De azi până duminică 8 decembrie voi reposta de multe ori videoul de mai jos.

De ce? Pentru că am avut aceeași idee, am vrut să fac fix același lucru, deja mă apucasem să adun materialele de pe rețelele sociale.

Din fericire nu mai e nevoie, au făcut-o oamenii de la Recorder mai bine și mai profesionist decât aș fi reușit eu.

Prieteni, mai jos aveți un material de doar 12 minute din care se înțelege extrem de limpede cine este Călin Georgescu și de unde a apărut. Pentru că nu, nu a apărut de nicăieri acest „Mesia” al neamului românesc.

Dar cel mai interesant este că materialul conține și aberațiile scoase pe gură de acest cetățean care crede că toate mizeriile alea ocultiste de care râde orice elev care a absolvit pe bune șapte clase. Pun pariu pe orice că e convins că Pământul este plat.

Să dați play, c-o să vă distrați după ce vi se mai domolește tensiunea. E foarte amuzantă faza când explică el doct cum suntem controlați cu cincige-ul, iar când e întrebat dacă are telefon mobil cu cincige răspunde că are, dar îl folosește rar.

Pentru că, nu-i așa, cincige-ul cu care ne controlează oculta se activează doar când răspunde el la telefon. În rest, dacă nu-l folosește, se face un vid de cincige în jurul lui. O să râdeți, promit.

Băi, nu știu, dar după panica de ieri deja mi-a mai revenit un pic speranța că nu suntem chiar atât de proști să ne alegem un președinte care crede că: „apa nu este H2O, e informație, de-aia au pus-o în sticle de plastic” sau că s-a întâlnit cu extratereștrii.

Nu de alta, dar ultima oară când am făcut duș, apa nu era nici în sticle de plastic și nici nu conținea vreo informație. Ce-i drept, la un moment dat s-a oprit centrala și-am fost nevoit să mă clătesc la oo cu apă rece. Ăla e momentul în care apa a fost informată din plin că pot să înjur minute în șir fără să repet. Nu știu la ce-o să-i folosească această informație, dar sigur-sigur o are. Cât despre extratereștri, și la mine în cartier e plin. Nino-nino.

Ah, să nu uit, sper să vadă videoul de mai jos și „inteligenții” care comentau pe aici întrebând senini ce mă face să cred că Georgescu e putinist rusofil, sau anti-NATO, sau conspiraționist, ori anti-UE. Aveți mai jos toate răspunsurile, rostite de Georgescu însuși, cu gurița lui de suveranist patriot.

Fmm, veață!

La final, o să vă rog ceva ce nu fac aproape niciodată: să dați share. Nu trebuie să dați articolului meu, dacă nu vreți, e suficient să luați link-ul videoului de pe YouTube și să-i dați share. Contează doar să ajungă la cât mai multă lume, nu contează cum.

Acum vă las să vă „delectați”.