Fetele noastre citesc doar obligate. Punct. Nu există altă variantă, cel puțin la ora asta, prin care să le determinăm să citească. Avem instaurată regula pentru citit o oră în fiecare zi și aia e, trebuie respectată.
Desigur, n-am vrut să ajungem aici, dar nu s-a putut altfel. Am încercat toate metodele și toate felurile de cărți posibile. Am încercat cu cărțile care mi-au plăcut mie la vârsta lor. Nimic. Am încercat cu cărți care sunt la modă printre copii acum. Cărți cu vampiri, cărți cu zombie, cărți cu heripotări, cărți cu pisici războinice, cărți cu nu știu ce jurnale ala puștilor. Nimic.
Ba chiar, mi-am luat și țeapă de vreo două ori. Am mers în librărie și le-am pus să-și aleagă ce vor ele. Nu mă interesa cât costă, nu mă interesau autorii, nu mă interesa nimic în afară de a le vedea că-și aleg ceva de citit.
În ambele dăți am plecat fericit, cu un munte de cărți de-acolo. Dar fericirea a ținut puțin, foarte puțin: nu s-a atins nimeni de ele niciodată. Totul e degeaba, dacă nu le pui să citească în fiecare zi, n-or să citească niciodată.
Uite, ca să înțelegeți și mai exact despre ce vorbesc. Vă ziceam mai sus că sunt obligate să citească o oră în fiecare zi, da? Ce credeți că fac copiii? Își pun alarma la telefoane să le sune după fix o oră, asta fac. Ca să nu cumva, Doamne apără și păzește, să citească trei minute în plus peste ora aia.
Da, da, fix așa stau lucrurile, n-are rost să vă mint. De fapt, nu, stau mai rău de atât. Să presupunem că citeau și tocmai ajunseseră la un punct tensionat al acțiunii, ceva de genul „și-atunci săgeata s-a înfipt adânc în pieptul…”, iar în moment ăla sună alarma care le anunță c-au trecut cele 60 de minute.
Credeți că mai interesează pe cineva unde căcat s-a oprit săgeata aia? Vă înșelați amarnic, au închis cărțile și cu asta basta. N-are nimeni vreo curiozitate să afle al cui naiba era pieptul ăla.
O singură dată am trăit cu speranța reală c-am izbândit, c-am reușit să văd că măcar una dintre ele citește pentru că asta își dorește să facă. A ținut minunea doar preț de-o carte, după care nu s-a mai repetat vreodată.
De ce? N-aș putea să vă spun. Mintea mea nu reușește să înțeleagă de ce. Dacă ai găsit o carte care chiar ți-a plăcut, de ce n-ai mai vrea să încerci și altele, până găsești și alta care o să-ți placă la fel de mult?
De-aia vin și vă întreb ca pe frații mei: voi cum v-ați făcut copiii să citească de plăcere?
Îi întreb mai ales pe cei aflați în aceeași situație. La început copiii nu voiau să audă de cărți, după care s-a întâmplat ceva și-au descoperit că cititul nu e chiar așa nasol cum li se păruse. „Ceva-ul” ăla mă interesează pe mine.
Nu vreau sfaturi de la oameni care or să înceapă să mi explice: „mvai, dar pe vremea mea se citea nu glumă. Eu am citit de rupeam bibliotecile în două”. E ok, toți am citit pe vremea aia, pentru că nu aveai ce altceva să faci ca să-ți umpli timpul.
Și eu am citit două vagoane de cărți în copilărie și adolescență, dar vă spun foarte sincer că dacă aș fi avut la îndemână toate astea care există în zilele noastre, probabil nu mă mai atingeam de vreo carte. Nu de alta dar nici nu sunt genul pe care-l dă hărnicia afară din casă.
Nu vreau nici sfaturi de genul „nu le mai obligați sa citească, lăsați-le să descopere singure plăcerea cititului”. Înțeleg ce ziceți, dar cum să descoperi singur plăcerea cititului dacă tu nu vrei nici măcar să te apropii de o carte? E ca și cum ai vrea să descoperi dacă-ți plac fructele de mare, fără să guști fructe de mare.
Nu vreau nici sfaturi de la părinții de copii geniali. Pur și simplu nu mă interesează să veniți să-mi explicați afectat că „ăla mic al meu citește de la 2 ani în trei limbi de circulație internațională. Acum, că s-a mai mărit, tocmai a terminat „Idiotul” lui Dostoievski, în original. Iar când e pe budă, dimineața, citește Kant ca să se relaxeze”. Bravo, vă felicit pentru copiii voștri geniali, dar nu am nevoie de sfaturile voastre.
Vreau sfaturi de la părinți normali cu copii normali. Copii pe care i-au ajutat, într-un fel sau altul, să descopere cât de mișto e cititul.
P.S. Azi avem și varianta video. V-o recomand, că e un pic mai pe larg.
La noi cred că a funcționat puterea exemplului, în sensul că atât eu cât și soția mea suntem pasionați de lectură și, la rândul ei, fiică-mea a devenit și ea pasionată de lectură. Cheltuim o grămadă de bani pe cărți, dar atâta rău să fie!😀 Acum mă pun să văd și varianta video!😀
Comentariu beton!75
Avem un baiat de 9 ani. Nu se omora cu cititul, dar… am descoperit eu si cu taica-su ca ne plac cartile lui Jo Nesbo – romane politiste f f bine scrise si am tot citit din el timp de vreun an. Copilul a vazut ca ne luptam sa prindem juma de ora, o ora, seara, sa citim. Si comentam intre noi ce am citit, povesteam si altor adulti. Apoi taica-su a descoperit ca Jo Nesbo are si carti de copii – o trilogie tradusa si in romana. De la prima carte, a fost cucerit. Si citeste acum si alte carti pentru copii, dar din cele actuale, cu limbaj pe care il recunoaste si situatii care ii sunt familiare. Poate ajuta comentariul meu…
Comentariu beton!11
Locuim in Suedia si, cand il vad (are 9 ani) ca ar face orice mai putin sa citeasca, ii spun „Cineva trebuie sa spele wc-urile suedezilor”
Una e sa ai ca prim job curatenia (pana inveti limba, etc) si alta e sa fie jobul tau permanent…mai ales cand cresti si inveti in Suedia.
Comentariu beton!63
Și când au auzit una ca asta (de perspectiva sumbră să miroși rahat sudez zic) s-au repezit în bibliotecă și citesc pe rupte ?
Comentariu beton!38
@Ana, și? Are vreun efect? Că am serioase îndoieli. 🤷♂️
@Ana
Adică e subuman sa curețe toalete, sau cum, că mi-a rămas mintea blocată și nu mă pot concentra să îi dau Vasilescului un răspuns ?
Comentariu beton!11
Practic, raspunsul pe scurt e ca NU AI CUM.
Teoretic – daca stai si ii citesti TU copilului de la o varsta frageda, daca la scoala are un mediu OK in care si restul copiilor au preocupari similare, daca invatatorul are metoda sa-l faca sa vina singur in directia asta … statistic cresc sansele sa ajunga sa puna din proprie initiativa mana pe o carte, dar nu exista garantii.
Asta cu cititul este o discutie lunga si complicata – in anii ’80 (cand am inceput eu scoala) cititul era singura mea activitate care imbina utilul cu placutul, adica citeam si ce era legat de scoala dar (vara, in vacanta in special) rupeam biblioteca si citeam si ce-mi placea mie. Pentru simplul motiv ca nu era altceva, in afara de joaca pe maidan, un film sau o piesa de teatru nu prea aveai ce sa faci.
Comentariu beton!68
Chestia asta cu cititul la copil, poate sa funcționeze sau nu. De exemplu eu și fratele meu, crescuți de aceiași părinți , ne au citit și mie și lui. El chiar a auzit mai multe chestii citite de ei pentru ca, fiind mai mare decât mine era în camera când îmi citeau mie. Mie mi a plăcut și îmi place sa citesc, lui nu. Fratele meu a descoperit cărțile când su apărut audiobook urile.
Comentariu beton!13
@DL – ceea ce am scris mai sus (asa cum a cerut @MV) este doar o experienta personala. Nu zic ca e bine/rau sau ca functioneaza la orice familie sau copil.
Noi i-am citit de mic, in fiecare seara inainte de culcare, povesti si carti din ce-in-ce mai complexe (potrivite varstei).
Am ales o scoala pe baza celor mai cuprinzatoare si relevante informatii pe care le-am avut la dispozitie in momentul respectiv (am avut noroc ca timpul a si validat alegerea noastra), scoala in care are colegi din familii similare cu a noastra si ai caror parinti monitorizeaza progresul si se implica pentru ca realmente isi doresc sa dezvolte in acesti copii anumite depinderi constructive. Clar ca vorbesc intre ei si depsre jocuri pe calculator dar vorbesc si despre cate o carte sau o expozitie sau un muzeu la care au fost. Eu am constatat ca daca eu insist si incerc sa-l determin sa faca o anumita chestie (buna/constructiva) nu am aceleasi sanse sa-l fac sa se implice cum are grupul sau discutiile de la scoala.
Dupa ce a invatat sa citeasca (clasa zero/intai) incet-incet l-am „pacalit” sa citeasca chestii despre care el era in mod natural interesat. Ne-am concentrat pe ideea de a crea REFLEXUL de a citi si mai putin pe continut.
Din clasa intai (si acum ca tocmai ce a inceput a doua vad ca s-a pastrat modul de lucru) profesoarele de engleza si germana (face o scoala cu programa intesiva pe limbi straine si aceste „materii” se fac cu profesoare dedicate si nu cu invatatoarea cu care fac restul activitatilor) au aceasta metoda prin care ii obliga sa exerseze problemele de vocabular prin faptul ca le dau de citit tot felul de povestioare usoare/amuzante de la o saptmana la alta. Si pentru ca materialele respective nu au legatura cu materia scoalara, in cazul nostru, vad ca deocamdata functioneaza pentru ca pune mana si citeste singur cateva pagini in Eng si cateva in Ger in fiecare week-end. De fapt astea sunt SINGURELE „teme” cu care vine acasa. Aici avem avantajul ca are scoala + after-school integrate dar argumentul asta a fost parte a alegerii noastre vizavi de scoala, pe principiul ca am refuzat ideea ca ar putea veni seara acasa cu „teme” de pe o zi pe alta. Atentie, nu ma refer la proiecte/activitati care se deruleaza pe intervale mai lungi, ma refer strict la „teme pentru acasa”, noi NU CREDEM in acest concept. Daca-i dai teme in fiecare zi statistic e aproape garantat ca va prinde „boala” pe scoala si pe tot ce inseamna asta. Dupa-amiaza/seara nu facem decat sa mergem la antrenamente (face doua sporturi pe care si le-a ales el personal fara nicio influenta din partea noastra si de care este absolut dependent, devine chiar o problema daca din motive obiective se intampla sa sarim vreun antrenament) sau sa facem activitati „la liber” gen plimbat, bicicleta, parc, etc fara vreun plan sau „constrangere”. Sambata si Duminica doar odihna si timp in familie, nimic altceva. De-asta, probabil, percepe faptul ca citeste cateva pagini tot ca pe o relaxare deci nu e cazul de aversiune, cel putin nu deocamdata.
Nu cred ca „am rezolvat” problema, departe de noi gandul asta. Ca avem un copil perfect normal si avem zilnic lupte crancene cu telefonul/tableta sau cu alte preocupari mai mult sau mai putin constructive cu care se lupta toti parintii in anul de gratie 2023.
De-asta am zis, statistic vorbind, cred ca procedand asa ne-au crescut sansele sa „fie bine ca sa nu fie rau”, acu’ ce-o fi peste 5-10 ani …
Comentariu beton!17
E greu sa aplici acum, dar eu cand eram prin clasa a 3-a sau a 4-a, deci 9-10 ani, incepuse mama sa imi citeasca seara din Ciresarii. M-a prins atat de tare incat m-am apucat de ele si pana nu le-am terminat pe toate nu m-am lasat.
M-a tinut mult placerea cititului, si acum daca ma apuc de o carte nu ma opresc pana nu o termin, mai greu este sa ma apuc😅
+100 @cryptoprocta
Fix idem si la fel si la noi.
Al mare, citit carti la culcare si nu numai, de la varsta extrem de frageda. Acu’ rupe cartile-n doua singur. E cadoul favorit. Poa’ sa ninga (nu e cazul), poa’ sa ploua (3-4x pe an) nu lasa cartea din mana. Tre’ sa inventam chestii grele sa-l scoatem cu nasul din carte la aer.
Al mic, povesti audio 70%, citit 30% mai ales dupa ce a mai crescut nitel.
Ar face orice numa sa nu citeasca, fix pe modelul descris de MV.
Copiii sunt ca niste computere. Ce sistem de operare instalezi dupa unboxing, pe ala va merge forever. Sigur viata mai baga updates pe parcurs, dar nu schimba nimic esential. 😁
Ce sa zic MV. There is no going back now to paperback readings!
Da-le pe podcasturi, pe e-books, pe audiobooks, pe video documentare, etc. La noi pare ca functioneaza la al doilea.
Ce e cel mai rau e sa le fortezi sa faca ce nu le place. Don’t tackle the issue head on, go around it!
Eu îl lăsam pe telefon exact cât citea. Dar, nu mai funcționează nici asta 🤣
Comentariu beton!37
Da, am aplicat și noi metoda asta. Nope, n-a funcționat.
https://www.reddit.com/r/bucuresti/comments/16hmt8k/azi_noapte_la_ora_159_un_individ_a_fost_surprins
Altii fac lucruri nebunesti doar sa citeasca !! 🤣
Nu îți dau sfaturi, am venit doar să zic că eu am citit vagoane de cărți :)) deși am avut tv și calculator în cameră de prin clasa a IV-V-a și aproape 0 supraveghere părintească, deci cred cu tărie că pasiunea pentru lectură e cumva înăscută (ai mei nu citeau). Am câteva prietene care abia la facultate când n-aveau chef de învățat au descoperit plăcerea cititului, deci mai mult decât faceți acum nu prea cred că aveți ce, toate la timpul lor.
Comentariu beton!41
Stai pe pace! N-ai alta varianta decât constrângerea! Nu te mai chinui! Eu am doi copii, 10 și 15 ani! Citesc obligați, la fel, 1 ora pe zi…acum s-a redus din cauza începerii scolii, că teme, că oboseala, că, că…orice vrei să justifice reducerea timpului.
Am încercat DE TOATE de-a lungul timpului: i-am plătit, i-am șantajat, i-am recompensat….Am obosit și eu! Gata! Doar violenta verbala și fizica nu pentru că nu putem, nici eu nici sotul.
Am tras linie acum vreun an și gata: regula stricta. Nu citiți, nu telefoane a doua zi.
Nu ne place dar…încă merge!
Și da. Sunt copii normali care învață bine, sunt cuminți, cu bun simt dar trăiesc în lumea de azi. Asa ca oricât te pui contra curentului tot te trage!
Deci, ca o concluzie, lasă asa dacă n-a mers nimic pana acum. Decât deloc!
Comentariu beton!34
Suprinzator sau nu, la metoda asta am ajuns si eu. Citesc intre 25-50 de pagini, a doua zi au 1 ora pe telefon. Desi a fost primita cu mult scepticism propunerea, amandoua fetele mele ( 9 si 12 ani) au agreat si se tin de cuvant. Uneori la 9 seara se ‘cearta’ cu unul dintre noi, sa le mai lasam sa citeasca 🙂
Cand nu apuca, vin posomorate si imi spun ca maine nu aiba parte telefon.
Cu siguranta metoda asta va merge cat inca nu incep sa tropaie hormonii si sa le prinda viata in caruselul cu distrageri specifice varstei.
O să intru mâine aici din nou. Ca să trag concluziile. Tare mi-e că voi fi la fel de neajutorat ca și azi.
Sunt pesimist sau realist ? Vedem mâine.
Comentariu beton!19
Cred ca e vorba despre partea de imaginatie si de transpunere a textului citit in imaginatie. Eu am citit mereu, mult, pentru mine prinde viata universul din carti in minte, insa sora mea nu reuseste sa faca asta, si discutand cu ea mi-a zis de multe ori ca la ea e la fel ca atunci cand citeste o stire, un text random, nu ii starneste nimic, imaginatia ei nu creaza universul din carte etc. Incearca sa discuti cu fetele, despre ce simt cand citesc, ce le starneste curiozitatea.
Obligatia starneste in creier acel ” trebuie” care poate sa omoare destul de mult curiozitatea, pentru ca asociaza cititul cu un stimul negativ. Inteleg ca e ultima luptă aceasta masura.
Incearca o saptamana sa citesti cu ele, sa le vezi punctul de vedere, ce emotii au cand citesc, cat de atente/distrase sunt, pune-le sa iti povesteasca.
Poate ajuta sa transformati cititul in ceva interactiv, cititi toti aceeasi carte ( chiar daca ti se pare greoaie pt ele, da o sansa metodei) si sa incercati apoi sa spuna fiecare ce a inteles, cu ce a a ramas etc. Mai merge de incercat si varianta hai sa vedem filmul si apoi sa caute diferentele in carte sau invers.
O alta varianta e sa le faci un profil de instagram unde sa povesteasca ce citesc. Incearca orice metoda de pe net, care combina cititul cu tehnologia.
Ceva ce mi-a venit acum in minte este sa stergi lucruri cheie din carti de exemplu pe prima pagina descrie sa zicem personajul principal si apoi zice de pisoiul „Tommy”, sa stergi cu markerul acest nume si ele trebuie sa caute pe internet sa completeze acele nume/detalii sterse, asigurandu-te ca ce ai sters e pe internet si poate fi gasit usor. Asa poate le starnesti curiozitatea despre ce urmeaza sa mai ascunzi.
Pe aceeasi varianta sunt si jocurile tip detectiv din carti. Faci o enigma a carui raspuns sunt informatii din carte gen : Unde este Emma? Emma este „in primul loc unde a locuit Bobita” (raspunsul e intre paginile 10 si 17) , fructele ei preferate sunt (raspunsul e intre pg 30 si 32) . Etc poate asa le ajuti sa devina mai interactiv cititul pentru ele.
Incearca sa asociezi activitatea de citit cu ce le place cel mai mult sa faca.
In alta ordinde de ideei mie nu mi-au placut niciodata cartile pentru varsta mea cand eram in generală, le-am citit dar nu m-au dat pe spate, asa ca incearca si varianta cu clasici mai greu de citit.
Nici nepoata nu citeste de placere. Doar obligat-fortat si musai cat are nevoie ! Eu am renuntat sa o mai fortez. Nu are decat sa se „loveasca cu capul de pragul de sus”, poate asa realizeaza macar ca este necesara activitatea !
Sincer nu am sperante mari .
Ce sfat sa-ti dau,cand nu am reusit cu a mea…!
Comentariu beton!11
vă înțeleg perfect și sunt alături de voi. pe fii-meu l-a “convertit” prietena lui la citit. îi voi fi recunoscătoare toată viața mea pentru asta, că eu nu am reușit în 13 ani ce a reușit ea în câteva luni. de fiecare dată când ieșeau la întâlnire treceau obligatoriu și pe la cărturești și își cumpărau unul altuia câte o carte. a citit fii-meu în ultimii doi ani cât nu a citit în restul vieții lui. s-au despărțit de câteva luni, dar el citește în continuare. sigur, nu volume întregi pe zi, dar constant, fără să mă mai rog de el.
Comentariu beton!97
@Bogdana, știi de ce mi-e teamă? Că doar fetele au puterea asta asupra băieților, nu și invers. Aș putea sa pun pariu că astea ale mele dacă dau de băieți care citesc, or să-i convertească să nu mai citească. 😀
nu se știe niciodată. speranța moare ultima :)))
Comentariu beton!15
@MV, hai că îți povestesc despre fiumeu cum în clasa a XII a și-a pus prietena pe pauză pentru că insista pe distracții când ei aveau de învățat pentru examene 😂 pe bune. P’al meu l-am speriat la începutul liceului cu oamenii de la firma de curățenie stradală, Romprest sau care era atunci, cam ora 4 dimineața (era bolnav și trebuia să îi dau tratamentul) iarnă iar oamenii ăia curățau zăpada cu lopata, urăște munca fizică și trezitul dimineața 😂 ca orice om normal de altfel.
Comentariu beton!18
De fapt, merge și invers. Pe fiică-mea cea mare a convertit-o boifrendu’ (acum soț) la citit.
Fiul meu a inceput să citească când a găsit într-un almanah vechi niște short stories ale lui Asimov. A urmat Fundația apoi alte cărți, de multe alte genuri. Cred că fiecare copil are un trigger, totul e să l găsim. Noi sau el.
Comentariu beton!20
Mda…aceeași situație. Nu citesc un rând în plus. Totuși, între scris și citit preferă cititul.
Noi am citit mult, dar pe fiică-mea nu am reușit să o convingem. A citit toată copilăria și adolescența doar obligată. Abia după facultate a început să citească din proprie inițiativă, cu plăcere. Se pare că puterea exemplului a dat roade cu întârziere. Nepotul, 12 ani, a citit și citește zilnic, dar știe că trebuie. Totuși, nu comentează, nu se vaită. Întotdeauna l-am lăsat și să-și aleagă ce dorește, în afară de cele pe care i le punem noi sub nas. Deci, nu știu de vreo rețetă.
Este ceva efort din partea mea, dar metoda mea presupune să le fac curioase. Povestesc detașat diverse lucruri, folosesc cuvinte mai puțin uzuale, mă întreabă ce înseamnă și le direcționeze către o carte. Nu am succes tot timpul, nu am nici eu energie tot timpul să le fac curioase. Ajungem și la cititul impus, dar de fiecare dată le întreb cum a fost cartea, ce le-a plăcut și să îmi povestească câte ceva. Le încurajez să învețe cuvinte noi și să caute definiția unui cuvânt pe care nu l-au mai auzit. Cel mic este acum cel mai mare devorator de cărți din casă, dar la trei ani și jumătate este atras de cărțile cu mașini, tractoare, utilaje, avioane etc. Poate cu el o să am mai mult succes 🤷, dar asta presupune ca în continuare să renunțăm noi toți ceilalți din casă la ecranul cel mare 🤦
Este greu! Tare greu. Contrar a ceea ce poate vă închipuiți, prin țările cu apă caldă se citește incomparabil mai mult, pe toate palierele de vârstă. Dar aici intervin mulți factori: sistemul de învățământ, exemplul celor din jur, legislația etc. România este „specială” prin faptul ca suntem singura țară din UE care nu are o lege organică de reglementare a pieței de carte și cea mai mică piață de carte. Suntem la app 60 mil €/an (inclusiv cărțile școlare), comparativ cu Ungaria cu jumătate din populația noastră care este la app 200 mil €/an. Polonia app 1 mld €/an și nu mai spun de Franța, Germania, Italia etc.
Da, este și vina noastră ca societate, pentru faptul că nu mai citesc cei mici, dar nici ecosistemul în care functionăm nu face nimic pentru a ajuta. Știați că în România sunt până în zece librării independente, nu rețele? Mă refer la librării cu Cărți preponderent, nu papetărie.
Anul acesta administrația orașului meu minunat, a INTERZIS desfășurarea Târgului de Carte din timpul verii, oriunde în oraș sau Mamaia. Ca să îi citez, „târgul asta făcut în ultimii 20 de ani, este o țigănie și o mizerie”. Să nu uit, au interzis și târgul de vară Gaudeamus, ca să fie siguri. Aceeași abordare o au și la nivel național. Sunt multe de povestit.
Comentariu beton!38
whait! what? au interzis târgul de carte?
târgul de carte e țigănie și mizerie?
am înțeles bine că e vorba de constanța?
ok, îl scot (pe oraș) de pe lista pe care n-a fost niciodată- locuri unde m-aș muta. 🙂
gaudeamus și bookfest sunt două din cele mai importante coordonate anuale ale lumii mele.
@adi Da, au făcut tot posibilul să pună bețe în roate și în discuțiile informale din primărie, au spus clar NU! De ce? Pentru că le erau afectate interesele lor financiare. Nu ale primăriei, ale lor personal. „Unde ați mai văzut așa țigănie?” au întrebat. Degeaba li s-a spus că părerea asta subiectivă a lor este cel puțin jignitoare și li s-a dat exemplul cu tarabele veșnice care vând Cărți și antichități pe malul Senei în buricul Parisului. Au spus (hăhăind) că ei le-ar desființa! Ca și anul trecut, au alocat din bani publici aproape 3 mil € pentru două seri cu o fanfară, o seară și o dimineață corul Madrigal, două zile cu niște insecte metalice supradimensionate pline cu luminițe, o seară cu unii costumați în roboți sclipicioși, niște ateliere de creație pe care nu le-a văzut nimeni și alte câteva chestii similare. Cu ce au rămas localnicii și turiștii? Cu niște filmulețe pe care le-au pus pe social media. Mare culturalizare! Au adus o mare plusvaloare culturii! Sigur este ca niște bani au ajuns unde trebuie. După un târg de carte, măcar rămâneau niște sute de cărți în casele unor oameni.
Comentariu beton!13
#mitu p-acilea
Puterea exemplului ziceti?
Pai eu si tac-su aveam fiecare cartea lui pe masa in permanenta, ziare, ca le-am prins si p-alea…
Cand era mic le pandea, nu stiu ce facea cu ele, zic taci ca le iubeste…ei aş!
Nu pot insa sa nu ma invinuiesc si pe mine, pt ca am fost niste parinti…era sa zic ocupati dar trebuie sa zic prosti, pt ca intotdeauna aveam lucruri de facut. Colt-Alb a fost prima care stiu sigur ca i-a placut, Singur pe lume… depresiv ca ma-sa!
Dispretuia literatura din scoala, cumva eu nici n-am putut sa ii impun nimic, niciodata. Se pare ca totusi am stiut sa fiu persuasiva uneori, ca imi mai scoate ochii acuma.
Nu stiu cum, a ajuns totusi la alea de Harrari-istoria omenirii sau nustiucum; ziua cand a venit acasa cu o carte in rucsac a fost o zi memorabila pt mine.
Cumva cred ca le trebuie trecut subtil pe la nas ideea ca pierd o chestie cool, niciodata ” pune mana si fa cutare lucru!!” nu cred ca a functionat, nu la noi in musuroi!
Metoda din postarea lui cetin de ieri cum vi s-a parut?
Comentariu beton!16
Revin cu încă un comentariu că să-ti mai pun o cărămidă la liniștea ta mentală. Uitasem…
Acum vreun an i-am cumpărat celei mari un Kindle…Pfoai! Jubilam,era încântată…Pac, am cumpărat imediat vreo 2 cărți, mergea lectura în engleză unsă, si-a luat Steven King….Ce mai, eram în extaz!
Dragule, fix 3 săptămâni a ținut minunea! Acum se pune praful pe Kindle, vorba vine. Stă în sertarul ei!
Și…am revenit la șantajul clasic despre care ti-am scris anterior!
Si noi am luat un Kindle pentru copil, sa nu car 50 de carti in vacanta de vara prin calatorii. Mai uita de el, mai pun una-doua carti, revine la citit.
A mea citeste cu placere, desi nu in fiecare zi. Dar, cand o apuca, sta si citeste 5 ore cel putin. A primit la scoala (clasa a IV-a) o provocare: 25 de carti pana la finalul anului scolar. Le va citi probabil in mai putin de o luna.
Cum am facut?
Inconjurata de carti de mica. Cand inca nu stia sa citeasca, ii citeam eu. Cand am emigrat si a trebuit sa invete engleza in cateva luni, toata lumea a indesat carti in camera ei. Imprumutate (am prietena cu fiica mai mare cu aproape 10 ani – asta mi-a dat toate colectiile Junie B Jones, Ramona the Pest, The Magic School Bus etc), cumparate etc. La ora asta avem vreo 500 de carti pe lejer. Am incurajat cititul, am cautat carti faine, nu cacaturile cu morti si raniti din copilaria mea.
Chestii bune pentru un copil de 6-10 ani, usor amuzante, dragute etc. Are timp sa citeasca despre orfani si morti cand o fi mai mare.
Am cumparat carti fara discriminare, daca a intrat pe Amazon si mi-a zis ca-i place „My Weird School”, i-am cumparat toate seriile (is vreo 6, cred deja). Ieri am fost la sedinta cu parintii de inceput de an, am pozat cotoarele de la „biblioteca clasei”, sa mai vad ce sa ii cumpar/descarc pe Kindle. Ca acum suntem la faza ca a citit biblioteca de acasa si ii trebuie titluri noi.
Citeste carti mai grele decat varsta ei (2-3 ani inainte), asa ca suntem la faza ca poate da de ceva mai „suspect”. Nu neaparat cu tenta ciudata, dar poate cu chestii mai greu de digerat la 9 ani. I-am spus ca, daca citeste si nu se simte „comfortabil”, sa se opreasca. Are o carte pentru adolescenti si incepe ca le-au murit ambii parinti. E ceva „mystery” pentru pustani, deci carte OK, dar mi-a spus ca a intristat-o ideea ca le-au murit alora parintii (ea fiind inca extrem de atasata de noi). I-am spus ca poate renunta sa citeasca aceasta carte si sa revina la ea peste 2-3 ani, cand crede ca poate citi confortabil.
Nu am pedepsit, nu am dat mita. Este adevarat ca nu am permis sa stea cu botul in ecran prea mult, asa ca a citit o idee mai mult
Juniorul citeste. Acum nu ca citeste de se da in brânci dar citeste. Are o pasiune pentru benzile desenate si pentru cartile la moda printre copii. Acum citeste Warrior Cats si One Piece. Acasa citeste seara inainte de culcare in neerlandeza si ii mai citesc eu in româna. Citeste si in romaneste dar doar daca il pun eu. Am noroc in schimb ca la scoala au voie sa citeasca daca si-au terminat exercitiile mai repede. De cand i-am pus limita de timp pe telefon/tableta daca se trezeste mai devreme iarasi citeste. Dar ii zic si eu sa citeasca. Daca ar fi dupa el ar juca mai mult jocuri electronice decat ar citi.
Comentariu beton!11
O sugestie de carte, dacă îmi permiteți… ”The Diary of a Young Girl”, 𝒜𝓃𝓃 ℱ𝓇𝒶𝓃𝓀.
Poate că le-ar părea mai ușor să citească cu un eBook ☺️
N-au voie ebook, ne-a interzis doctorul.
@Mihai Eventual cereți și opinia altui oftalmolog. Poate că doctorul respectiv asociază readerul cu o tabletă, fără să știe cu adevărat cum funcționează un reader (performant). La ședința cu părinții, când se discuta despre lecturi, când am povestit că noi citim de pe Kindle, au sărit câțiva ca arși, că ei nu își lasă copiii cu ochii în „tablete”, că stau destul cu ochii în telefon.
Comentariu beton!16
de când mi-am luat primul e-reader din viața mea am căutat mereu cu ecran neluminat (primul chiar menționa în descriere ”pentru ochi e senzația de pagină de carte” și chiar așa era).
există destule care au și caracteristica asta.
eu pana sa ma apuc de Harry Potter, recunosc ca nu ma omoram cu cititul. Ma punea mama sa citesc prostii ca Singur pe lume, mai citeam Print si cersetor dar ma plictiseam si abandonam cartea. Citeam, dar da, mai mult ca internetul inca nu aparuse ca acum.
raspuns intr-un cuvant: plictiseala
raspuns mai pe larg: cand aveam 6-7 ani, ma uitam cu parintii al desene Disney, pe casete: Bambi, 1001 dalmatieni, etc;
intr-o zi din clasa 1a, m-am trezit pe masa din camera mea cu cartea de la RAO pentru Copii – „noapte de vara” de dody smith, care e continuarea la „101 damatieni”; era romanu pe bune, nu benzi desenate
am fost **curios** care e faza si l-am citit
tata a vazut ca citesc, si a continuat sa cumpere carti din seria RAO pt Copii
prin a 5a faceam baseme la clasa; am gasit in biblioteca din casa colectia lui Petre Ispirescu si cea a Fratilor Grimm – am cititi ambele
prin a 6a, am vazut in biblioteca un titlu interesant „traieste si lasa-i pe cilalti sa moara” – asa am citit toata seria James Bond si am coninuat cu alti autoir de aventura
ziceam de plictiseala, pentru ca aia era distractia si distragerea atentiei de pe atunci; daca aveam poate mai multi prieteni, comp cu jocuri etc, nu stiu cat ar fi functionat _triggers_ de care am spus
ps -nu-s parinte, zic ce (cred ca) a functionat al mine
Comentariu beton!12
Hehe, mă bucur că ți-a plăcut Bond… „Trăiește și lasă-i…” și „Casino Royale”, în ediția de la RAO pe care ai citit-o probabil, sînt ambele traduse de mine.
Comentariu beton!19
La noi au funcționat două lucruri. Primul este achiziționarea unui reader pentru fiecare copil. Noi avem Kindle, modelul Paperwhite. Avantaje: nu obosește ochii, nu ai de cărat cărți după tine în vacanțe, poți citi în pat, fără veioză. Dezavantajul unui reader este că în limba română nu se găsesc foarte multe cărți în format electronic. Așa că am transformat dezavantajul în avantaj și au început să citească în engleză, fără să fie genii ale limbii engleze.
Al doilea lucru care a funcționat este modelul părinților. Toți din familie avem reader, toți citim, pe modelul practice what you preach.
Bineînțeles, dacă ceea ce citesc nu le place, nu există nicio tragere de inimă, ceea ce este absolut normal. De exemplu, Toate pânzele sus este o tortură, chiar dacă pentru mine a fost altceva la vârsta lor. Dar când au în față cărți care le plac, efectiv le devorează. Recent Școala de bine și rău. Sau Inimă de cerneală. Sau câte o serie, precum Enyd Bliton sau Ana Rotea.
Nu au voie să citească de pe dispozitive electronice. Ne-a interzs doctorul, ambele poartă ochelari.
dacă folosești alt brand decât kindle se găsesc destul cărți și în română.
@Mihai, am zis și mai sus. un e-reader nu este același lucru ca o tabletă sau telefon. multe au ecranul neluminat. sau luminozitatea poate fi reglată în diverse feluri încât pentru ochi să dea aceeași senzație de pagină de carte.
port lentile de contact pt miopie (-7,5 și -2,25) de circa 25 de ani și ochelari de vedere de cca 2 ani (peste ochii dotați cu lentile 🙂 ), după ce am trecut de 40 de ani, niciun medic nu mi-a menționat niciodată, nici măcar tangențial cititul pe dispozitive electronice.
Se gasesc. Va zic si cum se face. Ma rog, e piratata treaba insa orice pt citit, nu? Cautati sa cumparati online ebook ul dorit sau s al descarcati de pe siteuri fantoma (nu incurajez!!!!! va zic doar varianta). Descarcati pe telefon sau laptop sau unde doriti si trimiteti e book ul dorit pe mailul kindelului dvs. (il gasiti in setari) Elefant. Ro parca avea ebook si in romana. Atat doar sa fiti atent/a sa fie extensia fisierului compatibila cu kindelul dvs
@MV: ecranele e-ink folosite in majoritatea ebook reader-elor nu iti afecteaza vederea precum cele LCD, LED, OLED de pe tablete sau telefoane.
Cum a zis si ady poate mai intrebi si alt oftalmolog, ca mie un oftalmolog mi-a confirmat asta.
Referitor la citit: cea mare citeste de rupe, toti banii ii da pe carti si placi de pick-up.
Cea mica nu citea decat de nevoie (lecturi obligatorii de la scoala) pana acum cateva luni cand intr-o perioada de interdictie la tableta si telefon a apucat primul volum de la Pisicile Razboinice (recomandat de cea mare). Acum e la volumul 10 !
Sunt curios daca va tine doar pana termina seria asta de carti sau va trece si la altele.
Si eu si ele citim atat pe Kindle (eu sunt la al treilea reader) cat si carti „clasice” (mai mult ele).
Din pacate intervine si factorul financiar pentru ca la noi cartile sunt foarte scumpe si daca maresc astia TVA-ul o sa fie si mai rau.
@Whitewolf, și dacă termină seria cu Pisicile și tot e bine :), ultima oară când am verificat apăruse volumul 32 sau 33. 🙂
Practic ai cam incercat tot, nu imi vine in minte ce ai mai putea face cu ele sa citeasca, pe langa asta din ora aceea care sunt constranse sa citeasca nu cred ca le intra nimic in cap, practic pentru ele e o tortura ora aia dovada e ca ai spus ca instant inchid cartea cand suna alarma(daca ar fi considerat ceva impotrtant nu cred ca puneau alarma) fara sa le pese de fraza, momentul sau ce o mai fi acolo cand suna alarma, nus, poate gresec, eu cred ca e inutil sa le mai torturati, nu o fac de placere, as incerca sa vad daca as lasa la atitudinea lor dupa o perioada fortata daca mai citesc, daca ar mai pune mana pe carte sa citeasca nefortate, daca nu pun eu nu cred ca le-as mai forta, bine acuma trebuie luat in calcul si de cand au fost fortate sa citeasca, daca sunt de scurt timp nu as incerca metoda, dar daca au deja o perioada lunga de timp(cateva luni) as incerca sa nu le mai fortez sa citeasca sa vad ce efect au avut cele cateva luni de citit asupra lor.
În vacanța de vară am lăsat la latitudinea lor să citească. Crezi că s-a mai atins vreuna dintre ele de vreo carte, timp de aproape trei luni?
Nu dau sfaturi ca n-am copii, iar ce am prin preajma ori citesc de buna voie, ori nu, ori citesc romane grafice, depinde fiecare de ce-l pasioneaza.
Eu as citi texte oricat de lungi, dar sa nu ma pui sa ascult podcasturi sau videobloguri. La ele o fi invers. Cunoscand-o pe Mara sunt sigura ca a incercat si varianta cartilor in format de ascultat.
Problema va fi in clasele mai mari, cand vor avea de studiat cartile pentru examene, vor fi nevoite sa le citeasca.
nu stiu, chiar nu stiu. am crezut ca sti tu cum ii poti face.
nici a mea nu mai citeste decat ce este strict necesar pentru scoala. eu citesc mai mult decat ea.
puterea exemplului nu ține. pe bune, eu mănânc conopidă. m-au văzut mâncând conopidă toată viața lor. nici măcar nu au vrut să guste. la fel e și cu cititul.
ce a funcționat la noi? un club de teatru.
validarea și recunoașterea unor merite, din partea părinților, pt copiii de azi nu e de-ajuns. chestii ca „să știi mai multe”, „să-ți dezvolți vocabularul & imaginația” sunt prostii, pt ei.
la clubul de teatru au deprins cititul și, deși au crescut și nu mai merg de ani buni la club, plăcerea lecturii le-a rămas. încercați, n-aveți ce pierde, rău nu le face!🤷♀️
Comentariu beton!51
Râd când văd asta cu „puterea exemplului”, pentru că amândoi citim. Mara mult mai mult decât mine.
Bună idee, Mălina, cu clubul de teatru ! Multumesc!
Comentariu beton!25
Primul adult este doamna Mara, al doilea fiind?
Comentariu beton!12
🤦♂️
în bucurești, acum mai 4-5-6 ani era un club de teatru pt copii organizat în una din filialele bibliotecii metropolitate, dar tocmai ce-am verificat și se pare că acea filială s-a desființat (era pe bd. Gheorghe Duca, aproape de gara de nord).
totuși toate filialele par să aibă programe, inclusiv pt copiii. e una chiar la intrarea în parcul Bazilescu. 🙂
Audio books. Alea da, le devorează. Cărți, nema. Nu a mers nici cu bani, luat console, pc, închis în debara, faci șaișpe ani și te duce tati la escorte de lux, să începi bine viața. Nimic. M-au învins. Am depus armele.
Comentariu beton!28
Hmmm, asta ar putea fi o idee. Chiar ar putea fi.
Citesc lângă ei, pe lângă ei, știi aia cu puterea exemplului, o p*lă. A mers de minune, adică deloc. Eu citesc lângă ei și oamenii cu căștile pe urechi sau la boxe, fac chestii și bagă audio books. Cel mare a ascultat 11 ore ale lui Djuvara fără să respire.
Ăla mare mi-a băgat, zi merci că io bag cultură nu că tine la vârsta mea, barbut. Ta-su, silence.
Comentariu beton!29
Simplu bo$$ îi plătești
https://ziardecluj.ro/prosti-cu-care-ne-mandrim-la-cluj-azi-lorand-soares-szasz/
Mpare rău, dar eu nu am copii proști, cum sustine Lorand că e nevastă-sa.
Fi-miu e mic, nu citeste singur, evident, are 3 ani jumate si spre „marea mea dezamagire si suferinta vesnica”, nu e un geniu. E un copil absolut normal care se dezvolta frumos si in ritmul lui. Partea care ma bucura cel mai tare e ca ii plac cartile. II citim in fiecare zi, si cumparam in mod relativ regulat carti noi. Cu ce isi doreste el, la nivelul lui. Seara, nu exista sa nu citim cel putin o poveste. Iar ziua, cand e acasa, avem cate un moment (cand se poate, evident) in care „citim” amandoi – adica eu, carte mea, iar el rasfoieste cartile lui. Sper din tot sufletul sa ii ramana chestia asta si ca ii va placea in continuare si cand va citi singur. Daca nu…. Cum se numea ala? Geko?
Probabil fetele nu au prins inca ACEA carte care sa le prinda intr-adevar. Oricat ti-as displacea, daca te prinde… n-o mai lasi. Mai aveti de cumparat vreo librarie-doua pana gasiti :)))) Sau un alt gen decat beletristica. Manga, teatru, etc.
Daca tu citești, probabil vor citi și ele. Este chiar imoral sa le pui sa citească și tu să stai pe telefon.
Realizezi ce gândesc ele: Daca cititul e așa interesant pe cat le spui lor, ar trebui sa nu te poți abține nici tu.
Ambii adulți din casă citesc. Nu e asta, nu le interesează că noi citim.
La copiii mei și nepot, nu a funcționat puterea exemplului, degeaba citeam și eu și soțul, degeaba casa plină de cărți, doar obligația a funcționat.
Nu am copii. Dar vă zic cum a fost la mine, obligată fiind să citesc. Copilăria prin anii 90, nu am trăit comunismul.
Uram să citesc din tot sufletul. Număram paginile, și o lălăiam, pe alocuri. Plus că, ocazional, mai ascundeam câte o revistă prin carte și o citeam pe aia. Dar acum, adult fiind, îmi place foarte mult să citesc și o fac des. Mi-am descoperit pasiunea pe la 20 și ceva de ani. În cazul meu, fiind obligată și asociind cititul cu școala și învățatul, temele peste vară de citit cărți, nu îmi plăcea. După ce am terminat școala, am început să citesc de plăcere. Nu mai era obligatoriu.
Comentariu beton!14
Citit in fiecare seara impreuna cu copilul, atent si de fiecare data cand observam ca vrea sa continue il lasam sa citeasca sau sa povesteasca despre ce citim. Citim tot timpul, exista permanent 2-3 carti langa fiecare loc unde se poate sta jos – noptiera, langa fotoliu, canapea, etc. Toata lumea din casa citeste si copilul vede ca citeste toata lumea. Vorbim (si despre) despre carti cu familia extinsa si cu orice musafir de fata cu copilul. Fotoliul de citit (spatiu dedicat) e cu spatele la televizor. Nu ne uitam la televizor daca e si copilul de fata. Din cand in cand jocuri/citit expresiv, cu intonatii, ca la teatru sau alte jocuri legate de citit(in care trebuie sa citeasca). Biblioteca cu carti/spatiu cu cel putin 20 carti in dormitorul unde doarme copilul si in camera de zi spatiu separat cu cartile copilului (cam 200-300 carti) pe langa cele ale noastre. Mers la biblioteca la fiecare 2 saptamani cel putin. Merge si cu scoala in fiecare saptamana. La scoala au o ora de 3 ori pe saptamana cand citesc fiecare ce vor – carte adusa de acasa sau imprumutata din biblioteca scolii. Biblioteca cu carti in clasa. Biblioteca in scoala. Biblioteca la 5 minute mers pe jos. Biblioteca la 10 min de mers pe jos. Biblioteca la 15 min de mers pe jos. Biblioteca la 20 min de mers pe jos. (adica in oras este o biblioteca cam la fiecare 5 minute de mers pe jos de la una la alta, avem 4 in jurul nostru). Vecinii doneaza carti si noi donam carti mai departe (eveniment lunar). Cam 50 eur e bugetul de cumparat carti in fiecare luna. Cand ne-am intalnit cu niste prieteni de familie in oras..ne-am intalnit in librarie si copii si-au ales carti. Daca am mers la mall de fiecare data am intrat in librarie – si am prezentat asta ca fiind scopul vizitei, haine, cinema, fiind secundare.
Deocamdata citeste de placere, nu i-am zis ca trebuie sa citeasca ci doar i-am prezentat asta ca fiind ceva uzual, normal, ce face parte din rutina zilnica.
Comentariu beton!20
Cati ani are copilul dvs?
@Alina, 28. :))))))))))))
La noi a funcționat puterea exemplului, la calculator la început nu le puneam decât jocuri de matematică sau scriere 😛 apoi îl puneam pe fiumeu să-i citească soră-sii ca să adoarmă repede 😂😂😂 cititul obligatoriu din programă a mers greoi pentru că nu se leagă de prezent prin nimic dar s-a depășit perioada, la liceu fiică mea a făcut filologie bilingv și a fost cu totul altceva, alt nivel altă abordare. Pot să îți dau exemplu de la o școală privată: primesc puncte pentru fiecare carte citită și o mică fișă de lectură, săptămânal au spelling test de 20 de cuvinte și definiția fiecăruia eventual și sinonime sau folosirea în fraze și bineînțeles notă și asta se întâmplă chiar și în anul 10. Depinde de implicarea profesorilor de a transforma tortura cititului într-o activitate atractivă. Nu există sfaturi general valabile 🤷 poate există hobbyuri despre care ar putea citi, habar n-am istoria designului vestimentar că tot sunt mini fashioniste.
Nu am copii, dar vă citesc și mă gândesc că mie mi-au plăcut cărțile și-am citit cu voluptate începând din clasa a doua în bună parte pentru că am fost un copil însingurat, complexat și care nu s-a simțit niciodată iubit cu adevărat de părinți.
Numai în cărți eram fericită. Și chiar dacă aș fi avut la dispoziție tehnologia de azi tot la cărți aș fi rămas, că numai acolo puteam să fantazez și să mă iluzionez.
Comentariu beton!14
Au incercat seria Bungo Stray Dogs ? sau Zachary Ying and the Dragon Emperor ? Toate cartile copilariei noastre sunt total rupte de realitatea copiilor nostri. Au nevoie de carti scrise pe limba lor. Asa cum si filmele au evoluat (si noi ne plictisim la majoritatea filmelor care nu au ritm alert) si cartile generatiei actuale sunt altele. Fiica mea (16 ani) nu a inteles nimic din Creanga, iar la Print si cersetor efectiv nu a putut trece de pagina 10 oricat am obligat-o. Nimic din ce a recomandat doamna invatatoare la „Clubul de Lectura” nu a trezit nici o urma de interes. Dar dupa ce a pus mana absolut intamplator pe vol 1 din Harry Potter, totul s-a schimbat. A citit toata seria in 2 saptamani si fara sa exagerez mi-a adus o pagina intreaga de carti pe care si le doreste cumparate. Nu vrea sa auda nici la ora actuala de biblioteca, decat daca este vorba de carti pentru scoala. Asta se intampla prin clasa a 6-a cred si a durat pana in vara asta, cand lenea a invins. Ii plac mult diverse serii fantasy, dar surprinzator a citit ulterior cu multa placere si Tolstoi sau Dostoievski. Daca exista interes pot cere fiicei mele recomandari pentru lectura si revin cu ele – eu le-am pierdut sirul.
M-ar interesa nişte titluri. Ce vârstă are fata dvs? Mulţumesc!
Acum cateva minute mi-a trimis link sa ii cumpar Haruki Murakami – Dupa cutremur. A mai citit cateva titluri ale aceluiasi autor (IQ84, Padurea norvegiana). Mai frunzaresc istoricul achizitiilor, o intreb si pe ea dupa finalizarea cursurilor si pot completa lista cu alte titluri. Fiica mea are 16 ani. Stilul fantasy a fost cel care a declansat in ea curiozitatea de a citi si altceva decat era indemnata de noi ca parinti sau de cadrele didactice. Bibliografia din programa scolara ii da mari dureri de cap. As spune chiar, ca ii taie mult din elanul de a descoperi titluri noi.
Comentariu tampit!aka eu Il pui sa citeasca! Asa am fost toti crescuti din generatia noastra….vrei sa citeasca de la 3 ani? Joaca in alta liga!!!
Sincer, nu a funcționat nimic, decât obligația. La fetele mele, care acum sunt la casa lor, cu copiii, și citesc mult, doar obligate să citească în fiecare zi, o ora, două. În schimb la nepotul meu, nici obligat, doar dacă stătea cineva lângă el sa îl urmărească. Acum are aproape 17 ani și își cumpără cam 2 cărți/an. SINGUR! Bine, le și citește. Ne mulțumim cu atât, deocamdată.
Mămickile de pe Whatsapp ce zic?
Asta-i hărțuire cu cititul! Copiii trebuie lăsați sa facă ce vor ei, nu trebuie să le lezezi personalitatea! Auzi, citit în era onlinului…:))
Comentariu beton!17
O sa sune aiurea, dar… De ce vrei tu sa citeasca copii ?
Care este scopul pentru aceasta activitate in opinia ta ? Ce obtin copii citind carti si nu pot obtine acest lucru facand altceva ?
Nu știu, poate ar învăța câți „i” are cuvântul „copiii”? Să n-ajungă să comenteze pe bloguri, punând întrebări imbecile, și să râdă lumea de ele c-au mai scris și greșit.
Zic și eu, nu dau cu parul…
@MV,😂😂🤣🤣
Comentariu beton!24
@Anel, pula mea, în țara cu peste 50% analafabeți funcțional, vine unul dintre ei să mă întrebe ce vreau să obțin dacă pun „copii” să citească…
Eu sincer ma mir ca am ajuns la comentariul 50+ pana la intrebarea asta ! O asteptam mult mai devreme sincera sa fiu =))
Comentariu beton!19
@MV 🤣🤣🤣🤣. Am vrut să scriu că nu îmi vine să cred, dar îmi vine!
droid04, ia de-aici:
https://diacritica.wordpress.com/tag/copii-sau-copiii/
https://voxvalachorum.ro/cand-scriem-copi-copii-sau-copiii/
https://artamera.ro/2022/02/18/copil-copii-copiii-copiiiiiiiiii-sau-cati-i-or-mai-fi/
samd
Si, ca sa fiu on topic: cine citeste, creste 🙂 Aia obtin copiii citind carti: cresc 🙂 Si fix asta nu pot obtine facand altceva: cresterea armonioasa 🙂
0
Mihai, sa nu-l stergi!!
Droid04 fie trolează, fie i-ar sta mai bine să se numească „Bot00” .
‘Neața! Și eu sunt în aceeași situație. Doar obligată citește. Sunt rare momentele când găsește cate o carte care să o atragă și o citește voluntar dar alea sunt doar momente. În rest, nici eu nu am găsit soluția minunată. Am încercat cu bani, cu „puterea exemplului”, cu stins telefoane, tablete etc timp de câteva ore. A preferat să deseneze sau să facă puzzle decât să citească. Deci singura variantă – obligată. Aștept și eu să vad dacă are cineva soluții care întradevăr dau roade.
După cum se vede mai sus, aceleași soluții la unii au funcționat, la alții nu. Ceea ce înseamnă că mai sunt niște factori la mijloc, care variază de la familie la familie sau de la copil la copil, cum ar fi vârsta la care începe să citească cărți, anturajul, atitudinea copilului față de teme (lectura este frecvent asociată cu temele, pentru că de multe ori lectura este introdusă în programul copilului ca obligație școlară), firea copilului (fire visătoare, creativă sau pragmatică) și or mai fi și alți factori pe care nu putem pune degetul.
Fie-mea a citit mult pina pe la 12-13 ani. Era ca mine la virsta ei, avea mereu o carte in mina la masa, la buda, cred ca si cind isi facea lectiile. Ei bine, adolescenta a venit la pachet cu tiktok, fel de fel de grupulete pe whatsapp etc, asa ca telefonul a preluat lidul.
Mai citeste acum doar lecturile obligatorii.
Metode nu am. Pe vara am pus pedeapsa cititul unei carti si facut rezumatul intr-o zi cind m-am enervat pe ea si pe var-sa.
In orice caz se vede lipsa cititului si a scrisului la generatiile care azi sint deja in piine. Sint articole pe net, apar chiar in reviste de specialitate, fara cap/coada, doar informatii insiruite fara legatura intre ele etc
Eu am una d-aia de moare de foame citind și alta care nu pune mana decât cu scandal pe carte. Am încercat cu o ora pe zi, 30 minute pe zi, cu borba bună, cu cearta… nu am cu cine. Și cine o vede pe sora-sa ar zice ca știu ce sa fac.
Habar nu am – dar ma consolez cu gândul ca nu toată lumea citește. Desi nu ma face fericita gândul ca al meu copil sa facă vreo munca mai grea nu toată lumea e făcută pentru a fi genial. Desi studiile arata ca astia mai aerieni in scoala reușesc mai bine in viata.Pana la urma eu ma gândesc ca îmi doresc să cresc copii fericiți nu sa fie în standardele societății.
Decii, eu nu sunt părinte, dar îmi amintesc perfect cum am luat-o pe această cale, si ce serie de cărți m-au făcut să mă îndrăgostesc de citit. ‘ Magic Lili ‘ de Knister. Cu ilustrații, cu toate cele, dar țin minte că abia așteptam să ajung acasă și să văd ce peripeții mai face fătuca.
nu stiu prin ce minune citeste de rupe al meu copil (are 12 ani). cat era mititel nu accepta neam sa ii citesc. s-a luat de citit de la pregatitoare, dar exclusiv carti de la biblioteca de stat sau de pe la altii, niciodata ce aveam in casa. la fel si acum. rar ii cumpar carti, vrea doar de la biblioteca sau, mai nou, pe kindle.
cel mic (8) e anti-citit. in rarele ocazii cand citeste, e fix la fel: exclusiv carti de la biblioteca… mai nou a vazut ca eu citesc seara pe telefon si a vrut sa ii descarc si lui o carte in ibooks. spre stupoarea mea, a si citit din ea.
exista diverse video cu privire la cum sa imprietenesti copilul cu lectura, cand am timp ma documentez si poate revin cu solutii concrete. pana una alta… Dumnezeu cu mila!
Grea tare asta cu cititul! Si, in ceea ce ma priveste, vorbesc si de niste tineri domni si domnita pe la 22+ dar si de doi generatia alpha de 11 si respectiv aproape 10 ani.
Pentru primii am cumparat si clasice si ce aparuse modern pe-atunci cum ar fi pisicile razboinice si tot felul de atlase si enciclopedii. Recent mi-au spus ca apreciaza si simt ca a fost important. Minune! Ei spun ca au fost atrasi de atlase, enciclopedii si dictionare vizuale, eu cred ca asta doar pentru ca internetul nu era inca asa cum e acum.
Domnii alpha fac exact la fel ca fetele – le spun sa cietasca 1 ora – pun alarma pe telefoane. Amandoi! Pentru ei am renuntat sa cumpar clasice ( am cumparat, de ex, o versiune de winnetou in care traducerea era jalnica – am rezistat pana unde o asezare era atacata de niste „teroristi” ( banditi sadea in versiuni din vremea mea) – si gata) si am trecut la serii noi: cele ale lui Mary Pope Osborne, Rick Riorddan. Cel mare mai citeste din acestea si din seria Pisicilor si nu foarte batut-la-cap. Cu cel mic am reusit asta, acum in vara, cu seria cu Stilton – in care insa jumatate de carte e cu caricaturi amuzante.
Cred totusi ca secretul e sa le placa – iarna trecuta cel mic a citit seria cu Craciunozaurul practic fara sa lase cartile ( 3, ditamai) din mina. Cei drept minunea nu s-a repetat prea curand, pana acum la seria Stilton, dar as zice sa mai tot incercati.
Fetele poarta ochelari, poate nu le e prea comod sa citeasca.
Sa asculte cartile, ati incercat?
Fetele noastre nu citesc nici obligate! Trebuie sa urlu mult ca sa ia o carte-n mana, chiar si cand eu citesc sau nu au altceva de facut – prefera sa stea sa se uite-n gol. Puterea exemplului este un mit si ala. Facem sport amandoi si mancam destul de sanatos. Ambele au o relatie nesanatoasa cu mancarea, iar sport fac, dar nu pot spune ca au aceeasi dragoste profunda pe care o avem noi pentru sport – da, stiu ce zic psihologic, ca le lipseste afectiunea si se refugiaza…imi plac maxim citatele din carti 🙂 Am aplicat si noi toate tehnicile citite si necitite, o sa ma uit si aici in comentarii, dar va zic PUTEREA EXEMPLULUI ESTE UN MIT!!! Ca si ala cu ce naste din pisica soareci mananca.
Eu nu vreau sa te demoralizez insa pur si simplu pot sa nu fie genul “cititori”, si faceti foarte bine ceea ce faceti cu obligatoriu macar onora pe I, nu stiu daca esti fan Oana Moraru, tocmai a postat un podcast cu mai multe intrebari, exact la minutul 30 e intrebarea ta. Poti asculta sa vezi ce zice si iti recomand tot podcastul si toata seria Parinti cuminti pentru ca pe mine m-a luminat cu multe. https://youtu.be/Ecjruap8gNQ?si=u_Q8dcZY1yzWT6nr
Nu am copil suficient de mare, nu pot da un sfat. Pot doar sa spun ca și eu am fost la fel. Cititul era un chin. Mama (devoratoare de carti) era disperata, a încercat toate metodele. Nope, citeam doar ce era obligatoriu pentru școală.
În generala mi-a cumpărat Legendele Olimpului, carte pe care am citit-o dintr-o răsuflare, de își făcuse mama speranțe. Dar nu, am citit și am recitit acea carte pana o știam pe de rost. Doar acea carte. Care culmea, m-a ajutat la multe materii.
Pasiunea mea pentru citit a venit in facultate, unde am început sa citesc în disperare, tot ce apucam. Si a rămas pana în prezent.
Asa ca părerea mea este ca nu trebuie sa fie forțate, cititul nu poate fi impus. Plăcerea va veni la un moment dat, nu îmi fac probleme. Trebuie doar sa descopere ele asta…
Ma bag si eu in vorba, aiurea.
Părinții mei aveau o biblioteca dotata cu uși încuiate. Cred ca toată lumea de aici știe perfect ce înseamnă sa interzici accesul copilului la orice. Evident, găsisem locul unde era ascunsa cheia (cu ajutorul unui scaun ca, nah, aveam vreo 8-9 ani) si ma serveam regulat cu fructul oprit. Așa am descoperit plăcerea cititului, in secolul trecut, înaintea apariției calculatoarelor si a internetului.
Copilul (34 de ani, acum) a văzut casa plina de cărți, a văzut-o pe ma-sa citind in draci in orice moment liber si a citit si el ca nah, ce sa si facă?
Mai târziu, însă, am descoperit ca a-i determina pe elevii mei sa citească mai mult decât firmele magazinelor din Mall, era o bătălie pierduta.
Ma gândesc (cu groaza) ca poate cărțile audio ar fi tot un fel de citit, modern. In fond, iei informația de pe unde o găsești. Scopul scuza mijloacele.
e un fapt pe care nu-l vom mai putea schimba: copiii noștri citesc și vor citi (mult) mai puțin ca noi. când eu aveam 13 ani, ca fiică-mea acum, era 1987. în afară de lecții și joaca afară (și destulă treabă în gospodărie în cazul meu – dar tot mai rămânea timp), nu exista nimic de făcut decât cititul. acum, în schimb, ai un univers întreg de pierdut timpul în mod mai atractiv. ce e cert însă e că, totuși, sistematic și cu adevărat mult am citit de la 17 ani încolo, până la sfârșitul facultății. altfel spus, să fim bucuroși cu cât citesc acum copiii noștri de 13 ani, împinși doar de la spate. universul lecturii se cucerește încet, iar cărțile cu adevărat importante se citesc mai târziu. acum doar putem să le înrădăcinăm niște deprinderi.
Salut,
Este prima dată când las comentariu la tine în casa virtuală, deși citesc sporadic ceea ce se publică pe aici. Las comentariu la acest articol pentru că subiectul este una ce mult timp mi-a dat bătăi de cap. Am încercat multe variante cu ai mei copii și toate au contribuit cumva la faptul că acum (13 ani și 9 ani) au abonament la Biblioteca Județeană și la 2 săptămâni merg și își refac ”stocul” de cărți:
* recompense – fie financiare ( 30 ron/carte citită), fie 1 oră de telefon/ carte citită, fie 1 o activitate la alegere/carte citită
* exemplu propriu – citesc, vorbesc despre ce citesc, îi duc cu mine prin librării, le arat oferte de pe site-uri când aleg pentru mine și dacă le pare și lor ceva atractiv le comand și lor
* vorbim despre ceea ce citesc și ei, dar și despre ce citesc și eu
* sunt încurajați și dați exemplu la școală și în familie (crește inima în ei când sunt lăudați)
* Un articol pe tema asta am scris aici – https://adndefemeie.com/2021/04/03/carti-ce-l-au-facut-sa-uite-de-telefon/
Toate acestea au avut nevoie de muuultă răbdare, ambiție din partea mea și timp ca să se lege și cimenteze la ei 🙂 BAFTĂ!
Am cautat mai multe genuri pana l-am gasit pe ala potrivit si am mers pe directia aia. Nici una dintre cartile care mi-au placut mie n-a avut succes – muschetarii au ramas forever la Paris :). Si am citit impreuna – toate cartile care pareau sa fie interesante le-am citit si eu in acelasi timp ca sa putem avea o conversatie despre ele (Nina, fetita celei de-a sasea luni – Moony Witcher, Copiii lampii fermecate – PBKerr, Harry Potter, etc)
Din experienta mea de parinte, puterea exemplului a fost fix pix. Ma consolez cu ideea ca fiu-miu seamana cu fratelo, care a descoperit placerea lecturii dupa 25 de ani. Si el are 2 baieti. A incercat si el tot felul de metode. Inclusiv cu bani. La ala mic a mers cu mituiala, acum citeste de placere. La ala mare cred ca a fost prea tarziu 🙄
Când era elevă fiică-mea m-a întrebat „la ce o să-mi folosească în viață cititul?”. Am raspuns cu tot bla-bla ul : lărgește orizontul, îmbunătățește vocabular etc etc. Geaba. Dar o vacanță petrecută cu bunicii la țară, doar tvr1, fara internet și cu o mulțime de cărți depozitate acolo did the trick. Mama i-a repartizat job-ul de a aranja cărțile pe rafturi. Așa a început. De atunci citește
Comentariu beton!15
Celui mare, pe când era prunc, îi citeam în fiecare seară. Nu se culca până nu-i citeam cerea asta. Știa deja pe rost unele cărți, dar tot le cerea.
Și a durat asta până când a învățat el să citească. De atunci, citește doar obligat. Punct.
Nicio variantă de convingere nu a funcționat.
Cel mic, nu a vrut niciodată să-i citim. Nici măcar la poze nu a dorit să se uite.
Și acum, dacă citesc eu cu voce tare ceva, îmi cere să tac sau pleacă în altă cameră.
Și lui îi prevăd un viitor obligat.
Oh… deci nu e garantat că dacă le citești de mici, continuă să citească 😔.
Mi-ai demolat speranța…
Buna,nici fica mea de 8 ani nu citeste de placere,chiar daca eu am mai tot tinpul o carte in mana.Nu a functionat nici la noi puterea exemplului.Nu se numește „a obliga”copilul sa citeasca ,se numeste consecventa.Fica mea la inceput plangea , cand de la sc in cls 2 a trebuit sa citească in fiecare zi, avea un carnet ce trebuia notat cat timp citea(10min,15min sau mai mult). Cu rabdare,multaaaaa,si multe informații despre ce dezvolta cititul acum citeste,tot pt ca trebuie dar nu mai plange,si cate o data pare chiar încântată despre ce a citit si ne si povestește cate ceva si noua.La noi funcționează consecvența.
Două fete în dotare, 11 și 13, intervalul care te interesează. Citesc de nevoie ce le dă ”doamna”. Am aplicat și eu o oră obligatoriu dar nu a mers.
Cea mare m-a surprins cu ”Școala pentru bine și rău” când a stat până la 11 noaptea să citească că nu voia să lase cartea din mână. A citit si 2 și 3, apoi cartea a luat-o într-o direcție care nu i-a plăcut și a abandonat. La finalul școlii d-na de română le-a dat o listă de cărți, indicându-le că în fiecare lună de școalî vor discuta una. I le-am luat și a gîsit una care i-a plăcut foarte mult (”Ca peștele în copac”) încât a re-citit-o.
Cea mică e cu Harry Potter în momentul de față. Și ea renunță repede dacă nu o prinde cartea.
Mă bucur când mai nimeresc ce le place si apoi sper în mai bine când nu pare să le placă nimic.
Și la noi a fost un hit Școala de bine și rău. Eram în concediu la mare. A citit soția pe undeva o recomandare a cărții. Le-am sugerat să o încerce. Și-au descărcat rapid capitolul mostră de pe Amazon pe Kindle (și de-aia îmi place Kindle-ul, poți testa cartea înainte să o cumperi). La scurt timp am auzit: Tati, ne cumperi toată cartea, că ne plaaceeee? N-au mai vrut să o lase din mână. Nici baie nu le-a mai trebuit ziua aceea. Au citit în concediul acela la foc automat. Și au continuat și acasă până au terminat toată seria. Filmul de pe Netflix a fost o dezamăgire, dar ce mai contează!
Cu riscul sa dau un sfat care suna ca al lui Joey (cand Ross era necajit ca se ducea pe apa sambetei casnicia nr 2 – „You got married too soon”), la noi cred ca a functionat cel mai bine faptul ca i-am citit eu. Am facut seri de familie in care citeam eu, cu voci cu nebunie cu tot tacamul. Fiu-meu are imediat 14 ani si inca se mai intampla (e adevarat, extrem de sporadic) sa facem seri in care citesc eu. (Prin clasa a doua am citit si tradus simultan – ca aveam doar editia in engleza – primele trei volume din HP intr-o vara. Deci am citit la greu!) Pe urma, au inceput sa ajute tot felul de pariuri. Vara asta a tras la Lord of the rings din motive de pariu pus la scoala….
Așa și noi, am scris mai jos, fara sa vad comentariul tău. Noi citim până ne doare gura (încă nu știe să citească), dar am văzut că merge, mai ales dacă îl lăsăm pe el sa aleagă cărțile. Mai greu când vrea aceeași carte o săptămână la rând 🤣
@Minaosi, 😂😂😂 eu le citeam cu voce tare când eram însărcinată, le puneam să asculte diverse genuri muzicale, adevărat că dormeau de rupeau pe Metallica sau mai știu eu ce metale dar și pe Mozard sau Rahmaninov, ceva a rămas acolo dar sunt individualități distincte și se dezvoltă ca atare și tot ce au acumulat în timp rămâne în stand by într-un sertăraș și informația de acolo apare când nu te aștepți. Cum zice francezu’: kip up the good faith.
Fiul meu a avut pe vacanța de final de clasa I două cărți temă de citit: Matilda și Bunicuța hoțomană. Prima mi-a citit-o cu voce tare în porții de 10 pagini/zi iar la final a primit un pachețel de cartonașe FIFA. A doua a citit-o câte pagini a vrut el zilnic, tot cu gândul la cartonașe, l-a prins subiectul cărții și a terminat-o într-o săptămână.
Pe la sfârșit de iulie am avut o discuție cu el și i-am zis ce ar fi să mai citească în plus, că are două colege foarte istețe care citeau deja când au început școala și precis și ele vor citi în plus. A stat, s-a socotit că la matematică e printre primii și ce bine ar fi să fie și la citire. Și mai vrea și cartonașe. În total a citit cinci cărți în vacanță, cu una mai mult decât fetițele silitoare 🙂.
Pont 1 De multe ori am citit și eu în preajma lui, în casă, în curte, la piscină și îmi mai povestea ce i se părea interesant.
Pont 2 Am mers împreună la bibliotecă și ne-am ales fiecare ce cărți am vrut, s-a împrietenit cu doamnele de acolo, a primit semne de carte și bomboane. Biblioteca e un loc unde se simte bine, mai ales că anul trecut a fost o săptămână în programul Bibliovacanța.
Pont 3 Dacă și după ce citea primea telefonul.
După cartea trei nu i-am mai luat cartonașe și nu mi-a mai cerut.
Acum că a început școala citește mai puțin dar seara înainte de culcare e un must, nu mai poate adormi fără 😎
Si ai mei tot obligați citesc. In schimb, la cea mica(9 ani) i-a dat un imbold cand i-am făcut cont pe Goodreads si isi poate contoriza acolo cartile citite. Dar cred ca acest lucru funcționează acum cat sunt mai mici. E incantata sa adauge acolo o noua carte. La ea mai funcționează daca ii spun ca o anume carte a fost citită de fratele ei sau de mine cand eram mică.
Imi pare rau Mihai, dar nu cred ca exista o metoda. Ori ii place sa citeasca, or ba. Sau poate nici noi nu am descoperit-o..
Si am incercat toate metodele la care ne-am gandit: prin propriul exemplu, prin discutii interminabile destre avantajele cititului si cat il ajuta in viata, incepute sau incheiate cu inevitabilul „pe vremea noastra” , chiar si cu recompense, cu „santaj” in sensul ca nu ai voie aia daca nu citesti…. Atata timp cat are muuuulte alte variante mult mai simple/funny/moderne sa isi umple timpul liber…nu functioneaza.
Am aplicat inclusiv metodele tale cu toate felurile de carti. Avem in biblioteca toata colectia Harry Potter. Cate carti crezi ca a citit din ea? UNA- pe cea pe care doamna profesoara le-a dat-o sa citeasca ca lectura obligatorie.
Si pana in ziua de azi doar la asta ne limitam: lecturile obligatorii. Norocul este ca are o profesoara care le recomanda carti moderne, placute copiilor, tot din dorinta de a le insufla dragostea pentru lectura.
Fetele tale au limita de timp. Fimiu are limita de numar de pagini stabilita cand era mai mic (acum are 13 ani): 50 de pagini. Doamne fereste sa treaca peste numar. Indiferent unde se termina actiunea….
Mama resemnata pana acum doi ani, aici (junior de 13 ani )
As putea incepe sa povestesc de cum il duceam la biblioteca pentru copii de cand era la gradinita, sa rasfoiasca, sa incerce, sa-i vada pe altii, sa aleaga el insusi. Meh, ii placea drumul dar o data ajuns acasa, uita de carti. Am facut voluntariat la biblioteca scolii (masochista, ca vedeam unii copii cum intrebau de carti anume in timp ce al meu venea doar sa ma salute)
Cand a fost foarte pasionat de Minecraft a vazut intr-o librarire o serie de carti a unui youtuber pe care il urmarea. Cred ca atunci a fost prima data cand a cerut de buna voie si nesilit de nimeni sa i se cumpere o carte.
A doua manifestare de interes a fost legata de Jurnalul pustiului, pentru ca se simtea cumva solidar cu el in ceea ce privea scoala. Dupa aceea, incet-incet a descoperit ca exista carti despre chestii care il interesau ( perioada de mister si aventura, dupa aceea despre razboi).
Acum ma necajesc ca isi ia o carte la scoala, sa citeasca in pauze, in loc sa socializeze cu colegii, acasa n-are destul timp, prefera jocurile la playstation.
Mi-a spus „Inainte nu citeam pentru ca ma obligai, Acum citesc pentru ca vreau eu!”
Noi citeam orice ne cadea in mana, fara distinctie, pentru a face timpul sa treaca. Ei au posibilitatea de a alege cum sa-si foloseasca timpul si e normal sa isi urmeze preferentele.
Concluzia mea e ca apropierea (chiar fortata) de carti lasa oricum o urma. Doar ca probabil nu ati gasit inca momeala potrivita pentru ele. (Nici al meu nu a fost prins de Harry Potter)
Încearcă să citiți voi cu ele. Sa le citiți voi poveștile. Eu așa am început. Poate sunt prea mari că vârstă pentru asta..dar puteți începe cu povesti scurte, cu imagini, sa le interpretați, sa faci voci, na, ca la copii mici …
Și sa nu fie lungi poveștile . La vârsta lor adoram Degețica , pentru că mi-o citea mama și avea imagini fain. Apoi am citit amintiri din copilărie, cu bunica, și harap alb. Îmi amintesc și acum cartea și desenele. Apoi a urmat Tom Sawyer, cu mama la început și apoi singură.
Dar nu mult, na, incepi și tu cu 10-15 minute.
Eu așa aș face.
O ora e totuși destul de lung pentru un copil.
Sa ne ții la curent cu deznodământul.
Eu am observat ca citeste de fiecare data cand le da profesoara sa citeasca ceva. Fara exceptie. Incearca si asta. Roag-o pe doamna profesoara sa le dea sa citeasca o carte si vezi ce se intampla.
Poate audiobooks ar fi o idee – dar și aici e cu dus și întors, că am auzit plângeri precum „nu-mi place vocea ăstuia care citește” (haa??)
Băiatul unor prieten (14 ani) a citit cu mult interes pentru nu știu ce concurs aveau la școală. A luat și ceva premiu la sfârșit. Odată cu încheierea concursului, s-a terminat și interesul pentru lectură.
Mama de 18 ani tons of books everywhere in casa se citeste la greu junioru no way am incercat tot tot de la rugaminte la bani si pedeapsa nu a mers am renuntat ca ma transformam in dusman si nu am vrut asta sa ne uram unii pe altii din aceasta cauza dupa am renuntat si sa fac cu el la mate si romana si am bagat meditatii pe acelasi principiu . Pe la 13 ani asa mi a zis ca el citeste zilnic pe reddit si similar cu orele si ca nicio carte nu poate sa i dea informatia respectiva . Concluzia : sunt alta specie Sorry 😫
For english press 2
Eu am doi copii, unul aproape geniu, unul normal. Vorbesc de ăla normal. A început să citească pentru că îi plăcea Stephen King și a descoperit că există mai multe cărți decât filme. Citește și cărți de benzi desenate (comics) , dar na, măcar citește de bună voie.
Buna!
Eu i -am pus sa -i citeasca poveste pisicii( gemeni~12 ani) Cartea care a ajutat se numeste Razboiul care mi-a salvat viata.
Din pacate avem o singura pisica.
Pentru cartea asta aflată pe lista de lecturi suplimentare au iertat-o pe profesoara de română pentru toate celelalte bălării incluse în listă.
Nu știu cât se aplică pentru voi, dat fiind că fii-miu e mic.
Citește singur cât poate la 7 ani și îi citim noi zilnic, în fiecare seara (cel puțin) de când avea câteva luni.
I-am citit și când nu aveam chef, când nu stătea el locului mai mult de 30 secunde, când era bolnav, când adorm lângă el dar o pagină tot îi citesc.
Îi citim Harry Potter acum, am ajuns la cartea 4, îi place mult și în fiecare seară mai înaintăm un pic, i-am luat ediția nouă cu ilustrații care-i foarte mișto.
Singur citește benzi desenate pe care el și le alege, trebuie doar să nu fie de adulți / adolescenți cu scene de sex și omoruri (de asta nu prea are voie la Marvel și altele „clasice”).
I-au plăcut mult Amuleta, Fantomopolis, seria Asterix și obsesia lui e o colecție de benzi din 7 seri – „Zobb – un extraterestru în București”, din fericire pentru el ne-am și împrietenit cu autorul 🙂
Ma interesează și pe mine subiectul. Eu am 3 copii (19, 16 și 8). Fata care are 19 ani a citit de una singura cu placere de prin clasa a 4-a. Încă citește cu placere. Mijlociul numai obligat in primele 4 clase și niciodată spontan. Acum nu vrea sa audă de cărți sub nicio forma.
Mezinul e in clasa a doua și musai sa citească cu voce tare câte 10 minute pe zi, de la școala citire. Exact ca in cazul fetelor tale cum și-a terminat clepsidra nisipul ( avem una de 10 minute) nici nu vrea sa își termine propoziția. Sunt optimista ca nu comentează când trebuie sa citească astea 10 minute și poate in viitor, încet o sa descopere plăcerea cititului.
Eu am trei bucăți, 15, 13 și 8 ani. La noi nu a funcționat cu puterea exemplului. Nu a funcționat cititul cu mine / de mine de la vârste foarte fragede.
Am 5 biblioteci în casa, arhipline, de toaaate genurile și de toate felurile. Eu citesc pe rupte absolut orice, soț mai degrabă de lucru/pe laptop cursuri.
Copiii pas. Doar de obligație, doar ce le da doamna, doar împinși de la spate.
Asta pana când cea mare, pe la 10-11, ani a dat de Harry Potter (după ce a vizionat filmul și probabil s-o fi îndrăgostit de ochelarist). Când a pus mana și mai mult de un an a citit și rascitit cele vreo 7 cărți. Și de atunci s-a deschis robinetul cu orice, mai ales recomandat de alții nu de mă-sa sau școală, dar citește în draci,
Al mic, buchiseste așa, ca de clasa 1a spre a 2a, am traaas de el trei sferturi de vacanta sa citească cele 2 cărți de la doamna. Pana când în vacanța, pe mașină, de plictiseala și ca sa nu facă ce ii zice mă-sa, a pus mana pe cărțile lui sor-sa din mașină, adică pe Jurnalul unui puști. Și de atunci, îs vreo 3 săptămâni e deja la a 5a carte din serie și citește de mă sperie, pe unde apuca, dimineață pe mașină, seara în pat, ziua în loc de orice joc. Sper sa fie începutul, ca la ai mare.
Si la mijlocia…..sa zicem ca încă nu și-a găsit nici ochelaristul nici Jurnalul 🙂
Comentariu beton!11
Cred ca depinde si ce activitati au zilnic, din ce trebuie sa taie pt citit.
„toți am citit pe vremea aia, pentru că nu aveai ce altceva să faci ca să-ți umpli timpul.”
Aici e rezolvarea zic eu, daca nu au ecrane sau altceva de facut, poate de plictiseala pun mana.
Baiatul meu citeste cand se plictiseste grav si nu-i dau ecran pt asta.
*lipsa diacritice azi
Daca ti-ar raspunde mama, ti-ar zice ca a stat sa citeasca cu mine vara, dupa amiaza in dormitor. Ea pe pat, eu pe o canapea, fiecare cu cartea ei. Si a mers 🙂
(este ceva ce povesteste ocazional, nu zic din parerile mele)
Ai incercat vreodata audiobook sau teatru radiofonic (inregistrat evident)? S-ar putea sa fie mai interesant asa.
Altceva din copilaria mea – aveam la benzi desenate si manga cu varf si indesat si le adoram. (Piratate, dar na) Mai aveam colegi de liceu care aveau abonamente la ceva reviste online de benzi desenate de prin SUA si erau super pasionati de ele.
Nici eu nu am citit aproape niciodată când îmi spuneau părinții, nici măcar lectura obligatorie pe vacanța de vara, nici măcar operele pentru bac (vorbim de cărți, nu basme sau poezii). Ce citeam obligat oricum nu îmi rămânea in minte.
Am avut o perioada in generală când citeam multe sf uri, dar mi-a trecut după o vreme febra.
Aruncați cu pietre in mine, nici acum nu sunt vreo împătimită a cititului, am citit ceva când m-a prins povestea indiferent de gen, dar am și cărți pe care nu le-am putut termina sau cărți la care nu am putut trece de 10-15 pagini.
Cred ca e vorba fix despre asta și la copii, nu ii atrage povestea suficient cât sa își dorească sa afle ce se întâmpla mai departe… poate înainte de a cumpara o carte ar fi bine sa citiți pe internet acea scurta descriere și dacă le stârnește vreuna interesul, atunci aia se cumpara. Poate cărți cu povesti mai scurte ca poate detaliile le plictisesc… Așa nu vor mai fi nici frustrări și nici bani aruncați pe geam.
Dacă tot nu și nu… poate ca nu asta e de interes pentru ele momentan, și atunci vorba aceea, dragoste cu sila nu se poate. 😬
Nu te pot incuraja, am 2 fete, adulte, mame de copii. Noi am citit tot timpul, deci exemplul a existat. Una dintre ele citeste tot timpul, are peretii tapetati cu carti, cealalta nu a citit niciodata si nu are nici o carte in casa. Bineinteles in afara de manuale. Ce a ajutat la una si nu la cealalta, pot sa zic ca doar firea. Nepotii sint prea ocupati cu ecranele ca sa citeasca. Nu cred ca sa poate naste dragostea de carte prin obligare. Trebuie sa te nasti cu asta.
Si eu sunt in aceeasi situatie si dupa diverse metode aplicate, pe care le-am citit si mai sus, am ajuns la concluzia pe care ai emis-o si tu, conform careia si noi poate am fi fost la fel daca am fi fost inconjurati de atatea tentatii.
In cazul meu, desi nu existau aceste tentatii, am descoperit placerea cititului foarte tarziu (in liceu). Pana atunci am citit foarte putine carti, evident fortata de parinti, fiind un copil de nota 8-9, in perioada aceea.
Pur si simplu nu ma atragea nimic din ce mi se oferea spre citit, mica fiind, cumva il inteleg pe fi-miu dar tot il constrang :)), doar asa functioneaza momentan.
Urmaresc cu interes in continuare parerile de aici.
Ai mei citesc. La ăla mare, 10 ani, a început cu tot felul de cărți ușoare, mai mult benzi desenate decât cărți. Și cărți despre ce-l interesa pe el la momentul ăla – Minecraft. Nu a contat ce citea cât timp citea. După ce s-a apucat, am selectat ce citește. Ultima chestie, a prins Kindle-ul nevestei și bagă de rupe Ender’s Game. Am fost un pic surprinși.
Ăla mic s-a luat după ăla mare.
Amândoi citesc când nu au altceva de făcut. Așa ca tot ce are ecran are parola/cod și timp limită. Le-am arătat studii legate despre expunerea la ecrane și cât timp se recomandă la vârsta lor și le-am cerut să decidă cât este potrivit. 🤣
În mașină audio-books. La drum lung primesc tablete sau telefoane. Nu funcționează prea mult oricum pentru că Internetul dispare repede după ce ieși din orașe. Cele câteva cărți de pe banchetă, ajunse acolo din coincidență, merg și fără internet. 🤣
Dar nu cred că există rețetă universală pentru asta. În locul tău aș continua cu program strict până găsesc ele ceva ce le prinde suficient de bine cât să oprească alarma aia și să continue cartea.
E chestie de pasiune. Ăla mare al meu nu pricepe sport. A încercat fotbal, cricket, karate și basket și nu se lipește nimic. În schimb la înot nu-l pot scoate din apă. Așa-i el făcut.
Poate merge să le propui o competiție ceva. Un pariu că citești de 3 ori mai mult decât ele și cine pierde face ceva ce ție nu-ți place. Să găsească satisfacție și altceva decât cititul în sine. Pierzi și tu de câteva ori și vezi ce iese. 😉 La mine așa a mers cu șahul. Iar la un moment-dat a trebuit să încep să mă concentrez serios că nu mai pierdeam intenționat. 😂
La mine nu funcționează nimic… Nici măcar puterea exemplului cum zicea cineva mai sus… Ieri i-am zis ca îl plătesc cu 30 € pentru fiecare carte citita 🤦♂️
A zis ca nu-l interesează!
Aștept sfaturile celor care au reușit!
Nu-i frumos ce fac dar eu o sa dau vina si pe sistemul de învătământ, programa școlară, ministrul educației, Iohannis etc . Atâta timp cât pe lista de carți de citit de la scoală se regăsesc Amintiri din copilarie, Pe drumuri de munte, Dumbrava minunată și altele pe care le-am citit tot obligați și noi, părinții, copiii din ziua de azi nu vor fi atrași de citit cărți în mod natural, de plăcere.
Poate ca pentru că pe vremea noastră nu era „competitivitate” (eu aveam 13 ani la Revolutie ca sa va faceti o idee), majoritatea copiilor citea pentru ca nu prea avea de ales. Eu, cel putin, citeam tot ce prindeam, inclusiv porcarii comuniste pentru ca ajungeau in casa la pachet cu alte carti, altfel nu-ti vindeau cartea. Eh, citeam inclusiv carti comuniste, „almanahe” de toate felurile, pana si Caiete de chirurgie practica, nu aveam medici in familie dar eu mi le-am cumparat de la librarie, cred ca pe fondul vreunei depresii preadolescentine, un fel de terapie prin shopping, altfel nu-mi explic. Si incă de pe atunci cautam sa citesc, sa stiu ceva din afara programei scolare, poate ca asa se explica faptul ca nu eram un copil de 10 pe linie dar totusi dorinta de cunoastere era mare.
Ei, bine, copiii mei, pana pe la 10 ani au citit oarecum obligati de imprejurari, pe de o parte pentru ca le cumparam carti, mergeam cu ei in librarie, isi alegeau ei singuri carti de la raftul dedicat copiilor, pe de alta parte, ma si vedeau pe mine citind si functiona inca imitarea. Acum, cand au 13 si 11 ani nu mai merge asa usor, trebuie munca de lamurire, plus ca cel mare are bibliografie obligatorie ceea ce reprezinta scuza perfecta pentru a nu citi carti care nu se regasesc in nicio bibligrafie, adica cele pe care i le recomand eu.
Mai este si factorul oboseala, efectiv am obosit, nu ma mai tin nervii sa explic la nesfarsit importanta cititului si nu mai am nici nervi sa fac planuri, sa-i oblig, sa le dau bani, sa tin cont cat au stat pe tv si cat au citit. Mai degraba ma bazez pe ideea ca viata îi va obliga cumva sa citeasca, cel mare vrea sa se faca regizor, de exemplu. A citi tot ce-ti pica in mana este fundamental pentru un viitor regizor alaturi de vizionarea de filme consacrate, nu vrea sa faca asta, e treaba lui, va realiza el cand visul i se va narui din cauza lipsei unei culturi generale solide de ce era important sa citeasca. Nu are decat sa spele WC uri, cum zicea cineva pe aici, cineva tot va trebui s-o faca. Eu mi-am facut datoria de parinte, de batut nu ma apuc sa-l bat, asa ca asta este.
Cred totusi ca mai este vorba si de acea trasatura de personalitate ce tinde catre cunoastere continua, daca nu o ai, aia e, te multumesti cu ce-ti vine moca, poti sa traiesti si asa daca asta te face fericit.
Fara copii aici. Mie îmi place sa citesc, iar pentru lectura obligatorie de la scoala, acum mai bine de 30 de ani, am făcut niște rezumate pe care le am păstrat în cărți, ca să îmi vina mai usor când va veni la școală lecția despre cartea respectiva. Frate miu, mai mic, nu a citit de placere niciodată. Când a venit rândul lui sa citească pentru școală respectivele romane, normal ca nu a citit, mai mult decât atât, a trebuit sa ii fac eu un rezumat la rezumatul meu, pe care sa i l povestesc cât timp el avea alte lucruri mai interesante de facut. Am făcut scoala de șoferi în acelasi timp ( acu 20 și de ani). La chestionare a trebuit sa citesc eu pentru amândoi legislația și sa ii șoptesc și lui răspunsurile (având același nume am fost așezați alfabetic unul lângă altul). El a luat din prima, eu am picat la practic si a trebuit sa mai dau odata😅. Ideea e ca părinții noștri sunt pasionați de citit, tata de mic, mama mai după 50 de ani a început mai serios, când a cam terminat de crescut copii și a avut timpul necesar. Pe de alta parte noi nu aveam internet, TV prin cablu era la început, nu aveam alte „distractii” la indemana. Și după cum se vede la noi, poate tine și de înclinația nativa a copilului către latura umana (frate miu e IT st). Însă ar fi păcat ca fetele sa nu descopere plăcerea cititului, în carti e o întreaga lume noua și fascinanta
Dureros subiect, mai ales pentru parintii care au fost mari cititori „la vremea lor”. Cind inca nu stia literele, navalea peste mine in birou, isi scotea din biblioteca ori un atlas cu animale, ori ala cu planete,se insira pe jos pe mocheta si dadea paginile una dupa alta cu seriozitate. Ajunsese(dupa ce a invatat sa citeasca) sa-mi spuna toate cele unspe milioane douasute treizeci si sapte de mii de specii de paianjeni, sopirle si serpi. Apoi a venit faza „Jurnalul unui pusti”, toate volumele citite si ras-ras-ras-rascitite. Apoi…in clasa a cincea a venit vremea primului computer, ca a venit si pandemia, mama ei. Si atunci s-a frint totul. Adio carti de citit, desi biblioteca e tot acolo, plina cu carti misto. Cel mai tare m-a durut in ultima vacanta de iarna, cind i-am dat sa citeasca „Mindrie si prejudecata”, n-a zis nu, dar dupa 15-20 de minute a renuntat si mi-a trintit-o: „de ce as citi cartea, cind am vazut cel putin 3 ecranizari diferite”? Chiar mi-a venit sa pling, mi-am dat seama ca pot sa cad si-n cap, oricind va avea o replica de genul asta. E istet foc, stie o gramada de lucruri, are vocabular bogat si diversificat, sustine frumos un dialog, l-a trimis diriga-sa de nu stiu cite ori pe la olimpiada „Universul cunoasterii prin lectura”, a luat si ceva premii, dar de citit… pot sa uit 🙁
Baiat la varsta adolescentei n-are ce sa gaseasca la Jane Austen, oricat as iubi-o eu. Mi se pare mult si ca s-a uitat la ecranizari
@Sam, permite-mi sa te contrazic. Cind copilul/adolescentul e priceput in limbaj, are simtul umorului si foloseste des si precis ironia si sarcasmul, literatura britanica e exact ce trebuie. In filme i se pare savuros umorul britanic si e doar ala care apare intr-un scenariu. In cartea asta personajele sint creionate asa misto, descrise cu asa umor, incit, daca ar fi avut rabdare, i-ar fi placut grozav. Doar nu l-am pus sa citeasca Wuthering Heights, aia da, nu e pentru tinerii zilelor noastre. 🙂
@Teodora, poți să mai încerci cu Jerome K
Jerome și P.J. Wodehouse.
Umor englezesc pur, dar fără partea romantică, aia care ar putea îndepărta un băiat (aproape) adolescent.
@Ady: are carti de aventura, politiste(toata seria Agatha Christie, filmele fiind, evident, vazute), toata seria Dune. Asta asa, cam ce l-ar putea interesa la 15 ani(ca filmele le-a mincat cu popcorn). Nu mai are rabdare sa citeasca.
Probabil că nu va fi un comentariu foarte popular. 🙂
Părinți. Luați în considerare și o posibilă forma de adhd. Iar dacă se confirma, la cei care vor avea curajul de a o lua în considerare, vedeți că există metode specifice de minimizat efectele și de încurajat/ajutat cititul. Nu spun mai multe că nu sunt psiholog/psihiatru.
Audiobooks, au mai spus multi, ar putea fi o soluție.
Ce pasiuni/interese au copii?
De găsit cărți în acea zonă de interes…
Altceva mai inteligent nu am de spus.
Bafta!
Corect, de partea cu pasiunile ma leg si eu. De exemplu, fiica-mii îi plac pisicile, cine a cumparat toate cartile cu pisici pe coperta? Eu. E adevarat, le-a citit dar tot nu e suficient ca nu stiu daca doctorat in pisici o sa fie tentata sa faca. Cel mare e pasionat de D&D, nu vreti sa stiti cat costa nenorocitele alea de carti dar i le-am luat. Dar tot nu e suficient insa zic bogdaproste, ce sa fac!? Audiobooks nu am incercat dar ma intreb cand sa le indes in urechi si pe alea, stau la doi pasi de scoala si toate activitatile sunt pe langa casa deci timp mort in masina nu exista, poate la culcare dar e riscant sa le las telefoanele pe mana la culcare pentru ca le vin idei. Ma mai gandesc.
Chiar dacă nu m-a întrebat nimeni, îmi dau și eu cu părerea.
Copii nu am, dar am fost și eu unul cândva 😁
Am început să citesc din ambiție, după ce maică-mea, sătulă până peste cap să-mi citească aceeași și aceeași poveste (Basil și detectivii) a exclamat cu năduf „oare o să apuc eu ziua când o să-mi citești tu mie?”
Iar odată începută acțiunea, m-a prins. Îmi pare rău că nu mai am cât timp aș vrea pentru citit (ceva non-medical). Doar în concedii reușesc, iar mai nou când merg la ai mei recitesc cărți pe care le-am citit cu 10, 20 de ani in urmă și interpretez altfel acțiunea.
Grea „tema” de azi 🙂 Cred ca sunt anumite momente in vietile copiilor cand e mai usor sa influentezi astfel de pasiuni si altele in care nu este.
La mine a functionat sa citeasca ai mei pe langa mine cand eram mica, sa imi starneasca curiozitatea pentru carti si citit. Mai tarziu, mergeand la tara la bunici, desi aveam o gramada de activitati simpatice si desene seara la tv, tot imi placea sa si citesc si cand aveam chef de asta, le dadeam prietenilor mei de acolo o alegere: ori stati si cititi cu mine aici la umbra, ori ne vedem mai tarziu. Cativa au stat cu mine si au descoperit si ei pasiunea cititului ^^ e drept, aveam cu mine vara acolo colectia tatalui meu de romane, nuvele si povestiri de anticipatie, deci pe unele din ele le puteau citi relativ repede intr-o dupa-amiaza si erau si subiecte interesante.
Sau, daca nu le terminau, veneau si a doua zi, pentru ca nu le imprumutam de teama. Era comoara mea colectia aia 😀
Ce vreau sa spun e ca fiecare varsta are „triggerul” ei. Cand suntem mici, ne influenteaza mult parintii, mai tarziu cei din jur. Cred ca daca ar strange in jurul lor copii cu asemenea pasiuni, le-ar tenta. Important este sa existe macar o persoana care le place sau pe care o admira care sa le povesteasca cu pasiune despre o carte sau o serie de carti.
In cel mai rau caz, in adolescenta mai tarzie vor descoperi „young adult” fiction :))) A prins „literatura” aia si adulti, daramite adolescenti.
Ar mai fi si o alta solutie: audiobooks. Da, stiu, veti spune ca nu este acelasi lucru si aveti dreptate. Dar e un posibil inceput. Eu ascult fie pe drum (merg mai mult pe jos sau cu metrou; fie cand fac diverse treburi casnice. Sotul mai asculta si cand e la volan si recunosc, eu sunt de vina pentru pasiunea lui si a altor prieteni din jur pentru audiobooks 🙂
PS: tot citesc despre parinti care isi „motiveaza” copiii spunandu-le ca daca nu invata ajung „maturatori de strada (asa era in cazul meu)”. Va rog eu mult, cautati alte metode! Nu aveti idee cat de mult pot afecta un adolescent aceste vorbe, cata panica pot crea si cata presiune, chiar si in cazul unui esec minor.
Mai bine pregatiti-i mental pentru un posibil esec, sa stie ca in viata se poate intampla si sa nu reusesti, dar nu este un capat de tara, important este sa te ridici si sa incerci din nou si mai ales, ca, desi aveti asteptari pentru ca le cunoasteti potentialul, veti fi acolo sa ii sustineti!
Din pacate e greu sa convingi un copil ca o carte poate fi mai interesanta decat un ecran, fara amenintari sau recompense. Din fericire pentru mine, copilul (9 ani) nu a avut nevoie de prea multe, Jurnalul unui pusti si-a facut treaba :). Am acasa toate (17) volumele pe care le-a citit de cel putin 2-3 ori, plus multe alte colectii de acest gen; poate ca nu sunt Dostoievski sau Kant, dar macar il face sa rada (si pe mine) si poate la nivel mental se consolideaza si faptul ca cititul iti poate da o stare incomparabila cu orice ecran. Insa inca citim in fiecare seara (adica eu) inainte de culcare macar 20 minute.
Daca e sa analizezi si la adulti, cred ca e mult mai complicat sa ii convingi sa citeasca, aproape imposibil, prin urmare e foarte important ca macar generatia urmatoare sa se deprinda cu „microbul”.
Pentru cititorii care nu mai stiu ce sa mai citeasca, dar si pentru cei care vor sa dea cititului o sansa, recomand: Yuval Noah Harari – Sapiens (+ urmatoarele doua continuari), Yoko Ogawa – Profesorul si menajera (literatura japoneza e foarte buna, tot ce am citit mi-a placut) si bineinteles Dostoievski – mi-e un pic jena si sa-mi dau cu parerea, am citit tot ce a scris si e preferatul meu si asa va ramane cu siguranta (daca vreti sa incepeti cu ceva mai subtire – nu ca subiect – Jucatorul, Sotul etern sau Insemnari din subterana, daca vreti sa va aruncati direct in cartile groase – Idiotul si Adolescentul; lasati Fratii K. pe mai tarziu). Mai am si altele, dar sa nu plictisim prea tare audienta :).
Pe mine tata m-a păcălit cu banii când aveam 13 ani. 5 lei pentru fiecare carte citită și povestită. A „cheltuit” 200 de lei până am început să citesc de plăcere.
Eu credeam ca am tras lozul câștigător. Credeam! Fi-miu, acum în varsta de 17 ani, pe când avea vreo 10, s-a apucat și a citit vreo 20 de cărți cu vânători de comori, piersici uriașe, Nils din Suedia… de atunci suntem în pauza de relaxare ochi. De 5-7 ani suntem în pauza. A mai citit doar ca era obligat la română, la școală.
Fii-mea aș zice ca nici atât. Ea a citit niște cărți în engleză, pe intelect așa și cam asta a fost tot.
Nu ii pot condamna, la varsta lor eu am citit un vagon de cărți, ca altceva efectiv nu aveam ce face. Acum, nici eu nu mai am răbdare sa citesc cu atâta plăcere și găsesc tot timpul chestii mai rapide și mai interesante de făcut (poate când ajung la pensie, ca mama, care efectiv tot timpul are o carte noua în mana, ea încă baga vagoane de cărți).
Fii-mea are acum aproape 16 ani. Ura sa citeasca evident. Luptam pentru o cauza pierduta. Pana intr-o zi in care o buna prietena a ei, cu vreo 3 ani mai mare, i-a recomandat o carte. A citit-o si asa a inceput totul. Acum mananca cartile pe paine. Si datorita ei, mi-am redescoperit si eu aceasta veche pasiune pusa la colt din varii motive: ba ca nu am timp, ba ca nu mai vad bine. De fiecare data cand plecam in vacanta undeva, pe langa obiectivele turistice, avem si librarii pe lista.
Sunt foarte multe comentarii pertinente și mă gândeam să nu mai dau și eu soluții. Dar poate merită să împărtășesc cum am reușit să o scot pe cea mică din telefon la un moment dat.
E foarte greu să concurezi orice informație pe repede înainte de la un device cu o carte. Mai ales când ai cărți scrise în secolul(rile) trecut(e) cu pagini întregi de descrieri. Deh, trebuiau ținuți oamenii ocupați când n-aveau Interent. În schimb, cărți cu acțiunea mai cursivă și antrenante pot avea mai mult succes. Și cum ziceau unii mai sus, poate merită antrenați să citească o carte la care au văzut filmul să compare.
Dar să revin la „succesul” cu telefonul. Fata cea mică, care a avut acces mult mai devreme la tehnologie era lipită de telefon. Doar că își dorea foarte mult un device de jocuri de care avea și cea mare. Așa că i-am propus să facă 2-300 ore (nu mai știu exact) creative peste vară și i-l iau când le completează. Creativ însemna orice în afară de device-uri: citit, desenat, la un moment dat s-a băgat și nevasta cu task-uri de gătit. A încântat-o, dar după vreo 2 săptămâni de lălăit prin casă, în care a strâns vreo 20 ore, i-am atras atenția că în ritmul ăsta, îi cumpăr device-ul peste 3 Crăciunuri. Atunci să o vezi! Și partea cea mai interesantă a fost că de citit se apuca cel mai ușor. Și ca să confirmăm puterea exemplului, am încurajat-o și să citim împreună.
No, poate ajută. Deși la copiii mai mari poate nu mai merge șmecheria.
Epilog: acum citește foarte mult, în mod special ce își cumpără singură. Și îi mai dai și eu câte o carte SF din când în când.
Dan
Ok, vin si eu cu exemplul ce a functionat la copii mei, baiatul are acum 21 ani si fata 17. Pe cand avea Rares vreo 8 ani avea ceva film ce i-a placut mult si culmea coincidentei spre norocul nostru, era facut dupa o carte. Povesteam intr-o zi cu el despre film si i-am zis ca in carte are si mai multa actiune, actiune ce in film nu a putut fi prinsa. El a fost foarte mirat ca sunt filme facute dupa carti (da, nu m-am gandit pana atunci sa ii spun asta) si a vrut sa se convinga singur. Dupa intamplarea asta cand a prins ideea si gustul, verifica daca filmele/serialele ce ii plac au si carti in spate si daca scriitoarul respectiv are si alte carti asemenatoare. Acum inca mai citeste, nu asa mult, dar inca citeste. La Daria am speculat cunostintele si experienta deja practicata pe frate-su si a functionat. Ea este mult mai avida de citit. Bonus, a descoperit ca cititnd in engleza este si mai interesant si poti citi si carti interesante inaintea celorlalti ca in romana apar mai tarziu. Partea proasta pentru mine este ca vor cartile in format fizic si nu sunt chiar ieftine 🙂 .
Ideea e ca poti incerca din cand in cand sa speculezi orice chestie interesanta pentru ei. Sa nu insisti, sa nu para o chestie impusa.
Bafta sa gasesti varianta corecta pentru fete!
Vasilescule, fantezia și capacitatea de a intra în starea aia de suspension of disbelief necesară pentru trăirea unei cărți, are o limită. Cum societatea noastră pompează rahat, fetele tale au o reacție absolut normală de autoapărare: pun în față spiritul critic și refuză by default toate cele.
Subscriu la ce au subliniat mai mulți – doftorul tău confundă e-readere cu tablete. Îi dorim aclimatizare grabnică la secolul 21, nu sunt la fel.
Nu, nu confudă nimic, că știm și noi diferența dintre una și alta. Ni s-a spus clar: „cât mai puțină interacțiune cu orice fel de ecran”. Ne-a explicat și de ce, că eu nu sunt genul care ia de bun orice aude, dar mi-e lene să scriu. 🤷♂️
Deci limităm interacțiunea cu un ecran, dar recomandăm interacțiunea cu text tipărit. Amu scuze, dar unde e mă rog diferența?
Cică ochiul le precepe altfel. Serios zic, pentru că eu eram dispus să le cumpăr orice device de genul își doreau ele, doar-doar să le văd citind.
Din păcate, o soluție n-am găsit nici noi. Ba, chiar mai rău, o perioadă am apelat și la sistemul de condiționare – câte pagini citești, atâtea minute te joci pe telefon/laptop (băiat, 12 ani), dar asta vine la pachet cu „cea mai rea mamă din lume” și muuulte alte… Fata (10 ani) citește tot din „obligație”, fiind cerință de la învățătoare, minim o carte pe lună (și au un soi de competiție în clasă, pentru fiecare carte citită și rezumată într-un caiet dedicat, primesc o „za”, iar la finalul anului, sunt premiați cei cu cele mai lungi lănțișoare). Mezina… semne bune, le mănâncă, la propriu, și rupe tot ce prinde! 🤣 Noi, părinții, am fost cititori înrăiți, exemplul personal a existat (o spun la trecut deoarece, după apariția celei mici, am cam trecut pe banca de rezerve 😁). Prin urmare, nu, nu am găsit o soluție și am ajuns la concluzia, cu mici excepții, că este o problemă a „timpurilor pe care le trăim”, a generației actuale și a expunerii timpurii la tot ce înseamnă tehnologie, internet. Trăim într-o comunitate cu peste 30 de copii, de vârste apropiate și doar 1 dintre ei citește de plăcere 😔.
Dar m-am lungit (mi se reproșează des 🤣) și eu aveam, de fapt, o recomandare, în caz că nu le aveți deja. Seria cu motanul Winston (doar 7 la număr, din păcate), de Frauke Scheunemann. Singurele cărți pe care le-a citit de plăcere, fără să numere paginile sau minutele. Este vorba despre un motan British (avem și noi unul, probabil a ajutat și asta, ne amuzam găsind comportamente similare) care, împreună cu stăpâna sa, rezolvă tot felul de cazuri misterioase. Genul Agatha Christie, de pe vremea noastră. Le-am citit și eu, am râs cu lacrimi, recomand și chiar sunt curioasă de feedback 🤭. Dar… atât. Din peste 100 de cărți citite, până acum, acestea sunt singurele care au fost citite de bună voie.
Mult succes! Trec la citit comentariile, poate cineva chiar a găsit soluția miraculoasă. Toate cele bune!
Copiii sunt diferiți, voi ați fi putut păți să aveți o fată care să adore să citească și cealaltă deloc.
La noi cred că a funcționat că a fost mereu înconjurată de cărți, i-am citit mereu, pe mine mă vedea citind și cumpărând cărți, pe taică-su mai puțin, nu am insistat cu cărțile de pe vremea noastră, deși am păstrat multe gândindu-mă ce mult îi vor plăcea. La școală a prins repede să citească și a citit ce a vrut. A avut ani în care a citit masiv.
Când au apărut obligațiile (uneori absurde) de citit pentru școală plăcerea de a citi i s-a diminuat. Au fost puși în una din vacanțele forțate de covid să citească într-o săptămână cele 3 volume din La Medeleni. Le-a citit aproape plângând de nervi, nu i-au plăcut deloc. La școală apoi cei care nu au citit nu prea au fost certați, iar cei care au citit nu au fost recompensați nici măcar cu un bravo. A fost extrem de dezamăgită.
Acum, clasa a opta, este nevoită să citească mult pentru școală (și cărți mai noi, dar mai ales mai vechi) pentru ca la evaluarea națională au subiect de comparat un text dat cu un altul asemănător citit de ei. Și e destul de complex, sunt multe teme posibile. Dacă nu citești mult, nu prea ai cum să faci acel subiect. Așa că acum alternează ce e de citit pentru școală cu ce îi place ei să citească (mai mult în engleză) și chiar se duce singură prin librării să-și caute cărți. Dar din toată clasa ei, ea e mai mult excepția decât regula. Mulți nu citesc mai nimic, chiar dacă au examen anul viitor. Probabil vor citi doar rezumate ceva și or să spere că e de ajuns să facă acel subiect de comparat texte.
E un subiect complex cititul la copii și o loterie până la urmă. Noi am avut noroc. Mi-aș dori să citească și acum cât citea când era mai mică, dar trebuie sa fiu realistă. Lumea lor e altfel și e bine că citește și atât cât citește, mai ales auzind poveștile voastre cu obligatul.
Pana la un punct, povestile noastre sunt la fel (doar ca eu am doar o singura printesa). Va scriu sa va informez despre esecul meu. A mea a citit strict ce i-a dat de la scoala (pana cand s-a prins de faza cu zig-zagul, apoi cu rezumatele de pe net). Intr-o buna zi, m-a anuntat ca ea nu mai citeste nicio carte, niciodata. Adica dupa examenul national la care a luat 10, la romana. Serioooos??? M-am facut verde. In concluzie, pot sa ma fac si unicorn sa am curcubeu…undeva, ca nu va citi. E si o componenta genetica 🙂 tac’su a citit doar copertile da’ il iubesc, ca are “inteligenta emotionala” 😁. O va iubi si pe ea cineva….
Un club de lectura / dezbatere in familie pe baza unei carti alese de copii. Recurenta o puteti stabili impreuna in functie de programul fiecaruia si de cat de „stufoasa”/grea este cartea in cauza.
Ce a mai functionat in cazul nostru: legitimatia de biblioteca. Am observat ca este mult mai atrasa de cartile imprumutate de la biblioteci decat de cele cumparate (nu-mi explic de ce; poate fi un factor pshihologic acolo, stiind ca pe cele imprumutate trebuie sa le returneze si nu va mai avea acces la ele oricand…nici nu vreau sa inteleg fenomenul, sunt doar recunoascatoare).
Ai mei citesc zilnic că le-am promis că-i bat:))
Fără glumă acum. Ajută mult școala, care-i pune să-și ia două cărți micuțe pe zi acasă, și a doua zi le recitesc în fața profesorului.
Așa am descoperit câteva colecții de cărți care le-au plăcut și chiar insistau să citească sau uneori să le citim noi.
Un motiv bun să punem condiția că, chiar dacă e vacanță au obligația să citească două cărți micuțe sau minim două capitole din cărți pe care le aleg ei.
Eu pe sport îmi fac griji ca nu-s atrași😄
Când era mic al meu, adică la grădi, m-am bucurat: citea povești. Le buchisea, că abia descoperea tainele literelor. M-am bucurat prea devreme 🙁 că i-a trecut. A citit câteva cărți, puține, iar singurele pe care și le-a cumpărat singur și le-a citit de bunăvoie (vreo 5), din scoarță în scoarță, au fost în limba engleză, ceva chestii care îl pasionau pe el la momentul respectiv. Și asta m-a bucurat, dar altele în engleză nu a mai citit în afară de acelea. În puterea exemplului nu cred, pentru că e evident că nu funcționează, în cititul ca pedeapsă nici atât (inclusiv să îl obligi să o facă e perceput de copil ca o pedeapsă), so… O rețetă-minune aș vrea și eu. Citește articole care îi stârnesc interesul. Și bine măcar că se uită la filme bune, zic :))
Înainte să se nască, aveam planuri mărețe pentru el: citit și fără calculator până pe la 6 ani. Da, bine. La 3 ani butona deja calculatorul de rupea, la 14 e tătic. Computerul nu a reprezentat un mister pentru mine, am știut și știu în continuare să fac cu el muuult mai multe decât un utilizator obișnuit, inclusiv parte de hardware și instalări Windows pe vremuri în care prea puțini se băgau, dar am ajuns în faza în care îl întreb pe el una-alta (mă rog, în general chestiuni hardware). Dar am divagat. Că era cu cititul. Și aici e greu. Tind să dau vina pe vremuri și evoluție, dar probabil că undeva am și eu vina mea… Dar să mă bată mama dacă știu ce e de făcut.
La un moment dat apăruse o rază de speranță: a avut ca temă să facă, alături de un grup de colegi, un booktrailer. Și s-a apucat de citit cartea. A abandonat-o la jumătate, pentru că o terminase de citit un coechipier, care a făcut și scenariul. Al meu s-a ocupat de filmare/editare video/audio (a ieșit beton, iar asta e o părere avizată). Așa că uneori îmi spun că pur și simplu poate ar trebui să nu îl mai pisez cu cititul și să îl las să își descopere vocația.
@YXY Ce fain ai scris!
Citesc comentariile și mă gândesc că într-adevăr e o loterie. Și depinde de fiecare copil și de timpurile pe care le trăim. Să își descopere viața, așa da, cred că e bine zis. Noi sa le arătăm mai multe drumuri, ei sa o apuce pe cel care vor, iar noi să-i susținem.
Le-am citit de mici zilnic. De unul s-a prins (e cls a 5a) și citește mult, chiar și cărți groase (ex tot Harry Potter într-o vară), celălalt citește rar ( cls a 2a) și preferă reviste cu benzi desenate (Garfield) și reviste National Geographic Kids, dar a citit câteva cărți scurte vara asta.
Ce a funcționat:
– au început cu benzi desenate haioase, apoi povești scurte și drăguțe
– au limita pe telefon/jocuri/tv și când îmi spun că se plictisesc le recomand să ia o carte (normal că întâi își iau porția de ecrane dacă aleg ei ordinea)
– cel mare a înțeles că cititul te ajută să nu te plictisești, te scapă de stress, te liniștește, e fain sa evadezi într-o altă lume fantastică, că e o metoda să ‘fuga’ de frate-sau când nu are chef să se joace cu el
– dimineața telefoanele se deblochează doar de la ora 9, așa că citesc sau răsfoiesc reviste daca nu vor să se joace cu lego
– cel mare a avut la școală club de lectură- o carte pe luna, la alegere, inclusiv enciclopedii sau alte cărți despre științe, pentru că sunt diferiți copiii și preferințele lor, apoi aveau o zi în care fiecare vorbea puțin despre cartea citită și asta i-a făcut și pe alții sa citească acele cărți (Învățătoarea le-a dat în cei 5 ani doar vreo 2 cărți musai de citit și nu le-a citit nimeni cu plăcere, așa că a renunțat și a făcut clubul și a avut mai mult succes
– la școala de vară, copilul cel mic, decât să doarmă la ora de odihnă, a preferat sa citească ( deci alege cititul daca are de ales dintre doua „chestii nașpa” )
– cărțile copilăriei noastre nu le-au plăcut ( am incercat Jules Verne, Legendele Olimpului, Fram , etc) așa că le-am luat chestii noi și am încercat să îmi dau seama ce stil și autori prefera (ultima preferință e Rick Riordan)
– cel mare nu suporta cărțile vechi cu hârtia îngălbenită
– am incercat sa nu pun condiții de genul citești o oră, ca să faci altceva pe urmă ( in ideea că cititul trebuie sa devina o plăcere, nu condiție pentru a face altceva mai interesant din punctul lor de vedere )
– încă le citesc seara minim jumătate de oră (nu zilnic) , e un fel de timp al nostru si le face plăcere
– la țară peste vara s-au plictisit atât de tare (nu sunt copii de vârsta lor prin vecini) încât cărțile pe care le-am dus cu noi au fost perfecte
Mi-a placut mult asta.
Planuiesc sa o folosesc.
https://www.instagram.com/reel/CwqHMhUS_Zg/?igshid=MzRlODBiNWFlZA==
Nici eu n-am solutii, desi al meu e mai mic (7 ani) si acum inepe echivalentul clasei a doua. Bine, nici faptul ca in clasa intai invata sa scrie si sa citeasca in germana, limba pe care nu o stiu (cei trei ani de gradinita dinainte au fost in luxemburgheza), nu ajuta prea mult. 🙁 Am incercat sa-l conving sa citeasca in romana (ca stiind literele si limba, i-ar fi mai usor). Nope, nu vrea… nu vrea nici macar sa-i citesc eu (singurele carti care i-au placut au fost cele de la printesa urbana, se distra enorm de aventurile Emei si ale lui Eric).
Acum se pare ca a inceput sa citeasca prietenul lui cel mai bun, asa ca sper sa-l influenteze si pe el. Si poate acum in clasa a doua sa inceapa sa citeasca totusi ceva. Din ce am inteles, vor avea un fel de aplicatie la germana unde sa puna cartile pe care le-au citit (ma rog, mici povestiri la inceput) si e un fel de competitie in clasa (si cum asta de obicei il motiveaza, astept sa vad).
Citim si noi, sotul chiar mai mult decat mine, avem o groaza de carti, i-am cumparat si lui in toate limbile… romana, germana, franceza… mai lipseste doar engleza.
Foarte utile informatiile. Intradevar un subiect important.
Bani. Cartea are 200 de pagini…îi dăm 40 RON.
Plus Kindle Paperwhite.
A citit 9 cărți vara aceasta în vacanță.
Are 14 ani. Altă metodă nu a funcționat.
Baiatul meu are 10 ani si jumatate si continuam sa-i citim si noi – in principal carti clasice sau pe care el nu le-ar fi citit sigur de unul singur (Colt Alb. pe care i-am citit-o recent a treia oara. Robinson Crusoe, Insula Delfinilor Albastri, Sageata Capitanului Ion etc). In acelasi timp, acum vreo 3 ani, in disperare de cauza – nu dadea semne ca s-ar apuca singur de citit – am inceput sa luam carti de banda desenata – au o colectie buna, MiniGraphic, la editura Arthur. Acum devoreaza cartile de banda desenata si a inceput sa le citeasca si in engleza. Si mai citeste din cand in cand si cate una fara grafica 🙂 E drept ca nu are telefon la dispozitie iar pe tableta are voie doar in week-end in timpul scolii. La scoala au avut pana acum obligatoriu de citit cartea lunii, cu tot cu recenzia aferenta, dar nu cred ca asta a ajutat prea mult. Cel mai mult par sa fi ajutat aceste comic books. Plus diverse enciclopedii Star Wars la care revine periodic
Genialul de fiu-meu m-a pus pe mine sa recitesc Oliver Twist și să i-o povestesc că să-și facă fisa de lectura. M-a prins narațiunea, am citit-o pe toată și acum negociem la partea cu fisa…
Daca incepe o carte și nu-l captivează primele 10 pagini nici nu se mai apropie de ea.
Până acum vreo 2 ani criteriul de selecție era: cat mai puține pagini și scrise cu font mare. Acum citește când îi ascundem încărcătorul de la telefon și firul de la PS.
Eu iubesc cărțile. Am citit biblioteci întregi, fără exagerare. I-am citit fiului meu ÎN FIECARE SEARA de la vârsta de 1 an. Evident ca nu înțelegea nimic atunci, dar ii plăcea tonul vocii, atmosfera calma înainte de culcare, asa ca a devenit un ritual a la long. Când s-a făcut mai mărișor, participa foarte atent la lectura, întorcea paginile, știa ce urmează doar privind pozele. Pe la 3 ani m-am pomenit cu el ca se oferă să-mi „citească” el o anume poveste, pe care i-o citisem de zeci de ori înainte. Ei bine, a început sa dea paginile și sa recite (cu intonația pe care o foloseam și eu) tot ce scria pe pagina respectiva. Nu citea, evident, doar spunea din memorie ce reținute, ajutat de poze. Și reținuse tot. I-am citit mulți ani chiar și după ce a învățat sa citească singur.
Am făcut introducerea asta lunga cât o zi de post ca să-mi înțelegeți stupefacția: as fi zis ca un copil obișnuit cu cărțile de la o vârstă asa mica va adora sa le citească singur!!! Nope!!! Nu i-a plăcut și pace! Care puterea exemplului?! Ce dacă ma vede zilnic citind?!
Asa ca am recurs la manevre. I-am dat sa citească Charlie și fabrica de ciocolată (pe la 8-9 ani), condiționat de a nu ieși la joaca până nu citește 1 cap/zi. Capitole scurte, de câteva pagini, se citea ușor ( din punctul meu de vedere). A citit cu chiu cu vai 1 capitol. Ok, știi exista film făcut după cartea asta. I l-am pus să-l vadă și am oprit înregistrarea fix când se termina capitolul pe care îl citise. S-a dovedit ca un capitol citit în 2 ore însemna cam 10 minute de film. Asa am făcut cu fiecare capitol pe care l-a citit: rulam filmul pana în punctul respectiv. Frustrant al naibii, mie îmi spuneți?! După 4 capitole s-a enervat ( filmul ii placea maxim), asa ca s-a ambiționat și a citit toată cartea dintr-un foc, a stat de ea pana a terminat-o, fără să-l mai rog eu, doar ca să poată vedea filmul cap-coada.
Apoi la ceva timp m-a întrebat dacă autorul lui Charlie nu a mai scris și alte cărți. Ba da, cum sa nu! I-am dat sa citească Matilda – și ea ecranizata foarte frumos -, apoi a văzut filmul.
Treptat i s-a deschis și dezvoltat apetitul. Nu devorează cărți cum o făceam (și fac în continuare) eu, dar citește. Și obligat de curicula școlară, și cărți pe care și le alege singur.
Mihai, eu am doua fete. Cea mare, nu stiu cand a inceput sa citeasca, dar nu cred ca pana in clasa a 6-a. Pe urma devora cartile, si acum citeste, si in engleza si in romana. Nu stiu ce a declansat cititul. Celei mici (are 15 ani), i-am sugerat niste carti prin clasa a 2-a, carti pt varsta respectiva, am vorbit cu peretii. A inceput singura sa citeasca, cred ca i-a mai recomandat si sora-sa, dar citea. Nu des cat as vrea eu, dar citea. In scoala generala avea mereu o carte in rucsac, in caz ca era ora plictisitoare. Si mi-a zis un lucru: in momentul in care ceva e obligatoriu, nu o intereseaza oricat m-as da eu peste cap. Asa ca o las, citeste cand gaseste ceva intetesant, cand e o discutie despre anumite carti si rezumatul gasit pe net nu e suficient sa participe si ea la discutii. Daca are un exemplu in casa, si il are, ceva necunoscut va declansa cititul. Asta e din experienta mea. Rabdare!
0
Pana nu am gasit ceva interesant pentru ea, fetei celei mari nu i-a placut sa citeasca.
Acum avem in program vizite obligatorii de „aprovizionare” in Carturesti.
Celei mici inca nu ii place sa citeasca, la ea inca nu am gasit formula magica 🤔.
Lasciate ogni speranza
Ma regăsesc. Am umblat după ei zi de zi, mai ales ca le-am citit când erau mici, seara de seara. Citesc carte dupa carte in speranța că „se ia” și la ei… Degeaba. Răspunsul este:nici voi nu ați fi citit. Cel mare nu mai citește demuuuult,ultima a fost Hotul Fulgerului, prin clasa a 8-a,iar cea mica din an în Paște, cu toată lista de lectura de vacanta… Cred ca e în natura generație sa dea cărțile pe telefon…. Cu toate explicațiile posibile,tot nu se lipește cartea de ei. Sau mai răspund:”da’ de unde știi ca nu citesc pe net?”.
Buna! Noi am găsit soluția! (in partea a doua a comentariului) Avem 2 fete de 11 ani. Avem aceeași problema. Citesc forțat însă destul de atent cat sa ne povestească (atunci când le întrebăm) varianta scurta a paginilor citite. Însă trec cu ușurință peste cuvinte sau expresii ( chiar banale) pe care din lipsa cititului consistent, nu le înțeleg. Soluția care e posibil sa funcționeze și la voi și pe care o folosim in paralel cu cititul sporadic, individual este : Fetele ne citesc noua și dacă obosesc le citim puțin și noi! Da incep cu strâmbături și dat ochii peste cap însă se întâmplă des sa ne trezim toți patru in sufragerie ascultând și râzând la Pipoi Sosetica! (carte prăfuită, citită acum 3 ani și scoasă acum din dulap pentru cititul de seara) Și descoperim impreuna cuvinte și expresii obișnuite încă neștiute! Într-adevar permanent cineva întreabă ceva. „Ce înseamnă cu chiu cu vai, exemplu chiar de aseară! ” Și nu se grăbesc mereu să se oprească din citit. Merge de la sine și practic e un moment de conectare cum ar zice experții ăștia in Patenting! 😃
Mai mult ca o curiozitate, ce fac când nu citesc?
Nu știu ce varsta au copiii, dar dacă stau pe YouTube / TikTok / Facebook / Instagram, exista o șansă sa le distrugă receptorii de dopamină, și le e foarte greu sa se concentreze pentru taskuri mai lungi de 5-10 minute.
0
Fetele isi vad parintii citind? Poata faceti niste seri de citit impreuna, fiecare cu cartea sa.
0
Buna Mihai,
Prima data si pentru mine cand comentez aici. Si baiatul meu are 12 ani si ne tot confruntam cu aceeasi problema. Locuim in State si aici sunt obligati de la scoala sa citeasca 20-30 minute pe zi. La fel si el isi punea alarma, sa nu care cumva sa depaseasca cu vreo secunda…Avem regula ca, in vacanta sau weekend, cat timp citeste, atat se joaca pe video games sau telefon, dar nu ne iese mereu. Acum, cand a inceput clasa a 7-a, i-a scris noii profesoare de engleza ca pentru el cititul e o pedeapsa! Si noi l-am recompensat de-a lungul timpului, l-am inscris la book club-urile de la biblioteca locala, unde, la sfarsit, aveau un snack tematic. Fiul meu are o fire foarte competitiva, si ce a functionat anul trecut, a fost Battle of the Books, o competitie interscolara, unde echipe de 4-5 elevi se intalnesc saptamanal si se pregatesc pentru competitia din mai. Au o lista de vreo 30 de carti, isi impart cartile, discuta despre autor, continut, personaje, etc. Asa a citit anul trecut 22 de carti, potrivite varstei lui, in decurs de 6-7 luni. De unele s-a bucurat mult sa le descopere. Altele, doar le-a trecut in palmares. Dar macar a citit ceva…Personal, putin mi-a pasat de rezultatul competitiei, desi s-au clasat binisor. Anul asta, de-abia asteapta sa se intalneasca din nou, sa-si faca echipele. Ma gandesc ca poate exista ceva similar in Romania…Succes!
Mamă de 5 aici. NU EXISTA o metodă care sa funcționeze standard la copii. Mi se cere des sfatul, de parcă ar trebui sa fiu as la parenting tocmai pentru ca am 5. Nope, nici pe departe. Îi educ pe toți la fel și totuși sunt foarte diferiți și rezultatele pe care le am cu ei sunt diferite. Deci o regulă de bază e „câte degete la o mână și toate sunt diferite”.
La subiectul citit (și nu numai) am constatat diferența de generații. Chiar dacă cel mare are 17, iar cel mic 8, tehnologia și „vremurile” se schimbă atât de repede încât regulile/metodele de a educa un copil se schimbă de la an la an, darămite de la generația noastră până la a lor.
Spre exemplu, cel mare a citit mult, chiar foarte mult, cumpăram cărți intr-o veselie. Am umplut biblioteca. De la o vreme încoace, nu mai citește din proprie inițiativă, numai obligat de școală sau de regula aia de o ora pe care o avem și noi. Acum orice informație de care are nevoie este pe net, chiar și cărți. Când era el mic, informația digitală ajungea mai greu la el, acum până și cel mai mic își cauta ce are nevoie pe net. Pentru ca nu pot sa arunc cărți, biblioteca aia este doar loc mai mult de depunere a prafului pentru că, ce sa vezi, nu mai citește nimeni din ea, decât obligat.
Ce vreau sa spun este ca te felicit ca ai avut răbdarea sa încerci atâtea metode. Nu cred ca ar mai fi altele. Deci până vor descoperi ele (și dacă), continuă să faceți cum credeți voi că e mai bine și funcționează pentru voi toți.
Te înțeleg perfect de ce vrei sa citească efectiv cărți pentru ca același of îl am și eu (încă una care îți spune că puterea exemplului nu merge în multe cazuri/persoane), dar asta e. Asta nu le face pe ale voastre și pe ai mei mai puțin deștepți sau mai puțin descurcăreți. Vor găsi singuri de unde și cum sa acumuleze informații despre tot. Fingers crossed 🤞 pentru toți părinții în aceeași situație (including me).
Ceva-ul ala care a functionat a fost un rahat de carte cu 9,90 de la oficiul postal unde am fost dupa un colet. Carte care combina text, poze, pictograme si are legenda pentru pictograme. A mea e mica, 7 ani, dar refuza total, citea fortata cu numarat randuri.
Ce nu a functionat? Faptul ca ii citesc de cand avea un an, adora sa i se citeasca. Nu a functionat ca ne vede citind, citim mult, mai ales taica-sau. Nu a functionat ca are sute de carti de toate felurile cu care umbla dupa mine sa i le citesc dar NU le citeste ea.
Deci pana la urma intamplarea si o carte care i s-a parut ei interesanta de citit.
Sunt in aceeasi echipa ca tine. Nu ar citi deloc, mai dar deloc. Nici macar subtitrarile la filme. Prefera sa vada filmele traduse in franceza (locuim in Franta si vorbeste foarte bine franceza) decat sa le vada varianta originala si sa citeasca subtitrarea.
M-a dus la exsaperare si inapoi. Asa ca merg pe varianta cititului obligatoriu. Vad si eu cateodata copii de citesc de placere, ii intreb pe parinti ce le-au facut. Cica asa sunt ei. Eh al meu nu e deloc, dar deloc asa.
La inceput de tot am făcut un pact: pentru fiecare jumătate de ora petrecuta pe dispozitive electronice, o ora de citit. S-a prins repede ca nu e mare afacere pentru el si a încercat sa renunțe la înțelegere .
După ce a mai crescut,cam după 9 ani jumate am cumpărat cărți care erau si ecranizate, iar înțelegerea era următoarea: citea cartea, vedeam filmul in familie si vedeam cât de mult respecta acțiunea. Am inceput cu Harry Potter, am continuat cu Narnia, cele de Rick Riordan cu Heroes of Olympus.
A inceput sa ii placa si chiar sa citească din proprie inițiativa.
Ma asez la rand, sa aflu cum sa fac cu al meu, de 12 ani. ☺️
Eu nu am copii și nici nu știu cum funcționează ăștia micii din ziua de azi 😀 dar dacă ajuta la ceva pot sa iți povestesc cum m-am apucat eu de citit serios. Ai mei aveau cărți multe prin casa, eu eram cu cheia de gat ca orice copil serios în epoca de aur și cum aveam chef de orice mai putin sa îmi fac temele, după ce am terminat cu investigatul prin dulapuri și sertare, m-am apucat sa scormonesc prin biblioteca. Evident ca nu m-am repezit în volumele alea legate în piele de Sadoveanu, ci direct în cartea ascunsa după ele: memoriile lui Casanova. Aveam vreo 10 ani. Cam atunci am avut revelația totala ca în cărți se găsesc lucruri complet noi, secrete și informații despre care nu auzi la scoală 😀 (evident) Nici nu cred ca am înțeles tot ce era în cartea aia, dar am înțeles ca în cărți se găsesc răspunsuri la întrebări pe care poate nici nu mi le-am pus. Iar eu de mica am fost cam baba și nu am suportat sa nu fiu la curent cu tot ce „mișca în cartier”. Nu știu dacă ai mei le făceau intenționat sau nu, dar am citit toată biblioteca aia de sus pana jos pe ascuns :)) Fara Sadoveanu, ala a rămas neatins.
Îmi aduc aminte când aveam vreo 9 10 ani că s au hotărât ai mei că trebuie să citesc. Și au mai hotărât ei așa fără să mă întrebe, și normal, că Jules Verne e cea mai bună carte de început. La fel, aveam de citit 10 pagini din Jules Verne. Îmi aduc aminte că citeam același paragraf de patru cinci ori fără să înțeleg nimic atât de neinteresat mi se părea. După ce s au potolit, pe la 14 ani am descoperit colecțiile Harry Potter. Și am citit toate cărțile apărute până la momentul respectiv într o vară. Volumul 4 care era cel mai gros l am citit în 48 de ore. Nici nu mi aduc aminte dacă am dormit foarte mult. Dar chiar dacă am făcut asta, plăcerea de a citi carte după carte nu am descoperit o niciodată. Ce am observat că merge la mine este să văd un film sau serial după care să descopăr că există și cartea. Atunci le citesc pe nerăsuflate. Așa am făcut cu colecția Game of Thrones. Mă gândesc că la voi ar putea funcționa cărțile după care s au făcut serialele care le plac. De exemplu fiică mea era fan Ninjago și i am cumpărat cartea Ninjago pe care a citit o. Dar în stadiul vostru suntem și noi, trebuie să citească zilnic și basta
Lumea se schimba, evolueaza.
Cand au aparut cartile era mare scandal ca oamenii nu vor mai interactiona, discuta, povesti in forumuri, ci vor sta inchisi cu ochii in carti. Iar acum….
o poza cu o strategie pentru citit
https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSHB7kGAlCCQqvO30RZDnyVMd5VHx4Xs9kC5lFbDPx6geKVwGKW
Kindle (dar trebuie găsit un oftalmolog care să știe ce e un e-reader și ce mecanisme de protecție pentru ochi are). Pentru fii-mea, cartea în format fizic are spini și e realmente un chin să o citească, în timp ce fix aceeași carte pe kindle devine brusc super interesantă și o termină în câteva zile.
Găsit filme/seriale care le plac și apoi citit cartea și ales care versiune le-a plăcut mai mult. Noi așa am făcut de ex cu Love&gelato și The summer I turned pretty.
Eventual citit în engleză, dacă se descurcă suficient de bine (s-ar putea să fie mai interesant pentru ele).
Cărți ușurele, literatură pentru adolescenți/fantasy, cel puțin la început, până prind microbul cititului. Cărțile copilăriei noastre or fi fost o plăcere de citit pentru noi, copiii din zilele noastre nu prea cred că mai rezonează la fel (Cireșarii, Aventurile lui Habarnam, Cei trei muschetari, Ocolul pământului în 80 de zile… toate au fost un mare eșec).
Încercat benzi desenate? Prin Franța par a fi la mare modă, inclusiv pentru adulți, și aud destui colegi pe la serviciu că ai lor copii nu citesc cărți dar le place să citească benzi desenate.
La nou nu a funcționat nimic până la un momentdat. Fiică-mea a interpretat cu succes rolul ” eu nu citesc o carte” la serbarea din clasa a patra, și s-a ținut tare pe poziții până într-a X-a. Apoi a intrat într-un anturaj ” prost „, de colege care citeau cărți polițiste și de aventuri, chiar și horror, făceau schimb de cărți și impresii după…Pe scurt, vara asta a trebuit să îi fac loc pe un raft pentru cărțile ei. Deci nu am sfaturi, doar răbdare și speranța că imaginea aceea de părinți care citesc e mai puternică decât sfaturile și obligația
Fii-miu (8 ani, clasa a 2-a) a descoperit placerea de a citi in masina. Locuim in US si zilnic e in masina 10 minute pana la scoala si 15-20 pana la varii activitati extracuriculare. Si intors , desigur. Se aduna. Cu carti “normale” n-am avut nici un succes, ce l-a captat au fost comic books – din fericire aici oferta e foarte mare pe asa ceva, cam toate cartile exista si in varianta comic book. Si de plictiseala, mai punea mana pe ele in masina (iar de acolo au ajuns si-n casa, ca voia sa le termine, si incet incet a devenit un obicei si-am mutat biblioteca in masina; adica nici nu mai aducem cartile in casa cand ne intoarcem de la biblioteca, am un container special pt ele langa scaunul lui in masina).
Alta specie care ii place e non-fiction – la fel, le tin in masina si ajung ele singure in casa. Incerc sa le adaptez functie de ce vad ca il intereseaza (de exemplu a vazut recent si l-au fascinat Titanic si Megalodon – am bagat carti despre epave, vapoare, creaturi preistorice, rechini ; din una din carti a aflat despre triunghiul bermudelor si dimineata m-a intrebat despre asta, in week-end ii voi gasi niste carti la biblioteca).
Sper sa il tina.
Pe de alta parte, barbatul meu nu citeste carti. E foarte bine informat , se uita la documentare, citeste multa presa online (avem abonament la Smithsonian, National Geographic, NG History) , dar de citit efectiv o carte – niciodata. Si cand ii mai ajunge pe radar cate o carte de business , imi spune mie de ea, o citesc eu si-i fac rezumat :)… Intre noi doi, el are mai multa scoala (are PhD – facut in US – in domeniul lui), el e “bread winner” in casa si castiga suficient cat eu sa nu lucrez (ca sa am timp sa citesc cartile alea la care ii fac rezumat 🙂 si poti discuta orice cu el, de la vinuri la pescuit si de la big data (PhD-ul ala in data security e) la filozofie. Conform declaratiei pe propria raspundere, singurele carti pe care le-a citit in afara de programa scolara au fost Ciresarii si toate cartile lui Jules Verne. Ce incerc sa spun e ca daca unui copil nu ii place sa citeasca, nu inseamna decat asta – ca nu ii place sa citeasca. De cand l-am cunoscut pe barbata-miu am inceput sa masor oamenii nu dupa cat citesc, ci dupa cat de curiosi si de informati sunt…
Cred ca cel mai important e sa te intereseze subiectul despre care citesti. Am urat intotdeauna beletristica, nu ma uit nici la filme/seriale, in schimb daca apare ceva nou pe Scribd despre fiziologie/medicina sportiva/antrenamente, acolo sunt.
In copilarie, din toata biblioteca (uriasa) alor mei, eu citeam chestii gen cresterea eficienta a vacilor de carne, repararea utilajelor si alte alea. Acolo gaseam date, cifre, aia ma interesa.
Daca nu e ceva practic, nu ma intereseaza. Asta ca sa-ti explic miseruperea referitoare la „in pieptul cui se duce sageata”. Imi lipseste vocea aia interioara care deruleaza firul actiunii.
Nu toata lumea are imaginatia sa proiecteze pe „panza” mintii ceea ce citeste. Si e ok, din punctul meu de vedere. Pe mine nu m-a obligat nimeni sa citesc carti si nu s-a intamplat nimic.
Ok, am avut note mici la literatura, dar nu e capatul lumii. In schimb excelam la stiintele exacte.
O alta chestie importanta e suportul (media) de pe care citesti. Personal, urasc sa am o carte d-aia fizica cu pagini sa trebuiasca sa le intorc. Chiar daca ma pasioneaza un subiect, astept sa apara cartea pe Scribd si numai dupa aia o citesc, doar sa nu am de-a face cu chestia aia pe hartie.
Am facut o mega exceptie si am comandat o carte (fizic), pe care incerc sa ma motivez s-o citesc. Daca era online, era citita de mult.
Cred că un anumit gen de exemplu contează … fetele erau mici, cu distanță de 4 ani între ele. Acasă aveam mereu de lucru și serviciu, însă uneori vedeau că ele adorm și eu nu POT lăsa o carte din mână, mă mai întrebau, sâcâiau și vedeau că nu au audiență. A doua zi, nu era mâncare gătită sau lucruri împrăștiate și asta până terminam cartea. Așa au realizat, pe pielea lor că uneori nevoia de a citi e ca o boală, adică atunci nu prea pot să fac mare lucru, lasă-mă-n treaba mea. Cea mare m-a văzut învățând pentru examene și se juca prefăcăndu-se că face asta. Pe cea mică, nu am putut-o face să citească în plus. ERa dinamică, brici de inteligentă dar nu voia cărțile. Până profa de română din clasa a 6-a le-a zis să citească ” Toate pânzele sus”. Asta a vrăjit-o pe ea! Toată gura mea și exemplul personal nu au putut să o facă să citească de plăcere. Apoi a început și n-a mai putut fi oprită! Acum încă mă sună să-mi zică de mari reduceri la cărți, pe tot felul de site-uri. Nu prea citim același gen de cărți. Nu mă omor după vampirisme și fatasy, îmi place sf-ul în primul rând, apoi altele. Acum ele zic că eu citesc puțin, deși am timp mai mult ca ele. Am neamuri care nu pun mâna pe carte de beletristică, alți oameni consideră că a citi cărți din astea romane de orice fel, nu e educație, citește și tu cărți care te dezvoltă. Mie mi-a ajuns cu dezvoltarea personală, deja mi se apleacă de la atâta literatură de genul. După un timp, vezi că metoda ” zen” e cam tot aia, treci ca prostu, zâmbind pe lângă greutăți, pretinzând că ești fericit. M-am întors tot la sf. Știu , ca și concluzie, că obligația creează reacția de respingere. Bucură-te că sunt sănătoase și întregi la cap. Am văzut atâția copii care o iau pe arătură, de la droguri, de la jocuri, online-ul zi și noapte pe telefoane. Epuizați-le cu sport, plimbări, trasee de munte, cândva, odată de la ele va porni impulsul de a citi despre…
Mihai, nu am rabdare sa citesc toate comentariile sa văd dacă cineva a menționat ce urmează sa zic eu, dar oricum e pt voi si dacă nu ajuta atunci no problem.
Vorbesc despre fecior de aproape 10 ani.
La mine a funcționat ca citim toți impreuna, uneori toți membrii familiei in același timp. Adică toți in aceeași oala, nu scapă nimeni sa facă alte activități mai interesante si e mega fun, sa vezi când vine si pisica și se pune sa toarce intre noi🥰🤩.
Întâi începem sa citim cartea lui împreuna, adica el tine cartea si eu citesc împreuna cu el, când termina pagina ma întreabă dacă e Ok sa dea mai departe. După 5-10 min ma apuc sa citesc din cartea mea si îl rog sa-mi spună dacă e un pasaj interesant, sa citesc si eu de la el.
Adevărat, uneori nu am timp sa stau 1h sau cât e de citit, dar ii spun de la început, plus motivul. Încerc sa stau 5-10 min și la final, dacă pot îl întreb cum e si ce părere are. E important și sa știe sa facă un rezumat la ce a citit.
Pe al meu l-am convins cu Harry Potter cum zisei mai sus, plus promisiunea ca dupa fiecare carte terminată are dreptul la un sleep over cu cine vrea el 😵💫
Ma rog, e la cartea a 4a dar pana acum a avut 1 singur amic la nani, după prima carte. Acum negociază, vrea sa schimbe cu niște casti, ma rog…poate uita 🤞
Dar sa știi, a fost foarte greu la inceput. Nu știa cum sa mai scape după 10-15 minute!
Acum l-a prins HP așa de tare ca citește de buna voie si pe buda, in mașina spre/dinspre școala, la școala in pauze etc. Și când nu are timp de citit pt ca are altele de făcut, comentează si e dezamăgit. Deci se poate, curaj!!💪💪
Și avem cărți mai peste tot, atunci când apare ceva timp de omorât, sa nu se ia din prima un ecran in brațe pt ca nu este altceva la îndemâna 🤷♀️.
Treaba cu ceasul – stabilește si ‘sa se termine pagina’, chiar dacă a sunat.
Mai am si o fătuca de 13 ani dar ea e pasionata de citit, nu ea e subiectul nostru. Doar ca seara înainte de culcare, când se pune ea pe o carte, incerc sa stau si cu ea (eu cu cartea mea, evident). Uneori avem doar 15-20 min pana e ora ei de culcare (ea se culca dupa prislea). De ce va spun – ce e fain e ca uneori o mai apuca sa pună întrebări existențiale fix atunci sau își aminteste ceva intamplare de la școala cu colegii, bine ca sunt acolo, disponibilă pentru ea 🙂
Practic ea alege ce sa facă in timpul ăla de ea cu mine. Quality time – dar in 80% din cazuri doar citim…
Sper sa va ajute 🥰
Raluca
Buna! Am trecut si noi (parintii + copilul) prin furcile caudine ale conditionarii: avea voie pe roblox (max 30 min) daca citetea 50 de pagini, pe care trebuia sa le povesteasca. Apoi, ca sa mai indulcim chinul, am creat un obicei: in fiecare duminica dupa-amiaza citeam impreuna, eu un capitol, el altul din carti „serioase” (asa le_am prezentat), care imi placeau si mie. Am ales colectia „Povestea Neamului Românesc” si am citit selectiv despre domnitori. Nu ne_am oprit doar la citit. Am cautat referinte si inalte carti istorice (colorate, cu multe poze cum sunt cele scrise de D.Almas), am cautat si pe net (despre Maria de Mangop si cum a cazut Imp.Bizantin), ne_am uitat la filmele istorice vechi, acelea cu Dacii si Romanii, cu Amza Pellea si Nicolaescu. Apoi am vizitat ctitorii prin Bucuresti ale domnitorilor. Am legat informatiile intr_un fel. Apoi ne_am uitat la Zorro si cei Trei Muschetari. I se deschise apetitul pt citit. Cu toate astea, a avut un soc cand a vazut ca cei Trei Muschetari sint in doua volume. Dar, fiind lectura obligatorie de la scoala, a acceptat. I_a placut la nebunie. Mai ales ca si comentam. Iar „recompensa” a venit in momentul cand a stat pe leagan langa fata pe care o admira si s_a putut lauda cu câte carti a citit. Fata fiind o cititoare „inraita” (nu stiu cum au facut parintii ei, eu zic ca asa s_a nascut: cu drag de carte). Ideea mea a fost sa lecturam impreuna, cu voce tare, ca putem sa ne creăm propriul nostru spectacol de intonații. Sper sa fie de folos! Succes! (acum citeste Cronicile din Narnia, e la vol.5) Aah! Uitasem: mi_a recomandat o carte sa o citesc si m/am executat imediat. Am citit si eu „Noroc cu domnul Terupt”
0
@whitewolf: erin hunter mai are cel puțin 3 serii parțial traduse in română ! Acțiunea este relativ asemănătoare cu Pisicile. Juniorul meu nu a prea citit nimic până la 11 ani când a ajuns la Pisicile războinice. Pe care le-a citit în vreo 3 luni (tot ce e tradus) și le-a recitit apoi de nenumărate ori. Și când am cumpărat seriile celelalte le-a citit cu aceeași plăcere! Mai este o serie cu dragoni, Gryphony de Michael Peinkofer care a avut succes. Și apoi am incercat să căutăm pe aceeași linie. Și, deocamdată, funcționează! A trecut doar 1 an de „citit”, dar sper sa îl țină! Se uită periodic să vadă dacă s-a mai publicat vreun volum din seriile netraduse integral
0
Mi-am dat seama că nu au fost doar trei luni: a început în vacanța de primăvară și a terminat seria tradusa in vacanta de vară. Dar când avea volume noi, trebuia să am grijă să se pregătească pentru școală, nu doar să citească.
Nu zic ca citește de placere adă cum făcea generația noastră,dar citește.
De fapt cam citim amândoi aceiași carte,chiar dacă eu am citit-o de nspe ori-practica pe copii prietenilor- dat tot ma fac ca nu știu ce urmează,ma fac ca nu înțeleg prea bine despre ce- I vorba.
Începe cu explicații,se mai poticnire,dezbatem,pana ia cartea și se apuca tacticos, asa cum probabil face cu ei invatatiarea, sa citească cu voce tare, nu de alta,da sa înțeleg și eu.
Pana îl prinde cititul și mai uita de telefon.
Dacă îi impun sa citească,o face,pe repexe-nainte,sa ma mulțumească,dar nu retine nimic.
Nu ma laud ca e no 1,departe de el,dar sunt mulțumită ca înțelege ce citește și poate sa povestească cu cuvintele lui.
Su ca să o spun pe a dreapta, nici eu nu mai stau calare pe cărți ca altădată. Nu insist sa citească neapărat din carte.
Poate citi de pe telefon- știuci…- dar e mai important sa înțeleagă ce citesteste.
Și un truc e sa îmi citească prospectul de la vreun medicament,pe motiv ca e scrisul prea mărunt și nu vad bine.😀
Îl iau cu mine la cumpărături sa tina evidenta la listă și buget.
Dacă- I place? Nu întreb. Dacă vrea ceva bun…Patricio 10 ani.
Copil de 7 ani, singur la parinti. In timpul saptamanii nu are acces la telefon sau tv, asa ca citeste de plictiseala (la masa, pe buda, in masina pana la scoala). Evident, carti de nivelul lui, cu multe poze si tot felul de eroi mai mult sau mai putin dementi, ca asta se poarta la pokemoni in zilele noastre. Acum ca citeste doar pasajele care ii plac si/sau mai mult se uita la poze… nu mai comentez.
Parerea mea este ca totul se rezuma la cantitatea de ecran la care are acces copilul. Nici eu nu as pune mana pe o carte daca as avea alta sursa de divertisment garantata.
Audiobook… ascultă până la punctul culminant, apoi să citească finalul. Din păcate sunt mult mai atrași copiii de mijloace multimedia decât de clasica hârtie.
Sau dacă văd un film le-aș da de lucru să citească și cartea, că niciodată nu seamănă una cu alta 100%
E prima oara cand comentez…. din postura de parinte al unui copil care nu e nici genial, nici docil. Altfel spus, am fost multe provocari, inclusiv in ceea ce priveste cititul.
Am descris experienta noastra (linkul de mai jos), incercand sa surprind 2 aspecte pe care le-am simtit importante in povestea noastra (poate se regasesc si la alti copii): cum se face trecerea de la cititul mecanic (intelegerea literelor/ cuvintelor/ propozitiilor) la cititul constient (care permite descifrarea mesajului si abia mai apoi asocierea acestei activitati o bucurie, placere, relaxare), respectiv acceptarea oricarei forme de lectura (in cazul nostru, bariera a fost reprezentata de benzi desenate… fiu-meu e mare amator, am rascolit putin netul pana m-am lamurit ca are si partea asta rostul ei, ba chiar si ceva beneficii).
As mai adauga inca un lucru pe care l-am descoperit in timp: la noi, au fost ceva schimbari si in functie de varsta. Perioada cea mai bogata in citit a fost in intervalul 10 – 13 ani, in timp ce acum (la aproape 17) este intr-o etapa in care nu-i mai vine sa citeasca. Si preferintele s-au schimbat, asa cum este (cred) firesc, in functie de varsta. Am ales sa ii lasam libertate totala sa aleaga cand si ce citeste, oricum alta varianta nu mai e posibila la varsta asta
https://unblogmaremic.blogspot.com/2017/05/cartile-copilariei.html
Mda, e greu; fiecare persoana e unica, cu interesele proprii. Pot doar sa spun ca trebuie sa continui sa le obligi sa citeasca si sa speri ca la un moment dat se va produce o schimbare.
Mie mi-a placut sa citesc de mic, dar si cand am avut acces la jocuri pe calculator, multe ore au disparut in neant (oare cate carti n-am apucat sa citesc pentru ca eram ocupat cu cucerirea Europei?)
Pe de alta parte, am cunoscut persoane ca nu citisera decat strict ce le-a trebuie la scoala.
Încearcă sa faci un ” club de citit ” poate ai succes. I-am propus asta fetei unei prietene, nu am avut prea mare succes că doar 2 carti am citit vara asta😁 poate dacă sunt mai mulți membri va avea mai multă trecere! Succes!
Te citez: „toți am citit pe vremea aia, pentru că nu aveai ce altceva să faci ca să-ți umpli timpul.” 😊
Noi, adica generatia 40+, citeam orice, eu de ex, aveam toata colectia lui Jules Verne, o citeam atunci ca n,aveam netflix si alte hbo,uri…era singura cale de vazut ceva…si da, stateam cu orele afara in care faceam numai nenorociri,,,sarit de pe un bloc pe altul, aruncat bombe cu magneziu de se stingea lumina in cartier, facut buzdugane din smoala care fierbea in cazan pt acoperisuri…credeam ca intelegi treaba asta,,,eu acum nu citesc de exemplu nici o carte noua,,,tot pe telefon imi pierd timpul…
Uite de aia nu am io copii. Primul impuls cand am citit asta a fost „Da’ de ce tre’ sa citeasca daca nu le place? Lasa (bre) fetilii in pace, despot ce ejti!”. Imi aduci aminte de mama care avea pretentia sa spal vasele si sa fac curat.
Fata mea are 4 ani și nu suportă poveștile . De nici un fel, fie scurte sau lungi, nu îi place și nu are răbdare să asculte povești . În schimb, adoră cărțile din care are ce învăța , enciclopedii din absolut orice domeniu. Îi place să povestească colegilor la grădiniță ce a învățat . Până la urmă , nu cred ca este o problemă așa mare că nu citesc pentru că au o mulțime de alte surse din care să descopere lucruri noi și interesante. Eu port kindle-ul peste tot și citesc oricând am puțin timp liber. Ar fi fost frumos sa semene fata cu mine, dar cred că l-a moștenit pe tatăl ei care e toată ziua cu nasul în videoclipuri tehnice.
Cind sa mai citească dacă trebuie sa facă ordine și curățenie?
Eu i-am dat lui fi-miu sa citeasca „Jurnalul unui pusti” si i-a placut pentru ca era cu scrisul mare, cateva caricaturi si multe glumite pentru cei de varsta lui. Pe urma a trecut la „Harry Potter”. I-am cumparat carti pe care le citeam eu in copilarie, dar nici nu se atinge de ele. El citeste de vreo 5-6 ani carti manga. Daca nu stiti ce sunt va explic eu: sunt niste carti cu benzi desenate scrise in engleza, dar scrise de la coada la cap, pentru ca sunt inventate de japonezi si ei scriu de la dreapta la stanga. Au aparut si in romana. L-am lasat sa le citeasca pentru ca: 1. asta citesc toti copiii de varsta lui, 2. decat sa nu citeasca nimic, mai bine alea si 3. isi perfectioneaza engleza.