Mă gândeam la o chestie. A postat zilele trecute seniorul Cetin despre cum își făcea el griji că uitase să-i spună soției să conducă cu grijă, când a plecat femeia de acasă.
Pentru analfabeții funcțional, o să fac precizarea că omul făcuse doar o glumă.
Faza e că de la gluma lui Cetin, mi-am adus aminte că pe mine mă crispează îngrozitor urările de genul ăsta când plec pe undeva. Dacă mi-ai spus să am grijă sau ceva asemănător, brusc mă ia panica.
Evident, totul având și rădăcini adânci în bietul meu creier, pentru că există un moment T0 de la care am început să mă tem de sfaturile cu „ai grijă”.
Eram student și ajunsesem la ai mei, la Vâlcea, într-o vacanță de Paști. M-au sunat foștii colegi de liceu să-mi spună c-au aranjat să facem un fotbal, să mai dăm jos sarmalele și salata dă biof. Cum naiba să refuzi o asemenea propunere, mai ales că pe vremea aia cântăream cam cât jumătate de pui de gostat.
N-am să uit niciodată că ieșisem deja din casă, coboram scările, când a deschis taică-meu ușa și a strigat după mine: SĂ AI GRIJĂ!
Multă vreme m-am întrebat, încă mă mai întreb, ce l-o fi îndemnat să facă asta. Poate aș fi înțeles o urare de genul dacă încă aș mai fi locuit cu ei. Dar eu eram la București de aproape trei ani, practic știam să am grijă de mine. Sau chiar daca nu știam, oricum nu era el de față să-mi ureze să am grijă, de fiecare dată când ieșeam din camera de cămin.
Nfine, pe scurt, ziua aia s-a transformat într-un dezastru. Terenul unde am jucat era terenul de sport al unei școli, împrejmuit cu gard de sârmă. Gard în care am fost împins la un moment dat, printr-un umăr la umăr cât se poate de în spiritul meciului.
Ca să nu cad, m-am sprijinit în gard, doar că fix în locul unde am pus mâna era o sârmă care mi-a intrat la baza degetului mijlociu de la mâna stângă și mi-a retezat ambele tendoane. A fost extrem de ciudată senzația să constat, acolo la fața locului, că nu-mi mai pot mișca degetul pentru că nu mai avea ce să-l tragă, tendoanele fiind retezate.
Mă rog, m-am regrupat și m-am dus la spitalul care era literalmente după gardul în care mă accidentasem. A fost o experiență năucitoare să ajung la camera de gardă a Spitalului Județean și să constat că i-am întrerupt pe oamenii ăia din masa de Paști. La propriu, i-am întrerupt. Erau cu sarmalele, ouăle roșii, cozonacul și vinul pe masă când am intrat eu cu mâna din care se prelingea pe jos sânge.
Nu vă mai spun că mi-au făcut o injecție antitetanos EXACT în rana deschisă, că vă stric definitiv dimineața. Mă rog, nu mai insist, am tras multă vreme, mai trag și acum, de urmările acelei zile. Cam asta ar fi explicația pentru care mă crispez tot când îmi urează cineva să am grijă.
Toate astea se întâmplau pe 1 mai 1994. N-am cum să uit vreodată pentru că este și ziua în care a murit Ayrton Senna. Probabil și lui i-a spus cineva „să aibă” grijă cum conduce când a plecat spre pistă.
Desigur, acum vreau să aud și poveștile voastre legate cobit.
sursa foto: freepik.com
Măi, eu am reusit să scap de toate superstițiile pe care le-am avut în trecut. Prin urmare, poți să-mi dai ce sfaturi vrei, că-mi intră pe o ureche și-mi ies pe cealaltă!😀
Comentariu beton!38
Noi am scapat…
Soacra mea, mai soacra asa de felul ei (zic unii), atrage atentia tutulor sa aibe grija pe-acolo (nu conteaza pe unde). Asa ca pentru noi e doar prilej de haz un „ai grija pe-acolo”!
Eu am alt fix, insa-mi se pare ca ori decate ori imi propun o relaxare-la munca sau acasa-nu imi ieese, apare ceva care sa ma sacaie, mai mult sai mai putin..
Hai, sa va relaxati!
Comentariu beton!14
nah, nu am povesti. nu sunt superstitios. nuse zbate ochiul, ma lasa indiferent pisica neagra, poti sa zici cat vrei ai grija, tin sonorul la tv pe 13, chiar nu conteaza
Încep c-o glumă.
-Mamă, mă însor!
-Însoară-te mamă, da’ să te îmbraci bine.
În urmă cu vreo 20 de ani am avut o problemă.
Am plecat într-o vacanță de Revelion cu niște prieteni și de fiecare dată când plecam mama îmi zicea: „Să ai grijă, mamă”
Ei bine, a fost și singura dată când mama a plâns(mă rog, când plec pentru timp scurt). Nu știu de ce pentru că mă intorceam după vreo 2-3 zile, da’ a plâns.Atunci am avut și un accident de mașină. N-a fost grav, dar a fost cu niște răni minore.
Comentariu beton!29
Avea mama pe balcon o galeata de untura pe care nu o mai folosea si trebuia sa o iau sa o duc unei matusi. Mama mi-a zis: „ai grija sa nu o versi”. Cand am trecut cu ea prin sufragerie, din neatentie am lovit-o de fotoliu si ghici ce s-a intamplat cu jumatate din untura (era vara si era deja ulei): direct pe covorul ala bun. Nici mie nu-mi place expresia asta, suna a amenintare
Comentariu beton!41
Nu ma mai streseaza mai nimic din „urarile”de gen,fata de mine personal. Ce o fi,sa fie !
Daaar,cand sunt cu pitica,ochi si urechi,atentie maxima .
Sa auzim de bine !
Nu știu dacă a fost chiar cobit, date fiind circumstanțele.
Anul trecut prin martie, cred, când veneau valuri de refugiați ucraineni prin autogara de la Filaret, am întâlnit pe cineva care mergea în direcția opusă, să se ofere voluntar pe front. Nu prea avea experiență, dar tipul a zis că există o instruire în prealabil și că sunt mulți ca el. Nu părea să-și facă griji că se duce într-un loc unde, hm… se cam moare. Când ne-am luat rămas-bun, ne-am urat cu toții să ne reîntâlnim și i-am zis „Take care!” (Mi s-a părut absurd să-i spunem să aibă grijă, dar… ce putea să-i zicem?)
La scurt timp, ne-a trimis pe grup un filmuleț cu el la instrucție. Trăgea cu o armă semiautomată, care la un moment dat s-a blocat. Unul dintre voluntari (fost militar, veteran al misiunilor din Irak) a zis că nu-i a bună, că o fază din asta în real combat înseamnă moarte sigură. Am sărit cu toții pe el să nu mai cobească.
Fast forward câteva săptămâni – am primit din nou vești – adică poze cu el în spital. Fusese rănit în luptă, a avut o baftă imensă și a supraviețuit. Urma să iasă din spital și să se întoarcă acasă pentru refacere. Nu l-am mai întâlnit, nu eram în București când s-a întors, dar m-am bucurat mult că a fost cu happy-end.
Deci, om fi cobit cu toții, nu zic nu, dar bafta omului și gândurile noastre bune au fost mai tari 🙂
Comentariu beton!42
Înainte de 89 cu mult. Eram mic, în jur de 7 -8 ani. Amănuntele mi le aduc aminte vag.
Ai mei aveau în dormitor, pe un dulap de haine mai mic de înălțime 2 damigene în care taică-meu ținea vișinată. Din acelea fără împletitură de nuiele. De ce le ținea sus pe dulap habar n-am. Cert e că s-a urcat taică-meu pe un taburet ca să scoată dintr-o damigeană într-o sticlă vișinată. Maică-mea ia spus „ai grijă” 😃 daaar….
Vă dați seama când s-a spart damigeana aia de vișinată pe dulap s-a scurs pe jos dar a intrat și în dulap pe la îmbinările de deasupra ce a fost la noi în casă?
Comentariu beton!34
@Harciogu, pana se dizolva zaharul, visinata are nevoie de caldura d’aia se pune undeva „sus” pe dulap, sau pe pervaz sa bata soarele.
N-ai mai zis, ai fost la doctor dupa?…
Un betiv sta de vorba cu medicul:
– Domn doctor, ajuta-ma. Am o aschie in limba.
– Dar cum s-a intamplat?
– Na, mi s-a varsat visinata pe pardoseala… 🙃😁
Comentariu beton!54
@tavi 😃
La 7- 8 ani eram cu ciocolata nu cu vișinata. Dar taică-meu și maică-mea sigur au suspinat mult timp după aceea.
Băi copii, până ce este cineva care să îmi spună să am grijă, poate nu e așa de rahat lumea asta.
Când mă vede soția că mă echipez de motor și îmi spune să am grijă, se pune îngerașul pe umăr, îmi scoate frumos partea audio din cască și îmi zice, știi ce, azi te dai fără Free Bird și alte piese care te fac să tragi de gaz mai tare decât te ține talentul. Trebuie să ajungi și acasă. Sau mă face să mă uit la panglica neagră legată de ghidon, în amintirea unei prietene care nu a avut grijă și o mămikă cu suv și iphone a fost de ajuns să nu ajungă veci acasa.
Comentariu beton!97
@Atti, asta voiam să spun și eu, dar ai spus-o tu mai frumos și mai bine. Acel „ai grijă” ajută de multe ori, realizezi că nu ești singur pe lume, unii, mai mulți sau mai puțini, depind de starea ta de bine. Și e bine dacă ajută chiar și într-un singur caz. Spuneți asta apropiaților, ceva acolo rămâne! Și, cu noroc, lucrează acolo ceva, în mintea lor/a ta. Activează îngerașul de pe umărul drept!
Comentariu beton!30
Mi s-a șifonat fenșuiu’ că mi-am amintit cum suna „grija/dragostea supremă” în copilăria mea chiar și mai târziu și anume: „ai grijă să nu îmi/ne faci probleme” și eram îngrozitor de stresată să nu cumva să le creez probleme alor mei.
Comentariu beton!19
Eram studenta, la Iași. Maica-mea, la Brăila, deja pensionara. De fiecare fucking data când vorbeam la telefon (din ala cu fise de 1 sau 3 lei, pe care îl blocam cu succes), încheia convorbirea cu „ai grija sa nu-ți rupi vreo mana, vreun picior”. Asta in condițiile in care, in copilărie ma urcam in toți pomii disponibili, săream de acolo, jucam fotbal pe strada, cu băieții (fiind singura fata pe acolo, trebuia sa ma adaptez), făcusem trei ani de parașutism si nu-mi rupsesem niciodată, nimic.
Mai târziu, după ce ea nu mai era, cobor scara de la ieșirea din bloc, pun piciorul pe ceva piatra ieșită din asfalt si….îmi luxez glezna de am stat o luna in ghips.
Comentariu beton!42
Hai, bună dimi!
A mea mama avea obiceiul sa facă treaba asta. Și spun avea, pentru că, n am mai suportat sentimentul de panică, oarecum, pe care mi l induceau veșnicele „ai grijă la drum!” și „să vii sănătoasă!” (fac navetă de mulți ani, câte 200 de km, plec dimineața, vin a doua zi dimineața) și i am retezat o deloc politicos. I am explicat ca se creează o tensiune în capul meu și nu văd decât catastrofe! S a cam strâmbat ea, dar a înțeles. Acum, tot ce aud când plec la muncă, e doar „fir întins”😁
Comentariu beton!13
Sau „mă cac pe bățul tău”, cum zice un prieten septuagenar.
Ma străduiesc sa nu fiu superstițioasă. Uneori îmi iese, alteori…
Am verificat de a lungul anilor o trebușoara: planurile împărtășite… De fiecare data când mi am împărtășit planurile! Sunt o ființa sociabilă, daaaaar, de fiecare data când au fost și alții la curent, planurile mele au devenit pulbere:(
Ca și cum toată energia investita s ar fi dus in cele patru vânturi:(
Cele mai mari realizări le am avut atunci când nimeni n a fost la curent.
Știu, e trist 🙁
Comentariu beton!45
Am fost vecină, după un perete dublu,cu paranoia sau cum vreți să-i spuneți.Într-adevăr,e foarte greu să nu-ți spună nimeni „ai grijă” ,dar și să o spui zilnic fără un motiv serios,e de vise rele .Mie mi se spunea să am grijă doar la treburi importante,mi-a spus răposatul soț odată „ai grijă că e apa rece la mare” ,eram într-un teambuilding minunat… până mi-am scrântit glezna,am venit acasă și la spital nu mi-au dat nimic,eram gravida cu fata mare.Grija răposatului era de fapt să nu pierd sarcina, că aveam 36 de ani.Dar vecina, rudă cu paranoia,era mai rău de atât: când întârzia fata ei,studentă, începea cu telefoanele și o întreba dacă e bine, CĂ EA A AUZIT MULTE SALVĂRI, trecând către spital.Și nu trece mult de la vorbele astea, că și-a făcut fata ei glezna praf la ei in ușă,era de un revelion, gheață jos,a alunecat pe treapta de intrare de i-a trebuit operatie și tijă pe picior.
Chiar daca stateai un Bucuresti de ceva ani in acel moment ieseai de la el din casa, a fost reactia normala a unui parinte zic eu.
Comentariu beton!16
Poate suna ciudat, puteti si sa radeti, dar eu am un fel de premonitie atunci cand se intampla ceva. Si tata avea al „6-lea simț”. Cred ca l-am mostenit de la el. Nu trebuie sa imi zica nimeni „ai grija”. E de ajuns senzatia pe care o am cu cateva momente inainte sa se intample ceva. Nu numai la mine dar si la cei cunoscuti mie. De exemplu, vorbesc cu o prietena la telefon. Termin convorbirea si am un gand funest: O sa aiba un accident. O jumatate de ora mai tarziu, ma suna ca a avut un accident. Nu grav, dar masina trebuie reparata.
Cu cei din familie nu mai zic, numai ca nu ii sun sa ii intreb cum s-a intamplat.
Cu mine, chiar saptamana trecuta, eram cu bicicleta, fii-miu in fata si domnul sot in spate. El ne striga, „pe margine!” Cum tocmai reasfaltau strada, ma apuca o sensatie ciudata, si in loc sa merg pe margine, o iau prin mijlocul strazii. Drept urmare, alunec cu bicicleta, pe partea stanga, dau cu capul de asfaltul proaspat ras si cu tot cu casca, ma trezesc cu o taietura adanca la spranceana din care a curs sange ca la taierea porcului. Am ajuns la urgente, cusut rana, curatat degetele de asfaltul intrat pe sub unghii si ranile de la cot si picioare. Nici acum domnul sot nu ma crede ca am avut un fel de premonitie. El zice ca nu am evaluat bine situatia. Ei bine premonitia asta am avut-o ori de cate ori mi s-a intamplat ceva. Din fericire nu foarte grav, dar indeajuns sa am probleme pe o perioada mai lunga.
Mai aveam obiceiul sa zic la plecare: „Sa fii cuminte”. Ultima data i-am spus tatalui meu sa fie cuminte si cateva zile mai tarziu a murit. De atunci ma feresc ca dracu’ de tamaie sa mai spun asa ceva.
Comentariu beton!13
Da’ zi, acum parcă ți-ai dori să deschidă ușa în urma ta și să îți zică ceva, orice…
Chiar și „ai grijă!”
Comentariu beton!43
Asta așa e. 😞
Cand imi doresc ceva absolut mult de tot care pare ca nu se poate infaptui decat printr-o minunte nu mai zic nicidoadat Doamne ajuta! sau Da Doamne sa… de fiecare data pare ca lucrurile merg fix in directia opusa, asadar daca am acest instict in inabus din fasa.
Am fost la un moment dat la un curs „Metoda Silva”. Am retinut atunci ca noi receptionam la nivel de creier exact mesajul primit. In acest caz, prin acest „sa ai grija”, creierul receptioneaza mesajul ca ne dorim asta: adica sa avem o grija/problema. La fel cum expresia „am de lucru de ma doare capul” rostita de noi e receptionata cu a avea o durere de cap. Intr-un fel primesti ceea ce iti spui/sau ti se spune pentru ca asta intelege creierul ca iti doresti.
@Gabriel, ai grija ca faci buba la cap… noo, acu’ ai pus-ooo, acu’ ai buba!
S-o porti sanatos!😁🙃
@Gabriel, ahahaha! Am fost și eu. Chiar la trei module, deci știu ce vorbesc, hahahaa. Înșelătorie grozavă! Nici măcar placebo nu reușesc să facă. Spune drept că v-au pus și să vă plimbați prin frunze și prin pereți și să vă vindecați de boli plimbându-vă prin corpul vostru vizualizând vindecarea! ( All, nu fac mișto, cam asta face metoda Silva). De ce nu folosesc acei traineri această metodă ca să fie ei bine și să facă bani, ci iau banii de pe înșelătorii din cursuri?! V-ați pus întrebarea?
n-am superstiții, nici măcar cu pisica neagră.
am avut o experiență, acum 2 ani, în Bulgaria, pe tema cobitului. am plecat în Grecia, Thessaloniki, trecând podul peste Dunăre la Calafat. am luat-o pe autostrada spre Sofia și, pt că nu vizitasem niciodată orașul, ne-am hotărât ad-hoc să-l vedem. în august 2021, data de 13 a fost într-o vineri. măi, în centrul Sofiei, surpriză! sute de bulgari superstițioși băteau de zor în niște mese de lemn, instalate special pt asta. cică să alunge împreună ghinionul zilei și să nu cobească până la următoarea zi de vineri, 13. ne-am amuzat și-am bătut și noi în masă cu ei, că, na, am zis să nu le stricăm oamenilor distracția.
Comentariu beton!25
Sunt destul de multi ani de cand am reusit sa scap de gandirea magica. Aici incluzand si credintele, superstitiile, premonitiile etc.
Care, gandirea magica, e adanc inradacinata in popor din mosi stramosi.
Pentru asta, pentru a scapa (…) e nevoie de ceva autoeducare si constientizare a erorilor de judecata, a prejudecatilor, (bias-uri cognitive) (extrem de multe) si a erorilor de logica si argumentare de care suntem noi oamenii capabili si la care suntem predispusi vrem nu vrem. Unele din acestea cu avantaje evolutive si socioculturale.
Iar mai nou …fenomenul Dunning-Kruger, care are rolul sau in anumite circumstante.
De la prejudecata confirmarii la paredolie. De la disonanta cognitiva la selectia arbitrara (cherry picking). S.a.m.d.
In intreaga istorie a umanitatii, majoritatea oamenilor, au fost si sunt convisi de o forma de supranatural, incercand sa dea un sens universului inconjurator. Dar nimeni niciodata, in aceasta intreaga istorie si pana in prezent, nu a reusit sa demostreze existenta vreunei forme sau unui fenomen supranatural. Convingerile exista, desigur. Dar celor care le au le lipsesc exact uneltele rationale in evaluarea realitatii si constientizarea celor enuntate mai sus.
Si nu, nu e vorba de inteligenta. Desi inteligenta e un factor in structurarea gandirii rationale. Dar inteligenta oricat de ridicata, poate fi mana in mana cu irationalitatea, in absenta uneltelor cognitive rationale. Nu se exclud.
Ptiu ptiu, scuip in san ca m-a facut mama dășt…ăăă, rațional! Si tin pumnii si destele incrucisate sa nu vina cineva sa-mi spună ca stie el/ea mai bine cum sta treaba, ca ce visează se intampla, sau vreo tâmpenie de genul asta. 😀
Comentariu beton!15
Nu ma dezmint si am pus virgule aiurea. Nu eram eu daca nu făceam asta. 😀
da e comuna treaba asta. d-aia ai clasicul „break a leg” in engleza si „in bocca al luppo” (cred ca asa se scrie) la italieni.
Si io, cum ii uram lu a mea „zi usoara” avea cei mai pacienti. Evident, e doar o coincidenta, ca iti amintesti de treaba cu „zi usoara” cand ai pacienti naspa. Daca nu ai pacienti naspa nu iti amintesti.
Ca atare acum ii urez clasicul „rupe-le picioarele si trimite-i la orto”. Nu o ajuta prea tare
Maică-mea are o întreagă poezie la terminarea convorbirii telefonice pe care o ignor cu grație. 🤭
Maica-mea, veșnic … ai grija sa nu rămâi gravidă🙈🤦♀️ nah, s-a întâmplat odată sa nu am grija prea mult 🙈2001
Hmmm…cu ce să încep? :))
Asta cu „ai grijă” parcă îmi răsună și acum în timpane cu moment de pornire, evident, tot din copilărie. Inevitabil și invariabil TREBUIA să mi se întâmple ceva atunci când zicea maică-mea să am grijă ce fac atunci când ieșeam afară. Trebuie să menționez că draga de ea avea și motive întemeiate. Deși am și un frate, EU eram băiețoiu’ familiei.
Am fost la furat de mere din curtea spitalului Județean Ilfov sau Colentina cum i se spunea odată, ne-au fugărit niște brancardieri și fix in ziua aia am decis să fac săritura hoțului peste gard așa cum mă învățase văru-meu mai mare. Ghinion de neșansă. Gardul avea deasupra și un rând de sârmă ghimpată, in care tricoul meu a decis să se încolăcească tot-tot și să mă țină agățată ca o junică la abator. Să mai spun că am stat zgâriată pe burtă, brațe și mâini, mult prea mult decât m-aș fi așteptat? Noroc că singurul semn rămas vizibil este pe degetul mijlociu de la mâna stângă, unde sârma a decis să intre pe o parte și să iasă pe alta…🤷♀️
Altă dată, m-am dus să duc găletușa cu hârtii și rest de creioane ascuțite la ghena de la etajul 9. Noi, pe vremea aceea stăteam la 10. Sarcină destul de ușoară in principiu. Nu și pentru subsemnata. Evident că am auzit glasuri de copii afară si am vrut să văd dacă-s „ai mei”. Și cum geamul de la ghenă era dat jos și doar sprijinit de perete, l-am agătat cu toarta găletușei și s-a făcut zob la picioarele mele. De teamă să nu mă certe taică-meu că am spart geamul, am tăcut mâlc, am intrat la mine in cameră și mi-am văzut de treabă. Nu a durat mult până ce l-am auzit pe tata urlând că cine e tăiat și de unde sunt dârele de sânge in casă. Ieșind din cameră văd pe hol picături imense care duceau de la ușa de la intrare la camera mea, mă uit la călcâiul stâng…ați ghicit, un ciob mi-a sfârtecat porțiune din călcâi și abia atunci am inceput să simt durerea si…am leșinat. Bietul tata a facut pe infirmiera la locul faptei, după care a fugit cu mine la spital. Noroc că era la 5 minute de blocul nostru.
Altă dată, am jucat pac-pac cu țevi și cornete(doar v-am spus că eu eram Tomboy-ul casei, da?) și m-am ascuns în lift să nu fiu „împușcată”. Individul din echipa adversă s-a impins in uși, iar eu care eram cu țeava in gură, pregătită să trag, am apucat să trag doar aer in piept pentru că țeava mi-a intrat pe gât și aproape o lună am mâncat doar supe și compot.
Altă dată, tot jucând pac-pac cu tevi și cornete, ca să nu fiu „prinsă” am sărit de pe garajele din spatele blocului pe o grămadă de nisip(mai vedeam eu prin filmele cu Linda karatista🤦🏻♀️). Am sărit cu fața fix in genunchi și iar m-am prezentat la mama cu botu’ plin de sânge. 😁
Și câte și mai câte, dar nu mai am eu timp și loc de intors, acum, să vă povestesc. Dezastru, vă zic! Și toate cred că plecau de la „ai grijă ce faci”, ăla, al mamei. 😂🤷♀️
Comentariu beton!25
@Calimara, pfui, biata maica-ta ce baietoi de isprava a avut… 😁🤣🤣
@tavi
Să știi că da! 😁
Prin adolescență când m-a văzut prima dată îmbrăcată cu o rochie și am cerut să-mi cumpere o „poșetuță” s-a inchinat cu 2 mâini. :)))
Eu sunt ala care cobeste conform „legendelor” din grupul de prieteni. Daca trebuie sa ajungi la 17 undeva si ai de facut un drum de 30 min si eu daca te vad ca tu pleci doar la 16.40 si iti zic ca o sa intarzi mi se spune: „ai cobit, am prins aglomerat si am intarziat” 🙂
Și soțul meu așa spune (de asta a plouat că ai cobit) când are de montat o lucrare și stă să plouă. De obicei, eu cobesc și îi zic: vezi că au zis la știri că plouă, sau: vezi că picură deja.
Să spun și eu una, dar mai amuzantă. Eu am câteva zeci de căni acasă (achiziție proprie, moștenire, cadouri și mai ales parastase). Secret Santa este o tradiție corporatistă care îmi stimulează creativitatea, tocmai pentru că trebuie să îmi imaginez un cadou (adesea foarte generic) fără căni. La ultima sesiune am primit nu una, ci 3 (!) căni. Pentru că unul dintre colegii care nu a participat a făcut mișto de mine că se dau doar căni. L-am urât câteva zile pe coleg 🤣
Mie nu mi e groaza de „ai grijă,”ci de n-ai uitat ceva. Care devine cu atât mai cobitor cu cât pleci mai departe.🤔
Io am alta grija: cum sa mananci sarmale si salata beof la… Paste?!
In rest, e chiar frumos sa se gandeasca cineva la tine si sa-ti aduca aminte sa ai grija. Cobitul e cand ti se spune „vezi sa nu XYZ”. „Ai grija!” mi se pare normal (da, bineinteles ca atunci cand suntem mai tinerei ne burzuluim la parinti ca, ce, crezi ca tre’ sa-mi spui tu sa am grija, nu-s adult suficient sa stiu?)
Daca plec pe undeva cu masina mereu ma rog Barbosului sa ajung cu bine si odata ajuns la destinatie, ii multumesc pentru ca am ajuns intreg. E tot un soi de „ai grija”…
Mie aici unde m-am mutat acum un an îmi place cel mai mult. De aceea, nu mă voi muta niciodată „de tot”. Trebuie să rămână neapărat ceva, o cutie nedesfăcută, un sac de rafie lăsat la cineva, ați prins ideea.
De când am venit în București, am pățit de trei ori ca la maaaaxim o lună de când am terminat complet de mobilat/decorat/găsit peste tot lucrurile perfecte să trebuiască să mă mut. Urgent. Într-un spațiu în care evident nu se mai potrivea nimic. Ba o dată am pățit ca proprietarul să vândă casa vecinilor, fără să ne anunțe. Noroc că erau ăia oameni de gașcă și nu ne-au gonit imediat…
Ăsta e al patrulea spațiu și cum am zis, preferatul meu, deci nici nu îmi e rușine să zic prezent la „cobit”.
Eram incepatoare la job. Cu o ora inaintea terminarii programului stateam cu colegii la tigara si intr-o liniste asurzitoare exclam ” Ce liniste a fost azi!” Cerul s-a intunecat, 5 perechi de ochi s-au bulbucat si mi-am luat cele mai amenintatoare „ai grija!!” din viata mea. Ce sa mai…5 minute mai tarziu au fost multe girofaruri, iadul pe pamant s-a dezlantuit si in loc de 4 am plecat la 8. De atunci declar o zi de munca linistita doar cand plec din parcare spre casa
Eu nu mai zic niciodată „azi plec mai devreme de la birou”. De fiecare dată, fără excepție, deși la începutul zilei nu exista nici un motiv, posibilitate să meargă ceva prost, cum am deschis gura și am scăpat porumbelul, apăreau din neant cele mai nasoale și complicate situații care trebuiau rezolvate atunci.
Acum vreo 22 ani,pleaca socră-miu in concediu si ne zice,mie si top-modelei,puteti sa rasturnati casa in sus,nu ma supar,doar de papagali sa aveti grija.Nu stim nici in ziua de azi de ce au ales sa plece impreuna din lumea noastra exact in acel week-and.🥲Ce probabilitate era?
La ceva timp distanta,pleaca socra-miu la tara si ne zice din usa liftului: “orice puteti face numai de seviciul ala bun de farfurii din servanta sa aveti grija”.Inutil sa mai spun continuarea,pur si simplu o zi mai tarziu a cedat etajera din sticla pe care era asezat.
Pot?injectia de tetanos ,v au facut o in muschiul bratului.in rana, v au facut anestezic!
Mie imi place aia cu „să vă trăiască!” când se naște un copil. Vorba unui amic: păi ce de ce n-ar trăi?
Sau „să vă bucurați de el/ea!”, ori „să vă aducă numai împliniri!”. Eu aș ura „să fiți in stare să il/o educați cum trebuie”, dar ceva îmi spune că n-ar fi apreciată urarea.
Sa-i intelegem pe cei cu inima de parinte …..