Se apropie cele nu știu câte tururi de alegeri din țara asta, motiv pentru care am început să aud din ce în ce mai des placa: „eu nu votez, că n-am cu cine. Ăia m-au dezamăgit, ăilalți fură, de ce să-mi mai pierd timpul? Mă piș pe el de vot”.

Partea surprinzătoare este că aud asta foarte des de la oameni care au mai mult de doi neuroni. De altfel, pe asta se și bazează ăștia care vor să câștige alegerile, pe faptul ca oamenii cu mai mult de doi neuroni nu se vor prezenta la vot, iar ceilalți vor vota cu ei.

Acestea fiind zise, o să vă spun o scurta poveste. Poate cine știe, vor înțelege câte ceva din ea și blazații care vor să se pișe pe el de vot.

Știu că pentru unii o să vină ca o lovitură, dar sunt nevoit s-o spun: până în secolul nouăsprezece în spațiul carpato-danubiano-pontic nici măcar nu exista noțiunea de a se merge la vot. Cum a ajuns chestia asta să fie atât de mainstream și cum au ajuns cetățenii cu drept de vot să strâmbe din nas în zilele noastre? Păi hai să recapitulăm pe scurt și să explicăm pe înțelesul lor cum s-au întâmplat lucrurile.

Până în 1858, în Principatele Române votul era inexistent. Exista doar Divanul Domnesc. La Divanul ăsta se adunau marii boieri și proprietari de pământuri pentru a-i da Domnitorului sfaturi.

Dacă aveți impresia că sfaturile erau menite să le aducă prosperitate țăranilor care le munceau pământurile, ei bine, sunteți într-o ușoară eroare. Nicidecum, sfaturile erau concepute astfel încât boierii să obțină și mai multe avantaje.

Cum s-ar traduce treaba asta pe înțelesul cetățeanului român de azi? Fără niște milioane de euro în cont, n-ai avea voie nici la megaimaj.

Abia după convenția de la Paris, din 1858 se poate vorbi despre dreptul de a vota. Dar să nu vă imaginați că putea vota oricine după cum îl tăia capul, nici pomeneală. Femeile erau considerate specie inferioară, prin urmare nu aveau drept de vot. Votau doar bărbații, dar nici ei așa oricum.

Ca să ai voie să votezi, trebuia să plătești impozit: 80 de lei în orașele mici, 110 lei în orașele mari și 48 de lei dacă erai țăran sărac.

Înțelegi? Adică în București ar fi trebuit să scoți din buzunar 110 lei ca să poți să votezi. Nu-mi dau seama cât însemnau 110 lei în anul 1860 (și nici nu găsesc vreun instrument pentru conversie), dar hai să presupunem că au exact aceeași valoare ca acum. Te-ai mai duce să votezi dacă ar trebui să plătești 110 lei ca să ai dreptul să pui ștampila pe cine vrea mușchiul tău? Am o bănuială că nu prea.

Abia în 1859, după alegerea lui Cuza, are loc un referendum care schimbă legea electorală. Rezultatul? 50 de români desemnau prin vot un purtător de cuvânt care, în numele lor, putea vota după cum îl tăia pe el capul.

Că doar nu era ca și cum putea să verifice cineva ce-a votat, n-avea cum să pozeze buletinul de vot, că telefoanele nu făceau încă poze atât de performate la 1900. Ai prins cât de nasoală e faza asta sau trebuie să-ți explic că românul care reprezenta alți 50 de cetățeni era șpăguibil? Sau ce, crezi că refuza șpaga?

Ah, să nu uit, cu Cuza, cu reformă electorală, cu șpăgi, cu ce vreți voi, dar femeile tot specie inferioară erau considerate, deci tot nu aveau drept să voteze.

În 1866, Carol I schimbă Constituția și promulgă o nouă lege electorală. Votul era tot cenzitar și secret, dar femeile tot nu au dreptul sa voteze. Voi înțelegeți că asta se întâmpla cu nici 160 de ani în urmă? Cum te-ai simți azi dacă pe nevastă-ta n-ar lăsa-o să voteze, fără să aibă niciun motiv palpabil pentru asta? Pur și simplu doar pentru că e femeie.

Trecem la anul 1939 când se prefigurează un început de victorie. În sensul că, în plină dictatură a lui Carol al II-lea, femeile primesc dreptul de a vota. Nu toate, desigur, doar cele trecute de 30 de ani și care știau carte. Restul tot specie inferioară erau considerate.

Băi, nu știu, dar în loc să facă mizeria asta, mai bine o lăsau cum era. Mă rog, la ce te puteai aștepta de la Carol al II-lea, supranumit „Regele Playboy? Omul nu gândea cu capul de sus, așa c-a făcut și el ce-a putut.

De-abia în 1947 femeile primesc drept la vot, indiferent de vârstă și educație. Din păcate, a venit un pic cam târziu, în următorii 50 de ani nu prea avea să le folosească la nimic faptul că aveau drept de vot. Pentru că timp de cinci decenii țara asta a fost condusă de unii care știau ei ce e mai bine pentru toată lumea.

Cu drept de vot sau fără, tot ei era mereu aleși. Știți de ce? Pentru că alții NU MAI EXISTAU. Să fi vrut să pui ștampila pe altcineva, și nu aveai pe cine.

Și tu-mi zici că ești prea blazat ca să mergi să votezi? Atunci bine. Dar să nu uiți că dacă te piși pe el de vot, la un moment dat se vor pișa pe tine și ăia pe care i-au ales alții.

sursa foto: freepik.com