Am petrecut azi-noapte de-au chemat vecinii poliția să ne liniștească, altfel n-aveau nicio șansă să se înțeleagă cu noi, eram efectiv dezlănțuiți.

Pe scurt, ostilitățile s-au desfășurat cam așa:

Până la miezul nopții n-am vrut să arătăm tot ce putem, ca sa luăm pe toată lumea prin surprindere. Am așteptat să termine ăia cu petardele și artificiile, după care, pe la doișpe jumătate am dat drumul la treabă. În sensul c-am simțit cum mă ia cu somnic, m-am pus în pat, doar așa pentru câteva minute, și m-am mai trezit exact acu’ un sfert de oră.

Prin urmare, dacă era să cheme vecinii poliția pentru ceva, motivul ăla adevărat ar fi fost să ne spargă ușa să vadă dacă mai trăim, că prea nu se auzea niciun zgomot de la noi.

Cam ăsta a fost party-ul dezlănțuit de la „marea punte dintre ani”, ca să vorbim în limbaj de știri.

Apropo, cred că nu există post de televiziune unde să nu auzi de măcar câteva zeci de ori mirobolanta expresie cu „puntea dintre ani”. E posibil să te dea afară dacă ești prezentator de știri și nu zici de câteva ori pe minut ceva despre puntea dintre ani. În cel mai rău caz, măcar „la cumpăna anilor”, dacă vrei să mai ai de muncă.

Nfine, acestea fiind zise, să dăm drumul unui scurt sondaj, primul al anului: la ce oră v-ați băgat în pat?

Merită să aflăm care au fost cei mai viteji dintre noi, nu?

Încep eu: 00:47 arăta ceasul când am hotărât că e cam gata cu revelionul de anul ăsta. Ok, n-am adormit instant, dar mult n-a mai durat.

Ia să vă aud, rebelilor, până la ce ore mici din noapte v-ați dezlănțuit?

sursa foto: freepik.com