Citate celebre:

👉 „Statul sunt eu!” – Ludovic al XIV-lea

👉 „După mine, potopul.” – Madame de Pompadour

👉 „Greșelile nu se iartă, ci se repară.“ – Nicolae Iorga

👉 „Nu pe acolo, C-ABIA AM SPĂLAT!” – femeia de serviciu

Am fost zilele trecute la mall și m-a pus naiba să nu mă uit pe unde mergeam.

Pe scurt, am fost la un micron de o moarte în chinuri, marele meu noroc a fost c-am apucat să fac un singur pas pe suprafața DE-ABIA spălată, când m-a trezit din visare strigătul de fiară, care își apără puii, al femeii de serviciu: NU PE ACOLO!!!

Am reacționat mega-rapid și m-am oprit ca un ogar în aret, cu al doilea picior în aer. Cred că dacă apucam să-l pun jos, acum erați la mine, la morgă, cu flori și shaorma cu de toate.

Ca prin urechile acului am scăpat, vă spun.

sursa foto: freepik.com