De azi am plecat spre casă, mă așteaptă trei zile cu peste 1000 de kilometri pe zi și o a patra mai „lejeră” cu doar 600.

Așa că nu-mi dau seama în ce măsură ne vom mai auzi pe-aici până ajung. Vedem.

Până atunci, v-am lăsat mai jos un video cu opt feluri de mâncare pe care trebuie neapărat să le încerci dacă ajungi în nordul Spaniei. Mă gândeam că ajută mai mult decât să vă spun ce să vizitați.

Știu că mă întrebase cineva în comentarii (îmi pare rău că n-am avut timp să răspund) ce să viziteze în Țara Bascilor, unde o să stea o săptămână. Cu vizitatul e simplu, oriunde te-ai duce o să constați că ai ajuns într-un loc atât de mișto că-ți pică fața.

Zic c-o să ajute mai mult videoul de mai jos, că de mâncat trebuie să mănânci oriunde ai ajunge.

Apropo de mâncare, printre cele opt feluri, o să regăsiți o specialitate locală numită cachopo. Ăsta e un fel de șnițel care poate fi și de porc, și de vită care, pe lângă carnea propriu-zisă, mai are și jamon și niște brânzică.

Lângă el ți se aduce, obligatoriu, un munte de cartofi prăjiți. Paranteză. Nicăieri n-am mâncat cartofi prăjiți congelați, la pungă, la toate restaurantele cartofii erau cum ți-i faci tu acasă. Am închis paranteza.

Revenind la cachopo, preparatul este atât de mare și de sățios, că nu mai ai nevoie să comanzi altceva, chiar dacă sunteți doi.

Am și întrebat la un restaurant de ce naiba peste tot este atât de mare și mi s-a răspuns că este specificul local, că dacă vrei cachopo mai mic, comanzi cachopino, care este cam la jumătate din ce o să vedeți în video. Singura problemă ar fi că nu l-am văzut în niciun meniu pe cachopino ăsta, toată lumea are doar varianta imensă, cachopo.

Am zis că e bine să știți, pentru că noi l-am comandat la un restaurant și l-am întrebat pe chelner dacă e suficient, dar omul a ridicat din umeri și-a zis că nu crede, că să mai comandăm și altceva.

Și-am mai comandat ceva, că, na, te iei după recomandările chelnerului. Când a venit cachopo-ul, n-am putut să mâncăm nici jumătate din el.

Mă rog, e mai lungă povestea cu restaurantul ăla, până la urmă s-a dovedit că, deși aveau mâncare bună, angajații erau niște nesimțiți. Atât de nesimțiți încât am simțit nevoia, pentru prima oară în această viață, să las un review negativ pe google. Am eu așa o bănuială că, după ce l-au citit, nu vor mai fi nesimțiți cu nimeni. Măcar o vreme.

Gata, atât pentru azi. Vă las cu videoul.