Am avut marele noroc ca în această viață să pot să mănânc în mai toate genurile de localuri.
De la bistrouri cu două-trei mese, unde signora gătea și signore ducea mâncarea la mese, până la restaurante cu stele Michelin am avut șansa să încerc aproape tot.
Dar, surprinzător, cele mai pregnante amintiri despre mâncare mi-ar rămas în cap din localuri mici, cele mai multe dintre ele aflate complet în afară zonelor de interes turistic. Din restaurantele luxoase nu pot să spun că am vreo amintire care m-ar putea face să mă întorc.
Uite, ca să înțelegeți exact despre ce vorbim, cel mai bun osso buco din această viață l-am mâncat într-o cârciumă italiană din Lyon.
Cârciumă despre care n-aveai cum să afli dacă nu te ducea cineva acolo, pentru că era la subsolul unui bloc, fără nume, fără nimic. Pe mine m-a dus un tip cu care firma unde lucram făcea afaceri, acolo mânca el de prânz.
Era fix cum v-am zis mai sus, un local cu fix trei mese pe care-l aveau doi bătrânei italieni, soț și soție. Mă rog, bătrânei i-am văzut eu la vârsta de 20 și ceva de ani, dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că oamenii de-abia erau săriți de 50.
Nfine, revenind, când am băgat furculița în carnea aia de vită au început să cânte brusc îngerii în jurul meu.
Iar partea foarte tare este că tot atunci, tot în Lyon, am mers în două restaurante cu stele Michelin, în două seri consecutive. Nici să mă ameninți cu arma n-aș reuși să-mi aduc aminte ce-am mâncat acolo, pe când Osso Buco ăla, deși au trecut peste 20 de ani de atunci încă mai știu ce gust avea.
Din nefericire, deși de-atunci am mai ajuns de vreo două-trei ori în Lyon, n-am mai fost în stare să găsesc locul. Și nici n-am avut pe cine să întreb.
Mai am amintiri de genul ăsta de prin toată Europa, există multe locuri în care m-aș întoarce strict pentru un fel de mâncare pe care l-am mâncat în orașul respectiv.
Spre exemplu, dacă m-ar da banii afară din casă, mâine dimineață aș pleca spre Sidreria Jorge din Puerto de Vega, locul unde am mâncat cele mai bune zamburiñas din această viața și probabil cea mai bună caracatiță din Univers, pe numele ei pulpo a la sidra.
Am fost de vreo cinci ori în Bologna, de fiecare dată m-am dus să-mi iau cea mai bună înghețată din lume. E o gelaterie mică pe o străduță al cărei nume nu mi-l amintesc (și mi-e lene să-l caut), dar nici nu-mi trebuie. Pentru că știu să ajung la ea cu ochii închiși.
Dacă mă voi întoarce vreodată la Roma, înainte de orice mă voi duce la Trattoria Pigneto, locul unde am mâncat singurele paste carbonara făcute de însuși Bărbosul. Probabil i-a căzut rețeta din buzunar și-a găsit-o femeia care are trattoria aia.
La fel cum știu și localul din Ljubljana unde m-am întors (și mă voi întoarce de fiecare dată când voi ajunge în orașul ăla) pentru pleșcăviță. Dar mai ales pentru pâinea aia rumenită în baie de ulei fierbinte cu care vine. Îmi plouă-n gură, jur.
Din nefericire, la Lisabona degeaba m-aș întoarce pentru o francesinha absolut senzațională, pentru că am fost atât de idiot să nu țin minte unde am mâncat-o și să nu-mi trimit măcar un location sau ceva.
La fel cum am pățit și în Bologna cu cea mai bună pizza de pe suprafața locuită a Terrei. Am intrat absolut întâmplător în restaurantul ăla, am mâncat-o, am avut orgasm la fiecare înghițitură, după care am plecat fără să-mi scrijelesc numele localului pe piele cu un cui înroșit în foc. Da, știu, sunt cretin.
Mă opresc aici, c-ați prins ideea, ce voiam să spun este că dacă m-ai obliga să nu mănânc când plec în vacanțe, nu m-aș mai duce că n-aș avea de ce.
Mâncarea este, pentru mine, parte integrantă din descoperitul locurilor în care ajung. Fără mâncare le pot descoperi și pe internet, e ok, nu e musai să mai bat drumul până la ele.
Iar acum bănuiesc că intuiți deja ce urmează să vă întreb. Aveți locuri în care v-ați întoarce strict pentru vreun fel de mâncare ce v-a rămas în suflet?
Nu contează unde e locul ăla, poate să fie în Patagonia, la Cercul Polar sau în Bârlad, vreau să știu dacă-l aveți și care e felul ăla de mâncare pentru care v-ați duce până acolo. Dacă aveți mai multe, cu atât mai bine, le aștept ca și când.
P.S. Să știți că eu la un moment dat tot mă voi duce până la Puerto de Vega special pentru pulpo a la sidra aia despre care vă ziceam mai sus. Și va fi una dintre cele mai fericite zile ale mele din această viață. Dacă vreți s-o vedeți cum arată, o găsiți în videoul de mai jos, la numărul 5.
M-aș întoarce oricând la Palermo pentru cel mai bun Fettuccine al Pistacchio din lume și la Napoli pentru adevărata pizza, ceva de neînchipuit de bun numai cu mozarella, busuioc și sos de roșii, la Pizzeria Da Michele (unde pizza se face după aceeași rețetă încă din anul înființării – 1870).
Comentariu beton!17
Nu stiu ce vedeti la pizzeria aia ca e jalnica..
Depinde cu ce așteptări te duci (și dacă te-ai documentat în prealabil despre ce-o să găsești acolo).
Asta oferă ei: adevarata pizza napolitană, care este de numai 2 feluri: Margherita (cu sos de roșii, fiori di latte și busuioc) și Marinara (cu sos de roșii, usturoi și oregano). Mai aveau încă 2 sortimente, noi ne-am rezumat la cele de mai sus.
De bune, au fost foarte gustoase – aluatul fraged și exact cât trebuie de crocant, sosul de roșii cu totul aparte (îl fac ei, după o rețetă proprie) și brânza se topea în gură – dar cum spuneam, trebuie să știi ce așteptări ai. O pizza făcută din numai 2-3 ingrediente + aluat nu are cum fi curcubeu pe cerul gurii. Mai citisem niște recenzii ale unora dezamăgiți că “era aluat cu brânză și sos de roșii…”. Exact, asta era – dar fix asta ți se spusese că este. Nici mai mult, nici mai puțin. N-am priceput dezamăgirea, cum nu înțeleg nici de ce e “jalnică”. Mai spuneau unii că e mvai, sigur e tourist trap. Noi nu am considerat că e și nu ne-am simțit deloc păcăliți.
Comentariu beton!17
Experienta noastra: 5 pizza din care 4 arse, una cat de cat ok. Peste drum insa….alta poveste. Pizza excelenta,da,putin mai scumpa,dar delicioasa si mult mai variata. Nu merita nici pe departe acel renume….
Aici https://maps.app.goo.gl/sRgasVsRvJUnCVN2A?g_st=ipc, pentru carne, sub diferite nume. Plus baklava, dar aia e valabil pentru toată zona.
Interesanta zona, @anukoi. O cunosti bine? Doresc sa ajung la Nemrut Dag si la Gobelki Tepe, ai fost cumva, ai cumva tipsuri?
Scuze Mihai ca sint inafara subiectului, raspund imediat si la el.
Scuze de întârziere!
N-aș putea spune că știu foarte bine zona. Am ajuns doar pentru puțin timp în 2021. La munte am planificat să ajung la anul, acum în toamnă mă opresc în Mardin.
Zona e bine de vizitat primăvara sau toamna, vara e prea cald, nu glumele din București (aviz amatorilor 🙂 ). Mâncarea e super, nu numai carne, ci și leguminoase.
Dacă te descurci cu limba turcă, poți călători singură. Dacă nu, e mai bine de plătit un ghid, nu știu dacă poți găsi direct din România, dar în Istanbul se găsesc destui. Tururi organizate.
Obiectivele turistice au prețuri de intrare pentru străini destul de mari, de aceea e bine să planifici finanțele din timp.
Dacă te mai pot ajuta cu ceva, roagă-l pe @MV să-ți dea e-mailul meu.
Multumesc @anukoi. Merg cu sotul, ne descurcam fara ghid, zic eu.
Vroiam anul asta in octombrie, desi am auzit ca ar fi tirziu, risc de ninsoare. De asta vroiam sa stiu daca ai fost, caut pe cineva care a mai facut traseul ca sa am informatii clare si proaspete.
In fine, nu vom merge anul asta, avem niste pb.
La anul, sper.
Imi place sa maninc, vacanta este prilej de descoperire a gastronomiei locale, insa nu am amintiri atit de precise ca tine despre locuri cu ce si unde am mincat.
Imi amintesc de o caracatita la gratar in Grecia, intr-un satuc, am incercat sa ne amintim numele dar nu am reusit, vroiam sa mai mergem inca o data.
Am in schimb o adresa de baclava la Monemvasia.
Caracatita se poate manca cu paine?
Stridiile asa le-as manca
Ai dreptate. Imi amintesc in Lisabona, am intrat intr-un magazin -restaurant. Acolo am mancat cea mai buna friptura de vitel gatita de o negresa inalta si frumoasa care de altfel a si plecat in timp ce mancam pentru ca noi am fost si ultimii clienti si am mai ramas cu patronul. A 2-a in Barcelona unde am mancat o pulpa de rata confiata care se topea in gura. Sau in Aachen unde am mancat 3 zile rand gulas, atat de bun a fost. Sau la Stockholm unde ne-am intors special la un restaurant mesoporamian pentru cotletele de miel😋.
Cat despre restaurantul Michelin unde am fost de ziua mea anul trecut, desi am mancat foarte bine, a trebuit sa caut pozele ca sa imi aduc aminte ce am mancat 🙄.
A fost o perioadă în viața mea când mergeam cu iubitul de atunci, sofer de tir, în toată Europa. Cei mai frumosi ani, tineri, fără griji, fără bani, cu visuri și planuri, dar ăstea sunt detalii. Imi amintesc si acum de o parcare pentru tiruri, undeva in Germania, unde avea un turc o rulota cu doner kebab. Opreau tiruri special pentru mâncarea de acolo, si noi făceam la fel. Dacă aveam de ajuns în zona, ocoleam doar ca sa mâncăm acolo. Nu stiu ce punea turcul ăla în kebab, ce condimente, dar gustul ăla mi-a rămas și nu am reusit sa-l mai intalnesc nicăieri.
Imi amintesc cu plăcere de o experientă culinară din Lefkada. Eram cu un grup de prieteni, ne era foame, veneam de la o plaja mai retrasă și in zonă erau doar sate micuțe. Am oprit la un fel de birt de sat, nu era nimeni, totul părea părăsit, cu speranța că vom găsi totuși ceva comestibil. Femeia care ne-a luat comanda, ne-a garantat ca mâncarea va fi o experiență deosebită. Eu speram ca nu cumva să ne imbolnăvim toți la cum arăta acolo. Femeia a strigat apoi ceva in greacă și apare un personaj, nu am cum să-i spun altfel, cu părul vâlvoi, alb, cu hainele curgând de pe el, si cu o expresie complet pierdută pe față. Daca Einstein ar fi avut un frate geamăn bucătar, acela ar fi fost. Și se apucă omul nostru de invărtit cuțite, oale, legume, tigăi cu o dexteritate de nebănuit, cu o rapiditate de ziceai că s-a transformat brusc în altă persoană. Am mancat acolo cei mai gustoși pesti la grătar și ne-am întors ulterior sa mai mancăm acolo, inclusiv înainte să plecăm. Omul ăla făcea magie în bucătărie. Gustul ăla mi-a rămas întipărit în papilele gustatitve. Dacă ajung in Lefkada, mă duc special să mănânc acolo, sper să mai trăiască Einstein bucătarul.
Comentariu beton!35
Einstein era un tip foarte îngrijit.
Ce ai cu el?
@Popescu
Mă refeream la părul lui Einstein alb, vâlvoi, veșnic electrizat, mai ales în pozele din ultimii ani de viață.
N-am nimic cu el, chiar mi-am botezat un copil cu numele lui!
De ce, e evreu?
@Popescu, esti simpatic!
Și ai dreptate, am greșit eu. Trebuia să specific prenume- Albert.
Se înțelege eronat că mi-am botezat copilul Einstein! hahahahahahahaha
Unde in Lefkada, poate mai știi?
@Siami
În zona Milos Beach, dar nu mai știu numele localității, au trecut 8 ani de atunci.
@Popescu Einstein e îngrijit în situațiile oficiale ca oricine altul, în timpul liber nu. Plm, unul care încalță sandale de femei să meargă la plajă e îngrijit?
Plm, da!
La mine e simplu si iti scriu chiar din locul pe care il voi mentiona: satucul Sfantu Gheorghe din judetul Tulcea, in timpul festivalului de film independent Anonimul (parte integranta din experienta), unde intre filme fugim acasa la o tanti care gateste zilnic peste prins de baiatul ei pescar. Nu stii ce vei primi in ziua aia, pentru ca nu stii ce va prinde omul. E felul 1 si 2, intotdeauna delicioase, un fel de all you can eat la ea pe terasa, sub o cupola de umbra oferita de vita de vie. E eliberant sa nu ai de ales, manaci ce ti se pune in fata, initial cu usoara teama, transformata apoi in curiozitate si anticipatie. Traiesc tot anul cu gandul la storceagul/ciorba de perisoare de peste/somnul prajit cu mamaliguta si usturoi/pestele la cuptor cu sos de smantana si piper/plachia/etc ale doamnei din Delta.
Si sunt mai multe tanti bucatarese care fac asta in sat.
Comentariu beton!44
Și dacă nu prinde nimic? 🤔😅
Nu exista sa nu prinda, ei din asta traiesc. Se fac rezervari la masa de pe o zi pe alta si ei stiu aproximativ ce cantitate de peste prind si cati turisti pot hrani.
Francesina buna in Porto
https://www.capanabaixa.com/
Si acum unde m-as intoarce doar pentru mancare, ca de trait as trai in Norvegia vara si in Elvetia tot anul (in alta viata, in care as fi milionara):
– Florenta osteria Santo Spirito gnocchi la cuptor, curcubeu pe cerul gurii
– Ola a lui Martin Bersategui in Bilbao, 2 stele Michelin, cel de 3 stele din Lasarte-Oria not so much
– un fel cu fasole alba, da fasole!, la un restaurant micut, pentru localnici, din Lisabona.
In general pe unde ma duc fac macar un foodtour, si imi place ca acum imi permit sa fac asta.
Comentariu beton!11
PS si mi-am mai adus aminte, in Cordoba mi-a placut asa de mult salmorejo, ca il fac macar o data in fiecare vara, cand sunt rosii coapte bune.
In Atena, undeva in spatele unei piețe de pește imensă, am dat de o cârciumioară minusculă, cu două sau trei mese, unde mâncau piețarii meniul zilei: Fasole alba 😄. Mă uitam cu jind, din ușă, salivând, incât unui nene client i s-a făcut milă și ne-a făcut loc la măsuța lui. Am mâncat în extaz, am lins farfuria, drept pentru care am mai primit o porție.
A, iar cel mai bun tiramisu a fost intr-o locandă pe la periferiile Parisului, dar evident că nu-mi amintesc numele sau adresa.
Aș reveni la Tirana, unde am experimentat un curs de gătit și savurat trei feluri de mâncare tradițională din nordul, centrul și sudul Albaniei, sub îndrumarea unei tinere albaneze. Am văzut, așadar, cu ochii mei calitatea fiecărui ingredient adăugat și condițiile în care s-au preparat mâncărurile.
Toată acțiunea a durat aproximativ 4 ore (cu tot cu consum, vin și raki 😀) și va rămâne o amintire frumoasă.
Chez Papa în Paris, pentru rața cu sos de smântână și piersici, şi All’Antico Vinaio, in Milano, cea mai bună focaccia, mai ales cea cu mortadella, mozzarella şi fistic
Bouillabaisse mâncată la Mandelieu la Napoule, pe Coasta de Azur. Am călătorit mult și am mâncat multe chestii locale la viața mea, dar acea bouillabaisse nu o voi uita niciodată!
Da. Un restaurant/bar/bodegă franchistă într-un sat din Ciudad Real. Plină de poze cu Franco și tot felul de suveniruri de pe vremea lui. Mă invitase agentul comercial din zonă.
Recunosc că am intrat puțin cu teamă. Nu era chiar visul meu să mănânc într-un restaurant de fasciști. Bă, găteau aia de ziceai că îți pregătesc ultima masă înainte să te împuște.
Nu m-au împușcat. Și erau chiar băieți de treabă. Patronul, un bătrânel pe jumătate senil venea și stătea de vorbă cu tine la masă, facea tot posibilul sa te simți bine. Îți povestea istoria fiecărei poze de pe pereți, etc.
Cum spuneam, băieți de treabă. Urau doar două lucruri pe lumea asta: rasismul și negrii.
Acum fără glumă, chiar s-a mâncat super acolo. Și am o grămadă de restaurante mici, prin satele din Castilla La Mancha unde mă întorc să mănânc de câteva ori pe an.
Comentariu beton!12
Ah, da, am mâncat incredibil în cârciumi obscure aflate pe marginea DN-urilor din Spania. Cea mai bună tocăniță de caracatiță a fost într-o cârciumă din asta aflată în plin câmp. Nu înțelegeam de ce e parcarea full de mașini. Am înțeles după.
Ne-am abatut si noi 500 metri de la autostrada in Spania sa mancam la o carciuma de genul. A trebuit sa stam sa asteptam o masa si inca nu era ora de varf. Totul simplu dar bun de tot.
Am mancat in Ronda coada de bou… aoleo ce buna a fost.
M-am invatat minte si nu mananc in zone turistice.
Nu la fasciști, ci la Restaurante “El Che” in Cuenca (Ecuador), purcei la proțap pe marginea drumului. Pozele lui Che Guevara, insemne comuniste, uniforme rusești 😳 peste tot, bucătarii-ospătari cu berete à la Che. Am închis ochii și am mâncat o bunătate de cărniță.
@Cornelia: și care-i diferența? :))) Criminali amândoi! :)))
@Claudiu, păi nu-i nicio diferență, am zis doar că asta mi s-a întâmplat mie. Eram lihnită si altă alternativa nu exista pe următorii foarte mulți km.
Buzunărele de vită pe pat de vânătă la grătar, un restaurant în Budapesta la un hotel din grupul Accor.
Au apărut niște gogoloaie de cărbune care tăiate s-au dovedit cea mai bună carne de vită pe care am mâncat-o în viața mea. Erau arse la suprafață si aproape sângerau în interior, dar gustul și textura mă jur că veneau cu corul acela de îngeri.
S-ar mai pune și o ciorbă de legume într-un sat la granița dintre Franța și Spania servită de un tânăr boem și rebel. Unii ar spune că și pietre dacă ne dădea atunci ne-ar fi mers la inimă, dar ciorba aia ne-a adus aminte de „acasă, la mama” și surpriza de a o primi la mii de kilometri de casă a fost factorul care mă face să mi-o amintesc și astăzi.
Mai comercial asa… M-as duce oricand la un Bubba Gump Schrimp in SUA pentru crevetii in sos de bere rasturnati din galeata direct pe ziarul de pe masa.
Daaaaa…
Și încă o chestie geniala in State e vita. Cred că e chestie de materie prima, carnea aia e geniala și în lanțurile de restaurante populare, gen Appleby’s.
Eu chiar nu sunt cu mâncarea, pot trai cu cereale și pastile de electroliți, dar de asta chiar îmi amintesc
După ce pleacă nebunu portocaliu I’ll be back.
Taverna din Creta găsită pe un drum random, spre nicăieri, unde am mâncat cele mai bune măsline din toată viața mea, nu o să le uit niciodată. Erau cultivate de ei pe munte, agricultura bio, fără apă.
Gelateria din Monopoli la care am stat la ușă să deschidă.
Cred ca am genul ăsta de locuri în majoritatea orașelor pe care le-am vizitat.
Eu sunt curioasă ce restaurante din București, de genul hidden gems ați recomanda altor persoane.
dupa doua zile pe drum (plecati din Iasi), am ajuns in Thassos la ceas de seara. Potos se numea statiunea, in sudul insulei.
Am intrebat gazdele unde sa mancam ceva, ne-au zis de Akrogiali … si acum le multumesc pentru sfat.
Masa fix langa plaja, un apus in desfasurare si cel mai gustos gyros pe care il mancasem pina atunci. Sau asa ni s-a parut noua, dupa doua zile de mancat sanwish-uri.
Cert este ca am revenit aproape in fiecare seara, am lasat gyros-ul pentru altii si am luat optiunile din meniu la rand: calamar umplut cu feta, caracatita la gratar, o tocanita de vita absolut dementiala sau o musaca de vinete „furata” de pe platourile ingerilor.
nu rata Mesagios, în port, penultimul restaurant (era pe vtemuri) și satul cu miel (în centrul insulei, don’t remember now)
Acolo a mancat si fi-miu cele mai bune paste bologneze (dupa cele facute de taica-su, bineinteles). Am revenit in fiecare zi si in ani diferiti sa mancam paste de la ei. Noi, adultii, am mancat si alte mancaruri bune, dar pastele au ramas in amintire. :)))
Satul cu miel (da, miroase a friptura de miel in tot satul ala) se cheama Theologos, pentru cei interesati.
Mesagios nu cred sa mai existe sau nu am gasit-o noi, iar acuma sunt deja acasa, la munci 🙁
Cea mai bună – Ciorbă Rădăuțeană – evident am mâncat-o în Rădăuți. Făcută evident cu mânuțele ei de mama ei doamna Cornelia Dumitrescu. 😋😘😂În Vâlcea nu am mâncat.
In 1994 veneam din Franta in România intr-un autocar plin cu studenti. Am negociat cu soferul sa opreasca câteva ore la Viena si impreuna cu 4 camarazi am plecat sa vizitam orasul. Pe jos ca n-aveam (multi) silingi austrieci. Am nimerit in centru, unde, lânga catedrala, era o ghereta de inghetata. Pfuaii, ce mai arome, ce culori! Vânzatorul era un tip foarte volubil, parea ca stie toate limbile pamântului si noi verisorii de care tocmai aflase. Ne-am scormonit buzunarele, ne-am imprumutat de la unul la altul si am luat fiecare câte o inghetata. A mea era cu fructe de padure. Ne-am asezat pe marginea trotuarului si am degustat-o intr-o atmosfera foarte faina, glumeam, râdeam, ne simteam bine. Austriecii seriosi care treceau pe lânga noi ne priveau cu placere si ne zâmbeau (da, da, @John Temple, chiar le pastrez o amintire excelenta vienezilor!).
A doua amintire culinara remarcabila a fost la San Gimignano, mult mai târziu, eram cu sotul si copiii. Eram obositi si flamânzi, odraslele incepeau sa se agite, iar restaurantele de pe strada principala erau fie pline, fie scumpe. Am nimerit pe o strada mica, paralela si acolo am dat peste o bruschetteria. Câteva mese, doi-trei clienti si una nonna care servea. Acolo am mâncat o delicioasa bruschetta cu brânza de capra-pere-miere.
@Jual: în 1994 am venit și eu prima dată-n Austria ș-am rămas mască.
Una e să vizitezi Austria – nota 10/10
Alta e să trăiești-n Austria – nota 1/10
Diferența-i de la cer la pământ între cele 2 experiențe.
La intrare in Nikiti, Sithonia este o taverna, Sonia. Acolo am mancat cele mai bune vinete umplute. Facea parte din specialitatile zilei, care erau diferite zilnic si pe parcursul vacantei nu am mai prins in meniu. Si mie si mamei mele ne-au ramas gandurile la vinetele alea :))) Si mai visez la bouyiourdi-ul de acolo :)))
Si m-as intoarce in Lamezia pentru pizza de aici
https://maps.app.goo.gl/tEXikYvL1tSEqdhbA
Este atat de simpla si totusi simti curcubeul in cerul gurii. Am mancat de acolo aproape zilnic pe parcursul excursiei.
A, am uitat, si cei mai buni mici sunt cei din Piata Obor!
Ma duc la Bologna in curand, nu-mi faci un pustiu de bine sa te plimbi cu google maps pe strazi pana gasesti gelateria aia? De pizza nu mai zic, ne-ai fluturat-o pe la nas si acum inghit in sec.
Ah, mancarea, my guilty pleasure.
Cel mai bun gulas: undeva la o terasa langa Lacul Rosu. E chiar pe malul lacului, cumva central pe lac. Daca voi mai ajunge pe-acolo, musai sa ma duc, sper sa nimeresc terasa ca gulasul ala avea magie in el. Am mancat si-n Budapesta si nu imi amintesc nimic.
Acum am gasit in Bucuresti la Graffitti Urban food, e foarte bun, putin picant, dar nu foarte foarte, perfect, cu galusti in el (ce sens are gulasul fara galusti, I ask you?). La ei e si pizza aia dementiala umpluta cu crema de branza, e o bomba calorica, dar vai cum merita toate caloriile alea. A, si pizza cu babic e foarte buna.
Cel mai bun bulz: la Sergiana in Brasov in centru (nu la mall sau in alta parte). Combinatia perfecta intre mamaliga, branza, ou si kaiser.
Cele mai bune midii (in sos rosu pt mine): Osteria Zucca pe strada Jean-Louis Calderon parca, Bucuresti. Bonus: cartofi prajiti adevarati.
Aici trebuie sa mentionez si ferma Dalboka din Bulgaria, orice cu midii, eu ma dau in vant dupa chiftelutele lor de midii.
Cea mai buna prajitura cu ciocolata ever: Lindt la restaurantul Happy, in Bulgaria. Mai nou au deschis si la noi, in Afi Bucuresti.
Cea mai buna supa: supa de mamaliga, cu un ou cumva posat in ea, probabil cu mult unt, am crezut ca nu-i adevarat si nu e posibil sa existe asa ceva, o mamaliga lichida cu adevarat, se topea in gura. Deja imi ploua-n gura. Le Clown Gourmand, Chalon sur Saone, Franta. Au doar doua sau trei variante de meniu pe zi.
Cel mai bun ramen: Ippudo – Kyoto Porta (e un mall langa gara din Kyoto). Cand i-am complimentat, mi-au zis ca fierb supa aia de porc 18 ore la foc mic, era ceva senzational. Am mai mancat si dupa si in Kyoto si in Tokyo, dar nu am regasit acelasi gust. La ei mancarea din mall nu e neaparat fast food, e vorba pur si simplu ca in loc sa fie pe strada, strang restaurantele mici intr-un singur loc.
@MV, am fost la pomul laudat sa mananc creveti la Ave Forchetta. Cred ca aveam asteptari prea mari sau ceva, crevetii au fost buni, dar cam putini (8 bucati pe numaratelea). Buni, dar nu wow. Nu e un repros sau ceva, m-am dus pe propria raspundere, voiam doar sa-ti zic ca se pare ca esti influencer pe mancare sau cam asa ceva, lumea te stie de gurmand si ca recomanzi mancare buna.
Cand e vorba de mancare, las comentarii lungi cat o zi de post.
Uite aici: Ugo
https://share.google/6YObcY6TJwdTT5upJ
E foarte aproape de centru, câteva sute de metri.
Să știi că eu nu creveții în sine i-am lăudat, ci sosul ăla absolut senzațional. De altfel, între timp am fost și i-am mai mâncat o dată. 🤷♂️
Multumesc mult!
Orice mancare calda e disponibila la cabana dupa ce ai mers 8 ore pe traseu. E cu atat mai gustoasa cu cat traseul e mai greu si conditiile meteo mai neprielnice. :)) Tot in aceeasi nota, gulaschsuppe pe partiile austriece cand stii ca instalatiile se inchid in curand si te asteapta o coborare de 10+ km pana in statiune. Aoleu, ce dor imi e….
Intr-un sat din Tenerife am dat intamplator peste o salata „curcubeu pe cerul gurii”. Faceam ce faceam si mai dadeam o fuga pana acolo sa mai halim niste salata. Tot in Tenerife am avut experienta unui fine dining intr-un mic sat, intr-un si mai mic restaurant. Cateva mese cochete intr-o gradina. Total neasteptat.
Tot neasteptata (si absolut dementiala) a fost si combinatia de lardo cu nuci si miere. Pe o pizza. De asta am avut parte in nordul Italiei. Bine, acolo am mancat multe chestii neasteptate. Unele mai bune, unele mai putin bune (supa valpelineza, la tine ma uit :)))
Nu consider ca am fost in Atena daca nu ajung sa mananc creveti si salata grecesca la Margaro. Au 3 chestii in meniu: red mullet, crevetii si salata. Nu, nu-i gatesc cine stie cum. Deep fried. Bai, dar sunt atat de buni…Si nu stiu cum, dar rosiile lor au gust si iarna.
O capra/ied la protap in Samothraki. Bine, aici e posibil sa fi contribuit si faptul ca am impins la biciclete la deal de ni s-a luat pana am ajuns la restaurant. :))
Ceva peste neidentificat in Fuerteventura. Dupa ce ne-au fost insirate niste denumiri in spaniola care poate aveau, poate n-aveau corespondent in romana, am rugat-o pe tanti sa ne dea pestele ei preferat din captura din ziua aia. Miam miam!
Ar mai fi multe de zis, dar ma opresc aici. Ma duc sa cotrobai in frigider…
Comentariu beton!11
Prin 2008,in drum spre Kusadasi,am oprit pentru cazare intermediară intr-un sătuc cu nume imposibil unde am găsit o taverna pentru localnici cu mese așezate direct pe nisip.Acolo am mâncat cel mai bun pește la grătar ever,gust pe care nu l-am mai întâlnit niciodată, nici chiar in mirifica noastră Delta. Ceva gen Guzeliali,cu ortografia turcă de rigoare.
numersi! că io-s gourmand, nu gourmet; pe românește, mîncău, haplea, flămînzilă! dacă-i curat, io pap! tot!
de cînd cu bulgaria, ultima ghiltiplejă îs патешки сърца! adică inimi de rață, fripte în unt, în tuci; le-am descoperit (și au rămas top) la Kiosev hotel, în Sofia; stabilimentul îi într-o zonă dărăpanată, aproape de centura orașului (zona ikea) și bănuiala mea îi că patronul, fost căpitan al naționalei de volei (poze cu Stoichkov și Papa), l-a făcut ca să aibă unde bea și mînca cu prietenii…
Comentariu beton!14
iti scrisesem insa mi s’a sters in mama ma’sii!!
deci idem si aici mot-à-mot cu tine insa am o nelamurire: tu stii diferenta intre gourmand si gourmet? io nu prea o inteleg sincera sa fiu lol
Ai zis de Ljubljana: m-aș întoarce la un restaurant bosniac, Sarajevo se chema (și avea ca temă olimpiada de iarnă din ’84). Cevapi în pâine, cârnăciorii picanți, sosurile și burek-ul. Am stat 4 zile, în 3 din ele am mâncat acolo.
M-aș duce oricând la o mică tavernă în Polychronos unde am mâncat un stifado senzațional sau în Barcelona unde am mâncat cele mai bune scoici, dar nu știu cum se numește localul.
Am calatorit destul de mult, si cam peste tot gasesti ceva extrem de bun. Chiar si in locurile turistice. Alteori gasesti pe drumuri mai ascunse.
Si las si eu aici o astfel de experienta: cele mai bune Spaghetti all’Amatriciana pe care le-am mancat vreodata (si am mancat peste tot pe unde am gasit, ca imi plac) au fost la un local extrem de mic, practic un chioshc aproape (bucataria) si cateva mese in jur, afara, in Alghero, Sardinia. Se numeste Spaghetteria. Chiar gatea un batranel si aducea la mese o doamna tanara.
Mi-a placut asa de mult incat, suparat ca nu am facut poza farfuriei pline (nu obisnuiesc si de aceea nu am poze cu mancare… dar cand ma impresioneaza ceva imi doresc sa fi facut), am facut totusi farfuriei goale…
Nu stiu daca mai exista, experienta mea e din 2012, dar VAI, ce mai paste!
În Berlin am mâncat cea mai bună friptură de vită la un restaurant spaniol și cea mai bună rață la un restaurant thailandez :))))) M-aș duce înapoi… ieri! 🙂
Iar în Paris, o polenta cu coquilles Saint-Jacques de viiis :)) Un rêve, mes amis :)))
Cel mai bun gulas – Budapeste, in Piata Centrala, 2012.
Cel mai bun osso buco – Florenta, nu tin minte numele localului, prin centru, oricum
Cele mai bune fructe de mare – Bari, inutil sa spun ca nu tin minte numele locului (eram si gravida pe atunci), o locatie miiiica mica, signor si signora gateau, serveau, debarasau si signor avea timp sa si iasa in strada sa agate turisti ametiti (ca noi). A fost amuzant ca nu se intelegea prea clar cu sotii nostri, asa ca i-a invitat in bucatarie sa vada ce gatisera in ziua aia. Si astia ai nostri au dat din cap zambind prosteste la tot. Rezultatul: ne-au servit din toate. Dar a fost delir.
Stiu inghetata aia din Bologna dar mna, n-oi sti si cum se cheama si unde.
A, si cel mai bun peste la gratar – Albania de nord, o plaja cat un teren de tenis, 2 soti tineri si copilul lor de 1 an. Tot asa, ei gateau, ei serveau, ei administrau plaja. Noi eram vreo 25, flamanzi foarte, fericiti ca 3 dintre copiii gastii intrasera la liceu in ziua aia, a iesit o chermeza de zile mari, la un moment dat ne-am bagat si noi in bucatarie sa ajutam la strans si spalat vase ca ne cam era jena. S-a terminat cu Mario (ca asa-l chema) facand curse repetate cu barca, sa ne plimbe toti copiii. M-as mai duce o tura in Albania de nord doar pt plaja aia.
Comentariu beton!11
Ai zis de Ljubljana: m-aș întoarce la un restaurant bosniac, Sarajevo se chema (și avea ca temă olimpiada de iarnă din ’84). Cevapi în pâine, cârnăciorii picanți, sosurile și burek-ul. Am stat 4 zile, în 3 din ele am mâncat acolo.
Ai mai zis o dată.
@MV nu ma injura si iarta’ma ca ma bag … in cazul asta n’ar fi „ai mai zis odata?”
oaoa_ole: nu. Mihai a scris corect.
În limba română, „odată” și „o dată” sunt două expresii diferite, deși pot fi confundate.
„Odată” se scrie legat și înseamnă „cândva”, „odinioară”, sau „într-un timp nedeterminat”. De exemplu: „Odată, demult, trăia un rege”.
Pe de altă parte, „o dată” se scrie separat și se folosește ca numeral, pentru a indica o singură apariție sau cantitate.
De exemplu: „Am fost acolo o dată” sau „A venit o dată la mine”.
😎
@John Temple STIU!! mi’aduc aminte momentul concret al acestei explic. din cl. II-a lol si tocmai d’aia in acest context mi s’a parut mai potrivit legat decat separat … si anume „ai mai zis candva / mai demult” si nu 1 data de 2 ori samd. ia zi [uite MV am scris corect „zi” – datorita tie] are logica ce debitez io aici? oricum saru’mana pt timpul tau. apreciez enorm gestul si iti sunt recunoscatoare pt ca’mi place sa aflu ce gresesc. te pups
Am mâncat acum 4 ani într-un sat pe drumul dintre Orșova și Belgrad o ciorbă de pește divină. Eu nu mănânc în mod obișnuit niciun fel de ciorbă. Partea proastă e că nu mi-am notat numele satului și nici nu am vreo fotografie de acolo.
Am mâncat în Chania, Creta, tot în 2021 la un restaurant pe faleză, musaca cu vinete și midii în sos de vin alb, ambele geniale, mai ales că am putut întinge pâinea în sos fără să fie grețos.
În anul următor am fost în Istanbul, iar în cartierul Balat, aproape de Patriarhie, am găsit un restaurant mic, doar cu 5-6 mese, unde am mâncat cel mai bun cataif. Nu era nici exagerat de dulce, iar fisticul și mierea se îmbinau perfect.
M-am întors destul de des la Antique, în Rădăuți, pentru fondantul de ciocolată. Părinții mei au o casă de vacanță într-un sat din apropiere.
Iar în București, localitatea mea natală, îmi place o prăjitură de ciocolată în formă de inimă de la Casa Capșa.
Da, am amintiri orgasmice despre acel auberge (han) unde am servit prima oară Tarte flambée alsacianā. De 2x am încercat sá-l regăsesc, dar după 40 ani ce pretenții să mai am? Scoasă direct din cuptor ca de pâine, cât roata carului și-mi aduc aminte de fiecare dată când adulmec o pizza făcută cum trebuie.
Eu cred ca sunt o exceptie pentru ca amintirea cea mai frumoasa legata de mancare e chiar de la mine din oras: Sibiu.
Aveam vreo 22 de ani cand am ajuns prima oara intr-o carciuma de cartier unde am bagat cea mai buna ciorba de burta de pana atunci: Kontiki. In Sibiu e vestita – impreuna cu restaurantul Prima – pentru ciorba de burta. Si acum tin minte ca am umplut farfuria de 2 ori si vedeam cum vin oamenii cu cratite si isi cumparau pentru acasa.
In afara de asta mai mai tin minte o rata cu varza rosie mancata in Praga in 1996. Si cartofi prajiti „belgieni” cu maioneza mancati pe strada in 1995 in Belgia la prima iesire la mai mult de 50km de Romania.
Alte vremuri …
Doamne, ia să îmi salvez articolul să recitesc tot când mai plecăm undeva, oriunde. Să iau notițe.
Pentru cei care nu-și amintesc pe unde au mâncat câte ceva, există pe google maps funcția timeline/cronologie, așa că sunt șanse să găsești unde ai fost, dacă știi aproximativ data. Chiar dacă lolcalul nu e pe hartă, tot îți arată că ai stat acolo cât să mănânci. Așa am descoperit eu locuri de care uitasem.
Cu mâncarea de revenit îmi vin în minte numai câteva memorabile, deși sigur sunt mai multe.
Poco Loco în Albena, calamari inele în sos, nu pane, ceva incredibil și neașteptat de fraged.
In Palermo lângă piața Ballaro, un local/bar micuț Al Negretto, cei mai buni arancini.
Pizza de lângă catedrala lutetană din Dresda, local italian, dar cu ceva lounge de șampanie pentru cei cu buzunare largi, chelneri foarte urâcioși, dar pizza de senzație.
Cel mai bun păstrav la păstravaria de la începutul traseului spre Lacul Ochiul Beiului, Cheile Nerei. Tot păstrăv și cam tot bun la Păstrăvăria Albota.
In Grecia am cam mâncat bine peste tot, nu știu dacă chiar de revenit, prefer să descopăr locuri noi.
Ce am mâncat și unde, nici nu mai contează… tu scrii intr un fel anume. O plăcere să citești.
Na, daca tot m-am pornit, mi-am mai adus aminte de 2 suveniruri culinare memorabile. Desi s-ar incadra mai degraba intr-o categorie aparte, „amintiri gurmande din copilarie”.
Cand eram la gradinita, felul meu preferat la cantina era macaroane cu brânza. Frante, nu stiu ce brânza era aia, dar de mai bine de 45 ani ma chinui sa regasesc gustul. Ba chiar, la vremea respectiva, intr-o buna zi, am pus o macaroana in buzunarul de la costumul de soim si i-am dat maica-mi sa guste, ca sa-mi faca la fel! Evident ca n-a reusit!
Inainte de demolare locuiam pe Calea Cauzasi, lânga o statie de tramvai. Acolo era o patiserie si marea mea placere era sa manânc placinta dobrogeana. Spre surprinderea mea am gasit pe Internet si alti nostalgici.
Am locuit în Franța câțiva ani la Antibes, amintiri de gogoși din flori de dovlecei, de salată de brânză de capră cu usturoi, de pissaladière, de cele 60(!) parfumuri de înghețată din vechiul Nice,de smochine proaspete culese atunci din pom și de cea mai bună ciocolata calda, într-o micuța cafea din Nisa, servita la masa de o fetiță cu ochi minunati cu ochi care ne priveau intens ca să se asigure că ne place ciocolata. Ieșisem de la cinema, era iarnă, după ciocolata mergând cu mașina de la Nisa spre Antibes începuse să ningă.
Monterosso pt pizza cu ham si lamaie (specialitatea casei). Marriott Budapesta pentru pea risotto (absolut out of this world – iar mie nu imi place mazarea). Salzburg pentru salzburger veal (un fel rece cu veal in sos de pastrav afumat, servit cu fructe de capere – nebunie..). O ferma pierduta in Toscana unde am mancat cele mai bune paste din viata mea, tortelloni (de casa, am facut si noi ca de-aia eram acolo, un curs de facut paste de casa) umplute cu ceva branza cu lemon rind, in sos de olive oil cu parmesan si salvie. Astea-s din vara asta…
Eu cu consortul mergem expres sa mâncăm unde se duc localnicii, nu am dat niciodata greș. O lista de 10 locuri, nu in ordinea preferințelor, ca toate sunt incredibile!
1) Entrecot memorabil in Ibiza nord, Tasca de los molinos – un nene urguayan e maestru la grătar. Prima data in viata cand cineva m-a intwles ce vreau sa spun cu nici medium si nici uscat
2) Cea mai buna înghețată din viata mea: Alchemist in Santa Eularia del Riu in Ibiza: limon ibicenco cu lămâi locale sau combinația de lămâie, menta si ginger
3) Paella bună in Barcelona la Meson, am fost de 2 ori in 3 zile
4) Tapas extraordinare in Barcelona in El Xampanyet. Acum 10 ani cand am locuit acolo nu era cu cozi însă au devenit si mai cunoscuți intre timp
5) Mâncare locală (tocăniță) de naut cu roșii din piata din Cádiz – 2€ porția, o minune!
6) Stridii cu cava in Mercat de Olivar, Palma de Mallorca
7) Pește si fructe de mare gatite intr-un local cu butoaie in loc de mese in/lângă piața din Málaga
8) Vermut si tapas de la mama lor in Antica Casa de Guardia din Málaga, o experiență unica si prețuri foarte rezonabile
9) Pecorino sardo si pește prăjit in Mercato San Benedetto din Cagliari, Sardinia (iau branza in vid ca suvenir, nu necesita frigider pe drum)
10) Cel mai bun porchetto intr-un restaurant cu stea Michelin in Timisoara anul trecut, fara nume sau firma afară. Nu l-as mai gasi acum (atunci am auzit pe cineva care vorbea si am zis hop si eu), și a fost memorabil
Frumoase amintiri! Mi s-a făcut poftă.
P.S. Nu există nicio stea Michelin în toată România. Nu pentru că nu sunt destule care ar merita, ci pentru că nu au venit deloc la noi în țară.
Uite de ce
https://g4food.ro/de-ce-nu-are-romania-restaurante-cu-stele-michelin-desi-ar-merita-expertii-culinari-arata-cu-degetul-spre-stat-care-nu-promoveaza-gastronomia-chef-adrian-hadean-nu-e-la-noi-pentru-ca-nu-a/
of Mihai!! te inteleg perfect – sunt cel mai gourmand om din univers. traiesc pt a manca. imi sta gandul la crapelnita 90% din timp …
ca sa’ti faci o idee: am gasit sapt. trecuta 80€ pierduti pe jos (4 bancnote de 20) si n’am stat nicio sec. pe ganduri: luni am fost la un rest. japonez pt niste sushi si marti la cel mai tare loc pt hamburgeri din oras – io care’i urasc la potenta max. din curiozitate pt ca sunt premiati n° 1 din tara samd.
DAR pt mine cel mai tare lucru EVER e chuletOnul [nu chuleta] a la brasa. si rest. specializate in marisco de care momentan nu am bani din pacate fiind semi somera:(
Suna interesat să aud experiențele tuturor! Am și eu amintiri gustative speciale din călătorii – cea mai bună pizza am mâncat-o într-un loc mic din Napoli, iar cele mai bune fructe de mare într-o tavernă din Grecia care nu avea nici măcar nume pe ușă. Mâncarea autentică se găsește adesea în locurile cele mai neașteptate!
În Bologna,e cumva Cremeria la Vecchia Stalla?
Că era pe străduță, dar nu în zona studențească.
Cel mai bun gulaș – pe autostrada M0, la Tatabanya, sensul de venit spre România.
Cea mai bună lasagna a la genovese – la un bistro în Genova, între faleză și centrul vechi.
Cei mai buni creveți cu usturoi și ulei picant, cu garnitură de orez cu migdale și stafide – în Portugalia, la un bistro în fața Palatului Queluz
Cea mai bună lava-cake – in Franța, la un restaurantel dintr-un sat al cărui nume nu mi-l mai amintesc și mi-e lene să îl caut acum….
Mai am multe de „cel mai, cea mai, dar mi se încurcă amintirile-n cap de la căldură.
Oricum, ideea este (informația am primit-o de la colegi francezi la fel de” ducaci” precum mine) că dacă vrei să mănânci tradițional și bine să cauți „localuri mici de familie, cu 2-3 mese cu față de masă în carouri”.
Am urmat sfaturile colegilor și a fost câștigător de fiecare dată (și la gust, și la preț).
Stai că mi-am adus aminte de al loc unde am mâncat. A fost demult. Acum vreo 18 ani. O ieșire de câteva zile în nordul Spaniei, dar nu pe litoral, ci în fundul munților. Asturia, Cangas de Narcea. Un sat mărișor. Când am ajuns acolo erau sărbătorile satului. Piata centrală era plină de tarabe cu produse locale, printre care niste pâini uriașe coapte pe vatră. Nu știu ce vatra aveau aia, că pâinea, rotundă, avea aproape 1 metru.
Și un bunicuț cu un ceaun imens din tablă, în care învârtea de zor o caracatiță. Și aia scoasă din Jurrasic Park. Dinozaur curat.
Ne-am plimbat pe acolo ceva timp până s-a fiert dinozaurul. Și pe urma au preparat oamenii niste platouri de pulpo a la gallega cu felii din pâinea aia uriașă, cu boia dulce și cartofi fierți… Manjar de Dios, cum spun spaniolii.
Apoi ne-am retras la o casa rurală. Într-un colț al satului. Era așa de liniște că mă dureau urechile. Iar cerul… Nu vă imaginați cantitatea de stele. Stăteam și îmi afumam plămânii cu un Lucky Strike, respirând un aer pur, de munte, și privind stelele. Paradis…
Ha, ca tot zicea cineva de locuri unde opresc cei cu tirurile, noi am gasit un astfel de loc undeva sub Sf. Gheorghe. Si acum imi amintesc cat de tare ne-a impresionat mancarea. Era simpla, ca de casa asa, dar super-super buna. Imi amintesc niste hribi de la ei parca si ceva ciorbe. Dar oricum, tot ce luasem era super bun.
Am oprit de mai multe ori acolo ca am fost mare fani Harghita si Covasna o perioada (pentru munte si mancare).
Imi mai aduc aminte de o cabanuta mica pe drum spre Brasov (cred) – era din lemn, pe marginea drumului, am mancat ceva carne, super-super buna. Nu cred ca mai e, ca am cautat-o si nu am mai gasit-o.
In Bologna imi amintesc de cele mai bune paste mancate vreodata – nu mai stiu locurile, dar si de prima friptura de vita in sange (se intampla acum mult timp si am fost socata cand am vazut-o “nefacuta”, am cerut sa mi-o faca mai bine, dar evident a fost si mai rau :))). Nu stiam pe atunci ca asa se mananca vita.)
Mi-aduc amine de tapas din Barcelona.
De o pizza din Venetia, cea mai buna mancata vreodata, dar apoi ne-am intors si nu mai era la fel, probabil au schimbat pizzarul. Tot asa, era o ghereta simpla, nu vreun restaurant smecher.
In Bulgaria, pe la munte, am mancat bine.
Pește bun – LeGaFish in Sarichioi, Orka în Jurilovca, Popasul pescarilor la Neptun.
Midii – Dalboka, în Paris pe o străduță din periferie.
Vită – pe vremuri la The Artist in București, în Courbevoie la un bistro lângă aparthotelul unde am stat, la Chez Pierre.
Cea mai bună vită ever in US la SaltGrass în Texas.
Cele mai bune scoici în California, L.A. Am uitat numele restaurantului.
Gulaș – piața centrală din Budapesta.
Rață în sos de bere neagră – Praga, o berărie unde se făceau și degustări de bere – 9 mini halbe cu 9 tipuri de bere.
Varză cu cârnați – Viena, pe Mariahilfestrasse, o berărie în curtea unui hotel. Am uitat numele, dar caut dacă e musai.
Pește fript pe pat de sare, cu inele de ceapă murată – Istanbul, sub unul din poduri.
Fish and Chips – UK, Weybridge, un pub care arăta de zici că se dărâmă, avea 600 de ani sau ceva de genul.
Cea mai bună înghețată – Paris, Cremeria D’Emilio, undeva în zona Turnului Eiffel.
Cei mai buni papanași – Roata Norocului în Brașov.
Cea mai bună ciocolata artizanală – Paris, am uitat numele ciocolateriei dar știu să ajung…
Bulz – Sergiana pe Mureșenilor în Brașov.
Oui, în Coimbra, la o gaură în perete unde beau de stingeau niște bărbați in vârsta, care fără o mână, care fără un picior, toți fără diverși dinți, unde nevasta cârciumarului ne-a gătit niște pește cu cartofi fierți, ceva ireal de bun, nu poți să zici că felul ăsta de mâncare poate să fie bun, cel mult plictisitor și funcțional, dar încă visez farfuria aia simplă și fără fasoane, dar gustoasă de făcea de rușine trei stele Michelin, ce-o fi pus pe un amărât de pește cu cartofi, cocaină? Nu am mai găsit locul a doua zi, evident, ne-am învârtit ca două curci bete prin labirintul ăla de străduțe în mijlocul lui ianuarie și nu am găsit decât un carnaval de studenți de la universitate.
De ce ai vrea să mănânci caracatiță? Este penibil că oamenii le vânează de parcă pe pământ nu este mâncare ? Sunt niste vietăți deștepte!
Ador proștii care pun întrebări tâmpite.
Pentru excursiile recente, dacă ai cronologia de la Google maps activata, poți să îți vezi toate drumurile și sa găsești pe unde ai umblat.
Nu, treaba asta nu mai merge, a fost așa.