V-am promis că vă zic unde a fost făcută filmarea despre care vă povesteam zilele trecute, dar înainte să încep, o să vă spun c-am rămas impresionat, încă o dată, de procentul de analfabetism funcțional din jur.

Băi, prieteni, n-aveți idee câți oameni au răspuns „la volan”, la întrebarea mea despre locul în care eram când am filmat videoul. Iar marea problemă e c-au răspuns serios.

Jur, am ajuns să trăiesc pe viu, în această viață, ceea ce acum câțiva ani era doar un banc cu inginerii de la Microsoft. Doamne apără si păzește!

Așa, acum trecem la povestea care m-a făcut să sun un prieten, ca să nu râd singur în Slovacia, in the middle of the fucking nowhere.

Eram cazat la Trnava și-am plecat spre alt oraș, spre Nitra, ca să văd Germania – Slovenia. Sunt vreo 50 de kilometri între cele două orașe, distanță pe care o poți parcurge în 30 de minute pe autostradă sau în aproape o oră pe drumuri naționale.

Apropo, mi s-a părut foarte tare că aproape oriunde vrei să mergi în Slovacia, poți opta dacă să mergi pe autostradă sau nu. La noi asta pare doar un vis extrem de îndepărtat.

La dus spre Nitra, am pus pe navigație opțiunea fără autostrăzi, tocmai ca să mai văd și eu câte ceva din țara Slovacia. În plus, voiam să caut niște șosele mai lipsite de trafic, așa mai lăturalnice, să încerc să fac și eu niște poze cu mașina, poate și-un video. Iar pentru asta trebuia să existe cât mai puțin trafic în zonele unde mă opream.

Buuun, am plecat spre Nitra și pe drum unde vedeam străzi laterale, care mi se păreau cu trafic aproape de zero, mă opream ca să încerc să fac un video. Prioritatea mea era videoul, pentru că era mai complicat și dura mai mult decât pozele, p-alea le rezolvi imediat.

Paranteză. Ați întrebat mai mulți cum de reușesc să filmez din exteriorul mașinii, dacă eu sunt la volan. Inițial nu înțelegeam ce-i cu întrebarea asta, adică era atât de logic cum mă filmez.

După care mi-am dat seama că întrebarea vine de la oameni normali, oameni care nu fac content de peste tot pe unde ajung, așa că rămân uimiți când îl văd pe unul care cumva se filmează singur din afara mașinii.

Am un trepied telescopic care merge peste tot cu mine, nu plec niciodată fără el. Ei, pe acel trepied fixez telefonul, caut un unghi cât de cât ok și dau drumul la filmare. Am închis paranteza.

Tocmai din aceste motive voiam să fac prima oară videoul, așa că imediat cum vedeam un loc, o străduță, o alee, o ceva care mi se părea mie că are trafic aproape de zero, cum opream ca să încep operațiunea de montat trepied.

Oameni buni, fraților, m-am oprit în cel puțin zece locuri din astea lăturalnice, cu trafic inexistent.

În toate cele zece locuri, imediat după ce mă opream ziceai că s-a spart conducta cu mașini undeva! Nu-mi venea să cred, veneau ca la un semnal, parcă erau undeva așteptând să opresc eu și să vreau să filmez, că li se dădea startul: acum, hai, toată lumea peste ăla.

Ce să mai și filmez? Nici poze n-aș fi avut timp să fac. Așa că mă urcam la volan și-o luam din loc.

O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori, oriunde opream, în câteva secunde începe cursa de la Le Mans.

Deja eram lejer disperat și-mi dispăruse speranța c-aș putea să mă opresc să fac o nenorocită de poză sau un blestemat de video. Până la urmă, când eram la capătul descurajării, am văzut un cimitir, prieteni.

L-am văzut doar așa cu coada ochiului, din mers, dar parcă-parcă mi se păruse că are o alee mișto la intrare.

Cum trecusem deja binișor de el, am întors doar ca să mă conving că văzusem bine. Da, așa era, avea o alee mișto la intrare, cu copaci în stânga și-n dreapta, cu umbră, arăta bine.

În plus, asta fiind cel mai important, zona cu morminte nu începea imediat când intrai în cimitir, pietrele funerare se vedeau undeva în depărtare, aveai de mers mult până să ajungi la ele.

Vă zic, găsisem locul ideal unde aș fi putut să fac un video. Un cimitir în plin câmp, ziua în amiaza mare, gol și fără vreo perspectivă să apară cineva. Cine naiba să vină pe canicula aia? Dacă era să treacă cineva pe la vreun mormânt, cu siguranță trecea mai pe seară, pe răcoare, că doar nu fugeau morții nicăieri.

M-am relaxat, acum chiar aveam tot timpul din lume să-mi instalez trepiedul, să caut unghiuri, să trag de mai multe ori dacă nu-mi convine ceva, cine să mă și deranjeze? Decedații? Să-mi fie cu iertare, dar mie mi-e teamă de semenii mei vii, nu de cei plecați la Marele Manitou.

Complet destins, fără nicio urmă de grabă, mi-am făcut toate cele. Am tras mașina la umbră, am mers pe jos mai bine de jumătate de alee, am instalat trepiedul, am făcut probe să văd care e unghiul care-mi place cel mai mult, vă zic, nici când filmez acasă nu eram așa senin și liniștit.

Când în sfârșit am fost satisfăcut de unghi și de cum arăta tot set-up-ul, am apăsat „rec” și și m-am dus agale spre mașină.

Exact când mă urcam încântat la volan, vă jur pe ce-am mai sfânt că nu mint și nu înfloresc, pe alee a apărut o camionetă. N-o vedeți pe filmare, pentru că era în spatele telefonului setat să mă filmeze pe mine, dar cert este c-a apărut și mergea spre mine, implicit spre telefonul meu, de n-am știut cum să sprintez mai rapid să-l recuperez.

Nu știu de unde, nu-mi explic nici acum de unde kkt a apărut camioneta aia, dar sunt aproape convins c-a ieșit dintr-un mormânt special ca să mă facă pe mine cu capul.

Băi, voi înțelegeți ce zic eu aici? Eram într-un cimitir, ziua la ora 15:00, 40 de grade la nivelul solului, nu se vedea nicio suflare de om pe nicăieri, și brusc a apărut o camionetă? Camionetă care voia să iasă din cimitir pe singura alee disponibilă, adică aia unde îmi instalasem eu tot ce era nevoie pentru filmat.

Am râs singur cu capul pe volan, dar DUPĂ ce am fost nevoit să strâng trepiedul și să dau cu spatele până după poarta cimitirului ca să iasă camioneta fantomă.

Când a trecut pe lângă mine, am evitat să mă uit spre ea, de frică să nu constat că de fapt nu e nimeni la volan și că merge singură, cum mergea Christine a lui Stephen King să omoare oameni.

Unele lucruri e mai bine să nu le știi.

 

sursa foto: freepik.com