Două ore și patrușcinci de minute, atât am dat azi la zăpadă.

Nu, nu exagerez absolut deloc, atât mi-a luat să curăț două mașini (cu plăcere, iubito), să curăț și-n jurul lor, să curăț trotuarele din fața casei și să fac poteci prin zăpada din curte.

Acum regret amarnic excesul de zel, că tocmai am intrat în casă și mă simt de parcă urmează să mi se dezintegreze fiecare bucățică din corp. Nu făceam nimic, că n-am ajuns să mă dea hărnicia afară din casă, nu există acest pericol, dar zic ăștia că de mâine vine gerul, prin urmare o să înghețe toată zăpada asta fleoșcăită, deci aș mai fi curățat-o la primăvară.

Nfine, stați că nu voiam să mă laud cu cât sunt de gospodar, de la altceva m-am luat. Ziceam c-am stat trei ore afară, da?

Ei bine, aș vrea să ghiciți câte utilaje pentru curățat zăpada, ale Primăriei Sectorului 1, au trecut pe străzile de la mine de-aici în cele aproape trei ore pe care mi le-am petrecut afară.

Aveți dreptul la o singură încercare.

Uite, ca să nu ziceți că e prea greu ce v-am întrebat, că de unde să știți voi, că d-astea, vă dau și niște indicii.

Primul indiciu: începe cu „z” și se termină cu „ero”.

Al doilea indiciu: începe cu „ni” și se termină cu „ciunul”.

Al treilea indiciu: începe cu „băt” și se termină cu „aie de joc”.

sursa foto: freepik.com