Hotelul în care stau la Köln e plin de elvețieni și scoțieni care conviețuiesc în bună pace. E prima oară când îi văd pe scoțieni în kilt-urile lor și mi se par extrem de mișto. Să nu vă imaginați că merg în kilt-uri doar la meciuri. Nici pomeneală. De trei zile, toți scoțienii pe care-i întâlnesc prin hotel sunt îmbrăcați în kilt-uri dimineață, la prânz și seara.

Elvețienii n-au kilt-uri. În schimb, par un pic de tot, nu mult, dar suficient cât să observi, aroganți. Un motiv în plus să mă bucur de egalul ăla smuls de Mihăilă în min 92 de la Lucerna.

M-am entuziasmat când îi vedeam pe toți pe-aici și-am încercat să-mi cumpăr bilet la meciul ăsta. Nicio șansă. După care am aflat câți scoțieni au rămas în afara stadionului și-am înțeles exact de ce.

Poate că nația asta însetată atât de tare de fotbal ar merita o echipă națională care să le aducă satisfacții mai mari. Nu mă prind care e faza, de ce nu reușesc, că mereu au jucători buni care joacă pe la echipe din Premier League, dar mereu par un fel de ruda de la țară a echipei Angliei care ia mereu tot prim-planul, toată crema.

Ca să înțelegeți cât de disperați sunt după fotbal și după naționala lor, în minutul doi Scoția a obținut primul corner și stadionul efectiv s-a rupt în două de urale, de parcă ar fi înscris băieții lui Steve Clarke.

În minutul 4, la al doilea corner, fix la fel, se bucurau ca la gol.

După care au dat gol și s-au bucurat ca la corner.

Singurul lucru pe care nu l-am înțeles a fost de ce scoțienii n-au jucat ce știu ei: pasă lungă pe varf și ploaie de centrări. Au încercat să iasă în pase scurte pe jos din apărare și păreau mai stingheri decât Babasha în foaierul Operei Române. Or fi văzut ei că se poarta treaba asta cu pasele scurte, nu-mi dau seama.

Cât despre Elveția, a dat impresia c-a terminat benzina mult înainte de gol. Mai aveau zvâcniri, dar erau ca la găina care continuă să alerge deși are capul deja în lighean.

Elveția de azi nu mai are nicio legătură cu echipa aia extraordinară care exact acum trei ani elimina Franța, la București, la penalty-uri, după un 3‐3 senzațional în timpul regulamentar de joc. Zici că au trecut 25 de ani de atunci, nu trei.

În schimb, trebuie să dăm Cezarului Shaqiri ce e al Cezarului Shaqiri.

Nu știu ce goluri frumoase se vor mai da în acest Euro, dar va fi foarte greu să-l detroneze vreunul pe ăsta marcat de cel alintat Shakira. Doamne ferește! Nu are cum să-ți iasă șutul ăla cu efect, din alergare, și cu mingea așezată în vinclul vinclului, dacă se poate spune așa. Ce jucător, oameni buni, ce jucător!

De altfel, după ce-a ieșit el, Elveția a devenit o echipă mai banală decât un sandviș cu unt și ementaler.

C’est tout pour ce soir, mes amis.