V-am mai povestit că acum două duminici am dat o fugă la Veliko Târnovo. Fără vreun motiv anume, aveam chef să mă plimb și să mai mănânc o dată la Shtastliveca înainte de necruțătoarea dieta pe care urma s-o reîncep, evident, de luni. La întoarcere mi-am mai reîntregit și stocul de ciușchi, deci toate bune și frumoase.
Ce nu v-am zis este că, sâmbătă seara, când m-am hotărât că plec a doua zi, ca să nu mă duc singur, că fetele mele nu sunt confortabile cu ideea de a sta șase ore în mașină pentru plimbări d-astea, mi-am sunat un prieten bun, să-l iau cu mine.
Vorbit, i-a plăcut ideea, gata, boss, mergem.
Perfect. Atunci mâine dimineață la 9.00 ești la mine, lași mașina aici și plecăm cu a mea. Așa facem, mâine la 9.00 sunt la tine.
La 8.45, ca un săgetător psihopat adevărat, eram la mașină. S-o dezgheț, să dezaburesc geamurile, să fac căldură înăuntru, să vină omul meu și să aibă toate condițiile, ce naiba, nu să-l bag în frigider.
La 9,01, am pus mâna pe telefon. Tot eu, da? Nu el.
– Pe unde ești?
L-am simțit după cum ezită să răspundă că dacă îmi zice cu adevărat pe unde e, se lasă cu scandal.
– Ăăă, am plecat, sunt pe drum.
– Pe drum, pe drum, dar pe unde?
Aici a trebuit să se recunoască învins, că nu mai avea cum s-o dea cotită:
– Waze-ul zice că ajung la 9.20.
Eu am făcut o mini-criză de nervi, el a ținut să-mi explice că de obicei îl trezește copilul la 7.00, dar de data asta nu l-a trezit (fix de data asta, cât ghinion pot să mai și am), eu i-am zis că nu mă interesează și i-am închis. A ajuns la 9.25.
Chestia e că, la cum îl cunosc, ar fi întârziat și dacă mă duceam eu să-l iau de acasă. Gen, ne dădeam întâlnire la 9.00 în fața blocului lui și la 9.01 mi-ar fi sunat telefonul: Auzi, nu vrei să urci? Că io nu sunt gata încă. Băi, boss, nu de-aia aveam întâlnire la 9.00? CA SĂ FII GATA? Ba da, dar… După „dar” încolo puteți să scrieți orice vă trece vouă prin cap, că oricum nu mai contează.
Ok, în cazul prietenului meu e asumată treaba, știu că așa a fost toată viața lui (suntem prieteni de peste 35 de ani), prin urmare aproape reușesc să fiu zen de fiecare dată când stabilim o oră de întâlnire, iar el, invariabil, întârzie.
Dar în cazul oamenilor pe care nu-i cunosc, se schimbă total lucrurile. Dacă am stabilit să ne vedem la o oră anume și-ai întârziat, deja mi-am pierdut orice urmă de încredere în tine. Nu contează că e o întâlnire de business sau de plăcere, în capul meu e că nu mă mai pot aștepta la nimic bun de la tine, dacă te-a durut în cur și ți-a fost imposibil să fii punctual la o banală întâlnire.
Și nu, nu mă interesează niciun fel de scuză penibilă dintre cele pe care le invocă în mod obișnuit ăștia care întârzie: trafic, ambuteiaj, parcare, am pierdut metroul, mi-am uitat cheia și-a trebuit să mă întorc etc. Că nici eu n-am zburat pe covor fermecat până la locul de întâlnire. Iar dacă eu am putut să ajung la timp, atunci nici tu N-AI NICIO SCUZĂ.
Ca să fie extrem de clar, nu mă refer la întârzeri de până în 5 minute. Vorbesc despre oamenii care întârzie de la un sfert de oră în sus, fără să aibă nicio problemă cu asta. Dar mă voi enerva și de la întârzieri de până în 5 minute, dacă se vor întâmpla de fiecare dată când te întâlnești cu mine. Că o dată poate fi o întâmplare, dar dacă tu întârzii de fiecare dată (da, chiar și 5 minute), mă voi enerva din același motiv: o să mi se pară că te doare în cur.
A, da, nu sunt absurd, pot apărea situații grave, boală, accident și altele la fel de nasoale, dar astea sunt cazuri excepționale, cazuri în care suni și anulezi naibii întâlnirea. Că nu cred că mai ai chef să te vezi cu mine dacă ai pățit ceva atât de grav. N-o să te cred niciodată c-ai întârziat 40 de minute pentru c-a făcut bunică-ta infarct, dar asta nu te-a împiedicat să vii să bei o cafea cu mine. Ori te doare în lupă de bunică-ta, ori minți, ambele fiind la fel de grave.
Nfine, asta am avut de spus. Pot să înțeleg și să trec cu vederea peste multe lucruri, dar nu suport oamenii care întârzie.
dar oare sunt oameni care ii plac pe aia care intarzie? adeca iti poate placea cu adevarat sa stai vreo 40 minute aiurea sa astepti pe cineva?
Comentariu beton!58
Fix și mare fix m-ai nimerit în dimineața asta….nici eu nu suport întârzierea altuia, mai ales dacă am constatat că e nepăsare. Oricât mi-ai fi de prieten ,tot ti-o coc odată,în sensul că rupi orice relație cu mine.Si apoi ,făcând naveta Ploiești București 6 ani ,îți dai seama câți întârziați d’aștia am găsit, de 10 -15 minute,care n-au avut decât un leac:rămas pe jos ,ajuns la serviciu (sau acasă) cu trenul,pe cheltuielile lor,etc.
Comentariu beton!37
Stai, tu zilnic iei oameni în mașina ta, să veniți de la Ploiești la București la muncă și ei întârzie?!
5 minute pe ceas, cu secundarul pornit, atât aș aștepta. Și doar dacă am luat o marjă de timp confortabilă pt mine. Nu stau să înghit ifosele tuturor șefilor pt niște amețiți.
Când mă duceam la meciuri să arbitrez, aveam un arbitru căruia îi spuneam de fiecare dată că ne întâlnim cu 15 minute mai devreme decât ora stabilită.
De câteva ori chiar a ajuns la ora stabilită și a început să facă scandal. Bă tu faci scandal… tocmai tu care ești mereu întârziat.
Comentariu beton!42
ha, io am un fost prieten căruia ajunsesem să-i comunicăm ora de întîlnire, mai ales în cazul vreunei mese festive, cu 60-90 de minute mai devreme decît cea reală, că beutura la restaurant e scumpă și nici ficați n-avem mai mulți…
Comentariu beton!16
Sunt de acord cu tine, e lipsă de bun simț să întârzii repetat cu scuze penibile.
Trebuie să recunosc că uneori mi se întâmplă şi mie, aşa că am hotărât ca în 2022 să încerc să fiu punctuală cât mai des. Ca atare scriu la ora asta aşteptând să înceapă raportul de gardă 😛
Comentariu beton!30
E fix si piticul meu:)))
Cand stabilesc o ora de intalnire,de obicei plec cu 10-15 min mai devreme,la traficul din Bucuresti nu se stie.
Dar am avut prieteni,care apareau peste 20 min total zen si zambitori,daca le ziceai ceva,aceleasi scuze-trafic,parcare.
La arhi,cine mi-a explicat cineva,ca anxietate domnle si de asta se hotaraste mereu in ultimul moment,dar poti sa ma anunti de asta cand stabilim sa ne vedem si iarasi nu inteleg de ce acum cand telefonul e practic lipit de mana,min si net nelimitat,sunt tot mai multi carora nici nu le trece prin cap sa sune si sa te anunte ca intarzie.Posibil tot de la educatie ni se trage.
Ceea ce e comic totusi,fix aceeasi oameni daca tu faci le faci exact aceleasi lucru…
Comentariu beton!24
@BellaA, am si eu o rugăminte la tine dacă se poate!
Poți, te rog, ca după virgulă, să pui un spațiu?
Mulțumesc!
Comentariu beton!56
@baGhRa sigur,chiar nu mi-am dat seama ca devine obositor pt cine citeste.
Multumesc :*
Se dezbate încă. Ce zici?21
Ooo, da! Asta cu întârziatul mă scoate din minți. S-a mai discutat aici, în trecut, da’ eu am un disconfort când trebuie să ajung undeva și trebuie să fiu punctual, pentru că nu vreau să mi se reproșeze că am întârziat. Persoana cu care trebuie să mă întâlnesc mă avertizează să nu întârzii, da’ tocmai ea nu vine la timp. Atunci iau foc. Cred că ați întâlnit din ăștia, nu?
Comentariu beton!26
Sa vezi ce misto este sa te cheme cineva la o chermeza/gratar/onomastica (da, am mai mers si prin pandemie la unele mai restranse – deh tri-vaccinati) si eu sa fiu la ora stabilita si ei sa nu fie acasa…. cum plm ma chemi la ora 2 si tu nu esti acasa, cum???
Am niste cunostinte – stau la 5 min de mine la un mers lent. 2-3 ore intarziere??? Cum?!
Comentariu beton!74
Hai c-am râs cu voce. :)))))))))))))
Daniel, s-au te lasă în curte să aștepți că are puțină treabă de rezolvat. Am pățit. Am avut grijă de grătar, chiar l-am făcut, iar ei nu se întorseseră. Bine, nu eram singur, da’ totuși…
Comentariu beton!22
KAhahah, am fost la o petrecere de cununie, gen la 19 incepe, am ajuns pe la 19.15 ca era prima data cand ajungeam in zona aia si ne-am coit cu parcarea.
Ce sa vezi, eram primii sositi. Au venit socrii peste vreo 20 de min si mirii pe la 20.30 :))))
Si-au facut oamenii aia de la restaurant pomana cu noi si ne-au adus cate o cafea in curte, ca ce crezi, nu puteai sa intri fara personajele principale :)))
La botez ne-am dus cu 2 ore peste invitatie, sa fim siguri. Eram cam in primii 20% ajunsi.
Comentariu beton!40
asta-i ca si fata aia care mi-a spus: hai la mine ca nu e nimeni acasa … iar cand m-am dus, ce sa vezi? chiar nu era nimeni.
Comentariu beton!78
Ramona, e lege nescrisă să nu ajungi la nuntă sau botez la ora stabilită pe invitații. Gândește-te că mirii/părinții trebuie să se ocupe de transportul rudelor apropiate, mai ales dacă sunt din altă localitate și sigur se găsesc printre acei omuleți niște întârziați de meserie care să dea totul peste cap.
Se dezbate încă. Ce zici?6
Floriana, eu asta nu o pot concepe…. ai scris o ora pe invitatie atunci trebuie sa fii acolo la ora aia si totul sa fie pregatit pentru invitati.
Mi se pare ca te pisi cu bolta pe invitati daca nu iti tii cuvantul. Pe mine nu ma intereseaza de logistica ta si ca nu ti-au iesit apele.
Nevasta-mea incearca sa ma mai potoleasca cu punctualitatea…uneori intarzie ea intentionat tocmai pentru a nu ajunge fix la ora stabilita.
Comentariu beton!21
La fel patesc și eu. Ne cheamă la ei la grătar, ajungem la timp, ei plecați. Sunam: am venit în oraș să mai cumpărăm cate ceva, o costita, un cârnăcior. Faceți voi focul, știi unde sunt lemnele, pana se face jarul ajungem și joi
@Floriana, e regulă nescrisă la sud de Carpați.
Îmi povestea cândva o prietenă de la Cluj că la ei, pe lângă faptul că sunt nunți de zi (am zis că dacă fac vreodată nuntă, o fac în Ardeal), regula scrisă și nescrisă, încă de la Horia, Cloșca și Crișan (nu mai știu dacă Gelu, Glad și Menumorut era prin Ardeal sau în sud) e punctualitatea. Îmi dădea că exemplu o nuntă la care era prietenă cu mirele și aveau un prieten comun care venea din sud. Ora pt restaurant fusese 14.00, îl sună pe „sudist” pe la 15.30, speriată c-o fi pățit ceva pe drum. Ăla „acum ne-am cazat, facem un duș, ne schimbăm, până-n 17.00 suntem acolo”. Ea „cum, a început demult, sunteți ultimii, x e îngrijorat”. Pauza mare în telefon.
PS. Sunt sudistă. Extrem de sudistă, câteva sute de metri și mai la sud și eram bulgăroaică.
Urăsc adormiții. E nesimțire. Gradul de respect se calculează și în funcție de asta.
Trebuia să plecăm din localitate, am așteptam un cuplu o oră. Nu mai îmi plac cuplurile…
Comentariu beton!35
In Ardeal la adunarile obstesti cetatenii erau chemati prin „strigatul peste sat”, adica dobasul urca pe locurile mai inalte, batea toba si striga: Duminica adunare la caminul cultural, prezenta obligatorie! Se aleg ciobanii, se impart hodaile samd… Pentru romani la ora 9, pentru unguri la ora 10 si pentru sasi la ora 11. Binenteles ca sedinta incepea la ora 11 pentru toti😂😂
Comentariu beton!76
N-are cum sa fie duminica la ora noua pentru ca e slujba la biserica, iar la sasi punctualitatea este religie.
In Cristian langa Brasov duminica bate clopotul la 9 fara zece sa stie lumea cand sa plece de acasa sa ajunga la tip la slujba (apropo la 9 fix se incuia usa bisericii, asa ne-a spus custodele).
Avem si noi prieteni pentru care se da ora de intalnire cu 15 minute mai devreme si tot reusesc sa intarzie.
@un om hehehe, asta cu încuiatul ușii mi-a amintit de ultimul director general socialist al UTB, Octavian Căpitanu. Dăduse ordin să se închidă porțile cu 15 minute înainte de începerea lucrului.
Exact cand am inceput anul cu rezolutia ‘incerc sa nu ma mai enervez pentru lucruri care nu tin de mine, pe care nu le pot influenta’, imi apare articolul tau. Sunt perfect de acord. Pentru mine punctualitatea inseamna sa ajung cu aprox 15 min mai devreme si am reusit sa fac treaba asta inclusiv cu copil mic dupa mine deci nu merge scuza…stii ca a dormit ala mic. Stiu, ca si copilul meu doarme dar ghici ce, incerc sa ii fac programul de somn in ziua respectiva astfel incat sa ajung la timp sau (OMG) chiar trezesc copilul pentru a nu intarzia. Consider ca nu ma respecti suficient daca nu ajungi la timp. Asa sunt eu, nu are nici o legatura cu tine. Don’t give a fuck.
Comentariu beton!45
O, Doamne, eu is singura punctuala din familie. Cand merg cu sotul si copilul pe undeva, vesnic intarziem desi ii iau la foi din timp. Asa ca de anul asta am inceput sa ii amenint ca plec fara ei dc nu is gata la timp. S-a rezolvat ceva? Nu. Asa ca am plecat inainte, fara ei. Cred ca nu au leac 🙁
Neata,ce de manute rosii…! Asta nu intarzie ? Eu stau ca fraiera si astept minim 15 min,din cauza mea,ca plec devreme,sa nu intarzii, sau pentru ca celalalt…intarzie ! Cu unii m-am obisnuit,pe altii …asta e ! Sa nu ne enervam ca dauneaza la ten !
Se dezbate încă. Ce zici?19
Cum am mai scris, sint profesoara. Punctualitatea e chestie de educatie, mai ales de acasa dar si scoala are o mare influenta. De exempla daca lasi elevii sa intre in clasa fara nici o sanctiune cind intirzie, nu se vor simti obligati sa fie punctuali. In alta ordine de idei, am 2 eleve la meditatii: una are parinti nascuti in regim comunist, la primul minut de intirziere imi da telefon. A doua nascuta din parinti din Israel, adica Levant. Mama ei imi da telefon la un sfert de ora dupa ce trebuia sa inceapa ora, ca fata o sa intirzie. Si exagerez, nu ma suna, imi scrie. Nu vreau sa para rasist ce am scris. Vreau numai sa subliniez ca e chestie legata de educatie.
Comentariu beton!63
Încerc să înțeleg de ce ai ales sa faci diferențierea, una pe baza că s-au născut din părinți pe vremea regimului comunist, cealaltă pe geografia Levantului.
Tu ce vrei sa spui, de fapt? Încă suferim de comuniști vită sau… ?
*comunistivită
Sau cand schimbul de tura intra la fix pe usa…
Nu ca nu ar si intarzia…
Da, exista un raport scris dar, puii mei…
Mie mi se pare putin cand ajung cu 10 min inainte..
Dar, asta e, probabil ca trebuie sa ma mai eficientizez!
Colega mea întârzie cu orele câteodată. Programul începe pa 1 și ea ajunge după 2, o fericire🤦🏻♀️
Când cineva întârzie la o întâlnire eu suspectez că persoana ori este lipsită de abilitatea de a-și administra eficient timpul, ori este lipsită de respect, fie pentru propria persoană, fie pentru persoana/persoanele cu care se întâlnește. Lipsurile astea eu le văd ca pe niște vulnerabilități nasoluțe, dar na, nu e ca și cum nu orice om are vulnerabilitățile sale, chiar dacă nu pe acestea neapărat. Eu n-am o problemă cu oamenii astfel vulnerabili, ci cu întârziatul în sine. În trecut mă mai enervam, uneori chiar mă certam cu cine întârzia. Acum mă orientez în funcție de situație. E posibil să n-am nicio problemă, e posibil să plec după 5 minute de întârziere.
Țin minte când mi s-a întâmplat cu o prietenă, mare întârzietoare în general, cu care m-am certat de câteva ori „la cuțite”. M-a invitat la masă și a întârziat nici nu mai știu cât. Ajunge, eu în soft ignore mood, că deja îmi comandasem, mâncam, beam, eram chill. Scoate un buchețel de flori. Ha? Adică mi-ai mai pierdut câteva minute și la florărie? 😠Nu, nu, le-am luat foarte repede de la o tanti care le vindea la un semafor. Adică îmi aduci flori de „iartă-mă” luate în grabă, de la semafoare? 😠M-am cam distrat oleacă atunci. :-))
Comentariu beton!34
¼ @kAd3mik rullz
„- Prietenul meu vine întotdeuna nebărbierit la întîlnire!
– Ai încercat vreodată să ajungi la timp?”
Comentariu beton!49
„Punctualitatea este politețea regilor” – Ludovic al XVIII-lea. România este republică parlamentară.
Comentariu beton!43
asa este, a intarzia este un semn de mare nesimtire,
stii cum este cu sfertul academic, ca se accepta 15 minute? ei bine, nu exista sfertul academic, ora fixa este ora fixa.
Comentariu beton!20
@Razvan am aflat in facultate, de la un profesor, că sfertul academic se referă la a ajunge cu 15 minute mai devreme de ora stabilită.
Comentariu beton!35
@VictorR, s-a pus în discuție să devină, dar momentan suntem republică semi-prezidențială!
20 de minute nu e mult… Eu am apropiati care intarzie de la 2 ore in sus, dar culmea, cand te invita la ei sau le arde de ceva se supara tare tare daca nu venim la timp. Si ce e mai rau, sunt din categoria de nu pot divorta de ei si nici nu pot sa intrerup relatiile. Pentru ca chiar asta e, lipsa de respect. Daca sunt in stare sa prinda un avion ma gandesc ca ar putea ajunge la timp oriunde, daca nu ar trata pe toata lumea ca pe rahat.
Comentariu beton!20
Băi, mie mi se pare mult. Hai că în contextul în care eu eram în fața casei mele, deci puteam să nu aștept în stradă, mai e cum mai e. Dar să ne dăm întâlnire undeva în oraș, iar tu să vii după 20 de minute, timp în care eu stau și aștept așa ca prostul? Îmi pare rău, dar nu.
@Mihai, eram sarvastica cu 20 min. Subliniam ca se poate chiar si mai mult. Evident ca este deranjant, indiferent de situatie, mai ales cand esti o persoana care se straduieste sa fie punctuala si se gandeste si la ceilalti.
cand te invita la ei, cea mai faina treaba este sa ajungi cu vreo doua ore mai repede, abia asa ii inveti punctualitatea 🙂
by the way, cea mai mare intarziere ever. Intalnire de 20 de ani de la facultate, intr-un ceva 9 septembrie. Sunam un coleg din Belgia, ce faci, buey, esti intarziat, unde esti?! Raspuns: pai nu era pe 9 octombrie, ca am bilete de avion?!
Comentariu beton!11
Tata mereu îmi spunea în copilărie „trenul nu o să te aștepte pe tine nici măcar o secundă, indiferent de motivul pentru care întârzii”. Doamne, cât uram afirmația asta, mai ales că somnul era dulce dimineața, fir-ar! Plus că nu eram navetistă, adică nu înțelegeam alegoria asta cu trenul, neam!
Astă vară, apropo de trenuri, am ținut (fără intenție) trenul spre Suceava 5 minute în Gara de Nord. Am ajuns în gară cu o oră înainte, le-am luat bilete alor mei, am mai stat cu ei până a venit trenul la peron, i-am urcat în tren. Ajunsă la mașină zic să îi sun, ceea ce și fac, și aflu că locurile lor sunt de fapt ocupate, biletele lor fiind emise pentru ziua următoare. M-am reîntors la casa de bilete unde casiera a început să îi reproșeze tatălui meu că el i-a solicitat biletele pentru a doua zi. Culmea e că eu am luat biletele și am știut exact ce vreau și ce solicit. S-a lăsat cu scandal, cu reproșuri, cu scuze, cu bilete nou eliberate pe locurile controlorilor (inițial voiau să le elibereze bilete fără locuri – trenul era plin ochi – adică să stea părinții mei 6 ore în picioare doar pentru că „am greșit și eu, asta este. am apăsat greșit o tastă, sunt și eu om!” – ca să o citez pe doamna de la casierie. Ăsta fiindu-i discursul final, că inițial nu greșise ea, ci noi). Șefa de gară a concluzionat că este și vina noastră, că nu ne-am uitat pe bilete să vedem data pentru care au fost eliberate. Noaptea minții! Concluzia mea a fost că dacă voiam bilete pentru a doua zi nu veneam până în gară, căutam o agenție CFR, și că niciodată nu o să mă mai lovesc de CFR.
Dar cine i-a spus tatei, pe peron, în timp ce îl pupa pe obraz „uite că, fără să vrem, ai trăit și ziua în care trenul te-a așteptat în gară, tată!”? Amândoi am zâmbit amar.
Cert e că nici eu nu întârzii niciodată, dimpotrivă chiar.
Comentariu beton!77
Maria, de-astea cu trenul am si io!
Pana sa ne hotaram sa ne mutam cu masa si casa, omu’ meu a facut naveta muuulti ani. Cine nu a facut naveta nu stie ce inseamna asta, atat pentru cel in cauza, cat si pentru restul familiei.
La el naveta insemna ca se trezea la 4:30 in fiecare dimineata, ca sa prinda trenul de 5:20. De fapt, cand e vorba de ora, la tren se punea problema „la cat e trenul de 5?”
Treaba se desfasura cam asa: suna ceasul, se trezea toata lumea – era pe vremea cu fiu-meu mic, dormea in patutul lui, dar cu noi in camera. Eu mai aveam teoretic 2 ore de dormit, practic, mai deloc de cele mai multe ori.
Apoi navetistul isi deschidea statia – nu erau iPhoane pe vremea aia, nici macar telefonie mobila. Dar el avea de la munca o statie asemanatoare cu a „colegilor” de pe sosele, de astazi, doar ca o folosea pe frecventa cfr-ului. Injiner cfr-ist, deh!
Statia statea deschisa pe frigider si el era la curent cu mersul trenului pe care-l viza, in direct. Ca mecanicul vorbea tot timpul cu ajutorul, cu seful de tren, cu impiegatii de prin garile din apropiere… aveau vorbe de-alint intre ei, dar si chestii procedurale de transmis.
Astfel ca al meu cand auzea: trenul 7205 a trecut de abatuta la PS si intra pe directa… adio! trebuia sa iasa din casa. Asta insemna ca trenul mai avea vreo 5min si intra in statie. Cu cat mai statea in statie se facea exact timpul necesar sa se urce in primul vagon, aproape din mers.
Noi stateam aproape de gara si, ca sa ajunga, el o lua pe o scurtatura, asa ca iesea cumva in fata trenului. Mecanicii il cam stiau, daca vedeau un nebun fugind in noapte pe peron, mai zaboveau cateva secunde ca s-apuce sa urce si dom’ injiner.
Daca nu-l vedeau, insemna ca ajunsese la timp sau urmau sa se-ntalneasca cu el „la containere” si-atunci puneau o frana usoara – ca nici mare viteza n-aveau, abia ce ieseau din statie – trenul se oprea pret de o secunda si urca si-al meu.
Viata asta a avut-o vreo 12 ani, apoi ne-am mutat.
Mereu ii spuneam si-mi aminteste si-acum de vorbele astea: eu dac-ar trebui sa fac ce faci tu in fiecare zi, pana la gara numai as plange!
Comentariu beton!37
normal era sa ii dai jos din tren si sa luati urmatorul tren, nu era asa mare drama, sunt multe trenuri zilnic
@Ana, desigur, cum altfel?!
Înțeleg că nu lucrați la CFR, prin urmare consider că normalitatea dvs este una aparte. Dacă ați fi lucrat la CFR ați fi știut (bănuiesc) că trenurile ce rulează zilnic spre minunata Moldovă sunt atât de puține încât vă sunt suficiente degetele de la ambele mâini pentru a le număra, și vă mai rămân 4 degete libere pe care le puteți folosi în alte scopuri utile dvs.
Cursa despre care vorbeam este cea din jurul orei 11:00. Urmatoarea ar fi fost, la vremea respectivă, în jurul orei 16:00, dacă nu mă înșel. Acum, după noul mers al trenurilor, situația e și mai sumbră din ce am observat la o simplă căutare de minunatul google.
Singura „dramă” în ecuația asta este doar ideea dvs în ceea ce privește „normalitatea”. Dar nu mă deranjează deloc. Este părerea dvs, nu a mea. Deal with it.
Bună dimineața! Cu toate acestea, sunteți prieteni de peste 35 de ani. Tolerant la maxim! Eu nu suport oamenii care aruncă vina lor pe mine. Am tolerat o prietenă, pe tema asta, peste 20 de ani. Până într-o zi, când și-a găsit altă persoană pe care s-o maltrateze „la sentiment”. Probabil că din gelozie am rupt-o cu ea. Sunt 5 ani de atunci. Nu m-a căutat niciodată să mă întrebe ce dracu’ mi-a venit! Încep să cred că ea dorea mai mult decât mine să scape de masochismul meu!
Pe mine m-a ajutat mult școala la treaba cu punctualitatea. Din cauză de aglomerație și patru schimburi, nu intram direct în școală când ajungeam. Nooo, nici pomeneală! Ne strângeam la careu în fiecare zi, indiferent de ora la care începea schimbul. Pentru cei care au deschis mai târziu televizorul, a sta la careu însemna că ne strângeam toți în curtea școlii în dreptul unei dungi vopsite în alb, în ordinea alfabetică a claselor, fiecare clasă pe două rânduri, unul de fete la stânga și unul de băieți în dreapta fetelor, așteptând ca profesorii de serviciu și portarii să ne dea drumul, ordonat, în școală. Ăia care aveau sportul prima oră aveau prioritate pentru a avea timp să se schimbe. Distracție mare a fost când s-a înființat clasa cu litera J și, fiindcă nu aveau literă desenată la careu, îi exilam pe unde aveam chef, în margine, pe pământ, printre buruienile care înconjurau curtea școlii. Mai mereu se băteau din acest motiv cu cei de la I sau H. 🤣 Dar, ca să revin, din motive misterioase, era o mare onoare să fii primul la careu pe clasa ta, așa că, mai ales la clasele mici, din momentul în care ieșeam din casă, usainboltam spre linia careului. Eu făceam fix 37 de pași din ușa blocului până în curtea școlii, sărind gardul care înconjura curtea 😁, dar tot plecam cu 20 de minute mai devreme. Se ajungea chiar la violențe dacă doi ajungeau în același timp sau dacă se întâmpla ca vreo verigă mai slabă să fie prima acolo. Deseori se puteau vedea copii picând în nas pe linia careului, împinși de către cei din spate care apoi le luau locul. Ehee, era viață dură, pentru tipi duri, intrai în curtea școlii, dar nu erai sigur că mai ieșeai.🤣🤣 De exemplu, la B era un băiat care venea de mână cu bunica până la careu și îl puneau din acest motiv, să intre ultimul, după fete, indiferent de momentul în care ajungea. B-ul erau inamicii noștri declarați, și, când începeau să intre, ne băgam printre fetele noastre și le puneam piedică, iar pe omul cu bunica îl simpatizam și îl apăram de colegii lui (ce-i drept, era bun la baschet și mai juca cu noi din când în când 😜).
Pe lângă asta, eu am avut întotdeauna o problemă cu atenția altora asupra mea: nu-mi place. Și acum, dacă vorbesc în public sau fac ceva care să atragă atenția unui număr mare de oameni, mă înroșesc ca un rac. În asemenea condiții, uram să întârzii, fiindcă nu suportam senzația aceea când toți ochii colegilor și ai profesorilor erau ațintiți batjocoritor asupra mea în timp ce eu, din cadrul ușii, îmi ceream scuze că am întârziat. Brrr! Crunt! Preferam să nu mai intru și să-mi iau omor acasă după ședința cu părinții când se analizau absențele (chiulurile 😜) și notele.
În liceu aveam alte motive să ajung devreme: fumatul și mozolitul cu gagica. Cu cât ajungeai mai devreme, cu atât erau șanse mai mari să dai peste vreun coleg prin ganguri sau la chioșcul din spatele școlii care să-ți dea sau să poștească o țigară. Apoi, dacă gagica era din altă clasă, eventual și altă clădire (că liceul meu avea trei clădiri), nu prea mă puteam întâlni cu ea în pauze, așa că timpul petrecut cu ea înainte de ore era prețios. Sau fotbalul jucat, că se putea întâmpla și asta, erau cam la același nivel de interes.🤣🤣
Nu mai vorbesc de teme. Ajungeai devreme, aveai timp să copiezi tema nefăcută de la careva. Ajungeai târziu, mergeai la fie ce-o fi. Niciodată nu mi-a plăcut fie ce-o fi-ul.😜
Deci cam așa m-a ajutat școala să fiu întotdeauna mai mult decât punctual.
Aș adăuga și stadionul (exact, locul ăla plin de derbedei care înjură și se bat) ca factor destul important. Cu cât ajungeam mai repede în Ghencea, cu atât erau șanse mai mari să găsim paznicii, jandarmii și soldații de la unitatea de lângă în toane bune, și să putem intra nestingheriți fără bilet. Pe măsură ce se aglomera și începea haosul, toți se transformau în fiare. Asta a fost încă o chestie care m-a învățat că mai bine mai devreme decât mai târziu.
Două cuvinte și despre cei care întârzie. Pe mine nu prea mă deranjează. Sunt învățat să visez cu ochii deschiși, să analizez amuzat oamenii și locurile din jur, deci nu am nici o problemă să aștept, mai ales dacă nu mă grăbesc altundeva. E drept că m-am lăsat de fumat, așa că s-ar putea ca răbdarea mea să mai fi scăzut. Dar încă sunt destul de permisiv. Depinde de starea de spirit și de persoana cu care mă întâlnesc. Au existat și momente în care am plecat fulgerător înjurând de la locul întâlnirii, dar foarte rare.
Sorry for long post, abia acum am văzut cât am bătut câmpii. 🤣
Comentariu beton!102
Cu gratie, totusi!
Comentariu beton!14
Chiar deloc! Întotdeauna o plăcere să te citim.
@Ioane, cred că tocmai am constatat că voi avea al doilea articol al zilei. Știi tu, pe sistemul „nu puteam să-l las să se piardă în negura internetului”… 😀
ce vremuri! Nu mai avem acum clase G,H, I. Ne-am împutinat tare! 🙁
Am și eu o pritenă, fix așa ca al tău, tot de vreo 35 de ani ne știm.
Ce -ar fi să le aranjăm o întâlnire? Nu-i niciun risc că se vor găsi 🙂
Comentariu beton!48
:))))
Sau cine știe, poate vor întârzia fiecare fix același număr de minute. A match made in heavenul întârziaților, gen. :-))
Comentariu beton!19
Nț, nț, nț mai Mihai…dar deloc nu esti zen. Cre’ca ti-ar prinde bine niste curatari de ciacre si jiglere, ai umorile incarcate.
Incearca si sa te regasesti! Sau sa regasesti copilul din tine. Ceva, ca deja ma ia cu grije!
😁
Comentariu beton!25
Prefer sa ajung mai devreme. Cu 10-15 min decât să fiu așteptată.
Cunosc oameni care spun că la ora x sunt la tine, apoi mai aștepți încă una, chiar mai mult, că așa fac ei. Și te țin din una-alta, poate voiai sa gătești cina în timpul ăla, poate voiai altceva…. Stai ca bou’ și aștepți, iar când apare numa’ nu te mai bucuri.
Prietena mea cea mai buna avea acest talent de a veni minim 30 min mai tarziu. Sistematic. Cu abordarea “dar de ce nu te-ai dus fara mine si ne vedeam acolo?” Pana cand am reusit sa facem inca vreo 5 oameni sa ne astepte 1 ora, la un concert unde se mai intra doar cu invitatii (noi fiind beneficiari de astfel de invitatie). Dupa discutia din seara aia, cu 6 oameni uitandu-se la ea cu maxim de repros, nu s-a mai intamplat niciodata. Sunt 10 ani de atunci 🙂 Deci chiar cred ca, daca vor, oamenii astia pot intelege reguli elementare de respect si bun simt.
P.S. si eu sunt Sagetator – Mihai, I totally feel you :))
@MV- mon ami, esti amateour. Cand a cantezat pt prima data GNR la Bucuresti, am asteptat vreo 2 ore juma’ pe primadona ;-).
Asa ca 25 de minute e pistol cu apa!
O solutie pentru prietenul tau ar fi sa ii dai o ora de intalnire cu jumatate de ora (sau cu cat intarzie el de obicei) mai devreme decat dorești, de fapt. Asa, va ajunge cand trebuie 😋
Întârziatu’ e o artă! Dacă verific un pic, sunt aceiaşi care sunt tot timpul super ocupați „Nu acum, boss, mai încolo!” deşi nu fac nimic efectiv, doar că ceea ce le ceri tu nu se încadrează în planul cu care s-au trezit ei în cap de dimineață, cei care nu pot face nimic fără minim o pauză de țigară la 15 minute, cei care se uită strâmb la tine când tu îți faci treaba şi ei nu, că doar ai făcut-o ca să-i faci pe ei de cacao şi oricum partea ta era mult mai uşoară. Sau cei care dau mânuțe roşii pe aici, că pe ei nu-i împinge capul să scrie, aşa că dau cu hate. Mai articulat, băieți, că nu ştim ce vă nemuțumeşte!
Comentariu beton!27
Vedeți că am avut dreptate? Ultimele 5 mânuțe au fost roşii. Întârziați, nu ai ce face…
Avem și noi din ăștia, dar la noi cum acum programul se învârte în jurul piticilor care ziua încă au orar de somn, stabilim cu prietenii să vină la noi in funcție de programul celor mici, astfel încât să putem sta împreună ceva timp. Ne vedem la 11:00…ajung pe la 12:00. Csf? Ncsf! 🤷 Noi tot îi iubim. 😅
Am o prietenă, fostă colegă de facultate, care întârzie mereu de când o știu. A pierdut trenul la mustață de mai multe ori, a ratat interviuri și întâlniri, dar niciodată n-a plecat de acasă nedichisită și, mai ales, fără să se rujeze îndelung în oglindă. Am ajuns la concluzia că e ceva mai mult de atât – nu are niciun fel de noțiune a timpului. Pentru mine e un mister cum își conduce afacerile.
– am vorbit într-o dimineață pe whapp, și am decis de comun acord că ne vedem la ora 12.00 în punctul X. Ajung eu la 12 fără 5, aștept… pe la 12 și 5 o sun. „Ce faci?” „Ce să fac, bine, uite acuma m-am dat și eu jos din pat, fac un duș, mă aranjez… și pe urmă vin să ne întâlnim.” „Serios? Ia uită-te tu pe whapp, la ce oră am zis că ne vedem?” „Aaa…. scuze, am uitat.” (Dacă nu era scris clar, pe whapp, aș fi zis că visez eu)
– altădată trebuia să ne vedem în punctul X și am stabilit că îmi trimite un mesaj înainte să plece de la Victoriei, ca să am timp să ajung și eu. Mă sună: „Am ajuns deja în punctul X, în cât timp crezi că vii?” Woman, ce am vorbit noi acum fix 2 ore? Că mă anunți ÎNAINTE să pleci de acolo, nu după ce ai ajuns deja. Acum așteaptă, n-am cum să mă teleportez.
Comentariu beton!35
Una dintre prietenele foarte bune, acelasi obicei gaunos cu intarzierea. Incepusem sa ii spun ora de intalnire cu jumatate de ora mai devreme, stiind clar ca intarzie minim 30 de minute, ulterior am ajuns sa ii spun cu o ora inainte de ora la care ma prezentam eu. Cumva, de vreo 2-3 ani a reusit sa devina punctuala. N-as sti sa spun ce a generat schimbarea.
Scurt ghid de așteptare la întâlniri
1. Sfertul academic.
2. Jumătatea îndrăgostitului.
3. Ora prostului.
Comentariu beton!42
Punctualitatea e o carte de vizită. Ca manichiura îngrijită sau pantofii curați. Spune ceva despre tine.
Comentariu beton!22
Uniforma nu îi face pe oameni.
Stop living in the past.
Fix la fel sunt si eu. Si cum naiba se face, am ceva prieteni care sunt din aia care intarzie. Dintotdeauna si intotdeauna. Iar eu sunt turbata cu punctualitatea. Nu mai zic daca e chestie de business. Am lucrat 10 ani pentru un fond de investitii spaniol. M-au terminat psihic cu lipsa de punctualitate. Ziceau o ora, apareau cam dupa inca o ora pe la intalnire, in cel mai bun caz macar 30 de minute intarziere. Cred ca aveau in ADN chestia asta. Pentru mine inseamna o chestie de respect. Cand trebuie sa ajung undeva, mai bine ajung mai devreme si ma plimb prin zona pana se face ora exacta. Stomatoloaga mea a ajuns sa fie putin stresata cand am programare, stie ca la fix ora stabilita apas pe sonerie. 😉 In momentul asta ma chinui sa-l invat pe fi’miu ce inseamna punctualitatea, nu s-a transmis genetic informatia.
Comentariu beton!24
Si, ce sa vezi? Astia care intarzie sistematic, se uita la ceas, vad ca sunt in intarziere, dar se tin mai departe de agenda lor. Absolut imperturbabili.
M-am intrebat, intotdeauna, cum dracu’ se descurca astia cand trebuie sa plece undeva cu ceva tren sau avion. Ca alea nu stau sa astepte.
Acum vreo doi ani, in aeroport la Dortmund sa plecam spre Iasi. Am facut check-in-ul, am facut vama si asteptam in terminal. In megafoane, timp de vreo 3/4 de ora, se auzea: „Doamna X sa se prezinte la biroul de check-in pentru zborul Y, Dortmund- Iasi”. Incepe imbarcarea, inceteaza anuntul din megafoane cand, pe holul ala lung dinaintea terminalului se aude sunetul ala specific pe care il fac pitipoancele cand incearca sa alerge pe tocuri de 12. Ziceai ca-i mitraliera!
Se uita toata lumea la ea si, pun pariu ca toti s-au gandit la fel: frate, asta a intarziat ca i-a luat prea mult intinsul tencuielii pe fatza.
Singurul lucru pe care il regret si acum e ca, odata ajunsi la Iasi, n-am reusit s-o vad la iesire. Erau 35 de grade si mi-ar fi placut sa vad cum i se scurge gletul de pe obrajori.
Nici mie nu imi plac. Mi se pare ca fura din timp. Timpul meu.
Aici m-ai nimerit. N-am ajuns niciodată undeva la timp decât pur întâmplător. Am întârziat la examene, la interviuri, pur și simplu cine mă cunoaște știe, aeae.
Iar dacă mă faci nesimțit nu mă deranjează, pe un adevărat nesimțit nu-l deranjează dacă-i zici că e nesimțit, că e nesimțit, mă-nțelegi?
Se dezbate încă. Ce zici?23
n-am întârziat niciodată! un vis recurent de-al meu e cum ajung într-un aeroport și totul se mișcă foarte încet și tot visul e, practic, despre cum stau sau înaintez foarte puțin și riscul de a pierde avionul crește încontinuu. niciodată, în vis, n-am ajuns la momentul în care mă urc în avion. cred că e rezultatul unei vieți trăite nu după programul unei slujbe, ci după povara dead-line-urilor
Ha! Îmi place subiectul! Si eu sunt punctuala tot pe modelul săgetător determinat si hotărât dar in ultimul timp m-am mai relaxat…parca! Dar eu cred ca cei care nu întârzie au încă un ceas, un ceva in cap, ceva ce sigur lipsește celor care întârzie. Adică știu ca trebuie sa ajung la 2 undeva. In minte deja s-au format si nu neapărat conștient, niște intervale, știu cam cat fac pana acolo, știu cam când trebuie sa plec. Când se apropie ora de plecare deja se ambalează motoarele – alea din cap. Nu e meritul meu, va zic! Si bunicul mereu îmi spunea sa plec cu o ora mai devreme oriunde as merge :)), ma rog, el mergea de placere mult pe jos in București, de trei ori pe săptămâna sa înoate, la ora 7 dimineața, niciodată nu întârzia nicăieri. In fine.
Ce vreau eu sa povestesc e o poveste inversa, de la „fabrica” mea, unde dau cu sapa. De câteva ori pe an avem niște evenimente mai importante așa, găzduite acasă la șefu’ fabricii de la momentul respectiv. Si nu, nu poți ajunge mai devreme, e lipsit de respect sa-l prinzi nepregătit. Nu o dată am stat cu toții care pe unde se afla, sa se facă ora sa mergem frumos, elegant, spălați, parfumați.
E, si într-un an, o colega a înțeles greșit si a ajuns cu o ora mai devreme. Pe atunci șeful suprem era un el foarte scorțos, neprietenos, dur, încruntat. Si biata mea colega a sunat la soneria „castelului” cu fix o ora mai devreme, ora pe care si-a petrecut-o cu Maria-Sa si cu soția din dotare la fel de simpatica si cu o sprânceana ridicata, asta după ce majordomul a primit-o in casa si i-a scuzat pe cei doi vreo 20 de minute, ca nu erau încă gata sa coboare, sau sa se pogoare, ceva.
Noi am găsit-o o ora mai târziu deja epuizată de atâta făcut frumos, stat drept, băut elegant, scuzat, rușinat. Ne-am amuzat copios ani după aceea, el a plecat, ea a verificat de 10 ori o invitație înainte.
Comentariu beton!24
@Claudia „… sau sa se pogoare”! Nu mai pot de ras citind intamplarea! Ma recunosc putin ca si eu sunt, uneori, punctuala la extrema cealalta, adica ajung cu 30-40 de minute mai devreme decat e stabilit. 😂
Sunt si eu punctuala. E mai simplu asa. Cred ca nu am intarzaiat nici la intalniri, adica nu des! 😅
De sarbatori am avut un musafir drag. A venit de departe. Mi-am luat 2 zile libere sa-l astept cum se cuvine.
Mi-a zis sa-l astept la ora 15.00. L-am asteptat, nu a venit. Dupa, a zis de ora 17.00. Nu a venit. Cantam prin casa ceva cu Omul negru! Stiu, nu e ok de sarbatori asa ceva! Am renuntat la asteptare, am pus mancarea la rece si m-am certat cu familia flamanda. Apare si musafirul intr-un tarziu, in jur de ora 20.00!
– Daca am promis ca vin, sigur ca vin! Asa a spus!
La plecare, a intarzaiat la tren. Trenul l-a asteptat! Nu mint! 😅
Comentariu beton!14
Sa respecti o intelegere, respectiv ora de intilnire e o forma de respect fata de cealalta persoana. Desi si in Germania se intirzie aici totusi se pune mare pret pe chestia asta.
Aici e si obiceiul sa se inceapa fara invitat daca nu respecta ora, de exemplu atunci cind esti invitat la masa. Se incepe masa pur si simplu fara invitat daca intirzie.
E vorba sa-ti respecti cuvintul si asta e important.
Comentariu beton!13
@RedHat Bine ca stiu asta, cu invitatia la masa, ca musafirul meu locuieste in Germania. Data viitoare mananca resturi! 😅
.. si eu trebuie sa scriu „intarzie” nu „intarzaie”. Cred ca sufar de ceva reminiscente gramaticale de origine ardeleana..😅
Locuieste in Germania e foarte foarte vag. Ai idee cite sute de nationalitati locuiesc in Germania? Nu ca n-as fi intilnit nemti care intirzie, bineinteles ca am intilnit si din astia, dar proportia mi s-a parut zdrobitor mai mica decit la altii.
@RedHat Musafirul meu e roman, bineinteles. 😅 Traitor in Germania de 20 de ani si in Romania 10 ani!
Altfel imi dau seama ce mozaic de oameni si de culturi are Germania. Totusi, nemtii sunt o majoritate si si-au pastrat specificul, traditiile, muzica, stilul de viata. Am copilarit cu sasii in Ardeal si stiu ca si ei tineau mult la toate astea. Tata chiar vorbea saseste, stia sa danseze saseste, se intretinea cu vecinul Otto la un pahar de vin, vin pe care-l faceau impreuna.. 🙃
Esti cu adevarat ardeleanca de-a mea. Ardelenii adevarati se impaca excelent intre ei indiferent de nationalitatea lor.
@RedHat Ma emotioneaza ce spui, chiar asa era, eram toti aproape si prieteni. Nationalitatea nu exista decat ca ceva pozitiv, adica invatam lucruri unii de la altii; noi admiram „lucrul sasesc”, adica „bine facut”.
Stiu ca se rade de Johanis cand el vorbeste de „Romania lucrului bine facut” dar chiar a existat asa ceva la noi cand sasii inca erau traitori in Romania.
Istoria noastra comuna, a ardelenilor, sasi si romani, este unica si nu trebuie uitata. A fost o tragedie pentru noi plecarea sasilor, tragedie emotionala, sociala si economica.
Comentariu beton!12
Hai mai, ca sunteti incepatori…… Socrul meu (D-zeu sa-l ierte) a intarziat o data cu 12 ore. In loc sa vina la 9 dimineata a aparut la 9 seara la un amic, (pe vremea aia nu erau telefoane mobile si la telefon fix socrul meu nu s-a gandit……el oricum er de gen „cu capul in nori”.)
La reprosul facut si cearta care luase foc el a raspuns: ” ehh, ce sa-i faci, am fost retinut de nevasta toata ziua, cumparaturi, mers la nu stiu unde etc, si am uitat ora stabilita, :-)))) .”. Ce sa zic, dupa faza asta s-a „racit” relatia si nu au vorbit vreo 2 ani de zile.
Nici mie nu îmi place să ajung cu întârziere, nicăieri. Nu zic că nu se întâmplă, dar încerc să evit. |
Mulți am am făcut naveta, în diverse modalități, cu transport în comun, cu colegi care aveau mașină și întotdeauna am ales să fiu la punctul de întâlnire cu mult înainte de ora stabilită.
Așa am făcut și într/o dimineață când aveam stabilită întâlnirea cu colega mea care avea mașină și trebuia să mă ducă la serviciu.
Și am stat, și am aștepata și am sunat, daaaa, mult am mai sunat și nimic.
Într-un final am luat autobuzul.
S-a dovedit că distinsa mea colegă și-a uitat un pic de cele stabilite și m-a uitat pe marginea drumului…
Boală grea asta.
Eu întârzii și față de mine. 🤣
Bag seamă că ar trebui să o punem de un club.
După ce m-am stabilit în Germania, m-am împrietenit cu un coleg de muncă, cu câțiva ani mai mic decât mine și cu care aveam câteva hobby-uri comune, mersul pe bicicletă fiind unul dintre ele. Eh, și pentru că mi-a fost greu (încă îmi este) să găsesc parteneri de biciclit, i-am tolerat omului muuuuuuuuulte întârzieri (niciodată mai puțin de jumătate de oră).
Am terminat-o cu el, când, la ultima ieșire, după ce a întârziat mai mult de o oră fără niciun motiv, mi-a zis senin: hai, boss, nu știu că așa sunt eu? Nu pot fi punctual. Bine, a contribuit la „despărțire” și faptul că BMW-ul pe care i l-a cumpărat tac-su a scos la suprafață cocalarul latent care dospea în el.
În ceea ce privește punctualitatea mea… ar fi câteva lucruri de spus. De exemplu, piața de chestii SH aici e destul de dezvoltată și nu e ceva rar să mă duc 200 de km după ceva ce am găsit pe internet la un preț bun (cum am făcut cu a treia bicicletă înainte de Crăciun). Iar dacă pui la punct o tranzacție, vânzătorul te întreabă, normal, când ajungi la el. După mai multe zeci de mii de km parcurși pe Autobahn-urile nemțești, am stabilit strategia de a-mi lua o marjă de timp cu 30% mai mult decât estimează Google Maps că aș avea nevoie pentru un traseu.
Un alt exemplu: am un prieten foarte bun care locuiește la două străzi de mine. Îl sun să-i spun că îi fac o vizită, doar că mai durează un pic până ajung, să mă spăl, să mă schimb…
Când îi deschid ușa mă întreabă de fiecare dată dacă am venit cu bicicleta. Dialogul e, invariabil, același:
– Nu, pe jos, mai fac și eu mișcare.
– Ai flăcări la coor, mă? Acum ți-am închis telefonul…
🤷🏼♂️
Am fost învățat, în cei 30 și ceva de ani de viață, că un om valorează cât cuvântul pe care-l dă. Și niciodată nu fac o promisiune pe care știu că aș putea să nu o țin. Iar ajung în 10 minute este o promisiune, chiar dacă nu se aude și cuvântul promit.
Comentariu beton!35
Io urăsc cu patimă întârziații. La mine nu există sfertul academic. N-ai venit la fix, pa!
Eu uneori imi dau deadline si mie, când ma duc la magazin. „Trebuie să ajung la Mega la si 45, altfel pierd🤷♂️😂”. Apoi, merg repede până acolo si, când ajung, verifc daca am întârziat au ba si ma cam enerveaza cand întârzii. Cât despre alții, da, am prieteni care isi dau marja de eroare de 45-60 de minute la iesiri (nimic oficial sau meeting) dar sa stii ca nu tine de ai noștrii asa, prin prisma jobului constatat ca nu respectă orele nici arabii și mai ales africanii,care după jumătate de oră in care ii aștepți in meeting îți zic ca au plecat la pauza de masa mai devreme 😂
Da’ n-am zis io nicăieri că doar românii întârzie. Sunt convins că e univrsală treaba.
Pe cât de mult mă enervează să aștept întârzierile altora, pe atât de puțină stare am în perioada aia de așteptare… practic, nu mă pot concentra în a face altceva, pentru că programul în mintea mea a fost clar stabilit…
Eu trebuie să fac eforturi considerabile de planificare ca să fiu punctuală. Adică toate activitățile inerente pregătirii trebuie să fie pe ceas și întotdeauna îmi propun o oră de plecare mai devreme decât e cazul. Doar că de multe ori îmi estimez timpul de deplasare prea la limită sau cât ar fi în condiții optime, fără să iau în calcul diverse neprevăzute ce pot apărea pe traseu și așa se face că mai întârzii (câteva minute, nu ore), deși nu-mi place.
Cred că problema e că nu-mi place să ajung mai repede (cu 10-15 minute, de ex.) pentru că mă gândesc câte alte chestii mai puteam face acasă în loc să aștept pur și simplu și să nu fac nimic (în afară de a freca telefonul) și atunci calculez totul prea la limită să n-am timpi morți.
Doar la mijloacele de transport în comun ajung întotdeauna mai repede, la fel și atunci când mă duc alții cu mașina lor.
Vasilescule ai pretenții de punctualitate în satul București?
Pe bune???
Aștepți răspuns la asta? Crede-mă, nu vrei să auzi ce mi-aș fi dorit să-ți răspund.
Tre’ să-ți verși nervii undeva…
Asta e unul din motivele pt care imi place sa lucrez de acasa: ca nu-mi mai vad colegii intarziati 😅
Aveam 2 in echipa care veneau cu minim 30 de minute intarziere (zilnic).
Eu am fost mereu genul care ajunge cu 5 minute mai devreme, chiar și atunci când ma vad cu cineva care știu ca o sa întârzie
Bag seama că sunt un săgetător atipic!🙄. Sunt genul intârziat-neintârziat, adică ajuns la mustață, totdeauna ultima dintre punctuali sau prima dintre întârziații de 1-2 minute. Sunt un om calculat și foarte parolist, dar fără leac în privința problemei citate. Sunt cea care intra in clasă cu zece secunde înaintea profesorului, deși locuiam în curtea liceului la cămin…sunt cea care ajung in fugă la fix la serviciu, deși acum locuiesc la 4-500 de m…sunt cea care, de obicei, am fugit dupa orice mijloc de transport, dar care numai o data am pierdut un tren. Am ajuns la 51 de ani și fac același lucru, deși ma ia disperarea când văd că iar întårzii, dar nu mă pot corecta. Poate se va întâmpla, când nu voi mai putea fugi…până atunci rămân puțin imperfectă!🙃
Comentariu beton!15
Cea mai nasoală întârziere, nu a mea, am trăit-o la nunta verișoarei mele. Pentru că mătușa mea, mama miresei, era văduvă, îl rugase pe tata, de care era foarte apropiată, să fie prezent lânga ea la primirea invitaților. Pe invitație era trecută ora 18.30. Bineînțeles că taică-miu a ținut pentru el informația și ne-a luat ca din oală pe maică-mea și pe mine, că e musai la 18.15 să fim acolo… iar noi de-abia începuserăm operațiunea de moțare, în ideea că ne prezentăm pe la 19.00 la restaurant (legea aia nescrisă a românilor să întârzie față de ora trecută pe invitație, pe care personal eu nu o înțeleg). În fine, ne-am mobilizat și în cea mai mare viteză am ajuns transpirate gata la 18,20 la restaurant. Să vă spun că invitații au început să soseasca de la 19,00? Să vă mai spun că pe la 20.30 veniseră 90% dintre invitați? Iar cireașa de pe tort a fost că meniurile au fost servite după ora 21 când toată lumea era deja terminată de foame si devorase toate alunele, covrigeii și prajiturelele de pe mese bașca 2-3 cafele… De fapt, mirii așteptau niște VIP-uri care și-au făcut apariția pe la 22,00 iar mirii au considerat că pentru 10-12 persoane să lase alte 100 în plata Domnului. Asta mi s-a părut o totală lipsă de respect. Vă imaginați ca eram radiografie de foame așteptând trei ore și ceva să se adune lumea și VIP-urile..
Vino să trăiești în Italia și în maxim un an, doi îți resetezi ideea de punctualitate doar ca să nu îți pocnească ceva la cap. La oamenii ăștia nu există noțiunea timpului dar mai ales a respectării orelor de întâlnire. Așa am ajuns la concluzia că e unul dintre factorii pentru care ei trăiesc așa mult: nu se grăbesc nicăieri dar mai ales nu îi interesează dacă întârzie.
Am lucrat și în România cu italieni înainte să vin să trăiesc aici, dar pe vremea aia credeam că aveam eu neșansa să dau mereu doar peste ăia nesimțiți, ajungând aici am realizat că am două variante: ori plec, ori o dau eu mai pe dolce vita pentru că în țara în care acum nu înseamnă acum sigur îmi va pocni ceva în organism dacă nu mă adaptez.
Am învățat când îmi stabilesc să fac ceva cu cineva nu ma întâlnesc niciodată pe traseu ci direct la destinație și să am mereu o carte cu mine în geantă sau în telefon ca să am ce face cât întârzie. Am învățat să zic atunci când stabilim să mergem la un film ca începe la 7, nu la 8, ca să n-am surprize că n-apucăm să intrăm, iar dacă n-apucăm, aia e, rulează și mai târziu. Am învățat să trăiesc cu ei așa zăpăciți chiar dacă eu încă sunt punctuală, dar am învățat și că dacă se întâmplă ca doamne ferește întârzii și eu câteva minute nu face nimeni criză de nervi și nu îmi ia nimeni capul, iar asta chiar e reconfortant.
Cu două lucruri nu mă pot obișnui încă. Unul mă distrează iar celalalt mă enervează, încă.
Când mergi cu mijloacele de transport dacă se întâmplă să se defecteze pe traseu tramvaiul, metroul sau orice alt mijloc de locomoție, după 10-15 min in care toți încă rămân zen încep toți să se enerveze că întârzie. Hai domnule că ne grăbim 😂dar ei nu se grăbesc niciodată nicăieri, că dacă s-ar grăbi ar coborî și ar căuta alternative pentru a ajunge la destinație, da’ n-ai să vezi.
In schimb mă enervează încă foarte mult când la o piesă de teatru se intră după ce s-a ridicat cortina și se deranjează toată sala și în consecință și actorii pe scenă. Aici nu mai înțeleg și mă enervez de fiecare dată. Mi-ar plăcea ca la anumite evenimente dacă n-ai ajuns până la startul spectacolului să nu mai ai acces în sală. Întârzii? Ghinion. Ai pierdut și distracția și banii.
Nu vă mai enervaț din nimicuri și nu mai trăiți după ceas în timpul liber dacă vreți să prindeți suta😋
Comentariu beton!27
Pe mine mă scoate din minți prietena mea cea mai bună. O eternă întârziată. Nu doar cu mine, ci și cu familia, în general.
Dacă la 14:00 trebuie să plece de acasă, la fără 20 o auzi: „imediat intru să mă spăl pe cap, dar mai întâi bag o țigară”.
Ești invitat la ei la masă, o auzi: „punem masa imediat, bag o țigară și mă ocup”.
Se așează toată lumea la masă, ea: „mai bag o țigară și vin și eu imediat”
E în vizită la neamuri, toată lumea intră în casă, ea: „eu mai rămân puțin, termin țigarea asta și intru”.
Bag seamă că tutunul dăunează grav…punctualității. 😉
Aveam un interviu acum vreo 3 ani. Interviul tinut de cea care ar fi trebuit sa imi fie sefa…boon.
Ajung cu 10 minute mai devreme pentru ca nu stiam exact cat imi va lua sa ajung la biroul respectiv.
Ma invita o domnisoara sa iau loc, ma serveste cu o apa si ma roaga sa astept ca va veni si doamna…
Zic ok..am venit mna mai devreme.
Si am asteptat…40 de minute. Moment in care m-am ridicat de pe scaun, am mers la secretariat si am anuntat ca am plecat.
:)) m-am simtit foarte bine. Ulterior m-a sunat sa isi ceara scuze si sa reprogrameze interviul dar am zis pas.
Comentariu beton!20
De prieteni care întârzie e des întâlnită faza, dar ce zici de asta: ești la liceu, îți trebuie un act pentru bursa care e la diriga, o suni, stabilești o ora sa vă întâlniți în fața liceului și ea întârzie 20 de minute. Ce mai zici?
Și la facultate de cate ori profii întârziau mai mult decât sfertul academic, noi stăteam ca prostii și apoi să vina peste 40 de min proful și ne tina peste program și tu ai următorul curs în alta clădire și apoi tu întârzii și ți se face morală.
Frati miu(taur) nu se simte bine daca nu întârzie. Întârzia și la serviciu, daca începea la 8, ajungea la 8 jumate. Când n a mai suportat șeful întârzierile lui, și a dat demisia și și a făcut propria firmă ca sa întârzie cat vrea 🤣. De aici și legenda că are propriul fus orar, nu se încadrează la eastern european time. Soțul (vărsător) în schimb e tare punctual și chiar cu câteva luni înainte să avem noi prima întâlnire, se întâlnise cu o domnișoară care a întârziat. Mare greșeală 🤣, așa mi l a pasat mie , fara sa vrea, că viitorul meu soț n a vrut să mai audă de ea
Am spus ca intarzii un sfert de ora!!
De ce ma suni la fiecare ora?!! 😤
Culmea ironiei, dar pe bune 100%, am citit postul de mai sus asteptand 50min dupa un doctor(avand programare, normal).. Sa ajungă la clinica.
Finalul a fost ca am plecat dupa cele 50min si am reprogramat – pentru ca inca nu se stia la clinica (privata – da nu ar trebui sa conteze) cand va ajunge domdoctor.
Mda, #ampățit.
E clasica asta cu doctorii care intarzie la programari. Dar la firma unde lucrez am de-a face cu mai multi arhitecti. Nu vreau sa generalizez dar toti…fara exceptie intarzie minim o ora, daca nu chiar zile, si nici nu se obosesc sa anunte. Traiesc in bula lor, unde cred ca sunt cei mai importanti si este degradant sa suni sa spui ca nu mai ajungi/intarzii. Una chiar, atunci cand o sun dupa ore de intarziere, mereu inventeaza minciuni puerile. Aveam intalnire cu ea intr-o zi la pranz…o astept, o ora, doua…ea sa vina pace. Plec, pt ca bunicul meu se simtea rau, intre timp ajunge si ea..revoltata ca de ce nu sunt la birou, ca asa stabilisem…da, doar ca trecusera vreo 3 ore 🤪. Faza e ca a doua zi bunicul meu a murit, si m-am bucurat…daca pot spune asa….ca am apucat sa-mi iau la revedere. Daca stateam dupa ametita aia de arhitecta…ratam acest lucru.
Boss, sunt 1000% de acord cu tine. Mai ales acum, in epoca tehnologiei, poți măcar ANUNȚA că întârzii. Îmi amintesc că aveam vreo 18 ani și mă întâlneam cu una cu vreo 2 ani mai mică. A întârziat odată…alta data m-a plantat acolo și nu a venit deloc…mă rog, nu erau telefoane mobile și chestii, nu avea cum să mă anunțe (s-a jurat că m-a sunat pe fix, dar evident eu plecasem și, din păcate, nici ai mei nu erau acasă, așa că nu mi-a putut confirma nimeni că sunase…așa că am ales sa o cred, eram foarte îndrăgostit de ea)…când a întârziat a treia oară, după 15 min fix am plecat și dus am fost. Știi că după aia nu a mai întârziat (mai mult de 2-3 min) la nicio întâlnire?
Cele mai tâmpite întâmplări, prima nași la nunta mea sa întârzie 45 min ( la botez le-am spus cu 30 min mai devreme și tot au întârziat la biserica 5 min). Dar cel mai dureros mi s-au părut când au întârziat la propria lor nunta o ora la biserică, săgetător fiind nu îmi amintesc sa fi întârziat undeva, oriunde ajung cu cel puțin 5 min înainte.
În viata mea , o singura data am întârziat. De fapt, reținusem ora 12 in loc de ora 11 la pensat . Și când am ajuns, m-a făcut cosmeticiana aia….de nu am mai avut ce aduna de pe jos. Atât de prost (sau proastă, whatever) m-am simțit, ca de atunci nici n-am mai dat ochii cu ea, nici n-am mai întârziat nicăieri. Am devenit experta în mersul Transurb-ului Galați 😁 Și îmi fac tot programul în funcție de ce traseu am și când am autobuz.
Am patit reversul. Aveam programare la salon la 10, ajung la timp ca aveam botezul baiatului meu. Cand sa intru…inchis. Sun si coafeza imi zice…scuze am uitat dar ajung intr-o ora. I-am zis pas, ca mi s-a parut foarte nesimtita si m-am dus la un alt salon ales la intamplare pe Mosilor.
…iar dietă?! 🤔
Înseamna ca n-am trecut de ceva ani pe aici. 😐😐
Asta e, suntem un popor în perpetuă întârziere și incapabil să respecte un contract. Uneori mă și urăsc că nu sunt capabil de întârziere. Mai ales când sunt invitat undeva, de obicei la masă, sosesc la ora fixată și ea e netencuită și cu părul pe bigudiuri, iar el cu cravată și numai în chiloți, pentru că ea a ocupat baia. E momentul în care aș vrea să intru în pământ!
Eu recunosc ca am o problema si cu cei care ajung mai devreme si imi zic treaba asta. Daca am vb ca ne intalnim la 9 jumate, nu ma face pe mine sa ma simt prost ca ma astepti de la 9 si un sfert…
Și eu am „prostul” obicei să ajung ceva (mult) mai devreme, din „teama” de a nu întârzia. Însă prefer să stau într-un „boschete” până la fără 5 și apoi să mă îndrept încet până la rendezvous, ca să iasă totul la marele fix. Și nicidecum nu îi motiv de laudă…
Păi decât să te enervezi, nu-i mai simplu și mult mai sănătos să aplici procedura care te-a făcut să rămâi sănătos la cap în pandemie? 🙂
Sunt total de acord!Mie mi se urca sangele la cap.De ex. acum….Ieri mi-a refulat chiuveta de la bucatarie ptr. ca nesimtiti de la etajele superioare arunca zat de cafea si ulei si alte trasnai in chiuveta.Este a patra oara in cativa ani.Ma rog, nu a refulat de tot, nivelul apei mazgoase este pe la jumatate.Am incercat cu pompa cu solutii, nu merge.Sun la sefa blocului, ii spun problema si imi zice ca trebuie sa constate mecanicul-instalatorul blocului.Eu vb. cu un instalator de la o firma de specialitate care mi-a zis ca vine azi la 7.Ea, ca nu, sa constate instalatorul blocului.Sun la bou si stabilim ca vine la 8 h.Toata noaptea am dat ture pe langa chiuveta ca sa nu dea in clocot.Se face 8h, se face8, 20h.Sun la ”Dorel”.L-am trezit din somn, voce nedreasa, scartait de falci.Pai ce faci ‘domne?Nu trebuia sa fii aici la 8?!Aaaa, am mai avut alta treaba, traficul…..(era o liniste deplina)….da ce e ora fixa?!Da!-E ora fixa, am stabilit!-O sa vin….Exasperata il intreb: cand ajungeti? Aaaaa-cam intr-o ora….Am inchis.Tipul este salariatul blocului.Acum stau si-l astept ca o salcie plangatoare nestiind ce atitudine sa adopt cand apare.Oare ar trebui sa-l bag cu capul in chiuveta?Sa-l dau afara pe usa?Sa-mi iau campii?
Geti, de valva sau clapeta antiretur ai auzit? Ia da un search pe google, s-ar putea sa iti faca viata mai frumoasa