M-a mâncat în fund să scriu despre cât de mișto e Olanda și despre ce organizare și infrastructură există în țara asta. De ce zic că m-a mâncat în fund? Păi imediat au apărut românii, vajnici urmași ai dacilor liberi, să-mi explice că nu e chiar așa. Că e mișto Olanda ca turist, dar că e groaznic să locuiești acolo.

N-a avut nicio importanță că eu am stat în Olanda la o familie de români (pe care voi îi cunoașteți sub numele de didina și Giani Mucea) care s-au mutat acolo acum șapte ani și care nu păreau să aibă nici cea mai mică problemă de adaptare. Știau românii de pe net mai bine.

Dar hai să vă zic cu ce argumente au sărit să-mi demonstreze ce de kkt sunt olandezii ăia cu țara lor cu tot.

Am scris despre cum respectau olandezii viteza maximă pe autostrăzi. Imediat mi s-a bătut obrazul: dar p-ăia care mergeau cu viteză nu i-ai văzut? Ba i-am văzut, doamnă, doar că ăia care nu respectau viteza erau maximum doi-trei din marea aia de mii de mașini. Erau excepțiile care confirmau regula. Orice țară are oameni care nu respectă legile, ideea e să fie într-un procent cât mai mic, spre insignifiant. Că dacă vii în România și-l vezi pe unul alergând în curu’ gol pe Magherul, n-o să tragi concluzia că românii aleargă în curu’ gol pe străzi. Sau o s-o tragi, dar asta spune ceva despre tine, nu despre români.

N-ai cum să trăiești în țara aia, că olandezii sunt un popor de oameni reci și nu te vei integra niciodată. Nu te vor accepta, că ești de altă nație. Mda, bine că sunt românii primitori și buni ca pâinea caldă. Până ai nevoie de ceva de la ei sau până parchezi pe locul de parcare, din fața blocului, moștenit din moși strămoși. Am zis „moștenit”, nu plătit la primărie. Pe sistemul „eu parchez de 20 de ani aici și vii tu să-mi iei locul?”. Să vezi atunci bunătate. Am lăsat doar exemplul cu parcarea pentru că e cel mai funny, dar convingerea mea fermă este că suntem poporul cel mai lipsit de empatie și de cea mai mică urmă de dorință de a-i ajuta pe cei din jur. Basmele alea, despre românii primitori și buni la suflet, sunt doar basme.

Olanda n-are munte, dom’le. Cum să ieși în natură dacă n-ai munte? Pe lângă că pe mine, personal, mă lasă rece orice munte de pe lumea asta, bine că avem noi și munți, și mare, și dealuri și de toate. Ne-au folosit tare mult. Când faci minimum trei ore până pe mizeria aia de Valea Prahovei, poți să zici c-ai mers la munte, nu? Ba chiar ai mers o grămadă.

Dar, de departe, cel mai tare argument a fost ăsta: o fi Olanda mișto, dar bucătăria olandeză e nasoală. Bă, o fi bucătăria olandeză nasoală, dar să știți că există o grămadă de cârciumi și supermarket-uri de unde poți mânca ce vrea mușchiulețul tău de gurmand simandicos. Mâncarea ar fi ultima mea problemă. Mi se pare mult mai important, de exemplu, că în zona unde se află un club de echitație existau treceri de pietoni pentru cei care traversează călare.

Da, știu, nu mi-a venit nici mie să cred. La ăia trebuie să apeși pe buton ca să poți traversa. Apeși, aștepți sa se facă verde și-ai trecut (știți ce zic, că mai avem și noi pe ici pe colo semafoare din astea). Pentru pietoni și bicicliști e simplu să apese butonul ăla, care e pus relativ jos, dar călăreții ar trebui să descalece ca să poată ajunge la el. Ei, cineva s-a gândit să nu-i mai supună la acest efort, prin urmare au montat butoane mai sus, special pentru călăreți, semnalizate grafic regulamentar, să înțeleagă toată lumea despre ce e vorba.

Așa că, o fi mâncarea nasoală, dar, după mintea mea, e mult mai important că poți să locuiești într-o țară în care cineva s-a gândit să-i ajute pe oamenii ăia să nu se mai dea jos de pe cal atunci când vor să traverseze. Plm, ce contează? Lasă c-avem noi mici, sarmale, ceafă dă porc și mămăligă cu brânză și smântână. Toate foarte gustoase, desigur.

Și-acum, ca să închei, or fi oamenii ăia reci și neprimitori, dar n-a existat să am vreo interacțiune cu vreun olandez și ăla să nu mă ajute. Am greșit autobuzul spre gara din Utrecht și-am vrut să mă dau jos la prima, că deja plecase din stație. A strigat șoferul după mine să nu mă dau jos (știa unde merg, văzuse pe biletul meu electronic), că-mi zice el unde să cobor și ce autobuz să iau de acolo. Și-așa a făcut.

Ăsta e un singur exemplu, dar n-a existat să întreb ceva și să nu mi se răspundă sau să nu fiu ajutat, mai aveau puțin și mă duceau de mână până unde aveam treabă. N-a existat să am vreun eye contact întâmplător, pe stradă, în tren, în autobuz, sau oriunde, și celălalt să nu zâmbească. La noi, pe stradă sau în mijloacele de transport în comun, e o tristețe de zici că toată lumea vine de la o înmormântare. Sau se duce. Ca să concluzionez: dacă nu reușiți să vă adaptați și să vă integrați într-o țară ca Olanda, nu credeți că problema e la voi, nu la ei?

P.S. Hai să las și o chestie bună, pe pozitiv, despre România. Este pentru prima oară în această viață când fac drumul spre (și de la) Nădlac aproape exclusiv pe autostradă. Mai există trei segmente de rezolvat și-o să poți ieși din țară (plecând de la București, desigur) mergând doar pe autostradă: un tronson de 10-12 kilometri undeva între Deva și Sibiu (n-am reținut exact unde), Valea Oltului și Râmnicu Vâlcea – Pitești. De altfel, la întoarcere am făcut exact 12 ore de la Mosonmagyaróvár până am intrat în casă. Faceți voi socoteala cât aș fi făcut, dacă nu prindeam un ambuteiaj în care am stat pe loc aproape două ore pe Valea Oltului.