V-am rămas dator cu o poveste: cum a fost la Panelul Comisiei Europene, de la Bruxelles.

O să încep cu un pic de context. Pentru aproape orice temă de larg interes pentru populația UE, Comisia Europeană își propune să consulte cetățeni ai Europei, în cadrul unui program-pilot de implicare a publicului în deciziile politice.

De-aici, începe partea care mie mi s-a părut extrem de interesantă. Ca să fie cât de cât reprezentativ, numărul de cetățeni chemați la consultări este de 150.

150 de cetățeni europeni, aleși la întâmplare, fără să fie experți în subiectul „Virtual Worlds”, au fost împărțiți în grupuri care au avut trei sesiuni de lucru. În urma sesiunilor, fiecare grup a venit cu recomandările lui, vizavi de „Virtual Wolrds”, rezultând o listă de 23 de recomandări care vor ajunge pe masa Comisiei Europene. Toate cele 23 de recomandări au fost votate atunci, acolo, în cadrul Panelului, cu noi de față.

Mie mi s-a părut ceva demn să vă spun, pentru că, și vă mărturisesc extrem de cinstit, habar nu aveam de toate astea până n-am ajuns acolo.

De altfel, câțiva dintre cei care au vorbit au povestit și ei același lucru: nici lor nu le-a venit să creadă când au fost sunați și întrebați dacă vor să participe. Unii au crezut că e vreo farsă, alții că poate e un scam telefonic, o fată din nu mai știu ce țară a provocat râsete în sală când a spus că s-a temut să nu cumva să fie răpită.

Dar cel mai tare m-a impresionat Ornella, o italiancă în vârstă de 80 de ani. Femeia nu doar că a participat activ la cele trei ședințe de consultări (dintre care una online), dar ar fi trebuit s-o auziți vorbind despre pericolele lumii digitale. 80 de ani, da? Fusese profesoară la viața ei, și nu de informatică.

Nfine, ideea de bază este că așa se procedează dacă vrei să obții recomandări ale publicului larg despre subiecte de larg interes: nu te bazezi doar pe ce spun experții, chemi la consultări și oameni care nu sunt experți în subiectul respectiv. Pentru că, până la urmă, deciziile finale vor afecta pe toată lumea, nu doar pe experți.

Ah, să nu uit să vă spun încă ceva care m-a spart. Pe tot parcursul Panelului a existat traducere simultană, în timp real, în 24 de limbi. Ca să înțeleagă toată lumea pe toata lumea, indiferent de limba în care se vorbea la prezidiu sau în sală.

Mi s-a părut o dovadă de respect pentru toți oamenii ăia care, până la urmă, își rupseseră din programul lor de zi cu zi ca să fie atunci acolo. Că nu e dator Jose, fermier în Spania, să știe engleză sau flamandă ca să poată fi consultat pe o temă care-i va afecta și lui viața.

Altfel, mă uitam la cabinele translatorilor care înconjurau tot spatele sălii și jur că mă simțeam ca într-un film. De altfel, puteți să-i vedeți și voi în videoul de mai jos. Video pentru care, dacă sunteți pe laptop, vă recomand să apăsați pe butonul de full screen (de pe telefon nu e nevoie).

Pe final, mai am de precizat atât: rezultatul consultărilor cu cetățenii va fi făcut public într-un raport și va sta la baza reglementărilor privind inteligența artificială, lumile virtuale și metavers-ul.