Cam asta am reușit să văd în ultimele două săptămâni.

👉 The Capture – serial (două sezoane), SkyShowtime

Mulțumesc celor care citesc pe aici și mi-au semnalat prezența acestui serial pe platforma SkyShowtime.

Nu că e bun, e senzațional. În plus, e ceva ce trebuie văzut, pentru că are atât de mare legătură cu ce trăim în prezent la nivel de inteligență artificială și de fake videos că nu aveți voie să-l ratați.

Primul sezon e foarte bun. Al doilea o ia un pic razna, dar nu foarte mult, nu cât să te facă să nu te mai uiți, dimpotrivă, te face să te întrebi și mai tare: băi, și dacă o să ajungem să fie exact așa?

Din nou, nu vreau să dau spoilere, dar trebuie sa vă spun vreo câteva chestii care să vă facă să-i dați play încă din weekendul ăsta.

Prieteni, „The Capture” este înfricoșător pentru că te face să-ți dai seama că suntem la jumătate de pas, la un sfert de pas, să înceapă să se întâmple și-n realitate ce vezi pe ecran.

Deja trăim vremuri în care nu mai știi dacă te uiți la realitate sau la un clip bine montat. Ce vezi pe ecran poate fi orice: o filmare reală, un deepfake făcut de un puști cu un laptop, un avatar care vorbește ca omul adevărat, doar că omul ăla e, de fapt, la munte cu telefonul închis.

Or „The Capture” reușește să facă exact asta: să-ți arate că, la o adică, poți să crezi orice, doar pentru că „arată” autentic. Nu doar să crezi, dar să nu te îndoiești vreo secundă că te uiți la niște imagini reale.

O să vedeți cum tehnologia nu mai fabrică doar poze frumoase, ci și adevăruri paralele. Poate șterge oameni dintr-o filmare, poate transmite „live” o scenă care s-a petrecut ieri și poate face un avatar, copie a unui personaj real, să spună ce n-a zis nimeni.

Deja nu mai e vorba despre manipulare clasică, în „The Capture” s-a ajuns la versiunea 3.0, una care îți schimbă percepția fără să-ți dai seama.

Iar partea cea mai înspăimântătoare e asta: foarte curând o să ajungem să nu mai avem cum să știm sigur ce e real și ce nu.

N-ai instrumente, n-ai repere, ai doar senzația că totul pare ok, doar că tu te uiți la un fake despre care poți sa juri că e real.

Oameni buni, uitați-vă la „The Capture” ca să vedeți cum va arăta viitorul foarte apropiat, dacă nimeni nu face nimic să reglementeze AI-ul.

👉 Un fantasma en la batalla – film (1h 48m), Netflix

Dacă vă pasionează filmele spaniole care au ca subiect organizația separatistă bască ETA, filmul ăsta trebuie văzut.

Eu oricum i-aș fi dat play pentru că oricum mă pasionează tot ce este legat de Spania și de ETA, dar mi-am dat seama că merită văzut încă de la primele cadre. Pe scurt „She Walks in Darkness” (așa-l găsiți pe Netflix) este și foarte bun, și bine făcut.

Mi-a plăcut că e jucat și în spaniolă, și în bască, și în franceză, în funcție de locul în care se desfășoară acțiunea. Tot respectul pentru producători.

Nu vreau să vă dau spoilere, o să vă zic o singură chestie care pe mine m-a dat pe spate. În plus, o să înțelegeți cât de paranoici erau cei de la ETA și cât de tare se temeau să nu accepte în rândurile lor oameni care ar fi putut fi spioni ai celor de la Guardia Civil.

La un moment dat, când o verificau pe polițista care reușise să se infiltreze în ETA, au chemat un specialist care să analizeze cum a tradus femeia o poezie irlandeză în limba spaniolă.

Desigur, nu-i interesau valențele artistice, ci dacă modul în care a fost tradusă corespunde unei femei de vârsta celei pe care o bănuiau c-ar fi spioană. M-a lăsat cu gura căscată faza asta.

Sincer, cred că ar fi mers liniștit să facă o mini-serie de 4 sau 6 episoade, m-aș fi uitat cu cea mai mare plăcere. Nu înțeleg de ce au comprimat toată acțiunea în nici două ore.

Ca o constatare personală, să știți că niciun film și niciun serial spaniol care are ca subiect ETA nu se duce înspre telenovelă. Toate sunt serioase și bine făcute, probabil pentru că este un subiect care doare până și acum, la atâția ani după ce organizația s-a desființat.

👉 Inside Furioza – film (2h 47m), Netflix

Prima problemă ar fi că nu poți să te uiți la „Inside Furioza” fără să vezi primul film „Furiosa”, pentru că este o continuare. Adică poți să te uiți, dar nu vei intra niciodată vibe-ul filmului așa cum trebuie dacă nu știi de unde pleacă tot.

A doua problemă ar fi că „Inside Furioza” e mai slab decât „Furioza”. E mai puțin verosimil, au luat-o un pic razna cu povestea, dar nu asta nu mi-a plăcut, până la urmă e un film, e ficțiune, pot să trec peste.

Cel mai tare m-a deranjat modul în care a fost filmat, zici că e făcut din bucăți. Mă rog, sigur e făcut din bucăți, dar e deranjant cum se muta acțiunea brusc dintr-o parte în alta, fără să te prevină cu nimic.

Ca să nu mai spun că nici nu m-a mai ținut cu pulsul în 200, așa cum a reușit primul film. Nfine, poate e la mine problema, cert e că mi s-a părut mai slab.

Dar asta nu înseamnă că nu merită văzut. Merită văzut măcar pentru băiatul ăsta care face rolul lui Golden și care este absolut senzațional. Îl crezi că e un dement ahtiat după bătaie pe stradă și după bani, din prima până în ultima secundă.

De altfel, am mai spus în nenumărate rânduri pe aici, inclusiv când am scris despre primul film Furioza, că eu nu înțeleg cum îi găsesc ăștia care se pricep să facă filme pe actorii care joacă roluri de interlopi.

Și-aș înțelege dacă am vorbi despre un serial britanic sau american, dar vorbim despre unul polonez, da?

Lasă că Golden are față de dement psihopat care te-ar omorî doar pentru că l-ai călcat din greșeală pe picior, dar trebuie să-i vedeți și pe ceilalți. Efectiv ți-e frică de ei, sunt genul ăla pe care, dacă-i vezi în viața reală, îți vine să traversezi ca să nu treci pe lângă ei. Iar treaba asta contează foarte mult pentru veridicitatea poveștii.

Moment în care n-am cum sa nu fac comparație cu interlopii din producțiile românești. Care îți inspiră orice, dar nu teamă, George Mihăiță și George Ivașcu fiind două exemple mai mult decât concludente. Ivașcu, cel puțin, e genul de interlop care trece în picioare pe sub masă.

Nfine, eu zic că vă puteți uita liniștiți la „Inside Furioza”, iar dacă n-ați văzut „Furioza”, puteți să vă considerați fericiți. Tocmai v-ați făcut rost de cinci ore de acțiune bună de tot.

Pentru mine a meritat măcar pentru o singură fază. Într-un moment al acțiunii extrem de tensionat, ești cu sufletul la gură, și-l auzi pe dementul ăla de Golden cum îi spune unui traficant irlandez: „By order of the Peaky fookin Blinders”.

A venit fără s-o văd venind și m-a bușit râsul cu zgomot în fața televizorului. După care mi-am mai pus faza de vreo trei ori, să mă satur de ea. Sunt buni polonezii, buni tare de tot.

Faceți cum vreți. Sfatul meu e să-l vedeți.

👉 Boots – serial (un sezon), Netflix

Ca să sintetizăm „Boots”: cum să-ți faci ieșirea din dulap între două flotări. Asta e varianta pe scurt.

Pe lung, serialul este povestea unui puști gay care se satură de bullying și decide că soluția logică e să se înscrie la pușcași marini.

Pentru că, nu-i așa, atunci când toți râd de tine la școală, cel mai firesc lucru e să te duci într-un loc în care se face cea mai dură instrucție de pe planetă, unde să fii gay e considerat infracțiune, unde oamenii urlă la tine non-stop și te pun să alergi cu un rucsac de 30 de kile în spate. Pare logic, nu?

Nfine, teoretic, serialul e despre curaj, prietenie și găsirea propriei identități. Dar practic, e despre cât de mult poți stoarce dintr-un clișeu cu fundal woke. Poate că povestea asta ar fi impresionat prin 1995, dar între timp lumea s-a cam săturat să fie emoționată cu forța de aceleași teme reciclate iar și iar.

Ok, serios, am înțeles, era interzis să fii gay în armata americană la începutul anilor ’90, dar au trecut 30 de ani de-atunci, între timp nu mai e, planeta s-a schimbat, hai s-o lăsăm mai moale cu subiectul.

Altfel, e bine jucat, scenele de instrucție ale viitorilor pușcași marini sunt destul de dure pe alocuri (este de altfel motivul pentru care i-am dat și play), dar pentru mine este foarte puțin credibil subiectul.

N-ai cum să mă convingi că-n realitate puștiul ăla, cu fizic de campion interjudețean la șah, are cea mai mică șansă să ajungă pușcaș marin. Nope, n-am cum să cred asta.