si aruncat in dus (nu vroia sa se spele).
Dizolvat ciocolax in sucul colegului de mai sus cu hartia (la restul de 4 colegi nu ne dadea suc).
„Reparat” efectul ciocolaxului cu cuceai laxativ de crusin. 2 zile a stat omu pe tron.
Mai am destule dar nu prea se pot scrie pe aici.
Comentariu beton!25
Aveam un coleg de clasă care practica judo. Se aude un zvon în liceu că cică se organizează un concurs printre judocani, să se aleagă participanți la un concurs de judo in Togo. Parcă acum îl văd cum se agita, ca pepsi și el și tac’su. Mai da proști eram pe vremea demult apusă. Dezamăgirea a fost profundă, dar am scăpat nebumbaciti. Era și încă mai este un băiat cu suflet mare. Am uitat sa spun că întâmplarea se petrece în 1986
Cea mai proastă și tâmpită și scârboasă glumă trăită, în sensul că am fost martor la ea: printr-a șasea, în tabără la Călimănești-Căciulata, eram destul de mulți copii, din mai multe orașe. Țin minte că am stat într-o cameră cu multe fete (peste 10 bucăți de suflete) și că râdeam mult. Se făceau tot felul de glume, de miștouri, dar mai erau și conflicte. Una dintre fete, C (era și cu mine în clasă) chiar și-a luat după câteva zile bagajul ca să se mute în altă cameră, invocând răutatea unor fete. Doar că din motive pe care nu le cunosc (bine, unele fete i-au zis că „ce-i, ești atât de nesuferită încât nu te-a primit nimeni?”), s-a întors. Am și acum în minte imaginea lui C reintrând pe ușă, cu trollerul și cu o plapumă în mână, mergând obidită spre pat în câteva hohote de râs. În fine, s-a terminat tabăra iar pe drumul de întoarcere, pe tren, se depănau amintiri. Ha, ha, ha și hi, hi, hi, una dintre amintiri era despre cum s-a spălat WC-ul cu periuța lui C, fără ca aceasta să știe. C a început să plângă.
M-am întâlnit acum vreo 3 ani ultima oară cu C, încă ține minte treaba asta. Din păcate, ea nu râde nici acum de această glumă.
Ah, ce amintiri mi-ai trezit. Dadada, taberele erau pline de tocilari din ăștia care făceau pipi pe ochi din orice. Dacă le luai mărul de pe masă sau le scapai toată sarea în ciorbă când erau la budă, erau în stare să plângă două zile. Cea mai tare tabără în care am fost vreodata a fost o Cravata Roșie, imediat după revoluție. N-aveai cum să adormi și când te trezeai, să nu fii în una dintre următoarele trei situații:
– tuns (deși termenul corect ar fi „căprit”)
– mânjit cu pastă de dinți pe toată fața (asta era totuși cea mai cuminte)
– scos cu tot cu pat din dormitor și lăsat să dormi afară (bine că era vară)
Tocilarii și-au sunat părinții după primele zile de tabără, s-au cerut acasă. Doar cei puternici s-au mai întors tot cu trenul, la finalul perioadei. :)))))))
Mi-am mai amintit de o glumă tâmpițică, da’ simpatică, asta de la mare. Eram deja în liceu, la Costinești. Și cum mergeam noi așa pe lângă Obelisc (eram cu cele 2 verișoare de care am mai povestit pe aici și încă o tipă), jbam, pică vară-mea a mare într-o groapă mascată cu celofan și nisip. Bine, nu o groapă mare, ci de 20-30 de cm, cât să te dezechilibrezi și să faci niște acrobații caraghioase. Hohote de râs în jur, hohote și ea, hohote și noi. Era o mini-coaliție acolo de „hai să vedem cine pică în groapă și cum reacționează”. „Capul răutăților” era un tinerel, care rearanja „capcana” de fiecare dată când cineva pica în ea. Ne-am așezat și noi în apropiere și am luat parte la hazul public. Câțiva dintre cei care au picat s-au mai supărat, dar au fost clar minoritari, majoritatea s-au amuzat. Nimeni, dar nimeni nu s-a prefăcut că și-a rupt piciorul sau ceva. Asta m-a mirat foarte tare. 😀
Da, din taberele alea ieșeai mai puternic 😀
Da’, pe bune, unii și-o cereau…prea erau scorțoși și nu țineau la glume. Și, cu cât creștea supărarea lor, cu atât deveneau farsele mai atroce. Nu am văzut unul care să se distreze după ce i s-a făcut o farsă și să mai aibă parte de o a doua și mai nasoală. Mereu ofticoșii erau vedetele zilelor viitoare
Cand eram in generala inainte de revolutie aveam un foarte bun amic care nu se putea abtine cand ajungea la mine acasa sa nu se infiga direct in toaleta pentru treaba serioasa. La inceput era amuzant dar dupa 2 ani in care i-am tot spus ca nu e ok ce face si el tot continua, deja ma enerva. Si nu e ca si cum ar fi trebuit sa strabata tot Bucurestiul sa ajunga la mine, nuuu, statea fix la 5 minute de mers. Intr-o zi m-am decis sa il potolesc, așa că planul meu era sa îl trimit în toaleta de serviciu, care este nu mica, ci exagerat de mică. Are 1,5 metrii pe toate părțile, abia încape vasul de toaletă. Tot această toaletă are și un mic geam care dă spre casa scărilor și stă mereu deschis. Lăngă această cameră a plăcerilor amicului meu este și bucătăria unde iși făcea veacul bunica care era o ucraeniancă foarte directă.
Eee și a venit ziua răzbunării. Ca deobicei omul meu s-a dus glonț în acea toaletă pentru că i-am zis că cealaltă e ocupată și a inceput ritualul lui. Am pregătit o fumigenă din 2 mingi de ping pong învelite în staniol și am aruncat-o pe acel gemuleț mic lângă tronul lui preferat. În câteva secunde s-a umplut cămăruța de fum și el a ieșit cu pantalonii în vine exact în fața bucătăriei, moment în care bunica care era dotată și cu un făcăleț a început sa mi-l dojenească. Săracul era atât de crispat încât a mai dat drumu la o tranșă și în fața bucătariei în timp ce iși lua făcălețe pe spinare. Cand a văzut bunica marea nenorocire s-a enervat și mai rău și i-a mai aplicat câteva învățături pe spinare că i-a murdărit mozaicul.
Toată această poveste culmea e că nu l-a potolit dar existau zile când prefera să meargă acasă pentru problema lui decât să mai riște cu bunica.
Comentariu beton!22
Băi, io cu o singură minge din aia de ping-pong, transformată în fumigenă, am reușit sa scot o scară întreagă de blog în stradă. Convinsi fiind c-am luat foc și ardem ca șobolanii. Spre norocul meu nu s-a aflat niciodată că eu am fost autorul, că mă scalpa mama cu o singură mână. În cealaltă ar fi avut cureaua lui taică-meu. Nfine, 40 de ani mai târziu, zilele astea mi-am propus sa le învăț pe fete cum sa facă fumigene din mingi de ping-pong sau rmă de ochelari. Că nu se știe nicodată când ai nevoie de asemnea abilități. 😀 😀 😀
Ok, dar ramai la fumigene, nu le invata sa faca si bombe din minium de plumb si bronz-aluminiu cu pietricele sau pocnitori din piulita, doua suruburi si fosfor de chibrite 🙂
A, asta nu, exclus. Nici nu știu de unde aș putea să mai cumpăr așa ceva. 😀
@ MV https://energo-metr.ro/produs/miniu-de-plumb-100g/
https://alfamechim.ro/product/bronz-aluminiu/
@danpoe, :)))))))))))))) O să zic totusi „pas”.
@danpoe 498.33 lei/100 gr??? Rotund vreo 1.000 eur/kg de miniu de plumb?
Bronzul ăla de aluminiu e inutilizabil la bubuieli. Aveam curent prin casă când eram la părinți, era vopseaua folosită la cuptoarele de călire a pieselor metalice, sobelor erc.
Bai potoliți-vă cu asta că ne închid serviciili blogu’ terorică mici ce suntem 🤣
Majoritatea am făcut din astea dar vă rog fără rețetar și ingrediente pe internet.
Vreți să-l urmărească și pe Mihai „Dusterul alb”?
Eram o trupa in clasa la liceu, impreuna mergeam la munte, impreuna faceam chefuri, vreo 12, sase fete, sase baieti. Uneia dintre fete, o simpatica si o pofticioasa dealtfel, i se pusese pata pe sandwichul cu care veneam la scoala, hai, da-mi te rog si mie jumate, vai ce bun e…in doua saptamani ajunsesem sa fac cate doua dimineata cand plecam si una i-o pasam in pauza fara sa mai ceara. Si asta era prin ’86-’87, deci nu va inchipuiti foie gras, filet de vita de wagyu sau mai stiu eu ce, doar o idee de unt sau margarina, ceva salam obtinut la troc de la vecinul care lucra la Comtim si, poate, ardei sau telemea. Iar tatal respectivei era ditai directorul pe la alimentatie publica, la chefuri sau iesiri ea era cea care ne aproviziona cu cascaval, salam de sibiu, conserve de carne si din astea…dar, cum am spus, era o pofticioasa. Si avea o fobie totala de broaste. Nu frica, aia o mai controlezi, fobie adevarata. Asa ca prin martie-aprilie, luat undita, mers la prima balta, prins vreo 15 brotaci, belit pulpele, mers acasa, facut pane, dezosat si pregatit sandwichurile pentru a doua zi. Ma gandeam ca poate o ajut sa se vindece.
Si acum imi aduc aminte cum rontaia fericita la sandwich si cum m-a intrebat: „Vai ce bune sunt, cu ce le-ai facut?”
Ei, in momentul ala efectiv n-am mai putut sa-i spun adevarul si am baiguit ceva de aripioare de pui, in schimb restul trupei nu s-a putut abtine si au inceput sa oracaie printre rasete si sughituri, iar saraca fata nu mai stia ce sa faca…s-o tuleasca in viteza spre toaleta sau sa ma creada pe mine.
In fine, sandwichul n-a mai facut cale intoarsa, suntem buni prieteni si la ora asta si sufera in continuare de fobia ei.
Si, daca tot sunt intr-un loc unde nu risc sa arunce cineva cu pietre dupa mine daca recomand o carte, cautati pe le anticariate Ionel Pop – Un ochi rade, altul plange. Aparuse prin vremuri imemoriale la Editura Sport-Turism. Merita
Comentariu beton!19
O aveam la Vâlcea. Despre carte zic.
Îmi amintesc de o vreme din facultate când, inspirați de poantele din serialul M*A*S*H, executam și noi diverse idioțenii. Cum ar fi să băgăm spumă de ras în tubul de pastă de dinți. Sau cum unui coleg de cameră i-am „furat” patul, de s-a suit omul și pe cămin ca să-l caute.
Dar poate una dintre cele mai mișto (și idioate) poante din perioada aia a fost cu un coleg care, în fiecare dimineață, se trezea pe la 4 sau 5. Și, într-un pahar de plastic, golea conținutul unui ou crud, pe care-l amesteca cu brânză. Ei bine, chiar dacă omul încerca să fie cât mai silențios posibil, când e liniște în tot căminul, iar tu îți execuți liniștitul somn de frumusețe de dimineață, fâșâitul linguriței în paharul de plastic se aude de parcă ar fi o mașină cu motorul turat la maxim.
Ne-am gândit, ne-am socotit și am plănuit o dulce răzbunare: am făcut rost de o seringă, am găurit oul și am tras cu seringa conținutul. Mă rog, cât și cum s-a putut, că gaura era mică, acul seringii cu diametru mic, iar conținutul oului e o chestie cam vâscoasă. După ce ne-am declarat mulțumiți de rezultat, am umplut înapoi oul, de data asta cu apă. Apoi, am astupat gaura (cred că am folosit aracet, că nu mai știu dacă apăruse Picătura pe vremea aia sau nu, ori dacă ne permitea să cumpărăm așa ceva). Apoi am așezat oul frumos printre celelalte din cutie și ne-am văzut de treabă.
Ei bine, precum se știe, universul are propriul simț al umorului. Nu știu cum se face, dar în restul dimineților din săptămână, colegul a nimerit tot alte ouă, valide. Apoi a venit weekendul. Cu chef și băutură, ca de obicei, până-n zori – ceea ce a a însemnat că omul nostru a executat micul dejun abia pe la ora 10 sau 11. Și, cum eram toți treji, s-a decis că poate face chestii mai zgomotoase, cum ar fi niște ochiuri pe reșoul din cameră. Evident, unul dintre ouăle pe care a pus mâna a fost cel cu surprize. Și a urmat, desigur, reacția firească atunci când cade apă în uleiul încins.
Din fericire, așa cum e disclaimerul ăla de la filme, nimeni nu a fost rănit în timpul evenimentului. Bine, asta n-a însemnat că ne-am oprit din a face poante tâmpite.
Comentariu beton!22
@Iulia *O bătrânică moare și ajunge la Porțile Raiului unde se întâlnește cu Sf.Petru, când deodată se aude un urlet groaznic venind dinspre rai:
–O, vai de mine ce se întâmplă acolo ? spune bătrânica.
–Aaaaa, nu vă faceți griji pentru asta, găurim omoplații cuiva ca să-i punem aripile de înger.
Bătranica vădit deranjată de acest fapt se dă un pas înapoi, când deodată încă un urlet :
–Vai de mine dar asta ce-a mai fost? întreabă bătrânica.
-A, o nimica toată, găurim capul cuiva ca să-i montăm aureola. Bătrânica dând din cap î n semn de dezaprobare spune:
–Eu nu pot să fac asta, mă duc jos în iad.
–Vai dar nu puteți face așa ceva, veți fi sodomizată și violată. La care bătrânica răspunde:
–Sigur maică,dar măcar am deja găurile făcute…*
Comentariu beton!29
In facultate aveam un coleg de camera în cămin care stătea nopțile cu veioza aprinsă sa învețe și nu ne lăsa să dormim. Așa că am demontat becul de la veioza, am lipit o fâșie de scotch transparent pe lamela de contact și am pus becul înapoi. Vreo 2 săptămâni a tot depanat de nebun la veioza aia
Comentariu beton!19
In aviatie avem in portofoliu foarte multe glume, in special pentru bobocii care isi deschid aripile pentru prima data. La un moment dat aveam un coleg nou si pentru ca era primul lui zbor, trebuia sa-i facem initierea: am inceput cu ceva pahare pline de zahar ascunse strategic in tavan (era o usita mica ce se deschidea pentru a oferi acces intr-o anumita zona). I-am spus colegului respectiv ca trebuie neaparat sa verifice cutia neagra inainte de imbarcarea pasagerilor si i-am aratat unde se afla aceasta, oarecum indignata ca nu stia deja de la cursuri. In momentul in care a deschis usita respectiva, a inceput o ploaie de zahar. Saracul, nu stia ce se intampla :)))) Mai tarziu, in timpul zborului, l-am trimis pe acelasi coleg sa duca o cafea pasagerului de la 13A (nu exista randul 13 in Boeing). Sa-l fi vazut cum se invartea dezorientat prin cabina cu cafeaua… epic! Am atat de multe alte faze amuzante ca as putea scrie o carte 🙈🙈🙈
Comentariu beton!18
Nu am făcut farse și nici nu mă dădeam in vânt după ele. Țin minte că odată era pe autocar între țări cu colegi din liceu și la un moment dat am ațipit și când m-am trezit mă întrebau dacă respir ok. Eu ziceam că da. Ei îmi umpluseră nasul cu coji de portocala și staniol făcut boabe. Ce nu știau ei e ca am avut o versisoara ce murise sufocată cu o boaba de fasole in copilarie… Și părinții erau foarte strictul să nu ne băgăm ceva in nas. Nici măcar degetul ;). Anyway nu m-am supărat sau ceva dar nici nu am înțeles ce era așa de funny.
Cea mai proastă glumă? Ok.
Am o prietena (cea cu 35 de calități ale bărbatului ideal) care a avut o relație vreo 6-7 ani. Următorii 7 (cred) a fost singură. Măi, dar singură, în sensul că nu s-a mai lipit nimeni de ea, deși e o tipa super smart. La un moment dat ne scrie pe grup că a găsit un tip și ca vrea sa-l cunoaștem ( avea 34 din cele 35 de calități, dar mă rog, astea sunt detalii). Bun, ne-a invitat la ea intr-o sâmbătă dimineață, să luăm micul dejun împreună, că ne gateste e și iubitul ei Iulian. Ne organizam noi cum putem mai bine și ne ploconim la ușa ei (suntem 6 prieteni vechi în acest grup). Intram în casă și din bucătărie, cu sorțul pe el, apare acest Iulian cu un zâmbet cât casa că doar îi cunoștea prietenii iubitei lui. Ovcors, că mă mănâncă în dos și zic: tu trebuie să fii Alex, omul cu care ne-a făcut capul mare Mihaela. Ăla, săracul, s-a albit la față.. nu, eu sunt Iulian.
Eu: Mihaela, nu mai ești nici cu Alex??? Vezi că-i cam schimbi, soro.
S-a râs, s-a mâncat, dar la o țigară pe balcon Iulian nu s-a abținut și m-a întrebat „cine e Alex?” Cum cine? Ăla de ne-a înnebunit Mihaela cu el.
Comentariu beton!26
35 de calități ale bărbatului ideal? 😀
1. Să-l cheme Alex!
Comentariu beton!15
Cum naiba că îmi dă cu virgula, să fie Smart și să caute 35+ calități la un singur bărbat? Nici ăla tinder swindler nu ar reuși să se prefacă așa de bine. Și ăla era expert in păcălit femeile.
Seriously, as vrea sa citesc și Io lista aia, de curiozitate, nu îmi fac iluzii că le-aș avea sau ceva. Sau mi-ar pasa, dar mă roade curiozitatea.
Pare că siguranța de sine nu era pe lista de calități mandatory ;)). Poate o adaugă daca citește aici. Sau era fix cea ce lipsea din lista?
Cocoș, sapă pe blog si găsești lista.
P.S. bre, hai sa ne organizăm puțin pe blog, în sensul că am observat în ultimul timp, că lumea de agață de orice altceva, mai puțin de text. N-a fost proastă glumă mea? Că mai am o listă cu glume proaste făcute de mine sau pe care mi le-au făcut alții.
Merci Elena;)
As zice că bifez la 34 din 35 pe unele criterii sunt chiar overachievet dar plm, una îmi lipsește total.
O fi sinceritatea? Sau faptul că nu plâng la filme? ;))
;))
@Eleno, până la urmă, ăla care venise era Iulian sau Alex? 😀
Iulian, @Boss, îți dai seama că îi știam numele, dar am vrut să-i testez rezistenta la glume proaste. :))))))
Prin ‘95 ne-am adunat un grup mai mare de prieteni (baieti si domnisoare) acasa la un prieten sa petrecem Revelionul. Stiti cum era: fiecare fata aducea de mancare ce se stabilise in prealabil iar baietii aduceau bautura. Totul fain, distractie, muzica, ce mai, super tare. Pe la vreo 4 dimineata unii s-au dus acasa, altii s-au culcat pe unde au gasit. Frate-meu cu prietena lui de atunci, intr-un pat se sarutau. Faza tare e ca fata era in una din zilele acelea si avea la ea, printre altele un OB. In clipa aia, frate-meu ia Ob-ul din gentuta fetei si se preface ca si-l baga in nas. Acum ca paranteza nu stiu cati dintre voi isi mai amintesc de Zefir, care era la momentul ala cea mai tare chestie de desfundat nasul…
La care prietenul lui cel mai bun l, Sorin, ii zice:
– da-mi si mie caci am nasul infundat!
Frate-meu ii da OB-ul si asta si-l baga in nas 😁
Noi cand l-am vazut cu juma’ de OB in nas si cu ața atârnând din nas, am innebunit de râs.
A si ramas in grup vorba asta, cand faci vreo porcarie sau zici vreo tampenie: “ bă, nu fi Sorin!” 😬😬
Dadada și uitema pe mine că mi-a trebuit să citesc taman la masa,cam greu mi-am înghițit lintea gindinduma la arahide și șoareci.
Bravo frumos și acu la distracție că întru la schimbul doi 😁🤪
Nu e gluma, dar se poate incadra la glume proaste: la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, unul dintre colegi era agent de vanzari la o fabrica de bomboane si a venit cu cutii de bomboane de a umplut 2 banci. Binenteles ca nu s-au mancat, dar la final a avut tupeul sa ceara cate 50 lei de la fiecare sa platim bomboanele aduse, ca el nu le poate da inapoi. Practic si-a facut targetul cu noi. Taran a fost in liceu, taran e inca…
Comentariu beton!23
Da a luat de 20milioane bomboane de voia50 lei?
Când eram bididiu, petreceam vacanțele de vară și pe la mamaie și tataie. Curtea e gard in gard cu biserica, iar atunci aveam poartă între. Eram o droaie de pezevenghi, de prin toate colțurile țării, iar curtea bisericii era locul de alergătură. Inclusiv fetele popii participau la toate nenorocirile Glume proaste am făcut mereu, intr-o zi nu mai știu de ce, l-am încuiat pe popă in altar sau cum s-o numi camera din spate și eu am plecat în treaba mea. A venit femeia de avea grijă de biserică la mamaie să îi spună ce am mai făcut de data asta. Când au pictat biserica pe afară, pictorița venită de prin altă zonă a stat la bunicii mei cât a ținut lucrarea. Cum eram mereu pe schele și puneam întrebări aiurea, ce mi-a venit într-o zi să îi amestec niste vopsele de i-au ieșit sfinții nu știu cum și a trebuit să aștepte vreo săptămână să îi aducă alta vopsea. La bunici locuia și un unchi, fratele mai mic al tatălui, omul mai tânăr, mergea cu bicicleta peste tot, târguri, pădure etc. Cred că am mai zis pe aici, ăstuia, când aflam că pleacă a doua zi cu bicla, mă trezeam mai devreme și îi umblam la filetul de la roată (erau cu camere) doar un pic, să pufăie. Știam că nu ia pompa cu el. Se întorcea pe lângă bicicletă. Cum ajungea acasă începea să caute ce are, punea camera în lighean cu apă, pe unde răsuflă, schimba filetele. Eu eram terminat de râs, iar mamaie mereu îmi zicea, o sat te prindă ăsta vreodată și jar mănânci, canci, nici până azi nu a aflat.
Glume de maiștri pentru ingineri tineri, gen ține bateria mai sus să am cădere de curent sau hai că avem de reparat un carburator de autocamion se pun?
Sau de alea din armată când am pus trotil (exploziv) mai mult decât se calculase+pământ din belșug peste, de s-au umplut unii de noroi regulamentar. Plus geamuri sparte, da’ astea sunt detalii.
Glume proaste am facut cu toti. Inclusiv subsemnatul. De unele chiar mi-e cam rusine cateodata. Dar daca, in zilele noastre, copilul tau ar musca dintr-un soarece mort in loc de ardeiul din sandwich, sau s-ar trezi cu chilotii in vine la ora de sport, sau ar veni tuns cu dungi acasa, care ar fi reactia ta de parinte? I-ai rupe capul vinovatului, il dai in judecata pt bulling sau ai rade usurel zicand: „Da, buna asta!”. Eu neavand copii nu ma pot pronunta. Astept pareri. Char si injuraturi.
Comentariu beton!33
La tara in gasca de nebuni din satul unde imi petreceam vacantele era unul care facea niste farse pe care le uram toti. Nu prea avea el toate tiglele pe casa si se cam saturasera toti de porcariile lui. Facea farse din alea morbide cu aparitii la geam noaptea, talăngi care bateau in creierii noptii pe la geamuri, ciocanituri in geamuri , cu sperieturi cand ieseai noaptea in curte, lițe intinse peste drum de puteai sa iti rupi gatul…numai glume nesarate. Si la un moment dat ne-am hotarat sa ne razbunam si sa il invatam minte pentru ca nu il mai suportam. Sambata ne duceam la discoteca in satul vecin si drumul trecea pe un camp dintre cele doua sate. Undeva pe campul asta era si cimitirul. Nu erau case deloc, intuneric bezna si de cate ori treceam pe acolo ne cam lua cu fiori pe sira spinării. Intr-o noapte de sambata care s-a nimerit sa fie si intunecata de nu vedeai la doi metri, trebuia sa plecam toti la discoteca. Am vorbit cu unul dintre noi sa il tina de vorba pe idiot ca sa ramana in urma noastra. Am plecat inainte si cand am ajuns la cimitirul respectiv , unii dintre noi s-au ascuns in sanțul de pe marginea drumului, alti 3 au luat o cruce facuta de ei si ascunsa dupa un pom , unul s-a așezat pe marginea drumului culcat, au pus crucea sprijinita de niste pietre la capul lui si ceilalti doi stateau si se uitau la el. Cand priveai, aveai impresia ca aia tocmai ies din cimitir. Cel care facea pe mortul avea in mana o lanterna de la bicicleta. Cand cei doi au ajuns aproape de ei, ala a aprins lanterna si se vedeau in intunericul ala doar umbrele lor si crucea. Era o imagine atat de horror ca te lua cu frezoane. Ala cand a vazut a inceput sa urle ” Tatal nostru, tatal nostru, aoleu mama, scapa-ma” , a aruncat bicicleta si a luat-o inapoi pe jos. Nu a mai ajuns la discoteca in noaptea aia. A doua zi bunica lui a venit pe la bunica mea si am intrebat-o ce face idiotul. A zis ca e acasa bolnav, ca la 12 noaptea isi spala pantalonii si ei i-a spus ca are diaree.😃
Dupa asta atat de mult am facut misto pe seama lui incat si-a retras ambasadele de pe teritoriu nostru.😃
Comentariu beton!13
Atenție! Urmează un comentariu care vă poate afecta emoțional. Citiți mai departe pe propria răspundere!
Se făcea că era anul 2007 vara, iar bobocii medicinişti, inclusiv je, aveau sesiune. Examen practic de anatomie la cadavru. Grupa noastră, conştiincioasă, avusese grijă de „Mariana”, după fiecare lucrare practică aplicând tifoane cu apă rece în cavitatea abdominală să rămână structurile cât de cât fresh. Grupa din sala de alături, îndemnată fiind de vreun preparator pus pe glume care ştia că la examen se schimbă cadavrele, l-au lăsat pe „Laci/Loți” în durerea lui şi ne-am trezit că noi trebuie să-l explorăm în detaliu. Intru eu, „arată vascularizația colonului!!”. Mă uit cu atenție şi văd nişte viermişori verzi mişunând prin ce au fost odată mațele lui Laci. „Cam aici ar trebui să fie”, articulez arătând cu o mânuță tremurândă spre arterele şi venele făcute ferfeniță. „Ce vase vezi tu acolo??”..”Păi nu vedeți că le-au mâncat viermii?”. Pe când cumpănea dacă să mă pice sau nu, intră în sfârșit un viermişor grăsun în raza vizuală a asistentului, care fuge să hrănească rațele cu cafeaua matinală 😛
P.S. Da, am promovat 😉
Se dezbate încă. Ce zici?17
Glume tâmpite&scârboase nu am făcut și nici nu mi-au fost făcute. Dar, culmea, azi m-am intersectat prin traficul de la noi cu un fost coleg de muncă care era tot cu golful lui 4 pe care îl lăuda de numa acum vreo 10 ani și pe care i l-am pus la vânzare pe un site cu mașini second, binențeles la un preț bun, cu poze și număr de telefon. După vreo două zile s-a prins pentru că pozele erau clar de pe câmpul unde dădeam cu sapa și lopata.
– Bă, serios acuma, cine mi-a pus golfu la vânzare pe net că nu mai pot dormi, mă sună unii și noaptea, stau de vorbă cu ei să le explic că nu este de vânzare mașina. Noi, hihihii, hahhaa și după ce ne-am hăhăit am încercat să șterg anunțul dar nu prea am reușit. Mă rog, după câteva zile îl întreb pe posesorul golfului:
-Cum mai stai cu golfu, l-ai vândut?
– Băi, nu mai stau la povești cu ei și le spun scurt că l-am dat.
Comentariu beton!14
Cum să zic, tot ce urmează după prima frază poate fi încadrat la „glume tâmpite”. :))))))))))))))
Și când te gândești că eu te așteptam azi cu recomandări de filme! 😉
Acu’ exagerezi și tu. Mai durează oleacă până mai strâng de o listă.
Salutare, anii 90, la serviciu aveam un coleg care era mai fomist, (pe vremea aceea mâncam toți la grămadă, la ora 11 și mai lăsam câte ceva pentru ora 13) . Colegul cu pricina dădea atacul prin vestiar și rămâneam doar cu ambalajul. L-am învățat minte cu șnițel făcut din laveta cu care curăță strungul de emulsie, chiftele cu pilitură de fier și ceapă injectată cu white spirt. Colac peste toate, cum ne vămuia și de țigări, a primit și o țigară cu fosforul de la chibrite, pe la mijlocul țigării. Nu eram tocmai normali, și 100% nu ne-am făcut bine până azi.
Povestea mea cred că bate tot! Mă rog, nu a mea personal, a sora’mi. Cred că avea vreo 10-11 ani si cea mai bună prietenă a ei și colegă de școală o invită la ziua lui frate’su, care făcea vreo 17-18, nu mai retin exact. La un moment dat, băieții le pun pe fetele astea două să le facă câte un ness. Mentionez că sor’mea și cu prietena ei erau două puștoaice puțin cam tampitele, slabanoage și xare râdeau din orice, erau cam în lumea lor ( gen Sandy Bell). Ei bine, s-au gândit ele că e amuzant să le facă ness cu…. pișu!!!! In loc de apă! SI asta au făcut!!!! Si în timp ce ele se amuzau grozav când băieții beau mess-ul preparat de ele, ăștia se tot întrebau, până s-a prins unul: Ați pus sare în ness in loc de zahăr! Hă?