M-am săturat de câte meme-uri și miștouri am văzut după înfrângerea României în meciul cu Africa de Sud de la Cupa Mondială de Rugby. 

Pentru că, nu-i așa, ne-au umilit și asta nu se face. Cum, mă, să iei bătaie cu 76 la zero? Măcar câteva puncte să fi înscris și noi. Mai bine să ne lăsăm dacă nu suntem în stare. Și altele de același gen.

Pentru toți dezamăgiții ăștia, o să las mai jos un text scris de un prieten care n-a vrut să-i dau numele. Prin urmare, o să-i respect dorința.

Încă ceva, ce-o să ciți mai jos se poate extrapola pentru majoritatea sporturilor de echipă din România. Nu de alta, dar am văzut o mulțime de dezamăgiți din ăștia și după ce-a pierdut naționala masculină de volei meciul din sferturi cu Franța. Suntem o nație de dezamăgiți, ce să mai. 

Oh nu, naționala României la rugby, la naiba, nici la sportul ăsta nu suntem buni, e dezastru, praf și pulbere, cum se poate așa ceva. Rugby-ul românesc pe scurt: o singură divizie, 14 echipe, aproximativ zero sponsori. Echipele arată cam așa: Bârlad, Gura Humorului, Petroșani, Năvodari, Suceava, Galați. OK, și București, Cluj, Suceava, Constanța și Iași.

La divizia națională (mă rog, liga îi zice mai nou), se mai adaugă un campionat de juniori format, în general, din cluburi sportive școlare și secțiile de juniori de la echipele mari gen Steaua și Dinamo. Și cam asta e tot.

La echipele din Liga Națională joacă frecvent juniori împrumutați de la CSȘ-uri. Nu de azi, de ieri, ci de cel puțin 20 ani, când am intrat eu în presă și scriam și despre rubgy, mă duceam la meciuri cu 100 de oameni în tribune. Dintre cei care nu mergeau la liceu, foarte mulți erau jucători semiprofesioniști.

În sensul că, în funcție de sponsorii principali, ori lucrau part-time în vreo fabrică și veneau în restul timpului la antrenamente, ori erau angajați la Gardieni Publici și veneau la antrenamente în timpul programului sau în timpul liber. Cam asta era situația, cam asta cred că e în continuare.

Rugby-ul, oricât am da-o noi semi-elitist, că e sport nobil, că e mai complex ca fotbalul, că e nu-știu-cum (și nu neg că este), e un sport de contact. Nici un părinte sănătos la cap nu vrea să-și dea copilul la rugby, să ia pumni în gură și șuturi în cap. Asta îngustează serios „pepiniera”, ca să-i citez pe comentatorii sportivi (drept dovadă, Știința Baia Mare are nouă sau zece jucători de altă naționalitate – Tonga, Georgia, Scoția etc.).

E o diferență imensă între ce e pe stadioanele românești și ce vedeți la TV. E o diferență de la cer la pământ între cum se joacă în Liga Națională și cum se joacă, de exemplu, în liga a doua englezească (sunt patru în total, iar a patra e un fel de „județene” la noi, dar împărțită în trei regionale), unde performează echipa de la mine din târg (am fost la un meci acu’ vreo patru ani, frumos, elegant).

S-ar putea să mă-nșel, dar la CSȘ-uri, în echipele de rugby, ajung băieți care nu vin din cele mai favorizate medii. Sunt dispuși să joace aproape pe gratis pentru echipele „mari” pentru că scopul lor e să fie văzuți și să plece din țară, să joace mai ales în Franța. Dacă te uiți la lotul de la CM2023, aproape o treime joacă afară (9 din 33), toți nouă în Franța. Majoritatea celorlalți vin exclusiv de la Steaua (9), Dinamo (5), Baia Mare (5) și Timișoara (5).

Peste asta, se adaugă lipsa masivă a sponsorilor. Timișoara și Baia Mare sunt cazuri ceva mai speciale, că sunt mai bine finanțate, au mai mulți sponsori, mai o primărie, mai un consiliu județean, ca la orice reședință de județ care se respectă. Pentru Steaua și Dinamo deja știm. La celelalte, majoritatea sponsorilor sunt businessuri locale mici, eventual patronate de oameni care au jucat rugby în tinerețe. Ce finanțare din bilete să ai când în tribune sunt maximum o sută de oameni la meci și asta dacă nu plouă?

Acu’ 20 ani, era sărbătoare când se primeau crampoane noi sau un rând nou de tricouri și șorturi. Presupun că lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar nu m-aș mira ca mulți jucători să fie în continuare neplătiți sau să primească ceva gen 200 lei de meci și-o masă caldă după.

Cine se plânge că naționala României de rugby, vai, a încasat nu știu câte puncte, 1. ori nu știe sistemul de punctaj din rugby, ori 2. nu înțelege că e o performanță în sine să te califici la CM cu un așa campionat dezastruos, la fel de sărac ca o divizie județeană de fotbal și cu atât de puține surse de jucători noi. Însăși calificarea e o mare performanță.