Deși dacă e să-mi privești fizicul de balerin silfid n-ai zice așa ceva, să știți că există și mâncăruri pe care nu le pot băga în organism decât dacă e să ne lovească foametea la nivel planetar.

Sunt convins că aveți și voi, așa că mă gândeam să le punem azi pe masă.

Pește. Nu mănânc aproape niciodată pește și chestii făcute cu pește. Nu mă omor nici după gust, dar nici după faptul că trebuie să stau să aleg oasele alea. Ca să nu mai spun că și după ce le-am scos, mă pot trezi că a rămas unul pe care nu l-am observat și care mi se va înfige grațios pe undeva prin gură sau prin gât.

Bunică-meu, tatăl maică-mii, a mers 40 de kilometri cu trenul, până la fiu-său cel mare care era doctor, pentru un os de pește rămas în gât. Deci nu, mulțumesc, pește mai răruț spre deloc.

Supe. Nu mă omor nici după ciorbe, rar de tot mănânc așa ceva, dar supe niciodată. Cred că eram copil, la Vâlcea, când am mâncat ultima dată supă.

Dovleac. Urăsc visceral gustul de dovleac. Nu pot mânca nimic făcut cu dovleac, indiferent că vorbim despre mâncăruri sau „dulciuri”. Nu suport nici măcar mirosul, dacă-mi pui sun nas o tavă cu dovleac copt, mai mult ca sigur o să vomit sau o să leșin.

Cât despre prăjiturile sau orice alt dulce cu dovleac? Doamne apără si păzește, le consider o insultă la adresa bucătăriei de pretutindeni. Cine și de ce ar mânca așa ceva, n-am să înțeleg niciodată.

Ca să fie clar, vorbim despre dovlecii ăia are arată ca niște pepeni mari și galbeni. Nicidecum nu vorbim despre dovlecei sau zucchini. Pot mânca niște cantități impresionante de crispy fried zucchini cu usturoi sau cu tzatziki. Sau cu ambele.

Ardei umpluți. Deși aș putea să mănânc munți de sarmale sau de roșii umplute, când vine vorba despre ardei umpluți nici pomeneală. Urăsc gustul pe care-l capătă umplutura de la ardei, mă strâmb până și acum când scriu despre.

Totuși, pentru că foame, am mâncat de câteva ori în aceasta viață. Evident, doar umplutura, fără ardei, Mă cutremur tot când văd oamenii mâncând și ardeiul, mi se pare atât de crunt ce fac, că de multe ori întorc privirea, sunt prea sensibil să duc așa ceva.

Fix pe același palier se află și dovleceii umpluți, în ceea ce mă privește.

Maioneză. Da, știu că Regina Maionezei o să dezaprobe zgomotos, dar nu-mi place maioneza, nu mănânc aproape nimic ce conține maioneză. Zic „aproape” pentru că mănânc salată de boeuf, dar trebuie să fie extrem de bine reglate din maioneză, nu voi mânca niciodată salate din alea care sunt înecate în maioneză. Grrr, mi se face greață doar când mă gândesc.

Ba chiar, aroganța supremă, nici măcar la shaorma nu vreau maioneză. Da, știu c-o să ard în iad pentru asta.

Ficăței. Da, da, acei ficăței pe care românii îi fac prăjiți sau fierți. N-am să înțeleg vreodată ce-ar putea să-ți placă la ei, sunt fazi și înecăcioși, îți trebuie o tonă de murături ca să poți mânca cinci ficăței amărâți.

Dar, pentru că viața e nedreaptă, am fost pus de câteva ori în situația să n-am de ales și sa trebuiască să mănânc ficăței. De fiecare dată i-am rugat pe cei care-i preparau să mi-i facă uleioși, cât mai uleioși cu putință, ăsta fiind singurul mod în care am putut totuși să-i mănânc. Evident, multă acreală lângă.

Piept de pui. Mi se strânge carnea pe mine doar când îmi imaginez c-aș mânca piept de pui. Am mâncat atât de mult când am slăbit 50 de kilograme, încât sunt în pericol să fac icter mecanic dacă mai pun așa ceva în gură.

Iar marea problemă e că am abilitatea să simt pieptul de pui în orice preparat la care a fost folosit. Ah, ba nu, mai există o problemă: nu pot nici piept de la alte zburătoare. Indiferent că vorbim despre curcan, rață, gâscă, struț sau bibilică, nu mă pot atinge de așa ceva.

Lămâia. În afară de limonadă, pentru mine nu există vreun mod de a întrebuința lămâia în bucătărie. Nu suport salată acrită cu lămâie în loc de oțet, nu suport ciorbe sau borș acrit cu lămâie, în general nu suport lămâia pe și în nimic.

Iar prăjiturile, înghețata sau orice alt dulce, pe bază de lămâie, ar trebui încadrate corespunzător în Codul Penal și pedepsite drastic conform legii.

Cozonacul. Despre cozonac, această anomalie culinară care nu e nici prăjitură, nici pâine, nici dulce, nici sărat, e doar un produs submediocru de patiserie, am scris deja de prea multe ori.

Prin urmare, rămâne cum am stabilit, nu înțeleg de ce cineva ar mânca de bună voie cozonac și derivatele lui: chec, pandișpan, panettone, pască sau babka.

Gata, cam astea sunt toate la mine.

Acum, desigur, abia aștept să mă minunez citind mâncărurile pe care le urâți voi. N-am nicio îndoială că multe vor fi dintre cele pe care eu le-aș mânca și trezit din somn la 4:00 dimineața.