Hai ca tot v-am povestit ieri de „a batrana”. Stiam eu ca am uitat ceva si va zic azi.
Plecasem cu intarziere spre aeroport. Nu mai tin minte exact de ce, dar am o banuiala ca vara-mea mai avea cate ceva urgent de rezolvat. Drept urmare i-am tras o punga pe cap cuceritoarei, ca naiba stie ce mai agata pe drum si nu mai prindeam avionul. Odata ajunsi pe terminal, i-am scos-o ca sa vada pe unde merge si sa se miste repede. La check-in, cozi frate ca la balamuc. Trei ghisee deschise, toate la cursa noastra, si fiecare cu o gramada de oameni in fata. Ziceai ca un sfert din locuitorii Parisului sunt in fuga mare spre orasul lui Bucur. Ca sa mearga mai repede treaba, ne-am raspandit.
Vara-mea a scapat cel mai repede. Apoi chibita si dadea sfaturi. Eu am nimerit la o cretina care m-a pus sa scot tot dintr-un troller. Cica era prea greu. M-a facut de am pus pe mine un sfert din haine, ca sa fie troller-ul mai usor. Asa a fost bine. Les miserables, ce sa zic.
Eram in grafic cu timpul. Deja nu mai eram stresati. Linistiti o luam spre controlul corporal, unde francezii aia au tinut sa-mi vada neaparat culoarea si integritatea sosetelor. Le-am aratat ce naiba sa fac? Scapaseram si de astia (asa credeam eu, cel putin) si ne duceam linistiti spre poarta de imbarcare.
La un moment dat, aud galagie mare dintr-un colt. Dintr-altul veneau alergand politisti (sau militari, dracu-i stie) echipati de lupta si insotiti de caini. Se duceau spre locul cu scandalul. Se auzeau numai strigate si ordine rastite in franceza. Aia, politistii, s-au pus in formatie cu armele indreptate spre „problema”. Toata lumea se oprise din ce facea si incercau sa vada ce a provocat situatia de criza. Aia mai curajosi. Ceilalti incepusera sa se panicheze. Un cuplu de batranei s-au prins de mana si s-au lipit de perete. Frate, imi zic, e groasa, ce naiba o fi? Daca-am vazut ca nu se trage inca, m-am pornit sa vad care e treaba, c-asa sunt eu curios.
Trec de trupele anti-tero, plasate in pozitie de tragere, si arunc o privire. Fratilor, incoltita din toate partile de militari si politisti care urlau la ea, a batrana se uita nedumerita in jur, clipind des. Mie parca tot nu-mi venea sa cred ca ea era sursa agitatiei. Dau sa ma duc sprea ea, dar nu ma lasau aia. Si atunci, am observat pe ecranul monitorului de la control…un mare PISTOL, care isi arata mandru teava, in geanta de mana a Angelei.
Da bai baiete, uitasem ca la Dome des Invalides isi cumparase un pistol, replica fidela a unuia folosit de Napoleon in nu stiu ce batalie (desi eu cred, la cum arata arma aia, ca Napoleon o folosea mai degraba sa-i faca niste chestii Contesei Walewska). Si pe a batrana am suspectat-o o vreme ca si-l cumparase in scopuri asemanatoare, ca prea plangea dupa el. Patruj’ de euro costase. Si in loc sa-l bage in geanta de cala, „desteapta” il luase cu ea in cea de cabina, sa nu cumva sa-i fure cineva comoara. Si acu’ vedeau aia pe ecran, ditamai pistolul in bagaj.
Hai frate ca exagereaza astia, imi zic. Si ma duc hotarat sa le explic cum sta treaba. Ajuns langa ea, ma ia un miltar la intrebari. „O cunoasteti”? „Da, e cu mine”… Brusc doi dintre aia cu arme m-au luat in catare. Bai, astia sunt nebuni, ce-or crede ca suntem retea internationala de trafic cu pistoale de lemn? Aveai cu cine sa te intelegi? Nicio sansa. Au scos saracia aia din geanta si s-au uitat la el. In terminal se facuse o liniste mormantala, toti lungeau gaturile sa vada „arma”. Ce sa mai, eram semi-faimosi si la un pas de o acuzatie de terorism. L-au intors pe toate partile si au decis ca trebuie confiscat. O bucata inofensiva de lemn produsese agitatia aia in tot Terminalul trei de pe Charles de Gaulle. Si atunci in linistea din sala, am auzit un hohot din spate. M-am intors sa vad cine e si eventual sa-i arunc o privire ucigatoare. N-aveam cum, era vara-mea care se caca pe ea de ras.
A plans Angela tot drumul de intoarcere si doua saptamani dupa aia, pentru pistolul ala. Si in ziua de azi se enerveaza daca-i aduc aminte. Las’ca o sa citeasca asta si-i creste tensiunea pe loc.
Stiti unde am gresit noi? Trebuia sa ne cumparam toti pistoale din alea si sa le luam cu noi, la bagajele de mana. Nu de alta, dar francezii sunt obisnuiti sa se predea oricarui grup armat, mai mare de cinci persoane. Pas vrai messieurs?
Aoleuuu, lasa-ma, chiar m-am enervat iar!…..mama ce frumusete de pistol era!….mi-au dat un bon si procesul verbal de confiscare si mi-au zis ca un an este pastrat in aeroport la obiecte confiscate. „Il pot ridica si il pot aduce in bagajul de cala daca mai revin in Paris”…..din pacate am ajuns dupa 3 ani…dar pistol tot mi-am luat! Am plecat anul urmator spre Viena si ne-am oprit la monumentul de la Austerlitz, unde Napoleon i-a batut pe austrieci, si mi-am luat pistolul cu care a castigat batalia impotriva austriecilor!……m-am simtit razbunata!….sa-i ia naiba de frantuzi!….apoi am ajuns la castelui lui Frantz Ferdinand de la Konopiste si mi-am luat si o pusca de vanatoare!…..uite asa! de-a naibii! ( apoi anul urmator un iatagan din Istanbul…anul asta plec in Maroc! trebuie sa iau o jambiya….)