Articol scris de Iulia.

Ora 7.00

Mi-am făcut cafeaua. Mai am în pachet 2 țigări, rămase de aseară.

Mă decid brusc și fără vreo motivație anume: gata, când se termină pachetul ăsta, nu mai cumpăr altul!

Bag picioarele, a reușit Vasilescu, au mai reușit și alții în jurul meu, n-oi fi eu ăl mai prost din curtea școlii!

Gata, mă las de fumat!

Ora 8.00

S-a terminat cafeaua, s-au terminat și țigările, gata, suntem bine!

Ora 9.00

Ce bine că am de lucru și nu mă gândesc deloc la fumat. Pfuuu, curat noroc!

Ora 10.00

Încă nu e vremea de-o pauză, da dacă ar fi, ce-ar merge o pauză de țigară, pfff…

Nu. Nu. Nu. Nu-ți trebe țigară, vezi dreq de treabă!

Ora 11.00

Apare acasă Musiu Soț. În mod normal, cam p-acu chiar aș lua o pauză și ne-am bea împreună a doua cafea a zilei. Alături de-o țigară, firește. Hai, două. Maaaaaaaxim trei.

Dar nu, ne ținem tari (că uitai să vă zic, se lasă și el, păi ce, nu am zis acoloșa, la Sfatu’ Popular, că “la bine și la greu”?!? Am zis. Și acu e greu!).

Ne prefacem că totul e bine și normal, schimbăm câteva cuvinte, așa, să fie și ne vedem fiecare de treaba lui.

Ora 12.00

„Mă risc”. Fac o pauză și mă’c să-mi mai fac o gură de cafea. Cât de rău poa’ să fie?!?

Ora 12.15

E rău. Parcă e nechezol, cafeaua asta. Dă-o dreq, și așa sunt prea agitată!

Ora 13.00

Parcă m-a luat cu oleacă de fomică. Ia să-mi fac io rapid un senvișel.

Execut, halesc, beau un pahar cu apă.

Ar merge o țigarăăă… eheeee, ce-ar mai merge!

Nu. Nu. Nu. Trage aer în piept, mai ia cu niște apă și te du de-ți vezi de treabă!

Ora 14.00

Mămiculeeee, proiectul ăsta îmi toacă neuronii, unul câte unul. Nici nu mă gândesc cum aș aspira acu vreo 2 mahoarce, ntz, deloc nu mă gândesc!

Ia cu apă!

Ora 15.00

Îmi sună telefonul. Port o discuție stupidă. Îmi crește tensiunea. Îmi vine să fumez 3 țigări în același timp. Mi-aș băga una în gură și 2 în urechi, doar-doar m-oi calma.

Nu. Nu. Nu.

Ora 16.00

Mă ridic să mă dezmorțesc. Ies până în curte. Aș fuma și frunze uscate. Ocărăsc în sinea mea și mai iau cu niște apă.

Ora 17.00

Aproape am terminat proiectul mâncător de ficați și neuroni. Aș sărbători. Mi-aș deschide o bere și aș rade un tutun. Da nu se face, e prea devreme. Așa că mai lucrez oleacă și îmi dau seama că rumeg la o bucată de gumă de dracu știe câte ceasuri, de a ajuns aia să aibă gustul și consistența unui flec de pantof Guban.

Dă-mi, Doamne, Buddha, Allah, Mare Monstru de Spaghete și orice altă divinitate binevoitoare mai există, putere.

Putere să nu mă urc pe bicicletă și să o tulesc până la magazinul sătesc într-un sprint care i-ar face de rușine pe alde Armstrong, Froome și tot neamul lor.

Nu. Nu. Nu.

Ora 18.00

M-am apucat să mănânc cereale goale (adică fără lapte). Și mie nici măcar nu-mi prea plac cerealele. Nici cu lapte, nici fără.

Ora 19.00

Suspectez că dacă trece ziua de azi fără să bat nici un membru al familiei – fie el biped sau patruped – nici un vecin sau vreo altă ființă vie care îmi trece prin cale, ori mă transform în Maestru Zen, ori fac implozie.

Ora 20.00

Acu’ chiar îmi deschid o bere. Măcar dupaia pot să zic că am băut și nu pot să circul pe drumurile publice după ce am consumat.

Nici măcar cu bicicleta, că io-s cetățean responsabil!

Ora 21.00

Nu știu sigur dacă îmi vine să ard pumni în pereți sau să îmi plâng în pumnișori.

Îmi vine să fumez covorul.

Ora 22.00

Îmi aduc aminte că am în mașină, dosită la loc sigur, “țigara de panică” – aia pe care o țin mereu pe undeva, pentru cazul urgent și abominabil în care, doamnefere, rămân fără țigări.

Ora 22.02

Totul e din nou bine în lume. Lasă, că mă las de fumat săptămâna viitoare. Începând de luni, că așa știu io că se fac lucrurile cum trebuie.

Ca omul organizat, așa, nu ca sălbaticii, de miercurea.

sursa foto: freepik.com