Ce mi-a plăcut (săptămâna 366)

Eu comentez strict la 5. Când scăpăm de sindromul tătucului atunci înseamnă că avem ceva minte în cap. Prostia și limitările istorice ale acestui popor transcend frontierele. Indiferent unde îl muți, românul ăla o să iasă la suprafață. Nicușor este cel mai bun primar al Bucureștiului. Astupă găurile făcute de alții în 32 de ani și începe construcția cu fundația. Bine, românii înainte să toarne fundația au probleme că nu știu cum să așeze mușcatele la fereastra.

1. da și nu. „Fericirea înseamnă… (…) e viața voastră.” indiferența detașată de toți și de toate, nimeni și nimic să nu te atingă, înseamnă să n-ai nicio emoție. oamenii care nu simt nicio emoție se numesc psihopați. de ce mi-aș dori să semăn cu un sau să devin un psihopat?!?
să nu-mi pese de tiparul societății nu înseamnă să fiu complet indiferentă, să fac toate grozăviile, gen să mănânc „șaormacudetoatebeatătemelie”, ci să mă simt confortabil, eu cu mine, cu faptul că sunt diferită de „preafericiții” atotștiutori, care-mi spun cum să trăiesc.
(experții ăia în fericire, care-i hărțuie pe alții pe net cu minunatele lor „realizări”, sunt jalnici și le pasă prea mult de ceea ce cred ceilalți.)
nu se poate să nu-ți pese de nimic. suntem programați biologic să ne pese de ceva. problema este de ce anume ne pasă. care sunt lucrurile de care alegem să ne pese. să fim dispuși să facem ce e important și corect pt noi, chiar dacă prin asta supărăm niște oameni. dar nu e vorba de a mă pune, egocentric, pe primul loc și a nu-mi păsa de nimic. e vorba despre capacitatea și disponibilitatea de a fi diferit, doar pt a rămâne fidel propriilor valori și țeluri.
pe măsură ce îmbătrânim, grație experienței, ar trebui să devenim mai selectivi cu lucrurile de care ne pasă. adică să ne maturizăm. cred că ajungem la maturitate când învățăm să ne îngrijorăm doar pt lucrurile care merită. și nu ne mai pasă de ce spun oamenii despre noi, de lucrurile banale. ne pasă doar de ceea ce contează cu adevărat, gen familie, grilă de valori, țeluri, prieteni.
ce încerc să spun?
da, de acord cu semnatarul articolului, nu-ți trăiești viața „comme il faut” după o morală primită de-a gata. construiește-ți tu morala vieții, după principii și valori decantate din experiențele tale.
nu, nu-s de acord cu ideea hedonismului cu orice preț, sugerată de ultimul paragraf. să nu ne supra-evaluăm eu-ul, să nu devenim de-un individualism exacerbat, egocentric. să nu apăsăm obsesiv-compulsiv-narcisist pe propria persoană, sperând la o fericire generică.
cred că atitudinea mai relaxată față de existență, igiena și disciplina mentală, moderația și echilibrul, umorul și autoironia, întrebuințarea măștilor sociale cu măsură, iubirea și optimismul sunt mai degrabă cheia în care să privim fericirea. nu „jemenfișismul”.
2. de acord cu comentariul tău, compară mere cu pere. poate unora le e greu să accepte că un „balcanic” e cel mai bun.
3. mentalitatea, educația, cultura etc + dorința evidentă a conducătorilor de a transforma poporul într-o turmă de oi nu vor duce la nimic bun, veci. oricâți olandezi sau din ce în ce mai puținii români cu bun-simț vor arăta cu degetul spre probleme.
4. n-or avea copiii mecanismele de autoapărare prea dezvoltate, dar nici părinții nu fac prea multe pt a le dezvolta.
cumperi aplicații, în loc să petreci timp cu copilul și să-l formezi?
5. Nicușor Dan. măi, chiar m-aș bucura să vină cineva și să prezinte realizările lui din anii ăștia la primărie. că mi-e limpede că omul ăsta e incapabil de comunicare. dar prezentate punctual, pe luni. ceva gen „în mai a făcut asta, în iunie astălaltă”. și fără să se lege de „fostele conduceri”, de „cu X era mai bine?” etc. pur și simplu, munca lui în ăștia 4 ani.

mulțumiri pt selecție, mi-a plăcut lista! duminică relaxată!