În ultimii ani am văzut de zeci sau sute de ori dezbătându-se subiectul tinerilor care vor să muncească, dar n-au cum și unde pentru că, să vezi ce, nimeni nu vrea să-i angajeze fără un minim de experiență. Și de-aici începeau lamentările de genul „păi cum să căpătăm experiență dacă nimeni nu are încredere în noi să ne dea un job pe mână”. După care veneau angajatorii și ziceau că nu e adevărat, că ei le-ar da joburi tinerilor, dar n-au cui, pen’că că ori n-au chef de muncă, ori cer bani prea mulți încă din prima zi. Și uite-așa începeau să se învârtă toate discuțiile într-un soi cerc vicios din care nu mai reușeai să ieși decât dacă închideai brusc calculatorul.
Mno, ca aproape orice problemă extrem de complicată, chestiile de genul ăsta au uneori rezolvări extrem de simple. Totul e să vrea cineva să le rezolve. Și cine ar putea să facă mai bine asta dacă nu chiar cei implicați în problemă? Adică angajatorii cei „nemiloși” și tineretul dornic de realizări mărețe.
Cum? Uite fix așa cum am găsit io zilele trecute cotrobăind prin interneții patriei:
„Școala de Carte și Meserii” este un program de formare profesională, susținut de Lidl România, care le oferă absolvenților de școală gimnazială oportunitatea de a se pregăti pentru meseria de comerciant-vânzător, odată cu începerea liceului.
– elevii au șansa de a face primii pași în carieră încă de la începutul liceului, atunci când alți colegi poate că nu știu încă nici spre ce meserie se vor îndrepta după clasa a XII-a;
– tinerii din program pot avea un job încă din ultimul an de liceu, nemaifiind nevoiți să își facă probleme legate de lipsa de experiență care îi poate împiedica să își găsească un loc de muncă;
– programul este un prim pas către independența lor financiară;
– în cei 3 ani (pe durata anului școlar) vor beneficia de o bursă lunară (400 lei) care se adaugă la banii lor de buzunar;
– ei pot evolua în carieră în cadrul companiei;
– la încheierea programului, vor obține un certificat cu recunoaștere internațională.
Și-amu’ vă rog să nu strâmbați din nas, pentru că mi se pare o inițiativă extrem de mișto. Dacă v-ați plâns măcar o dată în viața asta de un casier acru și fără chef de viață sau de personalul ăla care ar trebui să vă ajute la raft, înțelegeți exact ce vreau să zic.
Ba mai mult de-atât, mi-aș dori ca toți angajatorii mari din țara asta să procedeze la fel, să ia tineri încă din liceu pe care să-i specializeze în domeniile lor.
Știți de ce? Pentru că pe vremea cealaltă aveam în bloc cel puțin doi instalatori, trei mecanici auto, un cofetar (no joke) și un zugrav, plus un nene cu ochelari din ăia fund de sifon care stătea la parter și care era în stare să-ți desfacă televizorul în bucăți mici-mici de tot și să-l facă la loc legat la ochi (mă rog, cred că era suficient doar să-i scoți ochelarii). Well, mai găsiți voi în ziua de azi un mecanic auto capabil să vă REPARE ceva la mașină, nu să înlocuiască piese pe bani mulți sau un meșter zugrav care să vrea să muncească.
De-aia îmi place ce fac oamenii ăștia cu Școala de Carte și Meserii și-i susțin, pentru că altfel o să ajungem o țară de it-iști și freelanceri care nu vor fi în stare să schimbe un bec. Iar cel mai trist e că nici măcar nu vor avea pe cine să cheme să-l schimbe.
Chapeau, Lidl! Aștept ziua în care în magazinele voastre va ajunge primul val de absolvenți ai proiectului.
Arta de a fi femeie într-o lume misogină se învață? LMA tuturor doamnelor și domnișoarelor
Comentariu beton!15
@HabaRnaM, mai greu, dar se învăță. 🙂
@HabaRnaM, poate fi obositor. Pentru azi mi-am propus să dorm. Atât. Am fost trezită la 7 cu un telefon de la bărbată-miu, să îmi spună alea alea. Sunt deja etichetată într-o poză pe FB, de o doamnă, curg mesaje de.mi s-au strepezit dinții. Mesengerul arde de trandafirași și poezioare. Cred că nu înțeleg ce e cu ziua asta. Merg la mama să bem o cafea și să ne râdem.
Comentariu beton!15
@Mona, amin! Citește, te rog, și celălat text al meu de azi.
@Habarnam zi-mi și mie te rog cum trebuie să fie în viziunea ta o femeie care stăpânește arta de care vorbești.
@Mihai, cum se învață arta asta? Sau unde?
Ce faci boss, o dai cotită? Azi trebuia să fii tot o dulceață de 8 Martie.
Nu te văd bine…
@cătăline, da’ poate mai am un articol pregătit pentru azi. 😉
@catalin, Mihai e o dulceață și fără dulcegării! 😛
Mno,asa cum spun unii dintre conaționalii nostri,nimic de ziua zilelor?Am o lacrimă care isi face drum sfioasă spre bărbie.Eu tocmai am dat două puncte la o don’soara polițistă că aveam prea multe de ziua zilelor.
Munca e grele asa cum mi-a spus cel mare când i-am spus să isi facă curat in cameră,că îl exploatez.Pentru replica asta a rămas fără orice divais două săptămâni.
Comentariu beton!37
@edelweiss, poate sunt un original și le urez mai pe seară.
Sunt rebelul rebelilor dar tin toti sfinții,ceva de genu.Eu de la douăjdeani îmi serbez ziua de nastere la decadă asa că nu-s un bun exemplu de încadrare in clișee.
Comentariu beton!13
Apropo de exploatat…
Ieri eram cu Sefu’Mare pe teren, venise in vizită dublă. La un moment dat imi sună tel. Era invățătoarea lu’ fi-miu că s-a scobit in nas și i-a dat sângele pe nas și vai săracu’ l-a dus la cabinet și să vin să il iau cu 2ore mai devreme de la școală.
Zic ‘Ii mai curge sânge?’
‘Nu, că i-a curs puțin’
‘ E murdar rău?’
‘Nu e deloc’
‘Atunci nu vin. Vă rog să mă scuzați dar nu vin. Să-și asume’
Aoleu ce mi-a făcut Șefu: că sunt o mamă rea, că nu empatizez cu copilul, că vai ce traumatizant e pentru el să treacă prin așa ceva…
Și i-am zis : ‘Cu tot respectul, zi mersi că nu sunt maică-ta. N-am chef să cresc un fătălău și să mă blesteme nor’ – mea sau giner’-miu! ‘
Nu zici că vreo juma’ de oră n-a mai zis nimic? Și inainte să plece mi-a dat și test!!!
Comentariu beton!40
Am si eu un ultim cartuș,cum plm să te duci să postezi ca si cojonar la un post dedicat de Vasili femeilor ca ală de mai sus?
Foarte faină inițiativa, bravo lor! Mai trebuie doar să fie și părinți care să accepte că minunea vieții lor poate să fie fericit ca simplu meseriaș. Ieri am vorbit cu o tanti, „fetița” ei a terminat și rezidențiatul. Era extrem de supărată că uite, e timpul pentru nepoți și nu are, după amar de sacrificii. Un 8 martie fericit ?
Comentariu beton!12
Dar cum să avem specialiști când toți vor sa fie manageri, iar școala îi pregătește pentru specializări de tăietor de frunze la câini?
La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor!?
@Marius U, păi tocmai de-ai apreciez ce fac oamenii ăștia.
Buna initiativa, in mod normal statul e cel care ar trebui sa asigure scoli de meserii si sa faciliteze viata companiilor care preiau in stagii tinerii formati astfel dar in Romania e utopic, asa ca bravo celor care iau initiativa.
Astept cu nerabdare urarile in lipsa de tort si dans!
Misule, citeam acum cateva zile un articol de genul. Sunt multi copii aleg facultatile cu specific unam in dauna celor tehnice.
Apoi ascultam la radio intr-o emisiune cum ca absolventii nu s-ar da jos din pat fara o anumita suma. Pe de alta parte patronii ar angaja dar pe un salariu cat mai mic ca sa faca profit. Ce-i drept iei pe unul care sa il inveti si nu ii poti da salariul unuia care deja stie.
Eu zic ca fiecare persoana care vrea sa munceasca are cel putin o alternativa pe piata muncii.
Initiativa este foarte buna …dar cred ca romanul are conceptii. Bah frate multe rau de tot. Si zic ca nu multi se vor duce sa partikipe la initiativa. Lumea probabil se va gandi Lidl, pana mea ce sa fac sa fiu casier sau carator de marfa? (fara ca cei care fac asta sa se simta ofensati)
PS: La multi ani doamnelor si domnisoarelor de pe blog!
Am o cunostinta care lucreaza la Lidl si zicea ca din toata reteaua de magazine la ei sunt cele mai mari salarii.
@Marius M. sunt baieti destepti. De ce sa le plece oamenii dincolo. Au facut un studiu de piata si au dat salariile astfel incat oamenii pe care ei ii pregatesc sa nu le mai plece. Mai simplu de atat nu se poate!
Mulțumesc @Alin! Eu îți urez și ție și domnilor de pe aici La mulți ani căci pentru mine, ziua mea n-ar fi la fel de frumoasă fără voi, bărbații.
Asta îmi aduce aminte de vremea liceului, prin quaternar, când, puteam să facem practică la rafinăriile din Ploiești (deh, chimist) și primeam bursă, iar dacă nu ne duceam la facultate, aveam locul de muncă asigurat.
Să ne trăiți doamnelor, pt că noi nu știu câte zile mai avem ca să ni le mâncați fripte! ?
Comentariu beton!25
@diabolic, eu la Vega și Brazi. Tu?
PS-eu am adus prăjituri la birou și pentru băieți, să le indulcesc și lor ziua.
@Anouk, Teleajen, Astra, Brazi și puțin la Vega pt că trebuia să mă pregătesc pt BAC. Am făcut în fiecare an în altă locație.
Cum, adică privații cei răi organizează școli de meserii pe banii lor, după ce Abramburica le-a închis pe toate? Incredibil dom’le, bravo lor.
Comentariu beton!22
Nu sunt singuri: în Brașov există „Inna Schaefller” (fac rulmenți) care a preluat un liceu abandonat.
Comentariu beton!16
@Victor, știu că nu sunt singurii și, din fericire, sunt tot mai mulți.
Pe lista mea de „cancere” care au îngropat România, Androneasca e pe locul 2 (după Iliescu). A închis în 2009 școlile de meserii și a dat undă verde fabricilor de diplome, în loc să încurajeze învățământul vocațional.
9 generații de meseriași în minus, în condițiile în care mulți dintre cei bine pregătiți au plecat să lucreze în alte țări + mentalitatea multora dintre părinți, care consideră că meseria de strungar / zugrav / instalator etc. nu e de nasul odraslelor = dezastru. Care a început să se simtă, dar nu a ajuns încă în punctul culminant, însă va fi vizibil când meseriașii vechi vor ieși la pensie.
Comentariu beton!16
LMA doamnelor si domnisoarelor.Tinerii viseaza sa fie toti manageri, responsabili de proiecte si supervizori.Bravo lor !.Poate e timpul ca noi romanii sa dam „pe repede inainte” spre modelul vest european (vezi instalatorul polonez dim Anglia anilor 90).Filipinezii pot face joburile care tinerii nostrii nu le vor.
Și mie mi se pare foarte bună inițiativa.
La firma de la Ploiești la care am lucrat, angajam elevi care învățau la noi meseria de laborant și unii au mers apoi și la facultate și lucrează încă în firmă.
Acum lucrez la o firmă de arhitectură. Și aici angajăm elevi și unii rămân să lucreze și după ce termină facultatea.
Ce mi se pare nașpa este că nu mai există programe naționale pentru așa ceva.
Mișto initiativa.
Era la un moment dat la noi in oraș la un liceu auto o chestie de genul. Copilul+părinții semnau un contract, copilul primea bursă de la un service și după liceu trebuia să lucreze 2ani sau un an jumate in service. Dacă puștiul respectiv mergea la facultate, in sesiune avea ‘concediu de sesiune’ dar sa vină cu note peste 8.
Comentariu beton!12
1. Salut initiativa angajatorilor ! Nu doar lidl ,ci orice firma poate incheia un contract pentru invatamantul dual(asa se numeste proiectul”). Acest model de contracte intre institutii-scoala au prins foarte bine pana prin 1995( nu au inventat astia acum apa calda) cel putin in Valea – Jiului unde cei care terminau scoala profesionala de 4 ani cu profil minier erau angajati la mina din orasul de resedinta.
2.Locurile de munca subiect de campanie electorala ! Unii te apreciaza cand vorbestii de investitii si locuri de munca,altii nu te voteaza ca o sa-i „obligi” sa munceasca ! In ultima perioada la primarie s-au scos la concurs 10 locuri de munca pt muncitori necalificati si 15 pt muncitori calificati ! Rezultatul ?S-au depus 5 dosare pt necalificati si 8 pt calificati.Din cei 13 ,un candidat cu varsta sub 30 de ani restul cu varsta de 50+ si cu pensie ! Vor „tinerii” sa munceasca ?
PS : Toti mesterii/ meseriasii instalatori,dulgheri,tamplari,mecanici,electricieni au peste 45de ani si sunt oameni priceputi,harnicibsi xu bun simt !
Comentariu beton!11
scoala profesionala dura doi ani….si era un fel de munca gratis pentru „practicant”… Personal iti doresc o asa scolarizare pentru ca mai apoi sa faci munca de sobolan la orizontul 9 (diabolic orizont la 900 m sub pamant) si asta pe salariul minim pe economie du-te in plm cu ” profesionala” ta cu tot…
Initiataiva foarte buna. Asa inteleg si elevii ce pot aduce unei firme cand sunt angajati, dar si ce sa nu accepte. Am observat ca sunt foarte multi tineri care nu accepta sa se angajeze deoarece salariu este mic si oricum ii tin parintii. Eu cand m-am angajat in 2008 in banca front office aveam salariu 1100 lei si apartamentul in care stateam in chirie era 400 euro(imparteam cu surorile chiria). Dar am facut ceva experienta dupa care am plecat la o alta banca pe salariu dublu.
De asta se face școală: să ieși deja specializat ! Nu și in românica…pierzi atâta amar de vreme pe la școală ca apoi să te faci pește sau taximetrist. Nimeni nu mai stie integrale…deși le-am rupt la școala. Multe lucruri inutile se predau, nu se caută a se descoperi înclinațiile fiecăruia spre un domeniu care-i place și în care ar putea excela… Ni se predă la toți aceleasi kkturi, de parcă ne plac aceleași poziții sexuale… Practica, cea care ne face efectiv să înțelegem și să căpătăm experiență, lipsește grav din mentalitatea sistemului educațional.
În rest, toate femeile fără flori să apeleze la mine. La mulți ani !
Comentariu beton!20
Am avut un coleg în generală. Nu era nici prea-prea, nici foarte-foarte pe parte de învățat. Nici nu se remarca prin altele. M-a descoperit anul trecut pe Fb și am văzut la el în profil ceva de genul Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Dumitru Moțoc. Omul e acum manager la Innovational Center Puratos Romania și face niște lucruri mișto p-acolo pentru care are toată admirația mea (sper să-i zic asta la o bere cândva – nu știu dacă citește p-aici). În limbaj simplu, e bucătar sau cofetar. Lui i-a ieșit, ca să zic așa. Altora nu. Căutați Puratos ca să vedeți despre ce este vorba.
De ce am dat acest exemplu? Pentru că marea problemă a sistemului românesc de învățământ de stat de după ’89 a fost și este în continuare lipsa de interes pentru abilitățile elevilor. Au mai existat câțiva ani acele școli de meserii și colegii economice, apoi pauză. Nu există îndrumare, nu există practică, nu există profesori care să descopere și să cultive în elevi pasiunea pentru anumite domenii. Totul este teorie băgată la kil și atât. Iar dacă elevul, confuz, încă nu știe „ce vrea să se facă când va fi mare”, iar părinții nu au timp sau chef să descopere ce îi place, se va pierde și va ajunge să frece un scaun la un job cu care nu are nici o treabă sau încă să „navigheze” debusolat prin viață până la pensie.
De aceea îmi plac asemenea inițiative din parte firmelor private (Bravo, Lidl!). Știu că mai sunt și alții care fac chestii asemănătoare, dar de obicei sunt doar „mamuți” multinaționali care aduc această practică din țările de origine. Aș vrea ca și firmele mai mici, românești, să aibă asemenea, hai să zicem, programe, prin care să încerce să-i ghideze pe copii și adolescenți spre o carieră, să-i ajute să învețe meserii. De aceea sunt fascinat de ce se întâmplă în multe licee, școli și grădinițe private, care, de asemenea, încearcă, în ciuda programei tâmpite, să facă lucrurile mai atractive și mai utile pentru elevi, nu doar să bifeze un număr de elevi, câteva examene și cam atât (apropos, școala privată unde învață piticul meu nu a fost închisă cu ocazia „erei glaciare a lu’ tanti Șicâțiormaififost” de săptămâna trecută. Nu au pus absențe, nu au făcut ore, dar au avut activități interesante.)
Aș fi vrut să am șansa în liceu și facultate de a face parte dintr-un program de acest gen. Poate nu m-aș fi îndreptat spre liceu teoretic, urmat de studii economice (facultate și master, făcute ca să fie acolo), pentru ca apoi să schimb job-uri diverse în asigurări, producție publicitară, grafică, vânzări de IT, lucruri care au legătură cu ce am făcut în școală la fel cum are legătură Viorica Vasilica cu funcția de premier.
Încă ceva: știu că mulți ar zice „și cine te-a împiedicat să-ți urmeze visul sau pasiunea?” Extrem de puțini elevi de liceu au alte visuri în afară de a fute ceva și de a se distra. La vârsta aia nu știi ce vrei. De aceea trebuie să fii „ajutat” puțin, mai ales în societatea actuală, unde scara de valori e dată rău peste cap, iar modelele sunt cele care sunt.
Comentariu beton!37
@Ionuț, mulțumesc pentru acest comentariu!
@Ionuț în final ți-ai găsit visul sau pasiunea?
@AKzen, să zicem că e cam târziu pentru asta.
@Ionut, cum târziu? E prânz abia 🙂
Te referi la vârstă, sau la ce?
@AKzen, am fost cam dubios în exprimare. E cam târziu să-mi mai pun întrebarea asta. Pe scurt: nu-mi place ce fac, iar ce mi-ar plăcea să fac nu (mai) pot să fac. Pentru a face bine ceea ce nu-mi place să fac, mă auto-conving că-mi place să fac ceea ce fac.
Comentariu beton!11
@Ionut, dacă am înțeles bine, te-ai resemnat că vei munci fără pasiune toată viața, doar cu plăcere auto-indusă.
PS nu te-ai exprimat deloc dubios, ci dimpotrivă, unii nici nu visează să se exprime așa bine. Mi-a făcut plăcere să-ți citesc commentul și mi-a dat idei.
@Mihai, foarte bună inițiativa celor de la Lidl, cu ocazia asta m-am întors la unul din articolele de duminica trecută, cel cu recrutarea. Și am deslușit unul din motivele pentru care te citesc. Mă ajuți să fac niște legături. Mulțumesc.
Seară bună, domnilor, și un frumos ”La mulți ani” pentru mâine, că-i ziua voastră. Și eu vreau să fur startul 🙂
Ce text ne-ai dat azi…
E vreun romantic pe aici? Că aș vrea să-mi curgă o lacrimă pe obraz și mie.
Dacă scriai textul ăsta când aveam vreo 17 ani era ok. Dar cum eu la 19 ani m-am hotărât că vreau sa fiu femeie mă așteptam ca azi să ne celebrezi.
Comentariu beton!15
Ia vezi tu mai bine c-am mai scris un text AZI.
@ElenaP, de pe feisbuc :
Azi este ziua Femeii, nu a mucoaselor de 14-15 ani. A voastra este pe 1 Iunie. 🙂
Comentariu beton!22
@Shoric, awwww…
(@shoric)
Să-mi dea cineva o ceapă roșie și niște brânză veche de oaie, că io-l mănânc pe băiatul ăsta!???
Comentariu beton!15
Branza veche de oaie nu am dar daca vrei stiu pe cineva care are branza de oaie veche.
@Marius M, asta e în loc de LMA?!
LA MULTI ANI ELENA! Buchet de ghiocei,zambile,trandafiri, orhidee,
bonsai,cactusi.etc.Nu stiu ce-ti place asa ca ….alege.
Eu am auzit că din vlogg se fac bani frumoși. Ce atâtea școli de meserii ?
Comentariu beton!13
Singura problemă este să nu se trezească Lidl România că absolvenții academiei de aici depun CV-uri la Lidl UK, Germania, Austria, etc.
Că meseriași avem, doar că zburdă pe afară.
La multi ani cuconetului de aici.
Referitor la initiativa aia,e buna,doar ca daca la vreo 20 ani vechime ii dai unui vanzator minim pe economie se kk pe magazinul tau.
@Marius M, corect, dar nu despre asta era vorba. Mai bine zis, exact despre asta nu era vorba.
Am citit planul lor (Lidl) – excelent! Oamenii ăștia își cunosc interesul.
porcaria la noi e ca scoala e facuta pentru ca niste profesori sa aiba de munca.
la fel cum bancile si multe multinationale nu isi inchid Head Officeurile din fiecare tara desi sunt complet inutile pentru ca sunt o gramada de omuleti angajati (si multi sunt neamuri cu unii la putere).
E foarte ok ce fac cei de la Lidl.
Da, sunt și tineri cu figuri, care vor direct salariu de manager și până atunci stau pe banii lu mămica și lu tăticu.
Dar pe lângă ei sunt alții pentru care un asemenea program e un colac de salvare. Cred că Lidl (si alte companii care au asemenea inițiative) vor să ofere o șansă acelora care au nevoie de ea.
@cătăline, EXACT!
Cat de faina mi se pare initiativa asta, ma bucur sa vad ca se intampla chestii si la noi.
Nu mai devreme de toamna trecută am căutat instalator. Primii 2 au venit, au măsurat, au analizat, am bătut palma la preț( în sensul că dădeam cât au cerut pwntru că aproximez şi singur cam cât face) apoi au dat un termen cand să înceapă. Nici nu mai răspundeau la telefoane. Al treilea a venit, am făcut toate alea de mai sus, a şi făcut treaba, a luat banul. După ce a plecat, când se scurgea apa din chiuvetă ieşea prin sifonul de pardoseală. Nu a mai răspuns la telefon. Am remediat peoblema singurel, după mult timp şi mulți nervi. M-am jurat că le fac singur pe toate. Inclusiv aia cu desfăcut televizorul.
@Leonard, știu ce zici, dar să-ți scanezi produsele singur la casă încă nu poți. Încă.
@Mihai, in Franta poti déjà si sunt convinsa ca si in alte tari in care costurile salariale sunt mai ridicate decat investitiile in masinarii de genul. Poate din cauza asta (sau datorita? nu stiu daca e bine sau nu pentru ca pana la urma dispar niste locuri de munca) nu e deocamdata cazul in Romania.
Pentru început, la mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Cît despre inițiativă, pot să spun ca e bună. Orice tânăr are nevoie de o șansă în viață, și dacă mai și este cineva care poate să-i acorde această șansă, atunci e și mai bine. E foarte important ca să existe cineva care-ți acordă acea încredere și susținere necesară la începuturi.
Am avut și eu norocul ca la începuturi să fiu susținut necondiționat, și au avut încredere în mine. Dar a fost și muncă enormă din partea mea pentru a dovedi că sunt cel mai bun.
Ulterior, peste ani am ajuns și eu în situația de fi mentor și a susține tineri specialiști, la început de carieră. Tineri din așa zisă generație de millennials…
Și am văzut de toate… Am văzut tineri buni din punct de vedere tehnic, pregătiți, dar cu niște asteptări salariale exagerate. Unul chiar mi-a zis franc, că așa sumă-i trimite mă-sa din Italia, fără să lucreze. Fără cuvinte…
Alții, timizi și nesiguri, au avansat profesional și acum unii sunt cu mine în altă multinațională, angajați pe afară, alții sunt la concurenți. Deh, riscurile meseriei… Dar oricum buni au rămas, și relațiile bune tot le-am menținut…
Iar acea persoană care mi-a decis soarta, acum vreo 20 ani, am avut plăcerea să o reîntâlnesc în Seatle, unde eram pe la client, iar el venise pentru un meeting.. Că da, după 15 ani lucram iarăși în aceiași companie.. 😀
Comentariu beton!13
Salut,
Avem in Bv de ceva vreme asta: http://www.sgk.ro/ro/ , sa tot fie vreo 10 ani.
La un moment dat am avut nevoie de vreo 2-3 ucenici (este un service auto, fonduri europene, o treaba facuta bine), M-am dus la ei oficial, sa fie treaba ok (minori, protectia muncii, alte dracarii legale). Eram dispus sa ii platesc cu salariul minim pe economie – ucenicii trebuiau doar sa fie acolo 4 ore/zi, nu ii hingheream cu munca fizica sau care lezeaza demnitatea. La final ar fi fost calificati la locul de munca.
Surpriza: NU era nici unul disponibil, erau toti antamati de fabricile de la noi – LuK-Schaeffler, Rolem-Draexlmaier, Autoliv, Preh, etc.
Dupa asta, m-am documentat un pic mai mult si am aflat ca la inscriere e omor, se dau teste/examen, pentru ca sint prea multi candidati. Absolut toti absolventii au joburi garantate la terminarea studiilor.
Iar complexul unde se intimpla asta arata de la foarte bine in sus, cladiri, dotare, profesori.
Da, LMA tuturor femeilor. Azi, la promotie: indiferent de dimensiuni.
Îţi place sau nu: 0 0
Nenea Misu….go for it….si urmeaza-ti visul de a lucra o zi la Li(t)l….sau Mega…sau unde vrei tu…la casa de marcat…sau in spate….ala nu poate fii un job decat pentru handicapatii mental…la fel ca si cei care ii conduc……se pare ca totusi inca au profituri frumusele daca isi permit finantare pentru campanii media „pro angajare”….in rest ….o sa-i las sigur un bacsis gras casierului de la Lidl care o sa aiba o emblema pe tricou ” sunt copilul lui Mihai Vasilescu si am urmat scoala si bursa Lidl”….o sa ma bucur atunci ca uite postarea unui om inteligent si care nu se vinde pe doi arginti, a prins la cei tneri…..mars in plm….si nu e prea tarziu sa fii factor de influenta in alte domenii…chiar daca ar trebui sa muncesti real pentru asta
@sorine, io zic să ieși un pic de la tine din bulă. Serios. Să dai un ochi prin România reală (aia care moare de foame și care începe unde se termină primul sat de după marile orașe) și mai vorbim după. Să mor io dacă înțeleg de ce trebuie aruncat cu kkt când se fac lucruri și la noi. Jur, nu înțeleg.
@sorin…., îmi spui, te rog, cum faci să te hrănești zi de zi fără „handicapații mentali” care sunt casieri, vânzători, lucrează „în spate” la tras paleți etc. prin diverse magazine și magazinașe? Îți cultivi și crești singur haleala? Respect! Îți cumperi chestii de la „țărani”? Adică de la ăia care cumpără, la rândul lor, de la magazinele unde lucrează „handicapații..”?
Am lucrat în Carrefour vreo 4 ani. Nu ai vrea să ne întâlnim la o bere să te asiguri că sunt „handicapat”?
Știi, atitudinea asta de Herrenvolk a făcut ca toți să vrea doar diplome de SNSPA și Relații Internaționale, iar firma la care lucrez nu găsește de 3 luni un „împingător de paleți” fiindcă „munca e grea”, „eu nu lucrez în depozit”, „eu nu mă murdăresc de praf” etc.
Sper, totuși, că am înțeles eu greșit ce ai vrut să zici, caz în care îmi cer scuze anticipat.
P.S. „Ăla nu poate FI decât un job…” . Știu cel puțin vreo 10 „handicapați” d-ăștia care ar scrie „fi” și nu „fii”.?
Comentariu beton!15
@Ionuț, nu, man, eu cred că pe om pur și simplu l-a enervat că este un text de promovare a unei acțiuni a celor de la Lidl, deci de promovare Lidl.
Pentru că, altfel, n-are absolut nicio logică ce-a zis.
@Mihai, și dacă e promovare, ce? Suntem o nație de labagii frustrați care nu sunt în stare să aducă o laudă, să promoveze ceva ok, să recunoacă o idee bună indiferent de unde ar veni. Tipul ăsta de atitudine mă calcă rău pe nervi. Știm să înjurăm orice, știm să criticăm orice, suntem invidioși, suntem răi, dar, mai ales, suntem proști și fuduli.
Aseară, într-un supermarket, l-am întrebat pe unu’ unde găsesc Green Sugar din extract de ștevie. Are careva de aici idee ce e asta? Nu? Nici eu n-aș fi avut dacă nu aș fi fost nevoit. Omul mi-a făcut semn că e surd. Bă, băga la raft, dar era surd. Avea ceva aparat dar nu cred că auzea mare lucru. Am dat nițel din coate, am făcut semne, a înțeles aproximativ despre ce e vorba și m-a dus în zona unde se găsea ce căutam. Mie mi-ar mai fi luat vreo 15 minute să găsesc chestia aia (care îmi trebuia neapărat, nu era fiță de-a mea) sau până găseam alt angajat care să mă ajute.
Deci, da, @sorin are dreptate: e chestie de handicapați. Problema e că, aseară, handicapatul eram eu, nu lucrătorul care m-a ajutat.
Comentariu beton!16
@Ionuț, well, pentru @Sorin azi a fost mai important să dea cu kkt.
@Mihai, oricum nu are niciodata prea multa logica si nici nu stapaneste prea bine limba romana dar e si el de-al nostru, contribuie la pitorescul blogului…
@Ionut, macar daca l-ar ajuta comentariul tau sa deschida putin ochii dar nu vad nico evolutie de cand e pe acest blog, pare o cauza pierduta din pacate. Intrebarea este ce putem face ca sa il recuperam, pe el si pe cei ca el, ca sa avanseze putin lucrurile si in tara asta?
@Ionuț, respect, mă înclin. Doar atât vreau să zic.
mah baieti….ideea e ca pentru un tanar daca vrea sa puna marfa la raft „cu verdele in sus” sa plece in plm in vest si sa faca asta pe bani decenti…nu sa isi bata multinationalele joc de ei pe aici ca de ultimii sclavi..cu „pachet salarial atractiv”….” asigurare medicala la Hexifarma”….”oportunitatea unei cariere …de piatra”…..condamnati pe viata la 2000 de lei plus bonuri de masa
@Ionut…..”zahar verde din extract de stevie”…??…..stiu ca asta nu contine colesterol pentru ca eu am facut Politehnica la Medicina…ce sa ma mai mir ca baiatul ala din legenda ta siropoasa a devenit „surdo-mut” subit……asa il invatasera la „trening”……”-Daca un client va cere ceva de care nu ati auzit niciodata….va prefaceti brusc surdomuti…si clientul nu o sa fie frustrat”
@sorine, ești IDIOT. Punct.
@sorine,
Tu ai mers cu logica mai departe de articolul ăsta?
Ok, să plece cine are o șansă și o viată mai bună în vest.
Băi, omule, dar după logica ta ar trebui să plecăm TOȚI! Și să rămână aici doar șomerii și pensionarii, da? care și ei primesc o mizerie de bani.
Te-ai gândit vreo clipă că unii oameni nu vor, sau nu pot pleca din țară. Pentru ei să nu se facă chiar nimic bun aici? Băăă, chiar nimic?!
Că m-ai zdrobit cu nihilismul ăsta pe care-l tot fluturi, pe bune.
@sorine, 2000+bonuri ți se pare puțin în România pentru un casier sau lucrător comercial? Ha! Blogul ăsta devine exclusivist rău de tot, fix ca în partea cealaltă, la tătar, unde toți comentatorii câștigă de la 3000 de euro în sus.????
@ionut…pentru mega oferta romaneasca de 2000 plus bonuri de masa au plecat deja 1 milion de romani si mai lucreaza vreo trei milioane din care 2 sunt bugetari…adica nu produc nimic…si romanii continua sa plece ..@ laura g nu m-am nascut negativist ci doar poate idiot cum spune si @mihai si asta fiindca am ales sa raman in tara….cu 2000 si bonuri de masa in ziua de azi, nu poti trai fara umilinta in Romania nici la oras….si nici la tara……
@sorin, hop și eu. Discuția s-a prelungit și așa prea mult dar mă revolt când aud că bugetarii nu produc nimic. Vezi pe Republuca articolul cu „a mai murit un medic”. Problema noastră principală este că nu ne respectăm noi pe noi, noi între noi. Și de aici bâlciul deșertăciunilor.
Mihai, dixit!
Didina a subliniat foarte bine criza reala in formarea pe meserii din sistemul de educație. Dar sistemul nu avea oricum ce oferi in 2009, corelarea ofertei cu piața muncii nu era nici măcar un deziderat, iar orientarea corelată cu aptitudinile aspirantului nici acum nu este parte a vreunei fise personale care să-l insoțească pe copil/elev in evoluția personală.
Felicit orice inițativă similară, eu stiu ca nu este singulară.
Foarte adevarat, dar mai exista si „Nu am pe cine să angajez, dar să fie cu experiență”, am citit aici https://workmemories.com/lumea-lui-nu-am-pe-cine-sa-angajez-dar-sa-fie-cu-experienta/