Articol scris de Ariadna. Citiți-l și cutemurați-vă.
Nu împlinisem 14 ani când mama m-a trimis la școală într-un oraș mare, ca să pot intra la liceu. Pe vremea aceea nu puteai să te duci la liceu în alt oraș dacă nu erai absolvent de 8 clase al unei școli din orașul respectiv. Așa că nimeni nu a ținut cont de împotrivirea mea, nu s-au gândit cât de mult sufeream sau ce-mi doream cu adevărat. M-au dat la școală și gata.
Din anul acela păstrez o singură amintire. Restul s-au pierdut sau stau ascunse, într-o tăcere dureroasă. Era ziua de Paște. Mama îmi trimitea săptămânal mâncare pe autobuz. Numai că în ziua de Paște autobuzul nu circula.
Cine nu își aduce aminte, pe atunci aveam o singură zi liberă și aceea era duminica. Învățam sau se muncea și sâmbătă. Așa că sâmbătă eu eram la școală și mama la muncă. drept urmare doar duminica puteam să mă duc la autogară să ridic bunătățile trimise de mama. Dar, cum ziceam, în ziua aceea, de Paște, nu am primit pachet.
Stăteam în gazdă la o familie de creștini, undeva într-un cartier bun și curat. Erau două camere. Eu ajungeam în camera mea doar trecând prin camera gazdelor.
În ziua aceea i-am văzut cum au pus masa, mirosea tare a sarmale, dar mie îmi făcea cu ochiul cozonacul din mijlocul mesei. Stăteam cuminte în camera mea, îi auzeam vorbind, mâncând, râzând.
Nu m-au chemat. Iar mie îmi era îngrozitor de foame. Într-un târziu am ieșit din camera mea și m-am dus în bucătărie. Era acolo o cămară unde gazda îmi lăsase loc pe un raft, să-mi pun produsele mele. M-am uitat în cămară. Mai aveam o pungă de spanac uscat și vreo câteva cepe. Atât.
Am pus spanacul în apă, am adăugat ceapă și am mâncat. Nu mai țin minte ce gust avea. Știu că am trecut prin camera gazdelor cu farfuria, dar în drumul meu am făcut mari eforturi să nu privesc spre masa lor.
Am rămas în camera mea până a doua zi. Eram un copil. Flămând și singur. În ziua de Paști. La doi metri de mine oamenii petreceau și se bucurau că Hristos a înviat numai pentru ei.
sursa foto: freepik.com
Imi pare rau de ce vi s-a intamplat atunci… Si, totusi, sunt sigura ca acei oameni nu erau crestini. doar se numeau asa. Crestinul se recunoaste dupa fapte, nu dupa vorbe… Sunt sigura ca ati intalnit in viata dvs si oameni buni, care au fost generosi cu dvs.
Comentariu beton!161
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.45
@ventidius,
Eu nu cred că e vorba de creștinism, chiar dacă ne e la îndemână nouă s-o băgăm pe-asta în față.
Adică ce, ăia care nu-s creștini nu dau un colț de pâine unui flămând? Ba cred că da.
Aici n-are treabă religia, invocăm creștinismul când ar trebui să spunem doar omenie, sau umanism.
Comentariu beton!157
Binenteles ca in speta respectiva nu e vorba de crestinism, dar indarjirea si implicarea comentatorilor, indiferent de pozitionare, e legata strict de acel amanunt. Cred ca e suficient sa treci in revista comentariile ca sa vezi destul de clar de unde vine incrancenarea. In rest ai perfecta dreptate, crestinii sunt oameni ca toti oamenii, tributari naturii umane, nu masini de oferit. E absurd sa te astepti sa se comporte toti ca sfantul Francisc. Majoritatea se vor comporta in mare la fel ca cetateanul mediu din comunitatea de care apartin.
Comentariu beton!35
Repet, mi-a stat cozonacul in gat.
Comentariu beton!58
Eu nu mănânc cozonac, dar tot mi-a stat.
De asta sunt atee. Nu vreau sa am același Dumnezeu cu al ăstora. Și tot pentru că sunt atee gustul de spanac e același în fiecare zi, pentru că eu decid când e sărbătoare. 😎
Comentariu beton!156
Ce treaba are Dumnezeu cu niste idioti care habar nu au nimic despre crestinism? Atentie, vorbim despre crestinism nu despre vreo religie! Esti atee pentru ca nu ai citit Cuvantul sau nu l-ai inteles. Daca ai ales sa fii atee doar din cauza oamenilor, mi se pare o imaturitate spirituala.
Comentariu beton!28
Ești atee doar fiindcă nu ai destule cunoștințe dobândite în școală ! Nu te burzului, o să-ți ofer argumente dincolo de limita pe care tu o poți înțelege ! Școala, mai ales pe vremea comuniștilor, nega existența lui Dumnezeu, împingând spuza pe turta darwinismului. Nu e departe nici azi ce face școala, dar măcar numai ești oprimat pentru credința ta. Pe mine tocmai știința (matematica, fizica, chimia, biologia) m-a convins că viața NU a apărut din ciocniri întâmplătoare și nici nu a evoluat așa cum greșit a crezut Darwin. Știința operează DOAR cu certitudini, ia în calcul ipotezele, dar într-un final le cerne prin experimente REUȘITE. Pentru ca un experiment să fie considerat reușit, el trebuie să îndeplinească 3 condiții SINE QVQA NON : să fie reproductibil, să fie măsurabil și să dea de fiecare dată același rezultat. Selecția naturală a lui Darwin de exemplu, a trecut acest test, fiind dovedit că populațiile care au parte de prădători sunt mai sănătoase decât cele care nu au prădători în preajmă, dar să fim serioși evoluția rămâne doar o ipoteză neverificată, întrucât de atunci încoace n-am văzut și nici nu vom vedea de aici încolo vreo căprioară căreia să-i crească aripi ca să scape de lup și nici lup cu aripi care să prindă căprioara zburătoare. Aia ar fi evoluție. Dacă te consideri o persoană care nu a trecut prin școală ca gâsca prin apă și chiar ai înțeles ce ai învățat (nu ca milioanele de analfabeți funcțional cu diplomă) ia de aici : molecula de ADN conține nu mai puțin de 27 de miliarde de atomi aranjați RIGUROS, orice deviere de la această rigoare ducând spre lipsa viabilității. Probabilitatea ca cele 27 de miliarde de atomi să se ciocnească ”întâmplător” în secvența necesară, la locul potrivit, cu energia potrivită și sub unghiul potrivit este de ordinul 1 supra unui număr mai mare decât numărul calculat de atomi cuprinși în Universul cunoscut (adicătelea o sferă cu raza de vreo 13,7 miliarde de ani lumină). Asta s-ar traduce ca probabilitate ZERO. (până aici ai avut nevoie doar de cunoștințe sumare de fizică și matematică, de fapt de analiză combinatorică). Hai totuși să presupunem de dragul unei atee cum că s-a întâmplat deja imposibilul și s-au ciocnit atomii ăia ignorând șansele alea nule. Pentru a fi considerată vie acea moleculă, mai trebuie îndeplinită o condiție : să se reproducă ! Eee, fata moșului, aici se strică treaba. Pentru a se reproduce, acea moleculă are nevoie de multe chestii, cum ar fi catalizatori de reacție (li se mai spune vitamine) aminoacizi, ARN (altă chestie dificil de obținut ”întâmplător”) și (aici e cea mai mare problemă) vreo 150 de feluri de proteine, care și alea săracele ar trebui să se afle în preajmă mai mult sau mai puțin ”întâmplător” Vezi tu, în lipsa acelor proteine, molecula aia ”întâmplătoare” de ADN NU SE VA REPRODUCE ! Dacă ai studiat biologia și biochimia (evident nu ca gâsca prin apă, cum de fapt cred că ai făcut-o) ai fi aflat că fabrica de proteine se află ÎN CELULA VIE !!! Azi se produc ceva proteine de sinteză, dar doar o categorie insuficientă susținerii replicării unei celule vii. Adicătelea, pe scurt : considerând prin absurd că o moleculă de ADN a apărut ”întâmplător” din ciocniri aleatoare sfidând probabilitatea matematică, ea trebuia să aibă în proximitate proteine pe care doar celulele vii le puteau produce (și nu puține, ci vreo 150 de tipuri diferite, fără de care duplicarea ADN NU se poate face. QED ! Restul e can-can. Referitor la ”creștinii” ăia care nu au invitat un copil flămând la o masă de sărbătoare… hmmm. Aia erau nimeni alții decât părinții cocalarilor și bombardierilor de azi ! Ca să fie numiți ăia ”creștini” le trebuie obligatoriu ca în denumirea lor să existe și litera ”ș” , care le lipsește cu desăvârșire. Nimic mai mult. Să fiți iubiți.
0
Comentariu beton!30
Cat de idiot sa fii, sa faci asa ceva?
Comentariu beton!37
N-am putut să-i zic nimic când i-am citit comentariul. Mi-au dat lacrimile. Jur!
Nici acum nu pot să-i zic nimic..
Comentariu beton!68
Am convingerea că @Ariadna n-a fost singura care a trăit așa ceva – chiar dacă asta nu micșorează niciun pic drama ei.
Comentariu beton!32
Până acum se pare c-a fost singura de pe blogul ăsta.
nici pe departe acelasi lucru, dar ceva asemanator imi amintesc si eu. era prin 1980.
aveam un coleg cu tatal sef peste unitati de industrie alimentara, restaurante…si era un increzut asta si un copil atat de antisocial, niciun coleg nu-l suferea.
imi amintesc ca ieseam de la scoala, era 6 seara, toti eram cu foamea-n gat.
si descopera asta, tocmai la plecare, banana pe care i-o daduse ma-sa la scoala, drept pachet.
imaginati-va ca multi nici nu mancasera asa ceva, poate nici nu vazusera, si ma-sa a gandit ca cel mai bine e sa-i dea la pachet banane.
o desface asta tacticos, toata, pana la coada, parc-o vad, era o banana mare si galbena…parca-i simteam aroma!
face desteptul doi pasi, nici nu apucase sa muste din ea, se-mpiedica si-i cade banana in tarana.
nici nu va-nchipuiti ce rasete de razbunare au izbucnit din gurile noastre de copii pofticiosi!
Comentariu beton!78
Bos,la mine la tara pe lângă casele militienilor si a cacatilor de colonei pensionari ai glorioasei armate române care ne-a aparat de turci,tătari,revoluții sunt copii care nu mai lasă corcodușele să se coacă,le mănâncă asa de foame.Aia se sau jos din suvuri,copiii se uită mestecand verzituri la sacosele lor ticsite cu hamos.În alte parti sunt copiii sclavagiti pe 1 dolar pe zi în mediu toxic si asta nu ne oprește să cumpărăm jeansi si alte căcaturi.Nu se văd lacrimile si sângele de pe toalele si divaisurile alea.În.alte parti copiilor li se taie mâinile doar că apartin altui trib.Sau sânii mamelor să nu isi mai poată alăpta copiii.
Să nu ne forțam să fim târfe fariseice,numa zic.
Comentariu beton!99
Păi și de ce toate problemele reale, expuse de tine, te fac să fii o târfă fariseică dacă empatizezi cu povestea unui copil care și-a petrecut Paștele poftind la o sarma și-o bucată de cozonac?
Pot să scriu si eu o poveste cum unu de Crăciun avea mandarine si eu nu aveam,scris asa cu accente dramatice de Stancu la cules de vie cu botnita să ne pișăm ochii ținându-ne de umeri.
Se dezbate încă. Ce zici?54
Poți, normal. Mai ales dacă erai copil și-ăla îți mânca mandarinele în față, râzând, în timp ce tu înfulecai niște ceapă. Promit să ți-o public.
Nu este nevoie bos,am o minima decenta care îmi permite să evaluez obiectiv scala dramei.
Se dezbate încă. Ce zici?47
@Edelweiss
Încă o dată ai respectul meu, pe de o parte😋
Pe de altă parte îmi vine să te înjur : la mulți ani, primești cu colindul ?
Se dezbate încă. Ce zici?13
Respectul meu @Edelweiss. Nici macar nu trebuie sa mergem atat de departe. Zice un comentator in articolul precedent de propria-i mama divortata cu 3 copii pe care nu o ajutau parintii. Sau alt comentariu care povesteste despre copilasi mici, nu adolescente de 14 ani care au primit paine de Paste caci atata a putut mama lor sa le aduca. Nici cazurile astea nu sunt ceva nemaivazut de groaznic fata de alte realitati care distrug copii chiar si in zilele noastre, insa totusi sunt obiectiv mai sensibilizante decat faptul ca o adolescenta care poftea la sarmale a mancat spanac in schimb. Well, a mancat, nu a stat nemancata, amanunt care se pare ca le scapa mai tuturor. Printre minunatiile si bucuriile comunitatilor online pe care le apreciez enorm, exista si lucruri care ma infioara, dintre care principalul este spiritul de turma: cineva pune pe agenda ce i se pare lui ca ar merge discutat (nicio critica aici catre autorul blogului, e pe tarlaua lui, discuta ce vrea sufletelul lui – eu vorbesc in general, doar exemplific cu acest caz particular) si o parte din audienta, in principiu majoritatea, decide cum e ‘corect’ sa simti. Iar daca nu simti precum e directiva, ti se da ‘m…’, esti jignit, se fac presupuneri despre viata ta, esti privit cu superioritate si shame-uit in public, fiind aratat cu degetul ca element negativ. Mai lipseste doar cerinta de a-ti face autocritica. La sfarsitul zilei toata lumea se simte bine aratand ce oameni buni sunt ei (prin comparatie cu ereticii) pentru ca… au heitarit si injurat niste necunoscuti in totala lipsa de cunostinta de cauza.
Refuz sa gandesc dupa cum spune majoritatea ca ar trebui sa gandesc, voi continua sa gandesc dupa cum simt eu. Refuz sa simt ceea ce considera majoritatea ca ar trebui sa simt, simt conform busolei mele interne. Si nimeni nu ma poate convinge sa heitaresc pe internet in ziua de Paste niste total necunoscuti intr-o perioada de cacao de pe vremea Raposatului, probabil cu copila aia ghimpe in coaste (poate ca au luat-o in gazda pentru bani, dar e posibil sa le-o fi bagat Partidul pe gat ca aveau prea mult spatiu in casa, lol) pentru ca mi s-a pus sub nas o poveste voit lacrimogena (copil care de fapt era deja mare, nu copil de 5 ani care nu are capacitatea mentala de a-si stapani poftele, copil flamand care ce sa vezi, de fapt a mancat, insa nu a mancat sarmale si cozonac, ci spanac) si mi s-a sugerat sa ma sochez si sa il deplang. No thanks. In locul oamenilor alora, daca povestea nu contine si alte amanunte ‘nesemnificative’, cu siguranta as fi luat-o pe amarata aia sa-i dau 2 imbucaturi, ca nu muream. Dar nu l-as porcai pe altul care n-ar face-o atata vreme cat nu am mers in papucii lui. Chiar nu ne putem simti mai buni decat aratand cu degetul ce rai sunt altii in comparatie? Puii mei, erau pline orfelinatele de copii perfect normali care au fost damblagiti ireversibil de sistem si in loc sa ne ducem la un orfelinat d-asta cu cozonac as we speak, poate facem vreo diferenta, noi o deplangem pe una ca la 14 ani a mancat o data spanac in loc de sarmale de Paste.
Comentariu beton!91
M-am cutremurat si mi s-a facut brusc frig, desi e cald in casă.
Am auzit de destul de multe tragedii, am si vazut destule, poate prea multe pentru varsta mea(nu stiu care e limita!), dar comentariul asta m-a zdruncinat cand l-am citit…e numai bun de pus peste tot in perioada asta…ia hai sa nu ne mai mulțumim cu putin, ca e bun si ăla, sa vrem tot ce ni se cuvine, sa nu ne mulțumim cu 1l de ulei si 1 kg de făină…as zice ca prea multe ființe inocente au suferit. Dacă ne doare la bască de noi, sa ne gandim la copiii noștri. Sărăcia se vede in pretul cu care se vand oamenii cand e de votat…suntem ieftini si e tragic!
Comentariu beton!21
genul de „buni crestini” care fac fapte crestinesti doar daca sunt in vazul lumii – sigur dau pomana barosana cand se duc la cimitir, asa intre 4 peretii la ce foloseste sa fii bun cand nu te vede nimeni 🤔?
Comentariu beton!17
Ah, nu! Stiu ca’s naspa, da’ zau ca as’ fi empatizat chiar si fara sa ma cutremur daca lipsea nota aia din final “numai pentru ei”.
Dau. Cu doua maini, fara sa mi se ceara, dar mai ales cand mi se cere si pot sau imi permit. Ma strici la cap cand nevoia ta imi devine impunere. Nu cred ca are v’o legatura cu religia oamenilor. Simti sa dai, dai. Nu, la fel. Da’ la ce-mi ajuta ca te judec ca nu-mi dai?
Si mai e o treaba. Eram in primii ani mutata la scoala romana. Colega de banca rontaia de zor o eugenie – eu n-aveam. I-am cerut jumatate la schimb cu o toblerone d’aia de juma de metru. Mi-a spus ca accepta ciocolata daca i-o dau, dar ca nu-mi poate da jumatatea de eugenie. Nu vrei sa stii in ce si mai ales in cate cuvinte iti pot descrie azi tragedia traiata de mine atunci, io, purtatoarea de eticheta sociala, convinsa ca d’aia nu primesc. Am ajuns acasa cu tragedia care mi se scurgea siroaie din ochi si mama mi-a spus atat: nu te superi pe ea! Atat avea. O eugenie!
Iaca! Nu Inviase doar pentru ea, doar ca atat avea.
In plus, pentru mine n-a inviat nimeni pana azi, poate ca d’aia inteleg mai greu empatia fortata prin “doar duminica circula masina, dar atunci nu”, ca pe mine m-ar durea mai tare ca parintii n-au gasit o solutie sa aiba totusi ceva pe masa. Macar un telefon dat de la posta (parca asa era atunci daca n-aveai acasa) la gazde, sa omeneasca copilu’ pan’ la urmatoarea cursa din urmatoarea duminica.
Mno. Sa stii Vasilescu ca mi te-am imaginat mancand vinetele si sarmalele… si da, in cazul asta doar pentru tine a inviat, fara urma de dubiu.
Comentariu beton!86
Cel mai pertinent comentariu . Si am peste 50 . Am fost adult atunci.
Se dezbate încă. Ce zici?17
@Jamilla, cred că ești într-o ușoară eroare.
Mihai – care e eroarea? ca desi incurajez datu’, nu-l consider obligatie si ca, in cazul asta, ai pus de o judecata de Paste si te astepti numa’ la compasiune si empatie?
iaca, da! cred ca tre sa n-ai nicio calitate umana sa poti sa inghiti orice, nu doar langa un copil care n-are, ci si langa un om al strazii hamesit, DOAR ca NU esti obligat sa-ti stea in gat. e mai corect spus asa? e mai putina eroare aici?
iaca, exact de povesteam inainte sa ma anunti ca sunt in eroare: mwie e mai crestinesc decat sa-ti expui punctu’ de vedere. ca aia e, cand nu-l ai, scoti un organ si-l trantesti pe masa, daca ai noroc, hranesti pe toata lumea :))
Se dezbate încă. Ce zici?40
@Jamilla, acest comentariu n-are nicio noimă. Ce caută oamenii străzii aici? Cu ce le rezolvă acest text problema sau nu? Pe același principiu puteai să amintești și foametea din Africa sau lipsa de sânge din spitalele românești.
@Jamilla, lasă-mă să văd dacă am înteles bine. Deci tu compari o situație în care un copil nu a vrut sa-și împartă eugenia cu tine, cu o situație în care niște adulti au băgat în ei de Paște, fără să le pese că în camera cealaltă e un copil care nu are ce mânca? Ah, și nici măcar nu era un copil așa aiurea, de pe stradă, ci unul care locuia cu ei în casă. Și pui semnul egal între cele două situații? Well…
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.29
@Jamilla, păi asta ai povestit tu.
Vasilescu esti ok? nu de alta da’ iti lipseste logica cand tragi concluzii.
doar am spus extrem de simplu „ATAT AVEA”. da’ daca te ajuta, continua.
ma opresc aici. ai liber sa stergi comentariile care nu iti priesc. 😉
Se dezbate încă. Ce zici?23
@Jamilla, eu nu șterg nimic. Cât despre logică, zic io că nu-mi lipsește, dar în comentariul tău, sorry, n-o găsesc.
Jamilla te salut! O să mă leg de un singur detaliu, pe care poate l-ai scăpat din ochi: Nu mergea ”rata” (cam așa erau botezate dricurile alea umblătoare denumite pompos autobuze). De ce crezi c-ar fi fost deschis la poșta din sat ? Că era duminică oricum, să nu mai plusăm cu detaliul ”Paște”! Așadar suntem în situația când dacă ceva poate să meargă prost, va merge. Altfel toate bune!
Comentariu beton!40
@VictorR, ca să nu mai zic că degeaba era deschis la poșta din sat dacă gazdele copilei nu aveau telefon, de exemplu.
@Victor, eu nu zic ca am dat o solutie mai buna. Da’ permite-mi sa plec de la ideea ca parintii stiau ca vine Pastele, ca autobuzul nu merge si ca un copil, al lor, nu al gazdelor, ramane fara hrana.
nici nu zic ca-i inteleg pe oameni ca nu i-au dat o felie de cozonac, ca nu-i inteleg.
ce incercam sa-i explic lu’ Vasilescu, da’ aparent nu-mi iese, este ca nu inteleg de ce punem accentul pe obligatie, pe facut socoteala altuia. ca nu stie nimeni daca aia atat aveau sau daca le-a alunecat cozonacu’ mai usor pe gat daca stiau ca in camera de langa e un copil care se hraneste cu apa. oricum ar fi, sigur nu e nimeni obligat sa dea nimic nimanui, oricat de tare ne oftica pe noi nedatu’ lor.
si mai cred ca n-a inviat doar pentru ei, cred ca a inviat pentru toti crestinii, indiferent de masura cu care judeca ei pe cel de langa.
Comentariu beton!62
Pacat @Jamilla ca nu ai folosit nuca la cozonac, ci la dat cu ea in perete.
Ramane cum am stabilit.
Comentariu beton!60
Jamilla, n-ai cum să nu gândeşti cum a gândit copila aia dacă ţi-e foame şi ţi se mănâncă alături, NU poftă, foame cu ghiorăit de maţe, foamea aia, d-adevăratelea, de om singur care n-are şi nici şanse să aibă repede ce mânca.
O scrie unul care, după mai bine de 2 zile de nemâncat o furat o chiflă.
Comentariu beton!53
@ Tiberiu – eu nu am copii. petrec insa mult timp cu copiii prietenilor si am petrecut mult timp prin comunitati sarace sau prin orfelinate, urand visceral oameni pe care nu i-am cunoscut, nici n-o sa-i cunosc vreodata, pentru ca si-au abandonat copiii. nu-mi pasa de ce au facut-o. daca isi permiteau sa-i creasca sau nu. daca erau pe moarte sau nu. asa simteam si mi se parea perfect justificat sa-i urasc.
iubesc copii la fel de tare cum iubesc batranii. ori daca am invatat ceva in viata asta de la ei, am invatat ca ei nu gandesc si nu se exprima niciodata asa. ei nu judeca. sunt raniti, fac foamea, isi doresc lucruri, se supara, se tavalesc pe jos sau nu, dar nu se exprima niciodata asa.
din (ne)fericire, abia adulti intelegem puterea cuvintelor si cum le putem folosi. mesajul este foarte bine scris. empatic, cursiv, transmite perfect mesajul si serveste scopului – noi, adultii, stim sa fim de (prea) multe ori de doi bani. exact ca cei din poveste. si e minunat acest talent al scriiturii si ii citesc cu nesat pe toti cei care-l au si il si folosesc cu simt de raspundere.
ori un copil cere sau nu, sufera sau nu, te intreaba de ce nu poate avea si el sau nu, dar nu te judeca pentru ca ai si nu dai altora, indiferent de situatie. ori eu asta subliniam. ca da, unii au mai mult, altii poate deloc, dar ca primii n-au nicio obligatie fata de cei din urma. ne place sau nu. ori oamenii, atat cat am inteles eu, n-au empatizat cu copilul flamand in ziua de Paste, ci au ales sa ii judece p’aia ca nu i-au dat. eu aia zic. da, naspa, da’ e dreptul fiecaruia sa imparta ce si cu cine doreste.
altfel, regretabila experienta ta. iti multumesc ca ai simtit sa o impartasesti si imi pare rau ca n-a fost nimeni in jur care sa simta ca vrea sa-ti intinda o mana.
Comentariu beton!66
Jamilla are perfecta dreptate. Ciudat ca unii nu pot sa inteleaga un argument de un bun simt evident. E frumos sa oferi. Doar atata timp cat nu devine obligatie. Daca copilul ar fi lesinat de foame, daca viata sa ar fi fost in pericol, ar fi fost cu totul altceva. Dar nu esti responsabil pentru fericirea sau nefericirea altuia. E imoral sa pretinzi ceva ce nu iti apartine ca pe un drept. Devii asemeni cersetorului care te scuipa cand ii refuzi pomana.
Comentariu beton!51
Nu cred ca era vorba despre obligatia unora de a da sau nu ceva de mancare unui copil. Cred ca era mai mult despre ipocrizia multor crestini care tot o dau cu bunatatea, cu sarbatorile, cu postul si alte alea, dar cand au ocazia sa faca ceva uman pt aproapele lor, se fac ca ploua. Eu cred ca despre asta era vorba
Comentariu beton!94
Eu sunt ateu. Dar nu mi-e jena sa accept evidenta faptului ca crestinii sunt mult mai generosi cand e vorba sa sacrifice banii si timpul lor pentru ceilalti. Nu toti, binenteles, doar ca medie statistica. E drept ca eu, la fel ca orice ateu, sunt cu mult mai generos atunci cand generozitatea nu presupune vreun mare efort, doar vorbe, nimicuri nefolositoare si bune intentii. Am vazut un studiu in privinta asta, cand e vorba sa oferim postit-uri colorate copiilor sarmani, se pare ca noi ateii ii facem de rusine pe ipocritii aia.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Jamilla si Ventidius, pai este la mintea cocosului ca esti liber sa dai sau sa nu dai! Oamenii respectivi au ales sa nu dea. OK. Ce nu inteleg in rationamentul vostru: de ce femeia asta nu ar fi libera sa povesteasca cum ca intr-o zi de Pasti a durut-o sufletul ei de copil pentru ca era flamanda in timp ce adulti mancau bine aproape de ea?
Liberi ei sa nu dea, libera si ea sa povesteasca despre sufletul ei. Nu?
Comentariu beton!65
@ GMT – ai citit cu atentie comentariile? pentru ca daca ai facut asta, sunt absolut sigura ca nu m-ai vazut atacand povestea femeii, ci ca am subliniat ca nimeni, nu doar oamenii din poveste, nimeni nu este obligat sa dea sau sa ofere ceva doar pentru ca exista cineva care nu are. iar comentariul meu a venit anume in compensatie cu judecata si jignirile aduse oamenilor din poveste. atat. in rest, empatizez cu trairea copilului de atunci – am subliniat si asta in comentarii. trebuie doar putina atentie si sa tragem concluziile la final.
Se dezbate încă. Ce zici?18
Jamilla, te voi uimi dar eu cred ca cei care au TREBUIE sa dea celor care nu au. Si nu e chestiune de crestinism, de suflet bun, de minte stralucita ci de dreptate. Eu cand am, dau, punct. Asa mi se pare mie corect. Cand eu nu am avut, altii mi-au dat si nu erau chiar cu nimic obligati.
Daca vrei…ne obliga bunul simt. Ori bunatatea din inima ori inteligenta, spiritul de dreptate. Asa ca lege sociala, politica, juridica, da, nimeni nu este obligat. Dar suntem mai mult decat asa legi, mai exista si cele interioare. Din fericire.
Comentariu beton!36
GMT si cu ce anume contrazici tu ce spun eu? da, e minunat cand ne permitem, cand ne dorim, cand vrem, fie si cand ne simtim obligati sa ajutam, dar nu este obligatoriu sa facem asta. nu e nevoie sa-mi vorbesti de legi scrise sau nescrise. le cunosc foarte bine si au fost situatii in care am dat mai mult decat aveam, luand cu imprumut de la altii, dar de fiecare data, este subiectiv, pentru ca fiecare ne alegem cum, cand si pe cine ajutam. atunci de ce sa fie ok sa ne judecam unii pe ceilalti sub imperiul lui „trebuie”? nu trebuie, e preferabil, e de dorit, dar niciodata nu trebuie.
spunem acelasi lucru, doar ca tu simti nevoia sa ma contrazici in timp ce o spui 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?18
Pustoaica nu a cerut nimic, este ceea ce ea a observat. Și a povestit pentru ca i-a ramas peste ani o amintire cu gust amar. E prea multă aprofundare pe aici, pe subiectul: „nu imi place cand imi este impus”, familia ei trebuia sa faca ceva sa rezolve problema.
Când dăruiești cuiva ceva (indiferent ca sunt bani, obiecte, o parte din timpul tau liber, o ora din somnul tau in plus etc) o faci pentru ca simti. Nu faci analiză pe text daca tu ai suficient de mult ca să mai dai și altora. Dăruiești o bucățică din ce ai pentru că simți că poți schimba ceva si dăruiești secunda aia de fericire. Care pe tine, care ai primit, te poate schimba pentru totdeauna…sau care îți rămâne în amintire, chiar si la 80 de ani.
Doar cine nu a primit sau nu a dăruit așa ceva, nu poate înțelege semnificația.
in sfanta zi de Pasti sau normala zi de luni, dupa caz, da-ti-mi voie sa transmit o mai putin crestineasca mwie astor doi de ies in fata ca paduchii si put ca un rahat in soare, stiu ei pt ce si stiti si voi, restul, da’ tineti pt voi.
amin.
Comentariu beton!49
Ha?
ma-nfurii pana-n adancu sufletului cand vad personaje ca cei doi care arunca cu rahat pe ceea ce, pt un suflet de copil, a insemnat, la vremea respectiva, o suferinta. Bineinteles ca in marea de tragedii in care ne scaldam, una singura nu are importata, cam asta-i firul logic al lor.
Si desi vad ca sunt thumb down, nu sare nimeni sa le zica sa nimic (am vazut abia acum ca ai reactionat tu). Nu ma mai lungesc, ca n-are rost, cred ca ai inteles ideea.
Comentariu beton!59
@singlemum – in sfanta zi de Pasti pentru tine si intr-o normala zi de luni pentru mine, te incurajez sa iti pastrezi linistita „mwie” ca e ok. nu trebuie sa imparti chiar tot, cu toata lumea, mai ales daca nu e de bun simt. in plus, mie nu-mi foloseste la nimic. e ok sa avem preferinte diferite.
nu stiu cine e al doilea adresant, nici nu ma intereseaza – vorba aia, bine ca m-am lamurit ca sunt dintre cei cu care te-ai simtit generoasa azi, dar ai concluzionat extrem de gresit. NU minimalizez nicio tragedie doar pentru ca undeva in lume se intampla mai multe. eu am spus doar sa nu mai judecam cu atata usurinta ce aleg oamenii sa faca cu ce au, nici sa nu mai decidem noi ce trebuie sa ofere sau nu altii. nu noi, altii – uite, nu toti sunt la fel de generosi ca tine.
ocazie cu care, uite, il felicit si pe Vasilescu pentru generozitatea cu care va incurajeaza sa folositi argumente si cuvinte alese cand alegeti sa va adresati altora. sper ca i-a dat un thumbs up si lu Aurolacu care ma dracuia acu’ cateva postari si acu imi aminteste ca ramane cum a stabilit :))
Se dezbate încă. Ce zici?41
Singlemum,
doar ti-a spus femeia ca stie ce-i amaraciunea de copil, si-n chestiile astea exista un primul sau o prima data care ti se intpareste mai puternic in minte (v. si instamplarea cu Eugenia vs. Toblerone), eu, unul, i-am dat laic Ariadnei-copil si nu femeii, Ariadnei de astazi, insa Jamilla, scuza-ma, dar spune cu totul altceva, anume ca pozitionarea fata de cineva trebuie sa ramana neutra, neintruziva, lasandu-i libera si oprtiunea refuzului. Oamenii care au trait sau traiesc dupa un cult, dupa un cod, inteleg asta mai bine. Nu fortezi cuiva mana !
Comentariu beton!34
Si sufletului tau. E ok ca macar acum de sarbatorile pascale sa dea fiecare din ce-i prisoseste. Si e fff ok sa mwiesti pe cineva doar fiindca nu are aceleasi pareri ca si tine. Femeia a spus clar ca nu e de acord cu ce au facut aia; la fel de clar subliniaza ca aia nu-i datorau nimic si ca nu le poti impune sa fie darnici daca ei nu simt asta. Si la fel de clar spune ca asta era datoria parintilor sa o aprovizioneze pt Paste. E ceva in genul: daca pot, te ajut, daca nu, cine mortii tai esti tu sa ma judeci? E ca in chestia aia cu Moromete in care isi invita vecinul sa manance cu ei cand abia avea ce da familiei lui. Pffff
Comentariu beton!22
Prea multe zile libere duc la discuţii fără noimă.
În timp ce unii trăiesc suferinţa copilului departe de casă şi flămând într-o zi de sărbătoare, alţii încearcă să justifice sau critice atitudinea gazdelor, sau a părinţilor.
Paradoxal, toţi au dreptate. Pentru că oamenii sunt diferiţi şi, din nefericire, nu toţi au ceea ce se numeşte omenie. Sau poate e vorba doar de lipsă de interes faţă de cei din jur, din apropiere, în cazul de faţă. E ciudat, da… să fii sub acelaşi acoperiş şi să nu-ţi treacă prin cap să întrebi dacă acel copil (străin, care reprezintă doar o afacere de pe urma căruia scoţi bani – la chirie, mă refer) ar vrea o felie de cozonac sau un ou roşu. E ciudat şi să fii părinte şi să ştii că al tău copil e singur undeva şi nu are ce mânca fiindcă nu a mers rata să-i trimiţi pachet. Dacă există justificări, nici nu mai contează. Pentru că nu vor şterge amintirea din sufletul acelui copil. Și se vede clar ca nici nu a șters-o.
La modul general îi dau dreptate Jamillei – fiecare alege ceea ce poate oferi. Şi când să o facă, sau cui să ofere, etc. Iar ceilalţi nu au dreptul să le impună altora să împartă cu ei, sau să îi judece că nu o fac într-un anume moment. Însă, în cazul poveştii de mai sus, ‘generalul’ ăla devine al naibii de particular. Nu e vorba să mergi peste drum la vecina să îi duci o farfurie cu împărţeală de paşte, că o ştii mai nevoiaşă. Ci totul se întâmplă în aceeaşi casă. E ca şi cum ai mânca cu poftă în faţa cuiva care are farfuria goală şi îi este foame. Şi nici măcar nu e vorba despre un copil, care e de înţeles că ţine la eugenia lui, lucru pe care îl înţeleg. E vorba despre adulţi. Adulţii din acea casă. Şi aici eu nu pot să înţeleg.
Iar, ca şi subiect principal – despre masa de paşte în comunism – nici nu cred că e un subiect care să conteze prea mult – degeaba strângeau oamenii ingrediente pentru cozonac tot timpul anului, pentru sărbătorile de peste an, dacă restul timpului strângeau cureaua. Referitor la hrană – cel mai frustrant lucru a fost, în vremea aceea: să ai bani dar să nu ai ce cumpăra cu ei. Şi să mai şi duci lupte de sisif la cozi ca să-ţi cumperi acele minim necesare, raţionalizate şi alea.
Iar cel mai arogant lucru e să spui azi detaşat – ‘nu se găsea nimic, dar lumea se descurca’. Când – atunci – „ne-am descurcat şi anul ăsta…’ emana tristeţe şi teamă (că se putea să nu reuşeşti să ai o normală masă decentă), nicidecum o victorie.
Comentariu beton!76
În primul rând nu ai instrumentarul biologic să îmi dai tu mie mu.ie.Si nici fizicul.As putea să îți întorc mu.ia înapoi,tractoristic,dar am si eu standardele si mândria mea când dau o mu.ie.
#futuvangât si #murițideminim2ori,poate si o bataie cu pietre,la astia unii care ieșim din ansamblul de laba sincron si gândim diferit sau altfel.
Ajut oameni,nu mă umezesc indignat pe net.Dacă ăia erau atei si băgau în ei,singuri ca porcii,este ca nu avea nici un farmec istorioara?
Se dezbate încă. Ce zici?48
plina lumea de latrai. Plina ochi.
carry on.
Se dezbate încă. Ce zici?22
Plina ochi, aici ai dreptate, singlemum. Altfel trebuia sa dai mwie la tot blogu’.
ba da nene, eu zic ca ma doare la basca ce religie aveau baietii aia, cum sa ai un copil in casa pe care il vezi ca nu are ce manca si sa nu mai pui un tacam la masa, ca nu ma prind? Si putea sa nu fie de vreo sarbatoare, putea sa fie de o zi normala …
Comentariu beton!13
Uite, ca să mai șterg puțin din tristețea momentului și să vă redau speranța, o să vă spun o povestioară scurtă:
Nepotul meu. Clasa a 2-a. ADHD cu tulburare de spectru autist. Vine într-o zi acasă de la școală și îi spune soră-mii că are nevoie de 10 lei (sau asa ceva) pt a 2-a zi. Soră-mea, fără să îl întrebe de ce (pt că nu cerea niciodată aiurea), îi dă 10 lei. A 2-a zi, vine de la școală și îi spune lui cumnata-miu că îi trebuie 10 lei pt a 2-a zi. Ăla la fel, îi dă. A 3-a zi le zice iar că are nevoie de 10 lei moment în care ăștia doi îl întreabă: dar ce faci cu banii?
Știți ce a răspuns copilul de clasa a 2-a (!!)? Că în urmă cu 3 zile și-a luat o eugenie de la magazin și mai mulți copii i-au cerut din ea. Avea doar 2 bucăți și prin urmare le-a împărțit cu ei. Următoarea zi s-a dus la magazin și a cumpărat eugenii pt toți. La fel și următoarea. 🤔
O perioadă am cumpărat eugenii de la supermarket până când s-au săturat toți de ele :))) Morala poveștii este că există oameni mari care sunt mici și oameni mici care sunt mai mari decât mulți oameni mari pe care i-am cunoscut. Si ca există speranță. Mai ales că există speranță ❤
Comentariu beton!134
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.2
@ventidius, sunt două tipuri de ADHD. Unul este predominat la fetițe, celălalt la băieței. Pentru că azi vorbim despre un băiețel, află că la ei, la băieței în general, predominantă este hiperactivitatea si impulsivitatea. Sunt cumva guvernați de dorința de a primi pe loc tot ceea ce își doresc. Și își asumă unele comportamente riscante fără o anticipare corecta a consecintelor sau a pericolului.
Dacă luăm în calcul și spectrul autist, atunci află că un vulcan de copil (are adhd, da?) trăiește într-o lume în care nu are reacții la stimuli sensibili: iubire, îmbrățișare, atașament față de oameni.
Morala?! Păi morala este că este surprinzător ca un astfel de copil care vrea atenție din cauza ADHD-ului, dar în egală măsură nu are nevoie de ea din cauza autismului, să SIMTĂ să ofere. Și nu doar să simtă, ci chiar să o facă.
Comentariu beton!53
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.0
După ce ceri o morală și o primești cu explicații, cu subiect și predicat, tu o dai tot în „lumea e nenorocită”. Ești un izvor nesecat de exemple negative.
Îți spun sincer că nu am citit niciodată un comentariu de-al tău la care să zâmbesc. Nu mai zic să râd. Apari aici doar când e ceva rău de scos în relief.
Nu pot ține pasul ăsta cu tine. Pas.
Comentariu beton!47
Scuze ElenaP, dar nu mi-am propus sa te distrez. Eu nu am vazut nici o morala. Poate pentru ca incerc sa vad lumea asa cum este, nu cum mi-aș dori. Daca ti-am provocat vreo neplăcere, imi cer mii de scuze, dar nu pot sa-ti promit ca nu o sa mai fac.
@ventidius,
Nu-i vorba despre distrat pe cineva. Ci despre a vedea și lucrurile bune în lumea asta – la nivel macro sau micro, în funcție de subiect sau situație.
Pare o carență serioasă. Și-i tare trist.
Comentariu beton!24
Laura G
Bineinteles ca exista si le vad. Dar despre alea nu simt nevoia să comentez. Daca e ceva cu totul în regulă ce rost ar avea?
🤣 Ventidius, un băiat cu ADHD nu-i ușor de caftit, dacă-l superi e sănătos să iei distanță.
Iar bunătatea unuia care poate să-ți spargă capul este ceva apreciat, nu doar în lumea copiilor.
Părerea mea.
Nu vreau să comentez pe tema articolului. Nu poți decât să plângi.
Dar, băi, voi cei care desfaceți firul în 64, cum puteți să scrieți lucrurile alea?! Știți cum e să îți fie foame în zi de sărbătoare și să primești de la ceilalți mâncare, în timp ce te privesc cu milă??? Le vezi ochii și nu-ți mai trebuie. Dar foamea e prea mare și mănânci. De plâns, o lași pe altă dată. Și îți pui în gând că vei face tot posibilul în viața ta de adult să nu mai trăiești așa ceva. Și să nu uiți că alții au avut milă de tine și să îi ajuți și tu pe alții, când vei putea. Sub orice formă.
Unde vă e compasiunea pentru un copil?!
Comentariu beton!55
Simplu RMD. Știm foarte bine că am ignorat de sute de ori suferința celorlalți, exact la fel ca cei care dau ochii peste cap de emoție. Nici nu poti trai in viata reala altfel, doar daca iti propui sa fii vreo maica Tereza. Cum nu suntem si nici nu ne-am dorit sa fim asa ceva si in plus, stim foarte bine ca nici ceilalti nu sunt, nu acceptam reprosuri ipocrite. Am suferit cu toții umilințe care au constituit mici drame la timpul lor, dar am trecut peste. Pana la urma nu a fost vorba de nici o nedreptate, nici macar nu a fost aruncat-a în stradă de crăciun, nu i s-a luat cozonacul primit de la părinți, deși în viața se mai întâmplă și astfel de lucruri nasoale. Nu cunoaștem de fapt povestea reală, dacă a existat asa ceva si nu e doar o compunere inspirată din fetita cu chibriturile. Nu cunoaștem circumstanțele, nu cunoaștem persoana, habar nu avem dacă nu cumva fetita in cauza nu era de fapt vreo scorpie plangareata, care le-a făcut alora viața un calvar înainte de a pretinde cozonac. Am cunoscut prea multe astfel de persoane, ca sa ignor posibilitatea, asa ca prefer să fiu circumspect.
Se dezbate încă. Ce zici?15
@ventidius Crăciun? A pretins ? Primești cu colindul ? Te gâdilai în talpă când erai mic ?
Bitza-Vorbește vinul …
Las-o balta, am spus Crăciun deliberat, pentru dramatizare. Una e sa fii in strada de Craciun, alta de Paste. Cozonac cred ca se mănâncă în ambele ocazii. Te pomenesti ca dacă auzeai povestea cu cinci luni în urmă lacrimile de crocodil ar fi lipsit?
Domnule Ventidius, despre care reproșuri ipocrite vorbești? Mă cunoști în viața reală? O cunoști pe Ariadna în viața reală? De aceea îți permiți să afirmi că destăinuirea ei este „compunere inspirată din fetița cu chibriturile”?
Eu am pornit de la premisa că nu a inventat nimic și m-am îmbibat, ca în multe alte situații relatate pe acest blog, de durerea pe care mi-a transmis-o doamna Ariadna. Nu cred că este minciună sau fantezie. Prea doare.
În rest, e alegerea domniei tale să nu crezi frântura de viață pe care ne-a împărtășit-o.
Nădăjduiesc, doar, că nu a rămas doar durere, ci se vindecă.
Știi ce greu este să spui celorlalți din durerile tale? Blogul domnului Vasilescu ne-a ajutat în sensul acesta pe mulți. Fii bun și nu mai ataca pe ceilalți deoarece nu ne cunoști.
Doamna Ariadna, jos pălăria că ați ales să fiți doamnă și nu le-ați răspuns. Demnitatea se învață greu în România.
Comentariu beton!29
RMD – permite-mi sa iti atrag atentia ca bati campii cu gratie. ce treaba are compasiunea pentru copil cu jignirea unora care au, dar aleg sa nu dea?
sau?
da, poate ai si tu dreptatea ta, ura e buna, atat ca depinde impotriva cui e indreptata. asta zici? tu spui ca nu poti empatiza cu povestea si trairea copilului de atunci daca azi nu ii jignesti pe cei care au ales sa nu-l invite la masa?
pies. crede-ma pe cuvant ca poti intinde o mana de ajutor si o farfurie cu mancare si fara sa fie Paste, si fara sa o faci cu mila, ci cu atentie, cu drag si cu multumirea ca iti permiti.
Doamna Jamilla, unde am scris de ură????
De ce răstălmăcești cuvintele mele? Nu am îndemnat la așa ceva niciodată și nici în textul meu nu apare acest cuvânt.
În legătură cu a da cuiva, copil sau nu, ai dreptate, nu e nevoie să aștepți Pașile sau Crăciunul pentru a face milostenie. Dar doamna Ariadna s-a referit la sărbătoarea prin care trecem acum și de la care a pornit articolul precedent. Ocazie cu care ea a trăit durerea prezentată mai sus.
Și nu bat câmpii, nici cu, nici fără grație. Nici nu am jignit pe nimeni. Recitește comentariul.
Doamna Ariadna a scris ce a trăit ea, iar unii dintre comentatori au ales să facă filosofie pe tema asta, de parcă ea nu o fi despicat în sufletul ei problema de atâtea și atâtea ori.
De când mă știu eu om în lumea asta filosofia nu a ținut de foame. Asta a durut. Restul sunt justificările din mințile noastre, cele pe care le folosim ca să ne mințim că e totul ok, deși știm că în camera alăturată un copil plânge de foame.
Comentariu beton!19
Teribil! Nu stiu daca oamenii aia erau crestini sau atei dar stiu sigur ca erau ori prosti si/ ori fara suflet. Nu i-a dus capul si/ sau nu i-a dus sufletul.
Am scris la celalalt articol ca noi de Paste aveam de toate- miel, cozonac, oua rosii, pasca- dar culmea culmilor, ai mei erau atei. Da, spuneam Hristos a inviat si Adevarat a inviat dar habar nu aveam ce inseamnau aceste vorbe.
Păi de unde stii, ai asistat peste umărul lor la scenă? Nu. Ai auzit o poveste spusă de cineva care nu poate fi decât subiectiv. Toți cuafam putin realitatea când povestim ceva ce ne-a deranjat, uitam de multe ori amănunte esențiale. Unele pot fi relevante, spre exemplu: m-au prins cu o zi înainte în timp ce le urinam în supa sau, ups, am uitat, cu o seară înainte era sa le dau foc la casa.
Ventidius, stiam ca esti ateu. Dar nu stiam ca nici in oameni nu crezi…Ce interes ar avea femeia asta sa povesteasca o asa intamplare din trecutul ei daca nu sa transmita mesajul ca de Pasti multi oameni mananca bine dar simt si gandesc prost…Si ce interes ar avea MV sa puna frumos comentariul asta si sa-l transforme in articol daca nu ar fi ramas uimit, indurerarat.
Deci dupa mintea ta foamea de Pasti a fetitei a fost si este un adevar subiectiv. Si la fel de subiectiv a fost ca masa era plina de bucate si ca oamenii aceia mancau.
Ce chestie interesanta am aflat in aceasta minunata seara! 🙂
Comentariu beton!15
Vai, GMT, cred în oameni. Dar in masura experienței pe care am avut-o cu ei. Care imi spune ca poti miza mai sigur pe defectele decat pe calitatile lor. Despre poveștile lor si interesul în a le spune ce sa zic? Am avut un coleg care ne povestea la toți întâmplări din Ciresarii, dar ca pe experiențe personale autentice, aproape cuvant cu cuvant, deși erau șanse mari ca multi dintre noi sa fi citit cartea. L-am si intrebat odata dacă nu s-a inspirat cumva si a negat cu îndârjire. Nici nu stia despre ce carte e vorba. Am cunoscut oameni care povesteau cu seriozitate ca au cancer terminal, lecemie, iar după o lună uitau, desi nu povesteau la betie. Am intalnit oameni care, dacă azi le povesteai ce ai facut în concediu, puteai fi sigur ca vor repeta povestea colegilor de munca cu prima ocazie, cu ei în rol principal. Ba arătau si poze din tară respectivă, pentru autenticitate. Ce interes aveau sa faca lucrul asta, tu sa-mi spui.
Cat despre ce interes are MV sa foloseasca o poveste care aduce rating garantat, chiar are rost sa raspund? Crezi ca a verificat autenticitatea ei înainte? Mie mi se pare ca a reacționat destul de spontan.
Ventidius, pe net si in real nu avem de multe ori certitudinea ca o intamplare este adevarata. Da, poate fi si inventata. Sa zicem ca aceasta ar fi inventata. Dar esti de acord cu mine ca a fost foarte, foarte posibil ca lucrurile sa se fi petrecut asa. Adica chiar exista oameni pe pamantul asta care nu dau aproapelui nimic.
Sa zicem deci ca ar fi un exeperiment psihologic asta, o propunere morala, un exercitiu de gandire, de atentie, de empatie. 98 la suta au reactionat ca nu, oamenii aceia adunati in jurul mesei, nu s-au comportat bine. (Bine, nu corect, dar am putea inca analiza libertatile omului, binele, corectitudinea, totul).
Pe tine ca om- inteligent imi pari- nu te pune pe ganduri ca faci parte din acei 2 la suta dintre cetatenii care nu vad nimic nefiresc in aceasta intamplare- experiment, sa zicem. Aruncata asa pe blog ca sa ne testeze inimile si mintile…
GMT, ai dreptate, nu putem baga mana in foc ca o poveste pe net sau din ziar e adevarata. Nu avem intotdeauna posibilitatea sa verificam. Chiar si atunci cand avem indoieli serioase legate de verosimilitatea ei. Ma indoiesc, spre exemplu ca autobuzele care circulau duminica nu ar fi circulat in ziua de Pasti. Regimul avea o grija deosebita sa nu marcheze in nici un mod ziua respectiva. Nu exista program special pentru astfel de sarbatori. Dar oricum nu asta e esential. Puteau fi alte explicatii. Putea sa apara un accident, o pana, parinti puteau fi chemati la munca etc. Lucrurile chiar se puteau intampla fix asa cum zici.
Ramane insa faptul ca povestea e scrisa intr-un anumit registru, adica tintind deliberat un anume impact emotional. Cu astfel de povesti am fost saturati in epoca asta a tabloidelor, unele inventate, altele nu, dar toate prelucrate in asa fel incat sa ne exploateze la maxim emotiile. Asa ca nu te mira te rog ca unii dintre noi am dobandit o oarecare rezistenta. Ca am devenit circumspecti la orice suspiciune de manipulare emotionala si nu vrem sa acceptam in orice conditii sa jucam dupa cum ni se canta.
Faptul ca fac parte din acei 2% care refuza de regula sa preia opinia majoritatii nu ma pune pe ganduri. De fapt, in toate subiectele care presupun implicare emotionala consistenta mi s-ar parea chiar suspect sa nu se intample acest lucru. As avea chiar ceva frisoane. Imi repugna mai mult ideea de a participa la un linsaj decat posibilitatea de a parea insensibil.
Daca tot vorbim de timpurile alea cand circula rata si lumea era amarata, de ce nimeni nu a pus in discutie si scenariul ca familia aia unde statea copilul in gazda era saraca? Scenariu plauzibil de altfel, avand in vedere ca familia a luat un copil intr-una din cele 2 camere pe care le avea. Bun, si daca tot era saraca, e chiar asa condamnabil ca din putinul pe care-l aveau acei oameni nu s-au gandit sa imparta si cu un strain? Nu inteleg cum ati ajuns la concluzia ca familia aia era Obligata sa dea de mancare si strainului. Si daca toti sunteti din gura darnici si-i condamnati pe altii, de ce nu va vindeti toate casele si masinile si sa donati banii primului camin de copii pe care-l vedeti? Ca doar puteti sta si intr-o camera de camin pentru un Bine suprem care-i mai important decat Binele personal. Multa ipocrizie pe internetul asta si multe lacrimi innodate in barba.
Se dezbate încă. Ce zici?29
Respect!
Sunteți tâmpiți. Unii dintre voi. De la un gest de nemernicie omenească ați ajuns la discuții inutile și total pe lângă subiect despre sărăcie, oameni ai străzii, generalizări idioate și alte asemenea. Este vorba despre amintirea unui copil devenit între timp adult despre o masă de Paște la care niște semeni de-ai lui (străini sau nu, săraci sau nu, cui, pwla mea, îi pasă?) s-au așezat fără a-l chema și pe el. Pe el, pe copil. Creștini? Din pwlă! Oameni? Din pwlă!
O simplă amintire! Atât! Hai să despicăm firul în patru, să trecem în revistă toate nenorocirile pământului, să găsim alibi-uri, să..să…să… Sunteți tâmpiți. Unii dintre voi.
P. S. Mă doare undeva de ce mi se va răspunde. Nu vă obosiți, nu mai intru aici să citesc.
Comentariu beton!73
Nu ai inteles nimic, povestea e irelevantă. A fost doar o ocazie nesperată de a-i mai blestema încă o dată în cor pe nemernicii aia pupatori de moaste. Situație in care până si celui mai jalnic individ i se ofera sansa de a se simti bun si superior. Motiv pentru care e o tema care bate cam tot în materie de rating.
Se dezbate încă. Ce zici?16
@ventidius, boss, povestea unui copil care își mai amintește după atâta amar de vreme nenorocita aia de zi E IRELEVANTĂ? Pentru că eu exact de-aia am pus-o pe blog, fix pentru ce-a simțit copilul ăla atunci. PLM
Ai spus exact ce gandesc si eu.
De la o destainuire s-a ajuns la asa de multe lucruri urate.
Ai dreptate, n-ar fi trebuit despicat firul in patru deloc. A fost o amintire a cuiva, o traire si cineva a avut curaj s-o impartasesca cu noi.
Dar mereu se gasesc unii, si nu stiu cum se face ca mereu is aceeasi, sa fie ei mai hmmm… altfel.
Numai bine
Comentariu beton!16
Poate că sunt oameni care, copii fiind, au suferit de foame în fiecare zi nu doar de sărbători şi nu se plâng acuma când sunt adulţi. Ceva de genu’ : Ce te plăngi bă, că eu am fost mai sărac ca tine. Mă rog, acuma nu mai poţi să scrii o poveste lacrimogenă pe net că sar scepticii de cur în sus că ai scris asta pentru laicuri… plm.
Când eram copil, citeam în frigul din apartament ronţăind nişte biscuiţi Rostar uscaţi şi tari ca piatra, o poveste despre o fată care a plecat cu sora mai mică la o fabrică de ulei unde auzise că aruncă cojile de seminţe rămase şi care erau bune de pus pe foc în soba lor mică din micuţa lor cameră. Mă rog, acolo era un nene paznic care a cerut ceva în schimbul sacului de coji, fata i-a dat un medalion cu poza mamei (fetele erau crescute doar de mamă), pâna urmă umanitatea învinge şi paznicu’ îi dă fetei medalionu’ înapoi şi o lasă să plece cu sacu’ de coji. Eu cu biscuiţii umeziţi de lacrimi mă gândeam că ce norocos sunt că am un tată care să aibă grijă de noi.
PeSe. Vasilescule, renunţ la drepturile de autor dacă-mi dai 20% din ce iei că le-am făcut reclamă la ăia cu biscuiţii 🙂
Comentariu beton!34
@Shoric, lasă că vorbesc la More than Pub pentru tine.
Mihai, dacă nu este o sumă de cel puţin şase zerouri, nu te deranja.
@MV
Vrei sa spui ca referirea aia la faptul ca era familie crestina nu ti-a furnicat deloc degetele? Eu cred ca te-ai grabit sa nu o preia Cetin inainte. Dar ma rog, cum spui tu!
@ventidius, m-a durut în cur că ăia erau creștini, la fel cum mă durea dacă erau budiști sau scientologi.
Să preia Cetin un comentariu de la mine de pe blog? De ce-ar face asta?
Mie comentariul @Ariadnei mi-a amintit de câțiva colegi de școală care trăiau aceași situație.
Învățătoarea mea ne-a învățat în vremurile alea să împărțim între noi la școală, să fim o mică familie. Și așa era mai ușor și mai puțin traumatizant pentru toți.
Comentariu beton!17
Dacă-mi dai o muşcă de măr îţi dau şi eu una de corn ?
Nu e despre mancare, ci despre cei din jurul mancarii, ca la Ariadna.
Eram o mare parte din familia extinsa, plus prieteni si vecini, la masa de Paste, la rude, la tara (eu eram fara parinti). Eram multi, iar pe masa, mancaruri multe si apetisante. Pe un pat, sub o patura, statea chircit un adolescent, o ruda saraca indepartata a unuia din casa, care locuia din mila acolo, mergea la scoala, muncea cand putea in curte, la camp si oriunde i se cerea si primea in schimb masa si pat. Si-n acea zi de Paste, cu toate bunatatile pe masa, acel copil incovoiat de sub patura nu statea cu noi, desi fusese chemat. Cineva, mestecand din bunatatile acelea, a conchis: se preface, n-are nimic! Noi continuam sa mancam, sa ne simtim bine, sa glumim, eu nu realizam cu adevarat situatia. Au trecut sarbatorile, iar la cateva luni, cineva ne-a anuntat: a murit V., avea cancer de stomac. Saracia, mancarea proasta si putina, frigul, conditiile grele, durerea din suflet ca e al nimanui, abandonat de mama in casa acelor neamuri, de tata dintotdeauna, l-au imbolnavit si i-au scurtat zilele.
De fiecare data cand ma gandesc la el, am o durere imensa in suflet, as da timpul inapoi sa fac ceva pentru el. Si acum cand scriu, am lacrimi in ochi.
Regret cumplit ca nu m-am dus la el langa pat sa-i spun o vorba buna si mai ales sa-i duc o bucatica de ceva, chiar daca el n-ar fi putut sa o manance. Eram si eu un copil, desi nu-mi era indiferent pentru ca la fiecare plecare ii lasam toti banutii pe care-i aveam. Cu toate ca n-am avut o legatura prea stransa cu acest baiat cuminte si al nimanui, mi-a ramas in inima ca o povara si, de cate ori imi aduc aminte cum se chircea de durere sub patura, mi se chirceste si mie sufletul ca am stat la acea masa cu atatia adulti care n-au facut nimic sa-i aline suferinta, sa-l intrebe amanuntit ce are, continuandu-si masa lor de Paste netulburati.
Nu, nu sunt normale anumite comentarii de aici! Parintii mei au fost si sunt monumente de darnicie si empatie (in special mama), au daruit si ajutat la viata lor neconditonat, fara sa astepte nimic in schimb, cum putini sunt in stare sa o faca. Amintindu-mi de tot binele pe care l-au facut, aratandu-mi de-a lungul anilor prin exemplul lor ce inseamna un suflet bun cu adevarat, spun ca nu exista motiv in lumea asta sa mananci si sa te simti bine, iar la 2 pasi sa lasi un copil infometat! Indiferent de scaparea parintilor, indiferent de orice alt motiv, sa nu-ti fie mila de un copil sau de un om care sufera de foame si sa nu fii in stare sa-i dai macar o felie de paine goala, arata cat de monstru esti! Nu, nu exista justificari pentru rautate, zgarcenie, lipsa empatiei! Acesti oameni care traiesc doar pentru ei sunt partea intunecata a omenirii pentru ca de la asemenea nivel ingrozitor de jos apar abuzurile si viata urata a tuturor!
Cand n-ai mila si empatie, n-ai nimic!
Oamenilor, ti-e mila de un animal care schelalaie de foame, cum sa nu-ti fie de un copil????
Comentariu beton!57
bai, atata timp cat 50-60 de nick-uri sar sa le dea in cap altor 3, ca n-or fost mai multe care au incercat o parere logica dar foarte diferita ( jamilla, edelweiss si ventidius), practic nici nu mai conteaza de la ce s-a plecat. tot ce conteaza e ca foarte multi le dau in cap unora foarte putini. ceea ce, io zic ca e foarte trist… stai unde am mai vazut ceva de genul asta?…aaa, parca-mi aduc aminte, era un documentar undeva printr-o tara de mana a 3-a, unde unii multi care credeau in ceva, dracu mai stie in ce, oricum nici ei nu mai stiau, il calcau in picioare pe un altul care nu zicea ca si ei…trist si-acolo.
Comentariu beton!18
Bai, eu-mi cer scuze daca v-a deranjat comentariul anterior, mai sarit de pe fix asea.
Am fost si sunt capsata zilele astea pe toti astia care folosesc pe internet si aiurea expresii gen aoleu m-am cutremurat! aoleu m-a busit plansul instant, ce tragedie, ce nemernici si de fapt nu simt nimic, doar vorbe goale.Au citit, s-au crucit, au infierat si apoi s-au intors langa omul de alaturi si s-au hlizit la episodul 3 din Games of thrones.
Sambata mi-a murit o fosta colega de liceu, prietena pe atunci.-Letitia Preduca, avea cont pe facebook daca credeti ca fabulez. Cei mai multi care au comentat cu regrete eterne, ce grozavie, ce oroare, vai! cu ce putem ajuta intreaba unul din Cucuietii din Deal, ea traind in Canada si fiind evident ca nici nu poate, nici nu are cu ce ajuta, n-au mai schimbat o vorba cu ea de peste 20 de ani. Si vai ce regretau, si vai ce plangeau pe wall-ul ei si in grupul nostru de liceu. Ca-n secunda doi sa puna poze pe wall-ul lor la distratie in Vama! La gratar in padure!
Comentariu beton!16
Dumnezeu să o ierte!
Acest comentariu se aplică ambelor articole scrise astăzi. Am urmărit comentariile la ambele articole și am tins să fiu de acord și cu capra dar și cu varza.
Am citit astăzi un citat care spune că cine se preocupă de trecut, cu siguranță pierde prezentul și mai mult ca sigur își pune în pericol viitorul.
Ce rost are să mai răscolim trecutul? Nu avem cum să îl schimbăm și cu siguranță nu cred că avem cum să învățăm din el. Fiecare face oricum ce îl taie capul! Cel puțin la nivel declarativ toți sunt ok, dar când vine vorba de fapte…
Am fost în ipostaza celui care nu avea și care se uita ca milogul… dar am fost și în ipostaza celui care avea… și uneori am dat alteori nu! De ce uneori am făcut-o și alteori nu? Poate așa am simțit să fac atunci! Pot fi judecat pentru asta? Eu zic că nu…
PS. Am învățat să îmi văd bârna din ochiul meu fără să mă intereseze de a vecinului!
Comentariu beton!17
Ieșeam din farmacie unde am lăsat câteva sute de lei bune. Când să mă urc în mașină în fața mea apare o femeie, care părea a fi de pe stradă, cu mâna bandajată cu bandajul plin de sânge, care îmi cerea bani ca să își ia niste medicamente. O cutie din acel medicament cică costa 80 și ceva de lei și avea nevoie de trei cutii. Inițial i-am zis că nu am, dar uitându-mă mai bine la mână am băgat mâna în buzunar și am scos o hârtie care acoperea costul a două cutii din medicamentul respectiv.
Văzând suma, doamna a plusat să îi dau restul de bani pentru a acoperi și a III-a cutie! Îti dă omul un deget și tu iei toată mâna…
Mulți probabil ar fi zis că blufează și că eu am picat de fraier în povestea asta! Mulți probabil ar fi întors capul și i-ar fi dat cu jet. Pe mine m-a bucurat faptul că aflat în mașină deja plecat în drum spre casă… uitându-mă în oglinda retrovizoare, doamna a intrat în farmacie!
Ideea este că la magazinul de la bloc când am ajuns acasă nu am mai avut bani să îmi iau o pâine… îmi lipseau 10 bani 🙂
Comentariu beton!26
BaGheRa a draq matematica asta. Ia zi ce culoare are banc nota de 50 de iepuro i ? Dacă la fel numeri ălea 100 de flotari …
@Habar eu nu umblu cu d’alea mari. Mie îmi plac cele albastre. Ultima albăstrea pe care am avut-o în portofel s-a transformat săptămâna trecută într-o sticlă de Killepitsch!
Flotări nu am mai făcut tot de săptămâna trecută. Am zis să iau o pauză!
Haideți să vă mai zic una. Eram în anul de grație 2008, când criza venise peste noi! Pe vremea aia nu îmi făceam piața ca baștanii la supermarket ci mergeam la Hale (pentru cine nu știe asta e piața centrală din Ploiești) că încă nu aveam mașină. Eram cu maică-mea și eu mă așezasem la rând la carne. Abia băgaseră porcul și era nebunie! La rând în fața mea se afla un bătrânel simpatic, care era îmbrăcat foarte bine. Costum gri spre negru și pe deasupa un parpalac de culoare neagră. La gât un fular care se potrivea foarte bine cu costumul. Sepcuța și ochelarii pe care îi avea la ochi mă ducea cu gândul la faptul că în trecut acest bătrânel simpatic a fost un spion ceva deoarece deși era îmbrăcat elegant, într-o mare măsură se pierdea printre restul de personaje secundare ce alergau haotic prin piață.
Înaintea lui toți se întreceau care mai de care în kilograme și cumpărau de ziceai că vine foametea peate ei, iar porcul se ducea vâzând cu ochii. În urma mea toți erau disperați și urlau să se dea cu porția să se ajungă la toată lumea!
Mă uitam la porc, mă uitam la coada care se micșora văzând cu ochii și mă bucuram că nu tre să mai aștept, încă odată să bage iar carne! După ce cumpăram putea să se termine că nu mai mă interesa.
„Să îmi puneți și mie trei feliuțe din bucata aia de acolo, dar să nu fie mai mult de 10 lei” se auzi o voce gravă în fața mea când a venit rândul bătrânelului simpatic. Eu m-am blocat, la propriu, iar vânzătoarea a scos un fel de „poftim” cu repulsie! Creierul îmi spunea: „bă boule zi să îi pună toată bucata că o plătești tu! „, dar pe gură cuvintele refuzau să iasă. Bătrânul mai repetă odată și vânzătoarea se apucă să execute ordinul!
Nu mă vedeam, dar probabil arătam ca un tălâmb cu gura căscată și nu îmi venea să cred ce văd ochilor. Și vine replica din spatele meu să i se dea toată bucata că plătește el.
Vă jur îmi venea să mă iau la palme și mă simțeam de ziceai că am pierdut aurul olimpic. Cu ochii în lacrimi bătrânelul a vrut să plătească cei 10 lei omului care a făcut gestul și eu încă mă uitam a prost! Probabil că dacă persoana din spatele meu nu ar fi făcut gestul, l-aș fi făcut eu, când aș fi reușit să închid gura…
Comparând cele două povestiri probabil că nu aș mai lua aceeași decizie, și probabil aș proceda invers, dar așa am simțit pe moment și așa am procedat!
PS. În sfârșit un episod demn de GoT!
Comentariu beton!31
Well, nu ca as vrea sa fiu avocatul diavolului sau ca as face ca acea familie, insa a invata faptul ca nimeni pe lumea asta nu iti e dator cu nimic e o lectie valoroasa.
Presimt ca o sa imi sara multi comentatori in cap dezaprobandu-ma si facandu-ma cu ou si cu otet, dar I stand by my words: nu e frumos, cu atat mai putin nu e crestineste, eu nu as fi facut asa pentru ca nu saraceam de la o felie de cozonac. Dar pe de alta parte, oamenii nu iti erau datori cu nimic si e chiar aiurea sa povestesti asta si dupa atatia ani, pentru ca denota ca nu ai inteles lectia si cumva le porti ranchiuna. Banuiesc ca s-au achitat de obligatiile lor (camera, rafturile tale, whatever, tot ce discutaserati “contractual” sa spunem). Ca doar nu te-au dat afara in ziua de Paste cand tu iti platisei camera.
Asadar daca oamenii au facut ceea ce s-au angajat sa faca, de ce plansul asta de mila, mai ales dupa atata vreme? Asta e unul dintre motivele pentru care e plina lumea asta (mai ales pe internet) de oameni artagosi, care dau directive si improasca negativitate cu orice ocazie (vezi si cazul de azi cu Ciobanu care saracul le ‘datora’ celorlati sa traiasca dupa cum considera altii ca e bine).
Asa, ar fi fost crestineste sa te cheme la masa, nu au facut-o, nu aveau nicio obligatie sa o faca mai mult decat oricare om din orasul ala (si vad ca nu scrii ca tata Floarea de pe strada Reinvierii din orasul respectiv nu ti-a dat cozonac pentru ca realizezi ca nu avea nicio obligatie fata de tine, oricat de adolescenta ai fi fost. Insa scrii de gazdele tale, chiar la varsta adulta, ceea ce arata ca si acum consideri ca ti-erau datori cu ceva, in speta cozonac). Nu, nu iti erau. Case closed. Move on si iesi din mentalitatea de victima persecutata.
Se dezbate încă. Ce zici?21
Eu sunt stupefiat, jur. E la mintea cocoșului că nimeni nu-ți e dator cu nimic. Dar dacă lumea ar fi făcută din oameni care gândesc așa, s-ar duce dracului in no time. Bă, oameni buni, bă, jur că nu vă înțeleg. În camera de lângă era un copil, UN COPIL, întelegeți?
@Misule cred că toți au/am înțeles speța… dar trebuie să înțelegem și să acceptăm că pe lumea asta sunt fel și fel de oameni. Doamna asta a avut ghinionul să dea peste niște ființe pe care le durea în pwlă că în camera alăturată se afla un copil.
PS. Fac pariu că 99% din cei care comentează la tine și probabil inclusiv tu i-ai fi dat cu jet femeii din povestea mea cu farmacia. See pe principiul tau procentul ar tre să fie invers că altfel s-ar duce dracu lumea :).
@Baghera, păi și nu asta a povestit și ea?
@Misu ba da, eu zic doar ca tre să înțelegem și mai ales să acceptăm că nu toți sunt la fel! Și mai ales eu cred că nu ar trebui judecați pentru asta!
@domnul Vasilescu, nu putem judeca lumea dupa noi, spunea mama asa “lasa lumea cum e ea, no face din buna rea”, cei care suntem parinti probabil stim prin ce a trecut fetita, cei care suntem putin mai vechi, mai demult nu ne grabim sa judecam asa aspru acea familie
App, in ziua de azi nu cred ca mai sunt fetite la 14 ani, cele din familii de romi cred ca se marita la varsta aia sau deja sunt promise
touch-ul asta ma cam fenteaza uneori la scris, scz pt ortografie 🙈
@keepcalm, desigur. Și caii se împușcă.
Ce-i tot trageți cu acest ”creștinește”? Nu e ”creștinește”, e omenește! Că nu-ș creștinii mai cu moț decat ceilalți.
Un lucru mi-e clar: cu câțiva de pe-aici n-aș vrea sa fiu în aceeași barcă de naufragiați, brrr 🙂
Comentariu beton!25
Da domun Vasilescu, se impușca cand iși rup picioarele, pardon, ii impușcam, si pune-ți intrebarea de ce?
@keepcalm, nu, întrebarea asta pune-ți-o tu! Eu n-am ce să mă întreb.
@Keepcalm o dam în diverse.
@Paco unde ești bro’? Este nevoie de niște pwli băgate într-un mod „poetic”… cum doar tu ști să le arunci 🙂
Nu am de ce domnul Vasilescu, stiu raspunsul, app de subiect, nu sunt usor influentabil, sunt putin mai vechi, am vazut multe, peste tot pe unde am umblat, nu numai la noi, am citit destul de multe povesti scrise frumos, sunt parinte si eu, nu sunt absurd, am fost sarac, am trait in comunism, cand decizi sa faci un copil iti asumi responsabilitati, am doar unul, nu am avut posibilitati sa fac mai multi, daca faceam poate ajungeau ca fetita in discutie, cand posibilitatile au inceput sa apara a fost destul de tarziu si am spus pas
@ Mihai, eu asa m-am enervat azi aici, citind comentariile de numa’. Si am tot intrat, sa mai citesc, si iar am intrat si tot asa. Si tot mai tare m-am enervat.
Eu iti citesc blogul de asa de mult timp ca nici nu mai stiu de cand. Nu cred ca m-am mai enervat vreodata asa.
Au mai fost momente cand unele comentarii nu mi s-au parut la locul lor, subliniez, pentru mine nu erau la locul lor. Si de obicei recitesc ce nu-mi place, sa vad, poate-mi scapa ceva sau poate gresesc eu undeva.
Dar azi, azi a fost doar despre un copil si o traire. Nu despre parintii copilului, nu despre bani, nu despre bine sau rau, nu despre ura sau iubire, nu despre crestini sau atei, nu despre ignoranta, nu despre lectii de viata.
Numa’ bine!
Vasilescu, iata: „Eu sunt stupefiat, jur. E la mintea cocoșului că nimeni nu-ți e dator cu nimic. Dar dacă lumea ar fi făcută din oameni care gândesc așa, s-ar duce dracului in no time. Bă, oameni buni, bă, jur că nu vă înțeleg. În camera de lângă era un copil, UN COPIL, întelegeți?”
e ok sa fii stupefiat. sunt si eu ca simti nevoia sa punctezi ca in camera de langa era un copil – stii de ce? pentru ca mie imi e egal daca era copil (de 14 ani), un adult sau un batran. cat timp acolo era o fiinta, sigur o invitam la masa sau ii dadeam libertatea sa isi aleaga orice fie ca se aseza, fie ca le lua si pleca in camera sau in parc sa le manance.
nu e despre cine era dincolo, e despre un gest lipsa care ne deranjeaza – aia ar trebui sa te stupefieze si atat. oamenii n-au chemat copilul la masa, fara sa uiti ca nu erau obligati sa o faca. cat timp tii cont de asta, avem acelasi subiect. cat timp dai cu pietre, esti in bula ta in care nu exista nicio alta varianta.
si da, mi se pare ipocrizie sa judecam ce fac ceilalti cu veniturile lor. stii de ce? pentru ca aud des „nu dau la cersetori, nici la copii ca’s pusi de mafie sa ceara”. eu le dau mai ales lor. stii de ce? ca poate nu mananca in plus, dar sigur mananca mai putina bataie ca n-au produs.
cat despre „Dar dacă lumea ar fi făcută din oameni care gândesc așa, s-ar duce dracului in no time”, iti reamintesc o poveste: ma duc la preot si spun ca vreau sa cunun un cuplu si sa le botez copilul pentru ca, iti amintesti?! NIMENI nu acceptase sa faca asta, nici macar rudele lor. i-am explicat ca stiu ce biblia, stiu tot ce a fost scris vreodata si i-am aminit ca in scriptura nu e scris ca trebuie sa fiu crestina sau casatorita – m-a refuzat spunand acelasi lucru „nu scrie, da’ daca toata lumea ar cununa si ar boteza dupa capu’ lor, unde am ajunge?” – iti zic eu unde s-a ajuns: doi tineri necununati si un copil nebotezat pt ca preotii si-au dorit uniformizare. revenind, eu zic ca exceptiile ne motiveaza pe noi, ceilalti prosti, sa vedem mai mult, sa facem mai mult.
uite, astept cu maxima curiozitate sa-mi spui cati dintre cei care au plans, la fel ca tine, injurand familia de neoameni ca n-au dat, ca trebuia sa dea, si-au sters lacrimile, au scotocit in camara sau in frigider si s-au pornit sa ofere o farfurie cu mancare unui amarat caruia ii era foame.
nu de alta, da’ am tot dezbatut despre oamenii care cred ca un share salveaza cazuri, ca o mwie rezolva situatii, dar care nu au miscat un deget si n-au pus un singur leu in cont.
pentru ca stii ce? eu prefer sa vad pe cineva ca Baghera care sta cu gura cascata procesand „plateste tu”, decat pe unu’ care trece pe langa si dupa vine si povesteste online despre tragedia omului din magazin.
si uite, ca sa fortez micenia-mi de care am fost acuzata si in speranta ca o sa ajung sa-mi merit si mwia primita ieri, intreb atat – ce s-a intamplat cu copilul urmatoarele 6 zile – pana la urmatorul transport de acasa? cu ce a supravietuit urmatoarea saptamana daca spanacul si ceapa au fost in ziua de Paste si n-a mai avut nimic. i-au oferit pana la urma nemernicii ceva de mancare? a stat o saptamana nemancat? pentru ca abia asta ar fi tragedia.
Comentariu beton!25
@Jamilla, ne-am mai contrat noi pe aici pe diverse, dar acum imi scot palaria in fata luciditatii si a bunului tau simt. Ma bucur sa vad ca mai exista oameni care analizeaza o situatie ei insisi (nu preiau concluziile, sugestiile si directivele pe care tribul le considera corecte pe nemestecate), rabdatoare, logice si care vad the bigger picture logic, nu emotional. Oricum ai fost singura care a sesizat atat sugestia total exagerata de a te „cutremura” in fata unei povesti in care o copila a mancat spanac in loc de sarmale intr-o zi de Paste din adolescenta, precum si finalul dickensian voit tragic (ala cu Iisus care a inviat doar pentru unii), doar-doar drama capata proportii epice si smulge fortat niste empatie pe o poveste care analizata la rece nu e atat de tragica pe cat se vrea. Doar cativa oameni pe-aici si-au pus intrebarea absolut fireasca ce s-a intamplat dupa finalul povestii menite sa „cutremure” oamenii de bine, oameni de bine care sa nu uitam ca impart m… in ziua de Paste oricui care vede alta fata a problemei expuse decat ei si indrazneste sa gandeasca critic in loc sa preia automat sugestia de a se „cutremura”. Mereu am admirat oamenii care evita „la psychologie de la foule” si ma bucur sa ii vad ca isi apara demn si decent punctul de vedere, fara a adresa injurii si fara a arbora un sentiment de superioritate ostentativ. Respectele mele, Jamilla.
Comentariu beton!18
Jamilla – Doar o observaţie pe text: nu era nevoie să flămânzească o săptămână. Deoarece autobuzul a circulat din nou a doua zi, luni. Şi probabil că i-or fi trimis pachet.
@solandi: pai nu, deoarece conform povestii, numai duminica se putea trimite pachet, e in ipoteza de la cade am pornit. Ca daca se putea in alta zi, primea copilul pachet intr-o zi oarecare inainte de Paste. Daca a fost imposibil sa se apeleze la un autobuz care sa functioneze in alta zi in afara de duminica inainte de Paste, mi-e greu sa cred ca prin magie dupa Paste au disparut in neant obligatiile partilor implicate care au facut imposibila trimiterea pachetului respectiv in timp util. In consecinta, ma intreb si eu ce s-a intamplat cu copila pana duminica urmatoare. Ca acolo e miza, nu ca nu a avut “cele cuvenite” pe masa intr-o zi anume. So? Au fost oamenii aia dracu-n persoana si au lasat copila sa lesine de inanitie nemancata de 6 zile? A picat mancare din cer a doua zi pt copila? Cum se termina povestea, zic de deznodamant real, nu de deznodaminte croite din cuvinte cat sa produca lacrimi de crocodil in randul audientei cu Hristosi care invie numai pt aia care crapa-n ei sarmale, nu si pentru aia care o ard mai vegetarian, asa, desi impotriva vointei lor.
@Didi, da, eu m-am cutremurat. Oare ce-o fi fost in sufletul unui copil de paișpe ani cand oamenii aia l-au ignorat asa, ce-o fi simtit amaratul de el.
Da, nu m-am dus asa departe cu teoriile ca tine, si ca Jamila si mai stiu eu cine ca nu cred ca era cazul. Nu era momentul sa analizam cine ii e dator cui, daca gazda e obligata sau nu sa cheme la masa un copil sau nu, de ce mai avea doar spanac si o ceapa, de ce n-a circulat autobuzul sau nu. Pur si simplu un copil s-a simtit singur si a poftit la un cozonac pe care nu l-a primit.
Si nu inteleg neam de ce trebuie mers asa departe cu teoriile astea.
Zi buna s-avem!
@ maria, cu siguranta a fost multa tristete, deznadejde si revolta in sufletul copilului aluia atunci. Cu toate acestea, in sufletul unui copil care nu are nimic sa manance, care e bolnav, care si-a pierdut parintii bombardati in razboi sau inecati pe mediterana in drum spre sicilia, care este mutilat genital, violat, sclavagit etc etc etc etc sigur exista si mai multa tristete, deznadejde si revolta. Iar daca imi permit sa fiu ‘cutremurata’ de absolut orice, am senzatia ca aceasta ‘cutremurare’ se dilueaza prin overuse.
Pe scurt, eu ma ‘cutremur’ putin mai greu, ca daca m-as cutremura pentru orice neplacere pe care o are un suflet uman pe lumea asta, cred ca nici la birou nu as mai ajunge dimineata dupa ce ma ridic din pat. Nu de alta, dar ma sincronizez cu copii cu down, copii flamanzi, copii murdari, copii care isi cresc fratii in loc sa se bucure de copilarie, copii care cersesc. Si aici mentionez numai copiii, nu si batranii, adultii sau animalutele. Cred ca nu este totusi un lucru rau sa fim mai selectivi cu motivele care ne determina sa ne ‘cutremuram’. Oricat de crud suna, este nevoie sa ignoram majoritatea oamenilor cu probleme pe care ii intalnim chiar si intr-o zi banala daca vrem sa putem functiona si ajuta. Eu merg pe principiul ca un bun boxeur isi alege cu intelepciune bataliile: luptand in prea multe, isi consuma resursele pe mize marunte si nu mai are suficienta putere pentru cele pe care el le simte ca fiind esentiale. Eu una, metaforic vorbind, prefer sa ii dau o farfurie de ciorba unui amarat decat sa le dau cate o picatura de ciorba unui numar de 1000 de amarati. Si atentia, si resursele, si empatia, si emotiile, si motivatia, si timpul si prioritatile imi sunt finite. But this is just me, nu trebuie sa simti la fel si nici prin gand nu-mi trece sa iti sugerez cam care ar trebui sa iti fie prioritatile sau povestile care sa te ‘cutremure’. Din fericire suntem diferiti, daca am gandi la fel lumea asta ar fi un infern. Zi usoara si pace!
@didi, îmi pare rău că te-ai străduit să scrii inutil un răspuns atât de lung. Prin remarca mea nu am vrut decât să subliniez absurdul la care s-a ajuns cu intriga pe acest subiect.
Presupuneri pot face și eu o grămadă – o fi avut abonament la cantină în cursul săptămânii, sau au vorbit părinții cu gazdele sau cu vreo rudă/prieteni din oraș să rezolve un adult problema, sau au făcut pe dracu in patru și i-au trimis pachet luni, totuși. În plus, probabil că fata avea și ceva bani pe care i-a folosit zilele următoare, și nu a facut-o și duminică pentru că au fost poate luați cu toții pe nepregătite de autobuzul care nu a circulat (fiind primul an departe de casă, de stat în gazdă, etc).
Persoana care a scris acea amintire nici nu a revenit să vadă ce s-a întâmplat cu ea. A citit articolul, a scris ce a avut pe suflet în momentul acela pe subiect și dusă a fost. Chiar crezi că a avut intenții ascunse, că a ticluit o poveste mârșavă doar că să ne pună pe noi pe jar? Să ne împartă în n tabere care să își dea haotic cu părerea și să arunce cu ‘ de ce așa și nu invers’? Mă îndoiesc profund. Dacă era așa, ar fi urmărit impactul și ar fi reacționat la impresiile aruncate pe aici.
@ solandi, din punctul meu de vedere sa nu iti para rau pentru ca in primul rand nu m-am chinuit si in al doilea rand ma ajuta mult sa imi ocup timpul cu ceva in situatia actuala si la insomniile care ma macina. Poate nu mi-am ales cel mai bun debuseu aparand liberul arbitru ca drept inalienabil si evitarea judecarii unei spete exclusiv emotional cand se vede de pe marte ca povestioara a fost scrisa pentru stors lacrimi si activat creierul acela primar-tribal, insa na, se mai intampla si imi cer scuze pentru deranjul nesolicitat.
Acum, ca sa iti raspund si eu tie, prin remarca mea nu am vrut sa speculez ceva (precum veridicitatea povestii sau lipsa acesteia), nici sa devin obsedata de detalii relevante sau nu. Dimpotriva, scopul meu a fost exact invers: sa incerc sa vad imaginea de ansamblu atat cat informatiile pe care le am imi permit. Iar imaginea de ansamblu pe care o vad imi intareste convingerea ca asta este o povestioara scrisa pentru a stoarce lacrimi, pentru a emotiona, pentru a primi atentie, apeland la creierul nostru primordial, ala instinctual si animalic. Si crede-ma ca atat blogurile cat si tabloidele, televiziunile sau facebookul au facut atata abuz de povesti lacrimogene oriunde te uiti incat ma aricesc la orice tentativa de a-mi smulge lacrimi pentru – scuza-mi sinceritatea – o trauma minora in ansamblul vietii umane. Ma aricesc cand mi se sugereaza sa ma ‘cutremur’ pentru ca acum 30-40 de ani o adolescenta a poftit la o felie de cozonac si nu a avut parte de ea fix cand i-a fost pofta cand as we speak se intampla nenumarate atrocitati. E ca si cum m-as plange eu ca atunci cand aveam 4 ani am suferit o operatie de scos amigdalele cu o zi inainte de aniversarea mea si nu am mai avut voie sa gust din tortul deja cumparat pentru mine (true story, dar eu nu am cuvintele potrivite la mine ca sa zic ca aniversarea mea a fost doar pentru unii, nu si pentru mine si ce haini au fost ceilalti ca nu au aruncat tortul, ci l-au mancat daca tot au dat atatia bani pe el, lucru perfect de inteles, chiar si pentru o copila de 4 ani). Lucruri de genul se intampla, move on, nu e ca si cum ai muri de foame asa cum multi alti copii o fac as we speak. Nu pot sa accept, pur si simplu busola mea interna imi spune ca a te smiorcai pentru o trauma relativ minora si a face din ea un ditamai armasarul ‘cutremurator’ e echivalentul titlului ‘n-o sa iti vina sa crezi’ din tabloide urmat de o poveste banala. Nimeni nu se mai lasa impresionat de un asemenea titlu tocmai pentru ca a fost folosit excesiv si si-a pierdut impactul. Daca si unei pofte a unui adolescente de acum 40 de ani pentru o felie de cozonac ii atasam eticheta de ‘cutremurator’ si ne asteptam ca audienta sa plece dupa fenta pisand ochii dintr-un spatiu safe din fata tastaturii care nu presupune efort real ci doar vorbe injurioase, sportul preferat al multora (ca doar ce pot face altceva justitiarii de tastatura cand intamplarea e de mult trecuta si imposibil de reparat), pai cred ca nu avem simtul corect al realitatii. Iar daca unii indivizi din aceasta audienta aleg sa NU se erijeaze in judecatori detinatori ai adevarului absolut care spurca niste oameni posibil morti pentru o alegere INTIMA de-a lor facuta intr-un context NECUNOSCUT din motive PERSONALE doar ca sa fit in in turma ii linsam public, ii m.im si ii jignim. Tare mi-e ca nu ma aflu unde imi doresc in cazul asta, motiv pentru care imi voi gasi alt debuseu.
Deci da, prin remarca mea si eu am vrut sa subliniez absurdul ‘justitiei’ de internet pe acest subiect. Eu nu am nimic cu doamna respectiva, bravo ei ca nu a revenit sa vada asemenea circ, are tot dreptul din lume sa scrie ce simte pe un subiect anume, asa cum o facem si tu, si eu si oricine. Ii apreciez (desi nu ma prinde) si scriitura lacrimogena unde ‘Iisus invie doar pentru unii’ creand din condei mult mai multa drama si emotie decat ar merita povestioara in mod realist. Eu nu am o problema cu doamna, nu o acuz de absolut nimic, nu o banuiesc de marsavii doar pentru ca a povestit subiectiv o intamplare din viata ei. Eu am o problema cu faptul ca MV a transformat un comentariu benign in poveste de-aia dramatica de castigator la Romanii au Talent, Vocea Romaniei sau ce showuri or mai fi pe la TV unde castiga ala care reuseste sa stoarca cele mai multe lacrimi audientei, nu ala care ar merita. Si da, am o problema cu faptul ca Vasilescu imi sugereaza ca atitudinea pe care ar trebui sa o am e sa ma ‘cutremur’ la asa ceva. Nu mersi, minima decenta imi spune sa imi pastrez ‘cutremurarea’ pentru povesti care mi-o merita si in cazul carora pot efectiv sa ajut cu ceva, nu sa pis ochii in timp ce ii spurc pe altii.
Consider ca cine are bunavointa sa priceapa ce debitez eu fara sa reinterpreteze astfel incat el sa iasa neprihanit si eu o scorpie insensibila o va face, cine nu, nu, ca doar nu o sa ii var eu pe gat cu forta ideile mele despre speta in cauza, so I’m out.
Long live free will! Anywhere, anyhow, anywhom.
Se dezbate încă. Ce zici?17
@Didi, mă bucur că ţi-am ţinut companie în momentele de insomnie. Asta înseamnă că cel puţin un efect pozitiv şi util tot au avut discuţiile lungi de mai sus.
Cât despre liberul arbitru – ai dreptate – e important. Însă nu cred că ţi l-a luat nimeni aici. Puteai să spui simplu (şi scurt 😀 ): ‘măi frate, pe mine nu mă cutremură aşa tare povestea asta!’. Şi să-i laşi pe ceilalţi să simtă ce le dictează eul lor interior. Adică să faci asta fără să pui, la rândul tău, botniţă liberului arbitru al celor care au fost impresionaţi. Simplu.
Toate cele bune. Ne mai citim pe aici.
Nu vreau sa fiu avocatul diavolului, nu contest ce a trait acea fetita la 14 ani, imi pun insa intrebarea, parinti ei care totusi aveau cat de cat bani daca isi permiteau sa plateasca chirie, parinti ei nu stiau ca acele autobuze nu circula in ziua mentionata? Nu stiau ca au o fetita la oras la care vin pastele? Clar ca stiau, eu pe ei i-as condamna mai mult decat pe cei care au ignorat acea fetita de 14 ani, un exemplu din familia mea, fratele meu are un fiu care are serviciu la 250km de el si sa stabilit acolo, a trecut cred de 40 de ani, nu are nevoie catusi de putin de ajutorul printilor, dimpotriva, ei ar avea nevoie de atentia lui, si totusi ei ii trimit pachet cu preparetele facute de cumnata odata lunar, de ce? Zic eu pentru ca simt ca e inca copilul lor chiar daca a trecut de 40 de ani
Cat despre trecut, spunea cineva pe aici, toti am fost flamanzi si nimeni nu a murit de foame, contiuarea nu o retin, mai spun doar ca pe strada mea la tara erau majoritatea familii cu minim 4 copii, noi eram 6, vecini de mai sus de mine 7, a doua casa mai jos de mine 11, nimeni nu a rabdat foame, nimeni nu a murit de foame, tata a iesit la pensie de la mina la 50 de ani, a muncit apoi in cap pana la desfiintarea lui, nu a fost singurul care a facut asta, nu a fost singurul cu multi copii, eram acasa de fiecare paste, de craciun faceam nemotivata la serviciu sa merg cu colindul la tara cu bati de varsta mea la tara, eu m-as inainte de a ii acuza pe cei care nu au dat de ce fetita a ajuns in situatia aia avand in vedere ca se putea evita asta
Bingo, a apărut comentariul în care mă-sa e de vină că ăia se îndopau fără nicio jenă când ştiau că acel copil nu are ce mânca. Băi nene, băăăă…
Comentariu beton!20
@keepcalm,
Caz real, ieri, zi de Paște: soțul pleacă la autogară să-i trimită lu’ fii-miu un pachet (cu friptură de miel, că restul le găsește în magazine).
– de ce ieri? pentru că friptura a fost gata sâmătă seara.
Și cum într-o zi oarecare (chiar și de weekend) sunt vreo 20 de curse Cța-București, ieri nu mergea niciuna!
Cu greu a gasit un nene care mergea la aeroport via gara de nord si a trimis prin el pachetul.
Iar asta s-a întâmplat ieri, nu în anii ’80. Așa că, nu vă mai mirați de ce aia și nu ailaltă într-o vreme când nici autoturismele nu circulau la liber.
@all, hai frate, cum zicea si un antecomentator, sa avem si noi o scala realista a dramei. Sunt de acord ca nu e vorba de crestinism, ci de omenie. Ok, gazdele nu au fost omenoase, asta e motiv de smiorcaiala dupa ani de zile? Copila aia (14 ani, nu 5) a mancat spanac cu ceapa, da? Nu e vreo masa ideala, dar a bagat ceva la matz, nu a murit de foame. Ceea ce ne duce cu gandul ca a fost de fapt o pofta, nu foame. Ca nu e ca si cum nu mai mancase de 2 zile. Acum sa infieram niste oameni care nu au impartit cu o straina (aproape adult, nu copil, asa cum se exagereaza pe-aici pentru impact scenic) din putinul lor (banuiesc ca pe o familie care impartea 2 camere cu un chirias nu o dadeau banii afara din casa, mai ales ca vorbim de vremea Raposatului). Asta e o povestioara menita sa stoarca lacrimi, constructia e de asa natura si vad ca majoritatea pleaca dupa fenta. Treaba lor. Dar ca om care a vazut suferinta adevarata si copii suferinzi pe bune, faptul ca o adolescenta poftea la cozonac in loc de spanac in ziua de Paste nu mi se pare o drama care sa merite pisati ochii de mila ‘victimei’. Si nu va faceti griji cei carora v-ar fi teama sa naufragieze impreuna cu mine pe o insula: stiu sa discern intre o nevoie reala si o pofta. Aia e, copila nu a avut cozonac in ziua de Paste in anul ala, a mancat spanac. Altii nici spanac nu au. Si nu de Paste, ci oricand. Abia atunci as fi infierat eu familia aia. BTW, cati ati fost la biserica de Inviere sa impartiti cozonac unor copii straini, majoritar de alta etnie cu 15 frati acasa, daca tot explicam doct cat de neoameni au fost respectivii? Asa, au fost. Si? Nu i-au facut nicio nedreptate adolescentei, nu i-au luat nimic din ce era al ei. Pur si simplu ii puteau face un bine si nu i l-au facut. Au avut motivele lor si daca tot ne dam asa empatici, parca tot Dumnezeu a zis sa nu judecam daca nu vrem sa fim judecati. Si sa arunce primul cu piatra ala care niciodata cand ar fi putut face un bine cuiva nu l-a ignorat pe cel in nevoie vazandu-si de ale lui. Eu una nu ma numar printre neprohaniti, deci nu indraznesc sa arunc cu piatra. Si nici nu suport ca mana sa imi fie fortata de opinia publica care are acum pretentia sa iti dicteze cum sa simti sub amenintarea public shamingului. Simt sa ajut – ajut. Nu simt – nu ajut. Dar nici nu suport sa judece oricine se nimereste de ce nu am simtit sa ajut. E problema mea asa cum e problema INTIMA a oricarui om ce alege sa faca cu propriile resurse, cand si pentru cine.
Se dezbate încă. Ce zici?15
@Laura G, sunt ferm convins ca, cumnata ar fi reusit sa trimita acea friptura la 250 km distanta sâmbata dupa masa, sa poata gusta nepotul de paste, nu vreau sa sune ca o rautate la adresa ta, nu te cunosc, nu ma cunosti, app, al meu sa dus la bunica la tara sa manance mielu, nu a asteptat sa vina mielul la el, glumesc in privinta asta, nu mancam miel in familie 😀, motivul vizitei a fost altul decat mancarea
@keepcalm,
Wake up! ce cumnată, ce după-masă? ce nepot? 🙂
Eu vorbeam despre transportul în ziua de Paște. În rest, o conjunctură oarecare.
Zic și eu ca @shoric, unde dai și unde crapă 🙂
@Laura G, la transport ma refeream si eu cand spuneam ca ar fi ajuns mielul gatit inainte la timp pt a fi consumat de paste, daca tu ai decis sa il trimiti doar sa il trimiti doar duminica, de ce nu ai decis sa il trimiti sambata seara? Sunt sigur ca sambata seara inca mai erau transporturi spre capitala din constanta, dar na, vezi ce vrei, tragi ce concluzii vrei
Toate cele bune
Sunteti de groaza, oamenilor!
Un copil, un pui, un animalut, orice e mic, e de datoria adultilor sa aiba grija de acesta daca parintii lui nu pot! Asa ar trebui, omeneste vorbind! Bineinteles ca se poate despica firul intr-o mie si gasi justificari de orice fel! Dar cand nu iti pasa de un copil, intr-un moment scurt si mai ales cu semnificatii, chiar daca e al altuia, atunci traiesti in cel mai egoist mod cu putinta! Si ce produc egoistii? Prapad in jurul lor!
Jamilla, am inteles ca ai un caine pe care-l iubesti, daca l-ai fi lasat la mine, pentru ca nu se putea altfel, iar eu as fi mancat in fata lui si nu i-as fi dat nimic, asa-i ca nu te-ar fi durut sufletul deloc, ca doar am voie sa daruiesc, dar nefortata de nimeni si doar cand vreau eu, sau NU, asa-i?
Comentariile de aici arata fata abjecta a societatii, si a rasei umane in general! Copiii sunt avutia oamenilor, daca de ei nu ne ingrijim, atunci care e rostul pe pamant, sa traim doar pentru noi si atat? Nu conteaza ca exista oameni care nu pot sa aiba copii sau nu doresc, nu sunt de condamnat, e viata lor si nu are nimeni dreptul sa o decida, dar sunt de condamnat in momentul in care pot iubi un caine sau o pisica, dar de un copil nu pot avea o farama de mila! Si o mai si fac in vazul lumii, cu argumente, sa fie bine intelesi! Asta e dramatic! Imi pare rau, dar acesti oameni NU pot iubi cu adevarat nici animalele, doar ei o cred! Acolo e vorba de altceva, dar nu de iubire, pentru ca iubirea e in tine sau nu, si se simte in tot ce faci, nu in ce declari. Iar daca un copil nu te-a atins, rece iti mai e inima!…
Nu pot sa cred cate exemple alambicate si care n-au legatura cu omenia, cate justificari, doar-doar o iesi ca cei cativa care n-au avut puterea sa aiba un strop de mila pentru un copil!
Mie si acum mi se strange inima cand ma gandesc la acel copil neocrotit de nimeni de Paste si nebagat in seama, desi suferea crunt de un cancer nestiut, si port un sentiment de vinovatie pe care nu-l pot scoate sub nici o forma de acolo, iar unii dintre voi faceti teoria chibritului despre cat de normal este sa nu-ti pese de un copil?
Bunatatea, omenia, empatia, mila, toate astea ar trebui sa ne construiasca sufletele, cum sa te mai gandesti la o forma superioara de viata pe care credem ca am atins-o cand noua nu ne pasa de un copil?????
Suntem mizerabili, oamenilor, absolut mizerabili! Si infatuati pana la dumnezeu in micimea noastra! Vai de inimile noastre crude si ipocrite!
Comentariu beton!20
Ryn – discutam ipoteze complet nerealiste. da, am caine. nu, nu l-as lasa niciodata cu tine – ma scuzi, habar n-am cine esti.
daca s-ar intampla totusi, sper ca vei manca totul si orice fara sa imparti cu el pentru simplul fapt ca el are mancarea lui.
altfel, revenind, discuti cu un om care a amendat gestul familiei, dar care, da, a mentionat ca nimeni nu e obligat sa ofere nimic nimanui. suna naspa? posibil. dar asta este realitatea.
de ce? pentru simplu fapt ca nu parea sa se reverse empatia altfel decat prin jigniri aduse oamenilor, crestini sau necrestini.
si nu, iaca nu’s dintre cei care intoarce vreodata capul sau spatele. niciunui animal, niciunui copil, niciunui batran, niciunui om caruia pot vreodata sa-i fac un bine, solicitat sau nesolicitat.
vrei sa ma judeci? e liber s-o faci! mai ales ca e gratuit si nu ma cunosti deloc. dar daca vrei sa subliniezi ca am abatut atentia de la articol – mai citeste o data primele comentarii postate pe el. vezi cata empatie e la adresa copilului si cat hate la adresa adultilor care l-au ignorat.
Imi pare rau ca trebuie s-o spun, dar esti de un fariseism incredibil, Jamilla! Esti toata o iubire si o gingasie in cuvinte, dar la o adica, un copil infometat te lasa rece, ba mai mult, scrii mult ca sa convingi si sa demonstrezi…. nimic. Nimic, Jamilla, caci asta e si in sufletul tau, desi tu te crezi Iubire si Superioritate. Faceai o paralela mai sus cu ciocolata ta versus eugenia pe care colega nu voia sa ti-o dea. Dar tu aveai o ciocolata la schimb, nu erai infometata, ca fata din articol.
Esti mica, Jamilla, daca ai putut sa scrii ororile astea de aici impotriva unui copil amarat si nevinovat. Si flamand.
Tu joci un rol, Jamilla, tu nu esti autentica. Drama e ca nici macar nu stii, traiesti intr-o minciuna a unei superioritati si iubiri pe care le livrezi singura celorlalti, desi ele nu exista cu adevarat. Nu asa cum ar trebui sa insemne iubirea si superioritatea.
Comentariu beton!32
Ryn – sper ca te-ai premiat dupa comentariul asta pentru ca altfel nu reusesc sa inteleg sensul lui. Nu ma dau rotunda, ca imi este complet indiferent parerea unui strain care trage multe concluzii gratuite pe seama-mi. Nu caut validare ca sa ma pot simti ofensata de ce debitezi la adresa-mi. Si nu, clar n-ai citit sau doar n-ai reusit sa intelegi nimic daca ai parcurs totusi comentariile. Altfel n-ai avut cum sa afirmi ca drama copilului m-a lasat rece. E ok, nu trebuie sa putem toti sa procesam informatiile cu aceeasi usurinta. Vezi doar ca intre “nu-i inteleg pe oamenii care au facut asta, dar nici nu merita sa fie judecati pentru ca nimeni nu e obligat sa ofere doar pentru ca are” pana la “te lasa rece” e drum lung. A scris Vasilescu de cateva ori despre analfabestismu’ functional. Altfel, eu explic, tu jignesti. Cine-i ala mic? 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?13
Vasilescule, e amară amintirea ta și știu cum e.
Ce vreau să îți spun este că sunt de-o vârstă cu tine (poate cu un an mai mică) și îmi amintesc încă bine cum erau anii ”80 la București, cel puțin. Oamenii erau foarte egoiști și individualiști.
Mergeam pe la fetele cu care mă jucam să le scot afară, la joacă – deși mă știau bine, eram un copil bun, eram ținută afară, la ușă, eventual cu ușa închisă, până se îmbrăca prietena. N-am primit niciodată nimic – sau nu îmi aduc aminte, nici măcar o scovergă.
Și multe altele.
Da, mi s-au părut răutăcioși, egoiști, individualiști, pe alocuri chiar lăudăroși sau cu nasul pe sus, oamenii anilor ”80. Numai ei contau și să aibă, să aibă, să aibă…
Băi nene, sigur au fost anu’ ăsta ouăle stricate de nu mai înţelege nimeni un text simplu. Vasilescule, amintirile te chinuieşte…
Mă duc la somn că mă ia cu dureri de cap.
Mă duc și eu să mă uit la GoT că am auzit că nu e flower power ca primele două episoade! Cică moare NK. Sper să îl omoare John Snow!
N-a fost sa fie, Snow a stat in cur aproape tot episodul. Dar nu ma mir, mereu mi s-a parut ca aduce a popa ortodox, vorbeste si se imbraca ca unul. Nici cand sta la caldura nu isi leapada anteriul ala cu blana.
Când am văzut că Dany îi dă cu foc de dragon și NK îi zâmbește așa de genul „I can’t be killed!” am zis frate John tre’ să îl omoare. Când i-a ridicat pe ăia mi s-a părut că într-o luptă cu săbii NK a scos pușca și l-a împușcat metaforic pe Johnny!
Știam că Arya e badass dar niciodată nu o vedeam în rolul acela. Mai puteau să pună 5 minute și să o pună de o bătaie! Parcă a murit prea repede și prea abrupt!
Plm nu am aflat și eu cine era și ce voia de la Brănică!
Să vă zic eu sigur ce să nu daţi: spoilere din got, că unii (inclusiv eu) nu au văzut încă episodul 3.
@BaGheRa cum era aia cu @all și fericite ?
Pana mea … a mai înviat un critic dă film în tine😋
Critic dă poveste ce ești tu 😋… îmi sintetizezi și mie Capra cu 3 iezi, rogu-te ?
Dizlaaiicc
Ps. Ar putea băga MV un articol, așa dă înviorare/înviere și pentru comentarii legate dă GoT😉
@Solandi scuze…
E ok, n-am citit decât primele două rânduri.
Și să povestesc și eu ceva. Nu se compară cu ce ai trăit tu într-o zi de Paște, dar e cumva din aceeași gamă.
Eram pe la vreo 20 de ani, anii 90, studentă, orfană de tată, cu mama care avea de îngrijit 2 copii, soră-mea era mai mică.
Am vizitat-o într-o zi de vară toridă pe mătuși-mea, sora tatei care murise. Avea situație bună mătuși-mea, ea contabilă, bărbatu-său colonel în armată, aveau bani.
Și era și vărul meu, de aceeași vârstă cu mine.
O vizitam destul de rar pe mătușa, dar o vizitam în încercarea (care s-a dovedit naivă) de a păstra ”unitatea” ”familiei”.
Eu pe-atunci n-aveam bani nici de Cola, era scumpă pentru mine, din când în când mai beam American Cola.
Ei, și la sfârșitul vizitei, îi cere văru-meu să-i dea niște bani să-și cumpere ”un Dove”. Era cea mai scumpă înghețată pe atunci, din gama Mars, Bounty etc.
I-a dat banii cu cea mai mare naturalețe și, cum ar fi frumos într-o familie, ar fi putut să-mi dea și mie 5 lei sau câți erau, de-o înghețată normală, nu Dove.
Ei bine, nu mi-a dat și mi-a făcut și vânt afară pe ușă. Pam pam! 😀 :))))
Propria familie, înțelegi? :)))
PS. În anii 90 nu am mâncat niciodată înghețată din cea scumpă pe atunci – Dove, Mars etc. Mă bucur că Dove, din câte am văzut, nu cred să mai existe.
Vasilescule, dupa ce am citit toate cele p-aici realizez ca la unii oameni dupa ce zgarii putin pielea e o tona de puroi.
Comentariu beton!20
@Laurico înainte să mă bag la GoT, dacă care cumva sunt printre cei pe care îi iei cu tine în barca de naufragiați să… îmi aduci clătite!
Noapte bună tuturor și o săptămână luminată fericită!
Inca se mai gandeste daca te ia in barca sau nu, nu e convinsa inca daca meriti un loc in barca 😀
Noapte buna romani, eu inca mai am pana la 7 dimineata cand pun jos 🙈
@BaGheR-Alin,
Dacă dai la vâsle cu spor, poate primești vreo clătită 🙂
Clătită în 2 ape ? Una plată și una minerală… minune să se facă și vin, da’ și șampanie 😋😎
Eu as merge in barca cu ventidius, jamilla, baghera si didi.
Daca tot e pe imbarcare :))
@Leeloo eu zic să îți alegi bine oamenii cu care te sui în barcă…
Eu sunt un gras, chelios și știrb 🙂 și puțin cam taciturn. Nu stiu dacă sunt o companie prea plăcută! În plus nu știu dacă rezistă barca la greutatea mea :))
@Laurica pentru niște clătite sunt în stare să dau la vâsle/rame chiar și să înnot pe lângă barcă pentru a-i asigura mișcarea.
Mare minune ca n-a aparut vreunul să emită ipoteze despre o presupusa relatie a Ariadnei cu fiul vitreg al proprietarilor sau să spună ca de fapt i-au făcut un bine, a mâncat sănatos.Ăstia și dacă îi pui să citească capra cu trei iezi ajung la concluzia ca e cam curvă capra , a făcut trei iezi fără să fie căsătorită.Și e și iresponsabilă, îi lasă singuri acasa și pleacă aiurea.
Cam de ce barca ați fi interesati , raționalilor?
Comentariu beton!25
@Mariuse clar tu ajungi în barcă cu @didina și cu @Elena! Hristos a înviat și pentru ele :)).
„Cunosc sentimentul!
De câte ori nu mi s-au făcut nările pâlnie prin care mirosuri diversificate de mâncare pătrundeau în sufletul meu, arzându-l, mai rău decât pulpa de miel de pe grătar…
Eram în vacanță la bunici și lângă casa lor era o crescătorie de crapi la care aveau acces doar comuniștii, boșii. Veneau în grup, se făceau că pescuiesc și mâncau într-un fel pe care nu-l mai văzusem niciodată, de fapt, n-aș fi crezut că în burta unui om poate intra atâta mâncare și atâta băutură. Niște burtoși cu ceafa groasă mușcau din ciotoaie rumenite, hălci de carne, uitându-se spre mine ca să-mi surprindă privirea în timp ce pescuiau.
În schimb, fiind copilă de 16 ani, paștele meu era cu mâncare de spanac și ceapă verde, cu friptură de găină din care trebuia să mănânce 7 oameni.
Dulce? Gogoși spoite cu marmeladă.
Îmi aduc aminte de o altă întâmplare, într-o excursie cu clasa la munte, într-o stațiune. Îmi era foame și am intrat într-o clădire din preajmă. Era cantina partidului. Acolo am văzut mâncare și prăjituri proaspete cu o spumă albă pe deasupra. Și acum am reținut imaginea acelor prăjituri.
Femeia de acolo care servea s-a răbufnit la mine:
-Ce cauți aici, ce vrei? (ton de mahalagioaică, impunătoare)
-Tovarășa, mi-e foame…
-Pleacă de-ici!
Am plecat. Prăjituri proaspete cu spumă albă pe deasupra, asta mi-a rămas în minte în timp ce încercam să mă culc în seara aia cu burta goală.”
Din amintirile mamei.
Rilache, cu tot respectul, acest articol nu este despre foame! Si nici despre crestinism! Ci despre omenie, despre ce a mai ramas din oameni…vorba cantecului. Este impresionanta povestea pentru ca se petrece de Pasti cand toti tipam sa fim mai buni! De Craciun si de Pasti! Uite ca nici de Pasti nu suntem mai buni!
Mie mi-a fost foame de foarte multe ori in viata din tot felul de motive. Am ajuns sa cantaresc si 38 de kg, femeie de 36 de ani eram. Greutatea mea „normala” era cam in jurul lui 45. Nu m-a afectat niciodata chestia asta fizica a mea, foamea mea o declar nula. Foamea mea fizica o declar nula, exista tipuri de foame infinit mai importante decat foamea de mancare. Dar articolul nu are nicio legatura cu foamea de mancare…
Eu cred că nu mi-ai citit comentariul.
Salut.
Oameni frumoși și buni 😜😜😜
Uneori este mult mai ușor să povestim necunoscuților, lucruri, întâmplări, care au adus o doză de tristețe în sufletele noastre. Dpmdv asta a făcut și Ariadna. Nu cred că și-a dorit ceva în plus. Doar să vindece o amintire.
Și ne-am apucat să facem comentarii și analize pe text, de parcă dăm Bac-ul. În fapt, avem doar atât. Un adult care, la ani depărtare, ne povestește că a fost flămând. De foame, de dor de casă, de siguranță, de familie, de protecție. Și se pare că e al naibii de greu să înțelegem că nu vrea nimic în plus.
@Ariadna, cu toată considerația, sper că știi să faci cozonaci 😀
Comentariu beton!25
Mona, cu tot respectul repet ca replica mea n-a fost menita sa anuleze cu ceva intamplarea, ci numa’ sa atraga atentia celor care judecau gazdele ca, buni sau rai, nu erau obligati. Mai mult, nu stiu varsta autoarei mesajului de azi, dar s-ar putea ca acele gazde sa fie duse de mult. Caz in care, sper ca niciunul dintre cei care au dat cu huo n-a zis nimic pe tema celui mai discutat subiect de zilele astea (vezi deces Razvan Ciobanu), pentru ca, cu acelasi respect, zic ca exista sansa sa fie injurati tot unii care nu mai sunt.
@Jamilla, serios? A ajuns și Razvan Ciobanu în povestea bietei fete care a tânjit la o felie de cozonac și-o sarma?
Doamne-fereste, cum mai alambichezi lucrurile, e o nebunie intreaga in mesajele tale! Se porneste de la ceva simplu, la obiect, clar ca lumina zilei, iar tu ajungi sa intortochezi lucrurile si vorbele oamenilor in asemenea hal, cu adaosuri de alte subiecte totalmente absurde si care n-au nici o legatura, pana ii capiezi!
Intelege, Jamilla, ca pentru gestul lor NEomenesc de a nu da o bucata de paine unui copil singur si al nimanui in acea sarbatoare de familie, nu exista justificare pentru acei oameni, morti sau nu acum!!
Nu stiu ce vrei sa demonstrezi, dar tii cu tot dinadinsul sa ii scoti basma curata pe niste oameni care s-au dovedit haini. Haini! Punct!
Fereasca sfantul de oameni ca tine! Ii intorci pe toti si-i sucesti pe toate partile pana scuipa „adevarul” pe care il vrei tu, chiar daca viziunea ta e total eronata!
Opreste-te sa le mai tii partea, ce au facut acei oameni se numeste egoism, lipsa de omenie si mila!
Doaaaaaamne, imposibila mai esti! As innebuni sa am un om ca tine permanent in viata mea, m-as duce singura la Obregia la un moment dat!
Comentariu beton!17
@ Ryn, Doamne-fereste cum nu poti sa urmaresti un fir al argumentatiei si o paralela. Jamilla facea o paralela intre oamenii care linseaza un mort (Razvan Ciobanu) pentru ‘vina’ de a nu gandi/se purta dupa canoanele lor si comentatorii care linseaza o familie cel mai probabil moarta pentru ‘vina’ de a nu oferi cand, unde si cum vrea comentatorul respectiv. E mai clar acum? Sau la Razvan Ciobanu ne scarbim de nimicia verdictologilor care stiu ei mai bine decat persoanele implicate cum sta treaba si n-au auzit de ‘despre morti numai de bine’, dar acelasi comportament e acceptabil cand noi insine il avem? Double standard much? De-aia nu este vorba de adaosuri si subiecte care nu au legatura, pentru ca adaosurile si subiectele care ‘nu au legatura’ subliniaza dublul standard din capul linsatorilor de tastatura.
Pentru gestul lor NEomenesc vor da seama propriei constiinte, divinitatii in care cred sau karmei. Nu unor comentatori infierbantati care se simt detinatorii monopolului pe adevar si corectitudine. In ochii tai nu exista justificare, in a altor oameni exista justificare si e o aroganta crasa sa presupui ca opinia ta ar trebui impusa si altora. Ca exista sau nu justificare pentru gestul lor nu e problema ta, pentru ca nu in fata ta sau a oricarui alt comentator trebuie sa se justifice cineva pentru gesturile lui atata vreme cat nu a incalcat legile comun agreate de o societate, in speta Codul Civil si Codul Penal. Ei se justifica in fata propriei constiinte, propriei familii sau a divinitatii si am senzatia ca nu te incadrezi in nicio categorie.
Mai trebuie sa mentionez faptul ca felul in care ii ordoni unui alt comentator sa nu isi mai sustina punctul de vedere pe un ton imperativ de parca omul ala ti-ar fi dator cu ceva denota o aroganta nejustificata de om care in mintea lui se substituie lui Dumnezeu sau te prinzi singura?
Toata ziua o ardeti cu Dumnezeu in gura, dar cand vine vorba de smerenie nu stiti ce-i aia. Doar judecat oameni, dat verdicte si ordonat altora cum sa simta, cum sa gandeasca si ce sa faca cu resursele lui. Hai ca te las, ma duc la Cristiano Ronaldo pe instagram sa il linsez si sa fac circ ca el si-a luat Bugatti de 17 milioane de euro in timp ce eu ma plimb cu metroul. Ca deh, poftesc si eu daca nu la un Bugatti, macar la o Toyota acolo si evident ca il judec si infierez ca nu isi aloca resursele cand, cum si in ce scop vrea pasarica mea. Stai sa vezi ce circ ii fac, nici 10 ape nu-l spala dupa ce-l spurc eu, ce conteaza ca Dumnezeul ala pe care tot il mentionati pare-se ca a zis pe undeva sa nu poftim la ce apartine aproapelui nostru. Acum na, sa nu poftim e mai greu, ca doar oameni suntem. Dar de la a pofti pana la a cere imperativ e o cale lunga de tot pe care tu ai strabatut-o instant. Bai, chiar mi-as dori sa existe Dumnezeul ala care sa ii judece pe toti fariseii care i se substituie lui emitand judecati despre necunoscuti. Pricepi paralela sau si eu aduc in discutii subiecte care nu au nicio legatura cu topicul?
Bai ce mentalitate de bagat nasul in oala altuia si de dat directive despre ce ar trebui sa faca si cum ar trebui sa gandeasca. Ma infior, sincer!
@Jamilla,
Am înțeles perfect logica și argumentația ta și nu pot spune că nu ai dreptate. Doar că mă simt ca la ora de analiză matematică. Modificăm argumentul funcției și ajungem la o derivată. Lăsăm funcția inițială deoparte și ne concentrăm pe altceva. Ultima remarcă a Ariadnei a subliniat oful unui copil, supărarea lui, sentimentul de singurătate și izolare. Și fără să judec pe cineva, pot spune cu mâna pe inimă că doi adulți au contribuit din plin la apariția acestei amintiri dureroase. Asta este funcția inițială. Și nu o voi deriva sub nici o formă.
Comentariu beton!18
Ca și o concluzie: unii de pe aici iau totul personal și comentează ipotetic ce ar face ei atunci când după furtună se petrece o extorsiune a unui degajament într-o apă. Mai mult te fac cu ou și cu oțet dacă tu bulangiule care ești ipotetic vorbind nu faci la fel.
Prea puțini pe aici comentează în ansamblu, un ansamblu pe care majoritatea ori nu îl vede ori se face că nu îl vede de dragul discuției în contradictoriu.
Adesea se aruncă pwli și mui dintr-o tabără (de obicei din cea majoritară) în alta până iese și puroiul :)).
Majoritatea celor care comentează pe aici sunt deținătorii adevărului absolut.
Bă baieți și fete v-am explicat că nu toți oamenii sunt la fel și că trebuie să înțelegem asta! Și mai ales trebuie să acceptăm asta! Cine e băiat deștept pricepe, cine nu chiar dacă ai dreptate și îi explici asta, ăla tot cum îl taie capul o să facă indiferent cât te chinui tu… că atât îl duce capul.
Deși am mai spus-o dacă rămâi ancorat în trecut nu faci decât să îti afectezi prezentul și mai ales viitorul! Personal cred că a curs mai multă „cerneală” decât a trebuit pe subiectul ăsta! Dar este doar părerea mea!
E trist. Toti am avut frustrari de genul, mai ales cei care am prins „epoca de aur”si am stat printre străini de mici. Nu cred ca durut-o lipsa cozonacului cat lipsa familiei. Daca ar fi mâncat spanacul acasa, in ziua de Paste, ar fi durut mai putin, cred….dar acum, ca adult, se uita in jurul dânsei? Nu sa imparta cozonaci neapărat, ci sa mângâie un om necăjit?
Wow, așa analiză pe text nu cred că am mai văzut de mult pe blogul tău. Și aproape toată inutilă. Mă gândesc că poate nu mulți au înțeles că era vorba despre un copil și o felie de cozonac 🤔🤔. Respect maxim pentru comentarile făcute de @Ryn, @Elena P, @Ionut și nu în ultimul rand @Laura G.
Mamăă ,eu nu mai citesc comentariile,e prea savant pentru mine! 🙄
Rar mi-a fost dat să văd atâtea comentarii obtuze și total pe lângă subiect în același loc. Unii dintre voi faceți niște comparații atât de deplasate numai să validați un punct de vedere de-a dreptul insurmontabil, oricâte argumente pro sau contra vi se aduc – sunteți ca ăia care despică firul în patru după un viol – ce purta victima, ce căuta afară la ora aia etc. Pentru că relevanță și rațiune. Pentru că dacă eu cad pe scări că m-ai împins tu, contează foarte mult dacă purtam sandale sau teneși. Cam atât de ridicole sunt astfel de comparații.
Trecând peste modul în care a fost exprimată această întâmplare, puteți dezbate detalii până mâine – de ce nu i-au trimis părinții fetei pachet cumva, de ce nu s-au teleportat până acolo cu 10 plase pline ochi de cozonaci și alte bunătăți, de ce așa și pe dincolo, și totuși esența o să vă treacă în continuare peste cap.
Esența este că acești oameni din poveste aveau o copilă în gazdă, în casa lor, sub același acoperiș. Poate că din punct de vedere contractual nu îi datorau nimic, doar acoperișul deasupra capului pentru care a plătit. Dar, după logica asta exprimată de Jamilla și de mulți alții mai sus, ar înseamna ca eu, Cristina, dacă am o umbrelă în plus și văd un amărât că stă într-o ploaie torențială gata să facă pneumonie, eu să-l las așa, că doar nu-i datorez nimic și să-i trimită mă-sa umbrelă, dom’le, e bunul meu și asta basta.
Problema de fond este alta – de acord, gazdele respective nu datorau nimic din punct de vedere contractual, dar pe orice scală a moralității s-au comportat ca niște dejecții umane și atât. Nu dezbatem dacă sărăceau dacă împărțeau o felie de cozonac cu fata, dezbatem simplul fapt că nu le-a străfulgerat prin minte SĂ ÎNTREBE, SĂ OFERE, măcar verbal, posibilitatea de a beneficia de un ajutor. Poate fata ar fi refuzat politicos deși murea de foame. Poate ar fi mâncat în continuare spanac de rușine. Nu asta este morala poveștii.
Ne place foarte mult să o dăm pe rațional doar când ne convine și ne validează propriile principii și pe „vaiii doamne, pe mine nu mă ating astfel de lucruri, în Africa se moare de foame.”. Îmi place că nimeni nu v-a denunțat până acum whataboutism-ul cras de care dați dovadă. Vedeți voi, dacă tu ai cancer și eu am piciorul rupt, durerea ta nu o invalidează pe a mea și invers.
Împărțirea empatiei nu e un concurs cu premii unde câștigă doar cea mai lacrimogenă poveste – vorbim strict de durerea împărtășită de un copil din care ar trebui să extragem o lecție la nivel macro, despre ipocrizie, empatie și societate, dar noi suntem prea ocupați să dezbatem ce culoare avea perdeaua din bucătăria gazdelor, dacă era fucsia sau verde neon. Faptul că tu simți acea durere sau nu, faptul că o crezi, o împărtășești sau nu nu îi invalidează existența și/sau impactul. Ea există independent de ce credem noi.
Ați reușit să luați o poveste, o amintire tristă, trăită și redată subiectiv pentru că nici nu poți altfel, mai ales dacă ești actorul principal, și să o întoarceți pe toate părțile, doar doar o să vă validați pe voi, în loc să extrageți esența. Pentru că țineți să aveți dreptate. Felicitări. Ați câștigat internetul. Dar nu ați putut citi printre rânduri și nu ați învățat nimic.
Comentariu beton!16
Cine nu a trait in vremurile acelea nu are cum sa inteleaga povestea…restul sunt aberatii si presupuneri pe langa subiect. Punct.
O intamplare asemanatoare mi-a povestit si tata de cand era la scoala profesionala in gazda la niste rude indepartate, tata venise de la tara. Era dezlegare la peste, pe atunci copii si oamenii de la tara posteau marea majoritate. Rudele au fript peste, tata era flamand, dar a primit totusi aripile de la peste 😥😥😥Bunicul nu s-a abtinut si le-a batut obrazul.
Am recitit asta acum…mă trec fiorii din nou! Ei au trăit Paştele ca niște credincioși adevărați! OMG!
Mihai, după o astfel de zi, nu îți pare rău că pe blogul tău pot scrie atât de mulți oameni, cu trăiri, opinii și idei atât de diferite???? Am senzația că fiecare trăiește în bula și planeta lui. Citesc și nu îmi vine să cred. Poți tu sa spui de 100 de ori că vorbim de un copil, de reguli de bază umane… Cu mentalitatea asta nici fetiței cu chibrituri nu îi datora nimeni nimic.
Nu e vorba de crestinism, ci de bun simt. Maninci, cineva care traieste cu tine in casa, trece pe linga tine, si nu il inviti la masa? Nu conteaza cit esti de sarac, cit ai si cit nu nu ai. Dintr-o portie de mincare nimeni nu a saracit. Asa ca toate comemtarile lungi si filozofice nu isi au sens.
Cam astia sunt „crestinii” de rit nou: sute de cruci, pomeni fastuoase si zero compasiune. Sunt buni si blanzi numai in multime, preferabil doar din gura. Nici macar nu e vorba ca nu ar avea. Nu dau din principiu.
Același lucru am trăit și eu în Grecia, in Mouzaki Palace Hotel îl găsiți pe google, exista în anul 2009. Grecii Sint ortodoxi că și noi. Eu lucram și locuiam acolo, in hotel. No comments.
Duminică, acum de Paște eu am lucrat (in aeroportul Tenerife sud) locuiește aici. O femeie, incerca plingind să îmi spună ceva într-o spaniola jalnică, am intrebat-o de unde este. Mi-a răspuns: Romania.
După ce i-am ascultat povestea, (absolut jalnică) am sfatuit-o sa stea in aeroport, și ne vom.vedea a 2a zi, de Paște.
Am dus-o la ultimul din incinta și i-am plătit un mediu complet, am plecat.
A venit la birou și mi-a mulțumit, de 10 ori bogdaproste.
M-am bucurat nespus. Eu nu am sărbătorit ziua de Paște. Nu aveam cum. Dar m-am bucurat să văd că a fost fericita. Seara pleca la sora ei.
Alături de articolul din decembrie (autor AnaR), este articolul pe care recitesc de fiecare dată cand îl postezi. Și înjur!
Recitesc comentariile și…
Am ramas uimit (nu socat), atat din cauza pataniei autoarei, dar mai mult din cauza comentariilor. Incredibil este faptul ca oamenii NU au inteles nimic din istorisire. Si nu, nu am sa le explic celor care nu au inteles. Sa se perpeleasca de oftica …si sa nu doarma la noapte. Nu pot sa nu observ diferenta dintre comentariile ateilor si cele ale credinciosilor. Trista inversunarea. Imi vine sa le urez doar ateilor „Sarbatori fericite!”
In spatele blocului meu s-au oprit doi băieți cu acordeoane. Cam 12 ani și aproximativ 8-9. Cerșeau. Cel mic avea un acordeon vechi și mic cum nu mai văzusem de când în clasa întâi aveam un coleg țigănuș, fiu de lautar. Cântau valurile Dunării, Zaraza și cel mare schița Bela Ciao. M-am surprins meditând dacă sa le dau o felie de cozonac sau câțiva lei. De Paști. Meditam. Am apucat să i strig înainte să plece. Le-am dat ouă, ciocolata și ceva bănuți. Am gratii la fereastra din spate, sunt babă singură la parter, așa că nu i-am fotografiat, ar fi fost ca la zoo. Așa că mine cine știe câți au ratat să facă un bine in „timpul pe care-l pierzi uitandu-te înainte de a sari”(Jerome). Poate și gazdele acelei fete….