Am râs cu zgomot. Nu e o figură de stil, eram pe balcon când am citit postarea de mai jos și pur și simplu am început să râd de s-a întors unul care trecea pe stradă. Doamnelor și domnilor, vă invit să lecturați o producție originală, marca Olivia Steer.

În urma cu două zile, Facebook m-a anunțat că o persoană străină s-a logat pe contul meu de pe un alt device. Am urmat atunci toate procedurile de securitate, mi-am schimbat parola și mi-am văzut de treabă. Azi-dimineață, contul meu de profil nu mai era (deși, aseara erau ambele vizibile și accesabile, ca de obicei, de pe orice device).  Nu era de gasit nici in secțiunea Menu și nici, la o căutare simplă, după nume, în Search. Nici de pe telefon, nici de pe laptop. Messenger dispăruse și el din bara de sus. Prietenii m-au asigurat că îmi pot vedea contul, prin urmare e sigur activ, sugerînd că terțe persoane au intrat în el și se joacă la butoane, ca să îmi puna nervii la încercare. Abia, într-un tîrziu, practic în urmă cu circa 10 minute, am găsit, în settings, un buton de switch, care îmi redă accesul spre ambele conturi, dar doar de pe laptop. Practic, e singura modalitate rămasă de a glisa între cele două pagini. Explicația pentru tot acest joc de-a alba-neagra cu conturile de socializare, dată de cîțiva amici, ce au cunoștințe mai vaste decît mine de IT, ar fi că Facebook a schimbat interfața aplicației, îngreunând accesibilitatea, mișcare ce face parte din vechea strategie de sabotare (mai fățișă sau mai puțin) a utilizatorilor indezirabili.

Și-acum, dacă mai e nevoie, o să vă explic de ce-am râs cu lacrimi.

Sper că vă e clar că nu intrase nimeni pe contul doamnei, că dacă intra, nu-l mai recupera în veci (sau nu așa simplu). Pur și simplu s-a schimbat interfața platformei și n-a mai știut pe unde sunt butoanele și cum să se descurce pe-acolo.

Ceea ce e ok, nu sunt absurd, înțeleg că nu e obligatoriu pentru toată lumea să se priceapă la Facebook, la butoane, la digital, la astea. Mai mult de atât, chiar și pentru mine, care practic cu asta mă ocup, interfața nouă a Facebook-ului a fost o problemă până m-am prins ce și cum. Plus desele schimbări de funcționalități care uneori te duc în prag de semi-depresie. Pe scurt, înțeleg perfect că utilizarea platformei poate să pună probleme și unor oameni experimentați, d-apăi unor amatori care o folosesc doar ca să-și posteze elucubrațiile.

Băi, dar să nu te pricepi la Facebook e una, și să fii paranoic e cu totul altceva. Adică ăia schimbă interfața și în capul tău e că s-au logat persoane străine la contul tău, persoane care se joacă la butoane special ca să-i pună ei, Oliviei, nervii la încercare? Gizăs fucking craist! Nu știu cum vă sună vouă, dar mie îmi sună a nevoie acută de ajutor specializat.

Iar finalul postării este de-a dreptul apoteotic. Voi vă dați seama cam cât de egocentristă e femeia asta, dacă în capul ei este că Facebook a schimbat interfața doar ca s-o saboteze pe ea? Mă rog, nu putea s-o formuleze fix așa, că probabil mai are un dram de luciditate. Dar a dat-o p-asta cu strategia de sabotare a utilizatorilor indezirabili. Doamna Steer fiind unul dintre ei, desigur. Ce mai contează că este aceeași interfață pentru câteva sute de milioane de utilizatori, ăia sunt de umplutură, victime colaterale, targetul principal al Facebook au fost dumneaei și ceilalți utlizatori indezirabili. Băbăiatule…

Dar cel mai tare în toată această poveste este Andi Moisescu. Da, aidoma soarelui din poezia lui Coșbuc, Andi este personajul care strălucește chiar și în absență. „Nu e soare, dar e bine”, zicea Coșbuc în „Iarna pe uliță”. Ei, tot la fel și cu Andi, nu-i de față, dar e bine.

Probabil că primul om la care a căutat Olivia ajutor a fost bărbatu-său. Că doar la cine altcineva să te duci când vezi că terțe persoane au intrat pe contul tău și se joacă la butoane? Mai ales că Andi e în domeniu, nu lucrează pe vidanjă, a mai văzut și el un cont de Facebook la viața lui.

Bă, voi vă dați seama c-a venit doamna Steer la el să-i explice tărășenia, iar ăsta și-a mușcat buzele tare de tot ca să nu se scape pe el de râs, după care i-a spus extrem de serios:

– Da, e clar, ți-au hăcuit nenorociții contul. Sună-l pe Boghi, că el e cu it-ul, cu astea. Mai ai numărul? Sau ți-l dau eu?

Vă jur, râd cu lacrimi și acum când scriu.

Altfel, revenind la doamna Steer, oare cum o fi să-ți petreci viața având impresia că ești urmărită de serviciile secrete, de hackeri periculoși, de ăia de la Facebook și, în general, de terțe persoane care vor doar să-ți facă rău? Nino-Nino.