Nu cred că mi-am dorit mai tare să se restaureze vreo clădire din țara asta cum mi-am dorit să se restaureze Cazinoul din Constanța. Eram doar un adolescent când l-am văzut prima oară și m-am gândit cât de mișto trebuie să fi arătat când nu era în paragină.

Și iată că niște zeci de ani mai târziu, în sfârșit mi s-a îndeplinit dornița: Cazinoul din Constața a fost restaurat la standardele de când a fost construit.

Am vrut să mă duc să-l vad săptămâna asta, pur si simplu să mă urc în mașină și să dau o fugă, dar am citit că sunt extrem de mulți vizitatori și-am decis că mai astept un pic, să se mai liniștească lucrurile. Dar abia așteptam, jur.

După care, azi, acum cinci minute, am primit această știre de la un prieten:

Cazinoul, abia deschis, a fost vandalizat de vizitatori iresponsabili. Fără Respect pentru patrimoniu. 

Cazinoul din Constanța, redeschis publicului de două săptămîni, a primit aproximativ 10.000 de vizitatori în cele patru zile de intrare liberă și încă 7702 în zilele cu plată, în perioada 28 mai – 1 iunie (inclusiv).

Din păcate, au fost persoane care în loc să se bucure de splendoarea clădirii și a exponatelor au decis să plece acasă cu un “suvenir”. Mai exact, unii vizitatori au desprins foițele de aur de pe pereți, iar alții, din neatenție sau lipsă de respect, au lovit cu picioarele pereții proaspăt restaurați. (sursa, unde sunt și foto ale vandalizărilor)

De fiecare dată când citesc știri din astea nu pot să nu gândesc că n-ai cum să nu iubești locuitorii acestei țări.

N-ai, bă, cum, efectiv n-ai cum și cu cine. Pur și simplu nu merităm nimic.

sursa foto