Anul 1991 a fost cel în care am venit în București și m-am lovit cu capul direct de vestita zicală „nu haina face pe om”. Da, așa o fi, nu l-o face haina pe om, dar când am intrat pentru prima oară în clădirea ASE-ului și-am văzut cum sunt îmbrăcați majoritatea colegilor mei, m-am luat cu mâinile de cap.

Cel puțin pe bucureșteni, îi recunoșteai de la o poștă, erau din cu totul altă ligă față de noi ăștia aterizați din provincie. Da, da, vorbesc despre haine, despre încălțăminte, despre cum arătau din cap până în picioare. Mă uitam la ei, mă uitam la mine, cu bocancii mei Otter cu bombeuri de oțel pentru protecție în uzină, la cămășile mele în carouri și mă lua jalea.

Probabil o să mă întrebați „dar de ce nu te îmbrăcai și tu la fel?”. O întrebare pertinentă și de bun-simț, de altfel, dar care n-are nicio legătură cu realitatea acelor ani. Vedeți voi, existau foarte puține magazine de unde puteai să-ți cumperi haine sau încălțăminte de calitate, magazine ale căror prețuri erau mult peste posibilitățile unui student ce primea o dată la două săptămâni bani și pachet de acasă. Banii se terminau în trei-patru zile, noroc cu mâncarea că mă ținea mai mult.

Vreo câteva luni m-am chinuit așa, după care mi-a făcut maică-mea o surpriză și mi-a trimis în pachet, fără să știu, o sumă care pentru mine la ora aia era imensă: 30.000 de lei. O să țin minte suma asta toată viața mea. Când am sunat s-o întreb pentru ce sunt banii ăia, m-a lăsat cu gura căscată: să-ți cumperi și tu niște haine mai frumoase. Nu, nu discutasem niciun moment subiectul ăsta cu ea, de-aia m-a lăsat mască.

Cu ăia 30.000 de lei am reușit să mă îmbrac din cap până în picioare cu ce-am găsit eu mai mișto la ora aia. Dar doar câte o pereche din fiecare, adică o pereche de adidași, una de blugi, un tricou, un hanorac și-o geacă de iarnă. N-aveți idee cât de atent eram cu ele și cât am tras de setul ăsta de „haine bune”. O pată sau vreun accident nefericit mi-ar fi provocat pagube incalculabile. De-aia când mă duceam pe câte undeva, stăteam mult să mă gândesc dacă mă îmbrac cu tricoul ăl bun sau nu. Dacă nu mă întâlneam cu vreo domniță, de obicei răspunsul era „nu”. Că doar nu eram nebun să-mi supun tricoul la uzură prematură. Râdeți, nu? Însemnă că sunteți niște fericiți care n-au trecut niciodată prin asta.

După care, din anul doi de facultate m-am angajat și n-a mai fost o problemă să-mi cumpăr de îmbrăcat și de încălțat.

Am făcut această magnifică introducere ca să vă pot spune că ăsta este unul dintre lucrurile care îmi place cel mai mult la vremurile de azi, că nu mai există problema asta cu hainele, cu încălțămintea. Astăzi nu te mai interesează dacă ai reușit să-ți pătezi tricoul cu sosul de la burger, prea puțin îți pasă dacă și-au exersat copiii talentele de designeri pe geaca ta de iarnă sau dacă te trezești dimineață și constați că peste noapte s-au gândit pisicile că cel mai potrivit loc să-și ascută ghearele sunt ghetele tale cafenii.

Pentru că astăzi, aproape oricine își poate permite să se îmbrace mișto, fără vreun mare efort financiar. Pe scurt, astăzi poți să lași viața să se întâmple și să te concentrezi pe ce contează cu adevărat pentru tine, să lași deoparte problemele legate de haine sau încălțăminte, care sunt printre cele mai mici pe care le avem.

Dar dacă totuși se întâmplă ca problemele voastre să fie despre haine, încălțăminte sau genți, atunci vedeți că între 12 și 14 noiembrie cei de la Otter au Black Friday, deci aveți mari șanse să vi le rezolvați. Nu de alta, dar în promoția de Black Friday vor fi peste 4.000 de modele de încălțăminte și marochinărie, iar la reducere stocul va fi de peste 250.000 de articole.

Așadar, între 12 și 14 noiembrie, avem Black Friday Otter în toate magazinele Tezyo, Salamander și ALDO sau direct pe site: otter.ro/blackfriday

Ca să fie foarte clar despre ce fel de produse și prețuri vorbim, v-am lăsat mai jos patru alese de mine la întâmplare. Ia fiți atenți aici:

Pantofi ALDO
Preț întreg: 379 lei
Pret Black Friday: 149 lei

Ghete GEOX
Preț întreg: 509 lei
Preț Black Friday: 229 lei

Botine EPICA
Preț întreg: 599 lei
Preț Black Friday: 279 lei

Ghete OTTER
Preț întreg: 329 lei
Preț Black Friday: 159 lei

Cu speranța că v-am făcut o bucurie, atât pentru azi.