Hai să vă povestesc ceva. Mașinile din ROCHARGE atrag privirile ca un magnet peste tot pe unde trecem. Și nu mă refer la momentele când suntem în trafic și mergem în coloană, că atunci mi se pare foarte normal să se uite oamenii după noi și să se întrebe „ăsta o fi turul ăla în care e Vasilescu?”. Glumesc, desigur, oamenii știu deja, nu mai e nevoie să se întrebe. 😛
Mă refer la momentele în care mașinile sunt parcate pe câte undeva și sunt toate opt. Imediat apar oameni care vor să se uite la ele.
Ei bine, în astea patru zile am constatat în ce ordine sunt admirate mașinile aproape de fiecare dată.
Invariabil oamenii se duc prima dată către Taycan. Îi dau ocol, îi fac poze, se minunează, d-astea. Să vă mai spun că în ziua când am testat-o eu, Radu, colegul meu de echipaj, l-a întrebat pe un tătic care admira Porsche-ul ținându-l de mână pe fiu-său: „vreți să-l lăsăm în mașină?”. Ăla mic, care nu cred că împlinise nici șase ani, a zbughit-o în Porsche cu viteaza luminii când a auzit așa ceva. De-abia l-a mai scos taică-său de la volan.
Nfine, ce voiam să spun e că oamenii cumva se duc prima oară la Taycan. Dar mult mai interesant este ce se întâmplă după. Se dau câțiva pași în spate ca să le vadă pe toate, pe sistemul: „hai să vedem ce mai au ăștia p-aici”.
Prieteni, în momentul ăla li se luminează ochii, la propriu, când observă ID. Buzz-ul. Dar nu doar că li se luminează ochii, fac toți exact aceeași față fericită pe care o avea băiețelul de șase ani pe care l-am lăsat în mașină.
Cred că și eu aveam exact aceeași față când m-am pus prima oară la volanul ei. După care m-am mai și jucat cu ea câteva sute de kilometri,
Atât pot să vă spun: prieteni, mașina asta, Volkswagen ID. Buzz este o bucurie, este o întreagă experiență plină de fericire s-o conduci.
Cred că este pentru prima oară în această viață când conduc o mașină și nu mă interesează absolut deloc câți cai putere are sau ce cuplu, nu am idee ce timp scoate pe sută și n-am nici ceea mai mică intenție să aflu. ID.
Buzz n-are nicio legătură cu aceste întrebări, e mult prea slay (dacă n-aveți copii, e posibil să nu cunoașteți termenul) ca să te mai intereseze astfel de amănunte.
Tot ce pot să spun este că de fiecare dată când m-am urcat la volanul ei m-am simțit ca un copil fericit. Și nu numai eu, toți colegii din ROCHARGE, care au apucat s-o conducă, mi-au confirmat c-au avut aceeași senzație.
Și dacă mai aveam vreo îndoială că așa stau lucrurile, a fost suficient să privesc cum li se luminează fețele oamenilor care o văd pentru prima oară. Pur și simplu se bucurau doar pentru simplul motiv c-o văd.
Mă oftic de moarte că n-am cum să ajung cu ea acasă, aș da orice să le văd fața fetelor mele când se urcă în mașina lui Scooby Doo. Ce chiote ar trage când ar vedea cât de cool se deschid ușile din spate. Ce, nu știți cum se deschid ușile din soate la ID. Buzz? Ia băgați un ochi aici.
Dar partea cea mai tare este că, pe lângă tot ce-am scris mai sus, mașinuța asta este și incredibil de manevrabilă și ușor de condus, te simți cu ea în trafic ca peștele-n apă. Cred că are cea mai mică rază de bracaj dintre toate mașinile din ROCHARGE, deși e cea mai lungă.
În plus, poziția la volan (ești sus de tot, mai sus decât SUV-urile) și parbrizul ăla imens îți dau senzația că vezi TOT cu mult înainte celorlalți participanți la trafic. Repet, după mine, este mașina cel mai ușor de condus și manevrat dintre toate cele opt din ROCHARGE. Senzație confirmată de mulți dintre colegii de tur.
Dar toate astea vin și cu un preț. Iar ăla este pentru modelul pe care-l avem noi în tur: 69.437 euro. Sau prin leasing operațional de la Autonom: rată 1.020 euro/lună. Mi-ar plăcea să am cândva banii să mi-o pot lua.
Atât pentru azi, acum vă las cu poze și rezumatul video al zilei.
Partenerii ROCHARGE 2023:
🚀 Un proiect susținut de Vitesco Technologies
🍀 Green Partner: Autonom
🚗 Pus pe șosea de: Michelin
🔋 Încărcat de:
➟ MOON
➟ Enel X Way
➟ Renovatio e-charge
➟ MOL Plugee
💻 Tehnologizat de: Server Config
📰 Partener media: Euronews România
Video
Fotografii
Făinuță, da’ tot la Porsche rămân. 😎
Fain, fain, fain!
Mi-a atras privirea încă de la început. Iar 69 îmi place. E senzația aia de….rar de tot. De film. De…mister. Exact ca la Scooby Doo.
Frumușică rău!
Și în plus poți să-ți plimbi toată familia lejer, inclusiv pisicile, la cât spațiu ai.🐈🐈
Așa mă gândeam și eu. Ce s-ar mai plimba Suzana și Vasile pe acolo 🙃
Ce culoare superbă!
Scooby dubidooo, where are you?
Zambet larg 😁
Trecem pe wishlist sa conducem o data in viata, ca de cumparat nu se poate prea curand.
Culoarea, culoarea e cireașa de pe tort.
Confirm, când privești mașina asta îți apare un zâmbet larg pe față!
Și promisiunea unei vacanțe cu soare și cu distracție!
Nu mă pricep la mașini, nu mă prea interesează, dar mașina asta e nemaipomenită! Împreună cu Ww Beatle, Mini sunt ambasadorii bucuriei pentru mine. Zâmbesc imediat când le văd și îmi transmit o stare inexplicabilă de bine.
Masina noastră este bunica celei din articol, are o minunta culoare albastru intens, și de câte ori megem cu ea, indiferent că e un drum scurt, sau lung, ne simțim imediat ca în vacanță. Pentru mine, senzația asta este de neprețuit!
Comentariu beton!15
daaa, e fenomenală, parcă râde!🧡 și îți vine să vorbești cu ea, ca și cu un prieten! am mai văzut una galben-muștar în UK, n-are același farmec 🤷♀️
Comentariu beton!22
băi, cred că-i mașina timpului sau ceva! că imediat ce am văzut-o pe stradă m-a „transportat” în ’93; nu, nu ieream hippie, ieream la cursul de economie și ne preda despre Adam Smith cu lezeferu’ lui;
„laissez faire laissez passer le monde va de lui même” zice mașinuța asta, din toate unghiurile; bine, îi zice (mai ales) cui are șaptejdemii dă coco, da’ știm vorba aia: dacă ții post nu înseamnă că nu poți vorbi despre carne…
PS e adevărat că la volanul unui van înțelegi/vezi altfel traficul?
Comentariu beton!12
De acord, prețul e prea prea, dar chiar mă gândeam că mașina asta are un blindaj antihate. Sau mai bine zis are un generator de simpatie și bună dispoziție.
Îmi aduc aminte că , mai demult, am întâlnit un cuplu de nemți din fosta RDG care făceau turul Europei într-un minibus VW vechi, paradit rău. Dar avea perdeluțe peste tot, na, asta conta. 🤣😂 Nene, toți se uitau și zâmbeau aprobator. Nici un comentariu negativ. Nada.
Așa că da, cred că traficul se vede altfel de la volan.
”e adevărat că la volanul unui van înțelegi/vezi altfel traficul?”
O, daaa. Io conduc dube doar de vreo 2 ani la muncă la nivel de amator și întradevăr este altceva. Mi-a confirmat asta și un coleg care a făcut un drum de vreo 800 de km cu o dubă și a zis: – Băi, cu a mea după 400 de km eram hăbăuc, cu duba nu am avut probleme. Nu am vreo explicație.
iesplicațiile ie doi: poziția la volan;
– faptul că vezi mai mult/de deasupra, conduce la un consum nervos mai mic; anticipezi mai bine; practic, la nivel de reacție ești aproape de un driver de rally; prin comparație cu ceilalți participanți la trafic, bineînțeles;
– circulația sanguină; dacă scaunul este reglat corect, la genunchi și la nivelul bazinului vei avea unghiuri de noojdegrade; asta se traduce printr-o circulație sanguină mai aproape de normal și o lipsă a contracției mușchilor (mai ales ai spatelui)
cu plăcere
E frumoasă cu spume. Dacă câștig la loto îmi iau una🤣
Mi-ar place un concediu în bucuria asta! În timp ce lumea se axează pe cea mai cool, cea mai dotată, rapidă, ergonomică etc. mașina asta este o rază de soare care îți zice „Let it be!”
Acum, din ceea ce știu eu, mașina a preluat elemente de la T1, legendă pe care a dus-o mai departe. Și T1 este mașina flower-power, simbolul celei mai bune generații existente vreodată pe pământul ăsta, generație care ne-a lăsat și toată muzica bună ce a putut fi făcută 🙂 Deci lasă Scooby Doo and get back to Jimi Hendrix :))
Comentariu beton!18
Mașina asta o văd condusă în costum de baie, cu umerii un pic arși de soare, undeva pe o coastă de Mediterana, chiar pe o insulă, cu geamurile jos să-ți fluture părul plin de sare și cu rock răsunând din boxe. Stereotip, știu, dar mi-aș dori să am vreodata bani să o închiriez să mă dau cu ea în vreo vacanță.
Comentariu beton!23
Exaaaaact!
Ce frumușică e, rudă cu celebra lor mașină hippy! Doar să bage ăștia prize în toate locurile hippy 🍹Mult prea scumpe mașinile astea, nu fac cei de la complice.ro pachete de condus o zi câte o mașină din asta, pentru cei pe sărăkie…
Ce drăguță e mașina asta. Și ce fain a ieșit în poza aia din stația dezafectată. Arată a o mașină cu care probabil mergeau ăștia din State prin anii 60, făcând turul lumii. Dacă nu ar fi așa scumpă, ar fi bună de mașină de vacanță
Dacă pe celelalte le admiram fără să tânjesc neapărat după ele, pe asta tare mi-aș dori să-mi pot permite să i-o fac cadou fiică-mii!
E superba, si pozele de pe fabrica la fel, si ce idee, sa faca acoperisul asa!
YOU ARE THE MAN !!!
De acord.
Erată: pentru simpluL motiv
Se poate șterge 🙂
Am auzit mașini electrice care pornesc de pe loc și pot să jur că sunetul ăla l-am auzit în ceva film SF de prin anii 90. Să fie Star Wars?
Nu știu, că eu nu sunt cu SF-urile. N-am fost niciodată.
@Shoric: un fel de.
Chiar e o masina frumoasa. Si spatioasa. Daca ai familion mare, merita din plin👌
Nu pot să fac precum vulpea la struguri, e foarte faină mașina.