Alaltăieri dimineață am parcat cam departe de birou. Că-n zonă nu-s niciodată locuri de parcare, nici măcar pe 1 ianuarie. Pe când mă deplasam voios să văd în ce stare se prezintă Suzana și Vasile după concertul nocturn de petarde și artificii, m-am intersectat cu o doamnă care ducea de mână un băiețel de vreo patru-cinci ani.
Exact, dar exact când treceau prin dreptul meu, am auzit-o pe femeie scrâșnind din dinți și aruncând cu ură spre ăla mic:
– Te calc în picioare, nenorocitule!
Am rămas cu gura căscată în mijlocul trotuarului și-am întors capul după ei să văd dacă mă-sa (așa bănuiesc, că era maică-sa) își pune în aplicare amenințările. Din fericire, până au dispărut din raza mea vizuală nu s-a întâmplat nimic notabil.
Femeia era bine îmbrăcată. Da, ce-i drept, pe genul corporatistă care iubește mult shaorma, ceafa de porc cu cartofi prăjiți și dulciurile cu zahăr în exces (wink-wink), dar, repet, altfel era bine îmbrăcată și nu pe ieftinache. Iar ăla micu’ arăta și el bine îngrijit și îmbrăcat.
Am rămas oleacă marcat de întâmplare și m-am gândit ceva vreme ce te-ar putea determina să arunci vreodată vorbele astea unui copil, fie el și-al altuia (în ideea că aia nu era totuși mă-sa). Eu, deși în general sunt un individ destul de slobod la gură, nu-mi permit să vorbesc așa nici măcar cu mâțele, darămite cu un puștiulache de patru-cinci ani care mai e și fiu-meu.
Well, mai râdem, mai glumim despre parenting și toți “experții” în domeniu, dar “te calc în picioare, nenorocitule”, după umila mea părere, deja ține de mers la un control la căpuț, nu mai are treabă cu niciun parenting.
Ce voiam să-ntreb, sunteți destui pe-aici care aveți copii, ziceți-mi și mie cam ce-ar trebui să facă ăia mici ca să le aruncați în față așa ceva. Desigur, excludem cazul în care îi suprindeți în timp ce omoară jumătate din populația Europei cu gaz sarin sau îi găsiți sufocând-o pe bunica cu perna. Deși, dacă e bunică-sa din partea mamei…
„Io te-am făcut, io te omor!” -divinul din mizerabilul om.
Comentariu beton!52
Exaaaact.
Hoho, e clasica…. :D, probabil ca si voua va scapa la nervi =)) ,
Mai era una ” futute-n cur pe ma-ta de copil” =))
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.22
Man, ești ok?
Da, foarte ok…
Vad ca lumea e obosita de la atata carnat..nu mai tine la troll :))
Se dezbate încă. Ce zici?27
Din pacate nu poate face nimic copilul, fiecare parinte cu nebunia lui. Imi amintesc ca odata in plin centru la targul de Craciun am amenintat un tatic ( altfel spalatel si cu limbaj civilizat) ca daca isi mai loveste odata copilul il lovesc si eu pe el.Si da, sunt tata si sunt pentru nonviolenta, dar parca cateodata parca nu te poti abtine. Dar altfel cum ne educam copii , asa ii avem.
Comentariu beton!42
Chapeau, șerif!
… si ne-am adunat la ei sa stabilim ce ne dorim si ce lista sa facem pentru un revelion. Eram adunati peste zece. Greu sa convingi atatia oameni sa se adune zece minute, sa faca banala lista, sa stabileasca si ce bani pun si abia dupa sa-si vada de treburi. Ea, gazda-mama, isi pierde la un moment dat rabdarea. Exact cand vine minunea-i de nici sapte ani sa ii vorbeasca – ar fi mancat ceva bun, dar n-a mai apucat sa spuna nimic pentru ca, revoltata-i mama, ii striga intr-un urlet isteric: “dispari ca te fwt!”. N-am mai vazut decat cum ochii aia perfecti, rotunzi si mari, se dilata si se chinuie sa isi retina umezeala in ei. Sa nu planga. S-a intors pe calcaie si a fugit in camera ei. Tehnic, discutia ar fi continuat probabil doar ca nebuna (in cazul asta eu), se ridica tunand “… ce crezi tu ca a inteles copila din ce i-ai strigat?!”. “M-am enervat!” zice ea. “Ce crezi tu ca a inteles?! Tu ce ai fi inteles daca iti urla mama ta asa ceva?!”
Ea n-a avut raspuns. Eu am ales sa nu o mai vad niciodata – dupa ce i-am explicat in fata celorlalti ce cred eu despre gestul ei si, dupa ce am obligat-o practic, sa mearga sa ii ceara scuze si sa-i explice ca a gresit”.
…
Nu am sa fie ai mei, dar am adoptat sufleteste multi dintre copiii prietenilor. Nu cred in abuzuri. Nu le tolerez desi, pricep foarte bine ce inseamna impulsivitatea. Suntem slabi ca structura si stiu ca exista un punct in care, dincolo de oboseala extrema, parintilor le mai scapa reactii inexplicabile. Mai cred insa ca au nevoie sa se gandeasca de doua ori, sa-si tina vreme de un minut respiratia, sa isi regleze frustrarile cu cei care pot macar sa inteleaga.
… inca ma gandesc ce a putut copila sa priceapa din strigatul mamei ei.
Comentariu beton!93
Tehnic, n-a înțeles nimic, mă îndoesc că știa ce înseamă „fwt”. Dar cu siguranță s-a prins că mă-sa zbiară la ea fără niciun motiv. Nici p-asta n-a înțeles-o.
Am citit odată o chestie pe net care suna cam așa: când mergi prin casă și fără să vrei calci pe lăbuța pisicii sau a câinelui, iei imediat animalul în brațe și spui: offff, te-a călcat mămica, iartă-mă! Dă să pupe mami! Mă ierți? Mă ierți?
Dar dacă, tot fără să vrei, îl dai grămadă pe copilul tău, începi si urli: stai naiba într-un loc! Sau: uită-te pe unde mergi, amețitule! Și-l lași acolo, trecând mai departe.
Comentariu beton!85
@Eleno, ai articol pentru sâmbătă sau doar te lăudai pe Facebook?
@Elena P Mmm, soundț citiciuloOuSss 😘
…sau iarăși vrea MV să tragă mâța de coadă? Cine a mai pomenit să mergi pe 1 ianuarie să „vizitezi” mâțele. Măcar ai curățat litiera? Ai jucat la loto?
@Mihai, acum am văzut comentariul tău. Sigur o să fie, dar nu știu când. Cu o sâmbătă îți sunt datoare.
Comentariu beton!13
Am doua mândre, de 5 si respectiv 15 ani. Eram in plina renovare. Tocmai terminase zugravul cu bucataria si intinsese o mana de lavabil in sufragerie. Caprioara cea mare avea undeva pe la 2 ani si un pic. Vorbea foarte, foarte bine la varsta ei. Eu prestam ceva in bucatarie si o zaresc facand ceva in dreptul usii. Ce faci acolo? Nimic! .. a venit instant raspunsul. O iau de-o aripa si-o deplasez si cand vad peretele sa-mi stea inima: cu o carioca rosie desena pe perete. Sufrageria avea o dunga frumoasa in ton. Am prins-o de umeri si i-am zis printre dinti: te mananc daca mai scrii pe pereti! Cu ochii mariti de spaima a articulat: muști din mine?! Atunci m-au lovit propriile vorbe si m-a busit plansul. Zugravul m-a batut usor pe umar ” lasati doamna, ca mai dau o mana!”. Vorbele, indiferent cui le ” arunci” , nu se mai intorc… Cred ca iti trebuie ceva deranj la mansarda sa te porti asa ….
Comentariu beton!94
Ce-aș putea să mai zic?
Si când te gândești ca bietul copil voia sa faca si el ce facea zugravul.
De obicei ne bucuram când vor sa invete sa faca treburi ca cei mari.😀😀
Si când te gândești ca bietul copil nu voua sa faca decât ce facea zugravul. De obicei ne bucuram când vor sa invete sa faca treburi ca cei mari.😀
Lumea sta prost cu nervii, Mihaie, in gneral astea sunt amenintari menite sa timoreze prichindeii si raman fara urmare, se intampla mai frecvent in zilele in care se aglomereaza problemele pe capul nostru si nu ne dorim nici o complicatie in plus. Iar copiii si batranii produc inevitabil complicatii, au aceea nepasare inerenta varstei. De curand am avut ocazia sa-mi dau seama ce munca titanica depun surorile medicale, ce rabdare de fier au, isi merita banii pana la ultimul leut, eu, unul, sincer n-as fi capabil de atata rabdare cu toti bosorogii zurbagii, sa-i mai sterg si de ….. tot timpul. Aviz amatorilor: nu va mai cautati gacici prin cluburi, duceti-va prin spitale, sunt si acolo niste bunesse super ok.
Cunosc senzatia prin care ai trecut, am trai-o si eu, a dat una cu umbrela inchisa dupa micuta ratand-o instant (cred ca intentionat, altfel ii spargea capul) si n-am stiut ce sa fac. Pentru ca era pe tocuri, m-am gandit pentru o clipa sa-i bag rapid o secerare, dar dupa aia sarea lumea cu gura pe mine ca bat femei. Repet, n-am stiut nici eu ce sa fac. Poate o sa te surprinda intrucatva dar nu sunt nici adeptul parei imediate la Protectia Copilului. Copiii sunt unica avutie a multora si poate au pur si simplu o zi proasta si fac lucruri fara sa vrea, nu e cum e pe la altii, una-doua, hai sa le fie luati copii. E o linie foarte subtire pe care trebuie sa te incadrezi, pentru ca nu vrei nici raul parintilor, dar nici al copiilor.
Comentariu beton!56
Se pare ca majoritatea de pe acest blog nu ati tipat la copil, nu i-ati vorbit urat etc. Mereu cand Mihai scrie despre copii, toti ati fost sau sunteti parinti expemplari.
Eu cred ca au fost momente in viata voastra de parinte cand poate ati vorbit urat copiilor vostri. Doar ca nu va mai amintiti voi nu inseamna ca nu s-a intamplat. Cred ca uneori ca parinte ti se intampla sa te mai enervezi si sa ii vorbesti urat copilului( nu zic ca este ok zic doar ca este uman si asta nu inseamna neaparat ca nu este un parinte bun). Cred ca daca exista iubire si un grad de incredere si comunicare intre parinti si copii se poate trece peste aceste izbucniri emotionale.
Comentariu beton!105
@ Geamana – 5 oameni pot reprezenta multe, mai putin o majoritate (daca nu cumva te referi doar la cei care au comentat).
cred ca de la un punct incolo, nu mai este despre actiune in sine ci despre cum alegi/poti/iti doresti sa o gestionezi. dar daca se intampla sa reactionezi impulsiv si o comiti iremediabil? nu la vorbe ma refer aici, ci la o „palma, ca nu se moare din asta”?
Se dezbate încă. Ce zici?23
@Jamilla, m-am referit la toti care mai citesc si comenteza pe acest blog ( la articolele mai vechi cu aceasi tematica).
Eu fac parte din generatia care au mai incasat-o pe coaja, dar recunosc ca pentru mine nu acele evenimente au o mare importanta ci lucrurile bune pe care mama noastra le facea pentru mine si surori(timpul ei, jocurile, cele mai bune prajituri , cele mai frumoase zile de nastere). Eu stiu ca este usor uneori de pe margine, mai ales daca ai avut copii cuminti, dar toti copii sunt diferiti si apasa butoane diferite parintilor. Noi judecam un om doar pentru 20 de secunde, dar nu vedem anii din spate in care s-a straduit sa fie un parinte bun.
Comentariu beton!108
@Geamana, ai un Like de la mine.
Rectific: doua Like-uri 😉
Comentariu beton!33
@G. Toți se văd perfecți, prea puțini văd cât de imperfecți sunt. Eu sunt unul dintre cei ce se văd pe sine la justa valoare, vai de viața mea. Și mai puțini văd și schimbă ceea ce trebuie schimbat cu adevărat.
Eu îmi înjur fata frecvent astfel încât atunci când într-adevăr mă scoate din minți și o înjur nu mai sesizează diferența. Sunt fidel aceleiași înjurături: ‘tu-ți ceapa mamei tale, deși mama ei nu pune mâna pe ceapă. Eu tai și toc … ceapa 😜
De caftit, am caftit-o cu simț de răspundere pe la 4-5 ani când a dat și în mine. A învățat lecția. La fel și cu zbieratul. De fiecare dată mă bate cu propriile-mi cuvinte: Eu zbier la tine? Tu de ce zbieri la mine ?
Comentariu beton!38
@Geamana comentariul zilei! Ma inclin!
Comentariu beton!14
@HM Ahhh, vârsta aia… Picea mea a fost aşa supărată aseară când le-am stins tv-ul, că a luat telecomanda şi a ameninţat că aprinde tv-ul.
Eu: potoleşte-te că rămâi fără tv mâine toată ziua.
Ea: mami, dă pe desene că te lovesc cu telecomanda.
Eu: ce faci, mă?
Ea: te bat cu telecomanda!
Eu smulg telecomanda din mânuţa ei şi o pun suuuuuus de tot. Rămâne afiş. Mă pun în pat, întorc cu.ru’ la ea şi mă prefac că dorm. A rămas aşa interzisă câteva secunde şi apoi s-a pus pe pufnit şi oftat şi bombănit. Era foarte enervantă între noi fie vorba, mintea mea deja patina de cum ar fi să-i lipesc una peste bu.ci şi s-o pun în colţ. Într-un final s-a auzit un mieunat „mami, îmi cer scuze, mi-e somn, vreau să dorm”. Şi flop în pernă. Hbahahahahaha!
Comentariu beton!37
@ Geamana – eu nu judec pe nimeni. incerc sa inteleg, sa ajut, sa explic, sa fiu alaturi, sa sustin. cand astea nu merg, ma retrag. si nu, nu spun „nu-l certa!”, spun doar „incearca sa te calmezi inainte de a actiona”. cuvantul cheie e „incearca”. stiu ca nu iese tot timpul, dar cateodata, atunci cand iese, ajuta.
Comentariu beton!25
@GEAMANA, cumva n-ai înțeles exact ce-am scrs. Desigur, cu toții ne-am mai enervat pe copiii noștri, dar, cel puțin mie personal, „nenorocitule” mi se pare un apelativ pe care n-aș fi în stare să-l rostesc niciodată la adrea propriului meu copil.
sa mai tipi la copil cand esti exasperat de nervi – e una
sa nu ii explici copilului ca ti-ai iesit din fire si ca ai gresit – e alta
sa-l faci pe copil „nenorocit” si sa ameninti cu „te calc in picioare” e din cu totul alt registru.
Nu, niciodata nu mi-am jignit copilul in niciun fel, indiferent cat de nervoasa as fi fost.
Toti suntem oameni si toti gresim. Apoi discutam frumos cu persoana care se intampla sa fie copil si ii explicam ca am gresit si il rugam sa ne ierte. Aceasta tine de respect.
Faptul ca parintele este nervos este fix problema lui (a parintelui). Asta nu ii da dreptul sa se poarte oricum cu copilul. Cu nimeni, de altfel.
Din pacate, in Romania, la nivel de societate, nu exista respect in general, iar pentru copii nici macar cat negru sub unghie.
Comentariu beton!23
Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu i-am spus si nu i-as spune niciodata copilului meu „te calc in picioare, nenorocitule!”, formula des intalnita la romani. Sunt vorbe si vorbe. Copilul intelege in principal tonul. Dar expresia asta e oribila oricum ai da-o, chiar si la un adult. Indiferent ce ai zice, pe mine m-au marcat mai ales vorbele din cei 18 ani cat am stat acasa cu parintii indiferent de cate prajituri si alte lucruri minunate o fi facut mama. Eu nu le voi uita niciodata si, de fiecare data cand imi ies din pepeni vis-a-vis de cel mic, reusesc de cele mai multe ori sa imi temperez nervii pentru ca el este copilul si eu sunt adultul. Iar de putinele ori cand am tipat la el cand chiar a facut o prostie majora, m-am dus la el si i-am cerut iertare pentru tipete si am incercat sa ii explic cat am putut de calm ca a gresit si de ce am rectionat asa. Si, ce sa vezi? Copilul meu intelege. Mai bine chiar decat un adult. Uneori raman uimita de cat de matur se comporta. Si are, totusi, 4 ani jumate.
Temperamentul e temperament, dar comportamentul se educa. Nu exista scuze din partea unui adult care a ales sa faca copii sa se comporte asa. Este o responsabilitate ca oricare alta si iti asumi alegerile.
Comentariu beton!27
@GEAMANA, eu mi-am repetat mereu să nu uit că am fost și eu copil.
Cu siguranță am făcut și greșeli. Am învățat în același timp eu să fiu mamă și fii-mea să fie copil.
Când mă uit la rezultat cred că am făcut mai multe bune decât greșeli.
Comentariu beton!19
@Jamilla, ma bucur ca incerci sa intelegi si sa ajuti. Asta este un prim pas de a deveni un om mai bun si poate un parinte mai rabdator, dar nu toti parintii au posibilitati de bunici, prieteni saritori sau bone.
@Mihai, da este o expresie urata, dar tu nu sti ce vorbe exista in casa acea. Poate aceasta expresie este singura expresie urata folosita. Fiecare familie cu expresile ei(inca o data nu spun ca este ok, spun ca fiecare familie incearca sa comunice cum poate ea mai bine). Poate pentru acel copil era o expresie atat de uzuala incat nu mai inseamna accelasi lucru cu ce inseamna pentru noi( acum speculez putin). Poate familia din care venea acea femeie expresia era pusa si in practica, pe cand ea doar o foloseste. Stiu ca este greu sa scoatem expresile urate care le-am auzit in copilarie dar incercam, Poate si acea femeie incearca dar in ziua acea nu a reusit.
Suntem o societate care incearca sa se schimbe in bine, dar mai sunt scapari.
Se dezbate încă. Ce zici?15
@GEAMANA, deci tu încerci să-mi explici aici că dacă în familia aia expresia „te calc în picioare, nenorocitule” era ceva utilizat atât de des, că a devenit o obișnuință, atunci lucrurile nu sunt chiar atât de grave cum par? Serios?
Mda, si eu tre sa recunosc ca sunt momente din viata mea a căror amintire care mă fac să ,,urlu in mine”. Pentru ca la 24 de ani eram imatură, pentru că crescusem cu exemple de ,,bataia e ruptă din rai” si nu credeam ca o palma la fund e ceva grav atata timp cat luasem bătaie inclusiv de la profesori, pentru ca nu existau lecții de parentig, pt ca urmam exemplele copilăriei mele …pt ca ,,ieram” o proastă.Și chiar daca nu au fost multe ,amintirea lor ustură. Dar mi-am
dat seama că greșeam și m-am repliat, asta nu înseamnă ca nu simt vinovătie încă. Acum ma umplu de mânie la scenete ca cea povestită aici, chiar zilele trecute povesteam acasă cum am fost martor mut la așa ceva in tramvai, 2 duamne stateau la un pahar de vorba.Ele situate pe randuri diferite, cu gaturile alungite să se audă. Ea, o minune de fetita, din discutii mi-am dat seama ca era in cl 1 desi parea mai mica.Am remarcat o pt ca era extrem de cuminte și povestea măsa ca tocmai terminase de citit o carte. Traseul a fost lung iar copilul extrem de liniștit, tacut. La un mom dat duamnele au inceput sa vorbeasca despre coafat. În acel moment micuța a apucat cu degețelele o suvița din părul mamei ei să se uite…așa cum fac fetițele , cu admirație și curiozitate.Și in acel moment măsa s-a intors spre copil racnind cu fața efectiv schimonosită de ură ,,da mai lasă-mă naibii în pace nu vezi ca vorbesc?”A incremenit, s-a chircit pe scaunul ei, și-a ascuns fățuca în tăblia tramvaiului și a plans în liniște , neauzită, nevăzută…măsa nu s- a mai uitat la copil pana la coborare. Nu am intervenit, de obicei ingheț la astfel de scene.Măsa era o femeiè frumoasă, cu o fața blandă, m-a șocat ura proiectată spre copil pt ca nu a fost o simplă admonestare, am citi ură în ochii ei…
Comentariu beton!18
asa pare ca toti sunt parinti exemplari , dar sigur ca au vorbit urat copilului, sau s-au certat cu el ori amandoi impreuna, sau le-a ajuns ca de fiecare data incepe cu NU in fata orice raspuns la vreo rugaminte ( stiu bine lectia pt ca a mea este domnisoara la 8 ani) . dar de aici si pina la a folosi expresia sa te fwt sau te calc in picioare e cale lunga. Nici unul nu cred ca e parinte exemplar, desi eu as vrea sa stiu cum e definit un parinte exemplar, dar totusi una e sa te certi cu copilul, alta este sa iti versi frustrarile asupra lui. Certatul de altfel nu ajuta pentru ca dupa o vreme copii se prind cum sta treaba si nu mai reactioneaza. Si eu recunosc ca ma dat cate o palma copilului atunci cand o merita din plin si nu consider ca asta este violenta. Care va recunoasteti in cele de mai sus?
@Razvan,
Eu. Bineînțeles că l-am altoit. Rar, când, efectiv, morala verbală nu mai ajungea la el.
Cearta e una, umilirea e alta – infinit mai gravă, indiferent că-i adresată unui copil sau unui adult. Nu cearta lasă urme, ci umilirea.
O amică-psiholog îmi spunea la o cafea că un părinte nu trebuie să fie perfect și nu trebuie să crească copii perfecți. Rolul părintelui este să crească și să formeze copiii funcționali, viitori adulți adaptabili 🙂
Comentariu beton!24
Hei asta nu-i nimic. Păi ce am văzut o dată la munte akm să te ții. Eram afară tocmai ieșeam din hotel. Una era cu doi copii o fetiță și un băiat. Aia mică plângea și tot țipa că vrea cățelul. Măsa îi zicea dacă m-ai plângi te dau de pământ acuși. Cred că era moldoveancă după accent. Și ce crezi? Fetița tot urla in gura mare că vrea cățelul .măsa ia zis te omor dracu taci in pana MEA. Akm fratesu ăla îi zice lui măsa taci fă dracu CĂ dacă m-ai tipi o dată te mierlesc.oi fi tu mamă dar tot zdreanță ești. Eu fumam afară și nu stiam să râd sau SĂ plâng. Așa ceva numai la noi poți să vezi.eu îi luam la bătaie pe amândoi mamă si fiu dar nu te poti băga in familia nimănui și lui aia mică îi dadeam un pitbul cadou PENTRU mama si fratele ei.😜😛👅
Eu sunt de părere, că exact așa cum ai văzut că s-au purtat părinții tăi cu tine în copilărie, exact la fel o vei face când vei deveni adult și vei avea propii tăi copii.
Fără să ne dăm seama ducem grijile de la job acasă și singurii care vor avea de suferit sunt ceilalți membri ai familiei: soț/soție dar mai întotdeauna de obicei cei mici care nu se pot apăra vor avea cel mai mult de suferit.
Dacă copii mei vor semăna cu mine, nu îmi fac
griji, sunt o persoană liniștită, deoarece am fost o bomboană de baiat
Comentariu beton!13
Yeah well, sunt momente și momente. Uneori gestionez crizele cu multă răbdare, alteori urlu ca pișcată de tăun.
În mod normal, glasul și răbdarea mea au o evoluție graduală: calm, apăsat, răspicat, iritat, nervos, turbat… gen. Iar copiii mei răspund și ele în funcție de chef și inspirație.
Yep, le-am și amenințat, uneori rece și calm cu “potoliți-vă că rămâneți fără tv/tabletă/dulce/jucăria cutare/nu mai mergem nu știu unde”. Iar alteori, ei bine, alteori răcnesc “opriți-vă că vă rup urechile”.
Happens! Nu, nu mă interesează ce credeți despre mine, vă rup urechile și vouă dacă mă tâmpiți de creieri!
P.S. Pentru cei care nu știu, am două kinderițe de 4 1/2 și 6 ani, ambele sănătoase, voioase și energice. Și cu urechi intacte.
Comentariu beton!60
@Vera, cu toții ne-am enervat și-am urlat la copii. Cel puțin așa cred. Eu mă refer la duritatea acelui „nenorocitule”. Ți-ai făcut vreodată fetele nenorocite?
@Mihai „nenorocite” nu. E un cuvant extrem si sper sa nu ajung niciodata „acolo”. Eu imi fac procese de constiinta si pentru „ba, voi ati luat-o razna/ati innebunit/va bateti joc de mine?!”, „va trag la c.ur de nu mai stati jos toata ziua” si, una din favoritele mele la nervi „va sta bine cu parul lung?!”
Si inca o chestie, Mihai. E usor sa vorbesti atunci cand nu ai copii sau, daca ii ai, nu participi activ 24/7 la cresterea lor. Faptul ca un parinte isi vede copilul cateva ore pe saptamana si atunci doar cand e hranit si spalat si se joaca sau e cu ochii in telefon/tableta, nu inseamna ca e un parinte grozav si calm. Intelegi ce zic? ^^
Comentariu beton!38
Înțeleg exact ce zici, dar nu înțeleg care e legătura. Știi tu că doamna asta e un astfel de părinte?
@Mihai stii tu ca e o nenorocita? Poate e, poate doar a avut un derapaj extrem de nasol. Sunt foarte multe nuante. Bineinteles ca, la prima vedere, aia e o tampita. Dar boy, oh boy, am si eu norma mea de momente tampite. Am mai zis aici, odata in kiseleff am gestionat o criza atat de calm si priceput, ca au venit alti parinti sa ma felicite. Si dimineata le urlu in plina fuga „daca nu stai sa te pieptan, te tund”
Poti sa ma judeci tu? Sau altul? ^^
Poti, da’ ma doare in c.ur. Si-mi cresc copiii in continuare, ca… exact, tu n-ai facut nimic pentru copilul ala. Doar un articol in care zici ce nenorocita e ma-sa. Facem si noi discutii, csf 😉
Comentariu beton!34
Nu mi-ai răspuns la întrebare.
Iar eu n-am zis nicăieri că aia e o nenorocită.
@Mihai Nu, eu nu stiu ce fel de parinte e, numai ea stie ce fel de parinte e. Poate ca si-a cerut scuze dupa aceea si tu n-ai auzit. Poate l-a carpit dupa ceafa pe nenorocitul ala mic, who knows? ^^
Comentariu beton!17
Well, cam cât te-ar impresiona pe tine dacă ăla cu care ești într-o relație ți-ar spune „te calc în picioare. nenorocito” după care și-ar cere scuze?
Din punctul meu de vedere și cu copilul tău ești într-o relație. O prinzi?
@Mihai Ba, eu o prind. Tu esti ala cramponat in ceva ce poate fi un tic verbal de ca.cat si condamnabil. Sau dovada unei boli psihice. Nu ai de unde sa stii. Ai prezentat o frantura din viata lor si zona de comentarii a devenit o expozitie de (ne)parinti perfecti ce arata cu degetul la aia mai saraci cu duhul si rabdarea. Nu am negat nicio clipa ca expresia este odioasa, eu incerc sa spun ca unii se pot exprima nefericit rau de tot si sa fie ok per total.
Plm, la ce parinti ireprosabili vad ca scriu pe aici, sigur considera ca sunt o mama nenorocita si eu dupa ce-mi citesc comentariile. Oare au ei dreptate? A? ^^
Noi doi ne invartim in jurul cozii. Eu ma opresc aici 😉
Comentariu beton!28
Nu, eu nu mă învârtesc în jurul niciunei cozi. Am scris ce-am auzit, am descris exact o exprimare pe care eu n-o consider justificată în niciun fel la adresa unui copil. Indiferent că e tic verbal, că ești bolnav psihic, indiferent că ai o zi de căcat sau mai știu eu ce. Punct.
Pentru un „te calc în picioare, nenorocito!!” ajung direct la tribunal. Eu și multe alte femei. Indiferent de scuzele de după.
Din păcate, copilul tău, nu poate divorța de tine. Pentru că, îți jur, ar face-o atunci pe loc. Umilința pe care o simți tu ca adult (adult care știe că are scăpare dintr-o astfel de viață), copilul tău o simte înmiit. Pentru că nu are puterea de a decide, nu are vocabularul necesar să-ți dea replică, nu are niciunul dintre prerogativele tale.
@Vero, bag pwla, în scuzele ei și-n motivele care au adus-o în stare să-și facă copilul nenorocit. Ăla mic cu ochii rotunzi n-a înțeles de ce e un NENOROCIT. Cuvântul ăsta e cuvântul cheie al zilei de azi. Nu spasmele noastre de adulți grăbiți și cu timpul făcut țăndări.
Comentariu beton!29
@Elena da, ma, bine, baga-ti pu.la, du-te la tribunal, luati-i copilul femeii si dati-l la casa de copii. Sau luati-l acasa voi sa-i vorbiti exclusiv cu blandete.
Fiecare raportam la propria scala de valori si la propriile experiente si e limpede cine cat tolereaza si cat justifica. Unii suntem mai prosti. Sau imbecili. Altii zmei si justitiari. Sau simpli comentatori cu pumni mari si piept tare.
Gata, tot invartit in jurul cozii e.
Comentariu beton!32
@Vera, ești atât de încrâncenată (nu înțeleg de ce) incât nici măcar n-ai înțeles ce-a vrut să zică @Elena cu ajunsul la tribunal. Pentru că nu la copilul ăleia se referea.
@Vero, @Mihai are dreptate. Nu ți-ai dat seama ce am vrut să transmit, deși era un mesaj subliminal.
@Vera am înțeles aia cu pumnii mari, da’ aia cu piepții tari n-am prins-o … iE pă bază de silicoane ?
Rog urgent lămuriri, ofer … nimic 😜, era să scriu seriozitate, da’ am citit motto-ul blogului 😉
@Elena P ne vedem în instanță, m-ai amenințat cu obectu’ tăietor. Nu uit, nu iert, nu vreau …
O sa creasca si o sa fie si mai rau. Cel putin la a mea asa s-a intamplat. Nu stiu cand mai incepe adolescenta acum dar mie imi pare ca de la 8 ani incolo. Deja avem fite si figuri si in general ne purtam ca o domnisoara si totusi fata mea este considerata copil cuminte ( nu vreau sa stiu cum sunt aia rai). Schimbarile intempestive de dispozitie sunt si ele din ce in ce mai dese. Pe cat incercam sa fim noi de inventivi cu mijloacele de coercitie pe atat este ea de invetiva in a le ocoli. Asa am fost si noi la varsta respectiva ma gandesc. Dar niciodata nu folosesc ajdective negative, de genul :rea, nenorocita , si nu incerc sa pun presiune pe ea facand-o vinovata. Cu rup urechile nu functioneaza, mai degraba cu te las fara ciocolata sau televizor.
„Dau cu tine de toți pereții!”, „Te găsește toți dracii!”, „Te mănânc de viu!”, „Dacă-ți dau una intri prin peretele ăla!” etc. că nu-mi mai vin acum în minte altele. Vorbe spuse sau chiar strigate la nervi. Consider că atât timp cât nu sunt urmate și de fapte, e oarecum ok.
Da, știu, am citit mai sus, cum să-i spui asta copilului?!?! Băi, una la mână că îți mai scapă din când în când, oricât ai încerca să te controlezi, și, chiar dacă regreți instant, cuvintele au zburat deja din gura ta.
Doi la mână, uitându-mă în jur, în societatea în care trăim, parcă nu mi se par asemenea cuvinte ceva atât de grav. E ca un fel de training pentru ce îl așteaptă. Asta ca să nu aibă nevoie de psiholog de fiecare dată când îl va lovi sau va striga la el vreun coleg de grădiniță, școală etc. Am văzut că, după principiile parentingului ăsta modern, copiii sunt un fel de chestii ținute în niște bule și protejate până la extrem, atât fizic, cât și psihic. Asta până când sunt „eliberați” în colectivitate unde se dovedesc niște inadaptați cu fobii și obiceiuri ciudate, incapabili să comunice cu semeni de-ai lor sau să se comporte ca niște semi-oameni. Am vreo câteva exemple de la școală și grădiniță pe care, dacă vi le prezint, o să vi se pară că vorbesc SF-uri.
Trei la mână, nu trebuie neapărat să facă cine știe ce pentru a-i arunca copilului asemenea cuvinte. Cred că ține de starea de spirit a adultului din momentul respectiv. Adică, poți să râzi în hohote când omoară cu gaz sarin jumate’ din populația Europei sau să-ți vină să-l arunci pe geam fiindcă a colorat cu marker permanent ecranul tv-ului.
Sigur, îmi voi lua multe minusuri pentru ce am scris aici, fiindcă, nu-i așa?, toți ne creștem copiii într-un mediu diafan, minunat, de basm, plin de iubire roz, cu unicorni fluficioși și râuri de fericire, un univers de lumină caldă și…. plm, gata, că mă bufnește râsul!! 🤣🤣
„Te calc în picioare, nenorocitule!” – mi se pare un pic exagerată expresia, dar poate o fi ceva uzual în familia respectivă. Poate copilul e atât de obișnuit cu ea, că nici nu o bagă în seamă. Sau poate femeia trece, de obicei, și la fapte. S-au mai văzut cazuri, din păcate.
Comentariu beton!46
Am vrut să-ți răspun altceva, până am ajuns la finalul comentariului tău. Da, la asta ma refeream, cât de dur sună exprimarea aia vizavi de un copil care mai e si al tău.
Asta cu bula protejată am trăit-o pe pielea copilului meu. La psiholog era bombardat non stop cu ‘copiii sunt prietenii tăi, ‘ai prieteni?’, ‘te porţi mereu frumos şi te joci cu toţi cu copiii’, etc.
Efectul?
În parc, a mea se duce la altă fetiţă: ‘ vrei să fii prietena mea?’, ‘Nu!!’.
Altă dată alt copil îi trânteşte: ‘pleacă, nu mă joc cu tine’. Etc.
Până când am considerat de cuviinţă să dau cu ideea de ‘prieten’ pe pământ. Şi l-am scos din vocabular. Cine vrea să se joace cu ea, bine, cine nu, nu; i-am zis să fie isteaţă şi nu-l bage în seamă. Că nu toţi oamenii se poartă frumos unii cu alţii şi să-i ignore pe copiii care se poartă aiurea. I-am mai spus că există şi prieteni pe lumea asta, dar nu din ăia etichetaţi pe moment cu un grup de litere, ci unii reali, pe care o să-i găsească la un moment dat. Până atunci copiii sunt: colegi, copii din parc, alţi copii… etc.
Cât despre a-ţi ieşi din pepeni: oricărui parinte i se întâmplă. Depinde acum în ce constă acea ieşire. Dacă e vorba de şabloane verbale ce nu conţin cuvinte jignitoare (gen ‘nenorocitule’ din articol), e doar supapa de siguranţă. Când săream rău de tot calul, mama îmi zicea ‘te omor’, dar nu a dat niciodată în mine. Eu am spus copiilor mei ‘stai cuminte că nu ştiu ce-ţi fac!’, ‘iti lungesc urechile’, etc. După o vreme au început să întrebe: ‘ce îmi faci?’. Sau ‘cum îmi lungeşti urechile?’. Habar n-am, important este că momentul în care am fost în impas a trecut.
Comentariu beton!27
@Mihai, da, sună dur. Dar în urechile cui? 😉
Știu pe unul care își înjură copilul simplu: „Du-te-n pwla mea de prost!” Eu am rămas mască când am auzit. Copilul era obișnuit și l-a ignorat. Omul e un părinte bun, dar are derapaje verbale mult peste limită, chiar și după standardele mele lejere. Dar doar verbale.
Alta: „Paștele, cristoșii și dumnezeii mă-tii!” Mi se pare la fel de nasoală ca acel „nenorocitule”. Rezultatul? „Tati, ce înseamnă cristoșii?” M-a umflat râsul și am uitat de ce îi spusesem așa celui mare. 🤣
După ce i-am zis de vreo 50 de ori că nu are voie să bage chestii în priză, l-am prins când încerca cu o sârmă să facă cum îl văzuse pe electrician. Avea 5 ani și ceva.” Dacă te mai prind cu obiecte la priză, îți tai mâna și te bat cu ea până-ți zboară toți dinții din gură!” Imagine horror dacă stai să analizezi. Probabil el și-a imaginat altfel desfășurarea acțiunii, fiindcă a început să râdă în hohote și să îi povestească lu’ frate-său..” Hă, hă, uite ce a zis tati că îmi face… „!! De atunci le-am mai zis de vreo câteva ori cu vocea și privirea cruntă „Dacă mai faci aia îți tai mâna și…”, dar unul din ei sau amândoi continuă aproape instant propoziția „..mă bați cu ea până îmi zboară dinții…”
Mie, sincer, mi se pare ciudat câtă încrâncenare a provocat aici cuvântul „nenorocitule”, care pentru unii e ceva grav și de nespus, iar pentru alții e un fleac.
Comentariu beton!24
Ionuț,
Poate pentru că celelalte pe care le-ai enumerat mai sus se referă la diverse acţiuni şi scenarii. Pe când ‘nenorocitule’ este un apelativ dur și direct care reflectă părerea şi sentimentele cuiva despre altcineva.
‘Nenorocit’ în contextul de mai sus înseamnă ‘ticălos, mizerabil, inutil’, cineva de care te-ai săturat şi pe care îl dispreţuieşti. Are alt impact decât ‘Dacă te mai prind cu obiecte la priză, îți tai mâna și te bat cu ea până-ți zboară toți dinții din gură!” (mai e cazul să zic că mor de râs?) sau chiar şi ‘Du-te-n pwla mea de prost!” – aici asocierea părintelui cu copilul transformă radical greutatea negativă a cuvântului ‘prost’ (e o chemare, nu o gonire). Pe când ‘te calc în picioare, nenorocitule!’ denotă silă şi respingere.
Ionut, complet de acord cu teoria bulei, desi nu mi se pare ca genul asta de izbucniri pregatesc in vreun fel copilul pentru viata sau il scot din bula. Mai ales ca el ne foloseste pe noi ca radar pentru a-si valida comportamentul. Risti sa il bagi din bula in bucla infinita daca nu face nimic si totusi urli la el :)) Ramane sa se intrebe ce a gresit si evident nu va gasi un raspuns sau va gasi unul care nu-l avantajeaza deloc.
Cred ca este, insa, mult mai simplu si cumva, din pacate, terapeutic sa izbucnim pe cei dragi, care ne accepta asa cum suntem sau pe cei mai slabi decat noi, care nu ne-o „intorc”. Ii folosim de multe ori ca pretext sa ne „ventilam”, fara sa ne gandim la consecinte. E uman? Da. Condamnabil? In mare masura. Tipa din exemplul lui Mihai are clar frustrari majore de a avut asemenea izbucnire adresata propriului copil. Si daca e ceva uzual in familie, cum ai spus tu, mi se pare cu atat mai grav.
Solandi, eu cred ca faci treaba mult mai buna decat psihologul ala, in ceea ce priveste propriul, copil. Sper ca nu mai arunci banii de pomana 🙂
PS: cum se poate ca o generatie care a crescut atat de libera, cu „cheia la gat” si a supravietuit/experimentat atat sa fie atat de protectiva cu proprii copii. Nu pot intelege asta. Deloc.
Copilul nu trebuie tinut in bula dar totusi e un pic exagerat sa il tot umilesti asa doar ca pregatire pentru viitor. Asupra lui va lasa urme.De acord ca nu exista parinti perfecti, dar acuma depinde si pentru ce ne pregatim copii. Eu il vreau doar un viitor cetatean normal si de bun simt .
Nu ai cum sa fi intreg la caput si sa zici asa ceva.Inseamna ca iti lipseste o anumita parte a cerebelului.
Evident ca iti mai certi copilul…dar izbucnire de ura nu are ce sa caute in reletia dintre voi.
Comentariu beton!15
Fix asta cred și eu.
prietena – mama tanara a doi gemeni superbi, dar si hiperenergici. tatal lor plecat des in delegatii lungi, cumva au judecat ca nu-i nevoie (nici posibilitate neaparat) de bona. bunici absenti.
ma suna intr-o zi plangand si-mi sopteste plangand cu sughituri: „nu mai pot! nu-i mai suport, i-as arunca pe geam!”
ii iubeste de se usuca. totusi, de la un punct incolo, n-a mai putut, nici n-a mai stiut sa gestioneze.
nu ii agresase – cand a simtit ca urmeaza sa clacheze, s-a inchis in camara, a plans in hohote si’n pumni sa n-o auda si m-a sunat in timp ce ei, observand deja lipsa, o cautau agitati prin casa.
am fugit din birou spre ea (spre norocul meu statea si aproape). am bagat-o cu forta in dus, i-am cerut sa se imbrace si sa plece sa se plimbe. am ramas eu cu ei pret de sase ore. ea n-a facut prea multe cu timpul ei. s-a dus in parc si a cautat liniste. de atat avea nevoie si da, cred ca, macar cateodata, parintii au nevoie de cate o „pauza” de la „noul job” care ii copleseste. din pacate, unii nu apuca sa respire, nici n-au pe cine sa sune.
Comentariu beton!62
Eu am mai citit asta „undeva”, pe vremea când Vasile și Suzana nu existau…
Comentariu beton!14
Tu ai „citenii” d’astea des ? Poate e momentul să cauți ajutor specializat. Dacă găsesti zi-mi și mie,pls. Vocile îmi spun că sunt normal.
Copiii, ca si barbatii 😋 scot ce-i mai urat, dar si ce-i mai bun din noi. Eu cred ca important e cum gestiobezi criza momentului. La nervi dai drumul la ” porumbel”, celalat , indiferent ca-i copil sau adult se inflameaza si el, conflictul escaladeaza si se ajunge la altele, fie ii cârpesti doua palme, fie il trimiti la mă-sa, mai descoperi brusc cum diferite obiecte din casa ajung sa tina de aviatie 😂. Daca la varste mici tinzi sa le faci urechile ca la magar, adolescenta e cu exorcizare. Prefer sa ies sa fumez o tigara si sa depasim momentul.
Comentariu beton!15
@IoanaR – „Copiii, ca și bărbații…” ai avut experiențe nasoale cu copiii, sau cu bărbații? Că aia cu obiectele care capătă valențe aviatice nu se întâmplă la fel dacă ai de-a face cu copii sau cu bărbați. Numa zic. Dacă după copii arunci cu ceva, în majoritatea cazurilor e fără retaliere, dar dacă dai după partener (bărbat sau femeie) sunt șanse mari să primești o salvă de rachete înapoi.
@IoanaR,
”adolescenta e cu exorcizare” 😂 😂 😂
Mi-a plăcut maxim, și-i tare adevărată.
Comentariu beton!15
Când eşti zi de zi cu copiii, inevitabil te enervezi. Asta nu înseamnă însă violenţă verbală sau fizică. Dar uneori e greu de gestionat situaţia. Nu sunt de acord cu un astfel de comportament. Dar să ridice primul piatra cine n-a ţipat niciodată.
Comentariu beton!21
Bine, clar nu sunt de acord cu „nenorocitule” şi alte apelative similare.
…ATÂT!!! CARE ȚIPĂ PE AICI ?
Comentariu beton!13
@Misu scuze dar din articol nu se înțelege că tu pui accentul pe „nenorocitule” sau cel puțin așa o vad eu.
Cu siguranță cei care au copii se vor împărți în două:
– unii care sunt de acord, care se poartă exemplar și care niciodată nu fac, nu dreg sau nu își amintesc cum zicea @Geamana mai sus.
– unii care explodează și ei la rândul lor (și sincer nu îi poate blama nimeni, deoarece nimeni nu face parenting alături de ei ca să înțeleagă de ce).
Cei care nu au copii cu siguranță vor fi total împotriva violențelor de orice fel.
Comentariu beton!16
Nu ai cum să nu înţelegi că e vorba despre acel ‘nenorocitule’. Adică mie mi-a sărit instantaneu în ochi. Însă comentariile vor fi astăzi întinse pe o plajă foarte largă de reacţii. Devine un subiect precum aluatul de cozonac pus la crescut. În care ai uitat să pui drojdia. Şi înjuri în barbă că de ce nu se umflă odată.
@Solandi am văzut cuvântul, și eu cred că s-a înțeles că s-ar vrea a se descoperi, care ar putea fi motivele, pentru care un copil te scoate din sărite, astfel încât să rezulte astfel de cuvinte care ar putea afecta emoțional un kinder.
Cred că subiectul de azi nu este legat de starea de nervi în care ne pot aduce copiii noștri, de cât de mult și des poți urla la el, ci mizeria aia de cuvânt: nenorocitule. Asta e problema. Dacă poți să-ți jignești/umilești propriul copil. Și ce anume te poate determina să-i spui astfel de cuvinte.
Comentariu beton!21
Eu propun ca Mihai să îl scrie bolduit.
@Solandi, corect. Îl scriu acum.
@Elena, EXACT!!!
Eu am auzit în copilărie vorbe din astea mai ales din partea unei mătușe. Deși să merg la bunici în vacanțe era o plăcere pe care o așteptam cu drag, faptul că era acolo și mătușa mea m-a făcut să nu vreau să mai merg nici măcar în vizite scurte. Și când venea ea la noi mă retrăgeam în lumea mea și încercam să n-o mai aud. Nu atât vorbele mă dureau ci ura cu care îmi vorbea.
Acum când ne întâlnim mi-e doar milă de ea.
Comentariu beton!14
Dar ce te faci si cu reversul? Cand parintii ii fac toate poftele copilului si acesta este un razgaiat si jumatate, care face numai ce vrea, pentru ca….are personalitate proprie. Nu il cearta si nu il pedepsesc, deoarece „bietul” copil ramane traumatizat pe viata., asa ca..mai bine il lasam sa faca ce vrea el, sa isi manifeste propria personalitate, ii cultiva ideea ca este un print sau o printesa a Universului si o binecuvantare divina pe pamant, la care toti muritorii de rand ar trebui sa se inchine.
Ce daca iti da foc la casa? Nu-i nimic!
E un lucru/bun ce poate fi inlocuit (peste 30 ani cand iti achiti ratele)…pe cand fericirea plodului cand face asta..e incomensurabila! Ca doar el/ea e Soarele tau, viata ta, etc.
Si sa te fereasca Dzeu ca din exterior sa subliniezi comportamentul pruncului sfant, sau sa iti dai o parere, ca esti linsat!!
Nu sunt de acord cu bataia nejustificata (bazata pe frustrarile parintilor) sau cu injuraturile grave, dar nici cu suflatul in c*r. Ai mei au avut 3 copii si ne-au mai altoit cand a fost cazul (uneori poate si exagerat), dar nu am ramas traumatizati pe viata si nu am ajuns nici retardati.
Acum explică-mi și mie ce legătură are ce-ai răspuns tu cu articolul meu de azi, că nu mă prind.
Nu cred ca ar trebui judecata femeia aceea, chiar daca a folosit cuvantul „nenorocit”. Si poate e mai bine sa isi articuleze verbal copilul uneori (chiar daca alegerea cuvintelor nu e pe placul unora), decat sa ii sufle in fund. Nu stii ce a facut copilul sau ce face de obicei, nu stii in ce stare era femeia, etc. Tu ai auzit o vorba in treacat si atat.
Expunerea mea de mai sus e datorata si Sarbatorilor, unde am avut contact cu tot felul de parinti si copii (care m-au ingrozit), iar articolul tau avea oarecum tangenta cu parenting-ul din ziua de azi :))
@Alexandra, „te calc în picioare, nenorocitule” nu este o vorbă în treacăt. Capisici? Tonul pe care era rostită n-am avut cum să-l reproduc, dar nici măcar nu mai contează.
Nu l-am mai pleznit pe al meu de 15 ani. Pe vremea aia ii ajungeam cu palma la ceafă iar nevastă-mea se revolta pe bună dreptate: „Mă omule, dacă ții morțiș să-l bați, dă-i la cwr!” De lene să m-aplec am renunțat! 😁 De vorbit urât nu mi-a oferit ocazia ( adică prostii grave n-a făcut ). Acum zic și eu ca un nesimțit: nu mai bine îi zicea cum că mai bine îl înghițea în timpul concepției?
@Victor, horror! Păi era canibală, să-l înghită?! Auzi ce-i trece prin cap!
mie altceva mi se pare notabil in articol ….din ce spunea mihai posibila mamica nu era nici saraca nici needucata deci violenta verbala sau fizica nu prea are legatura cu nivelul de trai ca uneori prea sarim sa zicem aaaa niste nenorociti ,lipsiti de educatie ce sa te astepti de la ei..pe de alta parte…traim asa stresati ,toti avem automatisme verbale cand ne infuriem si nu prea gandim la nervi ..tipa o fi avut vre un nenorocit la job sau acasa si neputand sa i zica aluia zice copilului
@Mihai, ok. Inteleg ca alegerea cuvintelor in sine si tonul te-au oripilat.
Dar, tot consider ca nestiind istoricul, nu poti judeca doar dupa imbracaminte si aceasta fraza (poate neinspirata).
@Alexandra, ai dreptate. Trebuia să mă opresc, s-o întreb despre istoricul relației ei cu copilul, să încerc să înțeleg ce-a făcut-o să i se poata adresa în halul ăla și abia apoi să scriu textul ăsta. Poate, dacă aveam suficient timp, o rugam să-mi spună două-trei cuvinte și despre relația cu soțul/iubitul/amantul ca să înțeleg mai bine dacă nu cumva și de acolo îi veneau frustrările.
@Mihai,dar ar fi misto sa incerci data viitoare sa o intrebi toate astea. 🙂
Eu nu stau bine nici cu nervii și nici cu răbdarea. Am un băiat de 6 ani care de când l-am scos din burta nu sta o clipa locului. Este cea mai mare provocare a mea, sa nu urlu constant la el sau sa îl ameninț cu câte vreo pedeapsa dacă nu asculta. Uneori simt ca am ajuns la limita răbdării, dar trag muuuuult aer în piept (cred ca am o capacitate pulmonara impresionanta la cât de des o fac) și iau 5 min pauza. După, ceea ce a făcut nu mai pare grav și realizez ca dacă mi-aș fi dat drumul la gura inrautateam lucrurile. Inutil sa mai zic ca nu mai am inima sa ma uit la știri cu copii abuzați de când am flăcăul în viata mea.
Cum ii zic uneori, eu nu vreau un copil cuminte ci unul ascultător. Dar, nu știu cum e la voi, eu vorbesc, eu aud :)))
Comentariu beton!16
Ori vorbesc cu zidul / ori vorbesc cu tine, tot aia e !
Și vorbești … și vorbești… că doar îl iubești.
Comentariu beton!17
@Mihai, nu am zis asta. Am zis doar sa nu te grabesti sa judeci. 🙂
Ma abtin de la comentarii mai departe, ca vad ca te deranjeaza :).
@Alexandra, nu mă deranjează nimic, poți să comentezi ce vrei. Doar că am dreptul să-ți răspund și eu cum vreau.
Și, da, o să mă grăbesc să judec pe cineva care spune asta unui copil.
Nu știu, dude. Eu vorbesc ca un birjar. Dar copiilor nu le pot spune vorbe grele că mă doare pe mine.
Comentariu beton!17
n-am niciun dubiu ca, citind aceleasi lucruri si primind aceleasi cuvinte, fiecare dintre noi o sa le suprapunem pe propriile experiente sau nevoi (cateodata masti) si o sa reactionam diferit. bun! bine c-o facem! doar ca, ideal este sa ramanem pe subiect si sa nu schimbam parametrii in functie de directia pe care vrem sa o dam, adesea alta decat cea initiala.
fireste ca toti credem ca avem sau doar ne dorim sa avem dreptate.
numa’ ca… ce sa vezi? gresim si cand ni se pare noua ca de fapt corectam.
well,
– nu am copil nascut (am un samoyede, da’ inteleg ca el nu se pune), dar cred ca, de bun simt, pot si imi permit sa am pareri despre educatie (stiu si ca nu, mi-au spus multi). spui o parere si te trezesti ca nu esti demna sa comentezi ca „TU n-ai! abia atunci sa vorbesti!” – si brusc, devine complet irelevant ca poate ai fi avut daca natura ar fi fost si cu tine la fel de generoasa – stiti cazurile alea de oameni infertili, bolnavi, sau care pur si simplu nu pot, pierd, n-au cu cine sau nu se simt in stare? tocmai ai lovit un om, fara sa-ti pese, ca sa justifici ca TU ai dreptate atunci cand comiti o nedreptate.
– nu-l faci si e deajuns ca sa ai drepturi asupra lui. asta e cu painea – o cumperi si apoi decizi daca o mananci sau daca o arunci. desi, chiar si atunci poti alege sa o dai cuiva sau sa o faramitezi pentru porumbei.
– nu iti justifica o „cadere” prin „drept s-o fac” pentru ca, nu, clar nu cred ca tolerezi „caderile” altora la adresa ta. si, chiar asa! de ce nu permiti niciodata ca si cei din jur sa reactioneze impulsiv la adresa unuia d’al tau?! daca el, copilul tau, pe care-l iubesti si pentru care, cel putin teoretic, ti-ai vinde un rinichi, a reusit sa te enerveze suficient cat sa-l umilesti (egal ca in public sau in privat) sau sa-l lovesti. de ce nu ai aceeasi intelegere si pentru strainu’ ala care si-a iesit din fire cand acelasi copil i-a facut vreo nefacuta? ca-i al tau, huh? si asta, printr-o lege nescrisa, atesta ca tu poti, altul nu, chiar daca, uneori, prostia cea mai mare o face in afara casei. well, adesea, copilul ala si-o fura de doua ori. si de la strain, si de la parinte, dar pentru aceeasi prostie.
– imi plac la nebunie revoltatii care isi sanctioneaza in fel si chip bonele – pai de ce? remember? e greu! si femeia aia duce greul tau – da-i si dreptul la reactia ta. nu?
– mergem des in parc asa ca am ocazia zilnic sa asist la tot felul de evenimente intre parinti si copii. nu, nu stiu ce bagaj are adultul, dar sigur pot sa inteleg ce pune in bagajul copilului. au fost situatii in care as’ fi crapat de bordura multe capete (gen copilul cade din leagan si bonus primeste o palma ca n-a fost atent), dar hei! cine imi da dreptul sau justificarea sa umilesc un parinte in fata copilului? de parca ha! vezi pustiule? am fost aici pentru tine. am eliberat samoyede-ul din lesa, e prietenos, asa ca adesea distrage atentia copiilor si imi place momentul in care le pot sopti parintilor, cumva linistiti ca nu-si mai bat capu’ „cainele meu e vanator – ti-ar putea sfasia copilul intr-o secunda. poate vrei sa-l protejezi mai mult”. diabolic?! poate. dar nu o data ne-am despartit de ei cu niste lectii cel putin, pe moment, invatate.
Draga parinte, in opinia mea, ai un singur drept: sa-l iubesti neconditionat, sa-l hranesti, sa-l educi si sa-i transmiti toate valorile tale, nu si defectele. singur sigur nu s-a vrut, nici n-a avut de ales. si oricand ti se pare justificat sau justificabil modul in care actionezi sau reactionezi asupra lui, nu uita sa amprentezi inainte pe tine – ce impact are asupra ta? acum, adult, cand poti sa te aperi. cauta argumente, nu pedepse. gaseste solutii, nu scuze.
pies. azi vorbesc din pozitia adultului care in copilarie n-a primit nicio palma, care nu a fost umilit niciodata de oamenii lui cei mai de incredere, care nu a fost jignit, dar care a primit suficiente lectii cat sa inteleaga tot timpul cand a fost prea mult, cand a gresit, cand a incalcat limite. n-am dat foc la casa. just. nu inca.
Se dezbate încă. Ce zici?22
Asa… si cine decide cine are dreptate sau nu daca toti suntem convinsi ca o avem?
Pana si acuzatii de crime si violuri au parte de proces, tanti din poveste e direct executata. Ce pedeapsa sa i se dea? Un picior in cap? Niste injuraturi? O tura in duba? Decadere din drepturi?
P.S. cand o sa fie normal si legal sa pleci in oras la un party ceva si sa lasi copilul mic acasa singur, asa cum faci cu cainele, atunci se „va pune” si cainele. E cel mai simplu exemplu.
Comentariu beton!29
@Vera – daca despre cainele meu discutam acum, nu, nu ramane niciodata singur acasa. are o „bona” care ramane cu el. unii zic ca e „nebunie”, eu zic ca e „responsabilitate”. si nu, nu inteleg nici piesul – ai inteles de undeva ca ii compar? pe copil si pe samoyede. sau?
esti sigura ca ai parcurs cu atentie comentariul meu? pentru ca sigur am zis ceva despre „umilirea” parintelui – nu’s de acord cu ea.
ma ierti, nu inteleg cum reply-ul tau are legatura cu comentariul meu. mai degraba, as’ sublinia inca o data inceputul – citind aceleasi lucruri si primind aceleasi cuvinte, fiecare dintre noi o sa reactionam diferit.
si mai repet inca o data sa fie clar: eu nu judec pe nimeni. imi exprim pareri. pot fi ignorate. nu’s menite sa aiba rol de sentinte 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?14
@Jamilla Am recitit si constat ca, practic, doar ai emis niste generalitati (de bun simt, desigur), fara a avea o opinie precisa. Am inteles acum, gata!
Este inedita ideea de bona la catel. Si foarte responsabila. Si generoasa, desigur. Dar deja stim ca nu banii sunt o problema.
Comentariu beton!24
@ Vera – vezi? te-ai grabit sa tragi o concluzie desi n-ai simtit si impulsul de a verifica cumva informatia inainte sa lansezi la apa o ironie.
nu o sa ma scuz niciodata pentru banii pentru care lucrez adesea si cate 20 de ore din 24, dar specific, in cazul asta, bona nu costa. ma bucur ca am in jur oameni care ma iubesc si care simt si isi doresc sa ofere cel putin cu masura cu care si eu o fac pentru ei.
pies. acum ma gandesc ca mesajul ala din privat s-a vrut doar un teasing care sa conteze in momente ca asta. ramane apreciat oricum.
Se dezbate încă. Ce zici?14
@Jamilla
1. in mintea mea, bona e un personaj platit, ma scuzi ca n-am inteles eu ca e prietena. Este, ce surpriza, tot vina mea ca am inteles gresit ^^
2. este de prost gust sa mentionezi lucruri private. O sa ma gandesc cum pu.la mea tot EU am gresit si aici. Intre timp, imi trag doua palme ^^
3. eu stric vorbitorul, asa cum fac cu persoanele cu care nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Este vina mea, desigur! ^^
.
Comentariu beton!26
@ Vera – din nou te-ai grabit sa presupui ca este o prietena. poate ca n-am fost specifica (nici nu inteleg nevoia), dar asta nu presupune ca poti sa tragi orice concluzie, nu? altfel, ma gandesc ca nici teoria in care MV sau restul celor care au comentat – s-au grabit sa o judece pe femeie – nu se mai sustine.
– vezi? organe si palme – desi acum stiu ca se poate si altfel. pacat.
o sa ma opresc aici pentru ca nu vad unde poate sa duca pe plus acest dialog si nici nu face subiectul postarii.
ganduri bune!
Se dezbate încă. Ce zici?11
@Jamilla,
Vrând nevrând discuţiile se întind şi peste graniţele unui subiect anume. Pentru că intervin foarte mulţi factori umani. Dacă era vorba despre un exerciţiu la matematică, intervalul era clar pentru toată lumea.
Până şi tu ai divagat foarte mult:
1. Aducând în scenă, de exemplu, durerea și dezamăgirea provocată de duritatea unor oameni care îţi iau dreptul la păreri despre creşterea copiilor pentru simplul fapt că tu nu ai.
2. Apoi vorbind despre ‘dreptul’ bonelor de a-şi exprima reacţiile. Să nu uităm însă că a fi bonă este o meserie şi profesional i se cer anumite competenţe; dacă nu le are, să-şi aleagă alt job. Nu poţi pune semnul egal între părinte şi bonă. Evident, aici nu iau apărarea reacţiilor negative ale unor părinţi, însă asocierea făcută de tine nu este validă.
3. Spui să nu criticăm dar de fapt o faci – vezi reacţia din parc cu leagănul şi faza cu lăsatul câinelui din lesă pentru a da peste nas apoi părinţilor care se încred în inofensivul situaţiei.
Singurele aspecte care îmi plac din polologhia scrisă de tine mai sus ar fi:
– reacţia diferită a oamenilor la aceeaşi stimuli (cuvinte sau evenimente) în funcţie de istoricul personal al fiecăruia
– atitudinea pe care un părinte ar trebui să o aibă faţă de copilul său, exprimată foarte mişto în final.
Însă, per ansamblu, totul este o dezaprobare de pe margine față de comportamentele şi atitudinile celorlalţi oameni.
Comentariu beton!29
@ Solandi – sa inteleg ca ai ajuns direct la comentariul meu? altfel, ai fi inteles ca am reluat situatii mentionate mai sus. nu toate. eu nu am nicio suferinta legata de un copil. nu despre asta era vorba ci despre aproape inumanul „n-ai? taci!” – pentru ca sunt oameni care si-i doresc, dar nu-i pot avea. eu doar nu mi-am dorit. am ales sa adopt unul la distanta. ma face mai putin indreptatita sa spun ca nu este doar despre a naste? adica… au oamenii incredere in medici desi ei nu sufera de bolile lor? well…
am dat exemplul bonelor si al oamenilor din exterior pentru ca, ce sa vezi? si pe ei ii enerveaza cateodata copiii cuiva, dar ei da, sunt „profesionisti”, au anumite calitati si trebuie sa isi inghita nervii – eventual sa discute cu copilul sau cu parintele despre asta. pentru ca daca nu, n-am copii, dar am nepoti si am copiii prietenilor – nu exista sa vina vreunu’ batut acasa pentru ca, da, jihadul incepe cu o palma. discutia era despre „bagaj”. il au si altii. la final este despre putere. zic eu. ca se intampla sa te mai scoata din minti si sotul si sa nu-l injuri, sa nu-l umilesti si sa nu-l lovesti – oare de ce? eu zic ca e infinit mai usor sa faci asta cand ocupi pozitia de forta si tu esti elefantul din camera – zici tu ca nu?
despre 3 zic atat: iubesc animalele. nu trebuie sa le iubeasca toata lumea. da, fac educatie oricui atunci cand nu este constient de pericole, chiar daca ii apreciez infinit pe adultii care incurajeaza socializarea copiilor cu animale – au nevoie si unii si altii sa inteleaga pericolul la care se pot expune.
unde am spus ca eu nu critic? de unde s-a inteles ca’s v’o teresa maica? am spus ca nu judec. cumva, in mintea mea, astea doua’s diferite.
tocmai am dat mai sus doua exemple mai sus in care povesteam reactia unor oameni apropiati si spuneam ca parintii, cu un copil, cuminte, sau cu 3 hiperactivi, au nevoie de sprijin – indiferent de unde vine el. si au nevoie de timp pentru ei – asa cum avem nevoie si noi, parinti sau nu, de cate o pauza de la orice.
nu scriu nimic pentru degetele in sus, nu ma afecteaza cele lasate in jos, dar scriu cu siguranta tot timpul ce gandesc. daca e bun si bine primit, ma bucur. daca e prost si gresit, ma astept sa fiu corectata. daca se trag concluzii in lipsa de informatii si sunt judecata fara vreo intrebare… well, aici abia avem o discutie, dar doar in functie de „imi pasa sau nu”. iar in cazul de fata, imi place Vera. azi m-a surprins, dar am citit destul ce a scris aici si cum a ales sa gestioneze situatii, cat sa stiu ca nu reactiile de azi o definesc. ma insel? poate. sigur o sa avem ocazia sa aflam impreuna.
pies. doar pentru ca am aparut mai tarziu, sau pentru ca am alte pareri, nu inseamna ca’s dusmanul cuiva 😉
Se dezbate încă. Ce zici?11
REMIZĂ?
@Jamilla,
Degeaba mă iei de sus cu: ‘sa înţeleg că ai ajuns direct la comentariul meu?’, pentru că stai pe nisipuri mişcătoare.
Ai spicuit tu din comentariile de mai sus, dar le-ai raportat la tine. Pe toate. Şi sari de la o idee la alta, ceea ce scrii e cam greu de urmărit. Neînţelegeri apar şi dintr-o exprimare ambiguă nu doar dintr-o rea voinţă a cititorilor sau a unor idei preconcepute. Iar o discuţie în contradictoriu nu presupune că cei care participă la ea sunt duşmani. Înseamnă doar că nu au fost transmise corect informaţiile. Iar după ce sunt lămurite e posibil că părerile să fie diferite. Dar tot nu este echivalent cu a urî. De ură sunt pasibili doar cei care exprimă idei hidoase, anormale. Ceea ce clar nu e cazul aici (asta apropo de trimiterea din final, că nu eşti duşmanul cuiva).
În ceea ce priveşte ‘a judeca’ – evident că nu o faci, nu ai cum, doar dacă nu eşti vreun judecător în tribunal. Şi cum deduc că nu eşti, termenul acesta folosit de tine – om de rând fără robă şi ciocan – este lipsit de conţinut şi sens. Ca atare, nu îl pot interpreta decât cu sensul de a critica, de a avea o părere proastă despre alţii sau comportamentele lor.
Nu faptul că eşti nouă are relevanţă aici ci modul în care ceea ce scrii este perceput. Poate pentru tine sunt doar figuri de stil, dar alţii le pot percepe drept aroganţă. Vorbele au uneori defectul ăsta – să pară reci indiferent cât suflet ascunde cel care le scrie. Probabil în timp vom şti să dăm ambalajul la o parte şi să rămânem cu ideea brută. Dacă există şi nu sunt doar vorbe goale. Până atunci tatonăm.
Comentariu beton!20
Azi am citit în viteză. Pigulind printre atâtea vorbe spilcuite și atâtea chipuri sclivisite în fața unui subiect relativ dureros am oRbservat sau mi-am confirmat unele chestiuni superbe, emoții și trăiri.
Solandi, capacitatea ta de analiză și sinteză te trădează. Cât ai scorul Mensa ? EQ ?
Jamilla ai putea/ai vrea să descrii într-un mod mai detaliat partea cu adopția la distanță? Un guest post, ceva acolo ? Aaa… și să nu uit, poți să ne arăți o poză din orașul pustiu cu exif ?
Comentariu beton!16
@ Solandi – nu, nu te-am luat de sus deloc. incerc sa inteleg, cateodata – atat cat pot, vehementa.
fireste ca am raportat la mine si la nivelul meu de intelegere si la ce simt sau gandesc. cum sa folosesc alte filtre decat ale mele?
critica nu este tot timpul negativa – sunt fotograf – mizez pe critica constructiva si cred cu tarie ca este mai ok sa ne exprimam parerile – atunci cand le avem si simtim sa o facem – decat sa le stocam intr-un sertar pana cand vor apasa prea tare ca sa mai conteze.
eu povestea asta o vad asa:
– cum e afara?
– naspa, ninge! / foarte fain, ninge!
important este sa retinem ca afara ninge si sa vedem ce impact are asta asupra noastra si, in masura in care se poate si ne intereseaza, sa aflam cum si de ce simt ceilalti diferit.
no harm intended.
@Jamilla, am luat din comentariul tau acest fragment: „am eliberat samoyede-ul din lesa, e prietenos, asa ca adesea distrage atentia copiilor si
si imi place momentul in care le pot sopti parintilor, cumva linistiti ca nu-si mai bat capu’: cainele meu e vanator – ti-ar putea sfasia copilul intr-o secunda. poate vrei sa-l protejezi mai mult”. diabolic?! poate.”
Aș fi bolduit „si imi place momentul in care le pot sopti parintilor, cumva linistiti ca nu-si mai bat capu’”, dar scriu de pe telefon și e mai complicat.
Vreau să te întreb (că nu mi-e clar): tu chiar faci asta?
Comentariu beton!21
@Jamilla,
Nu era vorba despre snowflakes. Deja asta e plecare cu sania spre poveşti spuse la gura sobei. Nu am ajuns acolo.
Elena,
Fix asta mă întrebam şi eu.
Comentariu beton!13
Eu atat am de spus:
FUGI!Fugi si nu te uita in urma, astea te halesc si pe tine si pe samoyed.
Comentariu beton!17
@M&M Simți tu asta ? Ești pățit? Parcă îți lipsește un fragment de bucă … și eu credeam că e din cauza maidanezilor 😜.
@Jamilla dacă-i pe viață și pe moarte mă poziționez alături de câinele tău, e faină rasa🐕, de tine nu îmi fac griji, sigur găsești un „cavaler de fier”. Animalul n-are nici un păcat. Angajezi „bon” pentru câine sau doar bonă ?
Comentariu beton!14
@Solandi, după ce-mi răspunde la asta, ce crezi?! Mai am o întrebare.
@Elena P Tudorel Altă întrebare? După ce că ați trecut-o pe sub furcile caudine tot nu vă lăsați. Damn, cum v-ați găsit voi. Când aveți de gând să vă luați de mine în halul ăsta să mă anunțați ca să îmi iau costumul de Floare pă mine😜, rogu-vă!
PLS-plecat la Selgr0s după înghețată 😜 gg L.G
Comentariu beton!12
@ Elena P – ca sa simplificam: eu nu mint. mi se pare pierdere de vreme.
da, fac asta. pentru ca ce sa vezi? desi sunt adult, desi imi plac animalele, desi stiu cum sa ma raportez si cum sa ii abordez, am fost oricum muscata de caini. cu sau fara stapani. iar un parinte, ar trebui sa stie ce risca in momentul in care isi lasa sau, si mai rau, isi trimite copilul spre animale, fara sa-i invete sa intrebe daca este ok sau nu. al meu iubeste foarte mult copiii, dar ei n-au de unde sa stie.
pies. da-le pe toate o data. de intrebari zic. 🙂
@Jamilla, nu te-aș acuza nicicând de minciună, crede-mă!
Dar bucățica aia te text în care ai scris că părinții sunt bucuroși că au scăpat de-o grijă (aka copilul) și tu le susuri în urechi că ai un câine vânător, ți se pare că sună „a grijă” sau a „răutate”? Că mie în calitate de om, părinte, fost posesor de cățel îmi sună a rautate maximă. Pe bune!
Și n-am absolut nicio problemă să ți-o spun în față.
Trecem la întrebarea 2. Care e tot legată de răutate. Punctul meu de vedere ăsta e.
Ai pomenit că ai avut o discuție cu Vera în privat. La cum o știu eu pe Vera, aruncă foc pe gură și după aia vine cu o față de miloagă să-și ceară scuze. Nu este un om echilibrat deloc ci mai degrabă coleric. Probabil că te-a abordat cu lacrimi în ochi și cu scuzele de rigoare.
Intrebare: ce te-a determinat să împărtășești cu noi asta? Ai vrut cumva să ne arăți că Vera te caută în privat deși ați avut un clinci aici? Să o arunci sub un semn de întrebare? Chiar n-am înțeles.
Comentariu beton!19
@Habare, stai pe craca ta. Nu mai interveni cu glume că n-ai ce să descongestionezi. E o simplă discuție. Cine știe, poate o să ne placem în final. Remembăr Anduța? Bun! Back off!
Comentariu beton!19
@ Elena P – da! ai inteles mesajul corect! asta chiar este o rautate. si stii de ce? pentru ca prefer asta decat sa iti aduc inapoi, din gura siberianului, mana copilului. e brutal? sper ca da! si mai sper ca o sa tina minte si ca o sa se gandeasca de doua ori inainte de a intoarce capul de la copil in timp ce el se duce tinta sa se infiga intr-un caine.
Legat de Vera – i-am scris ei. sa inteleaga ca nu, nu merge sa ma ataci in public, apoi sa-mi scrii in privat ca n-ai vrut. eu joc in general cu toate cartile pe masa. nu pastrez niciun joker in maneca. si, in general, daca ma injuri in public, apoi crezi ca ai exagerat, tot acolo ar trebui sa o si dregi. dar asta-i doar parerea mea. de om nebun. in plus… unde sa scriu? nu aici vorbim? 🙂
@HM – lasa fierul, ceva azbest stii? nu cautam bon, nici bona, dar nu refuzam niciodata daca mai vor si altii sa ne intra in haita – la joaca 🙂
@Elena P stau în banca mea … și număr firfirei dă pariuri.
@HM, ce cotă și pe cine? Țin io pariul.
@Jamilla, eu nu-s un om cu niște limite bine stabilite, tocmai pentru că le depășesc în momentele în care mi se ridică sângele în cap. Ca momentul ăsta când ți-am citit răspunsul. Așa că te întreb direct: ce, plm, cauți cu câinele într-un parc cu copii? Cine te crezi tu să dai lecții corective despre educație unor oameni? Bă, și nu în ultimul rând: tu chiar te vezi bună așa, altruistă?
Dacă în parcul unde ies cu copilul meu, acesta ar fi mușcat de un câine însoțit de stăpân, îl mușc atât pe câine cât și pe stăpân până mor. Eu sau ei.
La partea cu Vera ai dreptate. Scuzele se cer acolo unde ai pus foc.
Comentariu beton!27
@ Elena P – daca iti dau o batista, promiti sa te stergi la gura? te-ai manjit aiurea de cuvinte naspa si iti strica armonia.
si be). citeste mai jos. exista explicatii. trebuie doar sa vrei sa le vezi. dar stai, tu nu pui toate intrebarile, nu? cand se termina, ataci 😉
Se dezbate încă. Ce zici?4
@Jamilla,
Nu te-a altoit niciun părinte după ce ai lăudat sadic așa calitățile de vânător ale câinelui fără lesă? Nici nu cred că ai voie cu el la locurile de joacă pentru copii. Și ai și tu aceeași responsabilitate pentru câine, cum au părinții pentru copii. Ce joc bolnav faci punând momeli din astea aberante doar pentru a da lecții nefirești unor oameni?
Comentariu beton!21
@ Solandi – zau? apreciez ca preluati din zbor si apoi bateti moneda pe aceeasi parte. de unde raiese unde se intampla actiunea? cum ai ajuns la concluzia ca noi mergem la locul de joaca? esti draguta sa citesti toate comentariile inainte sa raspunzi ceva? nu te intereseaza, de fapt, nici unde eram, nici ce faceam, nu? ai simtit nevoia sa adaugi ceva si hei! de ce nu?
pies. ca nu fie nevoie sa ramai cu intrebarea – in tei sunt unul langa altul – spatiile pentru caini si locul de joaca. altfel, abia astept o altoiala serioasa. mai ales ca acum stiti unde ma gasiti :))
@MV – ma ierti, te rog, ca fara nicio intentie, ti-am schimbat subiectul si sensul postarii. poate pan’ la miezu’ noptii, o sa revina cineva la intrebarea ta 🙂
@Jamilla,
La cât de dezlânat te exprimi, consider că am înțeles suficient. Tu singură spui că mergeți des în parc (tu și câinele), tot tu spui că l-ai eliberat din lesa și te uitai cum devine magnet blănos pentru copiii care se reped sa se joace cu el. Deci, cumva câinele și copiii pot intra in contact. Nu îmi pasă unde, asta nici nu e foarte relevant, ideea e că tu ai responsabilitate pentru cățel și nu trebuie să permiți sa se întâmple ceva rău. In niciun caz nu trebuie să te joci un fel de ruletă rusească pe muchie de colti.
Acum ai înțeles, sau mai e nevoie să mai explic?
Comentariu beton!26
@Solandi – da! Da! Te rog, mai explica-mi! Asa, ca la idioti, explica-mi tu ce fac eu cand tu esti complet absenta :))
Uite, astazi e ziua in care chiar te urmaresc cu atentie. Poate pana la final o sa am sansa sa descopar si ce fac prin China in timp ce ma plimb prin Plumbuita :))
@Jamilla,
Ce faci ai scris tu cu degețele tale pe taste, că nu am eu un glob de cristal să îți recit din el.
Acum, având datele oferite de tine, explicația se referea la cât se aiurea este ceea ce faci. Atat.
Comentariu beton!18
@Jamilla, hahahaaaaaa. Mă așa rea să fii tu? Hahaaaaaa. Chiar am râs la aia cu batista. Mi-am zis în barbă: scoți ce e mai rău din om. Bravo!
Dacă te simți atacată de mine, e fix treaba ta. Eu cu ce scrii am o treabă. Nu cu tine.
Comentariu beton!22
@ Solandi – vezi? ba te oferi sa mai explici, ba te razgandesti 🙂
@ Elena P – cum adica „scoti ce e mai rau din oameni”?! mie mi se pare ca ai scos ceva bun – doar m-am oferit sa te ajut cu o batista cu care sa stergi cuvintele alea care, dupa umila mea parere, nu te onoreaza. dar hei, nu-i treaba mea. 🙂
pun si eu paie pe foc, ma scuzati: stiti ca un caine cand este din casa trebuie sa poarte botnita? De la pechinesc la ciobanesc… E lege si daca nu se respecta, se pedepseste cu amenzi usturatoare, in caz de atac, si cu dosar penal. Atat zic. De aici va descurcati.
P.S. Stiu, a trecut o zi de la postare, nu mai e toata lumea pe subiect!
Să-i strigi ”nenorocitule” propriului copil e ca și cum ai recunoaște că tu, ca părinte, ești un nenorocit – copilul nu s-a făcut singur, tu l-ai făcut, deci…
Fără violență și fără umilințe! Pentru orice copil, nu doar pentru al tău. Și dacă 5 palme la fund trec repede (și eu l-am articulat pe fii-miu), umilințele rămân tatuate pe creier.
“Dau cu tine de toți pereții!” a fost expresia cu care l-am crescut pe-al meu în momente de maximă tensiune. Poate de-asta și-a astupat pereții camerei cu afișele artiștilor 🙂
Comentariu beton!23
Eu nu inteleg ce va otarati asa pentru o vorba spusa la nervi.Nici macar nu i a rupt capul, macar daca i rupea o scaltoaca ,mai intelegeam.Am luat la bataie la viata mea de am pierdut sirul, cand va aud ca vai, saracul copil ma umfla rasul. Mergeam la scoala, o luam pe coaja de la profesori, veneam acasa, o luam de la mama ca n am fost cuminte la scoala.Calmilor si parentingilor care sunteti, unul n a dat o palma peste cur copilului si n a luat bataie cand a fost copil.Unuia nu i a scapat o vorba urata catre copil la nervi, cred ca evoluam bă , o sa ne inaltam ca in serialul ala cu poarta stelara, de atata bunatate o sa ne dispara corpul fizic si ramanem doar energie astrala.
Comentariu beton!30
Eu nu am luat bataie cand eram mic.
Niciodata.Eram certat si mi se interziceau anumite „placeri”
Dragilor, noi azi ne dam cu parerea din punctul de vedere al unor persoane care au avut parte de deschidere si educatie. Toti am citit sau am trait experiente care ne-au facut sa devenim mai buni (ca oameni, ca parinti etc). Dar mi se pare un pic nedrept sa ii judecam pe alti pentru ce expresii folosesc(poate ei nu au avut parte de tot ce am avut noi). Nu zic ca totul este ok si cand vedem un abuz sa trecem peste el, dar cred ca ar trebui abordat cu mai multa intelegere. Unii oameni incearca sa faca fata doar cu anumite resurse si posibilitati. Asta nu ii face parinti rai, ii face poate mai putin nepregatiti. Nu stiti ce ce au plecat ei in viata si pana unde au putut ajunge. Toti ne chinuim , dar cei care sunt parinti mai mult decat ceilalti cred eu.
Comentariu beton!15
In urma cu cativa ani, aveam clasa 1 sau a 2a la after school. nu mai stiu ce au facut intr-o zi, de m-am rastit la ei in plen. nu continutul a fost iesit din comun, ci tonul extra taios. si ce imi vad ochilor? copiii intepeniti pe scaune, cu ochisori maaari si rotunzi. pai m-au invadat concomitent compasiunea si regretul si m-am auzit spunand cu voce normala ca „asa ar spune acum cavalerul Inima-de-fier, daca v-ar vedea. noroc ca nu e aici!” (fusesem cu ei la teatru de papusi si personajul negativ al piesei era tocmai cavalerul cu pricina). au rasuflat usurati „vinovatii” iar cavalerul inima-de-fier a ramas laitmotiv pana au plecat la gimnaziu: in ziua de carnaval asa m-am costumat, plus ca ii somam la rastimpuri ca „acum cavalerul ar spune….”, culegand insa chicoteli si nu spaima. cea mai speriata de toata tarasenia cred ca am ramas eu. si usurata ca am reusit sa indrept situatia in ultima clipa …
Comentariu beton!27
Remarca respectiva reflecta strict sufletul mamei, nivelul ei de educatie si empatie. Noi am fost generatia care a mai primit si corectie fizica atunci cand faceam boacane. Acum parintii nostri nu stiu unde sa se ascunda atunci cand povestim copiilor ce efecte aveau curelele, lingurile de lemn si alte obiecte casnice si la indemana, asupra comportamentului nostru. Va dati seama ce efect are acest „nenorocitule” peste 20 de ani? Toti trebuie sa realizam ca abuzul verbal e uneori mai groaznic decat cel fizic.
Comentariu beton!17
V ati imbuibat de revelion si nu mai sunteti in stare nici sa va certati…
Comentariu beton!26
You made my day … hahahah
Comentariu beton!12
Eu, nu. Am mâncat chiar prea puțin. 😛
Să-i zici unui copil, nenorocitule, meah, da cum să lași mă două pisicuțe în noaptea de revelion singure cu zgomotele alea infernale de petarde și artificii ? cum ???
Și sunt convins că au trebuit să suporte și ceva concert de kkt.
Comentariu beton!27
Nici eu nu mi-am iertat-o.
Am un plan diabolic: sa creez un virus care sa ucida 20 de milioane de romani si o pisica.
– De ce o pisica?
– Vezi? Nimanui nu-i pasa de romani
Comentariu beton!37
Ești la dietă boss? Are limită de greutate troty aia ? Nenorocita 😜
Comentariu beton!13
De curând, vine fie-mea la mine și-mi zice foarte serioasă că are mare nevoie de sfatul meu. Ai di capul meu, zic în gând, mi-e greu mereu să dau sfaturi, dar hai să vedem. Îmi povestește de colega T, încadrată și la categoria ”prietene”, dar care o șantajează cu diverse: să nu mai fie prietenă cu X, sau cu Y, să-i dea diverse lucruri de-ale ei just because, să stea la semi (un fel de after-school în cadrul școlii) doar cu ea. Asta nu e o problemă așa mare, că știe deja foarte bine că prietenia și șantajul (sau condiționările de gen) nu merg împreună, doar că îi e și foarte milă de ea (și nu vrea s-o respingă) căci tatăl ei (respectabil profesor de fizică) o bate din cauza calificativelor de la școală, iar mama (nu știu cu ce se ocupă, dar este destul de implicată în comunicările de clasă pe mail și nu pare deloc o incultă) mereu urlă la ea. Expresia din articolul de azi se regăsește și ea printre cele folosite și pot să spun că e printre cele soft. În plus, părinții între ei își adresează niște vorbe și injurii de mi-a stat mintea-n loc.
Sfatul pe care mi-l cerea era dacă să rămână sau nu prietenă cu T. Cu ce i-am mai povestit din experiențele mele, cu ce a mai trăit și ea, cu ce întâmplări s-au petrecut ulterior, în ceva timp a scos-o pe T de la ”prieteni”. Ce a pus capac a fost că aceasta și-a tăiat o bucată de păr cu forfecuța de arte și a amenințat-o pe E că-i va spune tatălui ei că ea a făcut-o.
Ce vreau să spun, din punctul meu de vedere absolut nimic nu justifică violența fizică, verbală sau psihică a unui om asupra altui om, indiferent că ți-e propriul copil, copilul altuia, partener, părinte, coleg, om de pe stradă. Că o facem toți la diverse niveluri de intensitate (sau, hai, majoritatea, să nu nedreptățesc îngerii de printre noi) e una, că ne găsim justificări e altă una, iar că suntem cu adevărat conștienți sau nu de efectul negativ pe care-l producem cuiva, mai ales unui copil, printr-o simplă vorbă aruncată la nervi, gest sau faptă e altă alta.
Personal, în relația cu copiii mei și mă supăr, și mă enervez, și ridic glasul, și mai înjur. Nu pe ei, pe situație (”dă-o-n puii mei de treabă” și ”băga-mi-aș picioarele” sunt preferatele mele). Dar foarte des mi-am cerut scuze față de ei dacă s-a întâmplat să-mi pierd aiurea calmul și le-am readus mereu aminte că nu e vina lor, ci a mea, că eu sunt adultul și nu am știut să gestionez corect situația. Discutăm destul de mult în familie pe baza comportamentelor noastre, ale altora, copiii sunt și ei deja destul de mărișori, se întâmplă chestii diverse în viețile tuturor, suntem 4 firi foarte diferite, uneori iese iureș, alteori o încheiem în hohote de râs, alteori parcăm subiectul pentru abordare ulterioară.
Mie în text nu expresia folosită de mamă mi-a atras atenția, ci acel ”aruncând cu ură spre ăla mic”. Chestie de percepție, normal, dar să zicem că așa e. Și atunci întrebarea care-mi vine mie ar fi nu ce-ar trebui să facă copilul nostru pentru a-i arunca asemenea grele vorbe, ci ce-ar trebui să facă pentru a-l urî. Eu una n-am un răspuns.
Comentariu beton!32
Pe mine ma sperie ce ai povestit si mie se pare cel mai clar exemplu al felului cum se perpetueaza ura si abuzurile. „T” nu face decat sa copieze un comportament aberant al celor de acasa, deci mai bine ca a luat distanta.
Dar este o importanta zic eu pentru cei care considera ca ok comportamentul tipei din exemplu….
Cat despre cei care spuneti pe aici ca v-ati mai liat palme, batai, vorbe grele etc, stiti care e diferenta? Exact aceasta ura pe care o remarca bine aici Anduta. Parintii vostri chiar daca va mai altoiau, tipau la voi etc, e clar ca nu o faceau manati de frustrari si ura adanc inradacinate, ba mai mult, o faceau cand chiar o meritati si voi ati inteles substratul asta
O arata chiar faptul ca o povestiti azi cu atata nonsalanta asemenea episoade. Femeia din exemplu insa e un fenomen diferit, zic eu, din descriere si unul care risca sa genereze un viitor abuzator din acel copil.
Știți ce e traumatizant pentru copii? Hai sa va povestesc eu, deși îmi e ft greu sa retrăiesc acea perioada.
Tatăl, cadru militar, foarte dur, foarte tipicar, foarte ordonat. Cam 1-2 luni era treaz, ne certa, ne mai înjura, ne urechea ft rar și doar când eram mici. Aveam și momente frumoase, in care povestea( și ce frumos povestea!), mergeam in excursii, concedii.
Eram Ok, mi se părea normal ca un părinte sa se comporte astfel.
Apoi urma perioada de beție crunta, cu certuri, scandaluri, bătăi intre părinți. După ce o bătea pe mama ne chema sa o vedem. Intr-o seara, i-a rupt 3 coaste, mama a luat mașina și a mers la urgente. Noi am rămas acasa cu el. Nu am dormit toată noaptea.
Apoi se trezea încet, urmau promisiuni și păreri de rău. Fratele meu era mai rezistent, nu zic ca nu a suferit, dar știa sa treacă peste și sa nu lase sa se vadă, și ce se întâmpla acasa nu îl afecta in relațiile cu prietenii.
Eu, o fire mai sensibilă, m-am retras și nu mai puteam comunica cu cei de vârsta mea. Am ajuns la psiholog. Și foarte târziu, după ce am ajuns la maturitate am reușit sa îmi revin și sa pot socializa.
Deci, după părerea mea astea sunt adevărate traume pt un copil, nu o înjuratura, urecheala sau o palma la fund.
Mi s-a pus un mare nod in gat și o ceata pe ochi, și nu înțeleg de ce îmi e dor de el, după tot ce a făcut…..
Comentariu beton!37
ufff, LG, imi pare rau 🙁 asa ai povestit, de parca am fost acolo.
Păi a mai făcut și chestiuni bune. De aceea îți este dor de el, chiar dacă nu merită. Pe mine, mama mea biologică m-a abandonat la 5 ani în fața ușii bunicii mele paterne. Mă crezi că n-am simțit niciodată, dar NICIODATĂ nici cea mai mică urmă de dor. Prima amintire din viața mea, aveam aprox. 2 ani, este de când mă închidea în debara și multe altele.
În schimb de tata îmi e cumplit de dor, în fiecare zi a vieții mele. Știi cum rage un tigru? Așa fac eu, doar că pe muțește. M-a bătut când trebuia, doar când mințeam – atâta. M-a jignit verbal doar de 2 ori. Prima dată n-am vorbit cu el două zile. A doua oară, i-am înfipt cuțitul în masă. Ah, ce vremuri au fost! Și ce vremuri vor veni…
Comentariu beton!16
@LG, inima nu alege pe cine iubeste…
Da, l-am iubit nebunește. Era eroul meu. Frate-meu s-a îndepărtat de el și cred ca l-a urat, dar eu am continuat sa îl iubesc, la fel ca maica-mea care nu a putut sa îl părăsească. Ne-a părăsit el pe noi intr-un final.
Ei, uite că eu defechez în nervii și dracii părintelui care se descarcă pe copil cu atare vorbe hidoase. Mă doare undeva. Nu-i o scuză. N-ai făcut copil să-l pui pe poliță-n sufragerie, să-l admire musafirii.
Și ar fi foarte bine ca toți oamenii care-și doresc copii să crească înainte un animal. Un câine hiper-energic, un border collie în casă, de exemplu, sau 2 motani necastrați. Să vadă dacă-s în stare să-și păstreze calmul în fața unui covor decorat cu vomă, a unei vaze sparte, a unei îmbolnăviri subite sâmbătă pe la 2 am.
Am fost copil. Mi-am auzit și de astea, și mai grave. Doare ca dracu. Mai ales izbucnirile din aparent senin, când e atmosfera aia încărcată, de care copilul nu-i vinovat. Dacă te poți stăpâni când te mustră șeful, când te-a prins polițaiul că n-ai dat prioritate, etc, de ce nu-i acorzi și copilului aceeași considerație? Numai că în interacțiunile cu adulții raționezi corect și în cele cu copilul crezi că ți se permite orice?
Eu îmi înjur cumplit motanii. Pe ton moderat, să nu se sperie. Se uită la mine și pleacă. Ei ok, eu răcorită.
Recomand cu căldură… dușuri scoțiene, …și ție …și motanilor sau liber la … desfrâu. 9595 cu dr. Andrei or bEbE secsologu’ 😜
Lăsând gluma, interesantă ideea ta. Atât!
Comentariu beton!14
Nu NENOROCITULE e cuvantul cheie in textul de azi ,ci UMILINTA ! Un copil umilit constant ajunge sa se simta INFERIOR si continua sa se simta asa si ca ADULT! Un adult care o sa care acest bagaj dupa el muuuult timp daca nu se ajuta si nu este ajutat.
Comentariu beton!27
@Oviwan TU ești un OM minunat! La mulți ani! Te îmbrătișăm cu mult drag! ❤️
Comentariu beton!12
Mulțumesc, Vera !
mbuun…iau papucii madamei si ma pun in ei: ca sa-i zic fie-mii „nenoricito, te calc in picioare” ar trebui sa o urasc in momentul ala. Poate oi fi eu exagerata dar nimic pe lume nu ma poate face sa-mi urasc copilul, fie doar si pt o secunda.
Acuma, ca pe parcursul anilor am mai strigat la ea, i-am mai zis „daca nu stai blanda te mananc” sau „nu mai pot cu tine”, a mai luat o palma la fund sau mai nou, cu nebuniile adolescentei o trimit direct in camera cand simt ca nu mai pot, asta e alta poveste.
Cand era mica mi-a zis ca atunci cand o cert crede ca nu o iubesc. Pt ca in mintea unui copil, nu pot coexista astea doua: cearta/supararea/pedeapsa si iubirea. De atunci am grija ca dupa fiecare cearta sa-i spun c-o iubesc dar tot nu scapa de mustruluiala :)))))
p.s. pt aia mai cu experienta: fratilor, dar cand trec valurile astea hormonale ca eu deja simt ca clachez??? :))))
Comentariu beton!18
@singlemum, le trec abia după ce pleacă de-acasă. Deja ți-am făcut ziua mai bună, este? 🤣
Comentariu beton!14
@didina, fwck, eu daca am zis pana pe la 16 ani, eram deci optimista :))))
a mea ” ma ameninta” ca nu pleaca pana pe la 20 :)))
Comentariu beton!11
@singlemum,
Teoretic, pe la 18 ani.
Sau, cum zice @didina, după ce pleacă de acasă, dar nu-i sigur că-i trec, doar că nu le mai simți pe pielea ta 🙂
P.S. Nu vreau să-mi amintesc de adolescența lu’ fii-miu. Chiar dacă a fost un tip în banca lui, tot a fost un coșmar.
Presupun ca unii de aici au raspuns din experiența…proprie:)))))
@Laura, nici a mea nu face cine stie ce deocamdata, dar ma omoara cu raspunsurile in doi peri, cu oftica fara justificare si preaviz, cu „nu”-ul ala in brate si alte cele.
Ieri iesim din casa, a mea cu zambetul pe buze si bine dispusa. Bai, n-am ajuns inca la destinatie ca era cu bot. De mentionat ca nu s-a intamplat nimic pe parcurs. In masina asculta muzica ei etc. O intreb ce are, raspuns „nimic”, mai trec 10 minute, tot cu bot, iar o intreb, iar nimic si se oftica mai tare ca o intreb. Apoi fac abstractie de botul ei pt urmatoarea ora, ne plimbam pe muteste, aplic tactica ei, se ia de mine: ca ce treaba am cu ea, ca sunt mereu ofticata (EU!!!) pe ea, ca orice face nu-mi sta bine, ca s-o las in pace etc.
Nivelul meu nervos de 8000RPM, dau in burnout, incep sa injur in gand, ma uit la ea, imi vine s-o iau pe sus si s-o scot din magazin (ne aflam la shopping pt ea) si sa-i dau o palma la cwr ca atunci cand era mica, nu pot, evident ca e ditamai calul acum. Fac stanga-mprejur pe tocuri si-i suier printre dinti „ma duc afara la tigara”.
Ies, ma loveste un val de aer cu minus, ma racoresc, aprind tigara si trag cu nesat. Trec pe langa mine doi parinti ce taraie dupa ei un baietel de vreo 6,7 ani, urlator. Urla dupa nush ce jucarie. Ma uit la ma-sa si la tac-su care strang din dinti ca sa se tina calmi, nu scot o vorba si continuie sa-l taraie pe al mic care refuza sa-si miste picoarele. Ma umfla rasul, nu scapam niciunul!
Termin tigara si intru inapoi in magazin unde a mea-si gasise ceva de probat. Ma vede, zambeste si incepe sporovaiala, ca si cum ora de dinainte nu ar fi exsitat.
Adolescento, wtf have you done to my kid???
Comentariu beton!23
singlemum, parcă ai povestit despre fiică-mea pe la 16 ani. Acum are aproape 22 şi imi zice ieri, când ne aminteam una dintre ,,drăgălăşeniile” epocii apuse:,,Eu mă mir cum de nu mi-ai rupt capul atunci şi mai ai si mintea limpede acum!”. Şi nici măcar nu pot spune că a fost un copil rău. Un pic dificil din cauză de personalitate şi gură mare. Stai calmă că trece. Dacă aş vrea să-ţi stric zen-ul, ţi-aş zice ca vin altele.
Şi referitor la subiectul de azi:nu cred că există părinte care să spună că nu a ţipat măcar o dată la copil. Eu îi ziceam:,,te mănânc, te tai, te toc” la care vedeam nişte ochi mari şi verzi şi un glas mic întreba:,, taie, toc?”. Dar încercam cu dinţii strânşi să nu umilesc. Iar ură pentru copilul tău? Păi eu l-aş mânca pe pâine pe ăla de mi-ar umili fata si să-i zic EU nenorocită!
Comentariu beton!12
Off topic, dar în ultima perioadă am fost ceva mai atentă la cei din jur și din categoria mama-copil de 5 ani mi-am adus aminte de o fază care pe mine m-a amuzat și chiar impresionat plăcut.
Înainte de Sărbători, așteptând puberii să iasă de la o activitate, îi remarc pe A și mama lui. Ne știm de 3 ani, rar am vorbit mai mult de salut și câteva politețuri, A are 5 acum și pare genul explorator – îmbrăcat gros, înarmat cu un băț înțeapă mormanul de zăpadă adunat de mamă în mijlocul curții. Ea este în pantofi, deja uzi leoarcă și e pe picior de plecare. Doar că A găsește mereu câte ceva de făcut, găuri de scobit, mâțe de urmărit, urme în zăpadă de inspectat. Eu foarte rar intru în discuții cu copiii altora, dar îl văd că se tot moșmondește cu un băț în formă de V, pe care vrea să-l rupă, să facă doi de I. După o vreme, îmi ofer verbal ajutorul, inițial mă ignoră suveran, după altă vreme zice ”poate că totuși vreau să mă ajuți”, mă distrez de ton și de exprimare și mă execut. După care continui să interacționez mai mult cu el, îi demonstrez cu un I din ăla cum a scos Arthur sabia din stâncă (mormanul de zăpadă fiind stânca), găsesc niște gropițe pe lângă poartă tare interesante, zic ceva de comori, râde și intră în joc, mama între timp mai curăță mașina de zăpadă și îl tot roagă înfrigurată să plece. Îi propun să mergem s-o ajutăm, nu vrea, dar se apucă să deszăpezească cu mâinile o mașină străină.
Tot nu mă pot abține și îi spun la un moment dat admirativ și cinstit mamei că are super mare răbdare, asta în comparație cu mine, care nu prea. Zice râzând că nu, dimpotrivă, și că mai are și o grămadă de treabă, dar ce să facă? În plus, e convinsă că cel puțin o oră vor mai sta pe-afară și înainte să intre în casă. Într-un final îl ia pe sus, ăla micu’ se zbate un pic, până la mașină se calmează și duși sunt. Și eu brusc îmi dau seama că e foarte frig, picioarele încep să-mi înghețe, mâinile nici nu mai zic, așa că mă duc repede la căldurică, în sala de așteptare.
Comentariu beton!18
Eu imi luam vorbe dintr-astea saptamanal fara sa fac ceva deosebit. Maica-mea, femeie cu facultate, educata, etc. Si bataie, si multe altele. Parentingul n-are nicio legatura cu gradul de scolarizare.
Comentariu beton!11
mi-am amintit o faza similara: acum 7-8 ani, pe cand nu auzeai mai deloc romaneste prin Viena, stateam in curtea scolii, asteptand sa fie luati copiii acasa. pai si iese o mamica cu copilul din dotare, injurandu-l pe romaneste de mama focului. si in gura mare. eu am ramas atat de interzisa, incat nu am apucat sa zic ceva. mi-am reprosat ulterior ca nu am fost mai pe faza, sa ii atrag atentia. m-a consolat doar gandul ca probabil tot pe copil si-ar fi varsat nervii suplimentari. urat moment a fost.
Recunosc si eu i-am „zmotocit” pe ai mei baieti, verbal pe ton grav si ceva smuceala dar doar cand a fost vb. de pielea lor gen smucit din mana cand stateam la semafor, umblat la si pe langa aragaz imprudenti, sarit la 5 ani in piscina pentru adulti, testat priza de curent cu andrelele s.a.m.d.
Pentru asa ceva toleranta zero
Comentariu beton!12
Ceva de genu am facut si eu cu sora-mea 🙂 :dat foc la casa, bagat cuie in priza, colorat tavan. Ah.. ce vremuri frumoase au fost(dar nu si pentru parintii mei).
La multi ani si seara buna!
Cuvintele sunt urate, fara discutie, dar mai ingrijoratoare este ura din ele. Ura care vine din diverse cauze…Ea este subiectul dezbaterii. O poti exprima prin vorbe de acest fel, prin batai dar si prin taceri. Umilinta…Cand esti distrus, simti nevoia sa-l distrugi pe cel mic- pe copil in acest caz. Psihologii pot explica mai bine!
Nu aveti idee cat de des vad eu fenomenul invers: copii ce-si calca in picioare parintii…
Pe tema de azi a blogului am de scris o singura idee care mi-a venit singura, mi-a tasnit spontan si anume: barbatii, tatii, sa puna mai mult fiintele la contributie la cresterea copiilor!!!
Femeile, mamele, au prea multe de facut!!! Chiar cele in cuplu, nu mai vorbesc despre cele singure. Serviciu trebuie sa aiba caci banii nu ajung. Treburile din casa le apartin. Copiii, la fel. Barbatii, din motive pe care nu le pot pricepe, se multumesc doar cu jobul. Considera, nefiresc, ca femeile trebuie sa se ocupe de toate cele. Nu e normal deloc.
Femeile muncesc prea mult! De aici oboseala, stresul, frustrarea, dezintegrarea, dezumanizarea, ura. De aici mizeriile de cuvinte din gurile lor.
Repet, vorbele sunt urate dar tare as vrea sa stiu daca nu cumva barbatul din poveste e absent. O femeie , o mama fericita, nu se exprima asa!
Trebuie mereu inteles totul in profunzime, in context existential. De unde stim ca tatal copilului nu a abandonat copil si mama? De unde stim ca, prezent fiind, nu ii umileste pe amandoi, pe copil si pe mama? Si ca mama nu e o victima si ea? O nenorocita calcata in picioarele sufletesti si/sau fizice…
Comentariu beton!25
La mulți ani, doamna GMT! Mă bucur să vă recitesc!
Seara bună tuturor (deși nu pare)!
O singură întrebare: e voie cu câini în parc fără botniță și lesă? Și nu, nu întreb pentru un prieten, întreb pentru TOȚI prietenii.
Mulțumesc anticipat pentru răspuns.
Raspuns:DA
Doar câinii din anumite rase si cei cu potential agresiv nu au voie.
Dacă știu bine Samoyedul nu e incadrat acolo iar un câine cu potential agresiv e destul de greu de definit.
Eronat! Vă rog citiți legea, aplicabilă tuturor și oricând, nu doar când ne convine nouă! Ea se regăsește sub forma OUG 55 din 2002, republicată în Monitorul Oficial nr. 146 din 27 februarie 2014.
Cu plăcere! 😀
@Victore, uite legea aici.
@ Victor R – nu, de cand a preluat duamna firea primaria, cainii nu mai au voie in parc, nici asigurati, nici ne – au voie exclusiv in zonele destinate lor – cateodata ne teleportam pana la ele 🙂
botnita este obligatorie doar pentru cainii agresivi – samoyede-ul nu intra in categoria asta. lesa este obligatorie oriunde, pentru orice rasa, exceptie facand locurile special amenajate.
DAR cunosc adulti cu buza sau obraz sfasiate de canisi. toti, ca si noi de altfel, avem un trigger la care devenim agresivi. al meu reactioneaza foarte prost la acute. nici atunci nu ataca, incearca sa plece, dar copiii in general „tipa” de entuziasm. al meu ataca doar la comanda sau daca ma simte in pericol. n-as pune banii jos insa pentru nicio rasa.
Sigur că de legea aia scriam Mihai. Articolul 2, aliniatul 1, litera a). Nu poți demonstra intenția provocatoare a copilului, care se poate speria (ca și un om mare de altfel) așa cum nu poți demonstra nici neagresivitatea câinelui (mai mare sau mai mică, niciodată inexistentă).
@Victore, deci tu știai prea bine ce spune legea, da? Dar asta nu te-a impiedicat să vii să pui o întrebare din care nu reieșea asta, ci dimpotrivă c-ai vrea să afli ce și cum. Toată stratagema asta folosindu-ți ție la ce anume?
Victor, gresesti, agresivitatea trebuie demonstrata nu neagresivitatea.E simplu, ca la tribunal,pana nu exista probe,esti nevinovat
N-o știam cu punct și virgulă, și-am căutat-o. Am căutat-o datorită punctului de vedere (extrem de diferit de al meu) referitor la câini, la copii și la parcuri. Las copiii în parc sau nu-i las? Dacă nu-i las, îi stric cu tabletă, televizor, nemișcare. Dacă-i las, îi las cu frică că vor fi mușcați de un câine? Între blocuri sau pe stradă nu-i mai pot lăsa, că mi-i calcă o mașină. Sala de sport nu e o opțiune viabilă. Ar fi rămas parcul….
@Victore, ia fii atent aici. Legea spune că nu ai voie cu câinele în parc decât în locurile special amenajate, adică țarcurile alea. Well, în parcul Tineretului nu poți (sau nu puteai) să ajungi la țarc fără să treci prin parc. Sau puteai dacă-ți învățai câinele să zboare și luai și tu lecții de zbor. Despre ce vorbim aici?
@ VictorR – ai in continuare parcul. iar cainii, una e sa te atace ei, alta e sa te infigi tu in ei.
Aici nu cred că ne înțelegem, după multe replici: la faza cu ”ne înfigem în ei”.
Oh weeelll, când eram mică și făceam cate una alta ai mei mă amenințau că mă trimit la orfelinat. Fast forward câțiva ani și ghici cine aude replica: „alegeți de acum azilul” de câte ori avem o disputa? Probabil nu o sa se intample asta, dar de ce să nu ajutam puțin roata sa se învârta :)))
Legat de scena, nu as vrea sa fiu in locul mamei respective după ce mai crește puțin cel mic.
Comentariu beton!13
@Nicola, well, și pe mine tot cu orfelinatul mă amenințau. 😀
Pe mine mă amenința cu țiganul care mă bagă în sac. Ironia sorții este că am vb cu două țigănci… Una dintre ele era destul de mică în comparație cu mine ca și ani și am văzut că a ajuns cântăreață – a făcut liceul de muzică și apoi conservatorul. Una era doar frumoasă. Mă întreb ce ar fi zis mama dacă afla că am vb cu o țigancă… Stricam eticheta!
Cam multe comentarii pe aici… unele dintre ele destul de greu de urmărit.
Day 2 finished
Indiferent ce ar face copilul, nu i-as spune asa ceva. Nu as spune asa ceva nimanui care inseamna ceva pentru mine punct. Plus ca nu arunc cu epitete. Cel mult mai arunc cate un „uite-l si pe idiotul ala!” cu referire la cate un parcat pe trecere sau marlan care depaseste coloana pe linia de tramvai.
Imi iubesc si respect copilasii si apropiatii prea mult pentru asa ceva. Inclusiv pe Pisi Mic – pisica mea de 14 anisori. 😀
Am crescut cu celebra „eu te-am făcut, eu te omor” și mai soft „piei din fața mea”. Aș fi preferat oricând o palmă, primeam și din-alea. Asta era mama. Pe care o înțeleg acum că era cu nervii praf, divorțată și crescând singură trei fete, dar mi-e greu să o iert. Nu am simțit ură niciodată în spusele ei, ci disperare. Mi-am tot repetat că eu vreau să cresc copii care să nu aibă nevoie de o viață întreagă să se vindece de copilărie (a scris-o un psiholog, nu știu care). Sper să reușesc. De vorbit urât nu le vorbesc copiilor, nici nu îi lovesc, dar țip și ameninț la nevoie.
Mie mi se pare că ce a fost mai greu a trecut și au doar 5 ani, respectiv 3 jumătate! Primul an după a doua naștere mi s-a părut crâncen, am ajuns la antidepresive, chit că mi i-am dorit enorm și i-am programat așa apropiați ca vârstă.
@Geamana, nu-i mai căuta scuze femeii! Prăjiturile bune nu compensează umilințele îndurate. Poate în cazul tău, în al meu nu. Dacă simți că deraiezi grav, te iei frumușel și te duci la doctorul de cap, mai ales că îți și permiți! Mă refer la cucoana înțolită. Dacă nu simți, ghinion, copilul va crește oricum, va pleca de-acasă și dus va fi.
Comentariu beton!14
@Blanche dacă sunt băieți oricum sunt duși odată ce s-au însurat indiferent de ce copilărie au avut. Trebuie să acceptăm faptul că își fac familia lor și stilul lor de viață… adică cel trasat de noră bineînțeles. Dacă sunt fete poate mai avem noroc de un pahar de apă la bătrânețe! 😁
Am doi pitici, de fapt o pitica de 3 ani si un pitic de 1 an si un pic. Intr-una din zile eram acasă faceam ceva iar cei doi se alergau prin bucătărie in jurul mesei. Le spun sa nu alerge ca se pot lovi, ei nimic pot ei era distracția ce mai mare. Îmi era ca se lovesc, cel mic ajunge exact la nivelul mesei însă nu prea sta bine cu coordonarea si îmi era ca se lovește de colțul mesei, alt stres nu aveam. La un moment dat ma întorc la ei si ii spun pe un ton ceva mai aspru, si închei pe ce limba sa îți mai spun. Faza la care Anna Bella, fiica mea, se oprește, si îmi spune ˜tati nu e frumos sa tipi la oameni˜ si in final, ˜poti sa îmi spui in engleza˜. La care mi-am băgat capul in dulap si am tras un ras de mi-au dat lacrimile. Eu întotdeauna i-am spus ca nu e frumos sa tipi, si când greșesc îmi cer scuze de la ea. Ea e foarte sfătoasa pentru vârsta ei si îți da niște replici la care pur si simplu singurul lucru pe care poți sa-l faci este sa razi.
articolul mi se pare o reactie emotionala in fata unui act de agresiune psihologica asupra uni copil, dar care dezvaluie si optiuni personale.
printre altele, am inteles ca nu-i plac femeile grase, fie ele si corporatiste bine imbracate.
apoi ca daca copilul ar fi dat cu sarin, ar fi fost ok sa i se vorbeasca asa copilului.
am mai inteles ca Mihai n-are experienta in cresterea copiiilor si ca nu are imaginatie. copiii pot face milioane de chestii care sa te scoata din minti, tocmai fiindca sunt copii; sa chinuie pisica, sa traga de par fetitele, eventual chiar pe surioara lui de un an, sa mazgaleasca orice cu orice, sa sparga sau sa strice cel mai scumpe obiecte, sa enerveze bunica sau mai stiu eu ce.
faptul ca a scris un articol doar pe baza unei singure propozitii auzite imi arata ca e in pana de subiecte. „Eu te fac, eu te omor” e mult mai scurt si mai profund. Si nici ala nu trebuie luat ad litteram…
@VALENTIN, boss, am râs cu lacrimi. Deci, cum? „Mihai n-are experienta in cresterea copiiilor”? (apropo, în viața mea n-am văzut scris „copiilor” cu trei „i”, cred că ești un fel de inovator sau ceva). Dar abia la asta m-am căcat pe mine de râs: „apoi ca daca copilul ar fi dat cu sarin, ar fi fost ok sa i se vorbeasca asa copilului”. Râd cu lacrimi.
Am citit comentariile si sper sa fi bagat la cap cate ceva daca imi va fi dat sa fiu mama…de aproape 6 ani stau in blocul asta si de 6 ani aud doi bunici(acum la vreo 70 de ani) si pe nepoata lor urlandu-si vorbe. O cresc de cand avea 8 ani,acum face 20. In toti anii, vorbele au devenit din ce in ce mai dure,din ambele parti. Acum bunica ii zice printre altele ” du-te la tine acasa!”…mi se pare groaznic pentru ca asta e casa ei!! Zicea cineva ceva de umilinta…asa se ajunge cand traiesti toata ziua experienta asta, crezand ca asta e normalitatea. Pereții sunt subțiri și chiar nu mi-au scapat conversatiile lor…un adult in devenire care e imaginea celor care il cresc. Intr-o zi am incercat sa vorbesc cu nepoata, spunandu-i ca ar trebui sa incerce sa se mai tempereze cu ei, ei fiind mai in vârstă: mi-a zis sa nu ma iau de bunicii ei,totul pana la ei…din tot discursul meu nu a inteles nimic. Tragedia greaca e putin pe langa circul pe care il aud zilnic! Si cand te gandesti ca bunicii au luat-o la ei ca sa o creasca…cum se zice ” iadul e pavat cu bune intentii”
Din articol reiese o mama neputincioasa, ajunsa la capatul rabdarii. Ura simtita in cuvintele ei, chiar si cuvintele in sine, sunt de condamnat, adevarat. Eu cred ca femeia isi exprima in primul rand ura fata de sine, pe care a revarsat-o asupra copilului. Este foarte posibil sa fi regretat apoi ce a scos pe gura.