Articol scris de colegul de comentarii @costicămusulmanu.

Ca să nu mă mai bată la cap șefu’ la blog, m-am hotărît (disclaimăr: io scriu cu „sunt” și „î”, cui nu-i place…) totuși să scriu articolu’ ista. Sau ce-o ieși, vedem. Nu-i vorbă, a mai zis el de vreo două ori că ar trebui să-mi fac un blog, că aș avea povești de zis deoarece călătoresc mult (eufemism pentru condus ca turbatu’), că draci laci.

Acu’, io nu mă simt vreo lumină, să fiu dator omenirii, nu cred că aș putea trăi din scris și oricum tripticu’ e complet. Pentru cine nu știe ce este tripticul iaca ce zice dex-ul: „ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc.”

Cum locul central e al Seniorului Arhi, cred că se înțelege de ce trebuie să slăbească al nost’?! S-o fi  săturat și Zoso tot să i se-nchidă icoana vasilesciană peste dește…

Mă rog, dacă ați citit pînă aici înseamnă că nu l-am scos din sărite într-atît încît să nu mă publice și trebuie să-i urmez suavul îndemn: „bagă!”

Trecînd la  ̶o̶i̶l̶e̶ mașinile noastre, că despre așa ceva este vorba, trebuie să spun că motivul real pentru care scriu povestea sunt niște OAMENI. Niște angajați dintr-un service care-și fac treaba cu responsabilitate și profesionalism și care, ce să vezi, nu fură! Da, știu, dar cu toate astea se întîmplă în România!

Pentru cine nu mă știe, munca mea presupune și să conduc o dubiță de 3,5 tone. Cea curentă este un Iveco Daily, nu mai veche de 3 ani, dar ieșită din garanție. Acum două săptămîni, rulînd pe centura urbei de unde ne vin nouă articole (uneori, sîc) sîmbăta, niște martori de pe bord s-au hotărît că se pregătesc de Crăciun.

Prin urmare, cu de la ei putere, neprovocați, s-au aprins. Era vorba de numiții ESP și Hill Assist. Și împreună i-au zis lu’ bord cămpiută „boss, scrie-i la ăsta că servodirecția a luat-o pe urmele butonului Escăi”! Io, român verde, nu m-am panicat. Mai ales că știam că am tratat cu maximă deferență utilaju’ în cei aproape 3 ani de conviețuire și puțin peste 200.000 km.

Mi-am văzut de drumurile româno-bulgărești toată săptămîna și m-am întors acasă bine merci. Martorii, cînd luminau, cînd se stingeau, ei știu după ce legi și reguli. Servodirecția funcționa normal.

Ajuns acasă, mă prezint la service-ul uzual, se pune tester, se updatează soft (servodirecția, am uitat să spun, este electrică/electronică), se merge în probe, all good. Doar că nu! Se revine la tester, verdict: nu, nu crimă, deși la ce preț s-a anunțat, cineva mai slab de inimă putea păți un infarct, „caseta de servodirecție! E kaput! 13.200 de lei fără TVA pregătiți dumneavoastră, mai puneți ceva pentru manoperă… și aia e!”

Mă duc la job, vorbesc cu șefu’, da’ l-am pus întîi să stea jos, că nu s’tem animale. Totuși’, zic, la banii ăștia, parcă aș mai vrea o opinie, ce zici? Mă duc la Tîrgoviște, c-am mai făcut cîte ceva pe la ei și mi s-au părut OK. Mai bine oprește-te la TIșița, mi-a spus mie directorul de la Iveco România că-s buni, zice.  Așa că, a doua zi la orele șepte, șepte și ceva fix, m-am oprit la Dutch Truck Services, că așa-i strigă lumea pe numele din certificat. Recepționerul zice „vino mîine, cînd te întorci, azi n-am loc nici pentru tata! la 8 dacă ești aici, te ajut!”

A doua zi, la 8, același scenariu ca acasă: tester, soft, probă, bine 3 minute, iarăși bradul de crăciun! Se negociază la sînge, 14.000 de lei iese cîștigător, casetă pe stoc (adusă pentru o daună), hai să o montăm, că șeful îmi dăduse, entuziasmat pînă la lacrimi l-am simțit, aprobarea.

Aici trebuie să menționez ceva: pe tînărul electrician care descoperise buba (senzor poziție ax volan, aflat, bineînțeles, în capsulata casetă de servodirecție) l-am văzut cumva nedumerit și încurcat. Că-mi spusese, în timp ce ocoleam a patra oară service-ul, „uitați, virez la fel, da’ o dată-mi dă 30 de grade, o dată 150, altă dată minus nu știu cît…!? e senzorul, da’ nu-nțeleg…”

Anfan, iau eu loc în sală, pregătit pentru vreo 3 ore de așteptare, duba ia loc pe canal, își vede fiecare de ale lui. Eu de netflix, băieții de demontat. Mă întrerupe din vizionare următorul dialog:

– Nea Cutare, ai montat-o? Că mă sună omul… vine încoace…

– Nu montez nimic! Mai lasă-mă puțin…

– Haide, bre, pleacă în cursă…?!

(iese)

Mă întorc la Neo și Morpheus, doar că de data asta primul căsăpea în rol de John Wick capitolu’ patru (prost film, Doamne!), mai moare echivalentul populației Hușiului, mă apuc să picotesc, mă trezește o voce, după vreo 45 de minute:

– Gata! 

– …?

– Da, facem factura și plecați!

– Păi n-a trecut nici o oră!? Nu spuneați că vreo 3?

– Ba da, da’ n-am schimbat caseta! Au găsit băieții cînd au demontat, că nu s-a văzut din cauza poziției, un fir aproape întrerupt… Într-o liță se mai ținea… vă costă 776 de lei…

Ei, și acum vin eu să vă întreb și pe voi: ar fi putut băieții să lipească firul și să-mi factureze 14.000 de lei? Eu zic că da! Sau, lipeau firul, montau caseta nouă și și-o păstrau pe a mea pentru o vînzare la juma’ de preț, puteau? Eu la fel zic, da! Fără ca eu, client random de pe stradă să mă prind, că mie mi s-a rezolvat problema!

Ia, că am o dedicație ție… ție… ție… și pentru domnu’ @Edelweiss, care zice că-s toți hoți și putori, unul dintre cei 2 tineri care au lucrat la dubă avea un ten pe care, ca român, îl poți obține în două moduri: fie stai vreo 3-4 luni pă Dubai, fie te naști într-o anumită etnie. Banii mei nu-s pe Dubai…

În timp ce-mi plăteam factura intră în recepție Nea Cutare:

– Ai văzut că am avut dreptate?!

– …? (recepționerul)

– Păi da! Că nu-mi ieșea mie la calcule! Era piulița nestrînsă bine la returul pă turbo… La ce cîrpaci s-or fi dus și ăștia… Zi-i să vină după „cadavru”! (iese)

Nu vreau să filozofez, da’ de cîte ori vă întrebați „cum oare de nu ne ducem dracu’?”, să știți că peste tot există cîte un Nea Cutare și echipa care își fac treaba cu simț de răspundere. Și pentru care omenia e mai presus de bani și de „ce l-am ars pe fraier”.

Părerea mea!

sursa foto: freepik.com