Niciodată timpul n-a trecut mai greu ca după golul de 1-0. Mi-am dorit atât de mult victoria asta c-aș fi făcut orice să pot grăbi minutele. N-am reușit, dar până la urmă au trecut.

După meci am rămas pe locul meu din stadion. I-am lăsat pe toți să iasă și eu am rămas acolo, nemișcat, să-mi trăiesc până la capăt bucuria.

Nu am ce să vă spun despre meci, pentru că nu pot. Nu l-am văzut cum îl văd oamenii obișnuiți. La meciurile importante intru într-un fel de stare de transă în care nu mă interesează nimic altceva decât să câștigăm. Oamenii care mă cunosc știu exact ce zic.

Tot ce știu este că a fost cel mai frumos meci al României la care am asistat eu vreodată pe stadion. Și n-aveți idee câtă fericire mi-a adus asta.

Mai vreau să spun ceva. Ceva ce țin în mine încă de pe când România a câștigat grupa de calificare. Scriam atunci că s-a născut o nouă națională și mă lua lumea la mișto pe motiv că „mai bine nu ne calificam c-o să ne facem de râs”.

Am răbdat și-am înghițit, dar uite că jumătate de an mai târziu, vin și vă spun: să vă băgați în cur toate meme-urile, toate glumele cu autocarul naționalei lăsat pe avarii, toate pronosticurile despre cum o să ne facem de râs și, în general, toate opiniile voastre de „specialiști” de tastatură. Acolo să vi le băgați. Sunt curios dacă vreunul o să aveți puterea să recunoașteți c-ați greșit.

Azi, aici, la München, chiar s-a născut o nouă echipă națională. Sunt fericit c-am apucat și eu s-o văd.

România – Ucraina: 3-0

💙💛❤️

Atât.