Salutare, lume bună!

Cu permisunea lui Mihai, mulțumesc man, o să vă spun câteva cuvinte, din inimă, ca de obicei. Drumul rubricii mele de duminică se oprește aici. Nu pentru că am ceva de împărțit cu olteanul, asta ca să pun capăt oricăror speculații, motivul este unul mult mai simplu: Lista s-a așezat la casa ei. Era timpul, încă o dată Mihai a avut dreptate: dacă vrei să faci un pas mai departe, să progresezi, este nevoie să ai locul tău și e nevoie să scrii cât mai des.

Ca să clarific situația și mai mult, Mihai o să fie pentru mine ce-a fost Cetin la începuturi, și nu numai, pentru el, un model. Chiar dacă mă mai contrazic sau mă mai cert cu el, primul care o să aibă mâna întinsă, o să fiu eu. Știu eu pentru ce fac asta.

Și înainte să îl judecați prea asupru, atunci când poate are reacție mai dură, Mihai ca și mine, de altfel, suntem genul care și atunci când o să murim, o să facem cu pasiune, nu o să vedeți vreo trecere lină sau ceva de genul. Plus că în atâția ani a avut de face cu tot felul de demenți, tratați situația cu înțelegere.

Am două obiective. Primul, să apar în selecția lui de duminică, dar pe merit, nu așa pe nostalgie. Și al doilea: să îmi mai permită, dacă scriitura este bună, să mai dau cu pixul pe aici.

Îți mulțumesc omule pentru tot, mă înclin în fața ta și a celor care au venit aici duminică de duminică. Dacă cumva acest mesaj este ușor încâlcit, puneți totul pe seama emoțiilor.