Inițial am vrut să scriu câte ceva despre războiul dintre cele șase specii extraterestre care vor controlul Pământului, după care mi-am adus aminte de povestea de mai jos și-am amânat aberațiile pe teme ezoterico-fantasmagorice pentru o proximă ocazie.
Mai jos aveți, fără îndoială, una dintre cele mai tari chestii pe care le-am văzut eu în această viață. Nu pot să descriu în cuvinte cam câtă admirație simt pentru tipul ăsta. Știți, de obicei, am prostul obicei să admir oamenii care realizează lucruri pe care eu nu cred c-aș fi în stare să le fac. Iar ce-a făcut băiatul ăsta, cu plaja asta, chiar nu cred c-aș fi fost capabil să fac. Cel puțin, nu în această viață.
Mă uitam la el cât de relaxat povestește că „primele trei luni au fost mai grele, știți cum e, la început nu vrea să te ajute nimeni”, dupa care mai și râde Și mă gândeam cam cum o fi să cari la gunoaiele alea trei fucking luni singur-singurel? Eventual să te mai ia si lumea la mișto: „Hai, bă, ecologistule, ne lași cu rahaturile tale?”.
Pe scurt, când văd așa ceva, să mor eu dacă nu reîncep să cred în umanitate. Sau când am citit ce-a făcut tipul celălalt care, tot așa de capul lui, s-a apucat să planteze singur o pădure. I-a luat vreo treizeci de ani, dar până la urmă a reușit.
Well, repet, când văd, citesc sau aud despre oamenii ca ăștia, simt așa un fel de pornire în mine să fiu mai bun și mai harnic. Noroc că nu mă ține mult.
Reverenta !
Yep
Bravo lui…acu, ce sa zic, vorba aia ca copiii tre sa plătească greșelile parintilor se cam aplica aici. La tâganii ăștia e suficient sa vină sa se kace vreo 2-3 pe plaja si sa dus pe pluwa toata munca astuia. In rest, de laudat efortul si initiativa..macar un sfert din cei implicati daca renunta sa se mai pise pe strada si tot e laudabila treaba. Acu, dilema mea este unde au carat gunoaiele de pe plaja…le-au trimis la Vishnu via Gange?
Se dezbate încă. Ce zici?19
Iată o întrebare bună.
Gunoaiele erau aduse de mare pe plaja, fiind deversate de raurile din jur. Acum plaja s-a umplut din nou. Banuiesc ca respectivul ar fi trebuit sa stie ca face munca in zadar.
Se dezbate încă. Ce zici?11
@ventidius, da, sunt cunvins că habar nu avea de unde vin gunoaiele și că mai era și prost: nici măcar n-a observat, pe cănd le strângea, că apa aduce altele. Csf, ncsf, toți neaveniții se apucă de acte d-astea caritabile.
Pai atunci ce sa intelegem? Ca a facut-o pentru like-uri?
Sa biciuiasca marea nu s-a gandit? Poate era mai eficient.
Se dezbate încă. Ce zici?10
@ventidius, da, și io zic c-a făcut-o pentru like-uri.
Me too!
Cred ca daca s-au apucat sa stranga tonele de gunoaie au luat legatura cu firmele de salubritate din zona.Adica daca te apuci sa faci astfel de actiuni , te informezi bine.
Eu cand am facut cu asociatia ecologizare pe VF. Omu am luat legatura cu primaria si cu firmele de salupritate din zona pentru ai anunta de actiune, si cati saci de gunoaie am strans.
Redoo și Mihai, le-a reciclat! Spune și în filmuleț la sfîrșit! Îmi povestea o rudă că în Germania, copiii și adolescenții sunt implicați puternic în curățarea de reciclabile și alte gunoaie a mediului înconjurător! Și copilului lor chiar îi place activitatea asta voluntară și susținută temeinic! Cinste lor! Asta îmi amintește de groapa de gunoi făcută în vîrful unui munte în județul Suceava!
🤣))))) Nici noi nu mai facem curat prin casă, ce rost are dacă și mâine trebuie să facem curat unii după alții?!
Cine i-a dat lui autorizație să adune, să selecteze și să recicleze gunoaiele alea? El nu știe că treaba asta (nu) este făcută de anumite companii prietene ale statului? A depus dosar cu șină? A alergat 6 luni după o autorizație, 6 luni fiind exact cât trebuie ca să îi expire celelalte autorizații? A dat atâta șpagă încât ar fi putut să cumpere nenorcita aia de plajă și încă vreo două pe lângă doar pentru a fi luat în considerare pentru această activitate? Muahahahahaha!!
Hai, băi, ne prezinți chestii d-astea în țara unde oamenii sunt amendați fiindcă fac, pe banii lor, chestii pe care ar trebui să le facă administrația incapabilă.
Ia du-te tu cu 3 puieți de salcâm și încearcă să-i plantezi undeva pe domeniul public. Sau apucă-te să igienizezi vreo zonă fără să ai zeci de autorizații. Să-mi zici ce se întâmplă! 🤣🤣
Comentariu beton!43
Da, da, să știi că m-am gândit și io câta amenda îsi lua ăla aici. Plus că-l puneau să umple plaja la loc de gunoaie, așa cum a găsit-o. Că nu ne apucăm de curățat de capul nostru, da?
Cum naiba a ajuns plaja aia în halul ăla? Mă gândesc că gunoaiele alea s-au acumulat câțiva ani acolo, văd că sunt și blocuri în zonă. Deci, sute de oameni au locuit acolo, lângă munți de gunoi fără să îi deranjeze în vreun fel? Jos pălăria pentru tipul care le-a schimbat ălora priveliștea: din munți de gunoi în plajă.
Să înțeleg că pe la Mallorca nu te prea intersectezi cu ciuciughezi din ăștia?
N-ai văzut „Slam dog millionaire”, este?
Redoo, „ciuciughezi” ce sunt, indieni sau oameni nesimțiți în general? Mă mai intersectez cu ei, dar fiind zonă turistică și pe alocuri zone protejate, de obicei gunoiul se adună nu se lasă așa, până se transformă în munți.
Mihai, nu am văzut ”Slumdog millionaire” :))
A ajuns așa pentru că nu au coșuri de gunoi, nici sistem de colectare a deșeurilor în țara aia. Fiecare aruncă gunoiul fix acolo unde are chef.
Și eu mă întreb unde le-a dus.
Dar e admirabil ce-a făcut.
Gunoaiele menajere sunt aruncate de indieni in rauri, pe care acestea le deverseaza in mare, care la randul ei le arunca pe tarm. Bine ca nu aruncau cadavre in zona aia.
@Roxi, cum e Mallorca pe la jumătatea lui ocombrie? Mai e de balaceala?
Redoo, cam pe la jumatatea lui octombrie e limita, maxim până în noiembrie, cel puțin până atunci m-aș băga eu în apă. După, se răresc zilele călduroase, diminețile/serile sunt mai reci, mai mult vânt la plajă, poate și câteva zile ploioase.
Si eu am apucaturi din astea! Sa strang gunoaie, sa plantez pe pamant public sau privat- privatul altuia…
Imi par cam multe gunoaie totusi pentru o plaja. Plajele sunt aur de obicei caci oamenii iubesc marea , merg la ea si duc bani. Cum de a ajuns in halul asta?
E un mister si cum a reusit sa curete fara sa-l ia nimeni la intrebari. Ai voie, ai dreptul? Intreb. Intreb pentru ca o femeie- intamplator romanca si intamplator la Napoli- satula de mizerie si de mirosuri s-a apucat sa faca curatenie in preajma blocului ei. Ei bine, a fost amendata. Ei rau adica!
Comentariu beton!22
Poti educa 20-30% maxim, folosind scoala, mass media, exemplu personal. Pentru restul există amenda. Dar din aia nașpa, urâtă, să te ia cu fiori numai când te gandesti că o mai iei o data. Plm, io-s mai extremist, as face la pulitia locala o baza de date cu aia care au calcat pe bec.L-ai prins pe unul ca a halit seminte si a aruncat cojile pe jos, legitimat si dat avertisment, plus introdus in baza de date. Când il mai prinzi o data , cautat in baza de date, gasit cu avertisment, il faci sa-si planga de mila. Simplu.Adica prima data il educi, daca nu pricepe, il educi mai convingator. Doar trebuie sa se vrea.
Comentariu beton!19
a picat Yahoo?
Ha?
cre’ ca!
@ioana
Da , a picat de dimineata , a facut un AVC tranzitoriu , apoi si-a revenit . Intretimp si din cauza ca , a trebuit sa-mi platesc niste facturi scadante , cam dupa ureche si din amintiri .
Uau! ioi!
Grozavă poveste! Mi-a plăcut și pledge-ul copiilor cu refuzatul plasticului, reciclatul și refolositul. Asta cu refuzatul plasticului pe cât posibil, eu am aplicat-o cu succes la noi la mare anul acesta, în sensul că am rugat de câteva ori oamenii de la beach baruri să-mi prepare frappe-urile pentru șezlong în pahare de sticlă, nu plastic conform obiceiului, cu promisiunea că le voi returna. Ceea ce evident că am și făcut. La greci însă m-am lenevit, și ei obișnuiesc să pună în plastic băuturile consumate pe plajă, le-am acceptat și nici nu le-am reciclat sau refolosit, doar le-am aruncat la coșul de gunoi. Dar data viitoare…
@Anduța, ce ți-a plăcut? Ce e aia pledge? Nu poți scrie o frază în limba română fără să folosești cuvinte împrumutate? Pledge, beach baruri, frappe…ori scrii românește ori las-o naibii.
Se dezbate încă. Ce zici?15
@Tudor zi si mie cum se spune frappe in romana?
Ah, mă scuzi, Tudor. Pledge-jurământ. Beach bar-bar de/pe plajă. Frappe- tip de cafea rece, nu cred că are o denumire anume în românește. E mai bine acum, pot să n-o las naibii? 🙂
Să vină și varianta in italiană! Vreau să văd cum sună! 🙂
Ananas, varianta italiană să stea la ea acasă,
aici trebuie să scriem 100% românește, ok? Pardon… în regulă? 🙂
@Tudoreeeee cât timp ți-a luat să scrii acest comentariu mai bine te dădeai puțin pe google și aflai. Iar te-ai dat balenă în găleată pe aici doar ca să te dai în spectacol.
De două ori mi s-a întâmplat să mi se spună că acolo sunt în țara respectivă și ar trebui să vorbesc în limba respectivă, în Franța și în Rusia.
Vorbind limba franceză pe francez l-am pus imediat cu botul pe labe când i-am spus că lucrăm în aceeași companie și limba internațională în companie este engleza, iar cu rusul a fost greu deoarece am avut nevoie de translator, pentru că nu știam rusă și nici el engleză. Faza cea mai tare este că m-a întrebat de unde sunt și când i-am spus România imdeiat a făcut analogia: voi îi înțelegeți pe moldoveni, ei vb rusa, deci voi vorbiți rusă dar nu vreți :))
Lasă, Aline, in felul acesta aflăm și noi că mai e prin preajmă și cu geana evlavioasă pe noi.
Eu când m-am mutat din Muntenia pe planeta Moldova, niște băștinași m-au luat în primire: ”Fa, ori vorghiești moldovenești, ori las-o naibii!”. Și aveau dreptate oamenii, vorbeam cu un accent oribil, stâlceam grav cuvintele (de exemplu ziceam ”ce faci”, nu ”și fași”) și foloseam termeni de neînțeles (de exemplu ”cartof”, nu ”barabulă”). Dar atunci fiind mică, neștiutoare și încăpățânată le-am transmis un fel de „go fuck yourselves” (adică, Tudor, să-și vadă de treburile lor 😋) și eu mi-am văzut de ale mele. O atitudine complet greșită și pe care acum, evident, nu o mai practic.🙂
Mișto tare, citisem despre isprava omului. Și mai mișto este că autoritățile, în loc să-i pună piedici, i s-au alăturat și au pus osul la treabă.
Uitându-mă la film am remarcat o chestie pe care puțini o au: e determinat, dar nu e încrâncenat, d-aia i se și alătură foarte mulți. Nu urlă, nu aruncă cu noroi în alții, nu-i ceartă, nu prezintă cifre și statistici seci. Jurământul ăla (minutul 2:41) pe care l-a remarcat și @Anduța, de pildă, e tare fain și are efect asupra copiilor, îi face să se simtă parte a echipei. 🙂
Pai e simplu, vrei sa faci ceva, faci, nu vrei, cauti pretexte…
Exact. Vrei să faci ceva, faci, nu vrei, te faci @venditius. Gata, am corectat. Cu plăcere! 😜
90% din gunoaie sunt aduse de Malad Creek. Daca voia sa rezolve problema, incepea prin a drena piraiasul ala si prin a pune niste plase colectoare. Dar a preferat sa curete plaja timp de 90 de saptamani doar ca sa o vada iar plina de gunoaie dupa nici o luna. Merita cateva reverente, intr-adevar!
Didina, și pe lângă efectul pozitiv asupra copiilor, mi se pare că refuse-rcycle-reuse e ușor se memorat și de aplicat și de către adulții care doresc să-și reducă amprenta negativă asupra mediului, printr-o atenție un pic mai ridicată acordată plasticului folosit, deseori în exces.
@venditius, dacă nu merită reverențe, nu le faci. E bine să te documentezi în prealabil, omul ăla a făcut și face în continuare mult mai mult decât a curăța o plajă.
https://www.facebook.com/AfrozShahofficial/
@Anduța, asta mi-a plăcut și mie, stilul lejer. 🙂
Nu știu boss unde se plânge ca nu este sacoșe de plastic la Lidl.
La scară mult mai mică, în fiecare vară curăț plaja de mucuri de țigări, PET-uri, cârpe și alte gunoaie. Cam munca-n zadar având în vedere că zilnic cei care vin la plajă îngroapă alte mucuri de țigări, alte doze de bere, etc.
Dar eu locuiesc cu cortul acolo câteva zile pe an și încă mai sper că într-o zi vor fi mai mulți aceia care păstrează plaja curată decât cei care lasă acolo resturile.
PS-Din partea mea jos pălăria în fața celor care se luptă cu morile de vânt pentru o lume mai frumoasă.
Da’ când influencerițele noastre au strâns și ele gunoiu’ (adus de acasă) de pe o plajă ca să adune niște laicuri toată lumea a făcut mișto de ele, acuma că s-au strâns niște pungi de pe sărăciile alea, toți aplaudă. Lume rea !
Vazusem fimuletul si e foarte misto ca se promoveaza astfel de Superoameni.
BTW, sa stiti ca nu e greu deloc sa evitam formarea multilor de gunoaie, folositi plasticul cu masura.
Peste tot s-a vorbit de tipul ăsta…bravo! Acum aș vrea ca fiecare dintre noi să ia exemplu de la el și să schimbe lucruri în universul lui cel mic. Cred că ăsta e un prim pas de făcut dacă vrei să schimbi ceva…într-un parc am văzut scris pe coșul de gunoi: fi schimbarea pe care o vrei in ceilalți! Mi-a plăcut atitudinea lui de a nu impune nimănui nimic, dar o parte din mine e convinsă că sunt situații unde autoritățile trebuie sa controleze punerea în aplicare a regulilor civice sau cum s-o fi chemând, prin amenzi, dacă trebuie. Bunul simț al populației există, dar dacă nu, îl formăm.
Am o intrebare , unde scrie ca plaja s-a umplut din nou de gunoaie?
https://www.hindustantimes.com/mumbai-news/mumbai-s-versova-beach-is-dirty-again-here-s-why/story-fYBkgQXhnHTXnXdqRCQ01H.html
A zis ventidius.
Articolul ăla e din 2017. Ceva mai recent avem?
Aticolul era la o luna dupa ce s-a anuntat prima data succesul curatirii plajei. Reumplerea ei e un proces continuu, cel putin pana rezolva problema devarsarii gunoaielor menajere in rauri. Autoritatile anuntau atunci ca vor lua masuri in privinta asta. Cine stie, poate chiar s-au tinut de cuvant.
@ventidius, auzi, am și eu o întrebare pentru tine: ai făcut vreodată ceva doar pentru că-ți doreai să faci acel lucru? Fără să analizezi ce foloase/avantaje vei obține din chestia aia? Întreb serios, să știi. Evident, răspunzi doar dacă vrei.
@venditius, da este un proces continuu și de lungă durată. De-aia s-au apucat să curețe râurile și să educe populația.
Comentez la tine pe blog, nu? Cam ce foloase/avantaje as putea spera rezonabil sa obtin?
@ventidius, ok.
@ventidius, cred că şi aici comentezi cu un scop, numai că nu s-a prins lumea care e. O posibilă explicaţie ar fi aceea că vrei să anihilezi comentariile celorlalţi şi apoi blogul. 😛
@GabiI, cred că putem merge cu teoria chiar mai departe de-atât. E una dintre cele șase specii extraterestre care vor controlul Pământului, despre care voia să scrie hipstăru’: Venditius Vampirius Energeticus. 😜
M-ati prins, sunt un dementor! Dar e prea tarziu, voi daja ati cazut in capcana si nu aveti nici un patronus care sa va salveze. MV nu e un patronus adevarat, doar o amagire, cu ajutorul lui v-am ademenit.
@ventidius, eu pot să creez un patronus, deci nu sunt în pericol. Şi sunt convinsă că şi alţii de pe-aici. Dementorii la Azkaban! 😛
Lucru bun că există încă oameni frumoși care fac lucruri bune, unele mai mari, altele mai mici, oameni care nu așteaptă ceva în schimb, marea majoritate nu vor să se afle că sunt implicați. Și vă spun că momentele în care un copil vine și te strânge in brațe și nu zice nimic, când un copil vine de la coasă în pantofi nr 45 singurele încălțări ale familiei, să se joace la o școală de vara, când un bătrân te primește in casa lui curata să îți povestească lucruri minunate, aceste lucruri chiar îți aduc bucurie. Nu vreau să aduc vorba de autorități cu „ce cautați aici, de ce cazul ala, ca aveam noi altu”
Daca se poate , as dori sa recomand cartea Lianei Buzea „200.000”(din nefericiere editura nu a facut o treaba buna sa o corecteze mai bine) . Este persoana care a facut prima editie din Let’s do it Romania. O sa vedeti acolo ce inseamna sa faci o echipa (care nu primeste o recompensa), sa cauti sponsori sa te ajute, sa mobilizezi un grup mare de oameni pentru un tel.
Hai sa va spun cum sta treaba la noi :
Toti importatorii/producatorii care pun pe piata ambalaje (plastic, lemn, metal etc) sunt taxati cu 2 lei/kg catre Fondul pentru mediu si chipurile banii ar trebui folositi pentru reciclare.
In realitate sifon.
In schimb „homeless” care aduna real si distinct aceste deseuri si le duc la un centru de colectare pentru cativa banuti, sunt impozitati cu 10 % si CASS.
Exact.
Am avut ceva fier vechi, ruginături strânse de taică-meu în timp și care nu mai aveau utilitate, aproape un portbagaj.
1. A fost greu să găsesc un centru de colectare. Sunt niște chioșcuri mici, ascunse prin cartiere, dacă nu cunoști zona, greu nimerești.
2. Aștepți să vină omul din chioșc, că încep la 9 dar sunt ba la centrală, la sediu, ba la depozit, habar nu am.
3. În fine, a venit. Stai să îți cântărească, să scrie nu știu ce act, apoi să taie chitanță, să o semneze, ștampileze, înregistreze, hahaha, deja ești nervos.
4. 5 lei și ceva bănuți… nu că ar conta banii, dar e complet aiurea. 40 kg fier, tu primești 5 lei, mergi la bricodepo și îți iei 200 grame cuie sau un ghem de sfoară 🤓
5. Data viitoare, probabil o să îl arunci la întâmplare, nu din cauza celor 5 lei, ci din cauza timpului pierdut aiurea și a senzației că parcă nu ai făcut ceva bun.
Nu-sh ce sa zic , adica nu prea am chef , ca-s obosita de vara asta care nu se mai termina , dracu ‘! Adica stiu , dar cu ii pasa si pe cine ” entereseaza ” ! Hai ca incerc , partial , si nu ma doare niciunde ca preferati sa tac ! India e o tara mai aparte ( a doua ca populatie pe glob , cu zone de o mare densitate de loc/ km 2 ). Cu o cultura …aparte , ca sa fiu foarte eliptica si succinta si sa nu dau citate din Petre Tutea. Ce facu nea ala ( cea a initiat de fapt ( e mai mult decat admirabil , dar ma intreb ce urmeaza . E nashpa sa faci curat e si mai nashpa sa pastrezi ! Think” small” , la vizuina voastra, ca sa intelegeti ce zic , in mic. Wow , de cate ori am facut casa ” luna sclipitoare ” si in doua ore era ..alegeti o rima ! Chestie care in timp m-a modificat psihic ! Se vede , nu ? Sa continui inca putin cu logoreea , ca deja am dureri de spate : Eu ii admir pe indieni si cultura lor , dar mie imi place mai mult mult modelul cultural japonez. Iar nu detaliez , ca e mult ! Gata , am obosit ! Mai era cate ceva/ mult de spus . Pfff , de ce ? Sunt batrana , cum v–am spus ( n-am avut decenta sa mor tanara) ! Va doresc si voua viata lunga , caaaat mai luuuunga ! 😀
Ma scuzati, ati deschis doua paranteze pe care nu le-ati inchis, nu o sa functioneze programul.
Nu am făcut nimic măreț pentru planeta noastră. Cinste lor, omului cu plaja și celui cu pădurea! Am plantat câțiva cireși, îmi educ copiii în spirit ecologic, iar în viitor vreau să particip cu ei la acțiuni ecologice! Fii-mea când vede pe cineva că aruncă un obiect pe jos în parc, zice în gura mare: mami, ce urât din partea lui! 😁
Și dacă nu ne uităm?
Da, lăudabil ce a făcut omul ăsta. Eu, fiind așa mai de modă veche, aș asocia acțiunea lui cu încrederea în sine și loialitatea față de tine însuți.
Și trecând în alt registru, am citit chiar zilele trecute un articol ce spunea cum că ceea ce alegem să mâncăm / ronțăim este puternic influențat de ordinea / dezordinea din jurul nostru. Eu aș completa și cu din sufletul nostru. Și atunci zic că indianul a scăpat ușor, putea să iasă foarte șifonat 😀
Vă dați seama cum ar fi să mergi pe o plajă curată și să te apuci să ronțăi mere sau fulgi de ovăz? Și să bei doar apă și fresh-uri, maxim un Tuborg? Nu tu o merdenea, o sămânță, o shaorma, alea alea. Păi cum ar fi? Doar să stai la soare?
@ Marius M
Da, dom’le , asa e , am lasat „usa deschisa”! Mi se mai intampla, cand sunt obosita. Nu-i bai , nu intra nimeni ! Am vecini cumsecade ! Le-am zis la toti ca, daca nu ma vad trei zile pe fb-u , sa sparga usa !