Omul care nu sfințește locul

Genul ăsta de vânzători există și la Mega Image, si la magazinul din colț, dar și in magazinele mai “cu moț”. Cred că este un fel de adunătură a oamenilor plictisiți de viață și fară chef de ceva anume (zic doar de ăia “acri” pe care-i întâlnesc tot mai des în magazine și nu numai), care din lipsă de loc de muncă au ales să facă asta, dar dau senzația ca sunt forțați să stea acolo și se comportă de parcă le ești dator, iar ei îți fac un mare serviciu dacă te servesc.
E un trend in creștere, pare-se, că întâlnim si în alte domenii astfel de personaje, care te pătrund cu privirea tăioasă când le calci pragul, se “zburlesc” la tine dacă îți permiți sa-i deranjezi din visare, te tutuiesc nonșalant si te sfidează cu grație când le spui că ar fi mai drăguți dacă ar zâmbi câteodată.
E clar că nici nu le pasă dacă acea afacere se închide și ei rămân fără slujbă; in viziunea lor, fără niciun dubiu, de vină vor fi doar clienții “săraki” și patronii habarniști.

Eh, atitudinea asta o vezi și la marile magazine. Am avut câteva show-uri cu niște doamne de profil, le-a pus naiba să se răstească la nevastă pentru că erau ele supărate pe viață. Bad move, aș spune, m-am făcut eu mai simpatic de ceva vreme însă și chestia asta cu simpaticul are niște limite 🙂

Profi-ul mic de lângă mine se comportă cam la fel. Are noroc că în clipa asta este singurul din zonă și că țin deschis până la 11. Estimez, la cum se construiește, că norocul ăsta nu îi va mai ține prea mult de acum încolo.

Magazinasul are UNICA menire de a te face sa te lași de fumat. La mine tot așa s a întâmplat să știi. Deci în anul 2014, după ce am fumat vreo 15 ani (poate mai mult un pic), am aflat că țigările pe care le fumam eu se găseau doar la niste magazine prea departe de mine, sau la unul foarte apropiat dar la care mișunau prea multe naționalități conlocuitoare de culoare alb închis. Și atunci am zis că eu nu umblu tot orașul după un pachet de mentolate și din momentul ăla n am mai cumpărat. Nu am mai simțit nevoia sa reiau. Am divagat un pic dar acum ai aflat menirea vânzătoarei supărate pe viata

Atitudinea asta eu o vad mai ales prin mall, mai ales daca intei la vreo firma cu ceva impresii de fițe. Recunosc că nu îs nici vreun model de frumusețe, și nici nu mă omoară des sa umblu spilcuit și aranjat, umblu destul de neglijent intolit, de obicei blugi și primul din alea trei tricouri pe care pun mana. Și cînd intru… Se uita cu o greata de parcă au rezolvat toate lămâile de pe pe lume, și întreabă de la distanta și obligatoriu doar din vârful buzelor daca te pot servi cu ceva. Și ma uit la ele, că am idee cat de bine câștigă , cam cat costa tentativele alea de toale de firma, și mă întreb de ce atât impresie artistica pe ele? Și mai ales la ce le ajuta?

O fi nevastă-sa! A lu’ omul ăla cu magazinul, dacă presupui că proprietarul afacerii este un „el”. Probabil că e sictirită, pentru că iubi a rămas la nivel de butic (cum li se spunea prin anii ’90, la magazinele „convenience”, care vindeau ace, brice și eugenii), iar lumea a evoluat. Ei au rămas la „ce-ți dau iubita, spuneți domnu'”, iar în cazul nostru „mdea, ce-ți dau”. Presupunerea aia universală, că fiind magazin mic, trebuie să vorbești cu clientul, cum vorbesc ăia pe la birtul din sat. Nu mă bucur că aștia mari ii îngroapă pe micii „buticari”, dar nu din considerente morale, ci pentru că dispare concurența. Dar când intri și dai de câte o matroană de-asta, concurența a dispărut din start.

Am un caz similar. Un magazinas de cartier. Mic dar foarte bine si bogat/divers aprovizionat. Dar ma feresc ca de dracu’ sa intru in el datorita atitudinii vanzatoarei sefe careia ti se face rusine ca ai indraznit sa o deranjezi in 95% din situatii.
Dar mi-a trebuit ceva timp sa ma prind ca vanzatoarea e sotia badronului. Iar magazinasul supravietuieste ok, de cativa ani buni, in ciuda faptului ca s-au tot deschis supermarketuri in zona. Dar la distante de peste 1km. Fiind langa o piata agroalimentara, intr-o zona comerciala de tip vechi, are totusi vad la pensionari, navetisti cu mijloace de transport in comun si cei din zona relativ apropiata. Csfncsf. 🙂

Nu stiu daca multi gandesc ca mine, dar uneori cand aleg un magazin (sau un bar, un restaurant) in detrimentul altuia, atitudinea vanzatorului/barmanului/chelnerului e un factor important. Nu imi place cum sunt servit, nu mai merg. Alternative sunt si daca e vorba de 5 minute de mers in plus, aleg confortul meu mental decat timpul castigat.
Eram tanar, la primul serviciu si dupa primul salariu, am fost la non stopul de la colt. Acelasi tip de vanzatoare – sictir la maximum, privea clientul asa, pierduta si ridica un pic barbia (traducere – buna ziua, cu ce va servesc?). Apoi trantea produsele pe tejghea si iar barbia in sus sa vina altul la rand.
Probabil am avut onoarea sa fiu primul caruia i s-a adresat, eu pana atunci credeam ca e muta. Ma duc mandru cu primul set de bonuri de masa castigat in viata mea, cer ce voiam sa cumpar (alimente), admir miscarea barbiei care imi demonstra ca e vie doamna, apoi scot bonurile de masa sa platesc.
S-a dezlantuit jihadul.
„De ce nu spui ca vrei cu bonuri? Am apucat sa bat in casa, acum ce fac?” si tot ii turuia gura ca o moara stricata, probabil recupera ani si ani de tacere.
Pe vremea aia nu ca aveam mai mult bun simt, dar eram timid. Toate pana la un punct insa. I-am tras bonurile din mana, ca le tot agita si am plecat. Mi-a parut rau si m-am simtit frustrat ca nu i-am zis macar cateva injuraturi stramosesti.

Eu le-am întrebat pe unele de ce se comportă așa nepoliticos cu clienții și se uitau la mine ca la robocop. nici un răspuns

Cel mai mare soc al meu cand am iesit din tara prima data a fost atitudinea vanzatoarelor. Nu ca e mai curat pe strazi, nu ca sunt mai putine masini, nu ca benzi de biciclete peste tot etc. Nu, frate, vanzatoarea aia care nu doar ca s-a uitat la mine, dar mi-a si zambit si a fost politicoasa, aia mi-a dat un mare mindfuck. Efectiv nu intelegeam care e treaba, de ce se poarta asa. Apoi am mai dat de inca una asa, apoi inca una, apoi inca una… Au trecut cativa ani de atunci si inca ma gandesc la asta de fiecare data cand dau de scarbe la noi prin magazine.