Articol scris de Iulia.

…

Știți că vă povesteam acu vreo câteva săptămâni că ne-am umplut de belele mai rău decât un câine vagabond de purici și păduchi.

Ei bine, să nu vă imaginați cumva că belelele s-au rezumat la ceea ce v-am povestit atunci. Ntz, păi ce, nu putem noi mai mult de atât? Babinecănu!

Așadar, pe lângă dudele deja existente, m-am mai procopsit cu încă una: mi-a crăpat telefonul. În sensul în care el practic funcționa cu toate funcțiile lui cu care a fost gândit, mai puțin aia de dat și primit telefoane. Adică în colțul ăla în care ar fi trebuit să apară rețeaua aia la care plătesc io abonament, cu tot cu liniuțele ei de semnal, apărea „Emergency calls only”. Alături de un frumos și dolofan semn al exclamării.

Na belea. Acu, ca să nu rămân complet deconectată de la lumea înconjurătoare, am făcut următoarea manevră: am găsit prin casă un alt telefon, destul de vechiuț el, dar care încă putea îndeplini funcția de… telefon.

Am îndesat într-însul cartela de telecomunicații și iacă-mă-s din nou disponibilă. Cel puțin parțial. Că, adevărul e, dacă e să fim absolut cinstiți, că în ziua de azi o relativ mică parte a comunicării se derulează prin serviciul de telefonie în sine.

Sau hai să nu generalizez, ci să vorbesc strict despre situația mea. Dacă stau să mă gândesc bine și dacă ar fi să fac o estimare, cred că undeva la 10, poate maaaaaxim 20% din comunicarea mea cu restul lumii are loc prin intermediul telefoniei. Adică d-aia cu „Alo, bună ziua, ce mai faci?”

În cea mai mare parte a timpului, rezolv cam tot ce am de rezolvat prin whatsapp, mail și ce alte aplicații de comunicare mai vreți voi.

E, treaba asta devine însă problematică atunci când dispozitivul pe care-l folosești pentru mai sus numitele căi de comunicare sucombează (sau sucombă? Habar n-am cum e corect și acu mi-i și grozav de lene să caut).

Căci atâta timp cât eram în raza de acțiune a unei rețele WiFi, treaba mergea strună în continuare, ca de obicei. Baiul apărea când trebuia să părăsesc incinta furnizoare de rețea invizibilă.

Așa că ce a făcut mandea? Păi ce face orice om normal: v-am zis că am pus cartela într-un telefon vechi, după care am activat hotspotul la telefonul ăla și de acolo mi-am luat net pentru telefonul cel (aproape) răposat (da nu chiar de tot).

Înarmată cu acest setup, m-am dus la primul service de telefoane care mi-a ieșit în cale. Unde am pus telefonul (aproape) răposat (da nu chiar de tot) pe măsuța băietului de acolo și, cu ochi mari și umezi, i-am explicat să facă ce știe și cum știe, numa să-mi repare bunătate de dispozitiv.

Băietul s-a uitat la mine cam ca la o curcă beată, a luat calm telefonul (aproape) răposat (da nu chiar de tot) în mână, a manevrat ceva p-acolo prin el, i-a băgat un fir în dos, a mai butonat ceva, după care m-a anunțat că e bulit nush care modul de citire sim și alți draci bălțați.

Și că-mi poate comanda altul, durează între 24 și 48 de ore să vie. Vreau? Normal că vreau, ce-ai, ejnebun, cum să nu vreau?!?

Am comandat deci trebșoara aia și am plecat de acolo la fel cum venisem. Cu un telefon (aproape) răposat (da nu chiar de tot), dar cu o rază de speranță în suflet că totuși va răsări soarele și pe strada mea.

Acu, poate vă întrebați, dacă tot aveam un alt telefon funcțional, unde e drama așa de mare? Păi e. Din mai multe motive.

Primul fiind acela că, la fel ca orice alt imbecil din lumea asta, am salvate în telefon toate parolele de la toate conturile posibile și imposibile – de la gugle, feisbuc, mail, uațap și până la orice altceva vă mai trece prin cap.

Așa că o potențială autentificare în acele conturi de pe un alt dispozitiv ar fi reprezentat o misiune aproape imposibilă. Că sper că vă dați seama că nu știu nici 10% din numitele parole pe de rost. Așa că ar fi însemnat să mă apuc să resetez parole în stânga și-n dreapta până mi s-ar fi lungit urechile. Și-s suficient de clăpăugă și așa, numa de urechi mai lungi n-am io nevoie.

Pe de altă parte, telefonul în cauză (cel aproximativ funcțional) e unul destul de vechi. Și când zic vechi nu vă imaginați că are dooj de ani, ci probabil mai degrabă vreo 6, cam așa. Numai că la ritmul la care evoluează tehnologia și actualizările aplicațiilor în ziua de azi, un telefon de 6 ani poate să fie deja lejer depășit.

Ceea ce era și cazul obiectului despre care fac vorbire. Așa că, și dacă, să zicem că m-aș fi înhămat la sarcina herculeană de a încerca să îmi mut șandramaua virtuală din telefonul (aproape) răposat (da nu chiar de tot) în telefonul cel vechi și (aproape) funcțional, tehnologia mi se punea de-a curmezișul. Pentru că nu prea aveam cum să mai instalez pe el o mare parte din aplicațiile care mi-ar fi fost trebuincioase.

Una peste alta, am zis hai, n-o fi foc, oi rezista două-trei zile și fără toate drăciile astea. Ceea ce am și făcut. Adică am rezistat eroic.

Să vă mai zic însă cam ce trepidații am avut în zilele alea? Dada, știu că nu e ok, că suntem dependenți de telefoane și de draci și de laci și acu ar trebui să vin și să o ard cu d-alea cu „mvai, da ce bine a fost, ce detox de soșăl midia am făcut, ce bine mi-a fost și cum m-am regăsit sinele și eul și maindfulnesu și zenu”

Băi, vă zic sincer, nu. Și vă zic și de ce. Eu oricum trăiesc în mare parte sub o piatră. Iar piatra aia se află într-o bulă extrem de restrânsă. Iar dacă optez pentru o zi, două, șapte sau nouă să nu mai accesez respectiva bulă, păi vreau ca treaba asta să se întâmple că așa alege mușchiu meu, nu că așa vrea un afurisit de divais.

Așa că vă zic sincer, nu mi-a plăcut deloc și nu mi-a priit absolut deloc faptul că timp de 2-3 zile n-am putut freca internetul dintr-un capăt în altul când și cum aveam eu chef.

Nu mai zic de inconveniente – minore, e drept, dar mna, când te înveți cu binele, e nașpa fără el – cum ar fi lipsa plăților cu telefonul.

Dar până la urmă a venit și ziua fericită în care s-a înfăptuit reparația și iacă-mă din nou posesoare de telefon (aproape) funcțional. Zic „aproape” pentru că, în continuare am ecranul crăpat, dar p-ăla nici că am de gând să-l înlocuiesc, că nu mai face tot telefonul cât mă costă ecranul. Așa că mai trag de el cât o mai ține și oftez a pagubă la gândul că, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să fac nefăcuta și să-mi schimb telefonul. Nu pot decât să sper că momentul ăla este încă suficient de îndepărtat.

Dar, deocamdată am din nou telefon funcțional și nici nu a trebuit să-mi amanetez vreun rinichi pentru plata reparației.

Deci nu e dracu chiar așa de negru. Adică… mna… Să vă mai zic și că la o zi după ce mi-am reparat telefonul, mi-am pierdut verigheta? Nu vă mai zic…