După cum vă ziceam, săptămâna trecută am dat o fugă în Suedia, la Göteborg, că ne-au invitat oamenii de la Oppo pentru lansarea internațională a ultimului lor model de telefon, care poartă numele de Oppo Find X8 Ultra.
Paranteză. M-am amuzat foarte tare că era să fac insolație pe-acolo și mi-am adus aminte că-mi zicea cineva pe-aici c-o să dărdâi în Suedia. Nu c-a fost cald, a fost înăbușitor de clad, nici suedezilor nu le venea să creadă ce temperaturi au. Practic, am nimerit în cele mai calde trei zile de anul ăsta. Și nu zic doar despre ce era pe timpul zilei, că nici nopțile n-au coborât sub 18 grade, n-am ieșit din pantaloni scurți și tricou, indiferent de oră. Am închis paranteza.
O să vă întrebați, desigur, sau poate nu, de ce în Suedia, de ce Göteborg? Că și eu m-am întrebat, dar am aflat foarte rapid răspunsul. Telefonul, flagship de altfel, are cameră Hasselblad care este fix în Göteborg. Dacă nu știți ce e Hasselblad, aruncați un ochi aici, ca să înțelegeți.
Buuun, ajunși la acest moment al povestirii, veștile se împart în două: una bună și una mai puțin bună.
Vestea bună ar fi că telefonul mi-a plăcut. Arată bine, se simte mișto, se mișcă cum trebuie, dar mai presus de toate astea este camera, prieteni. Am înțeles exact parteneriatul Oppo – Hasselblad când am văzut ce poate camera. Dacă pentru mine, un amator care n-are treabă cu fotografia, a fost evident, pentru cei care se pricep se aude cântec de îngeri când pun mâna pe telefon.
Pe scurt, dacă mi-aș cumpăra un Find X8 Ultra, camera ar fi motivul principal.
Și aici vine vestea mai puțin bună. Deși a fost o lansare internațională, lansare unde mai erau cetățeni din cel puțin 10 țări, ni s-a spus că modelul nu va fi comercializat în Europa, cel puțin nu acum. Dacă va fi, nu se știe când va fi. Chestie la care am rămas cu gura căscată. Și nu doar eu, am auzit în cel puțin trei limbi întrebarea: „și-atunci noi ce căutăm aici?”. Răspunsul n-a venit în nicio limbă.
Prin urmare, tot ce pot să vă spun este că am testat un telefon care se simte și se comportă ca un flagship adevărat. Doar că nu ne-a folosit la nimic această informație, atâta vreme cât nu știm dacă și când acest telefon va ajunge în Europa și în România.
Există totuși și o veste intermediară, dacă mă pot exprima așa. La ora actuală, în România se comercializează Oppo Find X8 Pro, adică fratele lui X8 Ultra. Este tot un telefon cu cameră Hasselblad, din seria 8 a celor de la Oppo, doar că, ce să vezi, e altă Mărie cu altă pălărie.
După ce m-ai făcut să-mi doresc un Ultra, nu ai cum să vii să-mi spui „ia de-aici un Pro”. Serios, e total contraproductiv. Dar am zis să vă las și această informație, ca să aveți tabloul complet.
Altfel, m-am gândit să vă las aici fotografii făcute cu el, dar mi-am dat seama c-ar fi fost inutil. În sensul că, aici pe blog, n-ați fi putut face vreo diferență între fotografii normale și cele făcute cu Find X8 Ultra. Ca să le pot urca aici, le micșorez, le scad rezoluția, prin urmare, ar fi fost muncă degeaba. Aveți mai jos e un exemplu.
Dacă totuși vreți să vă faceți o idee, uite, vă las link-uri către niște fotografii extrem de mișto, făcute de Vlad Eftenie care e fotograf și care a fost cu noi în Suedia. Evident, toate sunt făcute cu Oppo Find X8 Ultra.
Iată linkurile: unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece. Dar am îndoieli că le veți vedea dacă nu aveți cont de Facebook.
Dacă l-a depăşit pe P70 Ultra (testele dxomark zic), înseamnă că e foarte bun. Zoom-ul ăla e ceva…must have!
Comentez doar ca să ma laud ca ieri am aflat ce-i aia flagship. Sunt bucuroasă că n-am fost nevoita să google. Exista un îngeras păzitor al babelor.
Comentariu beton!37
copii, dacă sunteți cuminți și silitori la școală, după ce emigrați vă puteți cumpăra un Ultra…?🤣
PS am văzu zoom-ul ăla cu @Mara și chiar pentru un harcordist aifon ca mine a fost super impresionant!
Comentariu beton!15
Staistaistai.
Adica firma asta a platit 10 oameni sa vina pana la marele lor parteneriat nemaivazut nemaiauzit nemaiintalnit cel putin de cand ailalti chinezi au avut parteneriat cu ailalta firma de aparate foto ca sa va dea pe la nas cu un aparat care nu e disponibil pt piata pe care isi fac marketingul?
Aaahhahahahahahaaaa
Chinese brain fart
Comentariu beton!34
Urmeaza parerea lui Popescu despre Oppo Find X8 Ultra…
Pozele sunt f f mișto.
Și eu am Oppo, mai de sărăkie așa, dar tot face poze mai bune decât altele din aceeași categorie. Așa că telefonul meu e de bază la ieșirile cu prietenii 🙂
Mi-ar plăcea să îmi iau un Ultra..vrabia visează..
Eu sunt in vacanta, poate am timp sa ma documentez despre acest ultra. In rest sa ii fie de bine in tarile unde il comercializeza.
In era globalizării, faptul ca nu e comercializat intr-o tara e ultima problema daca iți dorești un lucru. 😂
https://tradingshenzhen.com/en/oppo-find-x8-ultra-oppo-find-x8-pro-oppo-find-x8/oppo-find-x8-ultra-256gb
Doar sa fi pe faza cand apare din nou pe stoc.
Comentariu beton!16
N-are o chestie esențială pentru mine: card slot. 🤷♂️
De aceea, io o să mă multumesc cu „noul” Samsung A55 5G lansat anul trecut, care are ceea ce-mi doresc eu: dual-SIM, micro-SD support.
Așa migrez mult mai ușor de la vechiul Samsung Note8. 😎
Comentariu beton!13
In timp ce savurezi o cana de cafea Tchibo, stim deja!!
Comentariu beton!18
@Irinoush: nu știi nimic. Aia-i doar duminica. 😎
Am inteles, trebuia reiterat!
Am văzut fotografiile lui Vlad la el pe Fb – senzaționale!. Recunosc că nu mi-aș lua respectivul telefon pt că Apple forever, dar asta nu înseamnă că nu e bun, ci doar că sunt eu rezistentă la schimbări tehnologice majore :P. Cât despre ăștia care v-au dus la lansarea unui produs fără ca el să fie disponibil pe piața noastră…n-a zis nimeni că știu să facă și marketing ca lumea, numa’ de produs discutăm, nu?
La o comparație scurtă cu Samsung S25 Ultra, specificațiile ambelor telefoane-s cam p-același nivel și cred că și prețul nu poate fi departe. Ce mă face să aleg Samsung în detrimentul Oppo este interfața OneUI, care mie-mi place de numa’.
Era frumos să mergeți să vă căcați la ușa lui Kennet Andersson, while in Göteborg.
Comentariu beton!16
Am râs cu sunet. :))))))
Boss, n-a fost omul de vină. Eu l-aș căuta pe Prunea și i-aș zice vreo trei-patru…
Cum ar fi să-l caute argentinienii sau columbienii pe Hagi, de exemplu? Sau pe Ilie Dumitrescu?