Nu știu cum arată vremea pe unde sunteți voi, dar în București cred că până și Bacovia s-ar fi apucat de comedie dacă ieșea din casă.
Așa că, ia ziceți repede, ce preferați? Ce e acum afară sau 40 de grade?
Încep io, desigur: nici n-aș clipi când mi-ar curge transpirația pe tot corpul. M-aș desfăta cu canicula.
P.S. Dacă nu știți ce în București acum, iată:
40 :(( mereu 40. Ma deprima vremea asta, deja îmi este dor de atmosfera de vara. Care nu durează mult, 2 luni pe an. În rest avem doar frig sau vreme capricioasa. Din acest motiv nu ii înțeleg pe cei care aleg vremea asta.
Comentariu beton!22
Niciodată nu apuc să-mi mă satur de vară.
Intre -20 si -25 ma simt cel mai bine!
Comentariu beton!17
😳
În sfârșit un om normal
Temperatură foarte bună și pentru mine
40 grade, fără discuție.
🌞
Hai 35 -38
Oricând aș alege ce e acum, față de 40 de grade.
Comentariu beton!41
Dar ai ieșit din casă? Că de pe canapea nici pe mine nu mă deranjează nimic.
Da, toată ziua am fost prin oraș. In Sibiu, e drept, dar tot in oraș am stat de azi de la 10. Si ploua fara oprire de ieri, deci da..
Pe mine nu ploaia mă deranjează, ci vântul. Mi se fâlfâie că plouă, dar sunt 8 grade afară și se simt ca minus 2.
Si aici la fel, 8 grade, se simțeau ca 3. Dar tot le prefer.
Bă, voi ma-ti blestemat? Vin si eu un weekend la Bucuresti fara sot si copil si in loc sa ma plimb, stau in casa ca huhurezu’. Huo! Aduceti soarele inapoi☀️.
Comentariu beton!21
Aideplm. Mpare rău. 🤷♂️
@AdinaE fă o cerere online pe care o depui la ghișeul 3, luni, între orele 12-13 la primăria mun. București.
@Shoric. Daca iti sau procura, onderuit tu? Caeu de duminica seara deja o sa fiu in Belgia 🤷♀️.
Dacă îmi dai procură promit că merg la București să depun cererea. Se bucură @Vasilescu de soare. Pe la anu prin iunie, când se soluționează 🙂
Iti dau, ca vad ca te descurci. Daca ai reusit sa descifrezi textul meu plin de greseli, clar ca poti 💪😀.
40 de grade. O să sufăr în tăcere până în iunie.🥶🥶🥶🥶🥶
Comentariu beton!13
✌️
Te poti muta aici la mine că treci de la vară la iarnă și invers, vara 40-45 sau mai mult iarna de la12,13 până la25, 30 câteodată!!!
Murcia la huerta de Europa!! 😜 😜 😜 😂 😂
Cam departe de mare. Dacă m-aș muta în Spania aș vrea să am mare sau ocean aproape.
50,60 de km ți se pare departe de mare???
Murcia are o groază de plaje și din alea de 5 stele, inclusiv una de nudiști cu tot cu stațiune Vera se cheamă!!!! 😜 😜 😜 😂 😂
Vremea ca vremea, dar cand ma gandesc ca ne asteapta pana prin mai o natura fara frunze, ma deprim si mai mult.
Comentariu beton!12
Si eu aleg „rece” si nu neaparat CE E ACUM IN BUCURESTI intrucat ce se intampla ieri-azi nu e ceva de durata si nu asa arata toata toamna!!
In plus, 40 grade vara este fara antidot daca vrei sa iesi din casa pe cand la 8-10 grade pui o geaca pe tine si te poti plimba oricat.
Chiar si la interior, altfel stai si poti functiona fara probleme doar cu caloriferul nitel dezmortit comparativ cu asta vara cand „ma lua de cap” A.C.-ul pornit fara de care nu puteam nici macar intra in casa!!
Comentariu beton!48
Băi, era doar un joc. Crezi că eu nu știu că CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM ÎN BUCUREȘTI nu e ceva de durată?
+40, desigur!!! Dar cel mai bine ar fi 25 ziua si 22 noaptea, plus apa marii 24 , așa cum era nu mai departe de două saptamani in urmă in insule in Grecia….. 🙂
Comentariu beton!17
Prefer 40°C tot timpul anului.
Urăsc cu patimă iarna, ploaia, frigul.
Comentariu beton!19
Niciodata nu ma satur de vara, mereu e prea scurta. O singura data in viata asta am zis ca sunt cam mult 40 de grade, intr-un inceput de august cand aveam 25 de kg in plus si urma sa nasc.
M-am repezit sa scriu in comentariu, citind titlul: sunt aici! sunt aici! 😀
Dar va comentariile si mi-e sa nu va supar. Eu am pus niste haine mai mute si am iesit…Mi-a placut cum mi-a ravasit vantul parul si m-a „biciuit” ploaia. Ce nu mi-a placut a fost cand nu puteam respira din cauza vantului care imi batea in fata sau cand imi era teama de chestii ce ar putea cadea in capul meu…
In legatura cu soarele toamna-iarna… prefer o iarna mai geroasa, dar cu soare pe cer, decat mai calduroasa si doar gri.
In legatura cu soarele vara la 40 si ceva grade… ma abtin si nu spun nimic 😀
Comentariu beton!17
Oasele ma dor si la 40 si la 6 grade, vintul imi baga in gura parul si la 40 de grade si la 6, de respirat, insa, pot respira cum trebuie doar la 6. Tot ce trece de 25 de grade e deja disconfort termic. Constat ca nici macar ploaia nu ma mai enerveaza ca in tinerete. Clar, tre’ sa-mi caut un scotian pentru 6 luni pe an(acolo!) 🙂
Comentariu beton!23
Un irlandez, e mai fun
Aici. Aș renunța la un pic de vânt, nu la tot, dar cu temperatura și ploaia n-am nici cea mai mică problemă! Prefer plapuma decât AC-ul!
Comentariu beton!21
Nenea Mișu, my two cents: când e frig, mai pui o țoală – când e cald, ce naiba mai dai jos?
Comentariu beton!26
@Herr H: fie pornești AC, fie sari-n piscină.
Hmmmm… Sunt niște lichide care ajută!
Un concert ideal pe stadion e pe la 20-25C. Mai sus și încep problemele cu cozile la alimentare și la evacuare.
Mai jos… Mulțam, dar nu!
@JT, și când trebuie să muncești și nu ai condiții de climatizare?
@keepcalm: fie ești femeie, fie nu-ți place ceea ce faci și trebuie să găsești o scuză.
@JT, ai evita răspunsul în stiulul ta;)
Eu aș vrea 20-25 de grade tot timpul anului si sa plouă o dată pe săptămâna, mereu noaptea 😁 Dacă ar fi să aleg musai intre cele două extreme, cred că aș alege tot 40 de grade, măcar cumnatul și-a pus panouri solare si AC-ul ar merge pe curentul de la ele 😆 Acum luăm din rețea ca sa ne incalzim 😒
Am urcat azi în Parâng cu ceva treabă. Am văzut Baba Iarna acolo și pare că vrea să coboare în sat, fmm.
Cică poimâine sunt 19 grade. 🤷♂️
Poate că la tine în sat.
Eu vara mă preling de căldură! N-am energie, stau pitită în casă, la un pic de AC (că nici ăsta nu-mi place), ies seara, târziu, să ud florile, gazonul, în timp ce înjur de toți d-zeii țânțarii care mă pișcă! Îmi place primăvara, toamna și de ce nu, iarna când e soare cu dinți! Cred că mă mut în Scandinavia, dar nici acolo nu mai e ce-a fost!😬🤔😉
Comentariu beton!20
Aprob pozitiv , dar si susțin 😎
40 de grade, urăsc vremea asta de acum. Așa e și în Brăila
Vaaaii mvaiii ce mai vă plângeți ca nişte mujer …demult netăvălite 😎
Acuma îmi place maxim , jur … că mă doare spatele umpik …well e de la jumatea de secol binişor plus …
Sufletelul meu mic şi negru se bucură maxim când vede urbea mea de gogomani goală ca tiradele lu ‘ CîGî , mămicilii cu loazele râzgâiete cu fular la gură fuga fuga -de la beamveu la usa şcolii/ grādiniței ,ulițele de lângă piață mare/mică fărā bătrânei si mămăiless …
Veața are sens so …futu-i mama ei de veață …acuşi vine si ski acusi vine si Thai
Cu Magia Crăciunului Thai cu tot …
Redevenind serioşi chiar suntem mai levantini ca toți levantinii …
Neşte putori alintate … cinci grade less si fuga marş in case sufland in pumni de frig …
Suport orice critica ma doare n târlici 🙈
Comentariu beton!17
Nu m-am plans boss, eu sint om de vara. Fire mediteraneana blocata pe langa carpati.
Vara e anotimpul meu preferat. Din august ma gandeam deja cu tristete la octombrie! Da, prefer oricand soare si caldura decat ce e acum afara.
Status Red wind warning issued for Co Donegal as Storm Amy lashes west coast https://jrnl.ie/6834177
Dacă suntem la plâns despre vreme…
La noi in sud-est e doar Orange. Vreo 70-80km/h.
Trece și Amy asta. Doar că toți pomii vor fi bărbieriți proaspăt după asta…
Eu sunt pe principiul ca de frig mă pot proteja dar de căldură nu, dacă am ceva de făcut afară sau în frig mă îmbrac, dacă am ceva de făcut afară când sunt 40+ nu prea am ce face, știu asta foarte bine, de aproape 17 ani muncesc la 45+, deci prefer temperaturi ridicate cat mai puțin și scăzute cat mai mult.
Comentariu beton!17
Eu am zis de multe ori că toamna a ratat de puțin podiumul în clasamentul anotimpurilor mele preferate. Că ies să mă plimb prin ploaie exact pentru faptul că nu mă omor după vremea asta, și constant mai trebuie să fac și chestii care nu-s neapărat preferate, e una. Dar aștept zăpada, dacă tot s-a dus vremea bună.
Dacă nu era evident, prefer 40. Grade, nu ani. Celsius, nu alcoolice, că m-am lepădat de Satană. Temperatura de afară, nu cea a corpului.
Acum, să nu cădem dintr-o extremă în alta.
Dar strict la ce ai zis, eu aleg vremea asta.
Decît 40°C, prefer -15°C. Suport mai ușor gerul decît canicula.
Și de frig mă pot apăra mai ușor.
De preferat însă, prefer 20-25°C, cu soare blînd de primăvară/toamnă și cer senin.
Mi-ar plăcea o veșnică primăvară.
Dar atunci am muri de foame, fără roade. Așa că e bine așa cum e.
Doar că vara a ajuns la extreme de căldură.
Și nici iarna nu mai e ce a fost, gerul, zăpada au rolul lor.
Verile din copilăria mea erau f plăcute, rar trecea de 30°C, iubeam vara – bine, vacanța era și ea clar un factor hotărîtor, acum aproape o detest.
Iernile erau frumoase, multă zăpadă, nici nu simțeam gerul, toată ziua afară, seara veneam bocnă în casă – pantalonii pe noi parcă erau de tablă 🙂 – și n-aveam nimic.
Comentariu beton!20
Boss, este frumos la -15 grade când stai la soare dar este cu totul altceva la -15 când este înnorat, ninge, și mai suflă și vântul. Te cam caci pe tine de frig în condițiile alea.
Cînd era ger (din păcate, la trecut, ehei, de cînd nu am mai simțit gerul, chiar mi-e dor să mă muște de obraji) era relativ senin.
Cînd ninge, întotdeauna se înmoaie gerul.
Dar și să fie precum spui, pt mine e preferabil caniculei.
Eu sînt nebunul care, pe zăpadă peste genunchi și pe viscol, colindă prin păduri.
Văd, din comentarii, că sînt mai mulți cei care detestă canicula decît cei care o suportă.
Că de iubit cred că nu o iubește nimeni, așa cum nimeni nu iubește frigul, ci doar îl suportă mai ușor decît pe căldura extremă.
Din ce am observat, în general, cei născuți iarna suportă mai ușor frigul decît căldura și invers.
O vorbă din copilăria mea spunea: ți-e frig, fă-te cîrlig, ți-e cald, bagă-te sub gard 🙂
Bucuroși le duceam pe toate, erau suportabile.
Acum, cu încălzirea globală, ajungem la temperaturi insuportabile, și mi-e teamă că e doar începutul.
@A.H, vorba aia de care zici se spunea și la mine în zonă, posibil să fii si tu din aceiași zona.
pazăjdigradi niș la țuicî nu-s buni…
Comentariu beton!15
52 de grade e ceea ce trebuie la horincă (hai, fie o marjă, 51-53).
Sub, e pi..at, peste, e foc.
N-am treaba cu vremea in sine (imi place ploaia, ca lucrez mai cu spor si fac bani), dar ma terorizeaza temperatura din sopronul asta pe care-l numim casa si pe care-l platim de parca ar fi palat. Dar porniram caldura, ca, fiind fost copil in comunism, REFUZ sa stau la o temperatura sub aia care-mi place mie 😀
Partea si mai funny este ca o sa vina mututa aia de iarna si ne rugam la toti sfintii sa nu mai cada pomi peste cabluri, ca nu e funny sa stai fara curent la -20 de grade, in pizderia in padure.
Prezent! Nu ma plang de vremea asta. Orice numai canicula nu!
Comentariu beton!17
Citeam pe Hotnews, temperatura in Bucuresti e de 7°C, dar aia resimtita e de minus 4°C! Brrr, nici chiar asa!
10-15 grade sunt ideale!
Hate me all u want :), e vremea ideala de alergat, bicicleta (btw eu inca merg la antrenament în tricou și pantaloni scurți)
Când sunt 40 de grade tre să mă trezesc la 4 dimineață sa fac antrenament și zău, nu-mi place.
Comentariu beton!11
Dacă ești bucureștean, chiar hidrobicicletă…
40°, clar, si seara lumina pana la 10 noaptea.
Pe-aici pe la mine sunt 4-5° dimineata si in timpul zilei mai urca pana pe la 15°. Am pornit centrala de vreo 2 saptamani. Vacanta la mare e un vis indepartat.
Daca as putea, as intra in hibernare din noiembrie pana in aprilie.
Mie imi place vremea asta. Ma incomodează putin vântul dc sunt nevoita sa ies dar infinit mai putin decat ce trece de 30 de grade.
Comentariu beton!11
Vă invit la Piatra-Neamț. De o săptămână stăm în 5-7⁰C și nici nu întrevăd șanse de revenire. Dați un click pe vremea la Piatra pentru săptămâna viitoare. Intru în depresie. Duduie centrala de fix 5 zile, mai precis de când s-au răcit toți pereții. P.S. Iubesc vara și clar, n-am reușit vreodată să mă satur de ea. Mi-am pus pe telefon vremea din Rodos, așa, ca să mă amăgesc … pozitiv.
0
Ce e acum afară pentru mai multe săptămâni. Și cu vreo 5 grade mai răcoare dacă se poate.
E clar că nu are cum să-mi placă vremea de azi, dar, dacă ar fi să aleg, o prefer de o mie de ori în locul caniculei. Măcar de frig și ploaie te mai poți proteja, dar de căldură…
Comentariu beton!13
Prefer 4 grade ca acum decat 40.
Imi place sa fie cald afara doar daca am un loc sa ma balacesc: mare, lac, piscina . Altfel, printre betoane, o urasc.
Cand e racoare, frig am mai multa energie sa fac diverse treburi.
Si-mi place ploaia. 🙂
Aaa, trebuie sa mentionez ca in casa temperatura e de 24 grade, merge centrala si sa stau in bluza cu maneca lunga.
Sunt ciudata, stiu. Nu-mi place cald afara, dar nici frig in casa.:)
Oricând 40 decât ce e acum .
Aia din Reykjavik sau Scotia au parte de vremea asta aproape incontinuu. Nu avem sange de vikingi.
Am văzut târziu articolul. Stai să ajung la plajă și-ți scriu ce prefer.
Azi noapte am dormit 8 ore. La 40 de grade abia reuseam 5 daca ala se poate numi somn. E usor de ales.
Asta-i doar o briza, mai rău e când bate vântul 😁, cum zic localnicii aici pe coasta oceanului. Tocmai ne-a trecut furtuna cu rafale de uragan pe sub nas az’noapte, si-nca nu-i chiar gata. Nu-mi place, dar mai bine așa decât să fierb in suc propriu. Stiu, sunt anormală. Am venit acasa acu’ doua zile din sudul Spaniei, unde temperatura a fost rezonabila, mai puțin in Málaga și Sevilla cu aproape 30 grade, care m-au cam stors. Deci vara cu 40 nici nu intră în discuție, fug la Polul Nord daca e…