Pentru vreo două dintre ele trebuie să-mi mulțumiți că v-am avertizat.
👉 The Regime – mini-serie, Max (fostul HBO Max)
Am refuzat să mă uit la el până nu s-au strâns toate episoadele sezonului, pentru că speram să fie o revelație de serial care să nu mă lase să mă ridic de pe canapea. Și n-aveam chef să mă uit la el așteptând să mai apară câte un episod nou în fiecare săptămână.
Am așteptat degeaba, că l-am oprit după două episoade.
Citisem despre el, știam despre ce-o să fie vorba și abia așteptam să văd cum și-au imaginat producătorii un regim dictatorial în vremurile noastre. Problema e că așa cum și l-au imaginat ei nu corespunde deloc cu așteptările mele. Nu zic că e rău, spun doar că mie nu mi-a plăcut.
Kate Winslet e bună, actorii sunt buni, dar scenariul e mult prea absurd pentru mine. Tușele alea groase, ridicolul personajelor, pupincurismul grotesc care e prezent la orice pas, nu sunt deloc pe gustul meu. Eu înțeleg c-au vrut să facă mișto de regimurile totalitare, dar pentru mine, care am trăit o treime din viață într-un astfel de regim, nu a avut efectul scontat.
Când duci povestea în extrema cealaltă o faci să nu mai fie credibilă.
Pe scurt, nu mi-a plăcut, dar sunt convins ca nu sunt eu publicul lor țintă și că există oameni cărora le place. Probabil nu sunt eu unul dintre ei.
👉 Complotul bonelor – film, Netflix
Prieteni, trebuie să-mi cer iertare de la toate filmele despre care am zis vreodată ca sunt proaste. Abia după ce vezi „Complotul bonelor” înțelegi cu adevărat ce înseamnă cu adevărat limita de jos în materie de filme și că nu mai ai voie să zici niciodată despre vreun alt film că e prost.
Oameni buni, „Complotul bonelor” nu că e prost, e ceva ce cuvintele sunt prea sărace ca să poată descrie. Este în același timp și slab, și cringe, și penibil, și complet lipsit de orice ar trebui să însemne un film cât de cât decent.
Mi-e lene să caut cine l-a finanțat, dar sper c-a fost făcut în întregime pe banii Anamariei Prodan (da, da, acea Anamaria Prodan) altfel eu n-am cum să înțeleg cine ar fi putut s-o distribuie pe femeia asta într-un rol principal. Doamne apără și păzește, n-am cum să vă descriu cât de rău te simți când o vezi pe ecran. Începe să te ia capul doar când o vezi, dar când mai începe și să vorbească te ia cu vertij d-ăla nasol.
Din păcate, Anamaria Prodan nu e cel mai rău lucru care i se întâmplă acestui film. Da, deși pare imposibil, în „Complotul bonelor” există ceva care este mai ridicol decât Prodanca: copiii. Copiii care apar în acest film joacă atât de prost că ți se strânge carnea pe tine la fiecare replică.
Ok, e un lucru mega-cunoscut că-n filmele românești nu apar niciodată copii care știu să joace, dar copiii din filmul ăsta sunt mult sub orice am mai văzut vreodată.
Nici măcar nu știu cum aș putea să vă explic ca să puteți înțelege cu adevărat cât de groaznică e situația. Pur și simplu simțeam o înțepătură în timpane, care urca imediat spre creier, de fiecare dată când unul dintre ei deschidea gura.
Efectiv nu înțeleg cât e de greu să faci un casting în care să alegi niște copii care să fie în stare să spună trei vorbe fără să pară că le citesc de pe foaie. Ca să nu mai spun că măcar jumătate dintre ei aveau nevoie de logoped sau măcar de niște cursuri de dicție. Vă dau cuvântul meu că n-am văzut în viața mea ceva mai îngrozitor în materie de copii în filme.
Și sunt mulți, fraților, sunt 12 copii în „Complotul bonelor”. O duzină de copii complet lipsiți de talent pot împinge către sinucidere și un călugăr budist care a atins Nirvana. Mă mir că n-am făcut AVC.
Sper din tot sufletul meu că Cristi Iacob (cel care face rolul principal masculin) a luat măcar 100.000 de euro pentru mizeria asta în care a acceptat să joace.
O să vă mai spun doar că dintr-un soi de masochism pe care nu-l înțeleg nici măcar eu, am vrut să-l văd pe tot. Mi-am zis că nu mă face el pe mine și n-am cum să nu rezist până la ultimul cadru. 28 de minute și 41 de secunde a fost tot ce-am putut. Aproape o jumătate de oră pe care nu mi-o va mai da nimeni înapoi niciodată.
Doamne apără și păzește!
👉 Cazul Asunta – mini-serie, Netflix
Înfiorător de trist și înspăimântător de real, „Cazul Asunta” este o mini-serie făcută după o poveste adevărată. În anul 2001, o familie de spanioli din Santiago de Compostela adoptă o fetiță din China. Botezată Asunta, bebeluș în vârstă de câteva luni, era și primul copil chinez adoptat vreodată în Spania.
Pe 22 septembrie 2013, părinții reclamă la poliție dispariția fetiței, iar câteva ore mai târziu, Asunta Basterra este găsită moartă pe un câmp din apropierea orașului. Începe ancheta și, ce să vezi, reiese că cei doi părinți adoptivi sunt principalii suspecți.
Prieteni, este pentru prima oară când opresc un serial făcut după un caz real ca să caut detalii pe google. Atât de tare îi uram pe cei doi părinți, că-mi doream să citesc c-au murit amândoi în chinuri.
Ce m-a șocat cel mai tare a fost că nici măcar n-au un motiv real pentru care au omorât-o. Pur și simplu s-au plictisit de copil și și-au zis că cel mai simplu e s-o omoare. Că știți cum e, dacă te apuci s-o abandonezi în grija statului, ai multe acte de semnat, plus ca ce-o să zică lumea? Că n-ați fost părinți buni? Nu ne permitem una ca asta, imaginea e totul, lasă că mai bine o omorâm.
Mi s-a făcut scurtcircuit în creier când cei doi se încurajau reciproc să scape de copil:
– Până la urmă, i-am dăruit 12 ani de viață bună.
Mi s-a tăiat respirația, jur.
Nu știu, faceți cum vreți, dar dacă aveți stomacul tare, zic c-ar trebui să vă uitați la el. E bine scris și bine jucat.
👉 Lies and Deceit – serial, Netflix
Pornise bine, mă prinsese, m-am uitat la primele două episoade, după care s-a transformat și ăsta în telenovelă. Pentru că mi se părea atractiv subiectul, am strâns din dinți și-am mai răbdat un episod.
L-am închis în secunda în care fata aia din rolul principal se apucă ea să investigheze chestii de una singură. Am lăsat-o să investigheze liniștită fără să mă mai știe și pe mine pe capul ei.
👉 Warrior – serial Netflix
Nu m-am putut uita la el. Deși subiectul era pe genul meu, deși este foarte bine realizat (s-au băgat bani mulți și asta se simte), deși este foarte bine scris și foarte bine jucat, nu am putut să-l văd. N-am putut trece peste faptul că e jucat în engleză. Ba nu, e mai rău de atât, din când în când, personajele mai bagă și ceva cuvinte în chineză.
Nu știu, dar eu când îi vedeam pe membrii aceluiași clan vorbind între ei în engleză, după care mai băgau și o frază în chineză, pur și simplu mă lua capul. Prin urmare, cu tot regretul, pentru că părea bun, am renunțat la el.
Nu pot, pur și simplu nu pot, am pățit asta cu multe filme și seriale, exemplul suprem fiind „Roma”, una dintre cele mai bune producții ale tuturor timpurilor. Când îi auzeam pe romanii ăla vorbind engleză mi se făcea scurtcircuit în cap.
Știu că sunteți mulți cei care nu aveți problema asta, eu o am. Prin urmare, mingea e la voi. Dacă nu vă interesează în ce limbă vorbesc ăia, sfatul meu e să vă uitați la „Warrior” că e foarte bun. Mai are și trei sezoane, deci v-ați scos, aveți ce vedea juma’ de vară.
👉 El correo – film, Netflix
Din când în când am nevoie de filme de acțiune care să mă țină în tensiune fără să se omoare jumătate din personaje, fără să se bată, fără să se împuște. Iar dacă serialul e de limbă spaniolă, fără să se transforme în telenovelă, dacă se poate.
Adică fix ce-a reușit și El Correo (Curierul) ăsta. E ok, merge la marele fix într-o seară de weekend în care n-ai avut chef să ieși.
Paranteză fără legătură cu filmul. Dacă vă întrebați de ce mă uit la atâtea filme și seriale spaniole, răspunsul este unul singur: de lene, compadres.
Îmi doresc să învăț spaniolă și mi-e groaznic de lene să mă apuc cum trebuie de ea. Așa că mă uit la filme și sper să se prindă câte ceva de mine. Păi au învățat ele gospodinele spaniolă din telenovele și eu nu pot?
Am închis paranteza.
👉 Crooks – serial Netflix
Ăsta e un serial de acțiune nemțesc (dacă nu e austriac, că mi-e lene să caut) și nu e rău deloc. Nu e vreo lumină sau vreo capodoperă, dar pe mine a reușit să mă țină conectat la el și în relativă tensiune. Dacă l-am dus până la capăt înseamnă că și-a făcut treaba.
Pe scurt, e genul ăla de serial pe care uiți că l-ai văzut, după un timp. Trec vreo doi ani, dai din nou peste el și te apuci să-l vezi. Te uiți la primele episoade, ți se pare cunoscută acțiunea, dar nu știi de unde. Până la urmă îl duci până la capăt liniștit și a doua oară.
Mno, dacă aveți chef de ceva care să nu vă pună creierul în funcțiune prea tare, dar să vă și țină acolo, „Crooks” ăsta e serialul.
👉 Shōgun – serial Disney+
Oameni buni, aici am nevoie de ajutorul vostru. Seria „Shōgun” rulează pe Disney+, dar eu nu am această platformă de streaming. Dacă mă apuc s-o instalez și să plătesc abonament, aș face-o strict pentru „Shōgun”. Ok, probabil voi găsi și altceva de văzut pe-acolo, dar în momentul ăsta doar pentru seria asta aș lua decizia să-mi instalez Disney+.
Aici vine momentul în care am nevoie de voi. Dacă sunteți pe-aici care l-ați văzut, merită „Shōgun” să fac asta?
Vă întreb pentru c-am citit că nu respectă cartea, ba mai mult, c-o masacrează, că face praf povestea, or eu n-aș suporta să văd că-și bat joc de Anjin-San sau de Seniorul Toranaga. Dacă se ating de un singur fir de păr de-ale lui Mariko-San, îl opresc în secunda doi.
De-aia vă întreb dacă merită sau să stau pe fundul meu?
mai multe sunt de ratat din ce vad.
dau si eu un pont . am vazut equalizer 3, dar este atat de prost comparativ cu primele, ca am adormit a el. Toate fazele interesante sunt cele din trailer iar actiunea este atat de trasa de par ca pare un scenariu scris de copil, orice copil, in pauza dintre mate si romana.
🙂
Comentariu beton!14
complet de acord. singurul lucru mișto e orășelul ăla italian.
Shogun merită pe deplin.Am făcut abonament special pentru el.Nu regret.
Shogun e maxim decent. S-a investit in el, clar, dar are cateva minusuri majore. Alegerea personajelor e …dubioasa, dupa ce ai citit cartea. Nu respecta povestea cartii, are cam 70%. Dialogurile sunt in engleza si japoneza. Sunt multe parti din carte care nu apar. Ok, inteleg de ce, ca nu era timp, dar il puteau lungi cu inca 2-3 episoade. Actorul din rolul principal nu reuseste sa transmita nimic. Toranaga e ….ciudat de mic, acolo Ken Watanabe sau cineva de statura lui era mai ok. Buntaro si Yabu sunt mici si slabi, in carte sunt grasi. Dar are efecte speciale bune si te duce acolo in perioada aia. Nu mai zic de popi si portughezi care s luati de pe garla parca. In concluzie, daca nu ai citit cartea, e de vazut. Altfel… Ma gandesc la The Spy, cu Sacha Baron Cohen…ala e capodopera
Comentariu beton!13
Aha, deci o să cam zic „pas”. Multumesc.
Care e legătura cu The Spy? Că nu-mi dă prin cap.
Mie mi-a placut, desi am citit si cartea de cateva ori.
Ma gandesc ca daca era fix ca in carte, mai pierdeam un pic din interes.
Da, The Spy merită văzut!
mie unul mi-a placut shogun. Recomand!
Nu mai e varianta cu 7zile trial la d+?
Șef, e „mie unuia”, nu „mie unul”.
Uite aici de ce: https://mihaivasilescublog.ro/2021/07/16/vorbi-unul/
nu castig bani din scris, dar romana a devenit limba secundara de aproape 10ani… si vad ca incep sa apara scapari 🙁
Comentariu beton!45
E ok Shōgunul. Mie mi se pare că nu chinuie prea tare cartea. Arată bine, e cam aseptic, actorul din rolul lui Anjin e cules din găleata cu mutre neinteresante. Nu puteau să găsească un nene interesant și pentru femeile care citeau Shōgun și își făceau filme de fanfiction în adolescență? Fuji-san, Rodrigues și Yabushige sunt delicioși în schimb. Japonezii vorbesc japoneză, portughezii vorbesc…engleză. Aici mi-a dat mie un scurtcircuit.
În altă ordine de idei, Disney+ are Reservation Dogs și The Bear, care sunt niște seriale minunate. Le-am iubit, efectiv. Abia aștept să se facă niște bundle-uri cu platforme de streaming, că nu mai am timp de văzut filme cât să justific 3 abonamente. Văd maxim 1-2 seriale pe lună, și alea pe telefon.
Comentariu beton!13
The regime – n-am rezistat sa vad un episod complet.
Comentariu beton!12
Eu mă uit la Seinfeld.
Comentariu beton!19
N-a trecut un am de când l-am revăzut. Trebuie să mai las măcar unul.
si eu cand nu am ce vedea, acuma revad dexter
Neața, merci de lista asa imi curăț lista de vazut de pe Netflix, lista pe care o tot construiesc ca tre sa am ceva de vazut 10h de zbor. In fine raman cu cazul Asunta dar trebuie sa ma hotărasc daca am stomac de el
pentru ca în mintea mea nu există motiv pe lumea asta sa iti omori copilul, natural sau nu, e tot copilul tău. Shogun nu prea are treaba cu cartea mai deloc dar productia si actorii sunt super bune, pentru cele doua din urmă l-am vazut până la sfârșit. Eu am toate platformele de streaming pentru ca imi este lene sa ies prea mult din casa si am rama cu ele din pandemie cand nu aveam cum sa ies dar sunt bune ca asa mereu gasesc ceva de vazut.
Chiar eram curioasa cum ti s-a parut The Regime. L-am vazut tot, de curiozitate, dar fortat, nu mi-a placut. Da, Kate a jucat bine, Andrea Riseborough e fabuloasa, dar nu-i credibil, si pentru noi cei traiti in dictatura e cam greu de inghitit.
Spre comparatie The Spy Master mi-a placut mai mult, chiar daca dupa parerea mea nu sunt reusiti Ceausestii.
Tocmai ce mi-a picat in mana Supleantul, de Petru Popescu, si mi-am amintit de anii aia, duce-s-ar in Rusia toti cei care regreta comunismul!
Comentariu beton!18
Shōgunul folosește cartea ca pretext pentru a prezenta filosofia de viață care guverna societatea japoneză din acea perioadă. Anjin și restul europenilor sunt trecuți în plan secund, personaje de suport. Mi-a plăcut imaginea, lentoarea cadrelor, construcția intrigii, costumele, decorurile, dar cel mai mult mi-au plăcut lucrurile nespuse verbal, dar transmise spectatorului prin jocul actoricesc (gesturi, priviri, tăcere, postură etc) și regie. Pe mine, Toranaga și Mario-San m-au cucerit. Zâmbetul lui Yabushige înainte de a-și pierde capul a fost priceless.
Comentariu beton!29
so, nu-s singurul nebun căruia nu i-a plăcut Regimul (5 episoade, parcă);
nu-mi place că mi-ai fwtut fengșuiu’ cu prodanca; l-am descărcat pe telefon ieri; o să-l văd; datorie!
da’ am și io o întrebare: sunt la sezonul 2 din Peaky Blinders, pliz-pliz spuneți-mi c-o ține (măcar) așa pînă la final; pliz!
Comentariu beton!11
Așa o ține până la final. Sau, mă rog, eu n-am văzut ultimul sezon, dar ce-am văzut sunt ok.
Sterge-l te rog înainte să-l deschizi. Va trebui sa schimbi telefonul dupa aia. Fața prodancei ramane in cache si atacă toate aplicațiile.
Comentariu beton!29
La ultimul sezon n-am mai putut să trec de episodul 1. Restul sînt perfecte.
@Goșu, știi abțibildurile alea de pe vechile dacii, „no airbags… we die like real men”?; prodanca will be my dacia!
Comentariu beton!15
Noi am vazut Unfrosted cu gandul la Seinfeld dar am fost asa de dezamagiti ca i-am dat unlike.
Pun pe lista Cazul Asunta.
Noi ne uitam/ revedem 2 seriale mai vechi : Sandman si The Bridge. Te tin in priza.
Am citit Shogun și am văzut și serialul. Merită. Vorbesc în japoneză, personaje de la mama lor, povestea te prinde și poți face abstracție de asemănarea sau nu cu cartea. Bine, vorbesc și engleză acolo unde ar trebui să fie portugheză, dar am supraviețuit. E bine făcut și bine jucat. Plus că pe Disney vor avea și fetele la ce să se uite. Și cred că mai poți găsi și tu filme care să merite. Anul ăsta au scumpit abonamentul, dar tot nu renunț la el. Bine, pentru mine în principal pentru Grey’s Anatomy și seriile Star Wars.
Am văzut Regimul si a fost ok, am rezistat până la sfârșit. Mi-au plăcut absurdul și exagerarea, erau lucruri cu care un regim totalitar de film aveau nevoie, că altfel ieșea un documentar fictiv și probabil plictisitor.
Comentariu beton!15
Dsca tot doresti sa înveți spaniola, o idee de serial (scurt) distopic e „La Valla”, pe Netflix. Eu am trait doar 9 ani şi jumătate in mizeria de ceaușism, dar pot spune că spaniolii ăia au făcut o treabă super bună.
L-am încercat, nu m-a prins.
Eu ieri am terminat cazul Asunta. Mie nu mi se pare ca a fost nimic clar, au aratat ipoteza mamei de a scapa de fata si ipoteza tatalui. In final niciunul dintre cei 2 nu au recunoscut nimic, nu s-au vandut unul pe celalalt. Eu tind sa cred mai mult ipoteza mamei, s-au cam batut in cap din ce am citit si pe net, multe din ipotezele formulate de acuzare.
Regimul m-am uitat pt Winslet. A fost asa ca sa treaca timpul, dar nu pot sa zic ca m-a impresionat sau ca am inteles ceva anume din el.
Am putut să vad Asunta, fara dureri de stomac, și da, am googalit despre caz. Greu de imaginat…
Daaar, am inceput documentarul despre cazul Outreu ( cred că așa se scrie )..10 minute, mai mult n am rezistat.
Vaaai, in adolescenta am adorat Shogun 🙂 și m-am indrăgostit de personajul din carte
Ps *Anamariei in loc de Aneimaria
Am văzut „Cazul Asunta” și am rămas tablou. Ce mi s-o părut iar interesant a fost „The bridge” (Broen|Bron), dar am văzut doar primul sezon și primul episod din al doilea sezon. M-o enervat că detectivul danez s-o comportat ca o femeie la ciclu. Așa că l-am abandonat.
Am așteptat Shogun-ul așa cum am așteptat și Napoleon. Primul episod…l-am închis de 2 ori. Ultima dată, definitiv, când apare Rodrigues. Înțeleg și acceptat ”adaptarea la scenariu” dar ceea ce nu pot înțelege deloc este nevoia de a schimba/altera numele personajelor…Kanto, Yabushige….?
O să îmi fac curaj și am să încerc din nou, pentru costume și Toranaga. În rest, încă o mare dezamăgire…mă duc să revăd Ted Lasso.
Cel mai tare serial in ultimii ani este pentru mine Top Boy pe Netflix. O adevarata revelatie. Si subscriu la The Bear pe Disney+
Am văzut Shogun. Nu m-a impresionat. Am citit de mult cartea. După vizionare am simțit nevoia să o recitesc. Nu se compară. Filmul este o palidă idee de transpunere cinematografică a unei cărți admirabil scrise.
Regimul m-a pierdut după episodul 2. Nici măcar parodia nu cred că scuză scenariul.
Am încercat Tati part-time şi Dragoste pe muchie de cuţit. Nu am putut trece de primele 15 minute.
Shogun nu mă interesează mai ales că sînt şi controverse. Acum peste 30 de ani cînd a apărut şi am citit cartea, m-a fascinat. Nu vreau să uit acea senzaţie.
Mie chiar mi-a placut Tati part-time, ma asteptam sa fac bascalie :))), nu am facut si am ramas placut impresionata. O seara usor depresiva a fost vindecata de acest film.
Consumatoare mare nu-s, dar am incercat Regimul, pt ca Kate Winslet. Nu ca un episod, un cadru nu am rezistat. Nu am inteles nimic de nimic, in nici o cheie, sub nici o forma…
Ai deschis ceva care avea pe eticheta numele anamaria prodan??
N-am deschis nimic. 😛
Am dat târcoale la ”Cazul Asunta”, dar n-am avut curaj să-l pornesc. Mulțumesc pentru părere!
Mie mi-a placut Shogun, pt ca a fost mult mai realist facut decât versiunea din anii ‘80. Japoneza vorbita este cea din perioada aia, hainele purtate si ceremonialul este cel din perioada respectiva.
Disney+ merita si pt alte seriale nu numai asta. Star Wars, de ex., daca esti fan.
Sunt intr-o pana de idei si ma asteptam sa gasesc ceva in lista asta de vazut, dar hei, macar stiu ce sa NU vad.
Shogun abia am inceput, dar ma cam chinui, insa vreau sa ii mai dau o sansa, poate nu era momentul potrivit cand l-am inceput.
Pe Disney mai sunt serii care merita, o sa numesc aici cateva dintre ele in ordine aleatorie:
The Droput
https://www.imdb.com/title/tt10166622/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_8_nm_0_q_The%2520Droput
A small light
https://www.imdb.com/title/tt17921714/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_7_nm_1_q_A%2520small%2520light
Feud
https://www.imdb.com/title/tt1984119/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_8_nm_0_q_feud
Candy (si ala de pe hbo e misto)
https://www.imdb.com/title/tt13729648/?ref_=nv_sr_srsg_3_tt_5_nm_3_q_candy
varianta hbo:
Love & Death
https://www.imdb.com/title/tt14586350/?ref_=nm_flmg_t_3_act
Only murders in the building
https://www.imdb.com/title/tt11691774/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_8_nm_0_q_only%2520murders
Dopesick
https://www.imdb.com/title/tt9174558/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_7_nm_1_q_Dopesick
The bear – nu l-am vazut, dar stiu ca merita
ohh ce bune recomandari, unele dintre ele vazute, unele nu stiam. mersi
Tot la 2 episoade din Regimul am rezistat si eu. Absolut ireal scenariul mai ales daca ai trait intr-un regim ca ala. Pacat de Kate Winslet pe care o apreciez foarte mult.
Despre restul nu ma pronunt pentru ca nu le-am vazut si nici nu am de gand sa ma uit.
Eu zic sa incerci Shogun cu toate obiectiile. Aceeasi discutie am avut-o pe un blog de seriale despre Games of Thrones serial vs A Song of Ice and Fire seria de carti. Cartea si serialul trebuie vazute ca entitati separate. Serialele se bazeaza in principal pe vizual, audio si pe jocul actorilor. Este greu sa inserezi pagini de introspectie, filozofie si descrieri din carti in serial/film, cel mult le insinuezi. Plus ca serialele trebuie sa fie interesante si captivante pentru o diversitate mare de privitori. Acum standardul este de 8 maxim 10 episoade pe sezon, daca il lungesti inutil pierde din audienta iar daca se adreseza unei singure categorii devine film de arta. Deci, revenind la Shogun 2024, evident ca unele personaje si actiuni mai putin importante sunt eliminate iar altele sunt pomenite in treacat. Mie atmosfera epocii si societatea japoneza mi s-au parut bine redate mai ales actorilor japonezi. Toranaga si Mariko sunt foarte buni, Anjin actor prost si enervant. Si totusi, merita vazut, zic eu.
Nici eu nu am Disney+ dar Shogun l-am gasit intr-o varianta foarte buna cu subtitrare in engleza la magazinele de ape vijelioase 😁 (pe care nu le mai folosisem de multa vreme). Tot asa, era singurul serial care ma interesa din portofoliul Disney+. Daca te intereseaza si nu vrei sa folosesti apele, il incarc pe Google Drive (ca tot am cont Google One de 2 TB), iti trimit link-ul si il dai jos. Doar sa ma anunti si sa imi dai o adresa de email 😉.
In schimb imi pare rau ca nu este AppleTV+ in Romania (eu folosesc contul unei odrasle prin VPN). Are multe seriale interesante pentru mine: Slow Horses (ador serialul asta cu un Gary Oldman fabulos), Lessons in Chemistry, For All Mankind, Masters of The Air, Silo. Si ultimul vazut Sugar cu Colin Farrell (fain si putin straniu)
pe disney+ sunt multe filme si seriale faine gasite, eu recomand abonamentul la ei cu drag. max-ul il am de la operator gratis pt ca am bagat hbo pack, dezamagita acuma ca au bagat reclame. la fel si pe showtime. si eu vreau cumva sa ma uit pe apple tv+, inca nu stiu cum
@Daniela, am studiat portofoliul de la Disney+ dar nu ma atrage in mod deosebit. La supereroi ma uit dar nu fac o pasiune. Sunt fan Sci-Fi dar de genul The Expanse, 3 Body Problem (adica sa mai aiba si idei pe langa batai si nave cosmice). Multe vechituri gen Criminal Minds, 911, Grey’s Anatomy, Modern Family, Desperate Housewives, Prison Break, etc. Unele le-am vazut la timpul lor, la altele nu ma uit nicicum. Pentru 2-3 care mi se par interesante nu consider ca merita sa fac abonament.
La Max am vazut Dune: Part Two ca tot nu apucasem sa il vad la cinema. Mi se pare cea mai buna adaptare dupa Dune, o serie greu de transpus pe ecran.
Poti sa iti instalezi HDO BOX si un player si il vezi acolo. Nu e cu bani, asa ca spor la vizionari 🤞
Da, doar că mie nu-mi place să fur. Și nici oamenii care fură. Și nici cei care încurajează furtul.
Da, da, știu, ce e pe net e moca. 🤷♂️
Nici mie nu imi place sa fur, dar mai fac asta pentru ca nu avem apple tv si mie imi cam plac multe de la ei :(. Le-am trimis si mail sa-i rog sa vina in Romania =)))
Nu știu, pentru mine, „Shogun 2024” a fost super tare. Oamenii vorbesc japoneza de epocă (singurul detaliu la care nu au fost chiar atât de exacți este că, în carte, Blackthorne discută cu Mariko în portugheză sau latină, iar cu ceilalți preoți conversația e în portugheză. Aici, dacă nu e japoneză, e engleză). Mariko e super tare – chiar, as putea spune, personajul central al serialului (Anna Sawai, frate! O mai văzusem în “Monarch – Legacy of Monsters”, dar nu există comparație) – trebuie văzută scena în care îl duce pe Blackthorne la bordelul “Willow World” ca să traducă… scena cu Blackthorne, Mariko și Kiku – mamă, mamă… ți se ridică tensiunea, deși nu există absolut nimic fizic de văzut. Mi-a plăcut și că Blackthorne este prezentat exact cum erau cu adevărat corsarii și exploratorii europeni la acea vreme – mereu gata să se implice în orice i-ar aduce LUI profit. Nu mai apare ca Anjin-San salvatorul din Vest, the White Knight. Și actorul care îl interpretează pe Toranaga mi se pare foarte credibil, super tare. Singurul lucru care m-a dezamăgit a fost finalul – bătălia de la Sekigahara – dezamăgitor.
Am incercat sa evit spoilerele, daca totusi te decizi sa-l vezi.
Comentariu beton!14
Eu recomand filmul Shogun chiar daca nu este fidel cartii. Japonia medievala cu traditiile ei legate de onoare, ordine si loialitate, Toranaga cel carismatic si actionand conform unor reguli numai de el stiute, Blackthorne cel impulsiv si o Mariko san misterioasa si spectaculos de frumoasa merita sa fie vazuti.
Interesanta si intalnirea dintre cele doua lumi, cea japoneza si cea europeana intr-o vreme in care asa ceva era posibil mai mult in imaginatie decat in realitate.
Shogun nu e bun, a zis un băeat din America, activist dăla, că nu respectă istoria, fincă nare negri în film, că conform istoriei noi, predate pe la ei, erea și samurai negri, că primu samurai a fost negru.
https://www.msn.com/en-us/news/world/where-are-the-black-people-in-shogun/ar-BB1jycT6
Comentariu beton!16
Ha? Eu stiam ca primul samurai a fost dac. Mai, mai, cum deformeaza ei istoria 😃
De fapt, primu samurai trebuie sa fi fost un negru homosepsual, care nu s-a înmulțit, de aia n-am mai văzut după aia samurai negri 🤣🤣🤣 Da în onoarea lui, ninja s-au îmbrăcat în negru 🤣🤣🤣
Comentariu beton!21
Îmi place! Hai,ha
Shogunul mi-a placut. Nu pentru fidelitatea fata de carte (licenta artistica din greu) ci pentru realismul societatii japoneze din acea epoca, costume si imagine.
Hiroyuki Sanada e foarte bun in rolul lui Toranaga, la fel Anna Sawai.
Cosmo Jarvis e slabut ca Anjin-san.
Pe scurt nu e extraordinar insa nu imi pare deloc rau ca l-am vazut.
Regimul e o parodie proasta, pacat de Kate Winslet. Mai bine te uiti la „Brigada Nimic” de pe ProTv, e parca un pic mai bun.
Recomand „Franklin” din acelasi motiv: descrierea societatii la sfarsitul secolului 18. Michael Douglas il joaca pe Benjamin Franklin.
Mai vechi dar cumplit de actual e „Person of Interest”.
Si pentru o radiografie a societatii romanesti din zilele noastre „Las Fierbinti”!
p.s. La Disney+ fa-ti abonament doar pe o luna daca iti faci. E suficient sa vezi ce te intereseaza. Oricum e plin de chestii „politically correct”.
Pai ca să fie corect, actorii din Rome trebuiau sa vorbească latina. Și ce kkt de replica e aia „Aquila non capit muscam? Sau „Fwtere, non fwtere, labam necesarium est? ” 🤣🤣🤣
@Alina I: corect e „Fvtere, non fvtere, laba necesarivm est”. 😉
Imi amintesc aura care plutea in jurul shogunului…circula in clasa, in liceu, dar nu mai stiu exact daca inainte sau dupa Revulutie… Cel mai iubit dintre pamanteni stiu sigur ca a fost inainte de revolutie, pt ca m-am mirat cum de a putut circula, cred ca trei sferturi din clasa l-am citit la foc automat. Acum imi e un fel de biblie, n-as putea spune exact de ce. Acum, cand aud de shogun, ma gandesc intai la Ioan Gyuri Pascu.
O, da, Person of Interest! Scena cu Harold si sahul in parc este minunata.
Am incercat sa vad Shogun, am renuntat dupa 4 episoade. Cand ai citit cartea si ai vazut filmul din 80, asta nou cu toate efectele lui speciale nu are nici un haz. Foarte departe de carte, mult sintetizat, actorii asa si asa, inclusiv costumele nu respecta perioada si descrierile din carte asa ca am spus pas.
avantaju meu e ca am citit cartile acum mult timp, deci mi se rupe pl despre cat e un serial fidel cartii
– 3 body problem: bun.
– shogun: pana la episoadele de final: bun. Ultimele doua: cepulamea???
pe langa astea. Warrior. Misto. Engleza e bagata ca oricum bucatile de chineza cica is absolut oribile. Cam ca romana de prin filme. Avand in vedere ca oricum in majoritatea tarilor dublarea e baza, in warrior au facut o treaba si au pus de la inceput engleza. Cand vorbesc in chineza o fac ca sa arate ca ceea ce vorbeau ei nu era inteles de catre cei din jur.
Altfel, la warrior, cel putin primu sezon l-am binguit de i-au sarit mucii 🙂
A fost tare ca intre timp ma uitam si la shogun si la 3rd body problem, ma jucam si Ghost of Tsushima. Deci full de „oriental shit” in viata mea. Si am ajuns la Liverpool si am descoperit ca stateam la hotelul unor chinezi.
Imi place, in warrior, cum au tradus in engleza anumite expresii specifice cantonezei (banuiesc): „go get a woman and get sticky :))) ” ; „that onion who’s just off the boat” ; „he’s a scrapper”
warrior pe ce platforma?
netflix
@Dan: aia cu sticky e super tare 😀
@Daniela
Era pe Netflix, acum mi se pare ca e pe Disney+
The tattooist of Auschwitz este un serial extraordinar de bun pe care il recomand oricui. Va aparea in curand pe SkyShowtime.
https://www.imdb.com/title/tt9022422/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_8_nm_0_q_the%2520tatt
Pe Disney as mai putea recomanda ‘Class of 09’, alta miniserie interesanta si cu un singur sezon.
https://www.imdb.com/title/tt14903834/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_8_nm_0_q_class%2520of%252009
Mulțumesc, salvez ceva ore evitând ce ai menționat.
Deci vrei să înveți spaniola, am reținut🙂
Uite o întrebare care merita pusa:
1. Esti un actor bunicel care isi rotunjeste veniturile participand si la emisiuni ”ghiveci”;
2. Primesti un scenariu pentru un film in care ar urma sa ai un rol principal;
3. Scenariul e slabut, dar onorariul e bun si filmul poate fi un ”ghiveci” pentru familiile care merg la mall;
4. Ai primele interactiuni cu restul distributiei si experienta iti spune ca un post de vidanjor part-time sau de cuckold al cuplului doamna mea si domnul meu e mai demn;
5. De cata putere ai nevoie sa spui pas proiectului?
Bună ziua oameni frumoși!Eu mă uit acum la Prăbușirea casei Usher (Netflix)și vreau să spun cu mâna pe inimă că este foarte bun !Și mai am o recomandare de serial:Fallout!Genial,f bine jucat!🙂
Unde găsesc Fallout? Merci!
Recomad cu drag 2 seriale de comedie :The Office și Larry David inamicul Nr 1!
Piei drace, m-a pus necuratu’ să caut Complotul bonelor, care s-o mai uita la filme românești o vreme, păcat de Cristi Iacob. O fi meritat excursia în Bali sau unde s-o mai fi filmat?
Mie mi-a placut Shogun mult de tot! s-a terminat cam rapid si parca mai aveam nevoie de cateva episoade. Mariko San este cea mai captivanta actrita din cate mi-a fost dat mie sa vad. E minunata! As da skip la penultimul episod, ca sa nu iti franga inima😐
eu as da skip la spoilere, gen
Ca informație…s-a hotărât să urmeze alte 2 sezoane! Și mie mi-a plăcut Mariko…evoluția cromatică a costumelor și a coafurile…cam câți au remarcat?
Da, filme și seriale de duzina, aș zice. Nimic epic, nimic oau!
Am și eu niște recomandări, ca vechi cinefil al filmului:
The Veil (Caterina Moss), Shardlake (thriller istoric), Payback, Sugar ( Colin Farrell), Parish, The Take, The Gentleman, Monsieur Spade (Clive Owen). Super seriale de minim 7,5 spre 8, cei care cunosc unde pot fi văzute știu!
Dar acum vizionez ceva ce n-aș fi crezut vreodată, un serial BULGARESC polițist, pe numele lui Gâtul Diavolului, ceva Djavolskoto kirilic…, senzațional, spre 9,5, noi, românii, nu vom fi în stare de așa ceva nici peste 30 de ani. Din păcate!
Cat costa un abonament lunar Disney ? Cateva zeci de lei.
Il faci, vezi Shogun, vezi ce mai e pe acolo si il inchizi.
Il mai deschizi la sezonul doi.
Recomandare :
1. Pax Massilia – Pace in Marsilia ( Blood Coast) pe Netflix – personal mi-a placut actiunea si chiar si actorii ( totul in limba franceza ) 1 sezon din 2023
2. Prăbușirea casei Usher (Netflix) – f tare, abia am rezistat sa fac o pauza intre episoade :))
Shogun merita vazut. Da, Anjin e prost ales, dar restul sunt foarte buni. Costumele sunt incredibil realizate (am dat stop doar ca sa vad cat de perfecte sunt asezate la gat kimonourile si ce desene au). Mariko e superba. Acu’ daca ai avut rabdare sa vezi o gramada de varza pe netflix, da-i o sansa si Shogunului. Pe Disney ai cateva seriale faine, doar ca vin greu sezoanele noi. Eu mi-am facut abonament pt Mandalorian 🙈
Mie mi-a placut mult Tokyo Vice (fără legatură cu subiectul neaparat), am vazut „Cazul Asunta” și cam in același gen „Scara”.Scara si Tokyo Vice pe Max.
Despre Shogun, mi s-a parut un pic greoi ca si actiune, dar pentru filosofia japoneza si spiritul lor, merita vazut.Atmosfera serialului, costumele, ceața, marea, limba japoneza, au fost foarte misto.Mi-au placut mult cartile, am citit toata seria, niciodata filmul/serialul nu o sa bata cartile.
The Regime cu Kate Winslet l am lasat si eu dupa 2 episoade. Film absurd si plictisitor
Pentru Spaniola dar si pentru ca e un serial care te face sa vorbești de unul singur,recomand, cu subtitrarea setata tor pe Spaniola, 30 monedas
Am vazut recent Ripley pe Netflix. Mi-a placut mai mult serialul decat filmul pe care e bazat : The Talented Mr. Ripley. Filmat alb-negru dar arata foarte bine, cadre atent studiate, atentie la detalii, actori buni. E lent, pentru cine prefera ceva mai alert, dar mie imi plac astea mai lente, mai atmosferice, cum ar fi Too Old to Die Young de exemplu, care pe imdb e catalogat ori gunoi cu note de 1-3 ori opera de arta cu note de 8-10.
pt fanii Warrior / seriale cu arte martiale, recomand si House of ninjas si The Brothers Sun tot pe netflix
Tocmai am terminat primul episod din Crooks.
Bunuț.
Mă duce cu gândul la Dogs of Berlin.
Sunt cam în aceeași notă.
Shogun ,pierdere de timp. ! Jocul actorului principal,shogunul, deplorabil.
Pentru limba spaniola 😉 dar si pentru regie, plot, scenariu si interpretare, incearca si Contratiempo (film).
Merita sa vedeti Shogun…impresionant, film făcut cu tehnica actuală. Cred ca o sa va impresioneze de la prezentare
The Gentlemen de pe Netflix, Guy Ritchie nu e de ratat 😀
Nu prea, foarte bine făcut, filmare, muzica, dar scenariul e cam tras de par, păcat.
Ai ce altceva vedea pe Disney+ macar o luna daca iti faci (37 de lei, o bere HH), de exemplu „The Dropout / Cazul Theranos”. Nu zic si altele, nu ne potrivim la gusturi, si doar de asta pot fi convins ca va fi pe placul oricui.
Am vazur Complotul Bonelor,nu stiu cum am rezistat,mi s-a parut un adevarat chin sa il urmaresc ,penibil e putin spus…….am crezut ca doar mie mi se pare dar se pare ca si altii au fost la fel de traumatizat.Nu stiu cine a sponsorizat aceasta mizerie.
Cazul Asunta m-a facut si pe mine sa caut pe google detalii despre cazul real.O miniserie care te marcheaza.
El Correo mi s-a parut antrenant,bine facut,cu umor.
Am venit aici tarziu sa zic ca am ignorat judecata despre Complotul Bonelor si am decis sa ne uitam in weekend. Si a fost de departe cel mai slab film EVER. Pe langa acting, nici scenele sau actiunea nu se leaga DELOC