Sunt fascinat de cât de ușor a pătruns acest narativ în mințile cele mai lipsite de inteligență. E aproape amuzant să vezi oameni, care trăiesc într-o simbioză perfectă cu prѻstia și analfabetismul funcțional, explicându-ți doct:

„Decât proștii are certitudini ăia deștepții se îndoiește de orice.”

Al dracu’, nu le-ar fi pătruns în creier și câți „i” îi trebuie să pună în „copiii” sau la ce căcat folosește o cratimă, dar pe asta cu certitudinile ți-o servesc imediat, eventual completată de: „nu e chiear așa m-ai citi-ți”

Iar cea mai mare problemă a acestui enunț este că e pe jumătate adevărat. Și, după cum se știe, jumătățile de adevăr sunt la fel de periculoase ca minciunile, uneori chiar mai periculoase.

Pentru că, într-adevăr, așa e: oamenii inteligenți își pun întrebări și se îndoiesc de foarte multe lucruri care le sunt servite pe tavă.

Dar una e să te îndoiești de concepte filozofice precum existența lui Allah sau dacă suntem singuri în Univers, și cu totul alta e să-ți pui întrebări tâmpite vizavi de rezultatul operației aritmetice: 7-3×2.

Aceasta este o certitudine care nu poate fi pusă la îndoială, pentru că rezultatul va fi întotdeauna 1, nu 8, indiferent cât ai vrea tu să te îndoiești de asta.

Puteți extrapola, desigur, exemplul cu banala operație aritmetică de mai sus la orice alt subiect demonstrabil științific.

Nu, oameni buni, faptul că tu te îndoiești de forma Pământului, deși în școală făceai biluțe de muci la ore, nu te face să pari deștept și informat, ci fix pe dos: prost de dai în gropi.

Pentru că una e să te îndoiești de faptul că nu poți împinge singur un tren de marfă, și cu totul alta să te proptești cu umărul în el ca să-l dai la o parte.

Ați prins-o?

sursa foto: freepik.com