Salutare tuturor și bine că ne-am regăsit! Aveam de gând să construiesc o introducere generoasă despre rolul rubricii în viața mea și, implicit, impactul vostru asupra mea. Și nu în ultimul rând despre rolul lui Vasilescu. Și despre rolul vostru. Renunț să o fac în ediția de duminica asta, o voi face data viitoare, pentru că lista este și așa destul de încărcată cu recomandări, olteanul a împlinit zece ani de bloghing asiduu și a scăzut la o sută de kile, și merită să îl lăsăm să viseze cum ar fi să evolueze la super mijlocie, hai la semi grea și să nu îi perturbăm calculele, totul datorită creșterii numărului de unici, la cât ar costa să își facă și el un beci.

NEWS:

🆕 Concert Rotting Christ la Londra cu ocazia a 35 de ani de activitate. Foarte buni grecii pe live. Enforcer apasă pe accelerație ca în școala veche de speed, iar fetele de la Burning Witches cu piele și bice într-un beci generos, visul oricărui bdsm-ist dedicat.

🆕 Subway To Sally demonstreză că vârsta este doar un număr. Un clip de opt minute și ceva, cu ceva faze funny, al celor de la LORD OF THE LOST și Floor care aduce speranța, frica și iar speranța cu Daydream. Trebuie să recunosc că băieții de la SHAKRA nu sună deloc rău. Nici despre fetele de la LOVEBITES nu poate spune nimeni că nu știu cu muzica. Cred că ar trebui să fac puțină dreptate cu portughezii de la ANALEPSY, revenind în Japonia trupele ca HANABIE nu încetează să mă uimească.

🆕 Solistul de la MAJESTY are o figură de premiant cu coroniță care duce o viață dublă. Nemții de la Stahlmann un fel de Rammstein mai tânăr și mai pe NU Metal. Rămân la părerea că The Hu își diluează talentul în o mie de colaborări pe săptămână. Metalcore german adus de băieții de la Leyka care au anunțat ceva EP pentru 17 Martie.

🆕 Metalcore italian care mi-a atras atenția, Nekomata. O să mai caut ceva de la băieții ăștia. Scarlet Aura cu nenea Ralf de la Primal Fear. Bine, acum vreo câteva luni românii erau pe youtube cu un nou clip.

Ca să aveți de ascultat la greu băgăm și recomandările de la Sorin:

🟩 Suzi Moon o tipă blondă și niște băieți  The Used de care nu am auzit ever, pe Chelsea Grin am bifat-o de câteva ori. Și japonezii de la Jiluka rup, fără milă iar o colaborarea dintre Jonathan Davis și australianul de la Kim Dracula nu sună rău deloc.

🟩 Nu am auzit nici de Kill For Nothing, dar na, sunt newbie pe piața cu metalcore. Bella canzone la Octo Cutura, se poate bifa încă unii de care nu știam că există. După cum mă tocau chitarele mă așteptam la ceva răgete, blonda de la Moyra m-a lăsat cu ochii în soare. Băinene, au japonezii mai mulți rockeri ca toți maneliștii de la noi, și noi avem nene, de dat la toată Europa.

Și-acum, dans:

➡️ ACIDEZ – In Punk We Thrash (Hardcore Punk/Thrash) – 2022

Din Mexico, Gudalajara, Zapopan vin cu o doză de adrenalină, cu o explozie de energie, începe să sune a ceva reclamă la vreo băutură energizantă, niște băieți cu ștate vechi în ale muzicii. Oamenii în perioada lor de început erau punk-eri sadea, adică exact genul de indivizi care îi alergau pe ăia cu tricouri cu Metallica dar și pe ăia care aveau câte un Personal Jesus ca păzitor personal, bine, lanțurile ălora cu creste nu țineau cont de talismane din astea personale.

ACIDEZ este exemplul de transformare muzicală care îi place la sufletele meu. Punk-ul a primit doze serioase de hardcore iar mai târziu ca și cum influența aia nu are de ajuns, băieții au condimentat totul cu cantități serioase de thrash. Drumul pe care sunt Acidez seamană al naibii de bine cu ultima perioadă a The Casualites, link trimis de acest fermecător nene, nu, stați linistiți, omul nu a mai scris nimic, de aia zic, este neapărat necesar ca Vasilescu să îi predea cheile de la crama aia legendară cu lene.

M-am uitat pe titlul pieselor de pe disc, și mi-a atras atenția El Punk Salvo Mi Vida și din spaniola prinsă din Înger Sălbatic care rula pe televizorul prietenei mele de atunci, mi-am dat seama că era vorba de ceva muzică care a salvat ceva viață. Alternanța din casa mămikii ei era absolut înălțătoare, telenovele și apoi manele, nu de puține ori în același timp că maneaua  potențează drama de pe ecran, se știe. Oh well, ce nu înghițea omu pentru una bucată fiică, chiar și niște gogoși care erau un fel de burete îmbibat cu tot uleiul din lume. Băinene, El Punk Salvo Mi Vida m-a rupt. Atât de tare încât am băgat cinci repeat-uri fără să respir, pe unul dintre ele recunosc că m-am bâțâit, absolut jalnic, deh, vârsta.

Dacă In Punk We Thrash piesa care dă numele albumului este exemplu perfect cât de bun poate fi un mix perfect echilibrat între punk, thrash și hardcore. Hasta La Muerte poate fi imnul oricărui riot care se respectă.

In Punk We Thrash prin piesele lui în spaniolă, nu știu de ce, parcă furia îndreptată împotriva nedreptăților sociale de tot felul crește exponențial atunci când este strigată în limba aia, a fost un adevărat pansament pentru sufletul meu de român obosit și spectator al istoriei. Nu ratați albumul o să vă simțiți al naibii de vii.

RATING: FOARTE BUN

➡️ DYSTOPIA A.D – Doomsday Psalm (Melodic Death Metal) – 2022

Materialul scos anul trecut de băieții din New Jersey a trecut neobservat de radarul meu muzical omniprezent, cogh,cogh, bullshit, noroc cu recomandările trimise de algoritmul ălora de YouTube, care îmi mai pune muzică pe masă.

Ca un guru, nu schimbați prima literă, vă rog io, al muzicii am început nonșalant cu ultima piesă de pe album Howl of Barghest și cam de atât a fost nevoie să fiu cucerit de muzica americanilor. Cu speranța pariorului falit care visează să se scoată cu ultimul loz, am mai tras și eu un cântec, Fields Of Carrion care a fost trâmbița lui Iosua demolatoarea de ziduri ale neîncrederii.

Death metalul produs de băieți este unul destul de bine echilibrat, are destulă melodicitate ca să fie digerabil și pentru alții care nu sunt fani hardcore ai metalului extrem, însă nu face rabat de la agresivitatea necesară unui altfel de gen. Stilul este bombastic departe de a fi ridicol, capcană în care pică multe trupe, liric exact pe pasajele care au nevoie de asta, riff-urile sunt cireașa de pe tort, growling-ul vocalului este suficient de agresiv cât să te facă să bagi o flotare în plus sau să arunci o chestie într-un vecin dobitoc dar și suficient de clar ca să distingi cuvintele, Amon Amarath style.

Una peste alta dar și unul peste alta, avem de a face cu un album al naibii de bun, așa că închei ca să nu vă rețin din ascultat.

RATING: FOARTE BUN

➡️ PELEGRIN – Ways of Avicenna (Progresive/Stoner/Psihedelic) – 2023

Site-urile pe care bântui de obicei, cu o grație nepământeană, au dat de pământ cu albumul francezilor. Nu auzisem de ei, nu știam ce muzică livrează, doar mi-au atras atenția notelor deosebit pe mici sau chestii de genul, mă trece un mixed feelings. În mod normal iau caracterizări de genul cu atutudinea aia de, ok, am înțeles, este nasol, trecem mai departe, însă ceva m-a oprit să fac asta. Probabil a fost curiozitatea aia, hai să vedem cât de prost poate fi albumul ăsta.

După un search rapid am văzut că oamenii s-au strâns să facă muzică prin 2017 iar doi ani mai târziu au dat lumii un album, Al-Mahruqa pe care am zis să îl ascult ca să îmi ofer toate motivele să râd de ei și să încep ca un profesionist chiar cu primul lor material.

Ei bine, de la primele acorduri mi-a pierit orice gând, intenție de miștocăreală sau ce dracu mai aveam eu prin minte, pentru că muzica francezilor din Ile-de-France este făcută ca să închidă guri, guri din alea caustice. Și asta o spune un om pentru care genul ăsta de muzică, până acum câțiva ani nu exista, un merit deosebit în procesul de deschidere muzicală îl are și BogDan omul care mi-a mai implantat niște urechi, pe ici pe colo.

Despre albumul din 2023, numai de bine, Madrassa piesa de deschidere este ce trebuie ca să te pregătească pentru un drum hipnotic dar și mistic. Riff-uri profunde, solo-uri care închid cercuri, voce care deschide drumuri, toată rețeta care desăvârșește o experiență memorabilă.

Reach for the Sun debutează cu un bass greu, de piatră, ridicat de un solo de chitară care taie văzduhul acoperit de perdeaua de nisip a deșertului, ca o lamă de Damasc. Bass de stoner și solo-uri de hard rock, ce îți poți dori mai mult.

Să nu credeți acum că voi deveni un ascultător de progresiv, death metalul, thrash-ul, hardcore-ul, ăla rău, este prea adânc înfipt însă voi da o șansă oricărui gen de muzică care îmi poate oferi plăcerea de a pluti, departe, pe muzică.

În loc de concluzie, Ways of Avicenna este muzica aia mistică de care ai nevoie ca să contrabalansezi agresiunea unei societăți moderne, sterpe și nebune.

RATING: FOARTE BUN

➡️ Elyose – Déviante (Groove/NU Metal/Syntwave) – 2023

După dezertarea celorlalți membri ai proiectului pe la sfârșitul anului 2019, Justine Daae o franțuzoaică plină de farmec a decis să continue proiectul singură. Am ascultat Eloyse, absolut întâmplător, acum vreo patru sau cinci ani și sunt absolut sigur că videoclipul a fost chiar ăsta. Nu știu cât m-a atras muzica sau Justine, țin minte că am mai răscolit internetul, fără pic de rușine, după ceva content video cu domnișoara.

Eloyse mărșăluiește cu încredere pe drumul renașterii NU Metalului, ridicat la nivel de artă de trupe precum The Offering. Spre deosebire de băieții din Boston, franțuzoica mizează pe construcții muzicale mai simple, cu tușe de synth mult mai prezente ca în  Retour au réel sau influențe alternative/indie ca în Vendredi noir.

În  L’Assemblée (feat. Cocozher) elementele de metalcore/NU Metal sunt cele care domină întreaga melodie, vocea Justinei curge ca Sena, băiatul din featuring se ocupă de părțile de breakdown astfel că totul iese așa cum trebuie.

Eloyse este o surpriză plăcută, într-o lume a muzicii rock dominată de bărbați, Justine compune, cântă, regizează, este genul de artistă independentă care impresionează.

RATING: FOARTE BUN

➡️ Înainte de salutul deja tradițional, una dintre cititoare, nu mai țin minte cu ce nick comenta, sunt bătrân și senil iar numele real nu îl pot da, mi-a trimis niște trupe pe care le-a văzut la un festival. Poate ne și spune unde s-a răsfățat muzical. Hai să le enumerăm și să le ascultăm cu deosebită plăcere.

Niște argentinieni, Skiltron – Lion Rampant, francezii de la Fractal Universe care prestează un prog/tech death excelent, columbienii de la  Eshtadur cu un melodic death așezat, Hei’An sloveni care merită toată atenția, italienii de la HIDEOUS DIVINITY pe care îi știu de prin 2007. Închei cu Night Crowned, de ăștia nu știu nimic, și cu chilienii de la Nuclear.

Acum, al vostru Edelweiss se înclină și vă urează vremuri de pace, să aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de ai voștri. Ne facem datoria și punem mail, [email protected] dar și link-ul serverului de Discord: https://discord.gg/wBnQ72Cj.

Încă îl finisez, arată ca unul făcut pe genunchi de refugiați ascunși într-o pădurice de salcâmi, bănuiesc că știți că este o aplicație pe care o puteți instala pe pc, android și ios.