Când eram mic abia așteptam să vină sfârșitul lui decembrie, cu mirosul lui de brad, coji de portocale și zăpadă. Sfârșitul, înțelegeți? Nu începutul lui octombrie, nu jumătatea lui noiembrie, nu, prieteni, strict sfârșitul lui decembrie. Pentru că abia atunci simțeam cu adevărat că a venit Crăciunul.
Mă rog, treaba cu cojile de portocale era relativă, că de la un moment dat încolo, cam de prin ’84, nu prea mai aveai de unde să cumperi portocale, dar ne imaginam mirosul.
Băi, dar chestia asta sinistră care se întâmplă azi, nevoia asta de a împinge începutul acestei sărbători cât mai spre lunile octombrie-noiembrie, a devenit de-a dreptul stresantă.
Am rămas cu gura căscată, pe la mijlocul lui octombrie, când deja am văzut în supermarket primii moși crăciuni și stivele de bomboane de pom pe rafturi. Afară era soare de stat la terasă, eu o ardeam la mânecă scurtă, iar de pe rafturi sclipeau vesele ambalajele de bomboane de pom și jingălbelșii. Sinistru, vă spun, colindele mai lipseau.
Bun, înțeleg că toți producătorii și advertiserii vor să genereze nevoia de consum cât mai devreme, să bage oamenii mâna în buzunar și să cumpere „cele cuvenite” pentru Crăciun cât mai devreme posibil. De ce să nu le iei banii din octombrie dacă poți? Că poate le mai iei o dată sau de două ori până-n decembrie.
Dar în ritmul ăsta vom ajunge să facem cumpărăturile pentru Crăciun de pe la sfârșitul lui august. Vom fi încă pe plajă când se va auzi pentru prima dată „feliz navidad” în boxe. Și e straniu, pe cuvânt, pentru că se duce naibii tot farmecul. Parcă ușor-ușor, în loc de bucurie, devine o obligație. Tare mi-e să nu se transforme într-o corvoadă până la urmă.
Ah, și dacă tot am deschis subiectul, mai am o nedumerire. De unde moda asta să împodobești bradul încă de la începutul lui decembrie? Chiar de pe întâi, dacă se poate. Nu, serios, nici asta nu vi se pare frustrant? Știu, aveți copii și înțeleg perfect că pentru ei vreți să faceți bradul, pur și simplu vreți să le faceți o bucurie și nu mai aveți răbdare.
Dar cu atât mai mult mi se pare frustrant. Pentru că toată treaba asta, care ar trebui să aducă a magie, se diluează îngrozitor de mult. Știți cu ce îmi seamănă mie bradul făcut cu săptămâni bune înainte? Cu Black Friday-urile care durează câte o lună. No fucking joke, Altex mai are puțin și o să aibă Black Friday de un trimestru. Cui naiba îi mai pasă de Black Friday-ul tău care ține mai mult decât un campionat mondial de fotbal?
Cam la fel văd lucrurile și cu bradul împodobit cu aproape o lună mai devreme. Unde mai e emoția? Unde mai e magia? Unde mai e senzația aia de așteptare înfrigurată a unui lucru mișto, când tu vii de la școală sau de la grădiniță și te împiedici de trei ori pe zi de pomul ăla prin casă?
Păi atunci de ce să nu-l facem chiar din septembrie, de pe 15, când începe școala? Măcar le mai îndulcește tristețea săracilor copii. Doar că nu ăsta e scopul bradului și al Crăciunului, nu?
Râdem-glumim, dar eu aș reglementa prin lege difuzarea reclamelor cu tematică specifică sărbătorilor de iarnă, vânzarea brazilor și a produselor conexe. Pe toate le-aș permite abia după 15 decembrie. Și sunt convins că în felul ăsta aș salva măcar parțial spiritul celei mai mișto sărbători din an.
Da, știu, o să veniți să-mi explicați că Crăciunul nu este despre mâncare, brad, cadouri și consumerism în general, ci despre stat cu ai tăi, despre liniște și lumină. Cu atât mai mult înseamnă că am dreptate în tot ce-am scris mai sus.
Nu știu, sunt eu nebun? Sau mai avem pe-aici cetățeni care gândesc la fel?
sursa foto: freepik.com
Până când am împlinit vreo 8 ani, bradul era adus de Moș Crăciun.
Nu știu cum reușeau ai mei să îl ascundă, probabil îl țineau la tataie și mamaie pe balcon, fiindcă locuiau ușă în ușă cu noi. Ori poate în uscătorie… Chiar o să îi întreb.
Țin și acum minte senzația aia de șoricei în stomac atunci când mă trezeam dimineață și mă dădeam jos din pat, neștiind dacă o fi adus moșul bradul au ba. Și când deschideam ușa la sufragerie…tadaaaa.
Chiar mi se par maxime tâmpenii cele trei veșnice argumente pro împodobit brad înca din noiembrie, ori în cel mai bun caz, început de decembrie: vai nu mai aveau răbdare copiii, ne băteau la cap/rămâne prea puțin timp sa ne bucuram de el daca îl facem tocmai în ajun/ ce contează tradiția, noi sa ne simțim bine, tradițiile se pot inventa…
1: Sigur, daca vor copilașii, prințișorii, prințesicile, ugulugulugu, facem, cum dracu’ sa nu. Doamne ferește să îi înveți ce e răbdarea și tradiția. Plus că hei, cum sa ratezi ocazia de a fi printre primii care postează pe Facebook rânjete false și pulovere asortate.
2. Aparent nu te poți bucura de brad la fel de mult DUPĂ Crăciun, că parcă te obligă cineva să îl despodobești și să nu îl ții până la Paști, daca într-adevăr asta e motivul. Dar heeei cum sa ratezi ocazia sa fii printre primii care postează pe Facebook.
3. Sigur, ce contează tradițiile… după care se umple internetul de ” nu mai sunt sărbătorile cum erau odată/nu mai simt că vine Crăciunul”. Păi na, asta și pentru că TU nu mai respecți ceea ce presupuneau acele sărbători în copilărie?!?!? Pe principiul ăsta, că tradițiile se inventează/schimbã, poți face Crăciunul de 1 mai, 1 mai pe 1 septembrie și tot așa. Dar mai ales, CUM SA RATEZI OCAZIA DE A FI PRINTRE PRIMII CARE POSTEAZĂ PE FACEBOOK!!!?!?!
Pentru că dacă există un punct comun între toți aceștia, mă rog, acestea, că nu prea văd bărbați extaziați de împodobirea bradului cu cinci luni înainte și pozatul ăla cu penibilă tentă americanizată, este fix asta: postatul pe rețelele de socializare însoțit de „noi l-am împodobit deja”…
Despre magazine, as usual, totul e despre profit nesimțit și dresajul consumatorilor, la care de altfel, răspund foarte bine spre fericirea comercianților.
Eu am cumpărat ce aveam de cumpărat săptămâna trecută, atât ce e de preparat cât și cadourile…
Comentariu beton!62
@Mojo, ai zis-o la fix: „dresajul consumatorilor”!
da, în toate e o condiționare colectivă, care ne tâmpește. ni se ocupă mintea cu ceea ce este „jucăuș”, cu stimularea laturii emoționale. de ce? pt a împiedica mintea să își pună întrebări, să gândească, să reflecteze.
suntem limitați la preocupări materiale, mediocre. euforia consumului și a reclamei devine (fals) standard al fericirii. și al libertății.
tot ce este parte serioasă a existenței, tot ce are valoare ridicată, ca tradiția, trebuie dus în derizoriu, ridiculizat și eliminat.
nimic nou sub soare, e știută. sunt doar modalități de manipulare a maselor. așa se controlează și se subjugă „turma”, cu instrumente subliminale 🤷♀️ .
Comentariu beton!25
am zis ceva nepotrivit? că s-a dus spre aprobare comentariul la cele spuse de @Mojo.
scuze, a fost fără intenție!
Sunt unele cuvinte cheie care te trimit automat în moderare, chiar și cele obișnuite, cum ar fi, de exemplu, „p0pu!ar”. Sau linkuri.
@Mălina, am putea spune că și tradițiile sunt un mijloc de manipulare a maselor?
PS : din cauza lui „manipulare” se duce la aprobat
@Mojo – desi nu-mi plac polemicile, avind in vedere intrebarea ta legata de comentariul meu de mai jos, nu pot sa nu intreb la #2 – cum adica sa-l tii pina la Paste? Nu exista o “traditie” care zice ca trebuie sa-l despodobesti imediat dupa Sf. Ion? Cum poti sa nu respecti si acea “traditie”? Sau si pentru tine “traditiile” se respecta dupa cum te simti tu mai bine?
@Oldjohn, din punctul de vedere al psiho-sociologiei, da. e tot o manipu!are, în sens pozitiv. adică intenția e pozitivă, argumentele sunt de bună-credință.. prin tradiție suntem învățați să ne supunem unor norme 🙂
Comentariu beton!11
@Mojo, ai descris perfect emoția aducerii bradului împodobit de către Moșul, prin prisma trăirii tale de copil. Ei bine, ei o sa încerc sa o descriu prin prisma părintelui care își vede copii extaziați când vin acasă după nici doua ore de când au plecat si găsesc bradul împodobit si pe mama spunându-le ca Moșul a venit cat au fost ei plecați.
Asta am făcut timp de vreo opt-nou ani in deceniul opt al secolului trecut si poate este cea mai frumoasa epoca si amintire a mea acea perioada plina de frustrări si lipsuri tocmai prin aceste momente inegalabile.
Cumpăram bradul de prin 20 decembrie, îl ascundeam in curtea interioara iar in seara de Ajun soțul meu ii lua pe copii și mergea să o colinde pe soacra mea si împreuna ii duceau să îi plimbe prin oraș ca să vadă cei doi-trei brazi împodobiți care erau pe la ambasada americana, a Franței sau unde se mai făceau înainte de Crăciun pentru că cei făcuți de primărie erau de regulă după Crăciun să nu fie interpretare greșită, erau pentru sărbătoarea de Anul Nou.
In acele doua ore cat lipseau copiii, trebuia in viteza sa îl montez în suport (tot eu pentru ca nu aveai cum sa faci asta in casa cu copii prezenți), să îl împodobesc, sa împachetez cadourile in hârtie de ambalaj recuperata de la cadourile pe care le mai primeam de la prietenii din Franța sau din anii trecuți (nu se găsea mai nimic), sa pun masa festivă. Și când nu mai puteau sta in oraș de frig si soțul mă suna că vine acasă trebuia sa fie totul gata si eu calma si liniștită. Cum intrau in curte, copiii fugeau repede pana la geamul de la sufragerie sa vadă dacă a adus Moșul bradul care era luminat si sclipea in noapte. Apoi intrau val vârtej in casa fericiți si curioși sa îl vadă îndeaproape. Cât încă credeau ca există Moșul, le spuneam că ei nefiind acasă a plecat la alți copii dar se va întoarce repede si mă duceam sa îl îmbrac pe Moș care aștepta într-o camera momentul. Ieșea pe scara de servici si apoi suna la ușă. Nu cred ca va puteți imagina surescitarea, emoția copiilor mei când suna la ușă si ii deschideau! Doamne ce momente! In clar obscurul dat doar de luminițele din brad, Moșul intra mergând greoi, cu sacul burdușit (mai mult cu cutii goale) si începeau sa ii spună poeziile sau sa ii cânte la pian si sa își primească cadourile mult așteptate.
Magia a dispărut cam la 6 ani ai lui fii-meu când a zărit pe sub masa la care stătea Moșul ca este încălțat cu adidași !!! Nepotul mare si masiv al soțului era un Moș perfect dar mica neatenție cu pantofii si neîncrederea insuflata de fii-mea mai mare au făcut copilul suspicios care m-a întrebat de ce Moșul are adidași când ar trebui sa poarte ciubote, sau măcar ghete obișnuite :)))
Merita atunci, sa facem bradul de la început de decembrie si sa pierdem așa momente?
Acum nu mai fac brad deloc, ultimul a fost la ultimul Crăciun petrecut cu fiul meu….
Comentariu beton!22
N-am înțeles unde e tradiția ca bradul să apară pe 25? La mine în familie, nu a venit niciodată bradul pe 24-25. Am mers la piață și l-am luat și cu bunicii și cu părinții și l-am făcut, la o dată aleatorie.
Moșul vine pe 24 noaptea și fără brad nu vine Moșul, se știe!
@Mojo nu prea inteleg de ce daca gandesc diferit trebuie sa fie „maxime tâmpenii”. Sunt doar moduri diferite de a proceda.
Da, fac bradul cand vreau, de preferat la inceputul lui decembrie.
Da, am un singur copil caruia ii place sa se ocupe de impodobirea bradului si apoi sa il admire o perioada.
Nu tinem la traditii cu orice preț, am ales sa pastram ceea ce ne place si sa schimbam sau sa ne adaptam la ceea este in jurul nostru.
Ce este asa rau in toate astea? Nu impun nimanui sa faca asa, este alegerea noastră si atat.
Cat despre copii, mai bine se bucura acum pentru ca poate mâine cade un perete pe ei la școală sau cine mai stie ce.
Comentariu beton!15
Doamna C vă mulțumesc pentru povestire, a fost foarte frumoasă, chiar daca la final… 🥺.
Mă bucur că aveți astfel de amintiri, fiindcă deși sunt momente ce nu vor mai veni, tot este bine că ați avut ocazia sa le trăiți. Și doar cei care le-au experimentat pot înțelege despre ce e toată discuția asta de fapt.
Georgiana, pe principiul asta cu peretele, poți da copilului și să bea, sa fumeze etc… Ar fi păcat să nu se bucure de toate experientele vieții…
Cât despre maximele tâmpenii, cred că am libertatea sa le consider așa, nu? Mai ales când ștergerea tradițiilor vine dintr-un pur egoism.
Dar cum asta caracterizează tot mai mult societatea din zilele noastre, nu e de mirare.
Nu te pot contrazice. Totul se duce într-o prosteală fără margini! 😕 Mă îndoiesc că cineva este extaziat că au băgat ăia în supermarketuri bomboane de pom și beteala in noiembrie.
Cât despre black friday de vară, ce dracu’ să mai zici? Excesele dăunează grav sănătății!
Comentariu beton!23
Consumerism dus la extrem. E drept ca eu sunt un tip pentru care Craciunul nu e cine stie ce chestie… O bataie de cap in plus, na!
Grinch devine din ce in ce mai simpatic as zice, nu-i asa?
Comentariu beton!16
E o mizerie maximă toată treaba asta.
Posesor de 3 copii, încă nu am făcut bradul. Probabil mâine, eventual chiar sâmbătă îl vom împodobi.
Comentariu beton!26
Ești nebun, dar nu în cazul ăsta!
Comentariu beton!11
Ai uitat colinzile. Care se aud peste tot cu saptamani bune inainte de Craciun. Is frun
Moase ele asa, o data, dar atat. Si nimeni nu are curaj sa spuna ca le uraste de frica opropiului public.
Comentariu beton!11
@Razvan, confirm cu colindele, au inceput de ceva vreme! Tocmai ce a trecut pe la blocul nostru o „turma de ursi” insotiti de unii cu tobe mari! Au facut un zgomot infernal mai ceva ca pieile rosii, s-au invartit in zona doar doar or capata ceva bani dar lumea s-a saturat de ei, nu au primit nimic si s-au dus sa colinde zgomotos la blocul de alaturi. In plus aseara a sunat la usa, m-am uitat pe vizor si erau doi handralai cu fete dubioase veniti la colindat! Iti este si frica sa deschizi la unii din astia.
Sezonul colindelor știam că începe în 6 decembrie, odată cu primul moș al sărbătorilor de iarnă, Moș Nicolae, și se întindeau până la Bobotează. Recent am citit că e ceva mai devreme, din 21 noiembrie.
Chiar și așa, prin magazine se aude de la începutul lui noiembrie, cât să te transforme într-un Grinch, fără să vrei.
Mai este un post de televiziune (Diva) care difuzează în IULIE, o luna întreaga, numai filme de Crăciun. Filme pe care le redifuzeaza, firește, și toată luna decembrie!
Comentariu beton!15
Poate doar pe alea le au🤭
@Laura, pentru publicul țintă Diva nu are nicio importanță luna când difuzează filmele de Crăciun. Mult mai important este să mai vadă și să mai audă, să fie vii în general.
@Mihai
N-aș fi crezut că Iliescu se uită pe Diva.
Sotului meu ii plac filmele de pe Diva. Vara nu se uita la el, totusi sa nu exageram insa prin octombrie incep iarasi timid sa bage alea de Craciun. El zic ca-l relaxeaza. Eu numai mor sa vad acelasi tip de filme. Uite, de aia nu ne culcam deodata la aceeasi ora. Il las cu filmele lui de Craciun si la 15-20 de minute de uitat vad ca a adormit si ma duc sa i-l sting =))
Comentariu beton!13
comportamentul ăsta e sigur cu motiv.
cred că pt oameni e vorba despre anticiparea emoțiilor bune. atmosfera Crăciunului face ca problemele vieții de adult să treacă-n plan secund. copilăria a fost perioada fericită și scoatem la suprafață bucuria, speranța..
poate că anticiparea Crăciunului e mai puternică decât sărbătoarea în sine.
comercianții doar profită de faptul că sărbătorile de iarnă se-ntâmplă în capul nostru și ne stimulează.
sigur-sigur au avut ei niște psihologi & sociologi care au studiat comportamentul nostru și le-au dat soluția, pt câștiguri mai mari.
Comentariu beton!36
Cum am crescut la școala aspră a partidului, nu prea le aveam cu Crăciunul.
Cand ne puteam bucura de brad era Moș Gerilă și Luna cadourilor. Nu prea aveai ce cadouri să faci, dar asta e altă treabă.
După ’90 a i ceput sa ma prindă umpic” magia sărbătorilor”, dar era despre prietenii de atunci, mai mult.
Știu, sunt un salbatic, dar de mama pot să mă bucur tot timpul anului, nu doar de Crăciun, când trebuie să fiu mai bun.
Ca să revin, magia aia s-a cam dus de când a inceput trimiterea de „fie ca nașterea… ” prin sms la toată lista din telefon. Restul s-a succedat.
Trăiască Sf. Ion, ca abia atunci scăpăm!
Comentariu beton!16
Ieri magie, azi magie…
Misto pe la tine pe-aici!!
Eu nu cumpar nimic pe baza de reclame, ma uit de 7(zeci) de ori pana ma hotarasc si nu-mi vine sa cred ca publicitatea asta agresiva (si idioata de cele mai.multe ori, fara pic de haz) convinge pe cineva de altceva decat de contrariu…
Hai, vezi maine ce magie mai gasesti, ca mie-mi place cum le asezi!!
Comentariu beton!15
Mâine e 22 Decembrie. Am găsit deja magia acum 34 de ani.
Scurt si la obiect!
@MV, aceste două rânduri sunt, poate, cel mai frumos lucru pe care l-ai scris vreodată pe blogul ăsta. Și ai scris multe chestii frumoase…
@Irinoush: Articolul de mâine? Ar trebui deja.
Nebuni sunt ei, consumul, marketingul, competitia, calca in picioare traditia, credinta , magia sarbatorilor.Pe undeva, rational vorbind, toti vor sa vanda , deh, sfantul profit e in top, asa ca se forteaza limitele.
Ce putem face, nu cumparam in avans de o luna , doua!
Ma uit in supermarketul de unde cumpar si eu, parca au innebunit oamenii , caruturi pline, stari de tensiune , tristete, nu vezi un zambet….cineva ne vrea zombi!
Comentariu beton!12
Eu am o problemă cu aceste cumpărături nesfârșite. Încercam să-mi amintesc perioada de acum 20 de ani, adică atunci când gaseasi de toate peste tot, bani să fi avut. Cum făceau oamenii ăia atunci de luau în 2-3 sesiuni tot ce le trebuia pentru sărbători? Că în vremurile noastre cred că unii se duc zilnic la cumpărături, de îmi vine să cobor din tramvai, să le bat în geam (am timp, că 10 min nu se mișcă de la semafor) și să îi întreb: ce puii mei tot cumpărați? 🤭
Comentariu beton!22
Fix așa si aici, poate pentru că am trăit perioada în care bradul se împodobea în ajunul Crăciunului si îl țineam până după Bobotează, de ziua mea (9). Adevărul e că așa facem și acum, mâncare, doar strictul necesar( fără cozonaci 😁). Sărbători cu liniște!
Comentariu beton!11
Bradul îl fac sâmbătă.
Mânuță verde pentru articolul de azi. Nu ca pentru ăla de ieri dimineață …
Comentariu beton!14
Total de acord cu o lege care sa interzica reclamele specifice sarbatorilor de iarna si cu interzicerea vanzarilor produselor specifice sarbatorilor de iarna inainte de 15 dec.
Dar o lege aspra care sa interzica reclamele de pariuri sportive si cazinouri? Aia nu?
Io-s 100% de acord cu tine. Ai chițăit orice despre Crăciun înainte de 15 decembrie? 10 bice pe spinare, iar de Crăciun un cărbune drept cadou. 😈😈😈
Iar magazinele care fac mizeria asta înainte de 15 decembrie închise până pe 15 decembrie anu’ ce vine. 😈😈😈
Comentariu beton!15
Există canale TV. care dau filme de Crăciun în august, cînd pornesc caravanele de răcoritor, și afișele de. concerte🙏
Vânzările de Crăciun încep mai devreme ca să aibă și femeile timp să se decidă ce vor.
Comentariu beton!37
Da’ n-au timp să se decidă ce vor din 1 ianuarie până pe 15 decembrie? Musai să fie cu bairam colindătoresc? 🤭
@JT, nu prea. Că după revelion vine o perioadă ultra scurtă pentru alegerea rochiei de 8 martie…
Mai, vorbiti si voi ca sa va aflati in treaba. Din 1 ianuarie pana in 15 decembrie se intampla multe. De exemplu eu de Craciun tot timpul le cumpar cizme de iarna, fular, caciuli, manusi. Pot anticipa cat de mult o sa creasca copiii din ianuarie? Nu, evident ca incep sa ma uit la din astea de prin octombrie – noiembrie. Acuma de lasat pe decembrie nu le las dar pot intelege de ce altii o fac.
Nu pot face bradul decit pe 24. NU POT. Cum sa pun bradul cind casa nu e luna si mincarea nu e gata? Cum mai pot eu ascunde cadouri (gasibile) daca fac bradul de pe 1 decembrie? Brad fara cadouri si portocale si dulciuri? Brad in casa nepregatita? Adica eu sa aspir pe linga brad?? Neh. Nu e de mine.
Comentariu beton!12
Adică după Paști, până la Crăciun tu nu mai faci curățenie in casă și nici nu mai gătești?
Spune sincer..ai peste 55 ani si esti obsedata de curatenie…wow. Lasa-ma sa ghicesc… si masa sa fie doldora de cele cuvenite si specifice.
@Elena, aceste cuvinte ne dor.
Ai perfecta dreptate. Aici se incepe din august cu Halloween iar din septembrie e combinat cu sfantul Nicolae. Si apoi daca ne apropiem de Halloween se incepe si cu Craciunul. Si apoi nici n-a trecut Anul Nou bine ca se incepe tot taraboiul de sfantul Valentin si cateva saptamani mai incolo e combinat cu Pastele. Si in rest e vara chiar daca ploua incontinu.
Comentariu beton!17
Nu fac brad. Nu imi place mizeria pe care o lasa cand se scutura. In plus, a stat un brad pe langa pubele anul trecut pana in vara. Poti sa decorezi casa si fara brad. Inteleg dorinta de a avea brad mai ales cand ai copii /nepoti. Dar nebunia de la cumpararea bradului… hell NO. Not my case.
Christmas in July? Da, am auzit. Evit programele cu pricina. Sunt peste 200 de canale TV; sigur gasesti ceva fara Xmas. Noroc cu lista de propuneri de la MV si de la voi (la care revin periodic). In rest am un principiu care ma protejeaza: nu ma duc, nu primesc. Deci nu pregatiri, lista de cadouri mai restransa, telefonul pe silent sau avion. Vecinii mei au animale deci nu dau cu pocnitori, adica liniste de Revelion. Ceea ce va doresc si voua. Peace!
Comentariu beton!11
Știi că există și brazi artificiali, da?
Si in Nemția fac ăștia la fel. Chiar văzusem, pe la începutul lui noiembrie, in supermarket, dulciurile specifice Crăciunului.
Iar in jur de 15 ianuarie, încep să apară iepurașii si puișorii pentru Paste. Si vopseaua de oua.
Acum vreo doua săptămâni, un vecin se chinuia sa scoată din portbagaj un brad natural. Pai ala, pana la Crăciun, se usucă integral.
Bine ca sunt suficient de…experimentata (nu zic bătrână) ca sa fi apucat Crăciunuri cu bradul văzut in ajun si cu un Mos Crăciun absolut magnific. Si acum mai simt cum mi se înmuiau genunchii când auzeam „hai ca a venit Mos Crăciun”.
Comentariu beton!11
Am auzit ieri o tipă la radio, care zicea că și-a făcut brad la începutul lui decembrie dar fiindcă acela s-a uscat, își face altul proaspăt pentru Crăciun! A spus ea singură că e complect nebună 😁
Bine, pe aici a nins de pe la mijlocul lui noiembrie, plus întuneric aproape în permanență, luminițe pe la toate casele…chiar arăta ca în filmele de Crăciun, încă de acum o lună.
De cind m-am mutat aici (aka Germania), am început sa fac bradul devreme in decembrie. Aici oamenii isi împodobesc casele si aprind luminitele de la inceputul lui decembrie, cu primul Advent. Dar nu asta a fost motivul principal.
Am crescut sub povara lui “trebuie”, care se aplica si bradului, si Craciunului, si… Bradul TREBUIA facut musai pe 23 decembrie.
Eh, intr-un gest de rebeliune maxima, am decis de vreo 12 ani ca bradul se face cind vreau eu. Iar daca eu vreau sa ma bucur de prezenta lui mai mult decit zice regula, atunci asa am sa fac. Recunosc ca nemultumirea mamei pe aceasta tema a fost si este un bonus savurat cu mare placere de fiecare data.
Comentariu beton!25
Dar Crăciunul de ce îl sărbătorești pe 25? Sau de fapt, de ce in decembrie? E o povară, zău, să respecți atâtea tradiții…grea viața asta…
@Mojo – stii ca e amuzanta întrebarea – e ok sa nu respectam “traditii” gen facut curatenie generala de Paste si Craciun, sa nu facem sarmale, etc, dar aparent nu e ok sa nu respectam “traditia” bradului facut musai pe 23 dec.
Asta ca nu sa intram in alte discutii despre “traditionala” legatura intre brad si ce ar trebui de fapt sarbatorit de Craciun.
Comentariu beton!16
Nu am spus nimic despre alea pentru că, ce sa vezi, eu le țin și nu adopt aceasta atitudine care e la modă de ceva ani cu „prefer să zac”! Oricum aici subiectul era împodobitul bradului, dar na.
@Mojo – comentariul meu initial era legat de brad, tu m-ai atacat si ai generalizat la traditii… dar na… ca sa te parafrazez.
Ma bucur ca tu ai amintiri frumoase legate de Craciunurile copilariei tale si ca tii la traditiile cu care ai crescut.
Comentariul meu a fost foarte personal, si daca ai fi citit cu atentie, poate ai fi inteles ca amintirile mele din copilarie nu sint neaparat placute, motiv pentru care am ales, de exemplu, sa impodobesc bradul mai devreme, pentru a-mi crea amintiri placute, macar ca adult.
Comentariu beton!18
Exact asa sunt și eu Andreea, de când în Germania 1) impodibesc de Craciun cu 4 saptamani inainte de Craciun, asa e de Avent si e frumos plus 2) nu fac brad ci împodobesc un pomișor de leandru care e in ghiveci.
După 15 de ani pomișorul e măricel 😉 nu ma impac personal cu tăiatul copacilor. Asta e, alegere personală.
Însă turta dulce și biscuiții de Craciun care sint deja din August prin magazine ma surprind în fiecare an 😁😂😂😂
@Mojo, te-ai gândit că poate nu e o modă asta cu zăcutul, ci că pur și simplu foarte mulți oameni ajung foarte obosiți pe final de an și de aici dorința de a zace? O oboseală de aia care nu trece cu un weekend. Poate unii nu mai au energie nici de pregătiri, nici de vizite. Habar n-am avut că e o modă…
Eu fac parte din cei care împodobesc bradul la începutul lui decembrie. Nu baș pe 1, dar devreme. Întotdeauna mi-a plăcut Crăciunul și am vrut să mă bucur cât mai devreme și mai mult de magia lui. Desfac bradul la începutul lui ianuarie. Să aduci încă din toamnă decorațiuni și toate cele în magazine și mie mi se pare exagerat. Dar de la începutul lui decembrie, ar trebui să fie în magazine. Urăsc aglomerația de sărbători, Întotdeauna iau cadourile mai devreme tocmai ca să nu mă înghesui cu 10 zile înainte să caut. Așa îmi doresc să fie și cu decorațiunile. Fiecare cu obiceiurile lui. Anul ăsta, sunt Grinch. Nu am idee de ce, dar efectiv nu simt magia sărbătorilor, deși timp de 34 de ani, mi-a plăcut la nebunie perioada. Poate îmi revin la anul.
Comentariu beton!14
Mie-mi plac decoratiunile de Craciun, m-as putea plimba linistita prin magazine, mai ales daca sunt mai deosebite. In Londra mi-a placut in octombrie sa vizitez Fortnum &Mason, in Galway am descoperit un alt magazin dragut care aveau multe decoratiuni, plus vitrinele decorate festiv.
Din magazinele noastre am anumite preferinte, de exemplu marti am fost intr-un alt Lidl, in ala pe care-l frecventez de obicei nu adusesera curmalele de Medjoul, si fara alea nu iese tortul cu fructe confiate pe care-l fac de revelion. Mai imi plac niste ciocolate cu martipan si fructe, copie a celor de la Antony Berg.
Dar da, ma enerveaza ca deschid sezonul de Craciun prin octombrie, colindele prea devreme n-au niciun farmec.
In strainatate mai e fain si dupa sarbatori, gasesti reduceri serioase la dulciurile de sezon.
Hehe, în Germania deja au redus prețurile la dulciurile de Crăciun. Deja biscuiții Spekulatius au dispărut, au mai rămas n-şpe sortimente de turtă dulce şi Christollen – ceva pâine cu nuci şi fructe.
Esti un fel de Grinch. 🙂 Vezi ca bradul trebuie sa-l tii pana la Pasti cand incepi sa impodobesti cu iarba, oua si iepurasi. Altfel nu ai noroc.
Despre Revolutie nu se mai aude mai nimic, in max 10 ani nici nu o sa mai apara la stiri.
Comentariu beton!15
@Ciocanul, ce revolutie? Cand a fost asta? 🤔 S-a intamplat ceva in România? 🤔. Dupa 34 de ani incepi sa mai uiti. Batranetea, maica, batranetea. Ehe, ce bine era pe vremuri. 🙄
Sincer ar acorda spor de stres pentru angajatii care sunt nevoiti sa asculte la munca colinde 10 ore pe zii. Daca pana acum 2 ani colindele incepeau de la 1 decembrie de 2 ani incep de pe 20 noimbrie. Asta o spune un om care lucreaza in retail de 14 ani.14 ani plini de colinde 😏
Cat despre brazi naturali taiati pot sa va zic ca pana acum 3 ani vanzarile incepeau de pe 2 decembrie. Acum 2 ani brazii au sosit in magazin pe 15 noiembrie iar pe 17 erau deja la vanzare. Si ce credeti lumea deja cumpara. Anul acesta datorita problemelor de livrare au sosit in magazin abia pe 29 noiembrie. Pur si simplu clientii erau foarte nervosi ca nu au putut sa cumpere brazi din 20 noiembrie.
In ritmul asta tot sa mai simt spiritul sarbatorilor.
Comentariu beton!12
Încă nu am împodobit bradul(artificial).
Nu înțeleg care e graba.
Magazinele ar trebui să aibă o regulă: în luna cu evenimentul să vândă obiecte specifice.
Bonus: aglomerația și cumpărarea în exces a alimentelor. E închis pe 25 decembrie și 1 ianuarie. De ce să cumperi multă mâncare?
Mie îmi place cu multe zile de magie😃
Copii n-am, soțul e mai mereu la dietă, deci cumpărăturile nu prea diferă față de alte perioade ale anului, dar de la 1 decembrie îmi scot și mă bucur de colecția de ornamente de Crăciun.
Nu stiu daca are rost sa ne tot tinem de trecut si sa incercam sa nu-l schimbam deloc. Multe chestii si de pe vremea bunicilor si a parintilor nostri s-au schimbat. Din pacate sau din fericire, fiecare dupa cum vede. Si noi faceam bradul in Ajunul Craciunului (niciodata mai devreme) si tot timpul aveam brad proaspat in casa si aveam colindatori si cu Capra si multi copii veniti dupa cozonaci si mere. Apoi s-a inceput sa se dea bani la colindat si acum multi nu mai vin la casele care nu dau bani… deci? Ce e de facut? Nu stiu. Personal nu ma deranjeaza sa fac bradul acuma mai devreme ca ma pot bucura mai mult timp de el (nu stiu de voi dar eu dupa 6 ianuarie nu il mai tin impodobit) dar mai ales copiii, le place sa fie bradul in decembrie facut. Daca inainte il impodobeam in 23-24 cu copiii acuma cu o saptamana jumate inainte.
Sunt de acord cu faptul ca nu stiu de ce se grabesc. Inca imediat dupa ce se termina Halloween-ul incep cu decoratiunile de Craciun.
Azi sunt de acord cu tine, ieri nu. Iti răspund la întrebarea de câte ori fac cozonac într-un an, de cel puțin 6 ori. Nu fac mai des deoarece nu am timp. In schimb cumpăr dacă găsesc ce-mi place. In familia noastră nu ascultăm, cântăm colinde înainte de lansarea postului de Crăciun, buna mea zicea că ne iasă bube pe cur, așa că fără colinde, brad până în 24 decembrie. Recunosc cadourile le cumpăr la începutul lui decembrie.
Ooo, daa! Subscriu cu amandoua mainle la aceasta postare si la afirmatia ca devansarea atat de mult si de ”zgomotos” a venirii sarbatorii Craciunului ii strica tot farmecul! Ba chiar ma enerveaza!
In copilarie, prevestirea Craciunului era data de inceputul postulu la care eram si noi copii supusi partial de la o anumita varsta, dar asta era exact opus modului actual consumerist, obscen, daca vreti, de vestire a venirii Craciunului practicat acum.
Apoi, cand copii mei erau copii, ”anuntarea” venirii Craciunului era prin exprimarea dorințelor de cadou de la Mos Craciun, pregatirea poeziei pentru Mosul, a serbarii la scoala daca se facea, a bucuriei vacantei scolare care va incepe si a ptrecerilor din familie. Pentru noi cei maturi, se simțea venirea Craciunului prin grija cumparaturilor și aprovizionarea care era o adevarata incercare. Iar Bradul era impodobit chiar in Ajun, seara, cand era asteptat și Mosul, in carne si oase prin bunavointa unui prieten, vecin sau ruda. Si in felul acesta Craciunul era cu adevarat un eveniment, o sarbatoare asteptata plina de emotie, surpriză si bucurie.
Acum, cand Mosi Craciuni sunt peste tot de la inceput de noiembrie nici nu mai stii cum sa spui copilului ca Mosul este de adevaratelea, unul singur si apare in noaptea de Ajun sa aduca daruri celor cuminti si buni. Bine ca am imbatranit si numai am copii mici prin preajma sa trebuiasca sa le creez visul/magia cu Mos Craciun….
Toata copilaria si mult in viata de adult am facut bradul numai si numai in Ajun- pentru ca asa trebuie. Seara de tot. Dupa ce se terminau treburile si „plimbatul” prin oras pentru impartitul turtelor. Cat am fost mica parintii aduceau bradul in casa si il gaseam impodobit in dimineata de Craciun. Asta a fost tare frumos- inca imi amintesc bucuria!
Pana in pandemie, in Ajun, aveam program de impodobit brazii cu inca o familie de prieteni. A fost mereu cu voie buna si dupa ce au aparut – la ei- copii cu distractie in toata regula! In pandemie ne-am regrupat si fortata de imprejurari stau mai mult in casa mamei. Bradul tot in Ajun ca asa trebuie, asa se face! Si cum sa nu facem sarmale? Si macar un kg de cozonac! Singura schimbare – ca sa nu alerg prin piete sa dau nas in nas cu covidu’-am luat un brad artificial. Ce de-a bombaneala – nu miroase a brad!
Anul trecut copii sus-mentionati au venit la mine, pe nepusa-masa, in minivacanta de 1 Decembrie. Urat rau afara, doar eu cu ei, ce sa mai inventez nou sa ne distram? Hai sa facem bradul! Nu ma asteptam sa fie asa entuziasti! Chiote si bucurie cat cuprinde, poze, ciocolata calda- ne-am distrat de numa-numa.
Anul acesta de 1 decembrie copii au avut alt program, eu tot singura, una dintre pisici bolnava rau. Pe 1 am facut bradul – caci abia pe 4 dec am gasit veterinar. De atunci mai tot adaug cate o decoratiune: o stea la fereastra de Mos Nicolaie, ghirlande pe de 13 dec de Sf Lucia.
Eu pandesc momentul din noiembrie in care apare catalogul cu decoratiuni de la LIDL- cele cu timer de 8 ore, pe care nu le gasesc in alta parte, sunt favoritele mele pentru ca rezista o luna cu un set de baterii. In ziua cand au la raft ce cred ca mi-as dori la 7.25 sunt in parcare ca sa evit aglomeratia pe care o urasc din suflet. Noroc cu Bringo pentru tot restul cumparaturilor.
Cadourile le cumpar atunci cand vad/gasesc ceva ce s-ar potrivi cuiva -uneori cu luni de zile inainte.
Pentru mine e placuta toata atmosfera de ante-Craciun, calendarul de Advent e nelipsit si ca sa fiu gata cu ele chiar ca trebuie sa fac cumparaturi inainte pe 30 noiembrie.
Avand in vedere pledoaria lunga de pana aici inchei cu o mare rugaminte: #lasatisafie produsede Craciuninmagazinedin25noiembriemacar
#varogfrumos
#multumesc anticipat.
🙂
Mă simt câteodată Grinch, când văd reclame la diverse magazine cu haine imprimate pentru Crăciun mi se ridică câte 2 fre de par odată;treaba e că dacă le cauți acum nu mai găsești fir din ele , săptămâna trecută unii le-au pus deja la reduceri.Deci,Mihai,sunt in asentimentul tău,deși mănânc cozonac și în restul anului,se găsește din belșug și vara la marii producători și retaileri.
Da, asta e, îmi asum, fac bradul devreme ca așa vreau eu, asta mă liniștește pe mine. Imi place bradul doar în decembrie, din ianuarie vreau doar să-l strâng. Anul viitor voi mai aștepta măcar o săptămână că s-a uscat deja destul. Asta îmi place mie, să mă uit seara la el, luminat. Când era copilul mic îl făceam înainte de Crăciun cu o zi, două, pentru magie. Acum, fiecare cu magia lui. Pentru mine Crăciunul nu e ceva religios, e o tradiție pe care o ține vie fiecare cum simte. Nu o să mai fie ca în copilăria noastră sau a copiilor noștri mai mari, o să fie cum îi place fiecăruia.
Dar total de acord cu interzicerea Crăciunului în magazine înainte de decembrie.
Cand eram copil faceam bradul exclusiv in seara de Ajun. Pe 24 decembrie. Si in noaptea aia venea Mosul, pe 25 gaseam cadourile sub brad. Emotie fara cuvinte.
Cu fi’miu, am ales sa aduca Mosul si bradul, adica aparea pe 25 dimineata, cu tot cu cadouri.
Pana s-a marit si l-am facut apoi impreuna, pe 24. Craciunul era una dintre sarbatorile care imi placeau desi nu sunt o persoana religioasa. Acum mi s-a luat de Craciun…
Și la mine venea Moșul cu bradul când eram mica. Apoi l-am împodobit eu , strict pe 24 decembrie , în miros de prăjituri, mâncare bună și în frigul de pe hol unde nu aveam încălzire. Dar din hol intram din când în când în bucătărie, unde era cald și bine și SIMȚEAM, nu doar știam, simțeam că vine Crăciunul.
Bradul il impodobim pe 24 si il „stricam” dupa boboteaza, altfel cade in desuet.
Dar de muzica de la radio care incepe de pe 01 decembrie cu cintecele alea sa te bage in spiritul craciunului ce ziceti ?
Cine cere asa ceva ? Cine asculta asa ceva ? Cine ? Pentru cine se da o luna de lalaieli ?
Eu probabil sunt versiunea 2023-4 a lui Grinch dar chiar ma deranjeaza, de la an la an, tot ce „inseamna” Craciun. A se nota ghilimelele.
– reclame la TV din octombrie, din noiembrie deja filme tematice, repetate la infinit
– aglomeratie in magazine – asta nu o suport in nicio zi din an. Romanul daca nu umple 14 carucioare, ca poate trebuie si aia, nu e fericit
– legat de punctul anterior, nu scap niciodata de risipa alimentara. Nu-s Hagi Tudose, dar nevasta trebuie sa gateasca pentru 4 regimente. Mancarea ajunge 80% la gunoi. Romanul trebuie sa se imbuibe de Craciun
– colinde si muzica din repertoriul international de Craciun. Da, respect traditiile. Dar m-am saturat de colinde. Si de Feliz Navidad. Si de All I want for Christmas is you. Si de patruj de mii de preluari de Jingle Bells. M-am saturat sa le aud non stop in supermarketuri, in tramvai, la tv (nu ca m-as uita la tv)
– colindaciori si petarde
Doar asta vad in ultimii ani, iar perioada se devanseaza din ce in ce mai mult.
Da, poate am imbatranit, dar imi placeau Craciunurile de cand eram copil. Bradul se facea, cel mai devreme, pe 22-23. Il asteptam pe Mos Craciun de prin august, dar asta pentru ca imi doream cadouri, nu pentru ca incepea febra. In dimineata Craciunului deschideam infrigurat cadourile, apoi eram la masa cu familia. Masa bogata, dar fara a arunca mare parte din mancare la gunoi.
Omule, pe 28 august, in Tedi – Campina, se puneau in raft gnomi, instalatii, globuri, beteala, etc… Pe 28 august, repet! Eu intrasem sa fac ceva cumparaturi pentru plecat la mare, iar ei asezau oameni de zapada in rafturi!!! De-a dreptul sinistru…
Plm, în hipermarketuri nu umblu, radio nu prea ascult decât RockFM și acolo-i mai ușor de scăpat de Maria din Carei, de consumerismul împins tare mă cam scapă adblockerele și filtrele de content.
Pe mine mă stresează limba de lemn care iese în perioada asta. Brusc și dintr-o dată, toate trebuie să fie din categoria: cele cuvenite / datini / obiceiuri strămoșești / tihnă / colinde / magie / etc etc etc.
Până la urmă să nu uităm, sărbătorim reușita unei domnișoare în mascarea infidelității cu cea mai tare poveste inventată vreodată 😀
Motiv bun de concediu și câteva zile în care să nu sune telefonul în draci.
Anul acesta este primul cand fac bradul la jumatatea lunii. Intotdeauna il faceam pe 22, 23, rar pe 21. Niciodata nu aveam timp sau nu eram acasa (la parintii mei unde sunt de fiecare Craciun de cand ma stiu) dar pentru ca acum am 2 nazdravani de 2 luni care imi mananca tot timpul din lume, am zis sa ma apuc devreme de brad ca poate il termin pana la Craciun 😅. Impodobitul bradului care in mod normal dura in jur de 2 ore s-a extins la vreo 7. Restul casei l-am terminat de decorat in urmatoarele 3 zile.
Cu toate astea probabil ca la anul nu-l voi mai face atat de devreme. Se pierde intr-adevar din farmec daca ma “impiedic” toata luna de el. Plus, la anul va trebui sa inlocuiesc beteala cu sarma ghimpata 🤦♀️
Subscriu la cele expuse foarte bine de tine. E așa un bullshit ceea ce se întâmplă, ca și cum in loc de a bea un expresso adevărat te chinui sa termini o carafă in care ai presărat 3 firișoare de năut.
In seara de 16 decembrie a plantat fi-miu „conul magic” – un con de brad mare cat un pomelo, foarte fain, cules de prin bulgaria acum cativa ani si tinut prin casa fara vreun scop anume, care si-a gasit acum menirea.
In duminica dimineata tremura de emotie sa vada daca a crescut bradul – crescuse! l-am impodobit cu deosebita pasiune, era tot un ranjet cand l-a ridicat tac-su sa puna steaua in varf.
E absolut contagioasa bucuria copilului.
N-am mai simtit asa magia de cand eram eu mica.
Am mers cu soțul zilele trecute să luăm brad natural. Era frig. Când am intrat în „țarcul” cu brazi și am început să-i mișcăm ca să alegem unul s-a întețit mirosul de brad. Am stat așa un pic locului, am inspirat până în adâncul plămânilor mirosul de brad cu frig și ăla a fost momentul în care am simțit că vine Crăciunul și am putut să aleg bradul. Niciun morman de plastic sclipicios, nici dulciurile specifice, pulovărele cu reni și păturicile pufoase puse în magazine în octombrie nu au efectul ăsta.
Pentru că atunci când eram mică, primul lucru după care știam că a venit moșul era mirosul de brad din casă pe care îl simțeam înainte să-l văd.
Doar că spre deosebire de atunci, acum îl fac mai devreme cu câteva zile pentru că îmi place să stau seara la beculețe și un film de sezon și nu apuc decât în weekenduri, de aceea vreau să-l am de mai devreme un pic, dar nu cu o lună înainte. În ianuarie îl țin până arată acceptabil.
Fiica mea e născută pe 21 noiembrie. Pe 20 sau chiar pe 21, de ziua ei, deja împodobește bradul, așa îi place ei.
La mulți ani!
”Pe 20 sau chiar pe 21, de ziua ei, deja împodobește bradul, așa îi place ei.”
Îhî, așa-i place ei. Și de pe 21 noiembrie până pe 25 decembrie se tot uită sub brad dacă a mai apărut un cadou. E pe jmecherie fata… 🙂
Apropos de impodobitul bradului si ”iepoca” trecuta. Avea sotul un prieten care avea ziua lui chiar de Ajun, pe 24 decembrie. Tipul era (ca trebuia, nu din convingere sau pasiune) secretar de partid la o instituție mare si cunoscuta si locuia in blocurile unde primisera apartamente mai toti salariații instituției. Intr-un an, ce sa faca omul, era ziua lui, ajun de Craciun, și voia si el brad impodobit dar asta nu era etic, ar fi fost considerat religios, si atunci gasise o soluție: avea doi brazi, unul il tinea pe balcon la vedere nedesfacut din plasa pana in ajun de anul nou ca sa vada lumea ca nu face brad de Craciun si al doilea in casă pe care il impodobea si il punea intr-un colt mai dosit de fereastra sa nu fie zarit de afara. Poate nu era asa si doar se trezise omul cu doi brazi primiti de la subalternii lui, dar noi faceam mare haz de el ca are doi brazi ca sa insele vigilenta partidului….
În Belgia toată lumea face bradul în prima săptămână din Decembrie, pentru că la ei moș Nicolae e mai important decât Crăciunul. Copii primesc cadourile alea faine de mos Nicolae. Evident că în primul an mi-am luat-o când m-am dus eu pe 22 să cumpăr brad și am găsit praful de pe crengi, nu mai era nimic verde natural. După, am înțeles de ce se apucă de toate alea de Crăciun de prin Noiembrie, dacă lor le trebuie tot gata aranjat deja pe 5 Dec. După 5 deja toată lumea e in mod de sărbători,
petreceri, baute, serbări. Nu e nimeni stresat cu făcut pregatiri, mâncare sau din astea ca la noi. Dacă ai decorat casa si ai alcool, somon si bomboane ești pregătit. Am auzit că e la fel și în Olanda și Germania, deci e posibil ca magazinele din România să fi importat modelul fără să conteze specificul local. Mă întreb dacă chiar au vânzare la produsele de Crăciun în octombrie sau țin doar loc pe raft până în decembrie?
Când eram copil, bradul se făcea pe 23 sau pe 24 decembrie, niciodată mai devreme. Pe 2 sau 3 ianuarie, cel mai târziu pe 4, plecam de acasă pentru 2 săptămâni (pentru că sport și turnee). Întotdeauna am suferit că nu pot să mă bucur mai mult timp de bradul împodobit, așa că, atunci când m-am mutat la casa mea, am hotărât că bradul se face în primul weekend din decembrie (aveam brad artificial) și se strânge după Sf Ion. Ca să am timp suficient să mă bucur de el. De vreo 8 ani luăm brad natural, nu mai pot să-l fac așa devreme pentru că s-ar usca până la Crăciun. Cam între 10-15 decembrie, așa împăcăm pe toată lumea din familie.
Pentru mine, decembrie e luna sărbătorilor de iarnă. Asta nu mă împiedică să iau cadourile din noiembrie, dacă am inspirație. Iar de un magazin cu decorațiuni de Crăciun mă pot bucura și în august (mi s-a întâmplat, acum câțiva ani, la Heidelberg, să intru întâmplător într-un magazin din ăsta 🤩)
In copilărie bradul se impodobea pe 23 sau 24 decembrie. Am crescut , am plecat din tara minunilor SI bradul il impodobeam pe 1decembrie sa nu uitam de ce-am plecat.Dupa ce tata nu a mai fost printre noi nu am mai reușit sa impodobesc de Crăciun, acum vreo doi ani am inceput sa pun cate ceva. Acum 3 luni sotul meu a avut un AVC , nu mai am puterea sa impodobesc nimic. Nu contează cand impodobiti bradul contează ca sunteți cu persoanele dragi iar tradițiile colective sunt mai frumoase cand se intalnesc cu tradițiile personale.
@MV, nu ești nebun deloc, sau dacă ești tu, categoric sunt și eu! Urăsc toate pe care le-ai enumerat tu și la fel mi se pare că bradul făcut de la începutul lunii nu mai are nici un haz de Crăciun, devine un soi de piesă de mobilier până atunci. Eu sunt antică, dar împodobeam bradul în seara de Ajun, cu copiii, ca să vină Moșul să lase darurile sub el. Bucuria era dublă, cu bradul cel frumos și cu darurile de sub el.
Singura chestie care se face la noi în casă de vreo 2 ani e să desfacem copacul de plastic de pe la începutul lui decembrie, după moș nicolae, cam pe când începe un anumit post de radio din Ro să emită exclusiv cântece de crăciun. Acuma, nu mă deranjează, ca ne plac ornamentele și mai ales ledulețurile (cât mai multe). Da uite că nu știu cum de am început să facem bradul cât mai devreme…
ce-i mult strica !
La noi in casa se impodobea bradul de ziua mea, in 19 decembrie, si se despodobea de ziua tatei, in 11 ianuarie. Desi am o varsta si familia mea, iar tata nu mai e, obiceiul a ramas acelasi la noi in casa. Aproape o luna e destul cat sa nu ne plictisim si magia sarbatorilor de iarna sa fie in parametri normali.
Sarbatori binecuvantate sa aveti!