Suntem pe aeroportul din Alghero. Așteptăm sa se deschidă ghișeul de check-in pentru zborul de București, de altfel ultimul al zilei. Se deschide, încep formalitățile de îmbarcare și predare bagaje la cală. Toată lumea se așază imediat la coadă ca să scape cât mai repede. Nu de alta, dar merge greu spre foarte greu, că e o singură fată care verifică pașapoarte și bagaje.

După vreo zece minute mai apare o colegă de la wizz, care deschide ghișeul de lângă, și lucrurile se mai îmbunătățesc cât de cât, dar tot greu merge. Iar lume e foarte multă, că sunt mulți oameni relocați pe zborul ăsta, după ce s-a amânat cel de vinerea trecută. Se stă în ordine, la o singură coadă, fetele de la wizz fiind cele care-i invită pe cei care așteaptă, la unul dintre cele două ghișee.

Moment în care fashionista îmi spune ceva de genul „mă mir că nu s-a băgat nimeni în față la al doilea ghișeu”. La care eu, naiv, îi răspund că n-are cum să se întâmple una ca asta. E prea multă lume la coadă, nimeni n-are cum să fie chiar atât de nesimțit.

N-au trecut 30 de secunde la discuția asta și ce credeți voi că se întâmplă? Două demoazele, ambele pe la 30 -35 de ani, genul ăla care sigur-sigur își doresc o tară ca afară, trec frumușel pe lângă toată coada și se duc, unde credeți? La al doilea ghișeu, exact.

Până aici aș fi putut înțelege situația. Cu greu, dar aș fi putut să le acord circumstanțe atenuante de genul: „De-abia intrasem în aeroport și n-am observat că este o singură coadă la cele două ghișee. Am crezut că toți sunt fraieri și n-au observat că mai e un al doilea ghișeu deschis”. Serios, naivitatea mea și sufletul meu mare merg până acolo c-aș putea să cred că nu înțeleseseră exact cum stau lucrurile.

Dar, nu. Fetele veneau din spate, de la coadă, acolo unde erau și bărbații care le însoțeau. Ele doar veniseră în față să vadă care e treaba și, odată ajunse aici, au scos telefoanele și-au început să-i sune p-ăia: „veniți aici, că la al doilea ghișeu nu e nimeni”. Doar că ăia nu răspundeau la telefon, drept pentru care una dintre cele două demoazele a plecat să-i aducă. Cealaltă a rămas să-i aștepte, să nu cumva să piardă locul cel bun, din față.

Voi înțelegeți ce povestesc eu aici, da? Pentru orice om de bun-simț de pe lumea asta era mai mult decât evident că toți stăm la aceeași coadă. Numai pentru ele nu. Aș fi putut să accept până și asta, plm, mai există și oameni aerieni care nu-și dau seama exact cum funcționează lucrurile în anumite situații. Dar cât a stat să-i aștepte pe ceilalți să vină, a văzut exact cum funcționau lucrurile. A văzut că la ghișeul 2, ăla pe care îl viza ea, sunt invitați la check-in oameni tot din cadrul unicei cozi, cea la care așteptam toți, Dar a preferat să ignore acest amănunt, că ea avea check-in de făcut.

Cealaltă s-a întors, însoțită de bărbați, exact în momentul în care îmi venise mie rândul (mă rog, ne venise rândul, că eram toți patru). Bănene, când i-am văzut p-ăia apărând, hotărâți să nu stea la coadă, pe loc au început să se bată binele cu răul în mine. Nu te băga, că deja faci check-in-ul, ce treabă mai ai tu cu nesimțiții ăștia? Bagă-te, nu-i lăsa să-i ia de fraieri pe toți.

Până la urmă, a învins binele. Așa că m-am întors spre cea care le ținuse locul cald și-am întrebat calm ca un lord englez aflat în vacanță pe domeniile lui din Yorkshire:

– Nu vă supărați, dumneavoastră de ce nu stați la coadă?

La care ce credeți voi că-mi răspunde nesimțita aia? N-aveți nicio șansă să ghiciți, așa că o sa vă spun tot eu:

– Păi, aici nu e coadă, numai acolo e coadă.

Și-a arătat spre coada unde aștepta TOATĂ LUMEA care mergea la București.

Înțelegeți? Doar ea descoperise apa caldă, restul stăteau la coadă pentru că mai mult ca sigur le făcea plăcere.

Ei, dragii mei, la auzul unei asemenea enormități a început să mi se zbată vena aia groasă de la tâmplă până s-a dus în roșu. Și când se duce în roșu, nu mai sunt răspunzător de ce fac sau de ce scot pe gură.

N-aveți idee ce circ a făcut fratele vostru acolo. Păi fmm de zdreanță, ai impresia că toți ăștia care stau la coadă sunt proști, numai voi patru sunteți deștepți? Mă rog, n-am putut să rostesc chiar aceste cuvinte, că eram cu copiii, dar cam asta era ideea de bază, firul comunicării dinspre mine către ea. Iar totul a culminat cu mine indicând imperial cu arătătorul spre capătul din spate al cozii: acolo vă e locul. Și acolo le-a fost. Numai dacă mă scoteau din sală cu poliția făceau ăia check-in-ul fără să stea la coadă.

Dacă a fost cineva de pe aici în cursa wizz de ieri seară, de la Alghero spre București, mi-ar plăcea să-și facă simțită prezența, e imposibil să nu fi observat toată faza asta.

Când i-am dat pașapoartele tipei de la wizz, de la ghișeul 2 (adică exact ăla unde „nu era nimeni”), avea un mare zâmbet pe sub mustața-i inexistentă. Deși era italiancă și nu vorbea o boabă de română, înțelesese exact cum au stat lucrurile.

Iar eu m-am simțit extrem de bine că n-am tăcut ca prostul, deși aș fi avut toate motivele s-o fac. Oricum făceam check-in-ul înaintea ipochimenilor ălora. Dar dacă tăceam, jur că simțeam că mi-am stricat finalul de vacanță și nu meritam una ca asta. Plină lumea asta de nesimțiți, băbăieți.

Altfel, deși la plecare mersese totul rapid, aseară am avut emoții mari vizavi de cozile și înghesuiala de pe Otopeni. Nu de alta, dar după ce-am scris cât de lejer a fost, s-au găsit o mulțime de oameni care să-mi spună: las’ că vezi tu la întoarcere cum e cu haosul de pe Otopeni. Iar când au mai început și cei din echipaj să împartă în avion niște declarații tipizate care trebuiau completate pentru DSP-ul de pe Otopeni (le primisem și pe email, dar le-am ignorat cu grație), chiar am crezut c-o să mă prindă primul cântat al cocoșilor în aeroport.

Mda, nu ne-a cerut nimeni nicio declarație, le am și acum în rucsac. Din momentul în care am ieșit din avion, în douăzeci de minute eram în față căutând un taxi (șmecherii de la uber și bolt aveau tarif dinamic la ora aia, cereau 100 de lei pe cursă). Poate la zborurile de dimineață sau din timpul zilei or fi probleme și haos, dar noi am ajuns la miezul nopții și-a durat mai mult să vină bagajele decât formalitățile de frontieră. Care formalități au constat în verificarea pașapoartelor și cam atât. Nu tu certificat digital covid, nu tu teste PCR sau antigen, nu tu PLF, nu tu nimic. Plm, s-o fi terminat pandemia și n-am aflat eu.

Atât pentru azi, bine v-am găsit.