Știu că azi ar fi trebuit să vă urez treaba aia cu „adevărat a înviat”, doar că eu nu cred c-a înviat nimeni. Nu cred că există Dumnezeu (cel puțin nu așa cum îl vede biserica), deci cu atât mai mult n-am cum să cred c-a avut vreun fiu care s-a apucat să învie. Mpare rău, dar dacă asta cred, asta scriu.
Dar ce cred eu nu mă poate împiedica să vă urez să aveți un Paști liniștit, prieteni. Să vă fie bine acolo unde sunteți. ❤️
- Chemarea la Show (băi, da, are dreptate. Eu sunt fascinat de oamenii din bula mea care n-au nicio problemă să apară la oricare dintre posturile Intact. După ce l-ai înjurat peste tot pe Dan Voiculescu, lasă că e bună și niște expunere la televiziunile lui. Mpare rău, dar toți cei care fac asta sunt niște ipocriți. Ca să n-avem vorbe, am refuzat antena 1 de cel puțin trei ori, deși eram amic cu realizatorii care mă invitaseră);
- Întâlnirile cu șerpii pe munte devin din ce în ce mai dese;
- Cum ajungi stewardesă (am zis că poate interesează pe cineva, că așa, din exterior, pare o meserie mișto);
- Sera Eden şi eroarea pe care o dă parentingul modern;
- Am pierdut deja războiul cu tehnologia și inteligența artificială;
- 6 lucruri de care să ții cont pentru a fi sigur că mănânci gelato vero în Italia (da, da, și iar da. Nu-mi vine să cred că nu mi-a trecut și mie prin cap sa scriu despre asta);
- Ispita infinitului;
P.S. Azi nu aveți colecția de răgete. Se pare că cetățeanul roacăr care se ocupă de rubrică sărbătorește pios învierea domnului, n-are timp de muzică satanistă și alte d-astea. 😀
Vă las cu niște lumină și spirit de Paști, ceva fin, de București. Neapărat cu sonor, da? Că altfel n-o să simțiti cum va pătrunde spiritul sărbătorilor pascale.
Pana una alta,a inviat…spiritul Bucurestiului !
Urari de bine tuturor !
Acum sa citim …
Tata ,care nu prea le avea cu biserica,zicea că „și -a revenit gagiul și de data asta „. Nu discutăm esența creștinismului aici, totuși nu putem să nu observăm că de la an la an totul începe să se rezume doar la haleală, consumerism și hăhăială. Cât despre episodul video,am pățit și eu fix vineri,doar că persoana cu înjurăturile și gesturile obscene era femeie în toată firea și nici măcar nu era ea la volan. Hai, poftă bună și relaxare să avem.
Comentariu beton!19
#mănâncdrobcaunanimalpăgân.
Comentariu beton!41
When girls gone crazy af.
https://youtu.be/jtZ_-jH_Ghg?si=mrrhjHbqB2QKWSux
Paște fericit, mofos.
rețeta de la drob, te rog.
Metoo 🤗
1. 🤷♂️
2. Pățăști.
3. Foarte fain.
4. Mda. Plozii n-au ce căuta-n restaurant. Ți l-ai făcut? Ghinion de neșansă la „ieșit-n oraș”.
Dacă tot ai ieșit cu plodu’ la restaurant, atunci ține-l la masă pe toată durata șederii acolo. Se ridică de la masă numai însoțit de un adult și numai când merge la budă. Nu-i-n stare d-astea? STAI-N MORȚII MĂ-TII ACASĂ!!!! 😉
Restaurantul nu-i loc de joacă pentru plozi.
5. Uneori prea mult SF strică. Nu pierdem nimic. Inteligența artificială n-a trecut de stadiul de „caca-n scutec”. Și nici nu va trece prea curând, că n-avem nevoie s-o facă. Atunci când AI va proiecta și construi un reactor cu fuziune nucleară, abia atunci va merita băgată-n seamă. Până atunci, e NULL.
6. 🤤🤤🤤🤤🤤🤤🤤🤤
7. Interesant.
8. Ah, ce frumos! Ce frumos i-ar fi stat jegului cu capu’ și gura sparte de capota propriei mașini. Păcat de mașina aia.
Paște Fericit la tătă lumea. 🐰🥚🎁🐇
Comentariu beton!37
Știi că dacă-i dai omorul lu’ ăla cu bemveul, dormi pe la secție și te saturi de dat declarații. Iar dacă mai și pățește ceva, well…
@MV: ei, se poate rezolva frumos și fără să știe cine i-o făcut felu’.
io am intrat să zic bună ziua la păgîni!
știe careva unde-i sensu’ ăla unic, că io aș cam schimba mașina; mă deplasez, da’ cer seriozitate;
în altă ordine de idei, aseară după ce am venit de la spital am tuns repede-repede gazonu’, să nu mă prindă paștele cu el netuns, am făcut un duș și mi-am pus un cognac și un episod din TBBT, urmînd ca în cel mai bun spirit creștinesc să înfig cornu-n pernă pe la 22…
ei bine, în momentul în care m-am ridicat de pe fotoliu, am zis că e cutremur; nu, nu era cutremur, erau niște vecini care probau o instalație audio pentru un concert metallica sau ceva; și care probabil au probat-o toată noaptea, că io după o oră și al doilea cognac am luat somnic, cu geamul deschis, pînă dimineață la 6;
haidipa și să nu ajungeți la șpital!
Comentariu beton!23
Mă, tu te-ai mutat lângă Buzău? 😛
P.S. Cum sunt fetele?
știi cum era aia cu „cum ar fi să ai și diaree?!”
maică-sa-i pe klacid, junioara mai bine, mulțumesc;
cît despre buzău… nu face satană d’astea, urlet în miez de noapte, afară, în mijlocul cartierului! ah, și nici manele nu ascultă, siii gur!
1. –
2. Un articol foarte bun. O sa il distribui mai departe.
3. –
4. Mare dreptate are. Pentru noi a fost un cosmar sa ne ducem la restaurant pana ce copilul nu a trecut de 4 sau 5 ani. Nu putea sta locului. Si aveam de toate cu mine doar ca sa il tin la masa. De aceea cautam si restaurante cu locuri de joaca.
5. N-am pierdut inca razboiul, dar nici mult nu mai avem. Am devenit dependenti de AI asa ca suntem pe maini bune🫣.
6. Mi-a facut pofta de gelato. Are perfecta dreptate. O gelaterie buna artizanala nu o gasesti in centrul turistic si nu are țşpe mii de arome. Cunosc in Belgia vreo cateva gelaterii artizanale si au doar 3 sau 4 arome. Dar Italia ramane tara inghetatei.
6. Am retinut doar un titlu de film: „In the mood for love”. Desi l-am vazut acum vreo 20 de ani mi-a ramas intact in minte. Tocmai ce l-am recomandat unei prietene dupa ce am vazut impreuna Past lives.
P. S. Filmuletul a fost cu dedicatie pentru mine? Ca sa mai invarti un pic cutitul in rana? 😉
P. S.2 Paste fericit tuturor si Hristos a inviat!
Nununu, dar m-am gândit la el când îți citeam comentariile de ieri.
Deosebit de pios domnul cu bemve. Singurul lucru prost este că sunt mulți și peste tot. Că dacă ar fi fost unul pe ici, pe colo…
Pe tema asta, în zona în care stau s-a făcut o măgărie și străduța din fata blocului pe care, în principiu, o foloseau doar cei care aveau loc de parcare (despărțită de strada principală de o parcare lungă cât și străduța și dublă) a devenit cu sens unic, ca și strada principală, de altfel – doar că în direcții total opuse.
O mișcare deloc înțeleaptă din partea autorităților, n-au degrevat deloc traficul, doar au zăpăcit de tot rezidențialii și nu numai. Pe lângă faptul că au mutat traficul pe sub ferestrele blocului, în ultimele două luni cred că am auzit toate înjurăturile posibile și imposibile; iar scandalurile și accidentele ușoare văzute sunt ca bonus sau ceva…
Vineri eram pe strada mare, adică pe cea cu două benzi, eu fiind pe (mai noua) banda doi. Eram foarte aproape de ieșire, semnal stânga, regulamentar, moment în care un vajnic șofer d(r)ac mi se oprește în față, tot el revoltat că eu sunt cu pluta și că sunt „pă contrasens”. Îi spun liniștită omului că e stradă cu sens unic și că el e în culpă, îi arăt și indicatoarele, că le putea vedea, nu apucase să intre pe interzis, moment în care îmi răspunde „și ce dacă? Dă-te din calea mea, îmi asum!”. Bănenebă… Mi-a crescut instant tensiunea, dar eram cu fata în mașină și nu se face să înjur, prin urmare i-am zis doar „atunci, ce să zic, și eu îmi asum, ești liber să schimbi banda, dacă insiști să pătrunzi pe aici”. Câtă mwe mi-am luat?! Pfiuuuu, el n-a ținut cont de faptul că e și un copil în mașină, a umplut și frigiderele familiei mele extinse, nu doar pe al meu, în timp ce „își asuma”.
De menționat, totuși, că au mai gafat și alți șoferi, fix ca distinsul, dar toți mi-au mulțumit că le-am atras atenția că sunt în culpă și s-au scuzat că n-au știut, au dat în marșarier și au făcut stânga conform noilor indicatoare.
În altă ordine de idei, mulțumesc @MV de articole. O duminică liniștită vă doresc tuturor!
Mulțumesc pentru urare ❤️
Paște fericit tuturor!
Neata! Sa pastem fericiti!
Nr7 mi-a placut, da! Pasiunile sint pasiuni, se transmit si oral si in scris. Si acest om e patimas, de asta imi place. Si eu citesc mult, dezordonat, in multe directii. Devine superficiala cunostinta, da, dar macar curiozitatea e satisfacuta.
Sint pasionata si de antichitate, si de bijuterii si, acum, mai nou, de mozaic antic.
La fel cum este un drogat asa sint si oamenii pasionati: au adictie la pasiunea lor.
5. ”Validarea captcha, care uneori e imposibilă de realizat, for no reason.
Era acum ceva timp că trebuia să bifezi un munte sau un autobuz din 6 sau 8 poze. Le-am umplut frigideru. Mai există așa ceva? Că eu nu m-am mai confruntat cu mizeria aia.
6. Îngețată vero?
Am fost și io prin Reggio Calabria și m-au dus ai mei la o gelaterie faimoasă pe la ei pe acolo. După ce am dat prima limbă toți se uitau la mine cu fețele alea: Ă, este că e altceva?
Când le-am zis că nu simt nimic deosebit față de ce mai haleam prin România m-au făcut prost sau neam de traistă, nu mai țin minte.
De la țăranul din videoul de la final aveam așteptări mai mari. Mă gândeam că-i ia în plă lu aia sarmalele, cozonacii și ciorba de miel.
@Shoric, am patit-o eu saptamana asta cu tik the moto, tik the lights, etc. Dupa vreo 10 incercari corecte, tot nu am putut sa trimit mesajul si am renuntat. Din fericire nu a mai trebuit sa reincerc a 2a zi pentru ca am primit pachetul. Da, trebuia sa trimit mesajul respectiv cu intrebarea de ce nu s-a livrat comanda care ar fi trebuit de fapt livrata acum 10 zile. Ca sa nu mai zic ca chatbotul imi scria ca pachetul nu se potriveste in cutia postala. Ghici, ce? Pachetelul, un plic de 15 pe 10cm s-a livrat (pr)in cutia postala🙄.
Apropo de punctul 4, pare ca am uitat de perioada in care 4 din 5 restaurante aveau afisul „Localul are dreptul de a-si selecta clientela”.
Comentariu beton!12
Altă mizerie. Am văzut o secvență dintr-un podcast unde era invitat ceva manelist care povestea că a mers la un restaurant să mănânce ceva și după ceva timp ospătarul i-a zis că nu poate să-l servească.
Pai na, mai peste tot mesajul ala insemna „nu servim tigani sau oameni care arata saracacios”. Foarte nasol, dar nu ilegal daca nu este afirmat explicit (practic, daca nu exista un criteriu discriminatoriu explicit, nu poti fi amendat de CNCD, desi stim cu totii ce vrei sa spui).
Legal nu esti obligat sa servesti pe nimeni, deci nu as vedea o problema intr-un mesaj de tip „Nu servim hipsteri iritanti care se ataca din orice – va rugam, puneti alt espresso pe pagina voastra de Instagram” ;))
Comentariu beton!12
mmm, am căutatpe google ”Localul are dreptul de a-si selecta clientela” și primul rezultat a fost:
Așadar, există sau nu dreptul localurilor de a-și selecta clientela? „Nu există. Când vorbim de un drept, trebuie să identificăm actul normativ care îl prevede, iar un astfel de act nu există în România”, a explicat pentru Panorama avocatul Răzvan Vasiliu.
Pai da, dar nici nu ai o baza pentru a primi amenda daca nu accepti un anumit client.
Ah, da corect. Nu înțelegeam la ce te referi. Habarnam dacă este lege sau normativ care să prevadă cuantumul amenzii pentru așa ceva. Poate că cineva cu cunoștinte în dreptul civil o să ne explice.
krossfire: de fapt, tu ca restaurant nu ai voie sa nu servesti pe cineva ca nu iti place moaca lui. Tu ai dreptu sa nu il servesti si el are dreptu sa sune la autoritati sa se planga. Si, in general, autoritatile alea or sa serveasca restaurantului o mica amenda, sa fie sa se gaseasca.
„dreptu ala” tine doar de conditii fizice: beat muci sau murdar, eventual galagios
Minunat nenea cu bemveul fix in spiritul sarbatorilor pascale.
Multumesc pt articole si urări.
Sărbători liniștite și nu uitați să stingeți cu un pahar cu vin sau cu bule.
PS daca treceti prin Ploiesti incercati si gelato de la cafe milano
1. probabil dorința de-a se vedea „pe sticlă” e mai presus de coloana vertebrală 🤷🏼♀️
2. e fix ca atunci când Salvamontul le recomandă turiștilor cum să NU urce pe munte, dar știu ei mai bine ca salvamontiștii. ăia care se avântă pe munte în papuci, sigur vor ține cont și de sfatul ăsta.
3. „vei învăța ce și cum să răspunzi pt a obține jobul”.. pe bune?!? însoțitorii de zbor trebuie să aibă un anume profil psihologic, restul lucrurilor le învață la cursurile companiei care-i recrutează. hai să nu ne/le mai furăm căciula! 🙄
4. da, de acord, poate n-a fost cea mai fericită exprimare. esența mesajului e corectă.
cei pt care au pus mesajul sunt ăia pe care n-am vrea să-i avem musafiri, împreună cu copiii lor, în sufrageria noastră.
sunt cei care vor da în judecată stabilimentul, când plozii lor, alergând bezmetici, vor ajunge cu o supă fierbinte în cap.
5. n-am citit cartea, o voi căuta. realiste și corecte ideile articolului.
6. ..și oriunde, nu numai în Italia. reguli importante pt vizitele la toate gelateriile.
7. omul ăsta e o încântare, îl urmăresc de ani buni. și are și niște sondaje corecte, nu bălăriile lui PieleaNU.
* și dacă e sens unic, ce? regulile și legile-s pt fraieri, nu pt bizoni!
mulțumiri pt selecție, o duminică liniștită și-n pace, tuturor! și-un Paște Fericit!
p.s. am fost la slujbă astă noapte. am plecat brusc, buimacă, după ce-am auzit o grozăvie fără seamăn (pt mine, cel puțin). „înaltul prelat” care a ținut o cuvântare pilduitoare după slujbă, ne-a zis așa, îl citez: „și nu vă mai opuneți molestării, pt că Iisus a zis să nu vă feriți de cel rău”. aici am clacat și-am plecat!
Comentariu beton!61
”p.s. am fost la slujbă astă noapte. am plecat brusc, buimacă, după ce-am auzit o grozăvie fără seamăn (pt mine, cel puțin). „înaltul prelat” care a ținut o cuvântare pilduitoare după slujbă, ne-a zis așa, îl citez: „și nu vă mai opuneți molestării, pt că Iisus a zis să nu vă feriți de cel rău”. aici am clacat și-am plecat!”
Ti-ai dat demisia acolo pe loc sau ai preaviz de 15 zile?
ahahahaaaaa, are și tataie o vîrstă, nu mai aleargă ca pe vremuri…?
Comentariu beton!13
Si daca ne lasam molestati ajungem in rai? Macar sa stiu ce ma asteapta 🙄😬
@AdinaE, probabil cei care acceptă să fie molestați sunt acceptați dirtect în Rai și nu stau la coadă. Ăia care ripostează trec prin ceva evaluare și după, probabil, ajung unde trebuie 🙂
@Mălina
3. Chiar așteptăm comentariul tău
Comentariu beton!17
@Oldjohn, selecția personalului nu-i o formalitate, că nicio companie aeriană nu vrea să riște. recrutorii văd dacă ești tu însuți sau reciți niște texte învățate. întrebările se repetă sub altă formă, pt ca recrutorii să-și dea seama cine se supraevaluează sau minte.
să zicem, de dragul discuției, că, făcând cursurile-minune, reușești să-i păcălești și să mimezi un anume profil căutat, la interviu. ei, pe parcursul trainingului ești și evaluat „la sânge”.
dacă tu nu ești real o persoană adaptabilă, flexibilă, empatică, spontană, cu un bun echilibru emoțional, cu bune abilități de comunicare, de lucru în echipă, de gestionare a conflictelor, de muncă sub presiune etc, nu ajungi la finalul cursului și pierzi timp și bani aiurea. că meseria asta nu-i strict despre aspectul fizic, poze și cunoașterea limbii engleze.
în general, interviul de angajare e structurat așa:
* self-presentation – recrutorii sunt atenți la gesturi, tonul vocii, felul în care privești etc și „zboară” cam jumătate dintre doritori.
* role play – candidații extrag un bilet și trebuie să gestioneze o situație ivită pe parcursul zborului. mai „zboară” un sfert dintre ei.
* group play – cei rămași sunt împărțiți în grupuri și fiecare grup trebuie să gestioneze împreună o anume situație apărută. și iar mai „zboară” câțiva.
știi ce fac cursurile astea? duc la situații în care aplică vreo 3000 de candidați și sunt selectați 3. pt că recrutorii nu-s novici, imediat se prind că persoana din fața lor a învățat o lecție și n-are, în mod real, abilitățile căutate 🤷🏼♀️ .
Comentariu beton!35
Palada este o incantare…jizaz faching craist. Am facut cacati mai incantatori decat palada.
@animaloo, nu-i bai, fiecare face ce poate 🤷🏼♀️ (respect libertatea de exprimare a opiniilor și a creațiilor, de orice fel.)
Comentariu beton!30
”p.s. am fost la slujbă astă noapte. am plecat brusc, buimacă, după ce-am auzit o grozăvie fără seamăn (pt mine, cel puțin). „înaltul prelat” care a ținut o cuvântare pilduitoare după slujbă, ne-a zis așa, îl citez: „și nu vă mai opuneți molestării, pt că Iisus a zis să nu vă feriți de cel rău”. aici am clacat și-am plecat!”
Ti-ai dat demisia acolo pe loc sau ai preaviz de 15 zile?
Multumesc pentru selectie! Foarte interesante – mai ales 2 si 6 ( premiu cu coronita- o sa fac ochii mari de-acum)! N-am apucat sa citesc 7 – imi mai trebuie cafea.
Cat despre 4 nu pricep- eu ma duc la restaurant sa stau asezata si sa mananca ceva, oamenii care se indigneaza vor sa faca miscare si au gresit adresa? Sau se cred la nunta? Cand erau finii mici mai mici, acum 6-8 ani, mergeam cu parintii lor si cu ei numai la restaurante care aveau loc de joaca amenajat. Unele restaurante aveau si cate o persoana care supraveghea micutii. Acolo unde era doar loc de joaca supravegheam noi prin rotatie exact cum faceau si ceilalti parinti de pe la alte mese.
Pentru unde nu era nimic amenajat aveam la noi fise de colorat, ceva puzzle, cartonase cu rime sau alte dracii, orice, care sa ii tina ocupati si mancam mai repejor.
Cat despre filmulet- patit. Exact asa!
Paste fericit tuturor si sa fim sanatosi sa tot citim pe-aici!
1. Antena 3 CNN (Că Nu-s Normali) îl susține pe Piedone. Dacă nu știți de ce, zilele trecute au subtitrat „Becali zice fi-ți deștepți” și nu cred că-l ironizau …
3. Fiul meu zboară azi spre Tel Aviv. Cum se zice? Isus a înviat sau Allah Akbar sau pur și simplu Șalom?
4. Există magazine și restaurante pe care un semn cu un câine spune no pets allowed ( adică nu-i voie cu preturi) Ar trebui să fie și un semn cu un copil, eventual plângând.
5. Asimov numea teama exagerată de inteligența artificială „complexul Frankenstein’
eu profit de sarbatorile lor…
Este bun vinul de împărtășanie, ă?
Vai de capul meu, nu vazusem filmuletul. Niste oua as tine in masina pt cocalari de genul asta. Cu cit mai veki, cu atit mai bune.😈😺
Este plin cimitirul de viteji care au aruncat cu ouă în mașinile cocălarilor. Tu arunci cu ouă și ei dau cu săbii.
mda m-a uns pe suflet parerea ta legata de fiul care a inviat etc
eista creatori unii zica ca sunt anunakii altii au alte ipoteze, adevarul nu il vom afla pt ca nu se vrea, e clar, indobitocire scrie pe noi, asta da se vrea
uichend fain
mă învîrt pe lîngă spital, în așteptarea externării fetelor și m-am gîndit să intru la biserica de lîngă, că mi s-a terminat fastingul; am zis că, na, petrecere mare, oi găsi ceva p’acolo… ete p.la! e închis cu lacătu’…
@costică, petrecerea a fost aseară. Unde ai mai văzut tu discoteci deschise dimineața sau la prânz?
io știam că-i club, nu discotecă… anfa, bine că nu era deschis, că eram și în budigăi…
În primul rând Paște fericit/Duminică frumoasă! (după caz)
Mulțumesc pentru muncă ❤️
1. Pentru unii vanitatea este mai importantă decât moralitatea.
2. Sfaturi utile! Din păcate nu se prea ține cont de ele..
3. Sună bine în teorie, dar în practică nu îmi dau seama cum te ajută concret, în afară că-ți fac poze profesionale.
4. De acord că puteau formula mai elegant, dar problema este f des întâlnită. Unii părinți au impresia că-s miezul miezului că s-au împuiat 🙄
5. Erori din acestea tot apar, iar cine este responsabil de remediere doarme în papuci. Ex: bancomatul (fără să afișeze ceva în mod deosebit) mi-a halit cardul și nu l-a mai dat înapoi. Era trecut de ora 18, așa că nu mai era nimeni în bancă. După ce m-am chinuit minute bune să demonstrez la telefon că eu sunt proprietara cardului, am primit răspuns să aștept câteva zile, până ce cardul ajunge la sediul central, că cică doar de acolo îl pot ridica. Între timp bancomatul a scuipat cardul și am primit telefon că cineva l-a luat și l-a predat. Așa că pentru siguranță l-am blocat și am cerut altul. Concluzia la poliloghia asta este că fusese anunțată de cel puțin câteva zile problema, dar pe angajați i-a durut unde nu bate soarele, nici măcar un kkt de bilet n-au fost în stare să scrie să avertizeze 😠
6. Corect! Dpdv personal gelato e altceva!
7. Interesant. Am și eu momente când mă apucă obsesia de un domeniu anume și stau și citesc numai despre asta.
Iar filmulețul de la final..boul ar merita un lichid stricat aruncat în cap.
4. Bine scris, bine de tot.
Mă amuză foarte mult mamele care-i dau cu ”vreți să ne închidem în casă?”, de parcă între a te închide în casă și a nu te duce cu copilul într-un loc în mod evident inadecvat vârstei lui n-ar mai fi nimic….
Dar, ăsta e rezultatul principiilor noului parenting, intens promovat pe blogurile de mămicenie (unde ești linșat dacă spui altceva decât că mamele AU DREPTUL): după noi și copiii noștri se învârte Soarele, ni se cuvine, să ni se dea, să ni se ofere, restul să se ducă învârtindu-se.
Comentariu beton!22
Pentru comentariul ăsta o să arzi în iadul mămikilor 🙂
Ah, sunt convinsă că am un cazan rezervat acolo 😀 Inclusiv pe micul meu blog a ieșit oarece discuție anul trecut, când am îndrăznit să scriu ceva pe tema asta.
Da-n continuare mi se par amuzante pretențiile și vaietele lor din categoria “vai, dar noi avem copii, deci avem numai drepturi, cum susură cineva despre ceva ce aduce oricât de vag cu ‘nu trebuie să vi se ploconească toată lumea numai pentru că aveți copii’, cum ne punem aprig pe răcnit”. 😀😀😀
Comentariu beton!15
Acuma am văzut după ce ai semnalizat că ai blog. Ce să zic, să-ți crească mare 🙂
7. Palada e ala care l-a batut pe Gotiu intr-un studio tv pentru ca avea opinii diferite despre unul din cele 4000 de filme din colectia personala sau ceva divergenta de opinii privind infinitul. Nu e buna nici lectura asta excesiva ca te agita si ies karatele din tine in momente nepotrivite.
https://www.youtube.com/watch?v=vTMXFpMhzE4&ab_channel=B1
o incantare omu.
bine. Aici as vrea sa il intreb pe MV cum se pupa elementele 1 cu shareul de la 7, dar daca aia i-a placut lui, fara sa ii pese cine e personaju
animaloo, nu-mi place Palada, nu-mi place nici ce scrie Palada. Ne nici prima nici ultima oară când las aici texte care nu-mi plac și cu care nu rezonez, doar ca să văd ce zice lumea.
ah, I see. stau corectat.
Esti ca ala de isi duce calu la vanzare. „de batran e batran, e schiop, nu trage, l-am adus sa il fac de ras” 😀
Pentru decăt 1390 de lei poate că mergeam și io în Centru Vechi din București să fac cursu de stewardese. Problema mea principală este că nu am costum casual pentru că singurul costum este ăla de când m-am măritat. Păcat că nu mă încradez la așa ceva și ratez oportunitatea să fiu cazat gratis la hotelu Hilton dân București.
Hai lasă costumu da dădeam și ca prostu pe două zile de cazare la Hillton vreo 5000 de lei.
Plus banii pe epilat.
aia e, am ratat oportunitatea vieții mele
Nu a inviat, de fapt era o clona de rezerva de-a extraterestrilor
Ma amuza cum ziceau la stiri ca in Grecia lumina de Pasti a fost aia ce a ramas de anul trecut 😆😄. Ma asteptam ca niste daci ortodocsi sa zica ceva ca ei nu lrimesc expiraciuni
Ani de zile nu m-am uitat la Antene din cauza lui Voiculescu!
La unele restaurante e normal să nu vii cu copii mici.
Vrei să te relaxezi și lasi copiii acasă dar dai de alții?
Grobianul ăla din filmuleț m-a îngrozit!
Din păcate în România nu există nici o autoritate!
Le mai spuneam lauzelor ca cele 40 de zile de lauzie, precum si perioada de nou-nascut prezinta particularitati din cauza carora sunt mai expusi unor riscuri, atat ele cat si copiii si de aceea trebuie sa evite contactul cu alte persoane, locurile publice, etc. …
Ei, ash!! Mi-am facut molifta, imi spuneau, nu patim nimic, am treaba, ma plictisesc, vrea mam-mare cu mamitica sa vada copilul…am din ce in ce mai mult impresia ca vorbesc alta limba… ma inteleg mai bine cu „nebunii” mei, care, dupa un zambet si o vorba buna, imi intorc inzecit bucurie, cu zambetele lor stirbe..
Va doresc tot ce va doriti, sa va luati lumina cand si cum aveti nevoie, sa fiti buni cand si cum aveti chef… sa fiti drepti, la propriu si la figurat!!
Pai chiar vorbesti alta limba. Ce naiba de cuvant e molifta?
Cherchez!