Prieteni, voi știți că mai sunt doar trei săptămâni și-un pic până la Paști?
Întreb de pe-acum, ca să nu v-aud pe urmă că iar v-a prins nepregătiți și-ați ajuns în situația ingrată să faceți cumpărăturile pe ultima sută de metri.
Că știi cum e, te iei cu una, cu alta, lasă că e timp berechet, și-odată te trezești că vine Joia Mare, iar tu ești pe cămară goală și rece ca o inimă de soacră.
Nu vi s-a reproșat măcar o dată în viața asta că s-a terminat băutura fix la masa de Paști: „ți-am zis să iei mai multă că n-o să ne ajungă, dar tu ești căpos ca tac-tu”. Reproș urmat, desigur, de concluzia țâfnoasă: „să te văd de unde cumperi acum, că e închis peste tot”.
Așa că-mi fac datoria să vă spun că oamenii de la FineStore sunt pregătiți deja cu o ofertă specială de Paști, ca să fie toată lumea mulțumită și să nu se ajungă la situații din astea tensionate.
Uite tot trebuie să știți despre oferta de Paști:
➡️ Sunt aproape 1500 de produse cu preț redus în Magic Easter;
➡️ Preț redus înseamnă că se ajunge până la 51% discount, ca să știți;
➡️ Oferta e concepută pentru toate gusturile și, mai ales, pentru orice buget. Indiferent ce băuturi îți dorești să ai pe masa de Paști, acum le poți avea;
➡️ Livrarea este gratuită pentru toate comenzile cu valoare de peste 299,99 lei;
➡️ Comanzi online și ți se livrează rapid, în toată țara;
➡️ Dacă sunteți din București și vă place sa faceți cumpărăturile pe clasic, să știți că Oferta de Paști este valabilă și în magazinul fizic FineStore.
Hint! Stocurile la băuturile cele mai cerute și vândute se epuizează primele. Pentru că de Paști toată lumea cumpără, tocmai ca să nu se ajungă în situația să rămână pe sec.
Puteți, desigur, să nu vă grăbiți, și să mai așteptați, să dați comanda exact înainte de Paști. Dar de ce să riscați să se termine stocurile fix la băuturile pe care voiați și voi să le comandați? Numa’ zic.
Așa că dacă aveți ceva notat pe listă, pentru Paști, știți ce aveți de făcut: intrați pe Magic Easter și de-acolo totul e simplu.
Ca să vă ajut, o să fac ceva în premieră. O să vă las o selecție de băuturi din Oferta de Paști, cu tot cu procentul de discount, că poate vă vin idei bune:
👉 Rom Serum Mamie (cu două pahare incluse): 36% reducere;
👉 Rom Matusalem 15 Ani Gran Reserva: 26% reducere;
👉 Vin roșu Elettra Primitivo & Negroamaro Puglia: 32% reducere;
👉 Vin alb Ronco Di Sassi Bianco D’Italia: 33% reducere;
👉 Vin rose Gerard Bertrand Cote Des Roses: 26% reducere;
👉 Whisky Tomintoul PX Sherry Cask Finish: 27% reducere;
👉 Whisky West Cork Black Cask (cu pahar inclus): 25% reducere;
👉 Prosecco Grande Alberone DOC Brut: 29% reducere;
👉 Șampanie Gosset Grande Reserve Brut (cutie cadou): 24% reducere;
👉 Gin June Royal Pear & Cardamom (cu pahar inclus): 30% reducere;
👉 Coniac Frapin VSOP: 25% reducere;
👉 Vodka Mont Blanc: 38% reducere;
👉 Tequila Padre Azul Reposado: 29% reducere;
👉 Lichior Stambecco Amaro Maraschino: 35% reducere;
👉 Lichior Tequila Rose Strawberry Cream: 23% reducere;
Evident, dacă nu vă face nimic cu ochiul, le puteți ignora cu succes și vă puteți alege ce vrea suflețelul vostru din Oferta de Paști FineStore.
Cu speranța că v-am fost deosebit de util, atât pentru azi.
sursa foto: freepik.com
Da’ mai sunt 3 zile până când acu’ va fi ora 9:04
Doamne, n-ai idee cum aștept asta.
#Șîeu
„Nu vi s-a reproșat măcar o dată în viața asta că s-a terminat băutura fix la masa de Paști”
Nu. Aprovizionarea se făcea metodic, că eram oameni serioși, în asemenea fel că se termina rezistența ficaților mesenilor înainte de asta. Vorbim de perioada când dinozaurii bântuiau pământul, bloggerii erau tineri și trași prin inel, iar alcoolul un oaspete frecvent al celulelor mele hepatice.
Acum mi se fâlfâie plenar, inclusiv de mesele de Paști.
Comentariu beton!22
Señor, am slăbit opt kile. 💪💪
Felicitări. La mai multe. Bag seama că te simți ca peștele în apă.
Pe când și bicicletă și un mic triatlon sprint, așa, de frumusețe?
Nu știu cum s-o formulez mai elegant: nu în această viață. 🤭
Un articol care-mi vine “ mănușă”!
Permiteți să mă prezint: “Sue Ellen Ewing “
Ne citim după sărbători.😆
Eu sunt in cacanta paba in Vinerea Mare. Fix de Paste acasa. Sau sa ma duc la rude😉?
Multumim de oferta. Comandam pentru rude.
No, așe.
Știu ce ai vrut să spui, dar e prea amuzant ca să mă abțin. În ultima vreme cam suntem la nivel mondial în cacanta…
Comentariu beton!26
🤣🤣🤣🤣
@ Perdelhil, asta e un exemplu bun cand auto correctul te corecteaza cu o greseala pe care ai facut-o o singura data in preistoria telefonului. Fix asa am si cu cand – cabd sau asta – asra. Degete butucanoase, azerty, miopie, auto correct pe neerlandeza si multe altele😁. O combinatie minunata👌.
Io nu-mi fac griji. Am luat deja 10 baxuri de apă și mă rog în fiecare seară să se transforme în vin. Merg pe mână Lui. La spirtoase cred că merg pe mână ta.
Comentariu beton!24
ieri pe la 18,30 eram la masă, la Ozun; coastă+varză călită+ardei iute+smîntînă; da, știu, da’ dacă așa pun pe masă oamenii ăia, așa mănînci! că n-oi fi nebun, dară, io moldovean să fac scandal într-o crîșmă din ungurime, nu?
pe la 23,45 (acasă deja) mi-am turnat un brandy franțuzesc, că…
acu’ nu vă zic de unde postez, da’ finestoreu’ de azi dimineață îl interpretez ca pe un semn;
plus ce zice @Peredhill despre vremuri…
Am salivat intens. 🤦♂️
Cam la fel am mâncat și eu. Mi-a gătit soția un brocolli fiert.. O minunăție! Stins cu apă pură de izvor din Bucovina.
Nu-ți zic să-ți stea în gât că au trecut de mult de zona aia anatomică🤤🤤🤤🤤🤤
Comentariu beton!20
știu c-o să mă înjure lume, da’ un broccoli gătit corect e o minunăție; la egalitate cu pasta al pomodoro, ca să fim în aprox același buget;
ce înseamnă corect la broccoli? înseamnă că nu-l fierbi pînă-l ia mama lu’ piure, ci doar îl pui la abur pînă capătă culoarea ierbii călcate de picioarele muncitorești la micii de ziua muncii; apoi îl traji fruuumos la tigaie c-un pic de extravergine și niște ham-hami de usturoi tăiați măăărunt-mărunt la cuțît; iar la servire îl strochiești oliacî cu același extravergine…
mneam!
Gand la gand… ieri chiar am comandat cateva cosuri. Am daruit si de Craciun, tot de la ei, si asa frumos s-au bucurat, incat ne-am spus ca merita efortul.
La bauturi solo nu ma uitasem- o sa arunc un ochi si acolo- multumiri de info.
Paște? Ce-i aia? Demnitatea mea de ateu îmi cere să îl ignor. Ceea ce și fac, pe cât de bine pot. 😈
Cât despre băutură… Mă las in grija voastră. Sunt la dietă ceea ce exclude să mă apropii de alcool (prea multe calorii). Bine, eu și alcoolul ne întâlnim rar de tot… Și numai la restaurant… Ce să fac, daca e sa beau, beau .. CAFEA!
Nu sunt fan Paşte! Nu contează, este o sărbătoare care se cere celebrată cum crede fiecare! Acest Paşte ortodox, care coincide cu cel catolic, îl voi sărbători la Florenţa! Crăciun în Italia am mai sărbătorit, Paşte nu! Sunt client Finestore de mulţi ani şi de la ei m-am aprovizionat mereu cu Prosecco şi alte beuturi italieneşti! Mă scuzaţi, sunt fan chestii italieneşti, iar Finestore îmi oferă ce vreau!!
❤️
Încerc să ma abțin a comanda, că de Crăciun am bagat în boală cardul, curierul si ficatul cu alea 15 sticle comandate, niciuna de vin 😂 O să-mi iau săptămâna viitoare ceva cognac, sau măcar așa sper – că ăia în Alsacia sunt mai pe vin, așa.
ma’ man 💪
Bă noroc cu nea Mișu eMVeuu ..uitam draq sa mi (re)fac rezerva de paști si prind iar …urbea croată cu nume argotic
Rezerva de paști e compusă -in acest caz – si ca de fiecare dată , de o binemeritată vacanță pe undeva cald si ieftin…
Faza cu monsenioru’ Doboș râzând copios la gherțoiu’ de Bobonete n podcast , râzând copios de care ,cum, cand vine lumina sfântă ortodocsă si unică și care se aprinde ea numa ‘ atunci m-a răcorit pe viata asta de orce fel de sentimente si religii …