Articol scris de Iulia.

Săptămâna ce taman se încheie, 3 minți luminate, adică mandea plus încă două prietene, s-au gândit să le facă odraslelor din dotare o bucurie și să le ducă pentru câteva zile la mare. Numai noi și ei, copiii. Fără tătikii aferenți.

Zis, făcut. S-a rezervat cazare, s-a planificat, s-a organizat, s-au încărcat copiii în mașină și s-a pornit la drum. 3 mămiki cu un total de patru puradei, cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani.

Acu, cazarea pe care am ales-o noi a fost foarte faină – că de-aia am și ales-o – având însă (relativul) minus de a fi la distanță de mers cu mașina până la plajă.

Zic relativ pentru că atunci când pleci cu 4 copii după tine și ai de cărat 75.214 de greble, găletușe, mingi, forme pentru nisip, prosoape, spray-uri cu SPF, sticle de apă, un buncăr antiatomic și alte mărunțișuri utile, să mergi cu mașina nu-i chiar o idee rea.

Mbun. Ajungem deci în prima zi la destinație, ne cazăm și ne uităm pe lista de plaje aflate în apropiere recomandate de către cei de la cazare. Care recomandări, între noi fie vorba, au fost cam de cacao, și veți vedea imediat și de ce.

Alegem așadar plaja aflată la cea mai mică distanță de cazare, îndesăm plozii și pe noi însene în costume de baie, luăm acareturile de plajă, ne punem în mișcare. Ajungem acolo și constatăm că mna, plajă era. Oarecum. Adică era o fâșie de nisip între un drum și mare, care ar fi putut fi considerată plajă cumva frecventabilă. Doar că pentru noi ar fi fost absolut impracticabilă din 2 motive.

Primul era acela că pe toată plaja lucrau de zor precum furnicuțele o serie de buldozere, excavatoare și altele asemenea care râdeau în soare, argintii. Presupun că se lucra la ceva extindere a plajei ăleia, sau ceva.

Al doilea motiv pentru care oricum n-am fi putut sta acolo era faptul că intrarea în apă se făcea prin țopăit artistic și oareșce exerciții de echilibristică peste niscai bolovani care ar fi făcut de rușine și cei mai strașnici stabilopozi. Pentru un adult să zicem că n-ar fi fost o problemă prea mare, dar să bagi puradeii în apă pe acolo ar fi fost practic imposibil.

Firește, văzând situația de la fața locului, am luat copiii de câte o aripă și ne-am apucat să îi cărăm înapoi la mașină. Vă dați seama că toate astea s-au întâmplat într-un cor de proteste, mâțâieli și smiorcăieli nemulțumite, că „Noi vre-he-he-he-heeeem la ma-ha-ha-ha-ha-reeee!

Le-am explicat că fix la ma-ha-ha-ha-ha-reeeeee suntem, dar că trebuie să găsim totuși altă plajă, pentru că aia nu era ok. Ca să pună capac acestei drame în derulare, cineva, acolo sus, a decis să-și bată și mai tare joc de noi decât își bătuse soarta deja. Așa că sper că vă dați seama că fix în momentul în care ne străduiam să îndesăm și ultimul copil în mașină, să legăm centuri și să potolim smiorcăieli, a început o torențială d-aia sănătoasă, d-aia de te face fleașcă până la chiloți în mai puțin de 15 secunde.

Am reușit să îmbarcăm cu succes pe toată lumea și în timp ce stăteam în mașină, uitându-ne lung la potopul care venea din cer peste noi – și care, între noi fie vorba, nu fusese anunțat pe nicăieri, că vă dați seama că 3 mame plecate cu copiii la mare laolaltă au cel puțin 26 de aplicații de meteo – în mașină s-a dezlănțuit alt potop. Cel al Corului Nemulțumiților.

Da de ce am plecat de pe plajăăă? Eu vreau la plajăăă!

– Da tu nu vezi că plouă afară? Da chiar așa, de ce ce plouă? Ploaie avem și acasă, eu vreau să fie soare la mare!

– Mi-e foameeeeeeee!

– Eu vreau la ma-ha-ha-ha-ha-reeeeee!

– Eu vreau înapoi pe plajă! Ce dacă nu putem intra în apă, eu mă joc pe nisip!

– Mi-e foameeeeeeee!

– Mi-e seteeeeee!

– Când mergem la mare? Eu vreau la ma-ha-ha-ha-ha-reeeeee!

În tot acest timp, nouă ni se făceau neuronii țichi, încercând să potolim hoarda de barbari și să găsim o soluție miraculos-salvatoare. Care nu a întârziat prea mult să apară. Pentru că una dintre gagici a băgat o destinație în navigație și a zis: Dă-i drumul, hai să încercăm să fugim de ploaie!

N-am pus nici o întrebare, pur și simplu am pornit mașina și m-am dus pe unde zicea doamna aia care îmi dă mie indicații când merg pe undeva și habar nu am unde sunt și ce ar trebui să fac.

Ei, și ce să vezi, minune, după vreo jumătate de oră de mers, am ieșit din ploaie și am ajuns la marea aia mișto, cu soare și tot ce trebuie. Lucrurile păreau că se liniștesc, Zâna Parcărilor a fost fată de treabă și, deși era și ea udă fleașcă, ne-a făcut totuși rost de un loc de parcare fix cum trebuie, am descărcat copii și bagaje și le-am dat drumul să cucerească plaja și mările.

Dar, firește, cum lucrurile nu pot fi niciodată atât de simple când ești plecat cu copii pe undeva, printre chirăieli, alergături și joacă, au început să se strecoare tot mai frecvent și din tot mai multe surse (că până la un moment dat, numai al meu zbiera asta) strigătele de „Mi-e foaa-ha-ha-ha-ha-meeeee!

– Bun, atunci haideți să strângem calabalâcul și să mergem să vă hrănim.

– Aaa, nuuu, păi noi mai vrem să ne mai jucăm!

– Bine, atunci vă mai jucați un pic, să zicem 10 – 15 minute, iar apoi mergem să mâncăm.

– Nuuuuu! Noi vrem să stăm mai mult!

– Ba nuuuuu! Eu vreau să plecăm acum, că mie mi-e foame taaareeeeeeeeeeee!

– Ba nuuuu, mai stăm!

– Mai stăm fix 15 minute și pe urmă mergem la masă, gata, am încheiat discuția!

– Nuuuuu, sunteți niște rele, noi vrem să stăm la ma-ha-ha-ha-ha-reeeeee!

– Păi nu vă era foame?

– Ba daaaa, ne e foameeeeeee!

Mai înțeleagă-i careva p-ăștia, dacă poate!

Într-un final am reușit, care mai pe sus, care mai tras, care mai împins, i-am dezghiocat de pe plajă și i-am dus la o hrănitoare, după care i-am îndesat la loc în mașină, i-am dus la cazare și i-am culcat de urgență. Aveam noi gândul cel păcătos ca, după ce se vor fi culcat ei, om apuca și noi să ne dedăm la un pahar de Prosecco și la o vorbă care să nu includă propozițiile: vino aici să îți șterg mucii, scoate nisipul din gură, dă-i și lu frac-tu o bucățică de covrig, nu-ți băga grebla în nas.

Ți-ai găsit! Am băut la Prosecco ăla fix în vis, că am picat care mai de care pe lângă plozi ca muștele după ce dai cu Raid prin casă.

A doua zi am decis să luăm la testat cea de-a doua plajă din lista de recomandări. Era puțin mai departe decât prima, dar la o distanță rezonabilă.

Reluat așadar proceduri cu îndesat copii și bagaje în mașină, hai să mergem, stai că eu nu-mi găsesc telefonul, mami unde mi-e șapca, aoleu, a luat careva apă suficientă, maaaamiiii, eu nu găsesc mingiuța verdeeeeee, are cineva un șervețel umed, că m-am așezat în ceva lipicios, ce doamne iartă-mă o fi pe scaunul ăsta?!?

Reușim, pornim, ajungem. Plaja asta arăta bine, nimic de zis. Curată, suficient de lată, șezlonguri, umbreluțe, băruleț, tot ce trebuie.

Mergem noi, ne așezăm pe niscai șezloange fix în buza apei, ca niște regine ce ne aflam, eliberăm talibanii și ne apucăm să ne bucurăm de (ceea ce speram noi că va fi) o zi liniștită.

Numai că, ce să vezi, nici de data asta nu ni s-a arătat, căci am constatat destul de repede că am cam comis-o. Cum și în ce fel, vă povestesc data viitoare.

sursa foto: freepik.com