De când am văzut pentru prima dată lista cu mașinile pe care le vom conduce în EUROCHARGE, mi-am dorit să conduc Ford Explorer, din două motive.
Primul, pentru că nu-mi aduc aminte când am condus ultima oară un Ford și, oricum, am sentimente contradictorii vizavi de această marcă.
Al doilea, pentru că îmi place tare mult cum arată acest Explorer electric, mă uitam după el pe stradă, dar în același timp gândeam „e doar un Ford, pe afară e vopsit gardul, înăuntru e ditamai leopardul”.
Vedeți? Din nou sentimente contradictorii. Și mă gândeam că, după ce îl conduc, poate mi se mai limpezesc un pic.
Da, mi le-am limpezit pe deplin după cei 1.062 de kilometri pe care i-am făcut cu mașina asta.
Prieteni, unul dintre lucrurile pe care cu toții ar trebui să le facem este să recunoaștem când nu ne pricepem la ceva (sau când nu ne iese cum ne-am dori) și să cerem ajutor de la alții care au demonstrat că se pricep mai bine fix la acel lucru.
Noi, românii, înțelegem mai puțin conceptul ăsta (aici mă includ și pe mine), pentru că noi suntem obișnuiți să ne pricepem la toți și la toate și să le facem perfect. Doamne apără-l și păzește-l p-ăla care ar îndrăzni sa ne spună că n-am făcut bine. Doar că undeva în adâncul nostru, știm exact că nu e ok ce-am făcut și că poate ar fi trebuit să apelăm la cineva care chiar se pricepe.
Așa traduc eu, în capul meu de profan în ale industriei auto, colaborarea dintre cei doi giganți, Volkswagen și Ford, care a dus la apariția modelului Ford Explorer destinat exclusiv pieței Europene.
Pe scurt, cei de la Ford aveau nevoie de un model electric care să facă față cerințelor acestei piețe, așa că au apelat la cei de la Volkswagen pentru treaba asta. Așa s-a născut acest Explorer care este construit pe platformă de la Volkswagen. De design s-au ocupat americanii.
Ce-a ieșit de-aici? Un SUV compact care pe lângă că este o mașină mișto ca aspect, mai este și o electrică destul de performantă care că știe să facă tot ce face și un ID.7. Are un singur motor, pe puntea spate, care produce 286 de cai putere, ceea ce o face suficient de fâșneață.
Dar nu asta m-a impresionat cel mai mult, ci modul în care știe să recupereze energie și să utilizeze la maximum cei 77 de kWh ai bateriei. O face la fel de bine și cu la fel de multă dezinvoltură precum vărul lui neamț de la care a preluat platforma. Vedeți? De-aia ziceam mai sus că în orice domeniu e bine să apelezi la unii care se pricep.
Să vă mai zic că m-a spart cu ecranul central imens care este glisabil și cu plafonul vitrat care lasă multă lumină în interior? Ok, nu te simți ca într-o decapotabilă, dar tot e mișto senzația. Iar ecranul ăla glisabil îl apreciezi la justa valoare când vezi că, după ce-l glisezi, sub el mai are un spațiu de depozitare în care poți să pui dintre multele rahaturi pe care le cari după tine. Telefon, portofel, chei și altele pe care de obicei nu știi pe unde să le mai ții prin mașină.
Singurul lucru la care am strâmbat din nas a fost insonorizarea. Pe alocuri, la viteze mari, mi s-a părut că era cam mult zgomot în habitaclu. Dar, ca să fiu extrem de sincer, nu știu dacă este vina Explorerului sau a faptului că am condus-o în una dintre zilele cu avertizare meteo de furtună și vânt puternic.
Erau momente când bătea vântul atât de tare încât mă împingea de pe șosea. Mă gândesc că n-aveai cum să nu auzi din mașină vijelia, de-aia zic că poate nu e vina ei. Dacă mai apuc s-o conduc pe vreo autostradă, mă lămuresc rapid.
Ah, să nu uit, eu nu mi l-aș cumpăra niciodată alb, dar asta este o complet altă discuție, fiind o treabă care ține de gusturile fiecăruia. Nu-mi plac mașinile albe, indiferent de marcă.
În rest, dacă ai 49.632 de euro, cât costă mașina pe care o avem noi în tur, și ești fan Ford sau Volkswagen, zic să iei și Explorerul în considerare. Apropo, cea pe care o testăm noi este ca nivel de echipare Premium Extended Range, de unde și autonomia măcar decentă, n-a scăzut sub 400 de kilometri indiferent în ce condiții de drum am mers cu ea.
Sau, dacă ai firmă, vezi că se poate și prin leasing operațional Autonom Business Green: 826 euro / lună.
Atât pentru azi.
Toată această aventură nu ar fi posibilă fără partenerii EUROCHARGE by Schaeffler:
➡️ Schaeffler este partenerul principal al proiectului. Unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, a făcut primul pas în România în 2002, deschizând o unitate de producție în Cristian, Brașov, specializată inițial pe rulmenți. De-a lungul anilor, compania germană s-a extins semnificativ, inaugurând un centru de inginerie, o școală profesională în sistem dual și un centru de cercetare și dezvoltare. Activitatea sa actuală se desfășoară în trei domenii principale: tehnologii Automotive, Automotive Aftermarket și Bearings & Industrial Solutions. Recent, Schaeffler a achiziționat aproape 90% din acțiunile Vitesco Technologies, cu o fuziune așteptată în curând.
➡️ Autonom este Green Partner al turului. Compania cu capital 100% românesc are în portofoliu o mulțime de servicii, iar unul dintre cele mai importante este leasingul operațional, adică o închiriere pe termen lung .E ca un abonament pe care îl plătești lunar ca să folosești mașina. Vă voi lăsa pe blog care este rata, prin leasing operational, pentru fiecare mașină din EUROCHARGE, pe măsură ce le voi testa.
➡️ De încărcatul mașinilor se va ocupa Renovatio e-charge, în România. Iar odată trecută frontiera, noua rețea OMV eMotion (care funcționează și pe teritoriul României). Altfel spus, vom ajunge în Portugalia cu doar două conturi în două aplicații de încărcare.
➡️ Michelin nu mai are nevoie de nicio prezentare. Francezii fac anvelope de mai bine de 100 de ani, iar EUROCHARGE va trece și prin Clermont-Ferrand, locul în care se află sediul central. Personal, abia aștept să văd fabrica. Până atunci, mai spun atât: Michelin a dezvoltat anvelope cu o rezistență redusă la înaintare menite să îmbunătățească autonomia și consumul. Iar treaba asta e valabilă atât la electrice, cât și la termice, hibride și hibride plug-in.
➡️ MOON se ocupă cu dezvoltarea soluțiilor de încărcare pentru mașini electrice. În portofoliul companiei se află stații de încărcare rapidă (chiar și de 400 kW), soluții pentru birou sau acasă (stații AC), dar și proiecte care vizează panourile fotovoltaice.
➡️ Server Config, partener tehnic de tradiție al evenimentelor Autocritica. Oferă laptopuri ultraperformante cu ajutorul cărora echipa de jurnaliști, fotografi și videografi ai EUROCHARGE vă va aduce pe ecrane acest eveniment. Produsele lor refurbished sunt dedicate profesioniștilor care au nevoie de putere mare de operare.
Mulțumesc, chiar așteptam părerea ta despre Explorer pentru că mie îmi plăcea tare cel vechi vechi, nu te întreb dacă l-ai băgat și prin hârtoape dar cred că se descurcă decent, nu că mi-aș permite să-l am dar tot mă bucur că nu și-au bătut joc de așa mașină.
Boss, n-om fi noi la ora de gramatică/ortografie, dar eu unul de sentimente „contractorii” n-am auzit încă. Mea culpa și drumuri libere să ai!
Știe să facă tot ce face ID7 dar costă cu 20000 de euro mai puțin ? S-au cam împușcat singuri în picior nemtii.
Mmm… nu cred. Nu e același public.
Motivul o fi ca Explorerul e de fapt un ID.4 rebranduit, nu un ID.7 (care e sedan)
Cum s-ar spune, tu citisei titlul, dar nu si articolul 😀. Ai mei au prin familie Ford si sunt multumiti. Nici mie nu imi plac masinile albe.
@Sefu’ la blog: pentru urmatoarea ora de gramatica propun sa clarifici perfectul simplu, macar persoana intai a doua sg. si pl, daca tot e „de pe teren propriu” 😉
@Unsirb, da, am gresit. Nu mai pot sa corectez ce am scris. Ce sa fac acum? Nimic. Am recunoscut aici de multe ori ca fac greseli. De unele imi dau seama imediat, de altele nu🤷♀️.
Un banc vechi: Henry Ford se oprește și ajută o doamnă a cărei mașină rămăsese în pană. La final doamna vrea să-i ofere niște bani. Tipul refuză, spunând că are o situație materială foarte bună. La care doamna „Atunci de ce ți-ai cumpărat un Ford?”
Comentariu beton!22
😆
neștiind de colaborarea cu „mașina poporului” este exact cea despre care întrebam la începutul turului dacă a fost adusă în scopul facerii sale de rîs…
mie-mi plac mașinile albe; se acceptă cadouri…
Nu mai pot să citesc articolele astea ca mă fac să vreau fiecare mașină despre care vorbești😅