Râdeam pe-aici zilele trecute de cocalarul ăla care s-a apucat să se ia-n gură tocmai cu niște băieți din trupele SAS.
Azi, sambătă, Valentino (că așa-l cheamă pe porecla lui de bombardier bazat) tocmai a fost reținut pentru 30 de zile (sursa).
Practic, nu există exemplu mai bun pentru zicala găsită de poporul român, în imensa lui înțelepciune: gura bate curu’.
Păi dacă-și vedea de treabă, și nu voia să se dea jmeker, nu se pregătea el acum liniștit de sezonul estival? Se pregătea.
Nu știu voi, dar pe mine m-a uns pe inimă decizia de reținere. Aș face un mic pariu că zilele astea nu mai e la fel de tare-n gură.
P.S. A luat amendă și fătuca aia cu gura mare care tot urla pe-acolo. 7000 de lei. Hai că nu e rău.
Prost să fie, noroc că e.
🤣🤪🤣🤪🤣
Prostu’ nu e prost destul, dacă nu e și fudul. 😎
Comentariu beton!29
Cine se trezește de dimineață cade singur în ea. :)))))
@MV, 🤣🤣🤣🤣🤣
Sper că însoțitoarea distinsului o să ia măcar o amendă.
Ah, stai c-am uitat. Fac update acum. A luat 7000 de lei amendă.
Amenda trebuia să fie 7000 parai, nu lei.
🤣🤣🤣
Comentariu beton!16
@John, Bine-i și 7000 lei. La cum merg treburile pe aici, mă așteptam să îi dea doar un avertisment, ceva.
Comentariu beton!19
Sincer, credeam că scapă din vedere javra aia.
Îmi place teribil cum guiță panarama aia. Evident, in lumina noua a amenzii aleia.
Comentariu beton!22
Pacat ca l-au tratat cu manusi.
Parca tot s-a rugat de ei sa-l aresteze. Pai din prima secunda trebuia insfacat, dat cu spray si pus pe burta cu mainile la spate.
Daca nici trupele speciale nu mai au prestanta doar prin simpla prezenta, ce sa te mai astepti de la niste politisti, sau mai rau politisti locali.
Comentariu beton!26
Acum sa ne imaginam de cate ori cocalarul asta a mai facut chestia asta, pana sa dea de cine trebuie.
Da, si cocalara aia trebuia un pic dusa cu el, sau macar amendata.
Chestiile astea pe care le fac doamnele acestor specimene ar trebui incadrate cel putin la deranjarea ordinii publice.
Daca pe langa zbierat, mai si pune mana pe politist, la ultraj.
Comentariu beton!34
Am vazut dupa, ca rapandula care il insotea a luat amenda.
Sper ca in duba l-au linistit baietii cu niste picioare si pumni, dupa ce i-a facut p##de aproape fara nici un motiv, doar ca sa o impresioneze pe aia.
Comentariu beton!20
Aveam un weekend bun. A devenit excelent. 💪
Comentariu beton!32
As vrea sa nu rămână un exemplu singular. Din păcate, se întâmplă atât de rar încât a aflat o țară întreagă că un cocalar și o țigancă au fost pedepsiți după ce au înjurat niște băieți în uniformă. Iar dacă erau niște simpli polițiști și nu Forțe speciale, cred că smecherul n-ar fi pățit nimic…
Comentariu beton!50
@MV: pe aici plouă, dar realmente mi-ai înseninat ziua! Ce zic ziua? Weekendul! 😀Era și păcat să rămână așa, fără nici o consecință!
Și, dacă tot a luat amenda de 7000, poate se mai gândește și tuta aia înainte să urle în halul ăla pe stradă!
Comentariu beton!24
Oare câți ca ei? Destui. Din păcate. Știu și eu știți și voi.
Sper ca acesta să fie începutul. Să intrăm naibii în normalitate cât mai curând. Adică vor mai apărea foarte rar d’ăștia până ajung spre extrem de rar. Și vor fi tratați rapid cum merită.
Și uite așa se răresc și ăia care aruncă hârtii pe jos, cei ce fură din pădure ș a.m.d. Pă persoană fizică sau juridică.
Sunt un visător?
Comentariu beton!17
Deși n-am avut o zi grozavă,că e sâmbătă și execut mai multe treburi,simt că începe să fie mai bună când aud de treburi de-ăștia…păi cât să ne mai facă cu capul cocalarii pe stradă fără să pățească nimic ,să mai ia vreo câțiva de model când ii prinde ,ca să le mai ia din avântul democrației prost înțeleasă. Că voi,aici,care conduceți,dacă vă sărea unul d-ăsta în față ,vă era teamă să îl apostrofați prea tare,că boul sărea la bătaie..io-te aici cum și-a găsit nașul și el și individa de îl proteja.
Comentariu beton!11
Greșit! i-a pus la punct pe polițistii de la Forțele Speciale.😀
Acum, le arată el ce șmecher e, celor de la arestul preventiv.😄
Cu ceva noroc, ajunge si la penitenciar, unde va merge gagica urlătoare in vizită.
@Monica aceștia erau polițisti, mulți și protejati de lege- ultraj.
Un om obișnuit ar fi fost imprudent, daca ii raspundea. Nu curajos.
Comentariu beton!15
S-a umplut Bucurestiul de gunoaie, inclusiv umane.
Doar că asta s-a petrecut în Constanța 🙂
Comentariu beton!22
Un sfârșit de aventură normal doar pentru că a fost filmat și mediatizat. Dacă nu existau aceste două criterii slabe șanse ca parchetul să miște vreun deget. Din păcate…
Comentariu beton!11
Amenzile nu au nici un efect la specimene de genul asta. Munca in folosul comunitatii cu matura, lopata sau cazmaua. De astea le e frica nu de amenzi
Comentariu beton!11
A zis CEDO că muncă în folosul comunității nu se poate decât cu acordul lor, deci trebuie să fie întrebați dacă vor.
Nu mă bucuram destul pentru că l-au luat pe cocalar într-un sejur, când hop și bonusul: amendă lu’ piți. 😂 Prea mi-au mers toate… Să bag și la un 6/49?!
Comentariu beton!19
Măcar la un 2/69 😇
Comentariu beton!18
Buuun așa! Poate începe facultatea la Poartă Albă, că admiterea a reușit-o magistral!
Comentariu beton!16
Nu te pot contrazice Mihai. Ligia NU a zis că sistemul e bun. Prin prisma profesiei ei eu am pretenții mai mari de la ea pentru că nu pot avea pretenții de la animal.
Bine că intrai pe aici, că pierdeam frumusețe de știre! Să le mai dea! Ca să vă impresionez, specific ca sunt din Craiova, dacă știți ce zic!😉
Comentariu beton!16
Arestare preventivă. Reținerea e pe 24 de ore și o dispune procurorul sau polițistul, arestarea preventivă e pe 29 de zile și o dispune judecătorul de drepturi și libertăți. Înseamnă că are doasar penal pentru ultraj. Nu-l văd bine.
Comentariu beton!16
@Ligia: acu’…și-a căutat-o cu ditamai proiectorul la lumina zilei. Eu nu pricep ce a fost in mintea lui după ce i-a văzut pe ăia, că orice om cu 2 neuroni funcționali își vedea de ale lui. Nu și cinstitul cetățean.
Dacă era singur, probabil că nu s-ar fi dat așa în stambă. Show-ul a fost pentru gagică, să-i arate cât e de macho. Mno, acuma o să-i arate o dată la 2 luni, din camera conjugală, dacă i se aprobă. Până atunci, ad labas.
Comentariu beton!19
@Ligia: făcea omul un efort să își impresioneze iubita și insensibilii de la SIAS au stricat tot :))))))
CEDO nu poate să zică : o zi de muncă (12ore) = o zi de reducere a pedepsei?
ezact, @Ligia, se vede că știi lumea lor; dacă omu’ era șmecher, gagică-sa ar fi știut deja asta și n-ar mai fi avut nevoie de circotecă; dar el este un papagal, ori cu ăștia n-ai ce discuta; ori ești ca @Edelweiss și o rezolvi acolo, pe loc, scurt, ori (majoritatea dintre noi) ne vedem de drum…; că nu suntem nici poliție, nici vigilantes;
@Laur, nu. Și nu-i poți da muncă în folosul comunității decât la pedepsele mici, în care- dai cel mult cu suspendare. Și nu mai mult de câteva sute de ore de muncă, împărțite legal, în funcție de faptul dacă are sau nu alt job. 12 ore de muncă pe zi, în fiecare zi, nu e legal, pentru nimeni, nu numai pentru ei. Ăștia sunt niște oameni care se presupune că trebuie redați societății. Pedeapsa trebuie să fie educativă, nu să-l degradeze ca om, de-aia nu mai avem muncă silnică. Știu că pentru cineva din afară e greu de înțeles conceptul de „drepturile omului indiferent cine e omul”, și mie mi-a luat ani de zile să-l văd pe inculpat ca pe un om care are drepturi.
Ligia eu mă sperii de cât de indulgente puteți să fiți amândouă și tu și Andreea cu animalul ăsta. Voi fi om de la țară cu voi și vă voi spune amândurora că animalul ăla e nemuncit. De aia a avut comportamentul ăla cu mascații. Voi ziceți că impresii și figuri pentru distinsa doamnă care făcea vocalize. Înțeleg ironia voastră însă animalul ăla nu o înțelege. Cum ar suna: ai bacul luat nu ești scos la muncă în pârnaie, n-ai bacul și nici vreo meserie nu știi… treci la săpat șanțuri. Ba nu la ceva mai delicat … la plivit ceapă… după 12 ore de plivit ceapă n-o să-i mai vină cheful de scandal așa repede … și încet încet sistemul îl va reeduca… va fi cel mai bun plivitor de ceapă sau va încerca să-și ia bacul.
@Laur, nu sunt indulgentă, sunt echidistantă prin prisma profesiei. Adică m-am educat să-l văd și să-l tratez ca pe un om, că zilele justiției sovietice au trecut din fericire. Nu e indulgență asta, indulgentă aș fi dacă l-aș achita că fapta nu există. De-aia am zis că e greu pentru cineva din afara sistemului judiciar. Nici n-aș putea să te fac să vezi altfel, dat fiind că mie mi-au trebuit ani.
Comentariu beton!12
@Laur: cum ți-ai dat seama că aș fi indlugentă? Din ce frază? Nu sunt specialist in legislație, aici o las pe Ligia, însă eu cred că legea e făcută să fie respectată și aplicată la fel pentru toți, cocalari și manageri de multinaționale deopotrivă. Asta nu mă face deloc tolerantă, crede-mă.
Vezi tu Ligia… eu mă așteptam să tragi în sistemul actual că e indulgent. Echidistant e un termen dat de sistemul pe care îl folosești. Eu care sunt înafară îți semnalizez că ceva e greșit. Comportamentul animalului îți semnalizează că ceva e greșit. Tu care ești înăuntru zici că sistemul e bun. De aia mă sperii.
@Laur, arată-mi și mie unde a zis @Ligia că sistemul e bun. Ia cu cu copy/paste și pune aici.
Imbecilului: 1000 bice pe spinare
Rapandulei: un picior-n pizdă.
😈😈😈
Băăăh, cum s-a dus el să dea o mooie și îl dor și fălcile si cooru’ 😂 Meaaam, delicious 😂😂😂
Comentariu beton!14
Doamne, cum a venit vestea asta. Balsam, nu alta. Mulțumesc! Mai așteptăm vesti din astea.😁
Nu cunosc clanuri de interlopi şi bombardieri dar ăştia trăiesc din scandaluri de astea pentru că aşa le creşte „rangul” în clan şi cu cât ajung mai celebri sunt mai respectaţi în comunitatea lor. Li se rupe de amenzi sau zile de puşcărie pentru că de obicei nu au nimic pe numele lor şi veniturile lor nu sunt niciodată raportate la Anaf ca la muritorii de rând şi puşcărie au făcut de mici.
Acu vreo 2 ani au dat la stiri 2 cocalari, puțoi de dooj de ani, care se hârjoneau cu șicane cu mașina pe drumul de la Curtea de Argeș spre Arefu ( spre barajul Vidraru) . Făceau ce făceau si îi opreau pe unii singuri si îi luau la palme si cereau taxă de drum. Știrea era că au luat în colimator un tip cu o motocicletă, Harley, până s-a oprit ăla si le-a zis să-l lase în pace și să–și vadă de treaba lor. Ăștia nu si nu, că ce el e șmecher cu motorul lui, hai dă taxa de drum, gagiule. Motociclistul i-a bătut măr și i-a dus la poliție. Cocalarii se văitau si ziceau că au fost agresați. Dar lumea îi cunoștea ce poame sunt. Tipul cu Harley fusese in Legiunea Străină.
Comentariu beton!36
Băi, mai terminaţi naibii cu poveştile şi legendele durilor din Legiunea Străină care împart dreptatea pe unde ajung ca nişte haiduci.
Vă rog io, nu mai puneţi botu la tot ce se scrie pe internet.
eu i-am văzut pe borfași la tv, cum adica pun botu?
AnduYY, exact cum am scris. Nu mai pune botu la toate știrile tv.
Este o schemă cu ”tipi” cu Harley și bolizi de lux care se recomandă luptători în Legiunea Străină ca să racoleze ”găsculițe”. A fost unu pe la mine prin sat care se vântura cu un Mustang cu care era la vânătoare. Se recomanda că face parte din Legiunea Străină și povestea tuturor, care se uita în gura lui, povești nemuritoare.
O fi la tine în sat, dar la tv nu l-a dat pe soldat , i-a dat pe cocalarii bătuți, care erau reali. Și i-am văzut și eu când am trecut pe acolo, îi țin minte. borfași. oricum bătuți.
Bombardierul ăla plin de tatuaje şi muşchi făcuţi la sală din tot felul de substanţe e cunoscut în Constanţa ca scandalagiu mare! E Constanţa plină de ei. Probabil că va lua ceva cu suspendare lucru de care-l va durea în cur. Nu avem destui jandarmi pentru a scăpa de gândacii ăştia! Ar trebui să fie mai mulţi, adunaţi din ţară şi pieptănate oraşele unul după altul!
Iar ea a fost umplutură de moment, o ţigăncuşă care acum va munci mult cu dorsala ca să-şi scoată amenda că e cam mare.
Nuș ce să zic. Când e să-ți dea cu suspendare nu prea te bagă 30 de zile pe preventiv.
Nu poate lua cu suspendare la ultraj, limita maximă a pedepsei e mai mare decât cea până la care se poate da cu suspendare.
Comentariu beton!12
Total de acord că ceea ce a făcut cocalarul a meritat ce-a primit.
Un singur lucru m-a cam deranjat: cum e posibil ca în celestul an de grație 2023, cu zeci de camere de supraveghere – cel puțin în București, să se trezească unul dintre mascați să ceară @Lasă telefonul, lasă telefonul!@, unuia sau mai multor spectatori la cele întâmplate?.
Asta-mi arată că totuși mascații, mă rog, trupele SAS sau cum le zice, nu aveau încredere că acționau în totală legalitate. Nu cred că a fost vorba de protecția identității acestora, căci o filmare din mână, de la distanță, oricât de performant ar fi fost telefonul, nu poate fi folosită la așa ceva.
Oricum, pe ansamblu acțiunea mascaților a reprezentat încă un pas spre normalitate, un altul fiind decizia judecătorilor – arestarea preventivă a cocalarului.
S-auzim de alte astfel de gesturi!
@Amavio: S-a intamplat in Constanta.
@Laur: Din ce stiu eu, o zi de munca in folosul comunitatii este egal cu 2 ore. Practic la 100 zile condamnare ai de executat 200 ore de munca. Doar in conditiile in care esti in concediu poti presta 4 zile/zi calendaristica, daca esti angajat.
Sper sa circule politistii de la actiuni speciale si prin satul meu.
Da, în Constanța, corect.
Băăă!!! Scz @șloimii chiar nimeni nu vede că toată justiția per ansamblu este prea blândă cu fenomenele(bombardiere) care circulă libere pe pământul strămoșesc? Nu știu cum să mă mai exprim. Și cazul acestui animal odihnit e unul de gravitate scăzută. Dar să vedeți ce blândă e justiția cu violatorii cu proxeneții cu traficanții de carne vie cu pedofilii… Scz încă o data @șloimii m-am aprins … mă retrag … Tschuss!
@Laur: Personal, nu pricep de ce te-ai aprins. Cetățeanul e în arest preventiv, în această speță justiția și-a făcut treaba. Acuma…că sistemul lui JT cu bice și un par înfipt unde nu bate soarele pare ceva mai eficient, nu contestă nimeni. Problema e că nu e deloc omologat și de la Vlad Țepeș încoace nu îl mai practicăm decât ocazional și cu alte motive. Vrei să luăm la puricat tot sistemul juridic din România? Altă dată, boss…e sâmbătă. Seară faină tuturor!
@Andreea: azi mă simt milos, așa că imbecilu’ scapă de par în dos, da’ primește 1000 bice pe spinare. 😎
Justitia si a facut treaba numai si numai pt faptul ca a fost ultraj. Acum hai sa ne imaginam ca garoiu se lua de cineva intr o masina oarecare
@JT: știu, ești în toane bune din motive de weekend :P; @Alex D: eu nu fac exerciții de imaginație doar de dragul de a mă frustra. Un om obișnuit nu se lua cu ăla în gură, așa cum nu ar face-o în trafic in general, dacă vrea să evite un AVC inutil. Prefer să mă uit că, fix pentru acest caz, un cretin a dispărut de pe străzi următoarele 30 de zile, cel puțin.
❤️❤️
1400 de euro amendă pentru că a guițat la polițiști e O SUMĂ. Ultimul pe care-l știu că a făcut asta cu polițiștii germani a luat mai puțin. Mult mai puțin.
o să conteste amenda și o judecătoare o să i-o anuleze pentru că nu are de unde să o plătească. Și iar o să fie jmeckeră și tare în gură la următorul scandal a lu bombardieru ei care se crede șefu la străzi care e incomodat de poliție… și tot așa.
Este o labă în cerc care câteodată explodează și noi ne revoltăm.
Am sentimente mixte.
Pe de-o parte, e bombardier și sigur-sigur are legătură cu poliția sau „autoritățile” în vreun fel sau altul.
Pe de altă parte, „SAS” (penibil cum au încercat cu abrevierea) face parte din aceeași categorie de grupă largă cu jandarmii și alții băgați, ce au participat pe 10 august și care, la chemarea cui trebuie, n-au probleme să terorizeze protestatari, în cazul în care se lasă cu proteste.
Sincer? Păcat că nu erau arme de foc reale în dispută, cu gloanțe reale. Atunci, am fi văzut ceva bun.
În rest, alte detalii despre subiect, mă lasă rece: o altă petardă să acopere o zi sau două știrile zilei, să se acopere ce trebuie acoperit.
Sentimente mixte, la rece…