Azi vă dau greu, boșilor. Nu de alta, dar se apropie Blue Monday ăla și trebuie sa vă pregătesc și io cum pot mai bine. 😊

Mi-a venit ideea când mă uitam la Rise of Empires: Ottoman, sezonul 2, adică ăla care e cu Vlad Țepeș. Apropo, deși știam câte ceva, că doar am învățat și la școală despre faimosul atac de noapte, habar nu aveam că Țepeș a fost la câteva secunde de a deveni eroul lumii creștine. Dacă reușea să-l omoare pe Mahomed al II-lea în noaptea aia, acum ar fi fost cunoscut drept unul dintre marii eroi ai creștinătății, nu ca băiatul ăla care avea niște hobby-uri ciudate.

Nfine, revenind, că nu despre asta voiam să povestesc. În Imperiul Otoman era interzis să încerci să-ți ghicești viitorul. Asta cu ghicitul nu era o treabă pe placul Profetului, prin urmare se pedepsea aspru. Dar cum ăștia, religioșii, găsesc mereu o cale să poată păcătui fără să pară că păcătuiesc, au găsit una și pentru ghicit viitorul.

Așa a apărut bibliomanția, prieteni, adică ghicitul viitorului în cărți. Doar că nu de joc, ci cărți de citit, d-alea cu coperți și foi. Dar pentru că ea presupunea să ai în casă măcar o carte, metoda nu era accesibilă pulimii, ci doar celor înstăriți.

Nu stau să vă povestesc cum funcționa, puneți mâna și uitați-vă la documentar dacă vreți să aflați. Ce vreau eu să vă spun este că, indiferent de epocă, oamenii au fost mereu fascinați de încercarea de a-și afla viitorul. De-aia au apărut prezicătorii și ghicitorii în diverse chestii încă din cele mai vechi timpuri.

Și-acum vine marea provocare pentru voi. Vă țineți bine, da?

Dacă ar exista un device care îți poate arăta data exactă a morții tale, ce-ai face? Adică ai în mână un aparat cu ecran precum cel de smartphone, dar care are un singur buton. Dacă apeși pe buton, imediat îți apare pe ecran data exactă a morții tale: anul, luna, ziua și ora când vei pleca spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii. Atât, asta ar fi singura informație. Nici cum mori sau de ce mori, nici nimic altceva.

Ce faci, apeși butonul ăla sau nu?